ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3102/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin Sentința nr. 284/D din 29 octombrie 2010 pronunțată în Dosar nr. 6572/62/2008 Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții N.S.R., N.L., B.M. și B.E. la data de 3 octombrie 2008 în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA; a anulat în parte Hotărârea nr. 129/2008 emisă de pârât și contestată de reclamanți, respectiv, în ceea ce privește dispozițiile referitoare la persoana îndreptățită la plata despăgubirilor aferente exproprierii suprafeței de 2.100 mp, identificată sub nr. cadastral x, din suprafața totală de 3.239 mp a imobilului cu destinația de fâneață extravilan, identificat ca fiind tarlaua 99, parcela cu nr. top.

x, și la cuantumul despăgubirilor (21.377,40 euro); a obligat pârâtul să acorde reclamanților, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, suma de 43.726,5 euro, respectiv, echivalentul în RON al acestei sume la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeței de teren mai sus identificate; a respins restul pretențiilor; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Orașul Râșnov, prin primar, Consiliul Local al Orașului Râșnov și Comisia Locală Râșnov de Aplicare a Legii nr. 198/2004, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA să achite reclamanților suma de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 10 februarie 2004 reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului constituit din tarlaua 99, parcela nr. x, în suprafața totală de 21.000 mp. Potrivit mențiunilor existente în C.F. nr. x Râșnov, imobilul mai sus menționat este aferent numărului topografic y, ce este înscris în această carte funciară. Asupra acestui imobil, numitul A.I. a dobândit, în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar, dreptul de proprietate, cu titlu de reconstituire, iar ca urmare a decesului acestuia, a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea numitei A.F., drept pe care aceasta l-a dobândit cu titlu de moștenire.

Apoi a fost intabulat dreptul de proprietate, în favoarea reclamanților din prezenta cauză, în temeiul actului translativ de proprietate arătat anterior. Toate operațiunile de carte funciară arătate, inclusiv operațiunea de intabulare a dreptului de proprietate ai reclamanților, au avut loc la data de 23 septembrie 2004, anterior emiterii hotărârii atacate. Tribunalul a constatat că nu putea aparține decât proprietarului imobilului fără de care a fost luată măsura exproprierii, astfel cum acesta este identificat la data la care această măsură a fost luată, calitatea de expropriat, conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 33/1994 și celor ale art. 2 din H.G.R. nr. 426/2008. Așa fiind, prin Hotărârea nr. 129/2008, în ceea ce privește persoana care are calitatea de expropriat, pârâtul Statul Român a nesocotit prevederile legale menționate, precum și documentele de carte funciară, care atestă faptul că, la data la care a operat măsura exproprierii, numitul A.I.

nu deținea niciun drept asupra imobilului ce a constituit obiectul acestei măsuri. În legătură cu cea de a doua critică pe care reclamanții au adus-o hotărârii atacate, tribunalul a reținut că prin hotărârea contestată s-a stabilit o despăgubire de 21,377,40 euro, în timp ce prin raportul de expertiză efectuat în cauză, experții au concluzionat că imobilul ce formează obiectul exproprierii, în suprafață de 3.239 mp, are, la data efectuării lucrării de specialitate, o valoare de 43.726,5 euro. De asemenea, prin raportul de expertiză ce a fost administrat ca probă s-a arătat că, la data la care a fost emisă hotărârea contestată, această suprafață avea valoarea de 68.019 euro.

În ceea ce privește modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru suprafața de teren expropriată, tribunalul a avut în vedere criteriile instituite în acest sens de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a constatat că valoarea pe care trebuie să o ia în considerare pentru determinarea valorii despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru suprafața de teren expropriată este valoarea reală, reprezentată de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile similare, la data la care este efectuată raportul de expertiză, respectiv, 5 mai 2010. În condițiile în care persoana ce a fost indicată în hotărârea atacată ca având calitatea de proprietar al imobilului expropriat de la care a fost preluat imobilul nu deținea, la data la care această hotărâre a fost adoptată, niciun drept asupra imobilului, nu se poate reține că a putut opera un transfer al dreptului de proprietate, întrucât din patrimoniul lui A.I.

nu a putut fi transferat niciun drept, cu privire la bunul imobil din litigiu, în condițiile în care acesta nu deținea niciun drept asupra acestui imobil. Reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de nicio sumă de bani cu titlu de prejudiciu, întrucât, în cauză, nu a fost administrată nicio probă care să ateste că, în urma exproprierii suprafeței de 3.239 mp, din terenul în suprafață totală de 21.000 mp, suprafață de teren ce rămâne în proprietatea acestora, respectiv, suprafață de 17.748 mp, va suferi o diminuare a valorii. În intervalul cuprins între anii 2004 - 2008, reclamanții nu au efectuat niciun demers pentru amenajarea imobilului ca bază turistică și de agrement și nici nu au făcut dovada că, la data la care a fost emisă hotărârea atacată intenționau să demareze un proiect care să aibă drept obiectiv realizarea unei astfel de amenajări.

