ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2015

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 812/S din 7 decembrie 2009, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.T., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Brașov, C.L. Râșnov și orașul Râșnov prin primar, a admis în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții M.S.C. și T.C.G., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.T. prin C.N.A.D.N.R. și, în consecință, a anulat Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008, de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Brașov; a obligat pe pârâtul S.R. prin M.T., prin C.N.A.D.N.R. să plătească reclamanților M.S.C. și T.C.G. suma de 140.431 euro despăgubiri în echivalent lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat urmare exproprierii terenului.

Pentru a se pronunța astfel, instanță a reținut următoarele: În baza H.G. nr. 426/2008 privind amplasamentul lucrării "Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul Comarnic - Brașov, pe teritoriul localităților Râșnov și Cristian, județul Brașov" a fost emisă Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 de către M.T. - C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Brașov - C.L. Râșnov. Prin această hotărâre au fost stabilite despăgubiri în favoarea reclamanților în cuantum de 72.324,97 RON, echivalentul sumei de 19.782 euro, pentru imobilul expropriat în suprafață de 1884 mp situat în Râșnov, categoria de folosință extravilan, parcela *** identificat sub nr. cadastral ***.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 din. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente, acțiunea formulată soluționându-se potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că despăgubirile ce se cuvin pârâților pentru terenul expropriat în vederea construirii autostrăzii sunt egale cu suma de 140.143 euro, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, reclamanții solicitând suma de 171.100 euro.

În lucrarea lor, experții au concluzionat că în afara lotului expropriat de 1884 mp sunt afectați încă o suprafață de 2944,25 mp, urmare a tehnicilor de evaluare recomandate de Standardele Internaționale de Evaluare - ediția VIII - 2008, estimându-se prin comparația directă de piață valoarea de 30 euro/mp, ceea ce a determinat o valoare de 56.520 euro pentru terenul de 1884 mp, 27.502 euro și 56.409 euro pentru parcelele *** și a *** afectate de zona de protecție a autostrăzii, reținându-se că terenul supus exproprierii este situat în intravilanul localității, potrivit Adeverinței din 4 septembrie 2007 și nu în extravilan cum susține pârâtul. Împotriva sentinței au declarat apel pârâtul S.R.

reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov și printr-un apel separat S.R. reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA. Prin Decizia civilă nr. 125/R din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte apelul declarat de apelantul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva Sentinței civile nr. 312/S din 7 decembrie 2009, a anulat în parte Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 și a obligat pe pârâtul S.R. reprezentat de M.T. prin C.N.A.D.N.R. la plata către reclamanți a daunelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cuantum de 29.369 euro la data plății, în loc de 140.431 euro. La adoptarea soluției, instanța de apel a reținut următoarele considerente: În ce privește natura terenului expropriat, se reține că acesta este extravilan arabil.

Astfel, Adeverința din 4 septembrie 2007 emisă de Primăria Râșnov și Certificatul de urbanism din 26 mai 2009 dovedesc faptul că terenul în litigiu este situat în intravilanul localității Râșnov. Din contră, adresele din 6 octombrie 2010, din 18 noiembrie 2010 și din 4 ianuarie 2011 emise de orașul Râșnov, relevă faptul că terenul expropriat este arabil extravilan - în același sens sunt și mențiunile din cartea funciară, respectiv teren arabil. Pentru a lămuri acest aspect s-a efectuat Raportul de expertiză de experta P.V.G., care a concluzionat că parcela ***, identică cu nr. cadastral *** este situată în extravilanul localității Râșnov, având categoria de folosință arabil. Referitor la cuantumul despăgubirilor, expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, în timp ce pretențiile reclamaților se ridică la 50 euro/mp.

Rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experților cu privire la prețul imobilului în litigiu, variază de la 10,50 euro la 13 euro. A fost avută în vedere valoarea de 10,50 euro/mp, stabilită de expertul Z. (care a utilizat și metoda comparației vânzărilor), dar și de expropriator și inițial și de expertul L.D. La alegerea acestei variante de calcul instanța a analizat și valorile orientative ale proprietăților imobiliare, conform Ghidului de valori ale proprietăților imobiliare pentru județele Brașov și Covasna, comunicate de Camera Notarilor Publici Brașov și de Biroul Notarului Public din Râșnov C.N., respectiv de 2.340 euro/hectar. Pe de altă parte, reclamanții nu au reușit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În ce privește prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii, instanța a reținut următoarele: Având în vedere concluziile raportului de expertiză menționat și dispozițiile art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997, care prevăd obligații împovărătoare în sarcina persoanelor deținătoare pentru zonele de protecție, valoarea acestor suprafețe s-a redus cu 95%, astfel că la calculul prejudiciului suferit de reclamanți prin expropriere s-a avut în vedere o valoare de 95% din prețul de 10,50 euro/mp stabilit pentru terenul expropriat, respectiv 9,97 euro/mp, prejudiciul suferit de reclamanți fiind de 29.369 euro la data plății (2945 mp x 9,97 euro), în loc de 140.431 euro, cum a reținut prima instanță.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.S.C., pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. și pârâtul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Prin Decizia nr. 7.119 din 20 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanții M.S.C., de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. și prin M.F.P., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Sentinței nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov, secția civilă. A schimbat în parte sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P. și a respins acțiunea împotriva acestuia.

La pronunțarea soluției, instanța de casare a reținut că stabilirea categoriei de teren extravilan arabil nu mai poate fi reapreciată în recurs și se impune clarificarea valorii terenului expropriat și a valorii terenurilor afectate de expropriere, cele aflate în zona de protecție prevăzută de art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997. Excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. a fost admisă irevocabil prin decizia de casare. În rejudecare s-a dispus completarea expertizei cu obiective privind stabilirea procentului de afectare a terenurilor neexpropriate aflate în zona de protecție, stabilirea existenței sau nu a unui prejudiciu și calcularea despăgubirilor aferente conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă nr. 123Ap din data de 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Brașov - s-a admis, în parte, apelul declarat de apelantul S.R. prin C.N.A.D.N.R. iar s.c. nr. 312/S din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov a fost schimbată în parte în sensul că pârâtul a fost obligat la despăgubiri în cuantum de 10.528 euro la data plății, în loc de 140.431 euro. Pentru a se pronunța astfel, instanța de rejudecare a reținut următoarele: Referitor la cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanților pentru terenul în suprafață de 1884 mp expropriat, instanța de rejudecare a avut în vedere valoarea de 10,50 euro/mp, stabilită de expertul Z. (care a utilizat și metoda comparației vânzărilor), valoare care a fost propusă și de expropriator și inițial și de expertul L.D., aceste estimări fiind raportate la natura juridică a terenului ca teren extravilan arabil.

În ceea ce privește prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii, instanța a reținut că dovezile prezentate de reclamanți vizează Proiectul din 7 septembrie 2007 privind construirea unui Parc logistic cu profil de îmbrăcăminte-încălțăminte, proiect pe care nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii. Scopul achiziționării acestui teren a fost legat de realizarea acestei investiții din domeniul serviciilor de producție. Experții au arătat că prin construirea autostrăzii se pierde avantajul celui de-al doilea drum de deservire a imobilului, cel dinspre traseul autostrăzii, aspect care conduce la diminuarea valorii de utilizare a restului de teren, indiferent de modul de exploatare agricol sau pentru investiții.

Ca urmare, s-a statuat că prejudiciul suferit de reclamanți este de 46.640 RON (55% din 84.800 RON), adică 10.528 euro la data plății (46.640 RON: 4,43 RON/1 euro), în loc de 140.431 euro, cum a reținut prima instanță. Pentru suprafața de teren de 11.766,75 mp neafectată de zona de protecție, experții au arătat că această parcelă poate fi utilizată fie pentru construcții, fie ca teren agricol, astfel încât instanța a conchis că reclamanții nu suferă niciun prejudiciu, motiv pentru care au fost respinse pretențiile legate de această parcelă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâtul S.R. iar prin Decizia nr. 1.795/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recursurile au fost admise iar cauza a fost din nou trimisă spre rejudecarea apelului S.R.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de rejudecare a reținut următoarele: Critica cu referire la probele aferente, în sensul că în mod greșit s-a reținut că terenul este extravilan arabil, nu poate face obiect de judecată în actualul ciclu procesual, întrucât această natură a imobilului a fost confirmată prin prima decizie de recurs pronunțată în cauză, pentru considerentele reținute în motivarea acesteia și sub protecția dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Relativ la cuantumul despăgubirilor, s-a reținut că prin decizia de recurs pronunțată anterior în cauză s-a impus clarificarea situației relativ la propunerile făcute de expertul Z., iar cu privire la opiniile exprimate de ceilalți experți s-au arătat argumentele pentru care se confirmă înlăturarea prin decizia de apel.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel a reținut că expertul Z. a stabilit, în urma concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare și din compararea vânzărilor, o valoare de 10,5 euro/mp, ținând seama și de amplasarea lângă oraș a terenului și că această valoare a fost susținută de expert în urma concilierii rezultatelor obținute prin metoda capitalizării rentei funciare de 0,93 euro/mp și metoda comparației vânzărilor de 11 euro/mp, astfel încât valoarea finală estimată a fost de 10,5 euro/mp, exact valoarea propusă de expropriator.

