ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3251/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3251/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Sibiu la data de 23 iulie 2007, reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin CNADNR SA și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care

o va pronunța, să dispună anularea parțială a hotărârii nr. 40/2007 a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 de la nivelul Comunei Ș. în sensul stabilirii cuantumului

despăgubirilor pentru expropriere pe bază de expertiză de specialitate.

În cauză au formulat cerere

de intervenție în interes propriu intervenientele R.M. și I.A., cerere admisă în

principiu de instanță prin încheierea de la termenul de judecată din data de 01

octombrie 2007.

Prin sentința civilă

nr. 465 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamanta

B.E. și în fond cererea de intervenție în interes propriu, dispunând anularea parțială

a hotărârii nr. 40 din 25 mai 2007 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor

de 25 euro/m.p. echivalent în lei la data plății pentru suprafața expropriată de

709 m.p.

În considerentele sentinței

s-a reținut că intervenientele și contestatoarea au fost expropriate cu o suprafață

de 709 m.p. pentru care li s-au acordat despăgubiri de 37.425 RON prin hotărârea

nr. 40/2007.

S-a constatat că reclamantele

au solicitat o despăgubire de 40 euro, iar prin expertiza efectuată în cauză experții

au stabilit o valoare de circulație de 20 euro/m.p.

Având în vedere destinația

imobilului, faptul că terenul se află în extravilanul localității Ș. și dispozițiile

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, instanța de fond a apreciat ca fiind justă și

echitabilă o despăgubire de 25 euro/m.p.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel atât contestatoarea și intervenientele, cât și pârâtul Statul Român

prin CNADNR SA.

Prin decizia civilă

nr. 148/A/2008 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile declarate, reținând

următoarele:

Pentru stabilirea despăgubirilor,

prima instanță a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către o comisie de

experți constituită în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Din conținutul raportului

de expertiză întocmit în fața tribunalului rezultă că experții au avut în vedere,

cu ocazia aprecierii asupra valorii terenului în discuție, toate criteriile prevăzute

de art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv valoarea reală și medie a terenurilor

din zonă apropiată de valoarea notarială de încheiere a actelor autentice cât și

faptul că terenul este extravilan însă propice construcțiilor multifuncționale.

Deși susțin că valoarea

imobilelor în zonă este de 50 euro/m.p., contestatoarea și intervenientele nu au

reușit să probeze aceste afirmații în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.

civ.

Ofertele de vânzări terenuri

depuse la dosarul cauzei relevă că pentru terenurile din extravilan, așa cum este

cel al contestatoarelor, prețul variază între 25 euro și 45, respectiv 65 euro,

acesta reprezentând oricum prețul solicitat, iar nu cel acordat la vânzare, prețul

de vânzare fiind de regulă rezultatul unor negocieri.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs toate părțile, iar prin decizia civilă nr. 6586 din 11 iunie

2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate, a casat

decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a reținut

că despăgubirea plătită persoanei private de proprietate se compune din valoarea

reală a bunului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar valoarea bunului se

stabilește în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același

fel, la data întocmirii raportului de expertiză. Procedând la stabilirea și acordarea

despăgubirilor în alte limite decât cele riguros determinate de dreptul comun în

materie, instanțele au încălcat normele legale, dar și criteriul proporționalității

pretins de normele convenționale, motiv pentru care dispozițiile instanței de apel

se vădesc a nu fi legale.

Rejudecând cauza, prin

decizia nr. 91A din 27 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis

apelul declarat de reclamanta B.E. și de intervenientele I.A. și R.M. și a schimbat

în parte sentința civilă nr. 465 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, în sensul

că a stabilit despăgubirea la 27 euro/m.p. echivalent în lei la data plății pentru

suprafața de teren expropriată de 709 m.p.

A menținut în rest sentința

apelată și a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA împotriva

aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Valoarea reală a imobilului

expropriat a fost stabilită de către experți la suma de 27 euro/m.p., respectiv

la 78.677 RON, ținându-se cont de valoarea de tranzacționare a terenurilor situate

în aceeași zonă, precum și de îndrumările instanței supreme.

Instanța a apreciat ca

nefondate pretențiile formulate de reclamantă și de intervenientele cu privire la

despăgubirea cuvenită pentru prejudiciul cauzat prin expropriere.

Este adevărat că, potrivit

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului. Alin. (2) menționează că

la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de daunele aduse proprietarului,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În noțiunea de prejudiciu/daună

adusă proprietarului se cuprinde, conform practicii judiciare constante și lipsa

de folosință a terenului.

Această lipsă de folosință

materializată în folosul agricol nerealizat a fost solicitată pentru prima dată

în apel.

Pentru a se acorda acest

folos, reclamanta și intervenientele erau datoare să prezinte dovezi, în acest sens

fiind prevederea expresă a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Acordarea despăgubirilor

pentru lipsa de folosință în absența acestor dovezi ar echivala cu o îmbogățire

fără just temei al reclamantei și intervenientelor care ar obține unele beneficii

pe care dacă terenul le-ar fi rămas în proprietate nu le-ar fi obținut și ar reprezenta

și o încălcare a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

S-a mai reținut că, în

condițiile în care s-a apreciat că se impune majorarea despăgubirilor stabilite

pentru valoare reală a terenului, apelul pârâtului privind reducerea aceleași sume

apare ca nefondat, prin concluziile scrise depuse la dosar apelanta pârâtă achiesând

la această soluție.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanta B.E. și intervenientele

I.A. și R.M., precum și pârâtul Statul Român prin CNADNR SA.

reclamanta B.E. și intervenientele I.A. și R.M. formulează următoarele critici de

nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Instanța de apel în mod

eronat a apreciat că pretenția privind plata contravalorii lipsei de folosință a

terenului a fost pentru prima dată formulată în apel.

