ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3636/2018

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2012 la data de 6 august 2012, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin CNADNR,obligarea pârâtului la plata despăgubirilor aferente acoperirii prejudiciului produs ca urmare a exproprierii de fapt a terenului proprietatea acestora, în suprafață de 4.181 mp situat în intravilanul orașului Voluntari, jud. Ilfov, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, calculată până la momentul achitării integrale a despăgubirilor, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unui imobil compus din mai multe parcele de teren intravilan pe raza orașului Voluntari, jud. Ilfov, în suprafață totală de 45.000 mp și că la data de 16 aprilie 2008, pentru una din parcele, cea în suprafață de 4.181 mp, a fost demarată procedura de expropriere, în baza H.G. nr. 424/2008, intenția de expropriere fiind de îndată notată în Cartea Funciară.

S-a emis o Hotărâre de stabilire a despăgubirilor, 41 din 17 iunie 2008, care a fost ulterior revocată prin Hotărârea 41 bis din 24 aprilie 2008, invocându-se revizuirea proiectului tehnic. Prin adresa x din 28 iunie 2011 li s-a comunicat că imobilul este în continuare afectat de proiect, urmând ca exproprierea să decurgă în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010. Deși nicio altă formalitate nu a mai fost îndeplinită, lucrările de construire a autostrăzii se desfășoară pe terenul lor, fiind lipsiți abuziv de atributele conferite de dreptul lor de proprietate.

Reclamanții consideră că le-a fost violat dreptul de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Prin Sentința nr. 939 din 24 aprilie 2013 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov. Pe rolul acestei instanțe cauza s-a înregistrat sub nr. x/2013.

La 26 noiembrie 2013, reclamanții au depus la dosar cerere de introducere în cauză a C. Groupe Societe Generale, care deține calitatea de creditor ipotecar asupra imobilului în litigiu. Pentru achitarea sultei aferente contractului de schimb imobiliar încheiat la 10 aprilie 2006, prin care au dobândit terenul, reclamanții au încheiat la 04 decembrie 2006 un contract de credit imobiliar în valoare de 2.000.000 euro. Achitarea creditului ar fi fost posibilă fie prin finalizarea proiectelor de investiții demarate odată cu achiziționarea terenului, fie prin vânzarea terenului, însă ambele aceste posibilități au fost paralizate de manifestarea de voință a pârâtei. Pentru a preîntâmpina executarea silită au solicitat și obținut prelungirea contractului de credit, fiecare prelungire generând însă noi dobânzi.

În prezent contractul de credit menționat a fost declarat scadent anticipat, situație generată exclusiv de abuzurile pârâtului.

Pârâta C. a formulat note scrise, solicitând admiterea cererii de intervenție forțată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 octombrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, în principal: anularea în parte a H.G. nr. 377 din 12 iunie 2013 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 381/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești, în ceea ce privește poziția 80430 din anexa nr. 1 la aceasta; suspendarea H.G. nr. 377 din 12 iunie 2013 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 381/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești; anularea în tot a Hotărârii nr. 41 bis din 24 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 cu consecința aplicării directe și imediate a Hotărârii nr. 41/17 iunie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; obligarea pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA la consemnarea despăgubirilor în cuantum de 11.076.300 RON; obligarea pârâților la modificarea categoriei de folosință din arabil în curți-construcții pentru terenurile menționate la pozițiile 80429 și 80431 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 377/2013. În subsidiar, obligarea pârâților la modificarea categoriei de folosință din arabil în curți construcții pentru terenul menționat la poziția 80430 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 377/2013 cu consecința modificării cuantumului despăgubirilor; constatarea ca eronată a Raportului de evaluare întocmit în baza art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 în baza căruia au fost acordate despăgubirile cuprinse în H.G. nr. 377/2013; obligarea pârâților la efectuarea unui nou Raport de evaluare cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (8) și (9) din Legea nr. 255/2010 care să fie în acord cu valoarea reală de circulație a imobilelor supuse exproprierii și cu încadrarea în categoria de folosință curți - construcții; obligarea pârâților la plata sumei de 2.195.000 euro, reprezentând prejudiciul material suferit de reclamanți prin împiedicarea vânzării imobilului - teren în suprafață de 6.020,68 mp având număr cadastral x - societății D. SRL și încasării prețului, astfel cum s-a convenit prin antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 8 mai 2012, precum și la plata sumei de 200.000 euro, reprezentând daune-morale, prejudiciu cauzat ca urmare a adoptării și punerii în executare a H.G. nr. 377/2013.

Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a constatat că este întemeiată excepția de necompetență materială în privința capetelor de cerere având ca obiect:

- anularea în tot a Hotărârii nr. 41 bis din 24 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, cu consecința aplicării directe a Hotărârii nr. 41 din 17 iunie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

- obligarea pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA la consemnarea despăgubirilor în cuantum de 11.076.300 RON,

- constatarea ca eronată a Raportului de evaluare întocmit în baza art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, în baza căruia au fost acordate despăgubirile cuprinse în H.G. nr. 377/2013,

- obligarea pârâților la efectuarea unui nou Raport de evaluare cu aplicarea art. 11 alin. (8) și (9) din Legea nr. 255/2010 și în raport de valoarea reală de circulație a imobilelor supuse exproprierii și de categoria de folosință a acestora,"curți-construcții".

