ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 812/S din 7

decembrie 2009, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților M.T., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul

Brașov, C.L. Râșnov și orașul Râșnov prin primar, a admis în parte, acțiunea

civilă formulată de reclamanții M.S.C. și T.C.G., în contradictoriu cu pârâtul

S.R. prin M.T. prin C.N.A.D.N.R. și, în consecință, a anulat Hotărârea nr. 88

din 30 iunie 2008, de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Brașov; a obligat pe pârâtul S.R. prin

M.T., prin C.N.A.D.N.R. să plătească reclamanților M.S.C. și T.C.G. suma de

140.431 euro despăgubiri în echivalent lei la data plății, reprezentând

contravaloarea prejudiciului cauzat urmare exproprierii terenului.

Pentru a se pronunța

astfel, instanță a reținut următoarele:

În baza H.G. nr.

426/2008 privind amplasamentul lucrării "Construcția autostrăzii București

- Brașov, tronsonul Comarnic - Brașov, pe teritoriul localităților Râșnov și

Cristian, județul Brașov" a fost emisă Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008

de către M.T. - C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

județul Brașov - C.L. Râșnov.

Prin această hotărâre

au fost stabilite despăgubiri în favoarea reclamanților în cuantum de 72.324,97

RON, echivalentul sumei de 19.782 euro, pentru imobilul expropriat în suprafață

de 1884 mp situat în Râșnov, categoria de folosință extravilan, parcela ***

identificat sub nr. cadastral ***.

Potrivit art. 9 din

Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate

în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 din. (2) se poate adresa

instanței judecătorești competente, acțiunea formulată soluționându-se potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că despăgubirile ce se cuvin

pârâților pentru terenul expropriat în vederea construirii autostrăzii sunt

egale cu suma de 140.143 euro, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 27

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia despăgubirea acordată de către

instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai

mare decât cea solicitată de expropriat, reclamanții solicitând suma de 171.100

euro.

În lucrarea lor,

experții au concluzionat că în afara lotului expropriat de 1884 mp sunt

afectați încă o suprafață de 2944,25 mp, urmare a tehnicilor de evaluare

recomandate de Standardele Internaționale de Evaluare - ediția VIII - 2008,

estimându-se prin comparația directă de piață valoarea de 30 euro/mp, ceea ce a

determinat o valoare de 56.520 euro pentru terenul de 1884 mp, 27.502 euro și

56.409 euro pentru parcelele *** și a *** afectate de zona de protecție a autostrăzii,

reținându-se că terenul supus exproprierii este situat în intravilanul

localității, potrivit Adeverinței din 4 septembrie 2007 și nu în extravilan cum

susține pârâtul.

Împotriva sentinței

au declarat apel pârâtul S.R. reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov și

printr-un apel separat S.R. reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA.

Prin Decizia civilă

nr. 125/R din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis

în parte apelul declarat de apelantul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva

Sentinței civile nr. 312/S din 7 decembrie 2009, a anulat în parte Hotărârea

nr. 88 din 30 iunie 2008 și a obligat pe pârâtul S.R. reprezentat de M.T. prin

C.N.A.D.N.R. la plata către reclamanți a daunelor prevăzute de art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în cuantum de 29.369 euro la data plății, în loc de 140.431

euro.

La adoptarea

soluției, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

În ce privește natura

terenului expropriat, se reține că acesta este extravilan arabil. Astfel,

Adeverința din 4 septembrie 2007 emisă de Primăria Râșnov și Certificatul de

urbanism din 26 mai 2009 dovedesc faptul că terenul în litigiu este situat în

intravilanul localității Râșnov. Din contră, adresele din 6 octombrie 2010, din

18 noiembrie 2010 și din 4 ianuarie 2011 emise de orașul Râșnov, relevă faptul

că terenul expropriat este arabil extravilan - în același sens sunt și

mențiunile din cartea funciară, respectiv teren arabil.

Pentru a lămuri acest

aspect s-a efectuat Raportul de expertiză de experta P.V.G., care a

concluzionat că parcela ***, identică cu nr. cadastral *** este situată în

extravilanul localității Râșnov, având categoria de folosință arabil.

