ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3502/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3502/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 1

iunie 2009, sub nr. 23320/3/2009, reclamanta SC SMTG C SRL a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și

Ministerul Transporturilor - C.N.A.D.N. din România SA, plata despăgubirilor în

sumă de 64.998,27 RON și 1.226.006 RON, astfel cum au fost stabilite prin

Hotărârile nr. 37/11 august 2008 și 42/11 august 2008 emise de către Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, actualizate la nivelul dobânzii de

referință a B.N.R. până la momentul plății efective.

Pârâtul Statul Român,

prin C.N.A.D.N. din România SA, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect, motivat

de faptul că proiectul lucrării de utilitate publică a suferit o serie de

modificări, modificări ce vizează atât o deviere a traseului, cât și o

schimbare a planului inițial, fiind revocată propunerea de expropriere în

conformitate cu noul proiect.

Prin Sentința civilă

nr. 967 din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a fost admisă excepția lipsei de interes și a fost respinsă acțiunea,

ca lipsită de interes.

În motivarea

sentinței, s-au reținut următoarele:

Prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 37 din 11 august 2008, s-a dispus exproprierea

terenului aflat în coproprietatea reclamantei și s-a propus acordarea de

despăgubiri în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea 198/2004, conform

raportului de evaluare întocmit de către expropriator.

Prin hotărârea de

revocare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2008, în

temeiul dispozițiilor art. 7 și art. 9 din Legea 198/2004, ca urmare a

revizuirii proiectului tehnic al autostrăzii București - Ploiești pe sectorul

km 0+000 - km 6+500 pe raza Municipiului București și a localității Voluntari,

județul Ilfov, s-a dispus revocarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor,

urmând ca procedura de expropriere privitoare la imobilul situat în localitatea

Voluntari, județul Ilfov, având nr. cadastral 2018/2/1, să înceteze la data

adoptării hotărârii de revocare, fără a se mai proceda la plata sau consemnarea

despăgubirilor.

În conformitate cu

dispozițiile art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, în situația în care, ca

urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție,

amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea

datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii și la actualizarea

tabelelor prevăzute la alin. (5) al art. 4, fără a mai fi necesară modificarea

hotărârii Guvernului sau a autorității administrației publice competente.

În concluzie,

reclamanta nu mai justifică un interes legitim, născut și actual pentru a

solicita plata despăgubirilor, având în vedere că terenul proprietatea sa, prin

modificarea amplasamentului lucrării, nu mai este un teren expropriat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală.

La termenul din 18

februarie 2010, instanța de apel a dispus sesizarea Secției de contencios

administrativ a Curții de Apel București cu soluționarea excepțiilor de

nelegalitate a hotărârilor de revocare a Hotărârilor de stabilire a

despăgubirilor nr. 37 din 11 august 2008 și 42 din 11 august 2008, având

numerele 37 bis și, respectiv 42 bis/2009, în baza art. 4 din Legea nr.

554/2004.

Prin Decizia civilă

nr. 135A din 28 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a respins

apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.

În ceea ce privește

primul motiv de apel invocat de apelantă, legat de nemotivarea sentinței cu

privire la terenul ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 42 din 11 august 2008,

Curtea a constatat că sunt corecte susținerile intimatului-pârât Statul Român,

în sensul că, din conținutul adresei expropriatorului, care a solicitat

revocarea hotărârilor de acordare a despăgubirilor, reieșea că procedura de

expropriere a încetat cu privire la toate imobilele de pe tronsonul București -

Ploiești, pe sectorul km 0+000 - km 6+500 (pe raza Municipiului București și a

localității Voluntari), așadar și pentru imobilul cu nr. cadastral 2018/1/1/2.

În mod evident,

soluția referitoare la terenul obiect al Hotărârii nr. 42 din 11 august 2008 nu

putea fi decât identică cu soluția dată cu privire la terenul obiect al

Hotărârii nr. 37 din 11 august 2008.

Din practicaua

sentinței atacate, reiese că instanța a avut în vedere ambele hotărâri de

acordare a despăgubirilor, însă, la argumentarea în fapt și în drept din considerente,

s-a referit în mod expres numai la una dintre ele.

Curtea nu a reținut o

nemotivare a sentinței pe acest aspect, față de identitatea de rațiune

aplicabilă celor două terenuri, de aspectul că practicaua se referă în mod

expres la ambele hotărâri, iar dispozitivul prevede respingerea acțiunii în

întregimea ei.