Așa fiind, tribunalul a constatat că reclamanții nu au fost în măsură să probeze că, prin exproprierea suprafeței de 3.239 din imobilul cu destinația de teren în suprafață totală de 21.000 mp, au suferit un prejudiciu concretizat în diminuarea valorii suprafeței de teren rămasă în proprietatea lor. Fiind partea aflată în culpă procesuală și partea care are calitatea de expropriator, pârâtul Statul Român a fost obligat, în temeiul art. 274 din C. proc. civ. coroborat cu art. 38 din Legea nr. 33/1994, să achite reclamanților suma de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu cuvenit comisiei de experți ce a întocmit raportul de expertiză administrat ca probă în cauză.

Prin Decizia nr. 106/Ap din 11 octombrie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte apelurile formulate atât de reclamanți cât și de pârâtul Statul Român împotriva hotărârii mai sus menționate; a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul să acorde reclamanților în termen de 30 zile de la data rămâneri irevocabile a prezentei decizii despăgubiri în sumă de 32.766 euro sau echivalentul în RON la data plății reprezentând despăgubiri aferente suprafeței expropriate (24.066 euro) și despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de afectarea terenurilor rămase la proprietari (8.700); a obligat pe apelantul pârât să plătească apelanților reclamanți suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată; a obligat pe apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

să achite suma de 2.800 RON diferență onorariu expertiză. Prin Decizia nr. 6431 din 19 octombrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei de mai sus; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, reținându-se nulitatea expertizelor pentru neconvocarea părților și necesitatea refacerii expertizelor cu stabilirea valorii terenului expropriat și a celui neexpropriat funcție de categoria extravilan pășune și de prețul de vânzare al altor imobile. În rejudecare s-au depus înscrisuri și s-a dispus refacerea expertizei cu obiectivele privind evaluarea terenului în litigiu, stabilirea existenței sau nu a unui prejudiciu și calcularea despăgubirilor aferente conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia nr. 343/Ap din 17 iunie 2014 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în rejudecare, a admis în parte apelurile formulate de reclamanții N.S.R., N.L., B.M. și B.E. și de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva Sentinței nr. 284/2010 a Tribunalului Brașov; a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul să acorde reclamanților în termen de 30 zile de la data rămâneri irevocabile a prezentei decizii despăgubiri în sumă de 35,270 euro sau echivalentul în RON la data plății reprezentând despăgubiri aferente suprafeței expropriate; a obligat pârâtul plătească apelanților reclamanți suma de 5.975 RON cheltuieli de judecată; a obligat pârâtul să achite suma de 1.475 RON diferență onorariu expertiză; a respins restul pretențiilor și a menținut celelalte dispoziții ale instanței de fond.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că solicitarea reclamanților de a se avea în vedere valoarea terenului la data exproprierii nu poate fi primită, dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 fiind exprese în ceea ce privește determinarea despăgubirilor la data efectuării expertizei și nu la data exproprierii. Instanța de apel a mai reținut că susținerile pârâtului referitoare la pronunțarea unui extra petit urmează a fi înlăturate întrucât acțiunea reclamanților a vizat hotărârea de expropriere atât sub aspectul cuantumului despăgubirii cât și în ceea ce privește titularul îndreptățit la despăgubiri în condițiile în care suma a fost consemnată greșit pe numele fostului proprietar.

Acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emise de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004. Sesizată cu contestația împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral și că poate fi revocată de organul emitent, conform art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004, nu exclude soluția anulării ei parțiale, cu privire la titular și la cuantumul despăgubirii.

Potrivit notei depuse la 18 martie 2013, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., a arătat că suma de 77.974,07 RON stabilită pentru imobilul expropriat a fost consemnată pe numele persoanei aparent îndreptățite să încaseze despăgubirea, respectiv, pe numele A.I., astfel cum reiese din ordinul de plată din 29 septembrie 2008, fără a se proceda până în prezent la consemnarea sumei pe numele reclamanților.

Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii, potrivit, art. 15 din Legea nr. 198/2004, respectiv, art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, astfel încât față de neconsemnarea sumei pe numele reclamanților, rezultă că acest transfer nu a operat până în prezent. Ambele apeluri vizează aspecte legate de cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanților pentru terenul în suprafață de 3.239 mp expropriat și stabilirea existenței unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii și întinderea acestui prejudiciu, în cazul dovedirii lui.

În rejudecare, s-a pus în vedere experților să aibă în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora se ia în calcul prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză cât și criteriile stabilite prin decizia de casare referitoare la prețurile de vânzare efectiv practicate în zonă astfel cum rezultă din contractele autentice de vânzare-cumpărare, din informațiile obținute de la Camera Notarilor Publici și de la autoritatea administrativ-locală, iar în lipsa contractelor, din ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de la mica publicitate. În legătură cu natura juridică a terenului expropriat, în urma adreselor efectuate de instanță s-a stabilit că acesta este extravilan categoria de folosință pășune, aspect ce a rezultat din adresele nr. 1440/6334/2013 și nr. 6336/2013 emise de Orașul Râșnov.

În vederea stabilirii valorii terenului prin metoda comparației directe, s-a emis adresa către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zărnești, obținându-se doar două contracte în condițiile în care în această perioadă nu au fost realizate alte tranzacții imobiliare (contractul din 17 decembrie 2012 și 7 iunie 2012), astfel cum rezultă din adresa nr. 7611/2013. În speță, expropriatorul a stabilit o valoare de 6,6 euro/mp, în timp ce pretențiile reclamaților s-au ridicat la 20 euro/mp, aceștia cumpărând la 10 februarie 2004 terenul în litigiu cu suma de 4.761 RON/mp. Potrivit rapoartelor de expertiză întocmite în cauză în primul ciclu procesual, prețul imobilului în litigiu a variat de la 13,50 curo la 21 euro.

