ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1745/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1745/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului civil de fața, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată ia

Tribunalul Sibiu sub nr. 3928/2012 la data de 6 iunie 2012, reclamanta SC

C.A.S. SRL

Sibiu a

solicitat, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul

Transporturilor prin SC C.N.A.D.N.R. SA, anularea Hotărârii de revocare nr. 1

din 28 martie 2012 și Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 99 din 25

noiembrie 2011 și obligarea expropriatorului să-i acorde suma de 75 euro/mp

pentru suprafața expropriată de 1.665 mp, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 2009 a fost notificată că

imobilul înscris în C.F. Sibiu în suprafață de 227.133 mp proprietatea

reclamantei este afectat de obiectivul de investiții „Varianta de Ocolire a

Municipiului Sibiu - tronson 2" și urmează să fie expropriat parțial

pentru o suprafață de 3.145 mp cu o despăgubire de 1.013.083 lei (respectiv

echivalentul a 75 euro/mp). La data de 20 noiembrie 2009 s-au prezentat la

Comisia pentru aplicarea Legiir. nr. 198/2004 și au arătat că sunt de acord cu

despăgubirea propusă, dar și cu faptul ca obiectivul care urmează să fie

realizat nu ocupă întreaga suprafață propusă pentru expropriere. In urma refacerii

documentației, s-a ajuns la concluzia că doar suprafața de 1.665 mp trebuie

expropriată. La o nouă convocare, la data de 25 noiembrie 2011, expropriatorul și-a

modificat oferta făcută inițial și a propus despăgubiri. pentru suprafața de

1.665 mp, de 241.258,5 lei (aproximativ 33 euro/mp), însă reclamanta a cerut

despăgubirile propuse inițial.

La data

de 15 martie 2012 a fost comunicată Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011

privind exproprierea suprafețe de 1.665 mp cu o despăgubire de 241.258,5 lei.

Totodată, expropriatorul a comunicat că nu s-a efectuat plata pentru terenul

ocupat, din 2009 și uimează promovarea unei hotărâri de guvern pentru

continuarea procedurii de expropriere.

La data

de 4 aprilie 2012, expropriatorul a comunicat revocarea procesului verbal din

25 noiembrie 2011 și Hotărârii nr. 99 din 25 noiembrie 2011, cu motivarea că nu

a fost publicată o hotărâre de guvern pentru aprobarea listei proprietarilor

imobilelor supuse exproprierii în conformitate cu art. 4 din Legea nr.

255/2010. Ca urmare, în prezent terenul de 1.665 mp este ocupat încă din 2009

și dezmembrat din imobiiul reclamantei cu avizul O.C.P.I. în favoarea

expropriatorului și nu a fost plătită nici o despăgubire pentru această

expropriere.

Reclamanta a

solicitat anularea Hotărârii de revocare nr. 1/2012 emisa fără existența unui

motiv temeinic de revocare și cu interpretarea greșită a legii. A mai invocat

inexistența unui act normativ pentru continuarea exproprierii având în vedere

modificarea legislativă produsă prin adoptarea Legii nr. 255/2010 și abrogarea

Legii nr. 198/2004, Exproprierea a început sub Legea nr. 198/2004, iar

exproprierea a fost demarată în temeiul H.G. nr. 787/2009. Reclamanta a

susținut că, așa fiind, nu există motive de revocare a Hotărârii nr. 99 din 25

noiembrie 2011 atâta vreme cât procedura de expropriere s-a desfășurat cu

respectarea legii în vigoare la îndeplinirea fiecărei etape procedurale.

În ceea ce privește

anularea parțială a Hotărârii nr. 99 din 25 noiembrie 2011 în ce privește

despăgubirile stabilite, reclamanta a susținut că au fost încălcate

dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 pentru că, după ce li s-a propus și

au acceptat la data de 20 noiembrie 2009 o despăgubire de 75 euro/mp, prin

hotărârea atacată a fost scăzută oferta de despăgubire la 33 euro/mp. A mai

susținut că ocuparea terenului fără o prealabilă despăgubire reprezintă o gravă

încălcare a drepttiiui de proprietate privată garantat de Constituție.