- obligarea pârâților la plata sumei de 2.195.000 euro reprezentând prejudiciul material suferit de reclamanți (prin împiedicarea vânzării imobilului - teren în suprafață de 6.020,68 mp având număr cadastral x - societății D. SRL și încasării prețului, astfel cum s-a convenit prin antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 8 mai 2012), precum și la plata sumei de 200.000 euro reprezentând daune-morale, prejudiciu cauzat ca urmare a adoptării și punerii în executare a H.G. nr. 377/2013.

Drept urmare, prin Sentința civilă nr. 144 din 20 ianuarie 2014, completată de încheierea de îndreptare eroare materială din 30 ianuarie 2014, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență materială în ce privește capetele de cerere 3, 4, 7, 8 și 9 și a dispus declinarea cauzei sub aceste aspecte în favoarea Tribunalului Ilfov.

Pe rolul Tribunalului Ilfov cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014.

Excepțiile invocate de părți au fost soluționate cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la 7 mai 2014.

Prin încheierea de ședință din 4 iunie 2014 s-a dispus de către tribunal conexarea cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2014 la cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2013

Prin Sentința nr. 338 din 4 februarie 2015, Tribunalul Ilfov a respins capetele de cerere privind anularea Hotărârii nr. 41 bis din 24 aprilie 2009 și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 11.076.300 de RON, pentru existența autorității de lucru judecat, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, a obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumelor de 3.914.287 de RON și de 1.034.004 RON, reprezentând despăgubiri pentru expropriere, și de 3.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de expert) și a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 41 bis din 24 aprilie 2009 și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 11.076.300 de RON, tribunalul a reținut că prin încheierea pronunțată la data de 07 mai 2014 a fost admisă excepția autorității de lucru judecat.

Pe baza raportului de expertiză evaluare proprietății imobiliare, (realizat în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994) tribunalul a reținut că valoarea de circulație a imobilului la data de 24 aprilie 2009 (data exproprierii) este de 3.914.287 de RON (echivalentul a 923.616 euro), iar diminuarea valorii suprafeței de teren neexpropriate este de 1.034.004 RON, la același moment. Tribunalul s-a raportat la evaluarea efectuată de către experți la data de 24 aprilie 2009, cu justificarea că stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului.

Prin urmare, în baza art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis în parte cererea și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumelor de 3.914.287 de RON și de 1.034.004 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru expropriere.

Capetele de cerere având ca obiect constatarea ca fiind eronată a raportului de evaluare întocmit de către pârâtă în temeiul prevederilor art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, în baza căruia au fost acordate despăgubirile cuprinse în H.G. nr. 377/2013, precum și de obligare a pârâtei la efectuarea unui nou raport de evaluare cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (8) și (9) din Legea nr. 255/2010, au fost respinse ca neîntemeiate, motivat de faptul că în cauză a fost întocmit un raport de expertiză evaluatorie care să aibă printre obiective și evaluarea despăgubirilor pentru imobilul care face obiectul litigiului.

Cererea de acordare a prejudiciului rezultat din imposibilitatea utilizării terenului potrivit intenției reclamanților și încasarea profitului ce urma să se realizeze prin demararea proiectului de investiții, a fost apreciată ca nefondată deoarece reclamă un prejudiciu care nu este cert și care să poată fi reparat prin obligarea pârâtei la plata unei sume de bani în acest sens. Un prejudiciu viitor devine cert numai dacă este sigur că se va produce în viitor, el fiind astfel susceptibil de evaluare, ceea ce nu este cazul în privința prejudiciului indicat de reclamanți care este numai unul eventual, lipsit de certitudine.

Și în privința cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 2.195.000 de euro sau a echivalentului în RON la data plății, reprezentând prețul neîncasat de la promitenta - cumpărătoare D. SRL pentru terenul în suprafață de 6.020.,68 mp, tribunalul a constatat că nu se invocă un prejudiciu cert, ci numai unul eventual, care nu justifică acordarea de despăgubiri, astfel încât a fost respinsă ca neîntemeiată.

În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea principală, tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu pentru efectuarea expertizei.

Prin cererea formulată la data de 22 aprilie 2015, reclamanții A., B. au solicitat îndreptarea erorii materiale, lămurirea și completarea dispozitivului, cu privire la încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2015 și la Sentința nr. 338 din 4 februarie 2015, instanța urmând să dispună: menționarea în cuprinsul încheierii de ședință din 21 ianuarie 2015 a cererii precizatoare formulată verbal de către reprezentantul convențional al reclamanților, anterior închiderii dezbaterilor și acordării cuvântului pe fondul cauzei, referitoare la precizarea cuantumului sumelor solicitate în baza concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză; îndreptarea erorii materiale, ori, în subsidiar, lămurirea dispozitivului Sentinței nr. 338 din 4 februarie 2015 cu privire la suma cuvenită reclamanților cu titlu de despăgubiri pentru expropriere în raport cu considerentele instanței de fond cu privire la "momentul transferului dreptului de proprietate, iar nu vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu", sens în care s-a solicitat evidențierea corectă a sumei cuvenită reclamanților cu titlu de despăgubire: 10.208.174 RON și 2.695.991 RON raportată la anul 2008, iar nu anul 2009, acesta fiind momentul emiterii Deciziei nr. 41 din 17 iunie 2008, act prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor ce trebuiau acordate reclamanților în temeiul H.G. nr. 424/2008.