Atât timp cât numai metoda comparației vânzărilor este cerută în stabilirea despăgubirilor de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care se referă la prețurile cum se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială, acesta este unicul criteriu relevant în aplicarea dispozițiilor legale incidente și nu o medie a valorii astfel stabilită cu cea rezultată prin metoda capitalizării rentei funciare. Cum prin decizia de apel s-a confirmat o astfel de medie, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, făcându-se o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente. În consecință, valoarea ce se impune a fi avută în vedere este cea rezultată din comparația vânzărilor, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, de 11 euro/mp.

Întrucât însă în analiza criticilor comune referitoare la modul de stabilire a prejudiciului suferit de expropriat, din perspectiva acelorași dispoziții ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, cele mai sus arătate vor fi avute în vedere de instanța de apel, pentru o judecată unitară a cauzei. În decizia anterioară de recurs, relativ la modul de cuantificare a prejudiciului ca reprezentând 95% din valoarea terenurilor, s-a subliniat că acesta ar fi prezentat relevanță atunci când terenurile ar fi fost lipsite de aproape orice utilitate - echivalentul unei exproprieri de fapt, în care deși calitatea de proprietar juridic al imobilului se menține, inclusiv cu componenta dispoziției, modul în care s-a intervenit asupra folosinței face să fie afectată efectiv esența dreptului.

Atât timp cât pentru respectivele terenuri, prin includerea în zona de protecție a autostrăzii, sunt permise utilizări, necontestate de altfel de părți date fiind dispozițiile O.U.G. nr. 43/1997, modul de evaluare acceptat de prima instanță de apel nu se justifică, fiind necesar ca prejudiciul la care este expus proprietarul terenului să fie calculat în funcție de alte criterii. În justificarea prejudiciului reclamat, reclamanții recurenți fac referire la Proiectul din 7 septembrie 2007 privind construirea unui parc logistic cu profil de îmbrăcăminte-încălțăminte, proiect pe care, susțin aceștia, nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii, scopul achiziționării acestui teren fiind legat de realizarea acestei investiții din domeniul serviciilor de producție.

În ceea ce privește această susținere trebuie avute în vedere anumite condiții particulare ale speței care înlătură pretenția reclamanților-recurenți de valorificare a acesteia în cuantificarea prejudiciului, din perspectiva art. 26 din Legea nr. 33/1994. De necontestat, la data dobândirii terenului (octombrie 2007) era cunoscută public intenția autorităților de construire a autostrăzii care traversa zona respectivă, fiind organizată la data de 21 februarie 2007 de către C.N.A.D.N.R. licitația publică de atribuire a contractului. Chiar dacă ulterior, prin H.G. nr. 426/2008, s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul Comarnic - Brașov", pe teritoriul localităților Râșnov și Cristian, județul Brașov, cu indicarea în anexă a imobilelor supuse exproprierii, la data cumpărării imobilului reclamanții recurenți și-au asumat riscul exproprierii, cu toate consecințele aferente.

