ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5978/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de

15 iulie 2008 la Tribunalul Sibiu reclamanții M.V. și M.D. au solicitat în

contradictoriu cu intimații C.N.A.D.N.R., O.A., G.P. și R.M., anularea hotărârii

din 12 februarie 2008 ce vizează exproprierea terenului identificat cu nr. cad.

AA și nr. parcelă PP în ce privește pe pârâtele O.A., G.P. și R.M.;

recalcularea despăgubirilor la prețul de circulație stabilit prin expertiză

tehnică; obligarea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 să achite

reclamanților despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta C.N.A.D.N.R. a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, susținând că potrivit art. 10

din Legea nr. 198/2004 în asemenea litigii calitate de expropriator o are

Statul Român. A invocat de asemenea excepția tardivității introducerii acțiunii,

față de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 deoarece a fost introdusă la

peste 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate.

Prin sentința civilă nr. 1049 din 28

octombrie 2010, Tribunalul Sibiu a respins excepțiile ridicate de pârâta C.N.A.D.N.R.,

iar pe fond a admis în parte contestația formulată de contestatorii M.V. și M.D.,

a dispus anularea în parte a hotărârii  din 12 februarie 2008 a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 Șelimbăr în ce privește cuantumul despăgubirilor

pentru imobilul expropriat cu nr. cadastral AA nr. parcelă PP în suprafață de 1.537

m.p. astfel: 40 euro/m.p. pentru cei 870 m.p. teren cu destinație de

construcții și 23 euro/m.p. pentru cei 703 m.p. teren cu destinație agricolă

echivalent în lei la data plății.

A fost respinsă cererea de

înlăturare din hotărârea din 12 februarie 2008 a pârâților O.A., G.P. și R.M.,

reclamanții au fost obligați la cheltuieli de judecată de 1.500 RON către

pârâții O.A., G.P. și R.M.

Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

a fost obligat la cheltuieli de judecată de 2.500 RON către contestatorul M.V.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

În ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a C.N.A.D.N.R., Tribunalul a reținut că reclamanții

și-au precizat cererea în ce privește pârâtul chemat în judecată și în baza

art. 129 C. proc. civ. și art. 40 Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 33/1994

instanța a statuat prin încheierea de ședință din 19 noiembrie 2008 că pârât

este Statul Român prin C.N.A.D.N R SA.

Cu privirea la excepția tardivității

formulării contestației invocată de pârâta C.N.A.D.N.R, instanța de fond a

constatat că hotărârea atacată din 12 februarie 2008 a fost comunicată

contestatorilor cu scrisoare recomandată în 7 iulie 2008, iar contestația a

fost formulată și înregistrată la data de 15 iulie 2008, respectiv în termenul

de 30 de zile de la comunicare, cu respectarea dispozițiilor art. 9 Legea nr.

198/2004 modificată prin Legea nr. 198/2008.

Pe fondul cauzei Tribunalul a

reținut că din înscrisurile de la dosar (contract de donație și

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. NN/1998, sentința civilă nr. 6268/1998)

proprietarul imobilului expropriat este M.D.

În baza hotărârii de stabilire a

despăgubirilor  din 12 februarie 2008, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004

a dispus exproprierea terenului cu nr. cad. AA, nr. parcelă PP, în suprafață

totală de 1.573 m.p., din care 703 m.p. teren arabil și 870 m.p. teren de

construcții, și s-au acordat despăgubiri în cuantum total de 114.111 RON în

favoarea reclamanților M.V. și M.D. și a pârâtelor O.A., G.P. și R.M.

S-a constatat că exproprierea s-a făcut

pentru utilitate publică declarată potrivit legii, respectiv pentru realizarea obiectivului

de investiții „Varianta de ocolire a Municipiului Sibiu-Tronsonu 1 de la km.0+000(DN1

km. 302+150) la km.157 și Tronson 2 de la km.15+000 la km.23+800 (DN 1 km.320+090).

Imobilul supus exproprierii este proprietatea

lui M.D., dar cele trei pârâte i-au contestat titlul în Dosar nr. 9332/306/2007

al Judecătoriei Sibiu. Ca urmare, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile cerute

de lege pentru expropriere conf. art. 1, 2 și 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Imobilul în litigiu se află în extravilanul

localității Ș., la 60 m de limita intravilanului pe drumul ce duce la stația de

epurare. Încă dinaintea exproprierii, în 2003, reclamanții M.V. și D. au scos din

circuitul agricol 6.000 m.p. pentru edificarea unei hale industriale și a unei parcări.

Din suprafața expropriată de 1.573 m.p. rezultă că 703 m.p. sunt teren arabil și

870 m.p. teren construcții.