Cât privește

nemotivarea capătului de cerere având ca obiect dobânda legală, atâta timp cât

instanța s-a pronunțat pe o excepție peremptorie, care a împiedicat judecarea

fondului cauzei, nu se impunea pronunțarea separată pe dobânda legală, ce

reprezenta un aspect de fond.

Un alt motiv de apel

se referă la contradicția existentă între considerentele și dispozitivul

hotărârii, motiv nefondat, deoarece este în mod evident un aspect de eroare materială,

supus posibilității legale de îndreptare pe calea unei cereri întemeiate pe

dispozițiile art. 281 C. proc. civ.

Apelanta a mai

invocat, ca și motiv de netemeinicie a sentinței atacate, faptul că Hotărârea

nr. 37 bis, de revocare a Hotărârii de acordare a despăgubirilor nr. 37 din 11

august 2008, nu a fost comunicată recurentei decât în ședință publică, iar

recurenta nu a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare,

contestând în vreun fel acest act.

Acest motiv de apel

este nefondat, ca urmare a faptului că, prin Sentința civilă nr. 2602 din 1

iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal (menținută prin Decizia civilă nr. 5359 din 2 decembrie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal), au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile de

nelegalitate a hotărârilor de revocare a Hotărârilor de stabilire a

despăgubirilor nr. 37 din 11 august 2008 și 42 din 11 august 2008, având numerele

37 bis și, respectiv 42 bis.

Astfel, legalitatea

acestor două hotărâri de revocare nu mai poate fi pusă în discuție, fiind deja

verificată de o instanță judecătorească competentă prin pronunțarea unei

hotărâri irevocabile, ce se bucură de puterea lucrului judecat.

Argumentul apelantei,

în sensul că, în speță, nu s-a făcut dovada că amplasamentul lucrării s-a

modificat și nici că a fost definitivat proiectul tehnic în sensul schimbărilor

invocate, nu poate reprezenta un argument relevant pentru soluționarea

prezentei cauze, ce are ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor

aferente exproprierii. Or, cât timp exproprierea în sine nu s-a mai produs,

procedura de față nu poate judeca motivele de fapt sau de drept, legalitatea

sau temeinicia exproprierii, pentru aceste aspecte putând fi urmată o procedură

specială în contencios administrativ. Obiectul cauzei de față îl reprezintă

numai despăgubiri aferente unei exproprieri, expropriere care nu s-a mai

produs.

Astfel, Curtea a

constatat netemeinicia motivelor de apel formulate de reclamantă, respectiv

faptul că în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca lipsită de

interes.

Față de menținerea

acestei soluții procedurale, nu se mai impune analizarea excepției lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, primând

admiterea excepției lipsei de interes, ce privește întreaga acțiune, astfel cum

a fost formulată și precizată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive:

hotărâri de revocare și pentru Hotărârea nr. 42 din 11 august 2008 nu

reprezenta o soluție identică cu emiterea Hotărârii de revocare nr. 37bis din

11 august 2008, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de apel.

Dimpotrivă, emiterea

unei hotărâri de revocare pentru Hotărârea nr. 42 din 11 august 2008 reprezintă

o situație incertă, având în vedere tocmai caracterul evaziv al Adresei nr.

7725 din 22 aprilie 2009.

Curtea de Apel a

stabilit o așa-zisă „identitate de rațiune aplicabilă celor două terenuri”,

deși este evident că sunt două terenuri diferite, situate în raze diferite, cu

numere cadastrale diferite. Prin urmare, aceste două terenuri puteau sau nu să

aibă aceeași situație, de revocare a exproprierii.

în judecată formulată cuprinde trei capete de cerere, iar motivarea care se

regăsește în considerentele sentinței de fond se referă la o singură hotărâre

de revocare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor privind terenul

expropriat, coproprietatea recurentei.

Reținerile instanței

de apel în sensul că prima instanță nu mai trebuia să motiveze și asupra

celorlalte două capete de cerere este nefondată, având în vedere că excepția

lipsei de interes trebuia invocată doar cu privire la o singură hotărâre de

acordare a despăgubirilor, respectiv pentru hotărârea pentru care fusese deja

depusă hotărârea de revocare.

În considerentele

sentinței, instanța nu face referire nici la motivele pentru care a respins

capătul doi de cerere referitor la despăgubirile acordate în baza Hotărârii nr.

