ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3102/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3102/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele;

Prin Sentința nr. 284/D din 29 octombrie 2010

pronunțată în Dosar nr. 6572/62/2008 Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis

în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții N.S.R., N.L.,

B.M. și B.E. la data de 3 octombrie 2008 în temeiul dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 198/2004 și art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA; a anulat în parte Hotărârea nr.

129/2008 emisă de pârât și contestată de reclamanți, respectiv, în ceea ce

privește dispozițiile referitoare la persoana îndreptățită la plata

despăgubirilor aferente exproprierii suprafeței de 2.100 mp, identificată sub

nr. cadastral x, din suprafața totală de 3.239 mp a imobilului cu destinația de

fâneață extravilan, identificat ca fiind tarlaua 99, parcela cu nr. top. x, și

la cuantumul despăgubirilor (21.377,40 euro); a obligat pârâtul să acorde

reclamanților, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

sentinței, suma de 43.726,5 euro, respectiv, echivalentul în RON al acestei

sume la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii

suprafeței de teren mai sus identificate; a respins restul pretențiilor; a

respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în

contradictoriu cu pârâții Orașul Râșnov, prin primar, Consiliul Local al Orașului

Râșnov și Comisia Locală Râșnov de Aplicare a Legii nr. 198/2004, ca fiind

promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA să achite reclamanților suma de

7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat la 10 februarie 2004 reclamanții au dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului constituit din tarlaua 99, parcela nr. x, în

suprafața totală de 21.000 mp.

Potrivit mențiunilor

existente în C.F. nr. x Râșnov, imobilul mai sus menționat este aferent

numărului topografic y, ce este înscris în această carte funciară. Asupra

acestui imobil, numitul A.I. a dobândit, în conformitate cu prevederile legilor

fondului funciar, dreptul de proprietate, cu titlu de reconstituire, iar ca

urmare a decesului acestuia, a fost intabulat dreptul de proprietate în

favoarea numitei A.F., drept pe care aceasta l-a dobândit cu titlu de

moștenire. Apoi a fost intabulat dreptul de proprietate, în favoarea

reclamanților din prezenta cauză, în temeiul actului translativ de proprietate

arătat anterior. Toate operațiunile de carte funciară arătate, inclusiv

operațiunea de intabulare a dreptului de proprietate ai reclamanților, au avut

loc la data de 23 septembrie 2004, anterior emiterii hotărârii atacate.

Tribunalul a

constatat că nu putea aparține decât proprietarului imobilului fără de care a

fost luată măsura exproprierii, astfel cum acesta este identificat la data la

care această măsură a fost luată, calitatea de expropriat, conform prevederilor

art. 13 din Legea nr. 33/1994 și celor ale art. 2 din H.G.R. nr. 426/2008.

Așa fiind, prin

Hotărârea nr. 129/2008, în ceea ce privește persoana care are calitatea de

expropriat, pârâtul Statul Român a nesocotit prevederile legale menționate,

precum și documentele de carte funciară, care atestă faptul că, la data la care

a operat măsura exproprierii, numitul A.I. nu deținea niciun drept asupra

imobilului ce a constituit obiectul acestei măsuri.

În legătură cu cea de

a doua critică pe care reclamanții au adus-o hotărârii atacate, tribunalul a

reținut că prin hotărârea contestată s-a stabilit o despăgubire de 21,377,40

euro, în timp ce prin raportul de expertiză efectuat în cauză, experții au

concluzionat că imobilul ce formează obiectul exproprierii, în suprafață de

3.239 mp, are, la data efectuării lucrării de specialitate, o valoare de

43.726,5 euro. De asemenea, prin raportul de expertiză ce a fost administrat ca

probă s-a arătat că, la data la care a fost emisă hotărârea contestată, această

suprafață avea valoarea de 68.019 euro.