Intimatul a

invocat excepția prematuritâții cererii și necompetența instanței de a anula

actele administrative arătate.

Prin

sentința civilă nr. 221 din 19 februarie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I

civilă, a respins excepția necompeienței instanței civile în soluținarea

acțiunii și a admis excepția prematuritâții cererii și respinsă în fond

acțiunea promovată de reclamanta SC C.A.S. SRL Sibiu.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut că are competența de a

soluționa cererea față de prevederile art. 9, și art. 10 alin. (3) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 raportat la art. 21-27

din Legea nr. 33/1994. Hotărârea contestată este un act unilateral al Comisiei

de Aplicare a Legii nr. 198/2004, iar normele metodologice includ posibilitatea

de revocare pentru motive temeinice, iar instanța are posibilitatea de a

verifica valabilitatea acestui act. Dacă actul a intrat în circuitul civil,

organul emitent nu mai are posibilitatea de a-l revoca, aceasta fiind obligată

să sesizeze instanța pentru anularea actului ilegal. Momentul intrării în

circuitul civil a actului administrativ este aceia care produce efecte juridice

civile și, din acest moment, devin executorii de drept, actul devenind

irevocabil. în temeiul art. 23 din Lege, instanța verifică dacă sunt întrunite

toate condițiile cerute de lege pentru expropriere și stabilește cuantumul

despăgubirilor și suma cuvenită cu acest titlu. în temeiul art. 27 din lege,

instanța - primind rezultatul expertizei - îl compară cu oferta și cu

pretențiile formulate de părți și hotărând în consecință.

Cu privire la

excepția prematurității, tribunalul a reținut ca demararea procedurilor de

expropriere este condiționată de emiterea unei hotărâri de guvern prin care sa

fie stabilită lista proprietarilor supuși exproprierii și cum această hotărâre

nu a fost emisă, acțiunea reclamantei este prematură.

Împotriva

sentinței menționate a declarai apel reclamanta, solicitând admiterea apelului,

anularea hotărârii atacate și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

În motivarea

apelului, reclamanta a susținut că în mod greșit a fost admisă excepția

prematurității cererii de chemare în judecată, excepție care i-a îngrădit

accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil. Condiționarea

solicitării despăgubirilor pentru un imobil expropriat în fapt și ocupat

efectiv de lucrări de utilitate publică, de îndeplinirea unei proceduri din

partea expropriatorului în cadrul căreia expropriatorul a emis actele de

expropriere atacate și în baza cărora a efectuat și lucrările pe care ulterior

le-a revocat încalcă dispozițiile art. 480 și 481 C. civ., ale art. 44 alin.

(3) și (5) din Constituția României. De asemenea, a invocat încălcarea art. 1

din Protocolul nr. 1 C.E.D.O. prin atingerea adusă dreptului de proprietate

asupra bunului și nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru

expropriere - cauza Burghelea/România.

Pârâtul Statul

Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA, prin întâmpinarea formulată, a solicitat

respingerea apelului, susținând ca reclamantei i-a fost revocată Hotărârea nr.

99 din 25 noiembrie 2011 pentru că a fost emisa în baza Legii nr. 255/2010 la

data de 25 noiembrie 2011, iar la acea dată nu fusese publicată hotărârea de

guvern de declanșare a procedurilor de expropriere în M. Of. A mai susținut că

este inadmisibilă acțiunea reclamantei de anulare a Hotărârii de revocare nr.

1/2012, deoarece Legea nr. 255/2010 nu prevede o asemenea cale de atac, cu

excepția celei prevăzute de art. 22 din Lege. A susținut că nu instanța civilă

ci instanța de contencios administrativ are competența de a soluționa cauza,

pentru că este atacat un act administrativ.

Prin

Decizia civilă nr. 31 din 04 aprilie 2014, Curtea de Apel Alba Iuia, secția I

civilă, a respins excepția lipsei de competență a instanței civile invocată de

intimata SC C.N.A.D.N.R. SA pentru Statul Român.

A admis apelul

declarat de reclamanta SC C.A.S. SRL împotriva sentinței civile nr. 221 din 19

februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu,

secția I civilă.

