ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1317/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 29 martie 2007, reclamanta S.R., decedată pe parcursul procesului, acțiune continuată de S.M. și S.G., a chemat în judecată C.N.D.N.R. solicitând ca prin hotărâre să se dispună anulare parțială a hotărârii din 12 ianuarie 2007 emisă de Comisia de aplicare a Legii 198/2004, în ceea ce privește despăgubirile acordate și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor compuse din valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 945 m.p., apreciată la 45.000 euro și a prejudiciului cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, aproximat la 50.000 euro.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietară a terenului expropriat din hotărârea atacată, iar prețul pentru un metru pătrat oferit de pârâtă este mult sub valoarea de circulație a terenurilor din zonă. A susținut că s-a diminuat și valoarea terenurilor rămase după expropriere. În drept s-au invocat art. 9 din Legea nr. 198/2004, și art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Prin sentința civilă nr. 85 din 21 ianuarie 2008 Tribunalul Sibiu, secția civilă, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea parțială a Hotărârii din 12 ianuarie 2007 numai în ce privește suprafața expropriată, care este de 948 mp, și despăgubirea care se cuvine reclamantei, reprezentând echivalentul în lei, la cursul din ziua plății, a sumei 119.911 euro și se compune din valoarea reală a terenului expropriat de 38.223 euro (40,32 euro/mp) și prejudiciul cauza prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere în cuantum de 81.688 euro.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată. Apelul declarat împotriva acestei sentinței de către pârât a fost respins prin Decizia nr. 87/ A din 9 mai 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Prin Decizia civilă nr. 7947 din 11 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul pârâtului, a casat hotărârea recurată și a dispus trimitere cauzei în rejudecare la aceeași instanță. Instanța de casare a reținut că instanța de apel nu și-a motivat soluția în sensul că nu a arătat argumentele și motivele care i-au format convingerea și s-a dispus ca, în cadrul rejudecării, instanța de apel să administreze și alte probe pentru lămurirea situației de fapt.

Prin Decizia civilă nr. 88/ A din 24 aprilie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, rejudecând cauza, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România și a schimbat în parte sentința civilă 85 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Sibiu, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite la 38.223 euro echivalentul în lei la data plății, sumă care reprezintă contravaloarea terenului de 948 mp expropriat, din care să se scadă suma achitată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâtul, cât și reclamanta, iar prin Decizia civilă 10524 din 18 decembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a constatat nul recurs pârâtului și a admis recursul reclamantei, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

În decizia de casare s-a reținut că hotărârea recurată se sprijină pe motive contradictoriii, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, se reține că raportul de expertiză a fost întocmit conform dispozițiilor legale, iar pe de altă parte, se înlătură o parte din concluziile acestuia pe motiv că experții nu au dat suficiente explicații referitor la prejudiciul produs reclamantei constând în diminuarea valorii terenului rămas după expropriere. S-a mai reținut că instanța de apel trebuia să pună în discuția părților sau să ordone efectuarea unui supliment la raportul de expertiză prin care să se arate în mod clar de către experți care sunt restricțiile impuse proprietarilor de terenuri situate de-a lungul autostrăzii ca urmare a construirii acesteia și în ce procent s-a diminuat valoarea terenurilor rămase în proprietate.

În rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 149/ A din 15 octombrie 2010 a admis apelul declarat de C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței civile 85/2008 a Tribunalului Sibiu, pe care a schimbat-o în parte, numai sub aspectul cuantumului prejudiciului cauzat, prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, pe care l-a stabilit la suma de 60.825 euro, astfel că despăgubirea totală care se cuvine reclamantului s-a stabilit la 99.048 euro. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței. Recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a fost admis prin Decizia civilă nr. 6602 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost casată decizia atacată și trimisă cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

În motivarea deciziei, instanța de recurs a reținut că criticile referitoare la modul de soluționare a capătului din acțiunea introductivă având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru diminuarea valorii terenului rămas după expropriere trebuie analizată numai în contextul reținerii cu putere de lucru judecat prin Decizia de casare 10254 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a certitudinii diminuării valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei, prin simplul fapt al împărțirii acestuia în trei parcele. Ca urmare, instanța supremă a analizat doar motivele vizând modul de stabilire al cuantumului acestor despăgubiri.