42 din 11 august 2008 și nici la dobânda legală, care trebuia acordată cel

puțin până la data revocării primei hotărâri.

existentă între considerentele și dispozitivul hotărârii de fond sunt

considerate în mod greșit ca fiind nefondate, de către Curtea de Apel, aceasta

opinând că este vorba în mod evident despre un aspect de eroare materială.

Din considerentele

sentinței rezultă, însă, că excepția lipsei de interes este neîntemeiată, iar

din dispozitivul sentinței rezultă că, de fapt, această excepție a fost admisă.

Într-o astfel de

situație contradictorie, este destul de greu a se determina care a fost

intenția instanței de fond la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 967 din

26 iunie 2009.

Susținerile instanței

de apel, în sensul că este vorba despre o eroare materială nu pot fi reținute,

atâta timp cât, în prezent, nu există nicio cerere de îndreptare a erorii

materiale sau de lămurire a sentinței apelate.

în mod eronat, a considerat ca nefondat motivul referitor la comunicarea

Hotărârii de revocare nr. 37 bis în ședința de fond, cu consecința

imposibilității exercitării dreptului la apărare față de aceasta, considerând

că „oricum au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile de nelegalitate a

hotărârilor de revocare a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 37 din

11 august 2008 și 42 din 11 august 2008, având numerele 37 bis și respectiv 42

bis”.

Hotărârea nr. 37 bis

de revocare a Hotărârii de acordare a despăgubirilor nr. 37 din 11 august 2008

a fost emisă în data de 19 iunie 2009, deci, cu o săptămână înainte de termenul

de judecată stabilit în cauză.

Prin invocarea din

oficiu a excepției lipsei de interes în formularea acțiunii, excepție

întemeiată pe existența unui înscris prezentat instanței și comunicat

reclamantei în ședință publică, la termenul la care a fost invocată această

excepție, se încalcă un principiu fundamental în sistemul de drept românesc,

respectiv principiul dreptului la apărare.

Afirmația

intimatului-pârât, în sensul că deja au fost efectuate modificări ale traseului

autostrăzii (afirmație acceptată atât de Tribunalul București, cât și de Curtea

de Apel București) este nedovedită prin faptul că nu a fost probată vreo

modificare a traseului, ci numai faptul că „Proiectul tehnic este în curs a fi

revizuit”.

aplicarea Legii nr. 198/2004, în scopul emiterii hotărârii de revocare nr. 37

bis din data de 19 iunie 2009 a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 37

din 11 august 2008, s-a întrunit în baza unor Norme metodologice abrogate,

respectiv în baza H.G. nr. 941/2004, fiind, astfel, lovită de nulitate.

Susținerile

pârâtului, în sensul că prevederile din H.G. nr. 941/2004 sunt preluate de H.G.

nr. 434/2009, sunt irelevante, având în vedere că legiuitorul a stipulat expres

că, la data intrării în vigoare a H.G. nr. 434/2009, este abrogată H.G. nr.

941/2004.

Recurenta reclamantă

a solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei recurate, în

sensul admiterii apelului, iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare

în judecată și obligarea intimaților-pârâți la plata sumelor de bani solicitate

prin acțiune.

Intimații pârâți nu

au depus întâmpinare.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

referitoare la situația diferită a terenurilor care au făcut obiectul

Hotărârilor nr. 37/2008 și nr. 42/2008, în legătură cu revocarea despăgubirilor

acordate prin aceste hotărâri, ca urmare a încetării exproprierii, va fi

analizată din perspectiva respectării, de către prima instanță, a cerinței

motivării impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., pe care Curtea de Apel a

considerat-o ca fiind îndeplinită și în ceea ce privește terenul care a format

obiectul Hotărârii nr. 42/2008, în condițiile în care considerentele hotărârii

primei instanțe vizează doar terenul menționat în Hotărârea nr. 37/2008,

revocată prin Hotărârea nr. 37 bis/2009.

Curtea de Apel a considerat

în mod corect că nu poate reține nemotivarea sentinței sub acest aspect,

printre altele, față de soluția identică, ce se impune pentru ambele terenuri,

și anume de respingere a acțiunii în despăgubiri, întrucât exproprierea

imobilelor, generatoare de despăgubiri, nu s-a mai realizat.