A anulat

sentința atacata și a stabilit termen, de judecată pentru evocarea fondului.

Pentru a

decide astfel, instanța de apei a reținut că Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie

2011 a fost emisă în condițiile Legii nr. 255/2010, putând fi atacată în cadrul

procedurii instituite de această lege, în instanța civilă și că această

concluzie se impune și în situația contestării hotărârii care revocă hotărârea

de stabilire a despăgubirilor. A mai reținut că o hotărâre administrativă,

chiar unilaterală, intră în circuitul civil în momentul în care produce efecte

juridice civile și din acest moment nu mai poate excede controlului

judecătoresc. Efectele pe care le produce, fiind de natură civilă, revine

instanței civile competența materială de soluționare a cererii de anulare sau

modificare a acelei hotărâri. Chiar dacă legea nu prevede expres modalitatea în

care se supune o asemenea hotărâre controlului judecătoresc, prin similitudine,

hotărârea revocată este supusă, de asemenea, acestui control de legalitate și

temeinicie.

Cu privire la

excepția prematurității acțiunii, instanța de apel a statuat că a fost greșit

soluționată de instanța de fond. Astfel, în condițiile în care terenul

reclamantei este indisponibil îzat de pârât din 2009, tara ca reclamanta să fie

despăgubită în vreun fel, nu se poate susține că acțiunea este prematură, cu

atât mai mult cu cât pârâtul a și făcut o ofertă de despăgubiri, pe care apoi a

retras-o și a emis hotărârea atacată în prezenta acțiune. Așa cum s-a menționat

în chiar cuprinsul Hotărârii nr. 99 din 25 februarie 2011, hotărârea poate fi

atacată în condițiile art. 22 din Lege, deci acțiunea de față nu este

prematură.

Prin

Decizia nr. 67 din 10 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I

civilă, evocând, fondul, a admis acțiunea formulată de reclamanta SA C.A.S. SRL

in contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA și, în

consecință;

A anulat

Hotărârea de revocare nr. 1/2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.

255/2010.

A anulat în

parte Hotărârea nr. 99/2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.

255/2010, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, pe care le-a stabilit

la suma de 124.875 euro sau echivalentul în lei la data plății pentru suprafața

de 1.665 mp, expropriată.

A obligat

pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.359 616 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin

Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011 s-a dispus exproprierea suprafeței de

1.655 mp și s-a aprobat acordarea prin consemnare a despăgubirii aferente

terenului situat în municipiul Sibiu, aparținând expropriatei SC C.A.S. SRL

Sibiu. Despăgubirea a fost stabilită în cuantum de 241.258,5 lei, urmând a fi

consemnată în cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii. în hotărâre

s-a menționat că transferul dreptului de proprietate operează după consemnarea

despăgubirilor pentru expropriere și că hotărârea poate fi atacată în

condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 modificată și completată cu

Legea nr. 90/2011 m termenul general de prescripție.

S-a mai

consemnat în cuprinsul hotărârii că prin procesul verbal nr. 87/25 noiembrie

2011 (depus în copie la dosar) titularul dreptului de proprietate și-a exprimat

dezacordul cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru suprafața de 1.655 mp

de 241.258,50 lei solicitând suma de 75 euro/mp respectiv 124.875 euro, conform

evaluării și ofertei făcute de SC C.N.A.D.N.R. SA în data de 17 noiembrie 2009,

având în vedere că exproprierea s-a produs în 2009 când a fost preluat terenul.

Ulterior, prin

Hotărârea de revocare nr. 1 din 28 martie 2012 a fost revocată Hotărârea nr. 99

din 25 noiembrie 2011 precum și procesul verbal de stabilire a cuantumului

despăgubirilor din 25 noiembrie 2011, ca urmarea faptului că au fost emise tară

ca, în prealabil, să se fi publicat hotărârea de guvern care să aprobe lista

proprietarilor imobilelor supuse procedurii de expropriere. în Hotărârea de

revocare nr. 1 din 28 martie 2012 s-a reținut ca, în baza hotărârii revocate și

a procesului verbal menționat, s-a dispus exproprierea terenului proprietatea

reclamantei în suprafață de 1.665 mp. S-a mai consemnat în cuprinsul hotărârii

de revocare că exproprierea s-a demarat în baza H.G. nr. 787/2009, însă nu a

fost finalizată până la abrogarea Legii nr. 198/2004 și intrarea în vigoare a

Legii nr. 255/2010 și că, în aceste condiții, în baza art. 32 din noua lege,

pentru finalizarea procedurilor de expropriere se aplică legea nouă.