Referitor la

cuantumul despăgubirilor, expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp,

în timp ce pretențiile reclamaților se ridică la 50 euro/mp. Rapoartele de

expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experților cu privire la

prețul imobilului în litigiu, variază de la 10,50 euro la 13 euro.

A fost avută în

vedere valoarea de 10,50 euro/mp, stabilită de expertul Z. (care a utilizat și

metoda comparației vânzărilor), dar și de expropriator și inițial și de

expertul L.D. La alegerea acestei variante de calcul instanța a analizat și

valorile orientative ale proprietăților imobiliare, conform Ghidului de valori

ale proprietăților imobiliare pentru județele Brașov și Covasna, comunicate de

Camera Notarilor Publici Brașov și de Biroul Notarului Public din Râșnov C.N.,

respectiv de 2.340 euro/hectar. Pe de altă parte, reclamanții nu au reușit să

facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În ce privește

prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate

datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii, instanța a reținut

următoarele:

Având în vedere

concluziile raportului de expertiză menționat și dispozițiile art. 17 și 18 din

O.G. nr. 43/1997, care prevăd obligații împovărătoare în sarcina persoanelor

deținătoare pentru zonele de protecție, valoarea acestor suprafețe s-a redus cu

95%, astfel că la calculul prejudiciului suferit de reclamanți prin expropriere

s-a avut în vedere o valoare de 95% din prețul de 10,50 euro/mp stabilit pentru

terenul expropriat, respectiv 9,97 euro/mp, prejudiciul suferit de reclamanți

fiind de 29.369 euro la data plății (2945 mp x 9,97 euro), în loc de 140.431

euro, cum a reținut prima instanță.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții M.S.C., pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R.

și pârâtul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.

Prin Decizia nr.

7.119 din 20 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile declarate de reclamanții M.S.C., de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R.

și prin M.F.P., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului

declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Sentinței nr. 312/S din

data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov, secția civilă. A schimbat în

parte sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P. și a respins acțiunea împotriva acestuia.

La pronunțarea

soluției, instanța de casare a reținut că stabilirea categoriei de teren

extravilan arabil nu mai poate fi reapreciată în recurs și se impune

clarificarea valorii terenului expropriat și a valorii terenurilor afectate de

expropriere, cele aflate în zona de protecție prevăzută de art. 17 și 18 din

O.G. nr. 43/1997. Excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. a fost

admisă irevocabil prin decizia de casare.

În rejudecare s-a

dispus completarea expertizei cu obiective privind stabilirea procentului de

afectare a terenurilor neexpropriate aflate în zona de protecție, stabilirea

existenței sau nu a unui prejudiciu și calcularea despăgubirilor aferente

conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă

nr. 123Ap din data de 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Brașov - s-a admis, în

parte, apelul declarat de apelantul S.R. prin C.N.A.D.N.R. iar s.c. nr. 312/S

din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov a fost schimbată în parte în sensul

că pârâtul a fost obligat la despăgubiri în cuantum de 10.528 euro la data

plății, în loc de 140.431 euro.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de rejudecare a reținut următoarele:

Referitor la

cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanților pentru terenul în suprafață

de 1884 mp expropriat, instanța de rejudecare a avut în vedere valoarea de

10,50 euro/mp, stabilită de expertul Z. (care a utilizat și metoda comparației

vânzărilor), valoare care a fost propusă și de expropriator și inițial și de

expertul L.D., aceste estimări fiind raportate la natura juridică a terenului

ca teren extravilan arabil.

În ceea ce privește

prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate

datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii, instanța a reținut că

dovezile prezentate de reclamanți vizează Proiectul din 7 septembrie 2007

privind construirea unui Parc logistic cu profil de îmbrăcăminte-încălțăminte,

proiect pe care nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii. Scopul

achiziționării acestui teren a fost legat de realizarea acestei investiții din

domeniul serviciilor de producție. Experții au arătat că prin construirea

autostrăzii se pierde avantajul celui de-al doilea drum de deservire a

imobilului, cel dinspre traseul autostrăzii, aspect care conduce la diminuarea

valorii de utilizare a restului de teren, indiferent de modul de exploatare

agricol sau pentru investiții.