În ceea ce privește

modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților

pentru suprafața de teren expropriată, tribunalul a avut în vedere criteriile

instituite în acest sens de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a

constatat că valoarea pe care trebuie să o ia în considerare pentru

determinarea valorii despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru suprafața de

teren expropriată este valoarea reală, reprezentată de prețul cu care se vând

în mod obișnuit imobile similare, la data la care este efectuată raportul de

expertiză, respectiv, 5 mai 2010.

În condițiile în care

persoana ce a fost indicată în hotărârea atacată ca având calitatea de

proprietar al imobilului expropriat de la care a fost preluat imobilul nu

deținea, la data la care această hotărâre a fost adoptată, niciun drept asupra

imobilului, nu se poate reține că a putut opera un transfer al dreptului de

proprietate, întrucât din patrimoniul lui A.I. nu a putut fi transferat niciun

drept, cu privire la bunul imobil din litigiu, în condițiile în care acesta nu

deținea niciun drept asupra acestui imobil.

Reclamanții nu sunt

îndreptățiți să beneficieze de nicio sumă de bani cu titlu de prejudiciu,

întrucât, în cauză, nu a fost administrată nicio probă care să ateste că, în

urma exproprierii suprafeței de 3.239 mp, din terenul în suprafață totală de

21.000 mp, suprafață de teren ce rămâne în proprietatea acestora, respectiv,

suprafață de 17.748 mp, va suferi o diminuare a valorii.

În intervalul cuprins

între anii 2004 - 2008, reclamanții nu au efectuat niciun demers pentru

amenajarea imobilului ca bază turistică și de agrement și nici nu au făcut

dovada că, la data la care a fost emisă hotărârea atacată intenționau să

demareze un proiect care să aibă drept obiectiv realizarea unei astfel de

amenajări.

Așa fiind, tribunalul

a constatat că reclamanții nu au fost în măsură să probeze că, prin

exproprierea suprafeței de 3.239 din imobilul cu destinația de teren în

suprafață totală de 21.000 mp, au suferit un prejudiciu concretizat în

diminuarea valorii suprafeței de teren rămasă în proprietatea lor.

Fiind partea aflată

în culpă procesuală și partea care are calitatea de expropriator, pârâtul

Statul Român a fost obligat, în temeiul art. 274 din C. proc. civ. coroborat cu

art. 38 din Legea nr. 33/1994, să achite reclamanților suma de 7.000 RON, cu

titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu

cuvenit comisiei de experți ce a întocmit raportul de expertiză administrat ca

probă în cauză.

Prin Decizia nr.

106/Ap din 11 octombrie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a

admis în parte apelurile formulate atât de reclamanți cât și de pârâtul Statul

Român împotriva hotărârii mai sus menționate; a schimbat în parte sentința în

sensul că a obligat pârâtul să acorde reclamanților în termen de 30 zile de la

data rămâneri irevocabile a prezentei decizii despăgubiri în sumă de 32.766

euro sau echivalentul în RON la data plății reprezentând despăgubiri aferente

suprafeței expropriate (24.066 euro) și despăgubiri pentru prejudiciile cauzate

de afectarea terenurilor rămase la proprietari (8.700); a obligat pe apelantul

pârât să plătească apelanților reclamanți suma de 2.000 RON cheltuieli de

judecată; a obligat pe apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să achite

suma de 2.800 RON diferență onorariu expertiză.

Prin Decizia nr. 6431

din 19 octombrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a

admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva

deciziei de mai sus; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare,

la aceeași instanță de apel, reținându-se nulitatea expertizelor pentru

neconvocarea părților și necesitatea refacerii expertizelor cu stabilirea

valorii terenului expropriat și a celui neexpropriat funcție de categoria

extravilan pășune și de prețul de vânzare al altor imobile.

În rejudecare s-au

depus înscrisuri și s-a dispus refacerea expertizei cu obiectivele privind

evaluarea terenului în litigiu, stabilirea existenței sau nu a unui prejudiciu

și calcularea despăgubirilor aferente conform art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994.

Prin Decizia nr.