Instanța de

apel a reținut că în chiar înscrisul care emană de la pârât s-a consemnat că

exproprierea suprafeței de 1.665 mp, s-a făcut în 2009 și oferta de despăgubiri

de la acel moment a fost de 75 euro/mp.

Exproprierea

terenului s-a făcut în baza H.G. nr. 787 din 08 iulie 2009, prin care a fost

aprobată documentația de amplasare a lucrării de utilitate publică „varianta de

ocolire a municipiului Sibiu - tronson 2.", declanșarea procedurilor de

expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării

de utilitate publică, expropriator fiind Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA

Hotărârea a fost adoptată în baza art. 4 din Legea nr. 198/2004. S-a aprobat și

suma globală estimată pentru plata despăgubirilor pentru imobilele situate pe

amplasamentul lucrării de utilitate publică menționate.

Așadar, în

condițiile în care a fost aprobată exproprierea și aiocate sumele necesare

despăgubirii proprietarilor terenurilor traversate de varianta de ocolire a

municipiului Sibiu, au fost preluate terenurile și au început negocieri cu

privire la despăgubiri, sub imperiul Legii nr. 198/2004, respectiv H.G. nr.

787/2009, este evident că această lege guvernează întreaga procedură a

exproprierii.

Pe de altă

parte, sub imperiul acestor acte normative, s-au propus despăgubirile și au

fost acceptate de reclamantă. Altfel spus, preluarea terenului de către

expropriatorul Statui Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA și oferta de plată a fost

făcuta sub imperiul Legii nr. 198/2004, întâlnindu-se cererea cu oferta și,

realîzându-se acordul între expropriat (reclamanta) și expropriator (pârât), această

lege este cea care guvernează procedura exproprierii.

Instanța de

apei a conchis, pentru considerentele expuse, că procedura exproprierii nu era

în desfășurare la data apariției Legii nr. 255/2010 care, în art. 32, prevede

că se aplică această lege în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs

de desfășurare,

Raportul de

expertiză judiciară întocmit în apel de expert tehnic judiciar T.P. a confirmat

susținerile reclamantei în ceea ce privește amplasarea imobilului din punct de

vedere cadastral, cu propunerea de dezmembrare a suprafeței de 1.665 mp

înscrisă în C.F. Sibiu, pentru care s-a întocmit lucrarea de expertiză. Terenul

a fost nominalizat și în Hotărârea nr. 99/2011, însă întabularea parcelei nu a

fost finalizată. S-a reținut și oferta de 75 euro/mp, propusă inițial de

expropriator.

Instanța de

apei a reținut că, în condițiile în care între expropriat și expropriator s-a

ajuns la un acord privind despăgubirea și suprafața care este necesară

expropriatorului, imobilul și sumele alocate despăgubirilor au fost aprobate,

nu se justifică reducerea acestor despăgubiri unilateral și nici anularea

hotărârii de acordarea a acestora, față de prevederile art. 27 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, care completează prevederile Legii nr. 198/2004, aplicabilă

în cauză.

Pentru

argumentele expuse, instanța de apel a decis în sensul celor arătate.

Împotriva

Deciziilor nr. 31 din 04 aprilie 2014 și nr. 67 din 10 octombrie 2013

pronunțate de Curtea de Apel Alba Iuia, secția civilă, pârâtul Statul Român

reprezentat de M.T.I. prin SC C.N.A.D.N.R. SA a declarat recurs, întemeiat în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând

casarea deciziilor recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței

competente iar în subsidiar, modificarea deciziilor cu consecința respingerii

acțiunii, A solicitat cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut următoarele:

Hotărârea nr.