Ca urmare, s-a statuat

că prejudiciul suferit de reclamanți este de 46.640 RON (55% din 84.800 RON),

adică 10.528 euro la data plății (46.640 RON: 4,43 RON/1 euro), în loc de

140.431 euro, cum a reținut prima instanță.

Pentru suprafața de

teren de 11.766,75 mp neafectată de zona de protecție, experții au arătat că

această parcelă poate fi utilizată fie pentru construcții, fie ca teren

agricol, astfel încât instanța a conchis că reclamanții nu suferă niciun

prejudiciu, motiv pentru care au fost respinse pretențiile legate de această

parcelă.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții și pârâtul S.R. iar prin Decizia nr.

1.795/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recursurile au fost admise

iar cauza a fost din nou trimisă spre rejudecarea apelului S.R.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de rejudecare a reținut următoarele:

Critica cu referire

la probele aferente, în sensul că în mod greșit s-a reținut că terenul este

extravilan arabil, nu poate face obiect de judecată în actualul ciclu

procesual, întrucât această natură a imobilului a fost confirmată prin prima

decizie de recurs pronunțată în cauză, pentru considerentele reținute în

motivarea acesteia și sub protecția dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Relativ la cuantumul

despăgubirilor, s-a reținut că prin decizia de recurs pronunțată anterior în

cauză s-a impus clarificarea situației relativ la propunerile făcute de

expertul Z., iar cu privire la opiniile exprimate de ceilalți experți s-au

arătat argumentele pentru care se confirmă înlăturarea prin decizia de apel.

La rejudecarea

cauzei, instanța de apel a reținut că expertul Z. a stabilit, în urma

concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare și din

compararea vânzărilor, o valoare de 10,5 euro/mp, ținând seama și de amplasarea

lângă oraș a terenului și că această valoare a fost susținută de expert în urma

concilierii rezultatelor obținute prin metoda capitalizării rentei funciare de

0,93 euro/mp și metoda comparației vânzărilor de 11 euro/mp, astfel încât

valoarea finală estimată a fost de 10,5 euro/mp, exact valoarea propusă de

expropriator.

Atât timp cât numai

metoda comparației vânzărilor este cerută în stabilirea despăgubirilor de

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care se referă la prețurile cum se

vând în mod obișnuit imobilele de același fel, în aceeași unitate

administrativ-teritorială, acesta este unicul criteriu relevant în aplicarea

dispozițiilor legale incidente și nu o medie a valorii astfel stabilită cu cea

rezultată prin metoda capitalizării rentei funciare.

Cum prin decizia de

apel s-a confirmat o astfel de medie, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ, făcându-se o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente.

În consecință,

valoarea ce se impune a fi avută în vedere este cea rezultată din comparația

vânzărilor, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, de 11 euro/mp.

Întrucât însă în

analiza criticilor comune referitoare la modul de stabilire a prejudiciului

suferit de expropriat, din perspectiva acelorași dispoziții ale art. 26 din

Legea nr. 33/1994, se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare, cele mai sus arătate vor fi avute în vedere de instanța de apel,

pentru o judecată unitară a cauzei.

În decizia anterioară

de recurs, relativ la modul de cuantificare a prejudiciului ca reprezentând 95%

din valoarea terenurilor, s-a subliniat că acesta ar fi prezentat relevanță

atunci când terenurile ar fi fost lipsite de aproape orice utilitate -

echivalentul unei exproprieri de fapt, în care deși calitatea de proprietar juridic

al imobilului se menține, inclusiv cu componenta dispoziției, modul în care s-a

intervenit asupra folosinței face să fie afectată efectiv esența dreptului.

Atât timp cât pentru

respectivele terenuri, prin includerea în zona de protecție a autostrăzii, sunt

permise utilizări, necontestate de altfel de părți date fiind dispozițiile

O.U.G. nr. 43/1997, modul de evaluare acceptat de prima instanță de apel nu se

justifică, fiind necesar ca prejudiciul la care este expus proprietarul

terenului să fie calculat în funcție de alte criterii.