Întrucât, așa cum susțin și părțile, destinația terenurilor este cea agricolă, putând fi astfel utilizate - zonele de protecție având un regim strict reglementat, inclusiv sub aspectul întinderii, de dispozițiile O.U.G. nr. 43/1997, este necesar să se stabilească în aceste limite existența și întinderea prejudiciului reclamat ca fiind suferit în urma exproprierii - ținându-se cont de criticile de recurs formulate și argumentele arătate în susținerea acestora. Sub acest aspect nu s-a făcut o cercetare a cauzei de către instanța de apel, iar aceasta implică și verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 304 și art. 314 C. proc. civ., ceea ce impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - cu aplicarea și a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ, acestui motiv de recurs circumscriindu-se criticile din recursul reclamanților, care nu este afectat astfel de nulitate. Deși s-a invocat de pârât și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, nu s-au regăsit în cauză elemente aferente acestuia. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel se va limita la analiza pretențiilor constând în prejudiciul suferit de reclamanți în privința suprafețelor de teren situate în zona de protecție autorizată, conform îndrumărilor deciziei de casare.

În acest sens, instanța de apel a suplimentat proba cu expertiză tehnică în sensul efectuării unei variante care să corespundă îndrumărilor instanței de recurs, stabilite prin Decizia de casare nr. 1.795/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul stabilirii prejudiciului suferit de reclamanți pentru suprafețele de teren S1 = 965 mp și S2 = 1979 mp, aflate în zona de protecție a autostrăzii, ținând cont doar de restricțiile impuse proprietarilor acestor terenuri prin art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997. Analizând pe rând cele patru categorii de limitări legale ale dreptului de proprietate al reclamanților, Curtea a reținut următoarele: Obligația de "asigurare a scurgerii apelor în mod corespunzător" (lit. a)) se înscrie în limitele juridice ale dreptului de proprietate privată astfel cum acestea sunt reglementate de art. 604 - 610 C. civ., fiind o obligație reciprocă oricăror proprietari ai unor fonduri învecinate.

Obligația de a nu executa "construcții, împrejurimi sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum" este una mai complexă și se impune a fi analizată distinct, pentru fiecare restricție. Obligația de a nu executa construcții nu se impune în cazul reclamanților ca o consecință directă a exproprierii unei părți din terenul acestora, ci este o obligație impusă de categoria de folosință a terenului pe care o au în proprietate, care în speță a fost stabilită în mod irevocabil ca fiind "arabil extravilan", conform Deciziei de casare nr. 1.795/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în concordanță cu probele administrate în cauză, respectiv expertiza efectuată de ing.

P.V.G. și adeverințele emise de Primăria orașului Râșnov. În ceea ce privește obligația de a nu executa împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum, aceasta este o aplicare a obligațiilor de drept comun prevăzute de art. 612 - 616 C. civ. care reglementează distanțele și lucrările intermediare cerute pentru anumite construcții, lucrări sau plantații, precum și vederea asupra proprietății vecinului. Aceste limitări ale dreptului de proprietate sunt mai accentuate datorită interesului public major ocrotit, fiind vorba despre un teren expropriat pentru cauză de utilitate publică.

Din interpretarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, rezultă că legiuitorul nu exclude, de principiu, posibilitatea suferirii și a altor prejudicii determinate de expropriere, însă aceste despăgubiri trebuie să aibă legătură directă cu actul și cu momentul exproprierii, prin raportare la starea de fapt existentă la respectivul moment. Prin urmare, categoria limitărilor instituite de dispozițiile O.G. nr. 43/1997, opozabile tuturor deținătorilor de terenuri din vecinătatea drumurilor publice, pot naște prejudicii ce au legătură cu actul exproprierii numai în măsura în care aceste limitări au întrerupt în mod intempestiv activități aflate în derulare la momentul exproprierii, aspecte ce trebuie dovedite în concret de către cel care le solicită.

Prin urmare, calculul efectuat de expert la propunerea reclamanților, potrivit căruia zona de siguranță și protecție a drumului limitează dreptul de proprietate al reclamanților în proporție de 55% din valoarea de circulație a terenului, este un calcul pur ipotetic ce nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză. Cu privire la astfel de pretenții, reclamanții pot invoca doar prejudicii concrete din perspectiva activităților pe care aceștia le desfășurau pe teren anterior momentului exproprierii și pe care nu le mai pot desfășura din cauza acestei exproprieri. Orice altfel de prejudicii ipotetice și viitoare nu pot face obiectul unor despăgubiri întemeiate pe dispozițiile speciale ale art. 17 din O.G.

