ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 812/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26

septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul S.G. a chemat în

judecată Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și a solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea hotărârii de stabilire a

despăgubirilor nr. 82 din 11 februarie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 și, implicit, procesul-verbal de stabilire a cuantumului

despăgubirilor nr. 81 din 11 februarie 2008, în ceea ce privește persoana

îndreptățită la despăgubire, care este S.G. în cota de 1/1 asupra imobilului

expropriat și nu împreună cu numitele S.E. și M.M., întinderea suprafeței

expropriate, în sensul că pe lângă cei 363 m.p. expropriați sunt afectați încă 475 m.p., și cuantumul despăgubirilor care este inferior valorii reale a

imobilului.

Prin sentința civilă nr.

784 din 09 septembrie 2010, Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea

formulată de reclamant și, în consecință:

A anulat în parte

hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 82 din 11 februarie 2008 emisă de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și procesul-verbal de stabilire a

cuantumului despăgubirilor nr. 81 din 11 februarie 2008 în privința persoanei

îndreptățită la despăgubiri care este S.G. în cotă de 1/1 asupra imobilului

expropriat, și nu împreună cu S.E. și M.M., și cu privire la cuantumul

despăgubirilor, sens în care, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma

de 5.700 euro reprezentând contravaloarea suprafeței de 475 m.p., stabilită la valoarea de piață de la data efectuării expertizei.

A respins celelalte

capete de cerere și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 835

lei cheltuieli parțiale de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că, urmare a începerii lucrărilor pentru

obiectivul de investiții „Varianta de ocolire a Municipiului Sibiu” s-a

constatat că această suprafață de teren este afectată de lucrări și s-a impus

exproprierea.

Expropriatorul, prin

hotărârea contestată, a stabilit o despăgubire de 11.497 lei.

Prin hotărârea de

stabilire a despăgubirilor s-a stabilit că persoanele expropriate, în calitate

de coproprietari asupra terenului situat în Sibiu, în suprafață de 363 m.p., sunt S.G., S.E. și M.M.

Față de împrejurarea

că între S.G., S.E. și M.M. a intervenit, anterior emiterii hotărârii atacate,

un act de partaj voluntar autentificat sub nr. 2779 din 20 decembrie 2005 de

Biroul notarului public T.M., partaj din care rezultă că imobilul în litigiu a

fost atribuit în proprietate exclusivă reclamantului S.G. ca urmare a voinței

părților, s-a admis capătul de cerere potrivit căruia, „persoana expropriată”

în prezenta cauză, în sensul legii, este doar reclamantul S.G.

În privința

cuantumului despăgubirilor, instanța a reținut că în calculul stabilit de

expertiza efectuată în cauză este cuprinsă și varianta valorii de piață - de

5.700 euro - la data efectuării expertizei, și cum această variantă corespunde

cerințelor legale cuprinse în art. 26 din Legea nr. 33/1994, a obligat pârâtul

la plata acestei sume cu titlu despăgubiri.

Solicitarea

reclamantului ca odată cu suprafața de 363 m.p. să fie acordate despăgubiri și pentru parcela 2975/1/30/1 în suprafață de 475 m.p. deoarece suprafața reală afectată nu este doar cea de 363 m.p. expropriată ci și cea 475 m.p., a fost respinsă, motivat de împrejurarea că în cauză nu s-a făcut dovada

afectării și acestei suprafețe. Din concluziile raportului de expertiză rezultă

că imobilul rezultat în urma dezmembrării în vederea exproprierii se

învecinează cu drumul de exploatare și are o adâncime medie de 13 m., deci poate fi lucrat ca teren agricol, poate fi utilizat în condiții de rentabilitate pentru

exploatare agricolă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel ambele părți, iar prin decizia civilă nr. 55 din 11

februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis ambele apeluri și a schimbat

în parte sentința apelată, numai în privința suprafeței de teren expropriate și

a cuantumului daunelor acordate.

A dispus exproprierea

și a suprafeței de 475 m.p. teren proprietatea reclamantului S.G. și a obligat

pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.056 euro sau echivalentul în lei

la data plății cu titlul de despăgubire pentru terenul expropriat, menținând

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Curtea de Apel a avut

în vedere următoarele considerente:

Este de necontestat

că reclamantul este proprietar al imobilului teren în suprafață de 363 m.p. și în suprafață de 475 m.p., conform actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2779.

Prin H.G. nr. 1682/2006

a fost declanșată procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată

situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării în lungime de 23,8 Km. a obiectivului de investiții ”Varianta de ocolire a Municipiului Sibiu”.

Pentru executarea

tronsonului, reclamantului i s-a expropriat suprafața de 363 m.p. prin Hotărârea nr. 82 din 11 februarie 2008 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004.

Din concluziile

raportului de expertiză, din răspunsul la obiecțiuni, respectiv schițele anexe

la acest raport de expertiză, rezultă că, față de situația reală a obiectului

de investiții de utilitate publică, exproprierea în parte nu este posibilă

întrucât suprafața de 475 m.p. rămâne incomod folosibilă, fiind situată în

aproprierea tronsonului conductei magistralei de gaz metan, pe de o parte, iar

pe de altă parte, pentru același considerent, acest teren nici nu mai poate fi

vândut.