S-a constatat că, deși pârâtul nu a solicitat o nouă expertiză tehnică pentru determinarea valorii prejudiciului creat prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, din cuprinsul ultimei expertize efectuate în apel a rezultat că din suprafața rămasă în proprietatea reclamantei, de 3.364 mp, mai poate avea destinația de construcție suprafața de 3.319,24 mp. În acest context a apreciat că trebuia să se stabilească dacă parcela, chiar dacă are categoria teren arabil, poate fi valorificată ca teren pentru construcții. Ca urmare, s-a apreciat că trebuie stabilită pe deplin situația de fapt raportat la înscrisurile depuse în faza recursului, respectiv la împrejurarea că în imediata apropriere a imobilului în litigiu, în partea vestică, s-au întocmit P.U.Z., prin care unele parcele au fost introduse în intravilanul municipiul Sibiu.

Un alt aspect a cărui lămurire a apreciat-o necesară Înalta Curte, a rezultat din mențiunile adresei din 19 noiembrie 2010 a Consiliului local Sibiu, Serviciul Public de Cadastru, în sensul că în vecinătatea parcelelor este prevăzut un drum de exploatare, blocat însă abuziv și degradat prin neutilizare conform constatărilor în teren, astfel că parcela nu ar rămâne loc înfundat. Prin urmare, Curtea a constatat că prin existența unui eventual acces la terenul rămas după expropriere cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciu s-ar putea modifica față de valoarea stabilită prin expertiza omologată de instanța de apel. Existența drumului de exploatare rezultă chiar din cuprinsul titlurilor de proprietate eliberate cu ocazia aplicării Legii nr. 18/1991.

În concluzie, Curtea a considerat necesară suplimentarea probatoriului cu o expertiză tehnică care să constate dacă se poate construi pe cea mai mare parte a terenului rămas în proprietatea reclamantei după expropriere și, eventual, o cercetare locală. În rejudecare, instanța de apel a admis apelul pârâtei C.N.D.N.R.; a schimbat sentința sub aspectul cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, pe care l-a stabilit la 60.825 euro, pentru considerentele ce urmează. Instanța de apel a dispus efectuarea unei completări la expertiza topografică, efectuată de aceiași experți, care a concluzionat că drumul de pe dig existent este un drum ilegal care nu poate fi folosit ca acces pentru imobilele din zonă, deși în evidențe apare doar „dig”.

Analizând traseele din zonă, experții au stabilit că parcela este fond înfundat. Instanța și-a însușit aceste concluzii și a reținut că faptul circulării pe acest dig, ilegal, nu transformă parcela într-o parcelă cu cale de acces, mai ales că un asemenea drum nici nu a fost prevăzut în planurile cadastrale. S-a mai stabilit că parcela poate fi valorificată ca teren de construcții cu restricțiile impuse de autostradă. Parcela, este în intravilanul municipiului Sibiu, chiar dacă are categoria de folosință teren arabil și după cum rezultă din adresa din 2010 a O.C.P.I. Sibiu, în urma întocmirii P.U.Z. în zonă, s-au efectuat construcții. Aceste concluzii se completează, potrivit susținerilor experților cu cele din Dosar nr. 1785.1/85/2007 (în care s-a pronunțat Decizia nr. 149/2010).

În Dosar nr. 1785.1/85/2007, prin suplimentul la raportul de expertiză comisia de experți a stabilit că prejudiciul adus reclamantei prin diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii este de 38,79%, (prin scăderea de la 40 euro/m.p. la 25 euro/mp), respectiv de 60.825 euro. La stabilirea acestei sume, experții au reținut că principalele restricții impuse proprietarilor de terenuri de-a lungul autostrăzii constau în faptul că în zona de protecție nu pot fi edificate construcții, este limitat accesul și direcționarea numai pe anumite trasee, se pot edifica numai anumite tipuri de construcții. Adresa considerată de Înalta Curte de Casație și Justiție act nou a fost avută în vedere de experți la efectuarea expertizei în ciclul procesual anterior.

