ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5978/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 iulie 2008 la Tribunalul Sibiu reclamanții M.V. și M.D. au solicitat în contradictoriu cu intimații C.N.A.D.N.R., O.A., G.P. și R.M., anularea hotărârii din 12 februarie 2008 ce vizează exproprierea terenului identificat cu nr. cad. AA și nr. parcelă PP în ce privește pe pârâtele O.A., G.P. și R.M.; recalcularea despăgubirilor la prețul de circulație stabilit prin expertiză tehnică; obligarea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 să achite reclamanților despăgubiri, cu cheltuieli de judecată. Pârâta C.N.A.D.N.R. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, susținând că potrivit art. 10 din Legea nr. 198/2004 în asemenea litigii calitate de expropriator o are Statul Român.

A invocat de asemenea excepția tardivității introducerii acțiunii, față de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 deoarece a fost introdusă la peste 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate. Prin sentința civilă nr. 1049 din 28 octombrie 2010, Tribunalul Sibiu a respins excepțiile ridicate de pârâta C.N.A.D.N.R., iar pe fond a admis în parte contestația formulată de contestatorii M.V. și M.D., a dispus anularea în parte a hotărârii din 12 februarie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Șelimbăr în ce privește cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat cu nr. cadastral AA nr. parcelă PP în suprafață de 1.537 m.p. astfel: 40 euro/m.p. pentru cei 870 m.p. teren cu destinație de construcții și 23 euro/m.p.

pentru cei 703 m.p. teren cu destinație agricolă echivalent în lei la data plății. A fost respinsă cererea de înlăturare din hotărârea din 12 februarie 2008 a pârâților O.A., G.P. și R.M., reclamanții au fost obligați la cheltuieli de judecată de 1.500 RON către pârâții O.A., G.P. și R.M. Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a fost obligat la cheltuieli de judecată de 2.500 RON către contestatorul M.V. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.D.N.R., Tribunalul a reținut că reclamanții și-au precizat cererea în ce privește pârâtul chemat în judecată și în baza art. 129 C. proc. civ. și art. 40 Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 33/1994 instanța a statuat prin încheierea de ședință din 19 noiembrie 2008 că pârât este Statul Român prin C.N.A.D.N R SA.

Cu privirea la excepția tardivității formulării contestației invocată de pârâta C.N.A.D.N.R, instanța de fond a constatat că hotărârea atacată din 12 februarie 2008 a fost comunicată contestatorilor cu scrisoare recomandată în 7 iulie 2008, iar contestația a fost formulată și înregistrată la data de 15 iulie 2008, respectiv în termenul de 30 de zile de la comunicare, cu respectarea dispozițiilor art. 9 Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 198/2008. Pe fondul cauzei Tribunalul a reținut că din înscrisurile de la dosar (contract de donație și vânzare-cumpărare autentificat sub nr. NN/1998, sentința civilă nr. 6268/1998) proprietarul imobilului expropriat este M.D. În baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 12 februarie 2008, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a dispus exproprierea terenului cu nr. cad.

AA, nr. parcelă PP, în suprafață totală de 1.573 m.p., din care 703 m.p. teren arabil și 870 m.p. teren de construcții, și s-au acordat despăgubiri în cuantum total de 114.111 RON în favoarea reclamanților M.V. și M.D. și a pârâtelor O.A., G.P. și R.M. S-a constatat că exproprierea s-a făcut pentru utilitate publică declarată potrivit legii, respectiv pentru realizarea obiectivului de investiții „Varianta de ocolire a Municipiului Sibiu-Tronsonu 1 de la km.0+000(DN1 km. 302+150) la km.157 și Tronson 2 de la km.15+000 la km.23+800 (DN 1 km.320+090). Imobilul supus exproprierii este proprietatea lui M.D., dar cele trei pârâte i-au contestat titlul în Dosar nr. 9332/306/2007 al Judecătoriei Sibiu.