343/Ap din 17 iunie 2014 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în

rejudecare, a admis în parte apelurile formulate de reclamanții N.S.R., N.L.,

B.M. și B.E. și de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva

Sentinței nr. 284/2010 a Tribunalului Brașov; a schimbat în parte sentința în

sensul că a obligat pârâtul să acorde reclamanților în termen de 30 zile de la

data rămâneri irevocabile a prezentei decizii despăgubiri în sumă de 35,270

euro sau echivalentul în RON la data plății reprezentând despăgubiri aferente

suprafeței expropriate; a obligat pârâtul plătească apelanților reclamanți suma

de 5.975 RON cheltuieli de judecată; a obligat pârâtul să achite suma de 1.475

RON diferență onorariu expertiză; a respins restul pretențiilor și a menținut

celelalte dispoziții ale instanței de fond.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că solicitarea reclamanților de a se avea în

vedere valoarea terenului la data exproprierii nu poate fi primită,

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 fiind exprese în ceea ce privește

determinarea despăgubirilor la data efectuării expertizei și nu la data

exproprierii.

Instanța de apel a

mai reținut că susținerile pârâtului referitoare la pronunțarea unui extra

petit urmează a fi înlăturate întrucât acțiunea reclamanților a vizat hotărârea

de expropriere atât sub aspectul cuantumului despăgubirii cât și în ceea ce

privește titularul îndreptățit la despăgubiri în condițiile în care suma a fost

consemnată greșit pe numele fostului proprietar. Acțiunea prevăzută de art. 9

din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emise de comisia

constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din

H.G. nr. 941/2004. Sesizată cu contestația împotriva hotărârii, instanța are

competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar

faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral și că poate fi revocată de

organul emitent, conform art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004, nu exclude

soluția anulării ei parțiale, cu privire la titular și la cuantumul

despăgubirii.

Potrivit notei depuse

la 18 martie 2013, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., a arătat că suma de

77.974,07 RON stabilită pentru imobilul expropriat a fost consemnată pe numele

persoanei aparent îndreptățite să încaseze despăgubirea, respectiv, pe numele

A.I., astfel cum reiese din ordinul de plată din 29 septembrie 2008, fără a se

proceda până în prezent la consemnarea sumei pe numele reclamanților.

Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată

a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a

unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului

operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de

către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii,

potrivit, art. 15 din Legea nr. 198/2004, respectiv, art. 9 alin. (4) din Legea

nr. 255/2010, astfel încât față de neconsemnarea sumei pe numele reclamanților,

rezultă că acest transfer nu a operat până în prezent.

Ambele apeluri

vizează aspecte legate de cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanților

pentru terenul în suprafață de 3.239 mp expropriat și stabilirea existenței

unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate

datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii și întinderea acestui

prejudiciu, în cazul dovedirii lui.

În rejudecare, s-a

pus în vedere experților să aibă în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 potrivit cărora se ia în calcul prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la

data întocmirii raportului de expertiză cât și criteriile stabilite prin

decizia de casare referitoare la prețurile de vânzare efectiv practicate în

zonă astfel cum rezultă din contractele autentice de vânzare-cumpărare, din

informațiile obținute de la Camera Notarilor Publici și de la autoritatea

administrativ-locală, iar în lipsa contractelor, din ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare ori prețurile de la mica publicitate.

În legătură cu natura

juridică a terenului expropriat, în urma adreselor efectuate de instanță s-a

stabilit că acesta este extravilan categoria de folosință pășune, aspect ce a

rezultat din adresele nr. 1440/6334/2013 și nr. 6336/2013 emise de Orașul

Râșnov.

În vederea stabilirii

valorii terenului prin metoda comparației directe, s-a emis adresa către Biroul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zărnești, obținându-se doar două

contracte în condițiile în care în această perioadă nu au fost realizate alte

tranzacții imobiliare (contractul din 17 decembrie 2012 și 7 iunie 2012),

astfel cum rezultă din adresa nr. 7611/2013.