De asemenea, au mai solicitat completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 338 din 4 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov în sensul soluționării: a)solicitării reclamanților din acțiunea introductivă de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, calculată până la momentul achitării integrale a despăgubirilor; b)solicitării reclamanților din cererea precizatoare a primului capăt al acțiunii introductive, respectiv diferența de valoare a terenului în suprafață de 4.181 mp situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, având nr. cadastral x, dintre momentul inițierii procedurilor de expropriere în baza H.G. nr. 424/2008 și prezent, astfel cum a fost acesta individualizat în Anexa nr. 1 a H.G. nr. 377/2013; beneficiul nerealizat prin lipsa de folosință a imobilului pentru terenul în suprafață de 4181mp având nr. cadastral x, pe perioada 23 aprilie 2008 - 25 iunie 2013 și pentru terenul de 334 mp - 1726/2/1/2 și terenul de 269 mp -1726/2/3 pe perioada 30 octombrie 2008 - 25 iunie 2013; acoperirea cheltuielilor bancare efectuate cu creditul bancar acordat de C. prin Contractul nr. x din 4 decembrie 2006; acoperirea daunelor morale cauzate reclamanților în cuantum de 600.000 euro.

Prin Sentința nr. 1740 din 17 iunie 2015, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 21 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, în sensul menționării precizării verbale a cererii de chemare în judecată cu privire la solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei de 2.698.176 de euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând diferența de valoare a terenului expropriat, dintre momentul inițierii procedurii - 17 iunie 2008 și prezent - 22 august 2014, sau suma de 3.524.573 euro, reprezentând justa și prealabila despăgubire la care erau îndreptățiți la momentul primelor îngrădiri ale dreptului de proprietate, suma de 26.361.627 de euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând prețul neîncasat de la promitenta - cumpărătoare D. SRL, suma de 710.622,13 euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând spezele bancare, suma de 600.000 de euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daunele morale cauzate din anul 2008 și până în prezent, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate până la data achitării integrale a despăgubirilor; a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale referitoare la suma cuvenită reclamanților cu titlu de despăgubiri pentru expropriere, în sensul că aceasta să fie stabilită în funcție de evaluarea efectuată de către expert la nivelul anului 2008; a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 338/04 februarie 2015, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale calculată până la momentul achitării integrale a despăgubirilor; a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 2.698.176 de euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând diferența de valoare a terenului expropriat, dintre momentul inițierii procedurii - 17 iunie 2008 și prezent - 22 august 2014, sau suma de 3.524.573 euro, reprezentând justa și prealabila despăgubire la care erau îndreptățiți la momentul primelor îngrădiri ale dreptului de proprietate; a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 710.622,13 euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând spezele bancare; a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 600.000 de euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daunele morale cauzate din anul 2008 și până în prezent; a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata beneficiului nerealizat prin lipsa de folosință a imobilului pentru terenurile în suprafață de 4181 mp, 334 mp și 269 mp; a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 338/04 februarie 2015 în sensul obligării a pârâtului la plata sumei de 26.361.627 de euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând prețul neîncasat de la promitenta - cumpărătoare D. SRL.

În ceea ce privește cererea de menționare în cuprinsul încheierii de ședință din data de 21 ianuarie 2015 a precizării verbale efectuate de către reprezentantul convențional al reclamanților, tribunalul a constatat că potrivit referatului întocmit de către grefierul de ședință la data de 11 iunie 2015, rezultă că la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2015, reclamanții, prin apărător, și-au precizat verbal cererea de chemare în judecată, în sensul că au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.698.176 de euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând diferența de valoare a terenului expropriat, dintre momentul inițierii procedurii - 17 iunie 2008 și prezent - 22 august 2014, sau suma de 3.524.573 euro, reprezentând justa și prealabila despăgubire la care erau îndreptățiți la momentul primelor îngrădiri ale dreptului de proprietate, suma de 26.361.627 de euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând prețul neîncasat de la promitenta - cumpărătoare D. SRL, suma de 710.622,13 euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând spezele bancare, suma de 600.000 de euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daunele morale cauzate din anul 2008 și până în prezent, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate până la data achitării integrale a despăgubirilor.

Referitor la cererea de îndreptare a erorii materiale privind suma cuvenită reclamanților cu titlu de despăgubiri pentru expropriere, în sensul că aceasta să fie stabilită în funcție de evaluarea efectuată de către expert la nivelul anului 2008, tribunalul a reținut că, întrucât în considerentele sentinței a fost menționat faptul că data exproprierii este 24 aprilie 2009, solicitarea reclamanților, de a se avea în vedere un alt moment al exproprierii, anume anul 2008, ar reprezenta eventual o eroare de judecată, iar nu o eroare materială în sensul prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. susceptibil a fi remediată pe calea procedurală a îndreptării erorilor materiale, ci numai prin intermediul căii de atac împotriva sentinței civile de fond.

Referitor la solicitarea de completare a dispozitivului Sentinței nr. 338 din 4 februarie 2015 prin pronunțarea asupra cererii de acordare a dobânzii legale calculată până la momentul achitării integrale a despăgubirilor, tribunalul a reținut că acțiunea introductivă cuprinde această pretenție ce a rămas nesoluționată prin hotărârea pronunțată.