Decizia Curții de Apel

este pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., raportat la decizia

nr. 6586 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care, instanța

de recurs a statuat cu privire la interpretarea legii în ceea ce privește valoarea

prejudiciului produs prin expropriere.

Cu privire la valoarea

reală a imobilului, se arată că un cuantum echitabil al despăgubirilor, care să

țină cont atât de valoarea reală de 27 euro cât și de valoarea de circulație de

50 euro, este de 35 euro/m.p.

Cu privire la valoarea

prejudiciului produs, se susține că aceasta se ridică la suma de 5.722,5 RON, rezultând

astfel un total al despăgubirilor de 107.712 RON.

prin CNADNR critică decizia pronunțată de instanța de apel pentru următoarele motive,

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Potrivit dispozițiilor

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008 la calcularea cuantumului

despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului

de proprietate. În cazul de față nu se respectă aceste dispoziții legale, apreciindu-se

ca justă și echitabilă o despăgubire calculată la o dată ulterioară emiterii hotărârii

de despăgubire.

Analizând decizia recurată

în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

reclamanta B.E. și intervenientele I.A. și R.M. este fondat sub următoarele aspecte:

Contrar celor reținute

de instanța de apel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat

„stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru expropriere”.

Dezvoltarea motivelor

de fapt ale cererii de chemare în judecată și indicarea prevederilor art. 21-27

din Legea nr. 33/1994, conduc la concluzia că reclamantele au înțeles să solicite

instanței, prin actul de învestire a acesteia, stabilirea unei despăgubiri în condițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, compusă din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului.

În consecință, susținerea

instanței de apel în sensul că pretenția reclamantelor de acordare a unei despăgubiri

care să cuprindă, pe lângă valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului

prin expropriere, ar fi fost formulată pentru prima dată în apel, nu este întemeiată.

Este fondată și critica

vizând încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării

unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Prin decizia nr. 6586

din 11 iunie 2009 pronunțată în finalizarea primului ciclu procesual, Înalta Curte

a statuat că normele aplicabile în materie trebuie interpretate în sensul cuprinderii

în valoarea despăgubirii cuvenite proprietarului în caz de expropriere, a valorii

de circulație a bunului și a daunelor produse prin lipsirea de bun.

Față de conținutul prevederilor

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., problemele de drept dezlegate prin decizia de

casare vizând interpretarea normelor incidente sub aspectul includerii în valoarea

despăgubirilor acordate a prejudiciului rezultat din lipsa de folosință a bunului,

nu mai puteau fi reanalizate de instanța de apel.

Prin urmare, în temeiul

art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul declarat de reclamanta B.E. și intervenientele I.A. și R.M. și va

modifica în parte decizia recurată, în sensul că stabilirii cuantumului prejudiciul

cauzat reclamantei și intervenientelor la suma de 2.040 RON.

Înalta Curte va avea în

vedere acest cuantum stabilit prin raportul de expertiză efectuat în apel, fără

a primi criticile prin care recurentele contestă atât această valoare, cât și valoarea

reținută de instanță ca fiind valoarea reală a imobilului expropriat.

Sub aceste aspecte, Înalta

Curte reține că niciuna din părțile în litigiu nu au formulat obiecțiuni la raportul

de expertiză prin care aceste valori au fost stabilite.

Susținerile cuprinse în

motivele de recurs în legătură cu cuantumul despăgubirii reprezentând valoarea reală

a imobilului acordat de instanță pe baza raportului de expertiză efectuat și în

legătură cu valoarea prejudiciului determinat de expert prin același raport nu învestesc

în mod legal instanța de recurs cu analiza lor. Ele se constituie fie în obiecțiuni

la raportul de expertiză, fie în susțineri referitoare la probele administrate,

fără a constitui critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ. Chiar

dacă uneori cuprind trimiteri la anumite prevederi legale, aceste critici nu dezvoltă

argumente pentru care respectivele dispoziții legale ar fi fost greșit interpretate

sau aplicate de instanță.

În condițiile art. 304

C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea

hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.

care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a

interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin

art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

prin CNADNR SA susține că decizia instanței de apel este nelegală pentru că încalcă

dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008, în sensul

că la calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată nu s-au

raportat la momentul transferului de proprietate, ci la o dată ulterioară emiterii

hotărârii de despăgubire.

Înalta Curte constată

că motivele de apel formulate în cauză, nu au cuprins la rândul lor critici cu acest

conținut. Or, dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanța de recurs

nu poate să examineze, omissio medio, aspecte care nu au făcut obiectul controlului

instanței de apel.

Prin urmare, deși pot

fi încadrate în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceste critici

nu învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor întrucât ele nu au constituit

în prealabil și motive de apel în calea exercitată de apelantul-pârât.

În ceea ce privește susținerile

prin care se contestă cuantumul despăgubirilor acordate, pentru considerentele anterior

expuse, în analiza recursul celorlalte părți, Înalta Curte apreciază că aceste critici

nu pot fi circumscrise prevederilor art. 304 C. proc. civ., astfel încât nu le va

analiza.

În consecință, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta B.E. și intervenienții I.A. și R.M. împotriva deciziei nr. 91A din

27 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Modifică, în parte, decizia,

în sensul că stabilește cuantumul prejudiciul cauzat reclamantei și intervenientelor

la suma de 2.040 RON.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2011.