În speță,

expropriatorul a stabilit o valoare de 6,6 euro/mp, în timp ce pretențiile

reclamaților s-au ridicat la 20 euro/mp, aceștia cumpărând la 10 februarie 2004

terenul în litigiu cu suma de 4.761 RON/mp. Potrivit rapoartelor de expertiză

întocmite în cauză în primul ciclu procesual, prețul imobilului în litigiu a

variat de la 13,50 curo la 21 euro. Noua expertiză efectuată în apel în

rejudecare de către experții L.A., I.V.S. și C.L. a stabilit că valoarea

terenului expropriat este de 10,78 euro/mp, astfel încât valoarea

despăgubirilor este de 34.916 euro, iar prejudiciul pentru suprafața de 3.480

mp afectată de expropriere este de 10.440 euro. În completarea la raportul de

expertiză, experții au arătat că valoarea terenului expropriat este de 10,89

euro/mp, iar cea a terenului afectat de expropriere este de 3 euro/mp,

despăgubirile totale fiind în sumă de 45.710 euro.

Experții au menționat

caracteristicile terenului expropriat arătând că terenul se află situat într-o zonă

turistică cu case de vacanță și pensiuni, fiind dotat cu utilități prin rețeaua

electrică ce trece de-a lungul drumului pietruit Cheile Râșnovului la o

distanță de 350 m cât și prin rețeaua de aducțiune cu apă potabilă ce trece pe

același traseu, ceea ce îi conferă un grad sporit de valoare spre deosebire de

terenurile extravilane pășuni fără dotări.

Experții au avut în

vedere categoria de folosință a terenului aceea de pășune extravilan utilizând

în evaluare criteriul "cea mai bună utilizare a terenului considerat ca

fiind liber" cât și metoda "comparației directe" față de

ofertele de preț obținute de la proprietari sau agenți imobiliari. La baza

efectuării evaluării au stat informațiile privind nivelul prețurilor

corespunzătoare lunii mai 2014 cât și Standardele Internaționale de Evaluare

2011 care permit ambele metode de evaluare. Experții au arătat că înainte de

definitivarea proiectului de autostrăzi, proprietarii terenului în litigiu au

întreprins demersuri pentru a construi un complex turistic pe acesta și chiar

au obținut certificatul de urbanism din 20 octombrie 2008 eliberat de Primăria

Orașului Râșnov a cărui valabilitate a fost prelungită de la 20 octombrie 2009

până la 20 octombrie 2010. Chiar dacă pentru teren a fost eliberat certificatul

de urbanism, la stabilirea valorii terenului s-a avut în vedere categoria de

folosință pășune extravilan, astfel cum rezultă din mențiunile experților de la

dosar. Situarea într-o zonă turistică și vecinătatea pensiunilor și a caselor

de vacanță au determinat însă o caracteristică importantă a terenului

expropriat, astfel încât metoda de evaluare folosită de experți corespunde

Standardelor Internaționale de Evaluare. Dimpotrivă, metoda comparației prin

bonitare folosită la stabilirea valorii de 6,6 euro/mp oferită de expropriator

nu este recunoscută de Standardele Internaționale de Evaluare, fiind sub

valoarea prețului de piață, ori prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994

obligă la stabilirea despăgubirilor funcție de prețul de vânzare, în acest sens

fiind adresa nr. 730/2008 emisă de A.N.E.V.A.R. din care rezultă că metoda

bonității nu este conformă cu Standardul Internațional de Evaluare, pentru că

ia în calcul o valoare de bază pe mp de teren stabilită strict administrativ,

fără nicio legătură cu prețul de piață, la care se aplică mai multe corecții

procentuale și coeficienți.

În legătură cu modul

de determinare a valorii terenului expropriat, la dosar a fost depus

"Ghidul cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare

pentru județele Brașov și Covasna" elaborat de Camera Notarilor Publici

Brașov din care rezultă că valoarea de piață a terenurilor agricole pășune în

zona Râșnov este de 2,34 euro/ha, pentru terenurile neconstruite, dar

construibile cu utilități este de 14 mp, iar pentru cele neconstruite, dar

construibile fără utilități este de 8 euro/mp. Valoarea de 2,34 euro/mp din

anexa 142 este inferioară valorii de 6,6 euro/mp oferită de expropriator.

