ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3251/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 23 iulie 2007, reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin CNADNR SA și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea parțială a hotărârii nr. 40/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de la nivelul Comunei Ș. în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru expropriere pe bază de expertiză de specialitate. În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientele R.M. și I.A., cerere admisă în principiu de instanță prin încheierea de la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2007. Prin sentința civilă nr. 465 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamanta B.E.

și în fond cererea de intervenție în interes propriu, dispunând anularea parțială a hotărârii nr. 40 din 25 mai 2007 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor de 25 euro/m.p. echivalent în lei la data plății pentru suprafața expropriată de 709 m.p. În considerentele sentinței s-a reținut că intervenientele și contestatoarea au fost expropriate cu o suprafață de 709 m.p. pentru care li s-au acordat despăgubiri de 37.425 RON prin hotărârea nr. 40/2007. S-a constatat că reclamantele au solicitat o despăgubire de 40 euro, iar prin expertiza efectuată în cauză experții au stabilit o valoare de circulație de 20 euro/m.p. Având în vedere destinația imobilului, faptul că terenul se află în extravilanul localității Ș. și dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, instanța de fond a apreciat ca fiind justă și echitabilă o despăgubire de 25 euro/m.p.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât contestatoarea și intervenientele, cât și pârâtul Statul Român prin CNADNR SA. Prin decizia civilă nr. 148/A/2008 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile declarate, reținând următoarele: Pentru stabilirea despăgubirilor, prima instanță a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către o comisie de experți constituită în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994. Din conținutul raportului de expertiză întocmit în fața tribunalului rezultă că experții au avut în vedere, cu ocazia aprecierii asupra valorii terenului în discuție, toate criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv valoarea reală și medie a terenurilor din zonă apropiată de valoarea notarială de încheiere a actelor autentice cât și faptul că terenul este extravilan însă propice construcțiilor multifuncționale.

Deși susțin că valoarea imobilelor în zonă este de 50 euro/m.p., contestatoarea și intervenientele nu au reușit să probeze aceste afirmații în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ. Ofertele de vânzări terenuri depuse la dosarul cauzei relevă că pentru terenurile din extravilan, așa cum este cel al contestatoarelor, prețul variază între 25 euro și 45, respectiv 65 euro, acesta reprezentând oricum prețul solicitat, iar nu cel acordat la vânzare, prețul de vânzare fiind de regulă rezultatul unor negocieri. Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile, iar prin decizia civilă nr. 6586 din 11 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a reținut că despăgubirea plătită persoanei private de proprietate se compune din valoarea reală a bunului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar valoarea bunului se stabilește în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, la data întocmirii raportului de expertiză. Procedând la stabilirea și acordarea despăgubirilor în alte limite decât cele riguros determinate de dreptul comun în materie, instanțele au încălcat normele legale, dar și criteriul proporționalității pretins de normele convenționale, motiv pentru care dispozițiile instanței de apel se vădesc a nu fi legale. Rejudecând cauza, prin decizia nr. 91A din 27 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanta B.E.

și de intervenientele I.A. și R.M. și a schimbat în parte sentința civilă nr. 465 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, în sensul că a stabilit despăgubirea la 27 euro/m.p. echivalent în lei la data plății pentru suprafața de teren expropriată de 709 m.p. A menținut în rest sentința apelată și a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Valoarea reală a imobilului expropriat a fost stabilită de către experți la suma de 27 euro/m.p., respectiv la 78.677 RON, ținându-se cont de valoarea de tranzacționare a terenurilor situate în aceeași zonă, precum și de îndrumările instanței supreme.

Instanța a apreciat ca nefondate pretențiile formulate de reclamantă și de intervenientele cu privire la despăgubirea cuvenită pentru prejudiciul cauzat prin expropriere. Este adevărat că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului. Alin. (2) menționează că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. În noțiunea de prejudiciu/daună adusă proprietarului se cuprinde, conform practicii judiciare constante și lipsa de folosință a terenului. Această lipsă de folosință materializată în folosul agricol nerealizat a fost solicitată pentru prima dată în apel.

Pentru a se acorda acest folos, reclamanta și intervenientele erau datoare să prezinte dovezi, în acest sens fiind prevederea expresă a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință în absența acestor dovezi ar echivala cu o îmbogățire fără just temei al reclamantei și intervenientelor care ar obține unele beneficii pe care dacă terenul le-ar fi rămas în proprietate nu le-ar fi obținut și ar reprezenta și o încălcare a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. S-a mai reținut că, în condițiile în care s-a apreciat că se impune majorarea despăgubirilor stabilite pentru valoare reală a terenului, apelul pârâtului privind reducerea aceleași sume apare ca nefondat, prin concluziile scrise depuse la dosar apelanta pârâtă achiesând la această soluție.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanta B.E. și intervenientele I.A. și R.M., precum și pârâtul Statul Român prin CNADNR SA. 1. Prin recursul declarat, reclamanta B.E. și intervenientele I.A. și R.M. formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Instanța de apel în mod eronat a apreciat că pretenția privind plata contravalorii lipsei de folosință a terenului a fost pentru prima dată formulată în apel. Decizia Curții de Apel este pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., raportat la decizia nr. 6586 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care, instanța de recurs a statuat cu privire la interpretarea legii în ceea ce privește valoarea prejudiciului produs prin expropriere.