Noua expertiză efectuată în apel în rejudecare de către experții L.A., I.V.S. și C.L. a stabilit că valoarea terenului expropriat este de 10,78 euro/mp, astfel încât valoarea despăgubirilor este de 34.916 euro, iar prejudiciul pentru suprafața de 3.480 mp afectată de expropriere este de 10.440 euro. În completarea la raportul de expertiză, experții au arătat că valoarea terenului expropriat este de 10,89 euro/mp, iar cea a terenului afectat de expropriere este de 3 euro/mp, despăgubirile totale fiind în sumă de 45.710 euro.

Experții au menționat caracteristicile terenului expropriat arătând că terenul se află situat într-o zonă turistică cu case de vacanță și pensiuni, fiind dotat cu utilități prin rețeaua electrică ce trece de-a lungul drumului pietruit Cheile Râșnovului la o distanță de 350 m cât și prin rețeaua de aducțiune cu apă potabilă ce trece pe același traseu, ceea ce îi conferă un grad sporit de valoare spre deosebire de terenurile extravilane pășuni fără dotări. Experții au avut în vedere categoria de folosință a terenului aceea de pășune extravilan utilizând în evaluare criteriul "cea mai bună utilizare a terenului considerat ca fiind liber" cât și metoda "comparației directe" față de ofertele de preț obținute de la proprietari sau agenți imobiliari.

La baza efectuării evaluării au stat informațiile privind nivelul prețurilor corespunzătoare lunii mai 2014 cât și Standardele Internaționale de Evaluare 2011 care permit ambele metode de evaluare. Experții au arătat că înainte de definitivarea proiectului de autostrăzi, proprietarii terenului în litigiu au întreprins demersuri pentru a construi un complex turistic pe acesta și chiar au obținut certificatul de urbanism din 20 octombrie 2008 eliberat de Primăria Orașului Râșnov a cărui valabilitate a fost prelungită de la 20 octombrie 2009 până la 20 octombrie 2010. Chiar dacă pentru teren a fost eliberat certificatul de urbanism, la stabilirea valorii terenului s-a avut în vedere categoria de folosință pășune extravilan, astfel cum rezultă din mențiunile experților de la dosar.

Situarea într-o zonă turistică și vecinătatea pensiunilor și a caselor de vacanță au determinat însă o caracteristică importantă a terenului expropriat, astfel încât metoda de evaluare folosită de experți corespunde Standardelor Internaționale de Evaluare. Dimpotrivă, metoda comparației prin bonitare folosită la stabilirea valorii de 6,6 euro/mp oferită de expropriator nu este recunoscută de Standardele Internaționale de Evaluare, fiind sub valoarea prețului de piață, ori prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 obligă la stabilirea despăgubirilor funcție de prețul de vânzare, în acest sens fiind adresa nr. 730/2008 emisă de A.N.E.V.A.R. din care rezultă că metoda bonității nu este conformă cu Standardul Internațional de Evaluare, pentru că ia în calcul o valoare de bază pe mp de teren stabilită strict administrativ, fără nicio legătură cu prețul de piață, la care se aplică mai multe corecții procentuale și coeficienți.

În legătură cu modul de determinare a valorii terenului expropriat, la dosar a fost depus "Ghidul cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare pentru județele Brașov și Covasna" elaborat de Camera Notarilor Publici Brașov din care rezultă că valoarea de piață a terenurilor agricole pășune în zona Râșnov este de 2,34 euro/ha, pentru terenurile neconstruite, dar construibile cu utilități este de 14 mp, iar pentru cele neconstruite, dar construibile fără utilități este de 8 euro/mp. Valoarea de 2,34 euro/mp din anexa 142 este inferioară valorii de 6,6 euro/mp oferită de expropriator. În prima expertiză efectuată în rejudecare, experții s-au raportat la contractul din 17 decembrie 2012 în care un teren asemănător a fost tranzacțional la prețul de 13,39 euro/mp.

Susținerile pârâtei în legătură cu înlăturarea acestui contract pe motiv că nu se referă la un teren din acea zonă urmează a fi respinse, obiectul contractului vizând un teren extravilan pășune din zona Râșnov, contractul din 7 iunie 2012 depus spre comparație a fost înlăturat în mod corect de către experți pentru că nu corespunde criteriilor de evaluare prevăzute de lege, prețul indicat fiind cel din 8 decembrie 2009 neactualizat și nu cel de la data efectuării expertizei, astfel încât valoarea de 0,99 euro/mp nu este relevantă. Contractul din 14 mai 2008 prin care un teren asemănător a fost tranzacțional la valoarea de 35 euro/mp a fost invocat de experți doar spre exemplificare, fără a fi utilizat în stabilirea valorii terenului în litigiu, astfel încât criticile pârâtei referitoare la acest contract sunt lipsite de interes.