În primul rând,

Adresa nr. 7725 din 22 aprilie 2009 emisă de C.N.A.D.N.R. S.A. reprezintă un

mijloc de probă, care nu mai poate fi cercetat de prezenta instanță în

evaluarea situației de fapt stabilită de instanțele anterioare, față de

abrogarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., ce

permitea o asemenea analiză, abrogare intervenită prin art. I pct. 112 din

O.U.G. nr. 138/2000.

Pe de altă parte,

critica este și nerelevantă în raport de hotărârea de revocare a Hotărârii de

stabilire a despăgubirilor nr. 42/2008, având nr. 42 bis/2009, depusă la dosar,

și în care se menționează în mod expres că se revocă Hotărârea nr. 42/2008, iar

procedura exproprierii imobilului de pe teritoriul județului Ilfov, cu nr.

cadastral 2018/1/1/2, a încetat la data adoptării hotărârii respective.

Excepția de

nelegalitate a Hotărârii nr. 42 bis/2009 emisă de Comisia Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA - Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, invocată de reclamantă a fost respinsă în mod irevocabil,

prin Sentința nr. 2602 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.

5359 din 2 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, hotărâri care se bucură de puterea lucrului

judecat.

Prin urmare, nu mai

poate fi repusă în discuție, în litigiul de față, nici revocarea Hotărârii de

acordare a despăgubirilor nr. 42/2008 și nici încetarea exproprierii pentru

terenul ce a format obiectul Hotărârii nr. 42 bis/2009.

Ca atare, în mod

corect, Curtea de Apel a considerat că soluția primei instanțe este identică

pentru cele două terenuri ce formează obiectul prezentului proces, și, astfel,

motivarea primei instanțe în legătură cu terenul menționat în Hotărârea nr.

37/2008, revocată prin Hotărârea nr. 37 bis/2009 nu poate fi decât aceeași și

pentru terenul indicat în Hotărârea nr. 42/2008, revocată prin Hotărârea nr. 42

bis/2009.

deja în analiza primului motiv de recurs, în mod corect, instanța de apel a

reținut că argumentele primei instanțe în legătură cu terenul ce a format

obiectul hotărârii de revocare nr. 37 bis sunt comune și pentru celălalt teren

în litigiu, aceasta și pentru faptul că ambele terenuri sunt menționate în

partea introductivă a sentinței, ca reprezentând obiectul procesului, iar

soluția cuprinsă în dispozitiv vizează respingerea acțiunii în integralitatea

ei.

Practic, Curtea de

Apel nu a considerat că nu se impunea motivarea sentinței și pentru terenul

menționat în Hotărârea nr. 42/2008, revocată prin Hotărârea nr. 42 bis/2009,

cum greșit susține recurenta, ci a apreciat că motivarea pentru terenul

menționat în Hotărârea nr. 37/2008, revocată prin Hotărârea nr. 37 bis/2009,

vizează și celălalt teren, pentru identitate de rațiune, ceea ce este corect

pentru argumentele prezentate în precedent.

Cât privește

invocarea lipsei de interes doar pentru Hotărârea nr. 37/2008, de acordare a

despăgubirilor, motivat de faptul că, pentru Hotărârea nr. 42/2008, nu s-ar fi

depus hotărârea de revocare, aceste susțineri sunt neîntemeiate, întrucât, cum

enunțat mai sus, această hotărâre, având nr. 42 bis/2009, a fost depusă în

apel, la dosar.

Prin urmare, în mod

corect, Curtea a considerat că excepția lipsei de interes este fondată pentru

întreaga acțiune.

Critica privind

presupusul considerent greșit al instanței de apel în sensul că nu era necesară

motivarea primei instanțe asupra cererii de actualizare a despăgubirilor cu

dobânda legală față de soluționarea cauzei în raport de admiterea unei excepții

peremptorii este, de asemenea, neîntemeiată.

Decizia este corectă

și sub acest aspect, întrucât problema acordării dobânzii legale, solicitată de

reclamantă prin cererea de chemare în judecată, s-ar fi pus doar în cazul

admiterii acțiunii și obligării pârâților la plata despăgubirilor purtătoare de

dobânzi, ceea ce ar fi implicat, în mod evident, soluționarea cauzei pe fond.

Cum acțiunea a fost

respinsă în întregime ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes, în mod

corect Curtea a considerat că nu se impunea motivarea separată a soluției

primei instanțe asupra cererii de acordare a dobânzii legale.

instanța de apel a considerat că nu există contradicție între considerentele

sentinței și dispozitiv în ceea ce privește modalitatea de soluționare a

excepției lipsei de interes în formularea acțiunii.

