ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4025/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 420/2009,

Tribunalul Sibiu a admis acțiunea precizată de reclamantul G.A.G., prin

mandatar G.M.F. în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, a

anulat în parte Hotărârea din 11 februarie 2008 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și a

obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 523.439 lei reprezentând

despăgubiri pentru suprafața expropriată de 3.478 mp teren arabil și a sumei de

500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință tribunalul a reținut că în cauză s-a încuviințat efectuarea

unei expertize cu experți A.N.E.V.A.R. care au constatat, în prima variantă a

raportului de expertiză, că terenul este extravilan. Urmare adresei Serviciului

de cadastru, agricultură și disciplina în construcții Sibiu (fila 65), instanța

a constatat că terenul expropriat este situat în intravilanul Municipiului

Sibiu și, ca urmare a obiecțiunilor reclamantului cu privire la acest aspect,

s-a refăcut raportul de expertiză prin raportare la amplasamentul terenului,

astfel încât s-a stabilit că suprafața expropriată este de 3.478 mp, în zonă

prețul de piață al terenurilor fiind de 35 euro/mp, rezultând o despăgubire în

sumă de 523 439 lei.

Tribunalul a

constatat că acțiunea este întemeiată pentru următoarele considerente.

Prin Legea nr. 198

din 25 mai 2004 s-a stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de

pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcție de drumuri de

interes național, județean și local. Pe baza documentației tehnico-economie ce

se elaborează în baza acestui act normativ se declanșează procedura de

expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, se

stabilește suma globală a despăgubirilor estimată de expropriator pe baza unui

raport de evaluare și termenul în care aceasta se virează într-un cont deschis

pe numele expropriatorului. Legea recunoaște expropriatului nemulțumit de

cuantumul despăgubirii consemnate posibilitatea de a se adresa instanței de

judecată competentă în termen de 30 de zile de la data la care i s-a comunicat

hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Din conținutul

raportului de expertiză prima instanță a constatat -că experții au lat în

considerare la stabilirea cuantumului prejudiciului cererea și oferta pe piața

imobiliară determinată de amplasamentul terenului, caracteristicile terenului

(acces, facilități, utilități existente) utilizând metoda comparației prin

bonitate, și a comparației directe. Experții au ajuns la concluzia că valoarea estimată

a despăgubirii este de 523.439 lei, valoare cu care pârâta a fost de acord atât

prin întâmpinare cât și prin concluziile depuse în fond.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul G.A.G. cât și pârâta C.N.A.D.N.R.

SA.

Prin Decizia nr.

148/ A din 5 octombrie 2009, Curtea de apel Alba Iulia, secția civilă, a admis

apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința tribunalului în sensul

obligării pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei, din care 1.500

lei onorariul expertului și 500 lei onorariul avocatului și a respins ca

nefondat apelul pârâtei.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele.

Tribunalul a

admis acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată și precizată, împrejurare

față de care, în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta trebuia obligată la

plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant.

Din

dispozitivul sentinței rezultă că suma la care a fost obligată pârâta este de

500 lei, sumă care reprezintă onorariul avocatului, conform chitanței de la

fila 87. Reclamantul a suportat însă și costul expertizei tehnice efectuate în

cauză, în sumă de 1.500 lei (fila 34), sumă la care trebuia obligată pârâta în

temeiul art. 274 C. proc. civ. și art. 38 din Legea 33/1994, potrivit căruia

toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și

retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de

expropriator.

În ceea ce

privește apelul pârâtei C.N.A.D.N.R. SA., instanța de apel a reținut că art. 9

din Legea nr. 198/2004 a fost modificat prin Legea nr. 184/2008 în sensul că

„la calcularea cuantumului despăgubirii, experții » și instanța de judecată se

vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate", însă,

același articol a fost modificat prin O.U.G. nr. 228/2008 publicată în M. Of. 3

din 5 ianuarie 2009, care, la art. 4 stabilește că art. 9 alin. (3) din Legea nr.

198/2004 se modifică în sensul că „acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr.

33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Prin urmare, a

dispărut acea prevedere referitoare la momentul transferului de proprietate,

criteriile avute în vedere fiind cele cuprinse în Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Or, această lege prevede la art.

26 alin. (2) că se are în vedere data întocmirii raportului de expertiză.

Prin urmare, la

data întocmirii raportului de expertiză - februarie 2009 - art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004 avea forma modificată prin O.U.G. nr. 228/2008, astfel că în

mod corect, experții au stabilit valoarea imobilului expropriat raportându-se

la momentul efectuării raportului de expertiză, valoare luată în considerare,

în mod just, și de către instanța de judecată.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel,

recurentul pârât susține că în cauză se impune casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei, spre rejudecare, întrucât expertiza judiciară care a stat la

baza hotărârii atacate a evaluat imobilul la 26 februarie 2009, iar cuantumul

despăgubirilor trebuia raportat la momentul transferului dreptului de proprietate

respectiv, la 11 februarie 2008, motiv pentru care se impune refacerea

expertizei tehnice judiciare.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte retine că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente.

Instanța de

apel a analizat hotărârea prin prisma principiului tantum devolutum quantum

apellatum.

Criticile

recurentului pârât legate de raportul de expertiză sunt nefondate prin prisma art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, aceste

dispoziții prevăd că „ despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite".

Cum în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, avute în vedere la

momentul efectuării expertizei, instanța de apel a făcut ă legală interpretare

și aplicare a legii, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Din perspectiva

celor expuse, recursul nefiind fondat urmează să fie respins ca atare.

În temeiul art.

274 C. proc. civ., urmează a fi obligat recurent pârât să plătească intimatului

reclamant suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca ne

fondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA

împotriva Deciziei nr. 148/ A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă.

Obligă pe

recurent să plătească intimatului G.A. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată

în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 iunie 2010.