Experții nu au analizat numai prețurile prevăzute în ofertele de vânzare ci și prețul consemnat în contractul autentificat la 17 decembrie 2012 care, în lipsa unor dovezi care să fi fost administrate de pârât, nu se poate reține că ar fi fost constituit ca probă pro cauza. Pârâtul nu a administrat un probatoriu din care să rezulte diferențe între prețul indicat în ofertele de vânzare existente pe piața imobiliară, anexă la raportul de expertiză, și prețul de piață tranzacționat prin diverse contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenuri similare. Oferta de vânzare de 7 euro/mp depusă de pârât vizează un teren extravilan fără utilități, nefiind asemănător cu terenul în litigiu, iar oferta de preț din licitația publică are valoarea diminuată cu 25%, fiind sub suma oferită de expropriator.

Ofertele de preț reținute de experți sunt între 12 euro și 20 euro, iar împreună cu oferta de 7 euro depusă de pârât formează o medie de 13,25 euro care diminuată cu 20% dă o valoare de 10,60 euro, deci o valoare apropiată de cea 10,89 euro propusă de experți, în consecință, față de contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 2012 cu prețul de tranzacționare de 13,39 euro, de valorile din ghidul notarilor și de ofertele de preț diminuate cu 20%, rezultă că valoarea de 10,89 euro/mp corespunde caracteristicilor terenului expropriat cât și criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Reclamanții nu au reușit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea propusă în apel de 20 euro/mp, nefiind susținută de alte probe.

Prin urmare, despăgubirile ce se cuvin reclamanților pentru terenul expropriat de 3.239 mp sunt în sumă de 35.270 euro, sub valoarea despăgubirii acordate prin hotărârea primei instanțe. În ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri care să reflecte prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii pentru restul terenului rămas în proprietatea reclamanților instanța de apel a reținut că terenul reclamanților în suprafață inițială de 21.000 mp a fost secționat și dezmembrat în 3 parcele astfel: parcela cu nr. top. x în suprafață de 3.239 mp teren expropriat; parcela cu nr. top. z în suprafață de 12.507 mp; parcela cu nr. top. a în suprafață de 5.241 mp. Experții au arătat că zona de protecție reprezintă suprafața construită a autostrăzii și constituie parcela expropriată cu nr. top.

x. Zonele afectate de restricțiile pentru siguranța folosirii autostrăzii, constituite din diferențele suprafețelor de teren aflate de o parte și de alta a autostrăzii sunt de 1.885 mp la sud și de 1.595 mp la nord, în total 3.480 mp. Experții au arătat că în dreptul terenului în cauză autostrada este proiectată și pe pământ și pe viaduct și că există posibilitatea de trecere cu piciorul sau cu mijloacele de transport de pe terenurile ce rămân în proprietatea reclamanților pe cel expropriat, iar prin instituirea unui drept de servitute, prejudiciul pentru lipsa de acces se stinge.

Aceste din urmă parcele, deși rămase în proprietatea reclamanților, prin modul de amplasare și funcționalitate al autostrăzii, nu vor mai putea fi folosite în aceleași condiții ca cele anterioare exproprierii, acest act afectând posibilitățile de construire mai ales în ceea ce privește parcela de 1.595 mp care nu va mai avea niciun alt drum de acces în jurul ei decât de pe terenul expropriat devenii proprietatea Statului Român. Cealaltă parcelă de 1.885 mp nu este afectată datorită mărimii mai mari și accesului la drumul DE existent, astfel încât nu se pune problema unui prejudiciu legat de lipsa de acces pentru această porțiune. Prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 permit acordarea de despăgubiri nu doar pentru valoarea reală a imobilului expropriat ci și pentru prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În mod corect a reținut instanța de fond că reclamanții nu au depus dovezi din care să rezulte că nu vor putea folosi aceste parcele în scopurile agricole date de destinația și categoria terenului, altele decât cele interzise de dispozițiile legale. Prevederile art. 18 din O.U.G.

nr. 43/1997 arată că zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin: a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător; b) executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum; c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța circulației sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafață; d) practicarea comerțului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop (art. 17). Deținătorii terenurilor din vecinătatea drumurilor publice sunt obligați să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de apărare a drumului contra înzăpezirii, fără a percepe vreo chirie, cu condiția ca această operațiune să nu împiedice executarea lucrărilor agricole și sa nu producă degradări culturilor de pe aceste terenuri (art. 18). În cauză nu s-a dovedit ce culturi s-au efectuat anterior litigiului, ce lucrări se realizează în prezent sau dacă terenul a fost sau nu cultivat, din constatările experților rezultând dimpotrivă faptul ca terenul a rămas necultivat.

Posibilitatea de construire pe parcelele aflate în zona de protecție aferentă terenului expropriat este exclusă în condițiile în care aceste terenuri sunt situate în extravilan și nu pot fi afectate de construcții. Interdicția de realizare a culturilor agricole este aplicabilă doar terenurilor aliate în zona de siguranță nu și terenurilor aflate în zona de protecție, astfel cum rezultă din prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 43/1997. Prin urmare, exploatarea agricolă a parcelelor de 3.480 mp aflate în zona de protecție nu este diminuată, astfel încât față de destinația actuală a terenului și în lipsa unor dovezi în legătură cu modul de folosire pe viitor a terenului, despăgubirile au fost corect respinse de prima instanță de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., atât reclamanții N.S.R., N.L.C., B.M., B.E., cât și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA. Recurenții reclamanți au arătat că în mod greșit instanța de apel nu a acordat, despăgubiri constând în prejudiciul suferit ca urmare a deprecierii porțiunilor de teren din parcelele dezmembrate cu existența zonelor de protecție a autostrăzii, respectiv, pentru suprafața totală de 3.480 mp, rezultând o despăgubire în cuantum de 10.440 euro. Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că terenurile rămase după dezmembrare în urma exproprierii terenului de 3.239 mp sunt afectate din punct de vedere al folosirii în scopul urbanistic ai Planului Urbanistic General într-un procent de 31,99%, respectiv, o suprafață de 3.480 mp.