nr. 43/1997. Obligația de a nu executa "lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța circulației sau care modifică regimul apelor subterane sau de suprafață" (lit. c)) constituie, de asemenea, o limitare legală a dreptului de proprietate ce se încadrează în categoria limitărilor impuse cu respectarea principiului general potrivit căruia legea poate limita dreptul de proprietate atunci când este vorba de un interes public, a cărui ocrotire este mai presus de interesele private ale celorlalte subiecte de drept. Această restricție nu intră în categoria celor pentru care se pot cere despăgubiri. Ultima restricție prevăzută de art. 17 lit. d) din O.G.

nr. 43/1997 se referă la "practicarea comerțului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop" și are în vedere reglementarea legală a locurilor în care se pot practica astfel de activități, reglementare care nu are legătură directă cu restricționarea dreptului de proprietate al reclamanților prin exproprierea contestată în prezenta cauză. În ceea ce privește aserțiunile experților cu privire la limitările aduse dreptului de proprietate al reclamanților prin art. 16 din O.G. nr. 43/1997, Curtea reține că acest text de lege se referă la zonele de siguranță ale drumurilor, iar nu la zonele de protecție din care fac parte cele două categorii de terenuri ce fac obiectul analizei.

În speță, suprafața expropriată de 1884 mp cuprinde ampriza drumului și zona de siguranță, fără a include zona de protecție prevăzută de lege, astfel cum rezultă din expertizele efectuate în cauză (Expertiza din 2009 și cea din 2 septembrie 2011). Prin urmare, zona de protecție ce face obiectul prezentei rejudecări și care a rămas în proprietatea reclamanților, nu cuprinde zona de siguranță. Față de aceste considerente, Curtea a reținut că pretențiile reclamanților privind acordarea de despăgubiri pentru terenurile aflate în zona de protecție nu au fost dovedite, astfel încât, în temeiul art. 296 C. proc. civ. apelul pârâtului S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA a fost admis, iar hotărârea instanței de fond a fost schimbată în parte în sensul respingerii în tot a pretențiilor reclamanților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale constând în totalitatea onorariilor experților achitate de această parte.

Împotriva Deciziei nr. 543/Ap din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și a Încheierii de ședință din 7 mai 2015 au declarat recurs reclamanții M.S.C. și T.C.G. Reclamanții au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate: Se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticându-se modul în care instanța de apel, învestită ca efect al celei de a doua decizii de casare, cu stabilirea existenței și întinderii prejudiciului cauzat, a soluționat cererea de chemare în judecată. Astfel, se susține că este nelegală interpretarea și aplicarea de către instanță a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 prin raportare la art. 14 și urm. din O.U.G. nr. 43/1997 și prin care se statuează că nu există prejudiciu și ca atare nu li se datorează despăgubiri în ceea ce privește parcela dezmembrată datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii.

Se arată că obligația de a nu executa "lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța circulației sau care modifică regimul apelor subterane sau de suprafață" constituie de asemenea, o limitare a dreptului de proprietate cauzatoare de prejudicii. În speță, limitările instituite de dispozițiile O.G. nr. 43/1997 nasc prejudicii ce au legătură cu actul exproprierii, aceste limitări întrerupând în mod intempestiv activitățile aflate în derulare la momentul exproprierii - activitatea de exploatare agricolă. Din probele administrate ar rezulta că reclamanții sunt restricționați în executarea împrejmuirii sau plantațiilor, situație care conduce la pagube concrete, susținându-se că pretențiile reclamanților privind acordarea de despăgubiri pentru terenurile aflate în zona de protecție au fost dovedite, astfel încât recursul lor trebuie admis.

Se mai arată că nu trebuiau acordate aceste cheltuieli de judecată deoarece hotărârile instanțelor de fond nu au fost apelate sub acest aspect și nici recursurile declarate nu au vizat cheltuielile de judecată stabilite de instanță. Prin recursul reclamanților ce vizează nelegalitatea Încheierii de ședință din 7 mai 2015 se susține că, în mod greșit, s-au interpretat dispozițiile art. 276 C. proc. civ., art. 315 C. proc. civ. și art. 129 C. proc. civ., acordându-se cheltuieli de judecată intimatului-pârât. Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed: 1. Recursul formulat de recurenții-reclamanți ce vizează Decizia nr. 543Ap din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticându-se modalitatea de stabilire a existenței și întinderii prejudiciului cauzat reclamanților. De asemenea, în Ședința publică din 9 octombrie 2015 recurenții reclamanți M.S.C. și T.C.G. au invocat motivul de ordine publică privind incidența Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale. Reclamanții au învederat instanței că au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în primul apel, însă excepția invocată a fost respinsă prin Decizia nr. 388/2012 a Curții Constituționale, și că, raportat la momentul pronunțării și publicării în M. Of., Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale este incidentă în cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acest motiv de ordine publică invocat nu poate fi primit.