Așadar, imobilul poate fi folosit ca teren de construcții. Concluziile acestei completări la raportul de expertiză confirmă starea de fapt reținută în Decizia civilă nr. 149/ A din 15 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Față de concluziile acestei completări la raportul de expertiză, având în vedere și limitele deciziei de casare, care vizează exclusiv despăgubirea la care reclamanta ar fi îndreptățită în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru diminuarea valorii suprafețelor de teren rămase în urma exproprierii, Curtea a constatat că este fondat apelul pârâtului sub acest aspect. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin C.N.A.D.N.R., criticând decizia pentru motivele ce urmează.

Referitor la despăgubirile acordate pentru suprafața rămasă în urma exproprierii de 4.055 mp, prejudiciul la care se referă experții nu există în realitate, pentru că parcela atât la momentul exproprierii, cât și în prezent poate fi valorificată și ca teren de construcții. În apropiere de acest teren sunt edificate construcții. Acest lucru a fost constatat și de instanță prin decizia recurată, însă despăgubirile au fost stabilite și pentru această suprafața de 2486 m.p. deși instanța constată că nu este prejudiciată, putând fi folosită ca teren de construcții. În ce privește parcela despre care experții precizează că rămâne fond înfundat, acest teren are acces la drumul de exploatare, așa cum este prevăzut atât în titlul de proprietate, cât și în planurile de punere în posesie.

De asemenea, raportat la constatarea în teren și în raport de situația celorlalte parcele care prevăd că există drum de exploatare, experții concluzionează eronat că parcela este loc înfundat. Instanța nu a luat în considerare înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, în anexa 5 unde este conturat drumul existent indicat ca drum de acces, parcelele care sunt în vecinătatea parcelei și care se învecinează cu acest drum au prevăzute ca vecinătăți la est de drum, respectiv drum, așa cum rezultă din titlul de proprietate din 1995 și titlul de proprietate din 1994. De altfel și parcelele identificate au prevăzute la vecinătăți la nord drum (dig Cibin), așa cum reiese din titlul de proprietate din 1994, titlul de proprietate din 1996, titlul de proprietate din 1995. Având în vedere că acest drum situat pe dig este evidențiat în titlul de proprietate, punerea în posesie este conform Legii nr. 18/1991 iar proprietarii au acces la acest drum.

În anexa 3 la expertiză se poate observa că pentru a se ajunge la drumul județean 106 Sibiu-Agnita, porțiunea de traseu aferentă digului se poate înlocui cu drumul de exploatare. Traseul în cauză este dovedit și prin planul cadastru funciar de punere în posesie al parcelelor constituie anexa actualizată conform adresei O.C.P.I. Sibiu din 08 aprilie 2009 și semnată de membrii Comisiei locale de fond funciar. În concluzie, parcela nu este loc înfundat. Dacă instanța ar fi admis cererea privind efectuarea unei cercetări la fața locului, s-ar fi observat că parcela nu este lipsită de acces. Referitor la precizările din decizia recurată, care potrivit instanței au condus la stabilirea acestor despăgubiri pentru terenurile ramase în proprietatea reclamanților, se arată că, eventual, despăgubirile ar putea fi calculate doar pentru porțiunea afectată de zona de protecție, de 50 m din axul centurii, în suprafață totală de 883 mp și nu pentru întreaga suprafață de 4.055 mp.

Și acest aspect este discutabil, deoarece potrivit O.G. nr. 43/1997, zona de protecție este în proprietatea reclamanților și, contrar celor statuate de instanță și anume restricțiile impuse proprietarilor de zona de protecție, se precizează că se pot amplasa construcții numai cu acordul administratorului drumului, autostrada fiind în aliniament drept. Referitor la direcționarea pe alte trasee și precizarea că accesul ar fi limitat, aceste afirmații nu sunt susținute, pentru că în zonă traseele și direcționarea accesului au rămas cele de la punerea în posesie. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, în cazul exproprierii parțiale, dacă partea din imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții vor putea propune o eventuală reducere numai a daunelor.