Ca urmare, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru expropriere conf. art. 1, 2 și 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Imobilul în litigiu se află în extravilanul localității Ș., la 60 m de limita intravilanului pe drumul ce duce la stația de epurare. Încă dinaintea exproprierii, în 2003, reclamanții M.V. și D. au scos din circuitul agricol 6.000 m.p. pentru edificarea unei hale industriale și a unei parcări. Din suprafața expropriată de 1.573 m.p. rezultă că 703 m.p. sunt teren arabil și 870 m.p. teren construcții. S-a reținut că reclamanții au solicitat despăgubiri de 500 euro/m.p. Conform raportului de expertiză efectuat de experții M.D., P.M. și H.V. rezultă că inițial prin expertiză valoarea m.p.

era de 130 RON/m.p. respectiv 30 euro/m.p., iar prin suplimentul 2 la expertiză valoarea m.p. de teren cu destinație de construcție era de 40 euro/m.p., iar pentru terenul arabil aceasta era de 23 euro/m.p., valori pe care instanța de fond le-a luat în considerare la stabilirea despăgubirilor. S-a mai reținut că, potrivit constatărilor experților, reclamanții și pârâtele au fost expropriați cu mai multe parcele de teren, fiind emise hotărârile nr. BB, DD, EE din 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. Instanța fiind sesizată numai în ce privește hotărârea din 12 februarie 2008 ce vizează terenul cu nr. cad. AA nr. parcelă PP, în suprafață de 1.573 m.p., a statuat numai cu privire la acesta.

În ce privește cererea reclamanților de înlăturare a pârâtelor O.A., G.P. și R.M. din hotărâre, ca nefiind îndreptățite la despăgubiri, prima instanță a apreciat-o nefondată, deoarece conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, în cazul în care despăgubirilor referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptățite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor. Între părți există litigii în ce privește calitatea de titular al dreptului de proprietate (Dosar nr. 9332/306/2007), astfel că în speță Comisia a făcut corect aplicarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004 și art. 5 alin. (23) din H.G. nr. 434/2009. Reclamanții M.V.

și M.D. precum și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. au declarat apel împotriva acestei sentințe. Reclamanții au arătat că dintr-o eroare materială au formulat contestația numai împotriva hotărârii din 12 februarie 2008, întrucât terenul proprietatea lor a fost inițial un corp funciar unic, care ulterior a fost lotizat în patru parcele și toate acestea au fost expropriate prin hotărârile nr. BB, DD, EE și din 12 februarie 2008. Deși instanța de fond a constatat aceste împrejurări, s-a pronunțat decât asupra hotărârii din 12 februarie 2008. Sub acest aspect, reclamanții mai susțin că în expertiza plătită de aceștia, experții au avut în vedere întregul imobil. O altă critică adusă de reclamanți hotărârii primei instanțe vizează soluționarea petitului de înlăturare din hotărârea din 12 februarie 2008 a pârâtelor de ordinul 2-4, susținând că acestea nu au niciun drept de proprietate sau alt drept real asupra imobilului în litigiu.

Ca urmare, în mod greșit au fost considerate persoane aparent îndreptățite la despăgubiri. Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor să se aibă în vedere cursul valutar valabil la data consemnării despăgubirilor. Prin decizia nr. 145 din 23 septembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul reclamanților, a schimbat în parte hotărârea din 12 februarie 2008 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 Șelimbăr și în ce privește persoanele îndreptățite la despăgubiri a dispus înlăturarea pârâților O.A., G.P. și R.M. A înlăturat obligația reclamanților de plată a cheltuielilor de judecată.

A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins apelul pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA și a obligat intimații-pârâți la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți. În privința apelului declarat de reclamanți, s-a reținut că instanța a fost sesizată cu o acțiune în anularea hotărârii din 12 februarie 2008, referitoare la parcela PP. La termenul din 29 aprilie 2010 s-au depus, în copie, hotărârile nr. EE/2008 (vizând parcela RR), nr. DD/2008 (vizând parcela MM) și nr. BB/2008 (vizând parcela KK). Reclamanții nu au înțeles să-și precizeze acțiunea și în ce privește anularea acestor hotărâri, iar în petitul cererii s-a indicat în mod expres numărul parcelei.

Instanța de fond a constatat în mod corect limitele învestirii, circumscrise principiului disponibilității, și s-a pronunțat numai cu privire la hotărârea din 12 februarie 2008. În ce privește al doilea motiv de apel invocat de reclamanți, referitor la înlăturarea din hotărâre a pârâtelor O.A., G.P. și R.M., ca nefiind persoane aparent îndreptățite, a fost constatat fondat. La data emiterii hotărârii din 12 februarie 2008, art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, astfel cum era în vigoare, prevedea că „î n cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane îndreptățite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile”.