Cu privire la valoarea reală a imobilului, se arată că un cuantum echitabil al despăgubirilor, care să țină cont atât de valoarea reală de 27 euro cât și de valoarea de circulație de 50 euro, este de 35 euro/m.p. Cu privire la valoarea prejudiciului produs, se susține că aceasta se ridică la suma de 5.722,5 RON, rezultând astfel un total al despăgubirilor de 107.712 RON. 2. Pârâtul Statul Român prin CNADNR critică decizia pronunțată de instanța de apel pentru următoarele motive, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008 la calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului de proprietate.

În cazul de față nu se respectă aceste dispoziții legale, apreciindu-se ca justă și echitabilă o despăgubire calculată la o dată ulterioară emiterii hotărârii de despăgubire. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1. Recursul declarat de reclamanta B.E. și intervenientele I.A. și R.M. este fondat sub următoarele aspecte: Contrar celor reținute de instanța de apel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat „stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru expropriere”. Dezvoltarea motivelor de fapt ale cererii de chemare în judecată și indicarea prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, conduc la concluzia că reclamantele au înțeles să solicite instanței, prin actul de învestire a acesteia, stabilirea unei despăgubiri în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, compusă din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului.

În consecință, susținerea instanței de apel în sensul că pretenția reclamantelor de acordare a unei despăgubiri care să cuprindă, pe lângă valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere, ar fi fost formulată pentru prima dată în apel, nu este întemeiată. Este fondată și critica vizând încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. Dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Prin decizia nr. 6586 din 11 iunie 2009 pronunțată în finalizarea primului ciclu procesual, Înalta Curte a statuat că normele aplicabile în materie trebuie interpretate în sensul cuprinderii în valoarea despăgubirii cuvenite proprietarului în caz de expropriere, a valorii de circulație a bunului și a daunelor produse prin lipsirea de bun.

Față de conținutul prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., problemele de drept dezlegate prin decizia de casare vizând interpretarea normelor incidente sub aspectul includerii în valoarea despăgubirilor acordate a prejudiciului rezultat din lipsa de folosință a bunului, nu mai puteau fi reanalizate de instanța de apel. Prin urmare, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta B.E. și intervenientele I.A. și R.M. și va modifica în parte decizia recurată, în sensul că stabilirii cuantumului prejudiciul cauzat reclamantei și intervenientelor la suma de 2.040 RON. Înalta Curte va avea în vedere acest cuantum stabilit prin raportul de expertiză efectuat în apel, fără a primi criticile prin care recurentele contestă atât această valoare, cât și valoarea reținută de instanță ca fiind valoarea reală a imobilului expropriat.

Sub aceste aspecte, Înalta Curte reține că niciuna din părțile în litigiu nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză prin care aceste valori au fost stabilite. Susținerile cuprinse în motivele de recurs în legătură cu cuantumul despăgubirii reprezentând valoarea reală a imobilului acordat de instanță pe baza raportului de expertiză efectuat și în legătură cu valoarea prejudiciului determinat de expert prin același raport nu învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor. Ele se constituie fie în obiecțiuni la raportul de expertiză, fie în susțineri referitoare la probele administrate, fără a constitui critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ. Chiar dacă uneori cuprind trimiteri la anumite prevederi legale, aceste critici nu dezvoltă argumente pentru care respectivele dispoziții legale ar fi fost greșit interpretate sau aplicate de instanță.

În condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. 2. Pârâtul Statul Român prin CNADNR SA susține că decizia instanței de apel este nelegală pentru că încalcă dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008, în sensul că la calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată nu s-au raportat la momentul transferului de proprietate, ci la o dată ulterioară emiterii hotărârii de despăgubire.

Înalta Curte constată că motivele de apel formulate în cauză, nu au cuprins la rândul lor critici cu acest conținut. Or, dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanța de recurs nu poate să examineze, omissio medio, aspecte care nu au făcut obiectul controlului instanței de apel. Prin urmare, deși pot fi încadrate în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceste critici nu învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor întrucât ele nu au constituit în prealabil și motive de apel în calea exercitată de apelantul-pârât. În ceea ce privește susținerile prin care se contestă cuantumul despăgubirilor acordate, pentru considerentele anterior expuse, în analiza recursul celorlalte părți, Înalta Curte apreciază că aceste critici nu pot fi circumscrise prevederilor art. 304 C. proc.

civ., astfel încât nu le va analiza. În consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ. alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.E. și intervenienții I.A. și R.M. împotriva deciziei nr. 91A din 27 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Modifică, în parte, decizia, în sensul că stabilește cuantumul prejudiciul cauzat reclamantei și intervenientelor la suma de 2.040 RON. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.