ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5748/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 132 din 11 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta N.M.V. împotriva Statului Român prin C.N.A.D.N.R. SA, a fost constatată nulitatea parțială a Hotărârii nr. 42/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în privința valorii despăgubirilor, care au fost stabilite la suma de 21.160 euro, în echivalent în RON la data plății, precum și a Hotărârii nr. 53/2007 a aceleiași comisii, în ceea ce privește suprafața expropriată și despăgubirea cuvenită, a fost dispusă exproprierea și a suprafeței de 126 m.p., din schița expertizei efectuată de experții B.P., H.V.

și N.V., a fost stabilită valoarea despăgubirilor la suma de 13.061 euro pentru terenul expropriat, în echivalent în RON la data plății și a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 2.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 42/2007 emisă de C.N.A.D.N.R.

– Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, din cadrul Consiliului Local Sibiu s-a dispus exproprierea terenului pentru suprafața de 529 m.p., proprietatea reclamantei, iar prin Hotărârea nr. 52/2007 a aceRONași comisii s-a dispus exproprierea terenului pentru suprafața de 227 m.p., fiind stabilite despăgubiri în cuantum de 16.754 RON și respectiv 7.189 RON; că din raportul de expertiză tehnică rezultă că se impunea exproprierea unei suprafețe de teren mai mare decât cea de 227 m.p., respectiv a unei suprafețe de 126 m.p., care rămânând în partea de nord a autostrăzii, separată de restul terenului, nu mai poate fi folosită de reclamantă, în raport de întinderea mică și a lipsei căii de acces; că această suprafață nu mai poate fi folosită, cultivată sau construită și că prin expertiză au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 21.160 euro pentru terenul expropriat prin Hotărârea nr. 42/2007, de 13.061 euro pentru terenul expropriat prin hotărârea nr. 52/2007, la care se adaugă cel de 126 m.p.

ce se impune a fi și el expropriat. Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia nr. 143/A din 8 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a fost schimbată în parte sentința Tribunalului, în sensul că a fost stabilită în sarcina pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. obligația de a-i plăti reclamantei suma de 5.325 euro, sau contravaloarea în RON la data plății, reprezentând despăgubiri pentru amenajarea căii de acces, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins apelul declarat de pârât împotriva aceleiași sentințe. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. Reclamanta și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut, în esență, că au fost greșit aplicate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1996 și art. 27 alin. (2) din aceeași lege, nefiind avută în vedere diminuarea valorii terenului rămas în proprietate și că pentru realizarea căii de acces sunt necesare despăgubiri în cuantum de 13.677,40 euro. Prin recursul său, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a susținut că valoarea de 37 euro/m.p. stabilită prin expertiză este suficientă și pentru suprafața neexpropriată și că anterior exproprierii suprafeței de 127 m.p., imobilul nu avea cale de acces, latura pe unde se făcea accesul la acest imobil fiind vândută tot societății C.N.A.N.R. SA, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat din 15 decembrie 2003 la B.N.P.

M.N. Recursul reclamantei este nefondat, iar cel al pârâtului este fondat, pentru considerentele ce vor urma. Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, instanța a solicitat reprezentantei reclamantei să depună la dosar contractul din 15 decembrie 2003 la care s-a referit pârâtul prin motivele de recurs, însă aceasta a declarat că nu se află în posesia contractului, dar că reclamanta nu contestă existența lui și nici faptul că, după vânzare nu a mai existat cale de acces la drumul public. În atare situație, în mod greșit instanța de apel a dispus obligarea pârâtului să-i plătească reclamantei suma de 5.325 euro sau contravaloarea în RON la data plății, reprezentând despăgubiri pentru amenajarea căii de acces, care nu se mai afla în proprietatea reclamantei de la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare.

Instanța de fond a stabilit corect cuantumul despăgubirilor, cu respectarea prevederilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, pe baza raportului de expertiză efectuat de experții P.B., H.V. și N.V. Așa fiind se constată că sunt nefondate criticile formulate de ambele părți cu privire la cuantumul despăgubirilor. În consecință, conform art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a fi respins, ca nefondat recursul reclamantei, a fi admis recursul pârâtului, a fi modificată în parte decizia Curții de apel, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă și a fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.M.V. împotriva deciziei nr. 143/A din 08 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței nr. 132 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Sibiu, secția civilă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 iulie 2011.