Referirea la „ persoanele aparent îndreptățite la despăgubiri”, reținută de prima instanță, apare în Legea nr. 198/2004 în forma în care era în vigoare la momentul pronunțării hotărârii. Or, instanța a fost învestită să analizeze conformitatea hotărârii din 12 februarie 2008 în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii ei. La data exproprierii, titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului erau reclamanții, care l-au dobândit în anul 1998 prin contract autentic de donație și vânzare-cumpărare, pârâtele neprezentând niciun titlu, chiar aparent. Între părți a existat un litigiu (Dosar nr. 9332/306/2007), având ca obiect dezbaterea succesiunii după antecesorul comun al reclamantei M. și al celor trei pârâte și reducerea donației din anul 1998 ce vizează imobilul din care s-a dezmembrat parcela din prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 9909/2010 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 439/2011 a Tribunalului Sibiu s-a constatat calitatea de moștenitor a reclamantei și pârâtelor după defunctul B.B., s-a dispus reducțiunea mai multor donații, între care și cea privind parcela din prezenta cauză și s-a sistat starea de indiviziune, imobilul în discuție fiind atribuită reclamantei M. În aceste condiții, având în vedere efectul declarativ al partajului (potrivit art. 786 din vechiul C. civ.) care a consolidat titlul reclamanților, instanța a reținut că acest motiv de apel este întemeiat. Cu privire la apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. Prin sentința atacată, prima instanță a dispus, în ce privește cursul valutei în care a stabilit despăgubirile, că acesta se va calcula la data plății.

Soluția instanței de fond este corectă, pentru că, în condițiile în care despăgubirile au fost stabilite în euro, prin această modalitate de plată se acoperă valoarea reală a despăgubirilor, indiferent de momentul achitării lor efective. Pentru sumele deja achitate, se va lua în calcul cursul valutar de la data plății. Împotriva acestei decizii reclamanții M.V. și M.D. au declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenții-reclamanți au arătat că dețineau o parcelă de pământ în zona supusă exproprierii din hotarul comunei Ș. Nu au fost mulțumiți cu despăgubirea acordată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și au formulat contestație, neștiind că terenul fusese împărțit de expropriator în patru parcele, emițându-se câte o hotărâre pentru fiecare . Atacând hotărârea din 12 februarie 2008 și neștiind că pentru restul terenului s-au emis alte hotărâri, au fost despăgubiți de Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia cu despăgubirile stabilite în expertiza tehnică numai pentru o parcelă, deși în fața ambelor instanțe au solicitat acordarea despăgubirilor pentru întreaga suprafață de teren.

Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.: „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii (...). Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”. Din analiza cererii de chemare în judecată și a probatorului administrat în cauză se constată că reclamanții au solicitat despăgubiri pentru terenul supus exproprierii ce a fost proprietatea lui B.B. și pe care l-au dobândit prin contractul de donație și vânzare-cumpărare aflat la dosarul de fond.

Este adevărat că prin acțiune s-a formulat contestație împotriva hotărârii din 12 februarie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Șelimbăr, dar, din conținutul contractului enunțat mai sus și autentificat, din 31 martie 1998 și din cuprinsul hotărârilor nr. EE/2008, nr. DD/2008 și nr. BB/2008 ale aceleiași comisii, rezultă că suprafața de teren expropriată, ce a aparținut reclamanților este mai mare decât cea cuprinsă în hotărârea din 12 februarie 2008. Chiar instanța de fond a reținut acest aspect când a consemnat că potrivit constatărilor experților exproprierea a vizat și alte parcele decât cea din hotărârea din 12 februarie 2008. Față de principiul consacrat în art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. se constată că în mod nelegal instanța de apel a reținut că instanța de fond s-a pronunțat în mod corect în limitele învestirii și principiului disponibilității. Prin art. 314 C. proc. civ. se statuează: „Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”. Or, în speță, din actele și lucrările dosarului, rezultă că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite. Așa fiind, se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel pentru ca, eventual prin suplimentarea probatoriului, aceasta să stabilească situația de fapt, să verifice susținerile și criticile reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții M.V. și M.D. împotriva deciziei civile nr. 145 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.