În justificarea

prejudiciului reclamat, reclamanții recurenți fac referire la Proiectul din 7

septembrie 2007 privind construirea unui parc logistic cu profil de

îmbrăcăminte-încălțăminte, proiect pe care, susțin aceștia, nu-l mai pot

finaliza datorită edificării autostrăzii, scopul achiziționării acestui teren

fiind legat de realizarea acestei investiții din domeniul serviciilor de

producție.

În ceea ce privește

această susținere trebuie avute în vedere anumite condiții particulare ale

speței care înlătură pretenția reclamanților-recurenți de valorificare a

acesteia în cuantificarea prejudiciului, din perspectiva art. 26 din Legea nr.

33/1994.

De necontestat, la

data dobândirii terenului (octombrie 2007) era cunoscută public intenția

autorităților de construire a autostrăzii care traversa zona respectivă, fiind

organizată la data de 21 februarie 2007 de către C.N.A.D.N.R. licitația publică

de atribuire a contractului.

Chiar dacă ulterior,

prin H.G. nr. 426/2008, s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică

"Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul Comarnic -

Brașov", pe teritoriul localităților Râșnov și Cristian, județul Brașov,

cu indicarea în anexă a imobilelor supuse exproprierii, la data cumpărării

imobilului reclamanții recurenți și-au asumat riscul exproprierii, cu toate

consecințele aferente.

Întrucât, așa cum

susțin și părțile, destinația terenurilor este cea agricolă, putând fi astfel

utilizate - zonele de protecție având un regim strict reglementat, inclusiv sub

aspectul întinderii, de dispozițiile O.U.G. nr. 43/1997, este necesar să se

stabilească în aceste limite existența și întinderea prejudiciului reclamat ca

fiind suferit în urma exproprierii - ținându-se cont de criticile de recurs formulate

și argumentele arătate în susținerea acestora.

Sub acest aspect nu

s-a făcut o cercetare a cauzei de către instanța de apel, iar aceasta implică

și verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, din perspectiva

dispozițiilor art. 304 și art. 314 C. proc. civ., ceea ce impune casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - cu

aplicarea și a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ, acestui motiv

de recurs circumscriindu-se criticile din recursul reclamanților, care nu este

afectat astfel de nulitate. Deși s-a invocat de pârât și motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7, nu s-au regăsit în cauză elemente aferente

acestuia.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel se va limita la analiza pretențiilor constând în

prejudiciul suferit de reclamanți în privința suprafețelor de teren situate în

zona de protecție autorizată, conform îndrumărilor deciziei de casare.

În acest sens,

instanța de apel a suplimentat proba cu expertiză tehnică în sensul efectuării

unei variante care să corespundă îndrumărilor instanței de recurs, stabilite

prin Decizia de casare nr. 1.795/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în sensul stabilirii prejudiciului suferit de reclamanți pentru suprafețele de

teren S1 = 965 mp și S2 = 1979 mp, aflate în zona de protecție a autostrăzii,

ținând cont doar de restricțiile impuse proprietarilor acestor terenuri prin

art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997.

Analizând pe rând

cele patru categorii de limitări legale ale dreptului de proprietate al reclamanților,

Curtea a reținut următoarele:

Obligația de

"asigurare a scurgerii apelor în mod corespunzător" (lit. a)) se

înscrie în limitele juridice ale dreptului de proprietate privată astfel cum

acestea sunt reglementate de art. 604 - 610 C. civ., fiind o obligație

reciprocă oricăror proprietari ai unor fonduri învecinate.

Obligația de a nu

executa "construcții, împrejurimi sau plantații care să provoace

înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum" este una mai

complexă și se impune a fi analizată distinct, pentru fiecare restricție.

Obligația de a nu

executa construcții nu se impune în cazul reclamanților ca o consecință directă

a exproprierii unei părți din terenul acestora, ci este o obligație impusă de

categoria de folosință a terenului pe care o au în proprietate, care în speță a

fost stabilită în mod irevocabil ca fiind "arabil extravilan",

conform Deciziei de casare nr. 1.795/2014 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în concordanță cu probele administrate în cauză, respectiv expertiza

efectuată de ing. P.V.G. și adeverințele emise de Primăria orașului Râșnov.