În prima expertiză

efectuată în rejudecare, experții s-au raportat la contractul din 17 decembrie

2012 în care un teren asemănător a fost tranzacțional la prețul de 13,39

euro/mp. Susținerile pârâtei în legătură cu înlăturarea acestui contract pe

motiv că nu se referă la un teren din acea zonă urmează a fi respinse, obiectul

contractului vizând un teren extravilan pășune din zona Râșnov, contractul din

7 iunie 2012 depus spre comparație a fost înlăturat în mod corect de către

experți pentru că nu corespunde criteriilor de evaluare prevăzute de lege,

prețul indicat fiind cel din 8 decembrie 2009 neactualizat și nu cel de la data

efectuării expertizei, astfel încât valoarea de 0,99 euro/mp nu este relevantă.

Contractul din 14 mai 2008 prin care un teren asemănător a fost tranzacțional

la valoarea de 35 euro/mp a fost invocat de experți doar spre exemplificare,

fără a fi utilizat în stabilirea valorii terenului în litigiu, astfel încât

criticile pârâtei referitoare la acest contract sunt lipsite de interes.

Experții nu au

analizat numai prețurile prevăzute în ofertele de vânzare ci și prețul consemnat

în contractul autentificat la 17 decembrie 2012 care, în lipsa unor dovezi care

să fi fost administrate de pârât, nu se poate reține că ar fi fost constituit

ca probă pro cauza. Pârâtul nu a administrat un probatoriu din care să rezulte

diferențe între prețul indicat în ofertele de vânzare existente pe piața

imobiliară, anexă la raportul de expertiză, și prețul de piață tranzacționat

prin diverse contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenuri

similare. Oferta de vânzare de 7 euro/mp depusă de pârât vizează un teren

extravilan fără utilități, nefiind asemănător cu terenul în litigiu, iar oferta

de preț din licitația publică are valoarea diminuată cu 25%, fiind sub suma

oferită de expropriator.

Ofertele de preț

reținute de experți sunt între 12 euro și 20 euro, iar împreună cu oferta de 7

euro depusă de pârât formează o medie de 13,25 euro care diminuată cu 20% dă o

valoare de 10,60 euro, deci o valoare apropiată de cea 10,89 euro propusă de

experți, în consecință, față de contractul de vânzare-cumpărare din 17

decembrie 2012 cu prețul de tranzacționare de 13,39 euro, de valorile din

ghidul notarilor și de ofertele de preț diminuate cu 20%, rezultă că valoarea

de 10,89 euro/mp corespunde caracteristicilor terenului expropriat cât și

criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Reclamanții nu au

reușit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin

raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea propusă în

apel de 20 euro/mp, nefiind susținută de alte probe. Prin urmare, despăgubirile

ce se cuvin reclamanților pentru terenul expropriat de 3.239 mp sunt în sumă de

35.270 euro, sub valoarea despăgubirii acordate prin hotărârea primei instanțe.

În ceea ce privește

cererea de acordare de despăgubiri care să reflecte prejudiciul suferit ca

urmare a exproprierii pentru restul terenului rămas în proprietatea

reclamanților instanța de apel a reținut că terenul reclamanților în suprafață

inițială de 21.000 mp a fost secționat și dezmembrat în 3 parcele astfel:

parcela cu nr. top. x în suprafață de 3.239 mp teren expropriat; parcela cu nr.

top. z în suprafață de 12.507 mp; parcela cu nr. top. a în suprafață de 5.241

mp.

Experții au arătat că

zona de protecție reprezintă suprafața construită a autostrăzii și constituie

parcela expropriată cu nr. top. x. Zonele afectate de restricțiile pentru

siguranța folosirii autostrăzii, constituite din diferențele suprafețelor de

teren aflate de o parte și de alta a autostrăzii sunt de 1.885 mp la sud și de

1.595 mp la nord, în total 3.480 mp.