Soluționând cererea în raport de prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., tribunalul a reținut că obligația de plată a sumei de bani ce s-a stabilit că e datorată de pârât devine exigibilă la data la care sentința devine executorie, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a admis cererea de completare a dispozitivului și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a dobânzii legale aferente debitului principal.

Cu privire obligarea pârâtului la plata sumei de 2.698.176 de euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând diferența de valoare a terenului expropriat dintre momentul inițierii procedurii - 17 iunie 2008 și prezent - 22 august 2014, sau suma de 3.524.573 euro, reprezentând justa și prealabila despăgubire la care erau îndreptățiți la momentul primelor îngrădiri ale dreptului de proprietate, tribunalul a reținut că reclamanților li s-au acordat deja prin sentința civilă pronunțată sumele de 3.914.287 de RON și 1.034.004 RON, reprezentând despăgubiri pentru expropriere, sume care sunt superioare valorii imobilului la data de 22 august 2014, respectiv de 1.890.460 de RON.

Cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 26.361.627 de euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând prețul neîncasat de la promitenta-cumpărătoare D. SRL, a fost respinsă, reținându-se că prin sentința civilă pronunțată s-a apreciat că o astfel de sumă nu reprezintă un prejudiciu cert, care nu justifică acordarea de despăgubiri.

De asemenea, suma de 710.622,13 euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând spezele bancare, nu poate fi acordată deoarece nu este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu.

Solicitarea de acordare a sumei de 600.000 de euro/echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daunele morale cauzate din anul 2008 și până în prezent, a fost respinsă deoarece reclamantul nu a probat producerea unor astfel de daune morale și nici ce reprezintă acestea.

Solicitarea de acordare a beneficiului nerealizat prin lipsa de folosință a imobilului pentru terenurile în suprafață de 4.181 mp, 334 mp și 269 mp, a fost respinsă întrucât din momentul exproprierii reclamantul nu mai are proprietatea imobilului în cauză, astfel încât nu mai poate pretinde contravaloarea lipsei de folosință.

Împotriva Sentinței nr. 338 din 4 februarie 2015, astfel cum aceasta a fost îndreptată și completată prin Sentința nr. 1740 din 17 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov, precum și împotriva încheierilor din 11 februarie 2014, respectiv 21 ianuarie 2015, au formulat apel reclamanții A. și B.

Împotriva Sentinței civile nr. 338 din 4 februarie 2015, au formulat apel și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, solicitând schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată, dar și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Prin decizia civilă nr. 418A/25 aprilie 2018 a Curții de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul reclamanților (ce a vizat Sentința civilă nr. 338 din 4 februarie 2015 a Tribunalului Ilfov, încheierile din 11 februarie 2014 și din 21 ianuarie 2015 și Sentința civilă nr. 1740 din 17 iunie 2015 ale aceleiași instanțe), a fost schimbată în parte Sentința civilă nr. 338 din 4 februarie 2015, astfel cum a fost completată prin Sentința civilă nr. 1740 din 17 iunie 2015, în sensul că a fost obligat pârâtul Statul român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Rutiere - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA să plătească reclamanților 6.732.229 RON, cu titlu de despăgubiri, au fost menținute celelalte dispoziții privind pretențiile respinse, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de pârât și de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov împotriva aceleiași sentințe. De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea apelanților-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamanții au dobândit proprietatea terenului în litigiu prin Contractul de schimb autentificat sub nr. x din 10 aprilie 2006 la BNP E., devenind proprietarii terenului intravilan, în suprafață de 45000 mp, situat în comuna Voluntari, sat Pipera, jud. Ilfov.

Prin Adresa din 22 iunie 2006, emisă ca răspuns la petiția lor din data de 5 iunie 2006, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA (CNADNR) i-a informat pe reclamanți că terenul pe care tocmai l-au dobândit este afectat de construcția autostrăzii, traseul împărțind proprietatea în două suprafețe aproximativ egale.

Prin Actul de dezmembrare autentificat sub nr. x din 6 septembrie 2006, apelanții-reclamanți au împărțit terenul de 45.000 mp în trei loturi distincte, prin încheierea din 25 septembrie 2006 a OCPI Ilfov dispunându-se înscrierea în cartea funciară a lotului x format din teren în suprafață de 18.047,97 mp cu număr cadastral x, a lotului x format din teren în suprafață de 6.020,68 mp cu număr cadastral x și a lotului x format din teren în suprafață de 21.009 mp, cu număr cadastral x.

Pentru achitarea sultei stabilite în sarcina apelanților reclamanți prin contractul de schimb, aceștia au încheiat Contractul de credit imobiliar nr. 14770 din 4 decembrie 2006 cu C., pentru suma de 1.930.000 de euro, cu instituire de ipotecă de rang I în favoarea creditorului asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de schimb. Cele trei loturi de teren în care fusese deja dezmembrat terenul au fost evaluate distinct, pentru lotul nr. x, în suprafață de 6.020,68 mp, cu număr cadastral x, fiind menționată o valoare de circulație de 1.010.315 euro, dar fără a fi reținută vreo valoare de garanție bancară.