Din întreaga motivare

a hotărârii primei instanțe, astfel cum a fost prezentată mai sus, ca și din

soluția prezentată în dispozitivul acestei hotărâri, rezultă fără echivoc

faptul că excepția lipsei de interes a fost admisă de către Tribunal, așa încât

mențiunea făcută în paragraful final al considerentelor sentinței, în sensul că

„excepția lipsei de interes este neîntemeiată” reprezintă, așa cum corect a

considerat și Curtea, o simplă eroare materială.

În acest sens,

concluzia finală a primei instanțe vizează faptul că „reclamanta nu mai

justifică un interes legitim, născut și actual pentru a solicita plata

despăgubirilor, având în vedere că terenul proprietatea sa, prin modificarea

amplasamentului lucrării, nu mai este un teren expropriat”.

Argumentele

prezentate nu lasă loc de interpretare în ceea ce privește modalitatea de

soluționare a excepției lipsei de interes, aceste argumente fiind

corespunzătoare cu soluția menționată în dispozitiv, de admitere a excepției

respective și de respingere a acțiunii, ca lipsită de interes.

De asemenea, contrar

susținerilor recurentei, nu era necesară îndreptarea erorii materiale privind

aspectul în discuție, în condițiile art. 281 C. proc. civ., pentru a se putea

cunoaște modalitatea de soluționare a excepției, cum s-a arătat, din întreaga

argumentare prezentată în sentință rezultând soluția instanței.

În mod neîndoielnic,

îndreptarea erorii din considerente, vizând netemeinicia excepției lipsei de

interes, consemnată ca atare în paragraful final, poate avea loc în condițiile

art. 281 C. proc. civ., la cererea părții interesate sau din oficiu, dar a

susține că, în absența îndreptării considerentelor, nu se poate stabili soluția

dată de prima instanță asupra interesului în promovarea acțiunii reprezintă o

interpretare excesiv de formalistă a dispozițiilor textului legal menționat și

care nu poate fi primită de Înalta Curte.

cadrul acestui motiv de recurs nu pot fi analizate de prezenta instanță,

deoarece recurenta nu arată în mod concret în ce constă greșeala instanței de

apel atunci când a reținut că, urmare a respingerii irevocabile a excepției de

nelegalitate a celor două hotărâri de revocare a hotărârilor de despăgubiri,

prin hotărâri judecătorești care se bucură de putere de lucru judecat,

legalitatea hotărârilor de revocare nu mai poate fi pusă în discuție în dosarul

de față.

Partea reia argumentele

pentru care consideră că i s-a încălcat dreptul la apărare față de comunicarea

în ședință publică a Hotărârii de revocare nr. 37 bis/2009, dar nu contestă

considerentul Curții prin care această instanță a arătat că nu mai poate fi

discutată legalitatea celor două hotărâri de revocare, susținerile recurentei

neputându-se circumscrie, astfel, vreunui caz de casare sau de modificare

dintre cele prevăzute în art. 304 C. proc. civ.

În egală măsură,

critica privind nedovedirea modificărilor intervenite asupra traseului

autostrăzii care ar fi determinat inițial exproprierea terenului în litigiu nu

poate fi examinată, deoarece, pe lângă faptul că pune în discuție aspecte de

fapt, incompatibile cu structura actuală a recursului, nici nu vizează

argumentele instanței de apel sub acest aspect. Astfel, Curtea a decis că, atât

timp cât exproprierea terenurilor nu a mai avut loc, nu are relevanță

verificarea chestiunilor ce țin de legalitatea sau temeinicia exproprierii.

Prin urmare, niciuna

dintre susținerile prezentate mai sus nu poate fi primită de prezenta instanță.

condițiile în care s-a întrunit Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 și

care ar genera nulitatea Hotărârii de revocare nr. 37 bis/2009, deoarece

aceasta a avut loc în baza unui act normativ abrogat, și anume H.G. nr.

941/2004, această chestiune, de asemenea, nu poate forma obiect de examinare în

prezentul recurs, atât timp cât instanța de contencios administrativ, prin

hotărâre irevocabilă, a decis că hotărârea de revocare menționată este legală,

urmare a respingerii excepției de nelegalitate invocată de reclamantă.

Având în vedere toate

aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind întrunite

cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din același

cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC SMTG C. SRL împotriva Deciziei nr.

135A din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 mai 2012.

Procesat de GGC - LM