Experții au arătat că

în dreptul terenului în cauză autostrada este proiectată și pe pământ și pe

viaduct și că există posibilitatea de trecere cu piciorul sau cu mijloacele de

transport de pe terenurile ce rămân în proprietatea reclamanților pe cel

expropriat, iar prin instituirea unui drept de servitute, prejudiciul pentru

lipsa de acces se stinge. Aceste din urmă parcele, deși rămase în proprietatea

reclamanților, prin modul de amplasare și funcționalitate al autostrăzii, nu

vor mai putea fi folosite în aceleași condiții ca cele anterioare exproprierii,

acest act afectând posibilitățile de construire mai ales în ceea ce privește

parcela de 1.595 mp care nu va mai avea niciun alt drum de acces în jurul ei

decât de pe terenul expropriat devenii proprietatea Statului Român. Cealaltă

parcelă de 1.885 mp nu este afectată datorită mărimii mai mari și accesului la

drumul DE existent, astfel încât nu se pune problema unui prejudiciu legat de

lipsa de acces pentru această porțiune.

Prevederile art. 26

din Legea nr. 33/1994 permit acordarea de despăgubiri nu doar pentru valoarea

reală a imobilului expropriat ci și pentru prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de

aceștia. În mod corect a reținut instanța de fond că reclamanții nu au depus

dovezi din care să rezulte că nu vor putea folosi aceste parcele în scopurile

agricole date de destinația și categoria terenului, altele decât cele interzise

de dispozițiile legale. Prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 43/1997 arată că

zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care

le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin

activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a

traficului prin: a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător; b)

executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace

înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum; c) executarea unor

lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța circulației sau

modifică regimul apelor subterane sau de suprafață; d) practicarea comerțului

ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop

(art. 17). Deținătorii terenurilor din vecinătatea drumurilor publice sunt

obligați să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de apărare a

drumului contra înzăpezirii, fără a percepe vreo chirie, cu condiția ca această

operațiune să nu împiedice executarea lucrărilor agricole și sa nu producă

degradări culturilor de pe aceste terenuri (art. 18).

În cauză nu s-a

dovedit ce culturi s-au efectuat anterior litigiului, ce lucrări se realizează

în prezent sau dacă terenul a fost sau nu cultivat, din constatările experților

rezultând dimpotrivă faptul ca terenul a rămas necultivat. Posibilitatea de

construire pe parcelele aflate în zona de protecție aferentă terenului

expropriat este exclusă în condițiile în care aceste terenuri sunt situate în

extravilan și nu pot fi afectate de construcții. Interdicția de realizare a

culturilor agricole este aplicabilă doar terenurilor aliate în zona de

siguranță nu și terenurilor aflate în zona de protecție, astfel cum rezultă din

prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 43/1997. Prin urmare, exploatarea agricolă a

parcelelor de 3.480 mp aflate în zona de protecție nu este diminuată, astfel

încât față de destinația actuală a terenului și în lipsa unor dovezi în

legătură cu modul de folosire pe viitor a terenului, despăgubirile au fost

corect respinse de prima instanță de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recursuri întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ., atât reclamanții N.S.R., N.L.C., B.M., B.E., cât și pârâtul

Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.

Recurenții reclamanți

au arătat că în mod greșit instanța de apel nu a acordat, despăgubiri constând

în prejudiciul suferit ca urmare a deprecierii porțiunilor de teren din

parcelele dezmembrate cu existența zonelor de protecție a autostrăzii,

respectiv, pentru suprafața totală de 3.480 mp, rezultând o despăgubire în

cuantum de 10.440 euro.

Din raportul de

expertiză efectuat în cauză a rezultat că terenurile rămase după dezmembrare în

urma exproprierii terenului de 3.239 mp sunt afectate din punct de vedere al

folosirii în scopul urbanistic ai Planului Urbanistic General într-un procent

de 31,99%, respectiv, o suprafață de 3.480 mp.