În ceea ce privește

obligația de a nu executa împrejmuiri sau plantații care să provoace

înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum, aceasta este o

aplicare a obligațiilor de drept comun prevăzute de art. 612 - 616 C. civ. care

reglementează distanțele și lucrările intermediare cerute pentru anumite

construcții, lucrări sau plantații, precum și vederea asupra proprietății

vecinului. Aceste limitări ale dreptului de proprietate sunt mai accentuate

datorită interesului public major ocrotit, fiind vorba despre un teren

expropriat pentru cauză de utilitate publică.

Din interpretarea

prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, rezultă că legiuitorul nu exclude,

de principiu, posibilitatea suferirii și a altor prejudicii determinate de

expropriere, însă aceste despăgubiri trebuie să aibă legătură directă cu actul

și cu momentul exproprierii, prin raportare la starea de fapt existentă la

respectivul moment. Prin urmare, categoria limitărilor instituite de

dispozițiile O.G. nr. 43/1997, opozabile tuturor deținătorilor de terenuri din

vecinătatea drumurilor publice, pot naște prejudicii ce au legătură cu actul

exproprierii numai în măsura în care aceste limitări au întrerupt în mod

intempestiv activități aflate în derulare la momentul exproprierii, aspecte ce

trebuie dovedite în concret de către cel care le solicită.

Prin urmare, calculul

efectuat de expert la propunerea reclamanților, potrivit căruia zona de

siguranță și protecție a drumului limitează dreptul de proprietate al

reclamanților în proporție de 55% din valoarea de circulație a terenului, este

un calcul pur ipotetic ce nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în

cauză.

Cu privire la astfel

de pretenții, reclamanții pot invoca doar prejudicii concrete din perspectiva

activităților pe care aceștia le desfășurau pe teren anterior momentului

exproprierii și pe care nu le mai pot desfășura din cauza acestei exproprieri.

Orice altfel de prejudicii ipotetice și viitoare nu pot face obiectul unor

despăgubiri întemeiate pe dispozițiile speciale ale art. 17 din O.G. nr.

43/1997.

Obligația de a nu

executa "lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța

circulației sau care modifică regimul apelor subterane sau de suprafață"

(lit. c)) constituie, de asemenea, o limitare legală a dreptului de proprietate

ce se încadrează în categoria limitărilor impuse cu respectarea principiului

general potrivit căruia legea poate limita dreptul de proprietate atunci când este

vorba de un interes public, a cărui ocrotire este mai presus de interesele

private ale celorlalte subiecte de drept. Această restricție nu intră în

categoria celor pentru care se pot cere despăgubiri.

Ultima restricție

prevăzută de art. 17 lit. d) din O.G. nr. 43/1997 se referă la

"practicarea comerțului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât

cele destinate acestui scop" și are în vedere reglementarea legală a

locurilor în care se pot practica astfel de activități, reglementare care nu

are legătură directă cu restricționarea dreptului de proprietate al

reclamanților prin exproprierea contestată în prezenta cauză.

În ceea ce privește

aserțiunile experților cu privire la limitările aduse dreptului de proprietate

al reclamanților prin art. 16 din O.G. nr. 43/1997, Curtea reține că acest text

de lege se referă la zonele de siguranță ale drumurilor, iar nu la zonele de

protecție din care fac parte cele două categorii de terenuri ce fac obiectul

analizei. În speță, suprafața expropriată de 1884 mp cuprinde ampriza drumului

și zona de siguranță, fără a include zona de protecție prevăzută de lege,

astfel cum rezultă din expertizele efectuate în cauză (Expertiza din 2009 și

cea din 2 septembrie 2011). Prin urmare, zona de protecție ce face obiectul

prezentei rejudecări și care a rămas în proprietatea reclamanților, nu cuprinde

zona de siguranță.

Față de aceste

considerente, Curtea a reținut că pretențiile reclamanților privind acordarea

de despăgubiri pentru terenurile aflate în zona de protecție nu au fost

dovedite, astfel încât, în temeiul art. 296 C. proc. civ. apelul pârâtului S.R.

prin C.N.A.D.N.R. SA a fost admis, iar hotărârea instanței de fond a fost

schimbată în parte în sensul respingerii în tot a pretențiilor reclamanților,

cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele

procesuale constând în totalitatea onorariilor experților achitate de această

parte.