În atare situație, la despăgubirea calculată datorită exproprierii ar trebui adăugată valoarea corespunzătoare deprecierii porțiunilor de teren din parcelele dezmembrate cu existența zonelor de protecție, respectiv, pentru suprafața de 3.480 mp, rezultând o despăgubire în cuantum de 10.440 euro, conform raportului de expertiză efectuat în cauză după rejudecare. Contrar considerentelor instanței de apel referitoare la faptul că reclamanții nu ar fi dovedit ce culturi s-au efectuat anterior litigiului, ce lucrări se realizează în prezent sau dacă terenul a fost cultivat, aceștia au făcut dovada că anterior exproprierii au avut în derulare un proiect cu potențial turistic și că urmăreau trecerea terenului în intravilan în scopul realizării de construcții, respectiv, construirea unui complex turistic.

Deși mențiunea de carte funciară face vorbire despre un teren din categoria "pășune" reclamanții au achiziționat acest teren nu pentru destinație agricolă, ci pentru construcția unui complex turistic, datorită situării într-o zonă de interes turistic, în care sunt construite și alte pensiuni, precum și datorită faptului că este construibil (așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză), fiind dotat cu utilități de tipul rețea electrică de joasă tensiune, conductă de aducțiune de apă potabilă ce alimentează și orașul Râșnov. Recurentul-pârât a formulat următoarele critici: I. Soluția de menținere a dispoziției de anulare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor emisă de către expropriator este nemotivată (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.), instanța de apel limitându-se să afirme că ".. faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral și că poate fi revocată de organul emitent nu exclude soluția anulării ei parțiale cu privire la titular și la cuantumul despăgubirii ..". Pe de altă parte, instanța de apel se află în eroare cu privire la natura actului juridic a cărui nulitate se solicită a se constata, în sensul că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor este un act unilateral, emis în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 198/2004 și art. 6 din Norma metodologică, reclamanții nu sunt părți semnatare în hotărâre, nu există temei legal pentru a se constata nulitatea acestei hotărâri (faptul constatării de persoană îndreptățită la despăgubiri și faptul majorării pe cale judiciară a despăgubirii neconstituind motive de nulitate), situație față de care hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea m. 198/2004 (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). II. Instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994, art. 129, 1169 și 315 alin. (1) C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Referitor la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul-pârât arată că soluția instanței de apel este întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză care încalcă textul legal menționat, fiind fundamentat exclusiv pe oferte de vânzare postate pe internet, iar nu pe tranzacții concrete, fără a ține cont de criteriile prevăzute de lege pentru stabilirea acestor despăgubiri și fără a face o corectă raportare la categoria de folosință a terenului expropriat și suprafața acestuia.

Referitor la dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, recurentul-pârât arată că, reținând că "valoarea de 2,34 euro/mp din anexa 142 este inferioară valorii de 6,6 euro/mp oferită de expropriator" și că "oferta de preț din licitația publică are valoarea diminuată cu 25% fiind sub suma oferită de expropriator" instanța a interpretat și aplicat greșit aceste dispoziții, care nu limitează probatoriul la tranzacții încheiate la prețuri superioare sumei oferite de expropriator. Referitor la dispozițiile art. 129 C. proc. civ. recurentul-pârât arată că acestea au fost încălcate prin aceea că instanța nu era obligată să ratifice un raport de expertiză care nu era întocmit conform legii. În ceea ce privește dispozițiile art. 1169 C. civ., atâta vreme cât nici reclamanții, nici experții care au întocmit lucrarea omologată nu au depus tranzacții autentice care să susțină valoarea propusă de 10,89 euro/mp, atunci această valoare este nedovedită.

În recurs, atât reclamanții cât și pârâtul Statul Român au formulat întâmpinări prin care au solicitat, fiecare, respingerea recursului celeilalte părți. Ca și chestiune prealabilă analizării recursurilor, Înalta Curte constată că susținerea recurentului-pârât formulată cu prilejul dezbaterilor privind nulitatea recursului reclamanților pentru nemotivare nu poate fi primită, întrucât criticile formulate de către recurenții-reclamanți se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care calea de atac va fi analizată din perspectiva acestui text legal.

Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: I. Recurenții-reclamanți critică neacordarea de despăgubiri care să reflecte prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii pentru restul terenurilor aflate în proprietatea acestora, respectiv, cele aflate în zona de proiecție, zonă afectată de restricțiile pentru siguranța folosirii autostrăzii, identificată de experți ca fiind constituită din diferențele suprafețelor de teren aliate de o parte și de alta a autostrăzii, respectiv, de 1.885 mp la sud și 1.595 mp la nord, în total 3.480 mp, față de care raportul de expertiză efectuat în apel a stabilit o despăgubire de 10,440 euro.