99 din 25 noiembrie 2011 a fost revocată întrucât a fost emisă în temeiul Legii

nr. 255/2010, iar la data emiterii nu fusese publicată în M. Of., o hotărâre de

guvern de declanșare a procedurilor de expropriere în conformitate cu art. 5

din Lege.

Acțiunea prin

care reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ și nu obligarea

Statului Român la exproprierea suprafeței de teren afectate este inadmisibilă,

întrucât Legea nr. 255/2010 nu prevede nicio cale de atac, în afara celei

prevăzute de art. 22, care se referă la contestarea cuantumului despăgubirilor.

Or, în cauză, despăgubirile nu au fost stabilite, de vreme ce Hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 99/2011 a fost revocată.

Recurentul-pârât

a mai susținut că instanța civilă nu este competentă să soluționeze acțiunea

prin care se solicită anularea unui act administrativ iar în cazul admiterii

recursului, pentru acest motiv, se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare,

secției de contencios administrativ și fiscal.

Pe fondul

cauzei, recurentul-pârât a susținut că instanța de apei a încălcat dispozițiile

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în stabilirea despăgubirilor, expertiza

efectuată în cauză fiind efectuată de un singur expert, specializat în

topografie.

Recurentui-pârât

a solicitat modificarea deciziilor recurate și respingerea acțiunii având în

vedere motivarea sentinței tribunalului care, pe cale de excepție, a respins

acțiunea civila ca fiind prematur introdusa întrucât nu există o hotărâre de

guvern prin care sa fi fost declanșata procedura exproprierilor cu privire la

imobilul intimatei reclamanta

.

Recurentul-pârât

a solicitat, pentru argumentele expuse, casarea deciziilor recurate și

trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței competente iar în subsidiar,

modificarea deciziilor cu consecința respingerii acțiunii.

Recursul

declarat de pârât împotriva Deciziei nr. 67 din 10 octombrie 2013 a Curții de

Apel Alba Iulia,

secția I

civila, este fondat, în timp de eriticile formulate prin același recurs

împotriva Deciziei nr. 31 din 4 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba lulia,

secția I civilă, sunt nefondate, pentru considerentele care succed.

Prin HG nr. 787/2009

au fost declanșate, în temeiul Legii nr. 198/2004, procedurile de expropriere a

imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate

publică "Varianta de ocolire a municipiului Sibiu" și, urmare a

acestui act normativ, reclamanta a fost notificată, inițial, în anul 2009, că

terenul aflat în proprietatea sa, în suprafață de 3.145 mp va fi expropriat,

fiind evaluat la suma de 1.013.083 lei (fila 7 dosar fond).

Ulterior,

în urma refacerii documentației, în anul 2011, reclamantei i s-a comunicat că

numai suprafața de teren de 1.665 mp - evaluată la suma de 241.258,50 lei - va

race obiectul exproprierii (fila 9 dosar fond).

Prin

proeesul-verbal din 25 noiembrie 2011, reclamanta și-a exprimat dezacordul cu

privire la cuantumul despăgubirii pentru suprafața de teren de 1.665 mp

expropriată, pentru suma totală de 241.258,50 lei și a solicitat suma de 75

euro/mp, respectiv 124,875 euro, conform evaluării din oferta tăcută de SC

C.N.A.D.N.R. SA îndatade 17 noiembrie 2009 (fila 13 dosar fond).

Prin

Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011 emisă de pârât în temeiul Legii nr.

255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară unor

obiective de interes național, județean și îocai (prin care a fost abrogată

Legea nr. 198/1994) s-a dispus exproprierea suprafeței de 1.665 mp și

acordarea, prin consemnare, a despăgubirii aferente în cuantum total de

241.258,50 lei (filele 11-12 dosar fond).

Hotărârea

nr. 99 din 25 noiembrie 2011 a fost revocată prin Hotărârea

nr.

1 din 28 martie 2012, cu motivarea că nu a fost publicată o hotărâre de guvern

care să aprobe lista proprietarilor imobilelor supuse procedurii exproprierii

(fila 15 dosar fond).

În acest

context, reclamanta a inițiat demersul judiciar având ca obiect anularea

hotărârii de revocare precum și modificarea Hotărârii nr. 99/2011 în sensul

stabilirii despăgubirii la 75 euro/mp pentru terenul în suprafață de 1.665 mp,

expropriat în anul 2009.