Împotriva Deciziei

nr. 543/Ap din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și a

Încheierii de ședință din 7 mai 2015 au declarat recurs reclamanții M.S.C. și

T.C.G.

Reclamanții au

susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:

Se invocă

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticându-se modul în care

instanța de apel, învestită ca efect al celei de a doua decizii de casare, cu

stabilirea existenței și întinderii prejudiciului cauzat, a soluționat cererea

de chemare în judecată.

Astfel, se susține că

este nelegală interpretarea și aplicarea de către instanță a prevederilor art.

26 din Legea nr. 33/1994 prin raportare la art. 14 și urm. din O.U.G. nr.

43/1997 și prin care se statuează că nu există prejudiciu și ca atare nu li se

datorează despăgubiri în ceea ce privește parcela dezmembrată datorită ocupării

zonei de protecție a autostrăzii.

Se arată că obligația

de a nu executa "lucrări care periclitează stabilitatea drumului,

siguranța circulației sau care modifică regimul apelor subterane sau de

suprafață" constituie de asemenea, o limitare a dreptului de proprietate

cauzatoare de prejudicii.

În speță, limitările

instituite de dispozițiile O.G. nr. 43/1997 nasc prejudicii ce au legătură cu

actul exproprierii, aceste limitări întrerupând în mod intempestiv activitățile

aflate în derulare la momentul exproprierii - activitatea de exploatare

agricolă.

Din probele

administrate ar rezulta că reclamanții sunt restricționați în executarea

împrejmuirii sau plantațiilor, situație care conduce la pagube concrete,

susținându-se că pretențiile reclamanților privind acordarea de despăgubiri

pentru terenurile aflate în zona de protecție au fost dovedite, astfel încât

recursul lor trebuie admis.

Se mai arată că nu

trebuiau acordate aceste cheltuieli de judecată deoarece hotărârile instanțelor

de fond nu au fost apelate sub acest aspect și nici recursurile declarate nu au

vizat cheltuielile de judecată stabilite de instanță.

Prin recursul

reclamanților ce vizează nelegalitatea Încheierii de ședință din 7 mai 2015 se

susține că, în mod greșit, s-au interpretat dispozițiile art. 276 C. proc.

civ., art. 315 C. proc. civ. și art. 129 C. proc. civ., acordându-se cheltuieli

de judecată intimatului-pârât.

Analizând recursurile

declarate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru

considerentele ce succed:

de recurenții-reclamanți ce vizează Decizia nr. 543Ap din 21 aprilie 2015 a

Curții de Apel Brașov, este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticându-se modalitatea de stabilire a existenței și întinderii

prejudiciului cauzat reclamanților.

De asemenea, în

Ședința publică din 9 octombrie 2015 recurenții reclamanți M.S.C. și T.C.G. au

invocat motivul de ordine publică privind incidența Deciziei nr. 12/2015 a

Curții Constituționale.

Reclamanții au

învederat instanței că au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în primul apel, însă excepția invocată a fost

respinsă prin Decizia nr. 388/2012 a Curții Constituționale, și că, raportat la

momentul pronunțării și publicării în M. Of., Decizia nr. 12/2015 a Curții

Constituționale este incidentă în cauză.

Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că acest motiv de ordine publică invocat nu poate

fi primit. Litigiul vizează cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamanților

pentru terenul de 1884 mp expropriat și stabilirea existenței unui prejudiciu

ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării

zonei de protecție a autostrăzii, precum și întinderea acestei prejudiciu, în

situația dovedirii acestuia.

Prin Decizia nr.

7.119 din 20 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile declarate de reclamanții M.S.C. și T.C.G., de pârâtul S.R. prin

C.N.A.D.N.R. și prin M.F.P., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecarea apelului declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva

Sentinței nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov, secția

civilă. A admis apelul declarat de pârâtul S.R., a schimbat în parte sentința,

în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

S.R. prin M.F.P. și a respins acțiunea împotriva acestuia, reținând că se

impune clarificarea valorii terenului expropriat și a valorii terenurilor

aflate în zona de protecție prevăzută de art. 17 și 18 din O.U.G. nr. 43/1997.