De asemenea, critică faptul că instanța de apel nu a luat în considerare, referitor la terenul expropriat, că estimarea prejudiciului s-a realizat funcție de cea mai bună utilizare, iar nu de o utilizare a terenului ca pășune/fâneață și nu s-a raportat la împrejurarea că în legătură cu acesta recurenții-reclamanți aveau, anterior exproprierii, un proiect cu potențial turistic, respectiv, urmăreau trecerea terenului în intravilan în scopul realizării de construcții, sens în care au obținut certificatul de urbanism din 20 octombrie 2008 eliberat de Primăria Orașului Râșnov. Referitor la această din urmă chestiune, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, obligatorie pentru instanța de trimitere potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., s-au dat îndrumări în sensul de a se cerceta ".. împrejurarea dacă a operat vreo schimbare a categoriei de folosință a terenului expropriat (distinct de terenul rămas în proprietatea reclamanților) până la data transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului, sens în care se va verifica și dacă emiterea certificatului de urbanism a echivalat cu un aviz de schimbare a categoriei de folosință, precum și momentul transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului, în raport de consemnarea despăgubirilor pe numele reclamanților". În rejudecare, instanța de apel a încuviințat proba cu înscrisuri, expertiză și completare la raportul de expertiză. Potrivit adreselor nr. 1440/6334/2013 și nr. 6336/2013 emise de Primăria Orașului Râșnov a rezultat că terenul expropriat este extravilan categorie de folosință pășune, fără a rezulta, altfel decât din susținerile reclamanților, o altă categorie de folosință.

Sintagma "imobile de același fel" utilizată de art. 26 din Legea nr. 33/1994 semnifică raportarea la categoria de folosință de la momentul exproprierii, și nu la cea pe care terenul ar fi putut să o aibă în viitor, în urma demersurilor concrete efectuate de proprietar pentru schimbarea categoriei de folosință, ce nu au fost însă finalizate până la data exproprierii.

Prețul de vânzare al terenului expropriat ar putea fi determinat în raport de o altă categorie de folosință decât cea înscrisă în cartea funciară ca fiind "pășune" numai în măsura în care până la data exproprierii s-ar fi dovedit că a avut loc o schimbare a acestei categorii în aceea de "teren construibil". În speță, hotărârea de stabilire a despăgubirilor a fost emisă la data de 1 iulie 2008 iar certificatul de urbanism, în care se menționează categoria de folosință a terenului în discuție ca fiind aceea de "pășune", a fost emis la data de 20 octombrie 2008, ulterior demarării procedurii de expropriere, ceea ce instituie premisa unui act întocmit pro causa, întrucât, așa cum s-a arătat, schimbarea categoriei de folosință trebuie să intervină până la data exproprierii.

Pe de altă parte, achiziționarea acestui teren s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 februarie 2004, cu 4 ani înainte de emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, eliberarea certificatului de urbanism și formularea cererii de despăgubiri, interval de timp în care recurenții-reclamanți nu au făcut niciun demers în vederea construirii unui complex turistic. Împrejurarea că terenul expropriat se află situat într-o zonă turistică cu case de vacanță și pensiuni fiind dotat cu utilități nu determină de plano schimbarea categoriei de folosință a acestuia așa cum este menționată în evidențele autorităților locale, ea fiind luată în considerare ca o caracteristică importantă la efectuarea raportului de evaluare, care a avut însă în vedere, la stabilirea valorii, categoria de folosință pășune extravilan.

Ca atare, instanța de apel a constatat în mod corect că pentru terenul expropriat valoarea despăgubirilor a fost determinată prin raportare la categoria de folosință pășune. De asemenea, referitor la cererea de despăgubiri privind prejudiciul produs prin expropriere pentru restul terenului rămas în proprietatea recurenților-reclamanți, aceasta în mod corect a fost respinsă de către instanța de apel. Urmare a expertizelor efectuate în rejudecare, s-a stabilit că zonele afectate de restricțiile pentru siguranța folosirii autostrăzii sunt constituite din diferențele suprafețelor de teren aflate de o parte și de alta a autostrăzii, respectiv, 1.885 mp la sud și 1.595 mp la nord, în total 3.480 mp.

În privința suprafeței de 1.885 mp, experții au reținut că aceasta nu este afectată de construcția autostrăzii datorită faptului că este mai mare și are acces la drumul DE existent, astfel încât nu se pune problema unui prejudiciu legat de lipsa de acces pentru această porțiune. Referitor la suprafața de 1.595 mp, experții au reținut că aceasta nu va mai putea fi folosită în aceleași condiții ca cele anterioare exproprierii, fiind afectate posibilitățile de construire și de acces, sens în care au apreciat că există un prejudiciu distinct de cel al exproprierii, în cuantum de 10.440 euro. Concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză nu leagă instanța de judecată însă decât în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Or, sub acest aspect instanța de apel a constatat, în mod corect, că reclamanții nu au dovedit că nu vor putea folosi aceste parcele în scopurile agricole date de destinația și categoria terenului, altele decât cele interzise de dispozițiile legale (în speță, art. 16 - 18 din O.U.G. nr. 43/1997), nu s-a dovedit ce culturi s-au efectuat anterior litigiului, ce lucrări se realizează în prezent ori dacă terenul a fost sau nu cultivat. Instanța de apel a mai reținut, de asemenea în mod corect, că nu se pune problema posibilității de construire pe parcelele aflate în zona de protecție aferentă terenului expropriat întrucât aceste terenuri sunt situate în extravilan și nu pot fi afectate de construcții, interdicția prevăzută de art. 16 din O.U.G.