La 23 aprilie 2008, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 320/2008, H.G. nr. 424/2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești, pe teritoriul localității Voluntari, județul Ilfov. În anexa 2 a hotărârii, cuprinzând lista imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul viitoarei autostrăzi, la poziția 41 este menționat imobilul teren în suprafață totală de 45.000 mp, proprietatea apelanților reclamanți, suprafața necesară a fi expropriată fiind de 4181 mp, cu nr. cadastral x.

Prin raportul de evaluare întocmit la data de 28 decembrie 2007, la solicitarea CNADNR, în vederea stabilirii despăgubirilor pentru expropriere, terenul de 4181 mp fusese evaluat la suma de 7.169.370 RON. Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 41 din 17 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a stabilit această sumă ca fiind cea care se cuvine cu titlu de despăgubire proprietarilor imobilului în suprafață de 4.181 mp, număr cadastral x. Prin aceeași hotărâre s-a precizat că pe terenul ce urmează a fi expropriat sunt interzise începerea și/sau continuarea construcțiilor, menționându-se că actele juridice prin care se constituie sau se transferă drepturi reale având ca obiect terenul afectat de expropriere sunt lovite de nulitate absolută.

Ulterior publicării H.G. nr. 424/2008 și a reținerii acestei valori, a fost întocmit un nou raport de evaluare la data de 14 iulie 2008, prin luarea în considerare și a proiectului de dezvoltare imobiliară pus la dispoziție de proprietarii terenului, astfel cum rezultă din mențiunile făcute de expert. Valoarea totală a despăgubirii, incluzând prejudiciul decurgând din nerealizarea proiectului amintit, a fost stabilită la suma de 11.076.300 RON.

Însă, niciuna din aceste sume nu a fost plătită apelanților reclamanți, suma stabilită prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 41 din 17 iunie 2008 fiind refuzată de aceștia sub motiv că nu a inclus și prejudiciul suferit prin nerealizarea proiectului imobiliar, în timp ce suma rezultată din a doua evaluare, datată 14 iulie 2008, nu a fost plătită deoarece Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a considerat că nu are competența legală să modifice suma stabilită cu titlu de despăgubire prin raportul de evaluare ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 424/2008.

Prin încheierea OCPI Ilfov de la data de 4 noiembrie 2008, s-a notat în cartea funciară faptul că imobilul teren în suprafață de 4.784 mp (334 mp + 269 mp + 4181 mp) din totalul de 6.020,68 mp, identificat cu nr. cad. x înscris în CF x, este supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004, în favoarea Statului Român prin CNADNR SA.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 41 bis din 24 aprilie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Voluntari s-a dispus revocarea Hotărârii nr. 41 din 17 iunie 2008 de stabilire a despăgubirilor, motivat de faptul că proiectul tehnic al autostrăzii pe sectorul incluzând raza localității Voluntari este în curs de a fi revizuit, încetând procedurile de expropriere pentru imobilele situate pe raza acestei localități, fără a se face vreo plată sau consemnare a despăgubirilor prevăzute în H.G. nr. 424/2008.

Prin Sentința nr. 1368 din 1 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. x/2008, a fost respinsă contestația prin care apelanții-reclamanți au solicitat obligarea CNADNR SA la plata sumei de 11.076.300 de RON.

În cursul judecării acestui litigiu, a fost sesizată instanța de contencios administrativ cu excepția nelegalității Hotărârii nr. 41 bis/2009, prin Sentința nr. 335 din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, excepția fiind respinsă. Soluția a fost menținută prin Decizia nr. 2027 din 4 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. S-a reținut în cuprinsul acestei din urmă hotărâri că imobilul ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 41/2008 a rămas în continuare în proprietatea reclamanților, neoperând efectul translativ de proprietate către expropriator, neexistând o dovadă în privința consemnării sumei reprezentând despăgubirile. S-a considerat că este fără relevanță faptul notării în cartea funciară a intenției de expropriere, întrucât o astfel de măsură nu indisponibilizează bunul, ci are doar efecte de publicitate față de terți. De asemenea, s-a apreciat că revizuirea proiectului tehnic al autostrăzii a constituit un motiv temeinic pentru revocarea hotărârii comisiei de stabilire a despăgubirilor, măsura dispusă respectând dispozițiile art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004.

Prin Decizia nr. 241A din 12 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul împotriva Sentinței 1368 din 1 septembrie 2011, reținând că, în lipsa plății despăgubirilor, transferul dreptului de proprietate nu a avut loc, deci terenul a rămas în proprietatea reclamanților, iar împrejurarea că exproprierea a fost sistată s-a datorat unor cauze obiective și a fost stabilită printr-o hotărâre a cărei legalitate nu mai poate fi pusă în discuție, deoarece instanța competentă s-a pronunțat asupra aspectelor controversate privind legalitatea actului. Prin aceeași decizie, Curtea de Apel București a indicat că obiectul procesului a constat în despăgubiri datorate pentru expropriere și că nu a privit despăgubiri pentru exproprierea în fapt a terenului sau pentru situația incertă în care s-a aflat terenul pentru o perioadă lungă de timp.

Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 2586 din 14 mai 2013. În plus față de cele reținute deja prin decizia de apel, Înalta Curtea a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite obligarea pârâtului la plata despăgubirilor (pentru expropriere), câtă vreme prin efectul sistării procedurii de expropriere, apreciată ca legală de instanța de contencios administrativ, nu se poate spune că exproprierea este în derulare, reclamanții stăpânind în continuare imobilul.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, totodată, că pentru eventuale împiedicări ale folosinței normale a terenului și, respectiv, limitări al exercițiului firesc al dreptului lor de proprietate, aspecte ce nu au făcut obiectul acestui litigiu, reclamanții au deschis accesul la o instanță în baza prevederilor dreptului comun.

Prin încheierea dată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov la data de 25 aprilie 2012, s-a dispus radierea notării din cartea funciară a mențiunii privitoare la faptul că terenul în suprafață de 4.181 mp, din totalul de 6.020,68 mp, este supus exproprierii.

La 25 iunie 2013, a fost publicată H.G. nr. 377/2013 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 381/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești. În anexa nr. 1 a hotărârii sunt menționate terenurile supuse exproprierii, printre acestea fiind indicat și terenul apelanților reclamanți, pentru care fusese inițial notată, iar apoi radiată, intenția de expropriere, astfel: - nr. cad. 1726/2/1/2, suprafață totală: 334 mp, suprafață de expropriat: 322 mp, valoare propusă a despăgubirilor: 27.772,50 RON; - nr. cad. 1726/2/2, suprafață totală: 4.181 mp, suprafață de expropriat: 4.181 mp, valoare propusă a despăgubirilor: 360.611,25 RON;

- nr. cad. x, suprafață totală: 269 mp, suprafață de expropriat: 269 mp, valoare propusă a despăgubirilor: 23.201,25 RON.

La data de 18 septembrie 2013, în temeiul Legii nr. 255/2010 și a H.G. nr. 377/2013 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 381/2009, CNADNR SA a emis Decizia de Expropriere nr. 1317/2013 pentru coridorul de expropriere al lucrării Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești, în anexă fiind cuprinse cele trei suprafețe de teren ale reclamanților, astfel cum au fost descrise anterior.

În Decizia de expropriere nr. 1317/18 septembrie 2013 se menționează că, întrucât sumele aferente despăgubirilor au fost consemnate, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexă, din proprietatea persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului, operează de drept la data emiterii acestei decizii de expropriere.

Ulterior emiterii deciziei de expropriere, respectiv la 4 octombrie 2013, reclamanții au sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu o cerere prin care, în esență au solicitat anularea în parte a H.G. nr. 377 din 12 iunie 2013, anularea în tot a Hotărârii nr. 41 bis din 24 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, obligarea pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA la consemnarea despăgubirilor în cuantum de 11.076.300 RON. În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâților la modificarea categoriei de folosință din arabil în curți construcții, pentru terenul menționat la poziția 80430 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 377/2013, cu consecința modificării cuantumului despăgubirilor; constatarea ca eronată a Raportului de evaluare întocmit în baza art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 în baza căruia au fost acordate despăgubirile cuprinse în H.G. nr. 377/2013, obligarea pârâților la efectuarea unui nou raport de evaluare cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (8) și (9) din Legea nr. 255/2010 care să fie în acord cu valoarea reală de circulație a imobilelor supuse exproprierii și cu încadrarea în categoria de folosință curți - construcții; obligarea pârâților la plata sumei de 2.195.000 euro, reprezentând prejudiciul material suferit de reclamanți prin împiedicarea vânzării imobilului-teren în suprafață de 6.020,68 mp având număr cadastral x - societății D. SRL și încasării prețului, astfel cum s-a convenit prin antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 08 mai 2012, precum și la plata sumei de 200.000 euro, reprezentând daune-morale, prejudiciu cauzat ca urmare a adoptării și punerii în executare a H.G. nr. 377/2013.

Prin Sentința nr. 144 din 30 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, calificând pretențiile reclamanților și reținând că, alături de cererile privind anularea, respectiv suspendarea H.G. nr. 377/2013 (ce sunt de competența instanței de contencios administrativ) s-au formulat și pretenții ce nu intră în competența acestei din urmă instanțe, ci a celei de drept comun - cum sunt cele prin care se contestă cuantumul despăgubirii acordate de expropriator și modalitatea în care aceasta a fost stabilită - s-a dispus disjungerea capetelor de cerere privitoare la aspectele legate de cuantumul despăgubirii și declinarea acestora în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cererea disjunsă a fost înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Ilfov și conexată la Dosarul nr. x/2013 (cel de față), la termenul de judecată de la data de 14 iunie 2014.

Prin Sentința nr. 2160 din 7 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis doar în parte cererea reclamanților cu care a rămas învestită, dispunând anularea doar în parte a H.G. nr. 377/2013, în privința reclamanților, numai în ce privește categoria de folosință a celor trei suprafețe de teren aparținând acestora, obligând la modificarea mențiunilor din anexă, din categoria arabil în categoria curți-construcții.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1279/20 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2014. În cuprinsul deciziei, ca răspuns la criticile recurenților privitoare la schimbarea temeiului juridic al acțiunii, prin calificarea dată pretențiilor reclamanților, dar și la măsura disjungerii, s-a reținut, pe de o parte, că nu au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., iar pe de altă parte că Sentința civilă nr. 144 din 20 ianuarie 2014 are caracter definitiv și se bucură de autoritate de lucru judecat, criticile recurenților reclamanți neputând fi primite.