Din

succesiunea etapelor exproprierii terenului reclamantei, reiese că, deși

procedura administrativă a început în temeiul Legii nr. 198/1994, finalizarea

acesteia a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010, prin

emiterea Hotărârii nr. 99/2011 de stabilire a despăgubirilor, ulterior

revocată, în speță fiind incidente dispozițiile art. 32 din Legea nr. 255/2010

potrivit cărora „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare,

pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei

legi".

Această

concluzie se impune cu evidență câtă vreme notificarea adresată reclamantei în

2009 cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care aceasta a susținut că a

fost de acord, nu a fost urmată de emiterea unei hotărâri în acest sens, astfel

cum prevedeau dispozițiile Legii nr. 198/2004.

O astfel de

hotărâre de stabilire a despăgubirilor a fost emisă abia în 2011, sub imperiul

Legii nr. 255/2010, marcând finalizarea procedurii administrative a

exproprierii, hotărâre pe care reclamanta a contestat-o sub aspectul

cuantumului lor.

Așa fiind, în

mod eronat instanța de apel a reținut că procedura exproprierii a fost

finalizată când Legea nr. 198/2004 era în vigoare, motivând că reclamanta

expropriată a fost de acord cu suma de 75 euro/mp propusă pentru terenul

expropriat, între părți intervenind acordul de voință și că, urmare a acestui

fapt, în speță nu și-ar găsi aplicabilitatea art. 32 al Legii nr. 255/2010.

Pornind de la

acest raționament, apare ea greșită soluția instanței de apel de a omologa un

cuantum ai despăgubirilor propus reclamantei într-o primă etapă administrativă

a exproprierii, în anul 2009, care n-a fost statuat printr-o hotărâre de

stabilire a despăgubirilor care să fi fost susceptibilă de a produce efectele

juridice prevăzute de Legea nr. 198/2004.

Instanța de apel a fost învestită de

reclamantă cu o acțiune formulată în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr.

255/2010, după emiterea Hotărârilor nr. 99/2011 și nr. 1/2012 și, în acest

cadrul procesual, soluționarea raportului juridic dedus judecății se impunea a

fi făcută cu aplicarea dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, astfel

cum prevede alin. (3) al art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Contrar

dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că, pentru

stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți compusă

dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un ai

treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța urmând a țîne seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de aceiași fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...), în

speță, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize topografice,

efectuată de un singur expert, al cărei obiectiv a fost acela de a identifica

terenul ocupat de expropriator din imobilul proprietatea reclamantei și de a se

stabili dacă acesta face obiectul Hotărârii nr. 99/2011 (filele 64-109 dosar

apel).

Instanța

de apel a statuat, cu ignorarea textelor de lege menționate și aplicarea

greșită a art. 27 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 că valoarea despăgubirilor

cuvenite reclamantei este cea care i-a fost comunicată de pârât reclamantei în

anul 2009 și cu care aceasta a susținut că a fost de acord, în pofida faptului

ca, la acea dată, nu a fost întocmit un proces-verbal șî nu a tbst emisă nicio

hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor în acest sens.

Procedând

astfel, se constată, având în vedere considerentele arătate, că instanța de

apel a pronunțat o hotărâre nelegală, în speță fiind incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa încât recursul declarat de pârât

împotriva Deciziei nr. 67 din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba lulia,

secția I civilă, va fi admis, decizia va fi casată iar cauza va fi trimisă,

spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel care va veghea la corecta aplicare în

speță a dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Criticile

recurentului-pârât vizând greșita respingere de către instanța de apel a

excepției prematurității acțiunii și a inadmisibilității acțiunii formulate

împotriva hotărârii de revocare nu sunt fondate.

Potrivit

art. 44 alin. (3) din Constituție, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o

cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă

despăgubire, care se stabilește, potrivit art. 44 alin. (6) de comun acord cu proprietarul,

sau în caz de divergență, prin justiție.