Criticile

reclamantului referitoare la cuantumul despăgubirilor au fost respinse cu

motivarea că dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea 184/2008 pentru

modificarea Legii nr. 198/2004 care prevăd calcularea cuantumului

despăgubirilor raportat la transferul dreptului de proprietate au fost

introduse la data de 31 octombrie 2008, când Legea nr. 184/200 a fost publicată

în M. Of. Or, față de data promovării acțiunii, 28 septembrie 2008, aceste

modificări nu sunt aplicabile.

Astfel, atât la data

introducerii acțiunii, cât și la data efectuării expertizei, textele legale

incidente făceau referire strict la momentul efectuării expertizei.

Așa cum rezultă din

conținutul raportului de expertiză, comisia de experți tehnici, stabilită de

instanță în cauză în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, a avut în vedere

analiza pieței imobiliare și, pentru determinarea despăgubirilor cuvenite

reclamantului, a aplicat metoda comparației care presupune evaluarea raportului

cerere ofertă existent pe piața imobiliară la data întocmirii expertizei.

Prin urmare, această

modalitate de stabilire a cuantumului despăgubirilor de 12 euro/ m.p. satisface

exigențele expuse de art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantul S.G. și pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

formulat, reclamantul S.G. formulează următoarele critici de nelegalitate

întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Hotărârea pronunțată

este nelegală sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, calculate

greșit prin raportare la valoarea terenului din momentul efectuării expertizei.

Au fost încălcate

prevederile art. 12 din Legea 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.

198/2004 care stabilesc că în determinarea cuantumului despăgubirii acordate,

experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului

dreptului de proprietate.

Având în vedere că despăgubirile

au fost consemnate de către expropriator pe numele recurentului în 15 zile de

la emiterea hotărârii atacate, rezultă că transferul proprietății a avut loc la

acea dată. În acest sens, instanța ar fi trebuit să oblige expropriatorul să

plătească despăgubiri la valoarea calculată raportat la data exproprierii și a

transferului dreptului de proprietate, (în cuantum de 22 euro/ m.p., conform

variantei I din raportul de expertiză), și nu raportat la momentul efectuării

expertizei.

prin C.N.A.D.N.R. SA susține, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel pentru admiterea cererii de

expropriere și a suprafeței de teren de 475 m.p. cu încălcarea prevederilor art. 24 din Legea 33/1994.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru

următoarele considerente:

criticile formulate de reclamant privind greșita aplicare a legii sub aspectul

stabilirii momentului la care se raportează calculul cuantumului despăgubirilor

acordate pentru terenul expropriat.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, așa cum era în vigoare la data de

26 septembrie 2008, data introducerii cererii de chemare în judecată în

prezenta cauză, „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se

poate adresa instanței judecătorești competente (...). Acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol legi se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Or, potrivit art. 26

din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirile acordate expropriatului se compun din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză (…)”.

Prin urmare,

aplicarea prevederilor legale în vigoare la data introducerii cererii de

chemare în judecată impunea calculul despăgubirilor acordate pentru terenul

expropriat prin raportare la data efectuării raportului de expertiză, așa cum

în mod legal a procedat instanța de apel.

Modificarea

legislativă intervenită pe parcursul soluționării cauzei sub aspectul

momentului la care se raportează calculul despăgubirilor, respectiv stabilirea

acestui moment ca fiind cel al transferului dreptului de proprietate și nu al

efectuării raportului de expertiză, nu este aplicabilă în cauză, instanța având

obligația de a aplica prevederile legale în vigoare la data la care a fost

învestită prin cererea de chemare în judecată.

Român prin C.N.A.D.N.R. SA susține nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul

dispoziției de expropriere și a suprafeței de teren de 475 m.p.

Înalta Curte reține

că, potrivit art. 24 din Legea 33/1994: „În cazul în care expropriatorul cere

exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul

cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport de situația

reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune

exproprierea totală.”

Interpretând probele

administrate în privința acestui capăt de cerere, instanța de apel a

concluzionat că „din cuprinsul raportului de expertiză, din răspunsul la

obiecțiuni, respectiv din schițele anexe la acest raport de expertiză, rezultă

că, față de situația reală a obiectului de investiții de utilitate publică,

exproprierea în parte nu este posibilă întrucât suprafața de 475 m.p. rămâne incomod folosibilă, fiind situată în aproprierea tronsonului conductei magistralei de

gaz metan, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru același considerent,

aceasta nici nu mai poate fi vândută”.

Cenzurarea hotărârii

pronunțate din perspectiva modului în care instanța de apel a determinat

necesitatea exproprierii unei suprafețe suplimentare de teren de 475 m.p. în urma aplicării prevederilor art. 24 din Legea 33/1994, se rezumă la a verifica dacă

această măsură a fost dispusă în raport de situația reală a imobilului, astfel

cum în mod expres se prevede prin textul legal menționat.

Înalta Curte constată

că, în cauză, măsura dispusă a avut la bază situația reală a obiectivului de

investiții de utilitate publică, astfel cum aceasta a rezultat din

interpretarea probele administrate în litigiu, respectiv raportul de expertiză

efectuat și schițele anexe. Însă, verificarea modului în care instanța de apel

a interpretat aceste probe, ar însemna exercitarea unui control judiciar asupra

temeiniciei hotărârii pronunțate și o încălcare a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. conform cărora modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motive de nelegalitate.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul S.G. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA împotriva deciziei civile nr. 55 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 februarie 2012.