Prin aceeași hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut - bazându-se pe autoritatea de lucru judecat decurgând din Sentința nr. 1368 din 1 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, definitivă prin Decizia nr. 241 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și irevocabilă prin Decizia nr. 2586 din 14 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă - că Hotărârea nr. 41 bis din 24 aprilie 2009 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Voluntari este legală și temeinică și produce toate efectele juridice pentru care a fost adoptată, dar și că H.G. nr. 424 din 16 aprilie 2008 nu mai produce niciun efect juridic în privința reclamanților. În plus, nu au fost reținute susținerile recurenților reclamanți, anume că Hotărârea nr. 41 bis din 24 aprilie 2009 ar putea fi contestată pentru alte motive.

Raportându-se la ceea ce s-a reținut prin hotărârile judecătorești menționate, instanța de apel a arătat că, privitor la anumite aspecte în discuție în cauza de față, caracterul obligatoriu al celor statuate anterior de instanțele de judecată (decurgând din puterea de lucru judecat ce există privitor la acestea) împiedică o reluare a analizei asupra lor în acest cadru procesual.

De aceea, criticile de apel susținute de reclamanți, privitoare la necompetența materială a primei instanțe în soluționarea pretențiilor privind nelegalitatea Hotărârii nr. 41 bis din 24 aprilie 2009 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Voluntari și la soluția dată acestei cereri, nu au mai putut fi examinate în cauza de față, împrejurare corect reținută și de prima instanță.

Se opune la aceasta tocmai puterea de lucru judecat a Sentinței nr. 144 din 30 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, hotărâre definitivă, prin care au fost calificate pretențiile reclamanților și declinată soluționarea acestora în favoarea Tribunalului Ilfov, dar și a Deciziei nr. 1279 din 20 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin care s-a reținut, de asemenea, pe baza efectului puterii de lucru judecat, legalitatea Hotărârii nr. 41 bis din 24 aprilie 2009.

Critica vizând încălcarea limitelor cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, prin aceea că tribunalul a analizat și s-a pronunțat privitor la acordarea despăgubirilor pentru expropriere (deși reclamanții au pretins prin cerere existența unei exproprieri în fapt), este nefondată întrucât, deși prin cererea de chemare în judecată s-au pretins despăgubiri pentru încălcarea gravă a dreptului de proprietate, dedusă judecății de reclamanți ca fiind o expropriere în fapt, prima instanță a fost învestită și cu pretențiile formulate de aceiași reclamanți pentru exproprierea intervenită ulterior, în baza H.G. nr. 377/2013, astfel cum au fost calificate solicitările formulate în fața instanței de contencios administrativ și declinate de aceasta, prin Sentința nr. 144 din 30 ianuarie 2014, în favoarea Tribunalului Ilfov.

În condițiile în care prima instanță a analizat, prin sentința apelată, astfel cum a fost completată, toate pretențiile reclamanților, inclusiv pe cele din cererea conexă, susținerea acestora privind nerespectarea limitelor cadrului procesual obiectiv nu a fost primită, chiar în condițiile în care aprecierea tribunalului privitor la data la care a intervenit exproprierea nu este corectă.

Instanța de apel a constatat că data exproprierii, reținută de tribunal ca fiind 24 aprilie 2009, constituie obiect al criticilor formulate în calea de atac de ambele părți, reclamanții susținând că anul 2008 constituie momentul de început al procedurii de expropriere și că momentul de la care ar fi îndreptățiți la despăgubiri este 17 iunie 2008, când a fost emisă Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 41/2008, în timp ce pârâtul Statul Român susține că anterior datei de 18 septembrie 2013 (când a fost emisă Decizia administrativă de expropriere nr. 1317/2013), terenul nu a ieșit din patrimoniul reclamanților, deci nu se poate vorbi de o expropriere, iar dreptul de proprietate nu a fost restrâns, bunul imobil nefiind indisponibilizat. Potrivit acestuia, simpla notare în cartea funciară a intenției de expropriere nu echivalează cu o expropriere în fapt, astfel cum acesta este înțeleasă din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Instanța de apel a constatat că și efectele actelor administrative emise de pârât începând cu anul 2008, în vederea exproprierii terenului reclamanților, au fost obiect de analiză al instanțelor de judecată prin hotărârile deja menționate, astfel că puterea de lucru judecat trebuie reținută și sub aceste aspecte.

Potrivit acestor dezlegări obligatorii, dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului nu a ieșit din patrimoniul lor ca efect al emiterii H.G. nr. 424/2008 și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 41 din 17 iunie 2008, în lipsa consemnării sumei stabilite drept despăgubiri. De asemenea, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 41 din 17 iunie 2008 a fost legal revocată prin Hotărârea nr. 41 bis din 24 aprilie 2009.

Astfel fiind, transferul dreptului de proprietate din patrimoniul reclamanților în cel al statului, s-a realizat la data de 18 septembrie 2013, când a fost emisă Decizia de expropriere nr. 1317/2013, având ca temei H.G. nr. 377/2013.

Anterior acestui moment, în intervalul de timp cuprins între anul 2008, când au fost emise H.G. nr. 424/2008 și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 41 din 17 iunie 2008, și anul 2013, când terenul a fost expropriat în baza H.G. nr. 377/2013 și a Deciziei nr. 1317 din 18 septembrie 2013, dreptul de proprietate s-a aflat în patrimoniul reclamanților, deci aceștia nu sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru expropriere, solicitate în baza Legii nr. 33/1994, potrivit constatărilor obligatorii ale instanțelor de judecată.