Nu trebuie neglijat faptul că valoarea acestor terenuri, multe dintre ele agricole, chiar dacă sunt situate în intravilan, a crescut datorită construcției acestui obiectiv. În acest sens s-a anexat la dosarul cauzei raportul de expertiză efectuat în 2010, în Dosarul civil nr. 4516/85/2006 având ca obiect exproprierea care s-a aflat pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, de experți autorizați în evaluarea proprietății imobiliare și care arată că amplasarea acestui obiectiv a influențat pozitiv valoarea terenurilor rămase neexpropriate, menționând că fără centura ocolitoare interesul pentru asemenea terenuri ar fi fost mai scăzut. Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare în conformitate cu dispozițiile art. 308 1 alin. (2) C. proc.

civ. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed. Recurenta invocă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 în sensul că daunele au fost stabilite fără luarea în considerare a dovezilor administrate și a dispozițiilor deciziei de casare. Cu alte cuvinte, se invocă încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, referitoare la modalitatea de stabilire a daunelor cauzate proprietarului, altele decât cele referitoare la valoarea reală a bunului expropriat. Rezultă astfel că recursul nu este nul față de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., prin Decizia nr. 332 din 27 noiembrie 2001, publicată în M. Of. al României nr. 113 din 12 februarie 2002, a reținut, printre altele că prin dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. se dă eficiență dispozițiilor art. 128 din Constituția României, „dat fiind că, fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanța de control judiciar judecătorilor fondului, nu s-ar putea realiza finalitatea contractului, de asigurare a soluționării temeinice și legale a cauzelor. Dacă judecătorii de la instanța de fond nu ar fi obligați să se supună îndrumărilor instanței de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluția ce a fost desființată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac și la prelungirea duratei soluționării cauzelor în mod nepermis”.

În cauza de față, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6602 din 29 septembrie 2011 a stabilit că se impune casarea Deciziei nr. 149 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia pentru a se stabili pe deplin situația de fapt în sensul de a verifica dacă parcela poate fi valorificată ca teren pentru construcții precum și a faptului că, contrar considerentelor deciziei instanței de apel, aceiași parcelă nu ar rămâne loc înfundat față de conținutul adresei din 18 noiembrie 2010 a Consiliului local al municipiului Sibiu-Serviciul public de cadastru în sensul existenței unui drum de exploatare. Se mai arată că existența drumului de exploatare rezultă din chiar cuprinsul titlurilor de proprietate eliberate cu ocazia aplicării Legii nr. 18/1991.

În rejudecare, instanța reține că pe terenul rămas în proprietatea reclamantei se poate construi pe cea mai mare parte, că acesta este loc înfundat și că valoarea prejudiciului cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat este de 60.825 euro. Din cele mai sus expuse rezultă că instanța superioară de fond, validează decizia anterioară pronunțată în apel, care a fost casată urmare a nestabilirii corecte a situației de fapt, sub aspectul menținerii cuantumului despăgubirilor la suma de 69.825 euro, în condițiile în care prin Decizia nr. 149 din 15 octombrie 2010 se reține că terenul cu nr. cadastral se poate vinde numai ca teren arabil. Cu alte cuvinte, deși reține o altă situație de fapt - pe teren se poate construi pe cea mai mare parte - menține același cuantum al despăgubirilor, fără nicio motivare, în condițiile în care prețul terenului agricol este, de regulă, mai mic decât prețul terenului construibil.

Cu toate că în decizia de casare se precizează că în vecinătatea terenului se află un „drum de exploatare blocat însă abuziv prin neutilizare”, astfel cum rezultă „din chiar conținutul titlurilor de proprietate eliberate cu ocazia aplicării Legii nr. 18/1991”, instanța de apel constată că parcela este fond înfundat, fără a face vreo referire la existența drumului de exploatare menționat în titlurile de proprietate ori la argumentele ce au determinat-o să înlăture cele înserate în decizia de casare. Rezultă astfel că dispozițiile instanței de control judiciar nu au fost în totalitate respectate, ceea ce a condus la nestabilirea pe deplin a situației de fapt. Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ. va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Brașov împotriva Deciziei nr. 36 din data de 10 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2013.