Prin Decizia de

casare nr. 1.795/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus

admiterea recursurilor declarate de reclamanți și de pârâtul S.R. prin

C.N.A.D.N.R. S.A, casarea Deciziei recurate nr. 123 Ap din 6 noiembrie 2013 și

trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov.

S-a considerat că

pentru capătul de cerere privind despăgubirile solicitate de reclamanți,

valoarea ce se impune a fi avută în vedere este cea rezultată din comparația

vânzărilor, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, de 11 euro/mp.

S-a reținut că se

impune analiza de către instanța de rejudecare a pretențiilor constând în

prejudiciul suferit de reclamanți în privința terenurilor aflate în zona de protecție

prevăzută de art. 17 și 18 din O.U.G. nr. 43/1997.

Față de îndrumările

obligatorii ale deciziei de casare și de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

conform cărora dezlegările instanței de casare asupra problemelor de drept sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului, instanța de apel în mod corect s-a

limitat la analiza cererii privind prejudiciul suferit de reclamanți în

privința suprafeței de teren situate în zona de protecție a autostrăzii,

capătul de cerere privind despăgubirile fiind soluționat irevocabil potrivit

Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 12/2015 publicată în M. Of. al României la data de 3 martie

2015 s-a statuat, urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 în forma anterioară

modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma "data întocmirii raportului de

expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, că, la calcularea cuantumului despăgubirii solicitate potrivit art. 9

teza a II-a, din Legea nr. 198/2004, experții și instanța de judecată vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de

proprietate.

Astfel, Decizia nr.

12/2005 a Curții Constituționale este incidentă în situația în care

expropriații sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 9

din Legea nr. 198/2004, acțiunea expropriatului nemulțumit de cuantumul

despăgubirii fiind soluționată potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea

nr. 33/1994.

Decizia instanței

constituționale vizează deci momentul la care instanța trebuie să raporteze

calculul despăgubirilor cuvenite expropriatului în condițiile art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994.

Drept urmare,

momentul calculului despăgubirilor de către instanța de judecată este subsidiar

stabilirii existenței prejudiciului cauzat prin expropriere, astfel încât

decizia Curții Constituționale nu poate fi incidentă în cauză, în condițiile în

care s-a statuat că nu există un prejudiciu cauzat reclamanților prin

expropriere.

În condițiile în care

s-a reținut de către instanța de apel că nu s-a produs niciun prejudiciu

reclamanților, în mod just nu s-a antamat incidența Deciziei Curții

Constituționale nr. 12/2015 care își găsea aplicabilitatea doar în situația

constatării existenței prejudiciului produs reclamanților.

Motivul de recurs

invocat de recurenții-reclamanți privind eronata interpretare și aplicare a

prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 prin raportare la art. 14 și urm.

din O.U.G. nr. 43/1997 în ceea ce privește existența și întinderea

prejudiciului nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Se susține de către

recurenții-reclamanți că, în urma construirii autostrăzii există zona de

protecție a acesteia ce impune anumite obligații legale opozabile tuturor, care

generează astfel un prejudiciu reclamanților, ei fiind limitați în a executa

împrejmuiri sau plantații, în activitatea de exploatare agricolă a terenului,

și existând interdicția de a fora puțuri de apă, de a construi, de exemplu,

grajduri pentru animale. Se mai precizează că apele pluviale vor curge de pe

drum pe terenul proprietatea recurenților, fiind evident, în opinia lor,

prejudiciul cauzat de faptul construirii autostrăzii.

Criticile

recurenților-reclamanți privind incidența motivului de nelegalitate reglementat

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub acest aspect nu pot fi primite.

Instanța va putea

reține existența prejudiciului cauzat prin expropriere în condițiile în care

acest prejudiciu îndeplinește anumite condiții printre care și acela de a fi

cert, adică existența și întinderea sa să fie sigură.

De asemenea, acest

prejudiciu trebuie să aibă legătură directă cu exproprierea terenului,

pretinsul prejudiciu trebuie să fie urmarea directă a faptului exproprierii,

iar valoarea sa să fie dovedită în mod concret de către reclamanți.