S-a reținut că reclamanții au solicitat

despăgubiri de 500 euro/m.p. Conform raportului de expertiză efectuat de experții

M.D., P.M. și H.V. rezultă că inițial prin expertiză valoarea m.p. era de 130 RON/m.p.

respectiv 30 euro/m.p., iar prin suplimentul 2 la expertiză valoarea m.p. de teren

cu destinație de construcție era de 40 euro/m.p., iar pentru terenul arabil aceasta

era de 23 euro/m.p., valori pe care instanța de fond le-a luat în considerare la

stabilirea despăgubirilor.

S-a mai reținut că, potrivit constatărilor

experților, reclamanții și pârâtele au fost expropriați cu mai multe parcele de

teren, fiind emise hotărârile nr. BB, DD, EE din 2008 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004. Instanța fiind sesizată numai în ce privește hotărârea  din

12 februarie 2008 ce vizează terenul cu nr. cad. AA nr. parcelă PP, în suprafață

de 1.573 m.p., a statuat numai cu privire la acesta.

În ce privește cererea reclamanților

de înlăturare a pârâtelor O.A., G.P. și R.M. din hotărâre, ca nefiind îndreptățite

la despăgubiri, prima instanță a apreciat-o nefondată, deoarece conform art. 5

alin. (5) din Legea nr. 198/2004, în cazul în care despăgubirilor referitoare la

același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane

aparent îndreptățite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor. Între părți

există litigii în ce privește calitatea de titular al dreptului de proprietate (Dosar

nr. 9332/306/2007), astfel că în speță Comisia a făcut corect aplicarea art. 5

alin. (5) din Legea nr. 198/2004 și art. 5 alin. (23) din H.G. nr. 434/2009.

Reclamanții M.V. și M.D. precum și pârâtul

Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. au declarat apel împotriva acestei sentințe.

Reclamanții au arătat că dintr-o eroare

materială au formulat contestația numai împotriva hotărârii din 12 februarie 2008,

întrucât terenul proprietatea lor a fost inițial un corp funciar unic, care ulterior

a fost lotizat în patru parcele și toate acestea au fost expropriate prin hotărârile

nr. BB, DD, EE și din 12 februarie 2008. Deși instanța de fond a constatat aceste

împrejurări, s-a pronunțat decât asupra hotărârii  din 12 februarie 2008. Sub acest

aspect, reclamanții mai susțin că în expertiza plătită de aceștia, experții au avut

în vedere întregul imobil.

O altă critică adusă de reclamanți hotărârii

primei instanțe vizează soluționarea petitului de înlăturare din hotărârea  din

12 februarie 2008 a pârâtelor de ordinul 2-4, susținând că acestea nu au niciun

drept de proprietate sau alt drept real asupra imobilului în litigiu. Ca urmare,

în mod greșit au fost considerate persoane aparent îndreptățite la despăgubiri.

Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul ca la stabilirea cuantumului

despăgubirilor să se aibă în vedere cursul valutar valabil la data consemnării despăgubirilor.

Prin decizia nr. 145 din 23 septembrie

2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul reclamanților, a schimbat

în parte hotărârea  din 12 februarie 2008 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004

Șelimbăr și în ce privește persoanele îndreptățite la despăgubiri a dispus înlăturarea

pârâților O.A., G.P. și R.M. A înlăturat obligația reclamanților de plată a cheltuielilor

de judecată. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins apelul pârâtului

Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA și a obligat intimații-pârâți la plata cheltuielilor

de judecată către reclamanți.

În privința apelului declarat de reclamanți,

s-a reținut că instanța a fost sesizată cu o acțiune în anularea hotărârii  din

12 februarie 2008, referitoare la parcela PP. La termenul din 29 aprilie 2010 s-au

depus, în copie, hotărârile nr. EE/2008 (vizând parcela RR), nr. DD/2008 (vizând

parcela MM) și nr. BB/2008 (vizând parcela KK). Reclamanții nu au înțeles să-și

precizeze acțiunea și în ce privește anularea acestor hotărâri, iar în petitul cererii

s-a indicat în mod expres numărul parcelei.

Instanța de fond a constatat în mod corect

limitele învestirii, circumscrise principiului disponibilității, și s-a pronunțat

numai cu privire la hotărârea din 12 februarie 2008.

În ce privește al doilea motiv de apel

invocat de reclamanți, referitor la înlăturarea din hotărâre a pârâtelor O.A., G.P.

și R.M., ca nefiind persoane aparent îndreptățite, a fost constatat fondat.

La data emiterii hotărârii din 12

februarie 2008, art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, astfel cum era în vigoare,

prevedea că „î

n cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt

cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane îndreptățite, despăgubirile

se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile”.