nr. 43/1997 fiind aplicabilă doar terenurilor aflate în zona de siguranță, iar nu celor aflate în zona de protecție. Rezultă că exploatarea agricolă a suprafeței de 3.480 mp aflată în zona de protecție nu este diminuată, față de destinația actuală a terenului și în lipsa unor dovezi privind modul de folosire în viitor a terenului, instanța de apel respingând în mod legal cererea de despăgubiri, II. Recurentul-pârât critică hotărârea instanței de apel sub aspectul nemotivării în ceea ce privește soluția de menținere a anulării hotărârii de stabilire a despăgubirilor, a greșitei mențineri a acestei soluții, a faptului că greșita consemnare a sumelor de bani cu titlu de despăgubire pe numele altei persoane decât proprietarul este suficientă pentru transferul dreptului de proprietate și a cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților, pe care îl consideră stabilit pe baza unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte constată că problema privind consemnarea greșită, de către recurentul-pârât, a sumelor stabilite cu titlu de despăgubire aferentă exproprierii pe numele proprietarului anterior al terenului în litigiu (deci, pe numele altei persoane decât cea îndreptățită la despăgubire), a fost tranșată de instanța de apel în rejudecare potrivit îndrumărilor deciziei de casare, Recurentul susține în mod greșit că este suficientă consemnarea sumei de bani la C.E.C., fără să intereseze pe numele cărei persoane s-a făcut - fostul proprietar sau cel actual - câtă vreme este o modalitate de transfer al dreptului de proprietate din patrimoniul expropriatului în cel al expropriatorului, astfel încât este relevantă calitatea de proprietar la momentul dispunerii măsurii.

Referitor la criticile deduse judecății de către recurentul-pârât, se reține că potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să conțină "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Contrar susținerilor recurentului-pârât conform cărora hotărârea recurată ar fi nemotivată în ce privește menținerea soluției de anulare parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, instanța de apel a reținut, sub acest aspect, că "Acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emise de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din H.G.

nr. 941/2004. Sesizată cu contestația împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral și că poate fi revocată de organul emitent conform art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004 nu exclude soluția anulării ei parțiale, cu privire la titular și la cuantumul despăgubirii". Afirmând că instanța de apel nu a motivat soluția de menținere a anulării hotărârii de stabilire a despăgubirilor recurentul-pârât citează trunchiat din decizia atacată, scoțând din contextul considerentelor acesteia sensul raționamentului juridic.

Astfel, critica pârâtului căreia instanța de apel i-a răspuns prin considerentele mai sus arătate a vizat faptul că instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv, deși reclamanții au solicitat prin acțiunea introductivă doar majorarea cuantumului despăgubirii stabilite prin Hotărârea nr. 129/2008, instanța de fond în mod greșit, extra petita, a anulat-o parțial, în condițiile în care nu avea această posibilitate, respectiva hotărâre fiind un act unilateral, revocabil exclusiv de către emitentul său, pentru motive temeinice.

Or, analizând această critică, instanța de apel a reținut că ".. acțiunea reclamanților a vizat hotărârea de expropriere atât sub aspectul cuantumului despăgubirii cât și în ceea ce privește titularul îndreptățit la despăgubiri în condițiile în care suma a fost consemnată greșit pe numele fostului proprietar ..", că ".. hotărârea atacată nu este un act bilateral și că poate fi revocată de organul emitent .." ceea ce .."nu exclude soluția anulării ei parțiale cu privire la titular și la cuantumul despăgubirii ..". Sub acest aspect, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel se circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., răspunzând motivat criticii cu care a fost învestită prin intermediul căii de atac, astfel încât nu este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Recurentul-pârât apreciază că menținerea soluției de anulare parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor este nelegală, arătând că o asemenea posibilitate nu este reglementată de lege, hotărârea în discuție nu face obiectul controlului jurisdicțional, putând fi revocată doar de către emitentul ei, recurenții-reclamanți nu sunt părți semnatare în hotărâre, iar instanța nu se poate pronunța decât asupra dreptului la despăgubire și asupra cuantumului despăgubirii, însă această critică nu poate fi primită.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 în baza căreia s-a emis hotărârea contestată "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv, transferul dreptului de proprietate asupra terenului" iar potrivit alin. (3) al aceluiași act normativ "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". Prin urmare, din economia textului legal anterior citat rezultă jurisdicția competentă să soluționeze contestația împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, respectiv, instanța de judecată, precum și chestiunile asupra cărora aceasta se poate pronunța, respectiv, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri, dacă este cazul, și cuantumul despăgubirii.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, modalitatea în care instanța de judecată învestită cu o atare contestație înțelege să soluționeze litigiul dedus judecății nu este limitată sau cenzurată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât soluția pronunțată vizează strict aspectele date de lege în competența sa. Împrejurarea că reclamanții nu sunt semnatari ai hotărârii nu are nicio relevanță în ceea ce privește soluția de anulare a acesteia, întrucât posibilitatea de contestare a acesteia în instanță de către persoana care justifică un interes legitim este expres prevăzută de lege.