În mod just instanța

de apel a apreciat că limitările legale impuse de art. 17 alin. (2) din O.U.G.

nr. 43/1997, precum și de art. 18 din aceeași lege sunt reglementări speciale,

la acestea adăugându-se cele de drept comun, reglementate de C. civ., și că

aceste restricții nu au legătură directă cu exproprierea dispusă în cauză, ele

fiind limitări determinate de relația de vecinătate a terenurilor proprietatea

reclamanților cu autostrada.

Cum temeiul juridic

al obligațiilor ce incumbă reclamanților îl reprezintă dispozițiile legale

sus-menționate care instituie o obligație generală, a tuturor subiecților de

drept deținători de terenuri din vecinătatea drumurilor publice, nu se poate

considera că faptul exproprierii a generat prejudicii reclamanților, neexistând

o legătură directă între actul și momentul exproprierii și limitarea dreptului

de proprietate privată al reclamanților care să fi generat vreun prejudiciu

cert și actual.

Așa cum s-a reținut

prin decizia recurată, reclamanții nu au putut dovedi pagubele concrete pe care

le-ar fi suferit urmare a eventualelor restricții impuse, din cuprinsul

constatărilor din rapoartele de expertiză întocmite în cauză rezultând doar

prejudicii ipotetice, nefiind produse dovezi în sensul realizării unor culturi

agricole sau forestiere pe suprafețele de teren respective.

Cum este supus

reparației numai prejudiciul direct, cert și actual nu poate fi primită

susținerea recurenților în sensul aplicării eronate a dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994 și a art. 14 și urm. din O.U.G. nr. 43/1997, interpretându-se

în mod corect de către instanța de apel că este reparabil doar prejudiciul în

legătură cauzală cu faptul generator al acestuia, nedovedit în cauza dedusă

judecății.

privește recursul declarat de recurenții reclamanți împotriva Încheierii de

ședință din 7 mai 2015, nici acesta nu poate fi primit.

Se susține că au fost

interpretate, în mod greșit, dispozițiile art. 274 C. proc. civ., art. 315 C.

proc. civ. și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., fiind acordate, în mod eronat,

cheltuieli de judecată către intimatul-pârât S.R.

Prin Încheierea din 7

mai 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, s-a admis cererea formulată de

către apelantul S.R. prin C.N.A.D.N.R., s-a dispus îndreptarea erorii materiale

strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 543Ap din 21 aprilie 2015 a

Curții de Apel Brașov, în sensul că au fost obligați intimații reclamanți să

plătească apelantei pârâte suma de 8.495 RON cheltuieli de judecată,

considerându-se că sunt întrunite condițiile art. 281 C. proc. civ.

Motivul de recurs ce

vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, fiind, în mod

corect, interpretate aceste prevederi legale.

Dispozițiile art. 281

C. proc. civ. au fost, în mod just, interpretate și aplicate de instanța de

apel care a constatat că, dintr-o eroare de calcul s-a stabilit suma de 2.900

RON drept cheltuieli de judecată în favoarea apelantei-pârâte în loc de 8.495

RON, aceste cheltuieli constând în totalitatea onorariilor de expertiză

achitate de parte.

Dispozițiile art. 284

C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată ale părții care a obținut câștig

de cauză, ele fiind acordate, în mod just, de instanța de apel care a constatat

că acestea au fost dovedite în cuantumul de 8.495 RON (constând în onorarii de

experți).

Nu poate fi primită

susținerea recurenților reclamanți în sensul că acestea nu au fost solicitate

în fazele procesuale anterioare, deoarece chiar în cuprinsul motivelor de

recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 123Ap din 6 noiembrie 2013

(Dosarul nr. 7666/62/2008 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție),

recurentul pârât S.R. prin C.N.A.D.N.R. a solicitat obligarea intimaților

reclamanți la plata cheltuielilor de judecată constituite din totalitatea

onorariilor de experți achitate.

Pentru aceste

considerente, se vor respinge recursurile ca nefondate și în baza art. 312 C.

proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții M.S.C. și T.C.G. împotriva

Deciziei nr. 543/Ap din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă,

și a Încheierii de ședință din 7 mai 2015 pronunțată de aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 9 octombrie 2015.

Procesat de GGC - N