Referirea la „

persoanele aparent îndreptățite la despăgubiri”, reținută de

prima instanță, apare în Legea nr. 198/2004 în forma în care era în vigoare la momentul

pronunțării hotărârii. Or, instanța a fost învestită să analizeze conformitatea

hotărârii  din 12 februarie 2008 în raport cu dispozițiile legale în vigoare la

data emiterii ei.

La data exproprierii,

titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului erau reclamanții, care l-au

dobândit în anul 1998 prin contract autentic de donație și vânzare-cumpărare, pârâtele

neprezentând niciun titlu, chiar aparent. Între părți a existat un litigiu (Dosar

nr. 9332/306/2007), având ca obiect dezbaterea succesiunii după antecesorul comun

al reclamantei M. și al celor trei pârâte și reducerea donației din anul 1998 ce

vizează imobilul din care s-a dezmembrat parcela din prezentul litigiu.

Prin sentința civilă

nr. 9909/2010 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 439/2011

a Tribunalului Sibiu s-a constatat calitatea de moștenitor a reclamantei și pârâtelor

după defunctul B.B., s-a dispus reducțiunea mai multor donații, între care și cea

privind parcela din prezenta cauză și s-a sistat starea de indiviziune, imobilul

în discuție fiind atribuită reclamantei M. În aceste condiții, având în vedere efectul

declarativ al partajului (potrivit

art. 786 din vechiul C. civ.) care a consolidat titlul reclamanților,

instanța a reținut

că acest motiv de apel este întemeiat.

Cu privire la apelul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Prin sentința atacată,

prima instanță a dispus, în ce privește cursul valutei în care a stabilit despăgubirile,

că acesta se va calcula la data plății. Soluția instanței de fond este corectă,

pentru că, în condițiile în care despăgubirile au fost stabilite în euro, prin această

modalitate de plată se acoperă valoarea reală a despăgubirilor, indiferent de momentul

achitării lor efective. Pentru sumele deja achitate, se va lua în calcul cursul

valutar de la data plății.

Împotriva acestei decizii reclamanții

M.V. și M.D. au declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenții-reclamanți

au arătat că dețineau o parcelă de pământ în zona supusă exproprierii din hotarul

comunei Ș. Nu au fost mulțumiți cu despăgubirea acordată de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 și au formulat contestație, neștiind că terenul fusese împărțit

de expropriator în patru parcele, emițându-se câte o hotărâre pentru fiecare .

Atacând hotărârea din 12 februarie 2008

și neștiind că pentru restul terenului s-au emis alte hotărâri, au fost despăgubiți

de Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia cu despăgubirile stabilite în expertiza

tehnică numai pentru o parcelă, deși în fața ambelor instanțe au solicitat acordarea

despăgubirilor pentru întreaga suprafață de teren.

Recursul este fondat și va fi admis pentru

următoarele considerente.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.: „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru

a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii (...).  Ei vor putea ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”.

Din analiza cererii de chemare în judecată

și a probatorului administrat în cauză se constată că reclamanții au solicitat despăgubiri

pentru terenul supus exproprierii ce a fost proprietatea lui B.B. și pe care l-au

dobândit prin contractul de donație și vânzare-cumpărare aflat la dosarul de fond.

Este adevărat că prin acțiune s-a formulat

contestație împotriva hotărârii  din 12 februarie 2008 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 Șelimbăr, dar, din conținutul contractului enunțat mai sus și

autentificat, din 31 martie 1998 și din cuprinsul hotărârilor nr. EE/2008, nr. DD/2008

și nr. BB/2008 ale aceleiași comisii, rezultă că suprafața de teren expropriată,

ce a aparținut reclamanților este mai mare decât cea cuprinsă în hotărârea  din

12 februarie 2008. Chiar instanța de fond a reținut acest aspect când a consemnat

că potrivit constatărilor experților exproprierea a vizat și alte parcele decât

cea din hotărârea  din 12 februarie 2008.

Față de principiul consacrat în art.

129 alin. (5) C. proc. civ. se constată că în mod nelegal instanța de apel a reținut

că instanța de fond s-a pronunțat în mod corect în limitele învestirii și principiului

disponibilității.

Prin art. 314 C. proc. civ. se statuează:

„Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate

cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii

la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”.

Or, în speță, din actele și lucrările

dosarului, rezultă că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite.

Așa fiind, se impune, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei la aceeași

instanță de apel pentru ca, eventual prin suplimentarea probatoriului, aceasta să

stabilească situația de fapt, să verifice susținerile și criticile reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții

M.V. și M.D.

împotriva

deciziei civile nr. 145 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte

de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.