Litigiul vizează cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamanților pentru terenul de 1884 mp expropriat și stabilirea existenței unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii, precum și întinderea acestei prejudiciu, în situația dovedirii acestuia. Prin Decizia nr. 7.119 din 20 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanții M.S.C. și T.C.G., de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. și prin M.F.P., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Sentinței nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov, secția civilă.

A admis apelul declarat de pârâtul S.R., a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P. și a respins acțiunea împotriva acestuia, reținând că se impune clarificarea valorii terenului expropriat și a valorii terenurilor aflate în zona de protecție prevăzută de art. 17 și 18 din O.U.G. nr. 43/1997. Prin Decizia de casare nr. 1.795/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus admiterea recursurilor declarate de reclamanți și de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. S.A, casarea Deciziei recurate nr. 123 Ap din 6 noiembrie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov. S-a considerat că pentru capătul de cerere privind despăgubirile solicitate de reclamanți, valoarea ce se impune a fi avută în vedere este cea rezultată din comparația vânzărilor, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, de 11 euro/mp.

S-a reținut că se impune analiza de către instanța de rejudecare a pretențiilor constând în prejudiciul suferit de reclamanți în privința terenurilor aflate în zona de protecție prevăzută de art. 17 și 18 din O.U.G. nr. 43/1997. Față de îndrumările obligatorii ale deciziei de casare și de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. conform cărora dezlegările instanței de casare asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, instanța de apel în mod corect s-a limitat la analiza cererii privind prejudiciul suferit de reclamanți în privința suprafeței de teren situate în zona de protecție a autostrăzii, capătul de cerere privind despăgubirile fiind soluționat irevocabil potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 publicată în M. Of. al României la data de 3 martie 2015 s-a statuat, urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma "data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că, la calcularea cuantumului despăgubirii solicitate potrivit art. 9 teza a II-a, din Legea nr. 198/2004, experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Astfel, Decizia nr. 12/2005 a Curții Constituționale este incidentă în situația în care expropriații sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004, acțiunea expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii fiind soluționată potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Decizia instanței constituționale vizează deci momentul la care instanța trebuie să raporteze calculul despăgubirilor cuvenite expropriatului în condițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Drept urmare, momentul calculului despăgubirilor de către instanța de judecată este subsidiar stabilirii existenței prejudiciului cauzat prin expropriere, astfel încât decizia Curții Constituționale nu poate fi incidentă în cauză, în condițiile în care s-a statuat că nu există un prejudiciu cauzat reclamanților prin expropriere.

În condițiile în care s-a reținut de către instanța de apel că nu s-a produs niciun prejudiciu reclamanților, în mod just nu s-a antamat incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015 care își găsea aplicabilitatea doar în situația constatării existenței prejudiciului produs reclamanților. Motivul de recurs invocat de recurenții-reclamanți privind eronata interpretare și aplicare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 prin raportare la art. 14 și urm. din O.U.G. nr. 43/1997 în ceea ce privește existența și întinderea prejudiciului nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Se susține de către recurenții-reclamanți că, în urma construirii autostrăzii există zona de protecție a acesteia ce impune anumite obligații legale opozabile tuturor, care generează astfel un prejudiciu reclamanților, ei fiind limitați în a executa împrejmuiri sau plantații, în activitatea de exploatare agricolă a terenului, și existând interdicția de a fora puțuri de apă, de a construi, de exemplu, grajduri pentru animale. Se mai precizează că apele pluviale vor curge de pe drum pe terenul proprietatea recurenților, fiind evident, în opinia lor, prejudiciul cauzat de faptul construirii autostrăzii. Criticile recurenților-reclamanți privind incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. sub acest aspect nu pot fi primite. Instanța va putea reține existența prejudiciului cauzat prin expropriere în condițiile în care acest prejudiciu îndeplinește anumite condiții printre care și acela de a fi cert, adică existența și întinderea sa să fie sigură. De asemenea, acest prejudiciu trebuie să aibă legătură directă cu exproprierea terenului, pretinsul prejudiciu trebuie să fie urmarea directă a faptului exproprierii, iar valoarea sa să fie dovedită în mod concret de către reclamanți. În mod just instanța de apel a apreciat că limitările legale impuse de art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/1997, precum și de art. 18 din aceeași lege sunt reglementări speciale, la acestea adăugându-se cele de drept comun, reglementate de C. civ., și că aceste restricții nu au legătură directă cu exproprierea dispusă în cauză, ele fiind limitări determinate de relația de vecinătate a terenurilor proprietatea reclamanților cu autostrada.