Legea nu distinge dacă hotărârea de stabilire a despăgubirilor poate fi modificată sau anulată (sens în care nici acei cărora li se adresează nu trebuie să procedeze la o asemenea interpretare), dar în mod evident, atunci când contestația expropriatului este găsită întemeiată, operațiunea de înlocuire a dispoziției expropriatorului cu cea a instanței de judecată se realizează în urma anulării actului emis în procedura prealabilă învestirii instanței (consecința anulării fiind tocmai aceea a lipsirii de efecte juridice a dispoziției neconforme cu legea). De asemenea, nici reglementarea expresă a posibilității de revocare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii în anumite condiții și pentru motive temeinice, de către emitentul ei, nu împiedică instanța de judecată, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, să anuleze, când este cazul, o astfel de hotărâre, fiind vorba de etape diferite ale procedurii de expropriere, administrativă sau jurisdicțională.

În ceea ce privește modul în care instanța de apel a făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin luarea în considerare a unei singure tranzacții, a unor oferte de vânzare-cumpărare și a grilei notarilor publici, Înalta Curte constată că avut loc o corectă aplicare a textului de lege menționat, în condițiile în care probele administrate în cauză au demonstrat existența unei singure tranzacții relevante, iar prin decizia de casare s-a statuat că, dacă n-au fost perfectate tranzacții, pot fi luate în considerare alte elemente de evaluare cum ar fi ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mică publicitate. Este adevărat că în spiritul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare.

Însă, în lipsa unor atare dovezi, nimic nu împiedică ca evaluarea să aibă în vedere și alte criterii precum ofertele de preț ale agențiilor imobiliare, prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de mica publicitate pentru imobile de același fel, metoda comparației în raport de diferitele prețuri de tranzacționare, caracteristicile fizice ale terenului, localizare, acces, alte elemente caracteristice proprietății. Lipsa tranzacțiilor pe piața imobiliară nu poate determina amânarea efectuării expertizei ori refacerea acesteia până la data încheierii unor astfel de acte juridice. Instanța de apel, în rejudecare, s-a conformat dispozițiilor instanței de casare și a dispus efectuarea unei noi expertize, cu obiectivele privind evaluarea terenului în litigiu, stabilirea existenței sau nu a unui prejudiciu și calcularea despăgubirilor cu luarea în considerare a criteriilor de evaluare reglementase de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, instanța de apel a efectuat adrese către Biroul de Cadastru și Publicitate imobiliară Zărnești și către Camera Notarilor Publici, obținându-se două contracte, în condițiile în care în această perioadă nu au fost alte tranzacții imobiliare, respectiv, contractul din 17 decembrie 2012 și contractul din 7 iunie 2012. Camera Notarilor Publici a transmis instanței Anexa nr. 142 din "Ghidul cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare pentru județele Brașov și Covasna din anii 2012 - 2013". În determinarea valorii de despăgubire a imobilului experții au realizat o analiză de piață imobiliară și au efectuat corecții în raport de elementele caracteristice ale proprietății în condițiile unei piețe imobiliare puțin active.

Experții au avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 2012 în care un teren asemănător (teren extravilan pășune zona Râșnov) a fost tranzacționat la prețul de 13,39 euro/mp, ofertele de vânzare existente pe piața imobiliară cărora li s-a aplicat un coeficient de corecție diminuat cu 20% și valorile conținute în grila notarilor publici, rezultând valoarea de 10,89 euro/mp, care corespunde caracteristicilor terenului expropriat și criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Contrar susținerilor recurentul-pârât conform cărora instanța de apel nu s-ar fi pronunțat cu privire la contractul de vânzare-cumpărare din 7 iunie 2012 depus spre comparație, aceasta a constatat că în mod corect respectivul contract a fost înlăturat de către experți întrucât nu corespunde criteriilor de evaluare prevăzute de lege, prețul indicat fiind cel din 8 decembrie 2009, prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare din 8 decembrie 2009, neactualizat și nu cel de la data efectuării expertizei.

În ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora "Despăgubirea acordata de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată", susținere în raport de care recurentul-pârât arată că instanța nu poate diminua cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, Înalta Curte constată ca acestea sunt lipsite de pertinență, întrucât, pe de o parte, despăgubirea stabilită de instanța de judecată este mai mare decât cea oferită de expropriator (prin hotărârea de expropriere s-a stabilit o despăgubire de 21.377,40 euro, iar instanța de judecată a acordat o despăgubire în cuantum de 35.270 euro), iar pe de altă parte, recurenții-reclamanți nu critică, pe calea prezentului recurs, cuantumul despăgubirii acordate pentru terenul expropriat, ci neacordarea despăgubirilor aferente terenurilor aflate în zona de protecție și reținerea, în mod greșit, a categoriei de folosință a terenului expropriat ca fiind aceea de "pășune" (sens în care o atare critică din partea recurentului-pârât apare ca lipsită de interes).

Mai mult, atât prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtului, cât și prin concluziile orale susținute cu prilejul dezbaterilor, recurenții-reclamanți au arătat că raportul de evaluare realizat în rejudecare este conform legii. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții N.S.R., N.L.C., B.M. și B.E. și de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 343/Ap