Art. 20

din Legea nr. 255/2010 prevede că hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii emisă în condițiile acestei legi se comunică solicitantului (...),

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii putându-se adresa instanței

judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de îa

data la care î-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, tară a putea contesta transferul dreptului

de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar

exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate - potrivit

art. 22 alin. (1) din aceeași lege.

În

procedura exproprierii legiuitorul a prevăzut termene scurte tocmai din

perspectiva faptului că se pune problema transferului unui drept de

proprietate, iar încălcarea acestora îi este imputabilă exclusiv

expropriatorului.

Faptul

că, în cauză, s-a emis o hotărârea de stabilire a despăgubirilor, care putea fi

contestată, potrivit normelor legale susmenționate, dar care, ulterior, a fost

revocată, nu poate îngrădi dreptul reclamantei expropriate de a se adresa

instanței de judecată atât timp cât activitatea expropriatorului, prevăzută de

aceeași lege, respectiv de a emite și comunica hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirii nu se circumscrie unui termen rezonabil, iar

reclamanta este lipsită de bunul ei și se află într-o situație incertă privind

despăgubirile care i se cuvin și care se stabilesc conform actelor normative

incidente

Prin

emiterea Hotărârii nr. 99/2011 și revocarea ei, ulterior, pe motiv că la data

emiterii nu fusese publicată în M. Of., o hotărâre de guvern de declanșare a

procedurilor de expropriere în conformitate cu art. 5 din lege reclamanta

expropriată ar fi pusă într-o stare de incertitudine, fără nicio perspectivă de

valorificare a drepturilor pe care le deține - atât cel de proprietate cât și

de acces la instanță, lipsită fiind însă de bunul său, fapt ce i-ar afecta

drepturile recunoscute și protejate de art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenție și art. 6 parag. 1 din Convenție.

Lipsa

unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor sau revocarea unei asemenea

hotărâri, ulterior emiterii ei, din motive care țin de modul în care a fost

organizată procedura administrativă a exproprierii de către expropriator (cum e

cazul în speță) și care-i sunt imputabile acestuia și nu persoanei al cărei bun

este supus exproprierii, echivalează cu un refuz al expropriatorului de a-și

îndeplini obligațiile reglementate de Legea nr. 255/2010, iar un asemenea refuz

poate să fie cenzurat în justiție, pentru, că nicio dispoziție legală nu

limitează dreptul celui ce se consideră nedreptățit de a se adresa instanțelor

competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede în art. 21 aiin.(2) că

nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se

adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Cu

privire la cererea recurentului-pârât în sensul ca, în cazul admiterii

recursului, cauza să fie trimisă spre competentă soluționare instanței de

contencios administrativ, se constată, de asemenea, că nu este fondată, în

cauză nefiind incident art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Atât

Hotărârea nr. 99/2011 cât și Hotărârea nr. 1/2012 - de revocare a Hotărârii nr.

99/2011 - nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004 -, ci sunt acte ce privesc stabilirea cuantumului

despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Așa

fiind, în acord cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 care

prevăd că „Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în

contradictoriu cu statui român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după

caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia

sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de

drept comun", instanța civilă și nu cea de contencios administrativ are

competența de a soluționa acțiunea reclamantei având ca obiect stabilirea

despăgubirilor pentru terenul ce i-a fost expropriat, inclusiv din perspectiva

cererii de anulare a Hotărârii nr. 1/2012, câtă vreme emiterea acesteia vizează

revocarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, context în care pentru

considerentele expuse, nici critica referitoare la inadmisibilitatea acțiunii

reclamantei cu privire la acest capăt de cerere nu poate fi primită.

Având în

vedere temeiurile arătate, criticile recurentului-pârât ce vizează soluția

pronunțată de Curtea de Apel prin Decizia nr. 31 din 4 aprilie 2013 a Curții de

Apel Alba luîia, secția I civilă, sunt nefbndate, recursul cu privire la

această decizie urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat prin M.T.I.

prin C.N.A.D.N.R. împotriva Deciziei nr. 31 din 4 aprilie 2013 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția I civilă.

Admite

recursul declarat de aceiași pârât împotriva Deciziei nr. 67 din lOoctombrie

2013 a Curții de Apel Alba Iulia- Secția I civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.