Pretențiile pe care reclamanții le-au formulat în cauza de față prin cererea de chemare în judecată decurg din ceea ce aceștia au susținut că este o expropriere de fapt, în sensul unei restrângeri grave a atributelor dreptului lor de proprietate, decurgând din imposibilitatea de a utiliza, de a valorifica ori de a înstrăina terenul, echivalând cu o veritabilă expropriere, în lipsa oricărei despăgubiri care să compenseze aceste restrângeri.

La aceste pretenții se adaugă cele privitoare la cuantumul despăgubirilor stabilite de pârât pentru exproprierea terenului prin Decizia nr. 1317 din 18 septembrie 2013 emisă în baza H.G. nr. 377/2013, calificate astfel de instanța de contencios și declinate în favoarea instanței civile prin Sentința nr. 144/2014, care au făcut obiectul cererii conexe. Instanța de apel a reținut că niciuna din criticile formulate în apel nu face vreo referire la acestea din urmă. În condițiile în care prima instanță a reținut, în esență, că pentru exproprierea terenului, ce ar fi avut loc la data de 24 aprilie 2009, reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubirea totală de 4.948.291 de RON, respingând toate celelalte pretenții ca neîntemeiate, iar prin cererea de apel se susține netemeinicia soluției și se pretinde acordarea unor despăgubiri pentru ingerința în dreptul de proprietate, înțeleasă ca expropriere de fapt, începând cu data de 17 iunie 2008, instanța de apel a constatat că nu este învestită cu critici privind întinderea despăgubirilor acordate în temeiul H.G. nr. 377/2013 și Hotărârii de expropriere nr. 1317/2013.

Pretențiile vizând despăgubirile solicitate de reclamanți pentru limitările în exercitarea atributelor dreptului de proprietate au fost apreciate ca întemeiate, fiind îndreptățită critica reclamanților privitoare la stabilirea greșită a situației de fapt de către tribunal, fără luarea în considerare a efectelor juridice produse de actele administrative emise de pârât, astfel cum aceste efecte fuseseră deja examinate și constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și fără o analiză efectivă și concretă a îngrădirilor dreptului de proprietate pretinse de reclamanți începând cu anul 2008 și până la exproprierea dispusă în anul 2013.

Despre conceptul "exproprierea de fapt", instanța de apel a reținut că acesta nu beneficiază de o reglementare de drept substanțial la nivel național, însă existența sa ca situație de fapt generatoare de efecte juridice pe planul dreptului de proprietate, sancționată ca atare de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, a fost recunoscută constant în jurisprudența recentă a instanțelor române, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia civilă nr. 1111 din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia civilă nr. 925 din 11 martie 2014), reținându-se că un control de convenționalitate poate fi efectuat prin coroborare cu normele dreptului intern care ocrotesc proprietatea.

Acest concept corespunde ipotezei în care, deși formal dreptul de proprietate a rămas în patrimoniul persoanei care se pretinde victima unei astfel de exproprieri, totuși privitor la posibilitatea exercitării efective a acestuia, cu toate atributele sale, vizând folosința, culegerea fructelor ori dispoziția, există îngrădiri de asemenea dimensiuni încât substanța însăși a dreptului de proprietate este afectată, astfel că trebuie recunoscut dreptul persoanei la plata unei compensații, a unei indemnizări pentru prejudiciul suferit, temeiul acestui drept decurgând din normele legale interne ce ocrotesc proprietatea și din dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, interpretate în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Apelanții-reclamanții au pretins acordarea de despăgubiri întrucât prin restrângerile aduse, începând cu anul 2008, dreptului de proprietate asupra terenului expropriat efectiv abia în anul 2013, a fost afectată chiar substanța dreptului, pe care reclamanții nu l-au mai putut exercita în niciuna din componentele sale juridice.

Raportat la situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate, instanța de apel a apreciat pretențiile apelanților reclamanți ca fiind întemeiate. Efectele concrete ale actelor apelantului-pârât și ale procedurilor de expropriere începute de acesta în anul 2008, suspendate pe o perioadă ce nu poate fi considerată rezonabilă, și ulterior reluate și finalizate prin exproprierea terenului reclamanților în anul 2013, au fost apreciate ca având natura unei ingerințe în dreptul de proprietate al reclamanților, câtă vreme în această perioadă bunul nu a putut fi folosit conform destinației sale obișnuite și nici înstrăinat, ca urmare a normelor legale ce instituiau interdicții și limitări ale folosinței.

S-a observat că terenul expropriat în anul 2013, alcătuit din cele trei suprafețe (4.181 mp, 269 mp și 322 mp) este același cu terenul pentru care s-au început în anul 2008 demersurile de expropriere, stabilindu-se, în temeiul H.G. nr. 424/2008, despăgubiri prin Hotărârea nr. 41 din 17 iunie 2008, hotărâre revocată ulterior prin Hotărârea nr. 41 bis/2009. Prin cererea intitulată "de recepție", formulată la data de 30 octombrie 2008, CNADNR a solicitat notarea în cartea funciară a mențiunii că imobilul este supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004, suprafețele de teren menționate în cerere și rezultând din planurile de amplasament atașate fiind de 4.181 mp, 269 mp și 33