Cum temeiul juridic al obligațiilor ce incumbă reclamanților îl reprezintă dispozițiile legale sus-menționate care instituie o obligație generală, a tuturor subiecților de drept deținători de terenuri din vecinătatea drumurilor publice, nu se poate considera că faptul exproprierii a generat prejudicii reclamanților, neexistând o legătură directă între actul și momentul exproprierii și limitarea dreptului de proprietate privată al reclamanților care să fi generat vreun prejudiciu cert și actual. Așa cum s-a reținut prin decizia recurată, reclamanții nu au putut dovedi pagubele concrete pe care le-ar fi suferit urmare a eventualelor restricții impuse, din cuprinsul constatărilor din rapoartele de expertiză întocmite în cauză rezultând doar prejudicii ipotetice, nefiind produse dovezi în sensul realizării unor culturi agricole sau forestiere pe suprafețele de teren respective.

Cum este supus reparației numai prejudiciul direct, cert și actual nu poate fi primită susținerea recurenților în sensul aplicării eronate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a art. 14 și urm. din O.U.G. nr. 43/1997, interpretându-se în mod corect de către instanța de apel că este reparabil doar prejudiciul în legătură cauzală cu faptul generator al acestuia, nedovedit în cauza dedusă judecății. 2. În ceea ce privește recursul declarat de recurenții reclamanți împotriva Încheierii de ședință din 7 mai 2015, nici acesta nu poate fi primit. Se susține că au fost interpretate, în mod greșit, dispozițiile art. 274 C. proc. civ., art. 315 C. proc. civ. și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., fiind acordate, în mod eronat, cheltuieli de judecată către intimatul-pârât S.R.

Prin Încheierea din 7 mai 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, s-a admis cererea formulată de către apelantul S.R. prin C.N.A.D.N.R., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 543Ap din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, în sensul că au fost obligați intimații reclamanți să plătească apelantei pârâte suma de 8.495 RON cheltuieli de judecată, considerându-se că sunt întrunite condițiile art. 281 C. proc. civ. Motivul de recurs ce vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, fiind, în mod corect, interpretate aceste prevederi legale. Dispozițiile art. 281 C. proc. civ. au fost, în mod just, interpretate și aplicate de instanța de apel care a constatat că, dintr-o eroare de calcul s-a stabilit suma de 2.900 RON drept cheltuieli de judecată în favoarea apelantei-pârâte în loc de 8.495 RON, aceste cheltuieli constând în totalitatea onorariilor de expertiză achitate de parte.

Dispozițiile art. 284 C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată ale părții care a obținut câștig de cauză, ele fiind acordate, în mod just, de instanța de apel care a constatat că acestea au fost dovedite în cuantumul de 8.495 RON (constând în onorarii de experți). Nu poate fi primită susținerea recurenților reclamanți în sensul că acestea nu au fost solicitate în fazele procesuale anterioare, deoarece chiar în cuprinsul motivelor de recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 123Ap din 6 noiembrie 2013 (Dosarul nr. 7666/62/2008 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție), recurentul pârât S.R. prin C.N.A.D.N.R.

a solicitat obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată constituite din totalitatea onorariilor de experți achitate. Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile ca nefondate și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții M.S.C. și T.C.G. împotriva Deciziei nr. 543/Ap din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și a Încheierii de ședință din 7 mai 2015 pronunțată de aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2015. Procesat de GGC - N