În atare situație, la

despăgubirea calculată datorită exproprierii ar trebui adăugată valoarea

corespunzătoare deprecierii porțiunilor de teren din parcelele dezmembrate cu

existența zonelor de protecție, respectiv, pentru suprafața de 3.480 mp,

rezultând o despăgubire în cuantum de 10.440 euro, conform raportului de

expertiză efectuat în cauză după rejudecare.

Contrar

considerentelor instanței de apel referitoare la faptul că reclamanții nu ar fi

dovedit ce culturi s-au efectuat anterior litigiului, ce lucrări se realizează

în prezent sau dacă terenul a fost cultivat, aceștia au făcut dovada că

anterior exproprierii au avut în derulare un proiect cu potențial turistic și

că urmăreau trecerea terenului în intravilan în scopul realizării de

construcții, respectiv, construirea unui complex turistic.

Deși mențiunea de

carte funciară face vorbire despre un teren din categoria "pășune"

reclamanții au achiziționat acest teren nu pentru destinație agricolă, ci

pentru construcția unui complex turistic, datorită situării într-o zonă de

interes turistic, în care sunt construite și alte pensiuni, precum și datorită

faptului că este construibil (așa cum rezultă din expertiza efectuată în

cauză), fiind dotat cu utilități de tipul rețea electrică de joasă tensiune,

conductă de aducțiune de apă potabilă ce alimentează și orașul Râșnov.

Recurentul-pârât a

formulat următoarele critici:

I. Soluția de

menținere a dispoziției de anulare a hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirilor emisă de către expropriator este nemotivată (art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.), instanța de apel limitându-se să afirme că ".. faptul că

hotărârea atacată nu este un act bilateral și că poate fi revocată de organul

emitent nu exclude soluția anulării ei parțiale cu privire la titular și la

cuantumul despăgubirii ..".

Pe de altă parte,

instanța de apel se află în eroare cu privire la natura actului juridic a cărui

nulitate se solicită a se constata, în sensul că hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirilor este un act unilateral, emis în conformitate cu

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 198/2004 și art. 6 din Norma metodologică,

reclamanții nu sunt părți semnatare în hotărâre, nu există temei legal pentru a

se constata nulitatea acestei hotărâri (faptul constatării de persoană

îndreptățită la despăgubiri și faptul majorării pe cale judiciară a

despăgubirii neconstituind motive de nulitate), situație față de care hotărârea

recurată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea m.

198/2004 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

II. Instanța de apel

a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 26 - 27 din Legea nr.

33/1994, art. 129, 1169 și 315 alin. (1) C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.).

Referitor la

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul-pârât arată că soluția

instanței de apel este întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză care

încalcă textul legal menționat, fiind fundamentat exclusiv pe oferte de vânzare

postate pe internet, iar nu pe tranzacții concrete, fără a ține cont de

criteriile prevăzute de lege pentru stabilirea acestor despăgubiri și fără a

face o corectă raportare la categoria de folosință a terenului expropriat și

suprafața acestuia.

Referitor la

dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, recurentul-pârât arată că, reținând

că "valoarea de 2,34 euro/mp din anexa 142 este inferioară valorii de 6,6

euro/mp oferită de expropriator" și că "oferta de preț din licitația

publică are valoarea diminuată cu 25% fiind sub suma oferită de

expropriator" instanța a interpretat și aplicat greșit aceste dispoziții,

care nu limitează probatoriul la tranzacții încheiate la prețuri superioare

sumei oferite de expropriator.

Referitor la

dispozițiile art. 129 C. proc. civ. recurentul-pârât arată că acestea au fost

încălcate prin aceea că instanța nu era obligată să ratifice un raport de

expertiză care nu era întocmit conform legii.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 1169 C. civ., atâta vreme cât nici reclamanții, nici experții

care au întocmit lucrarea omologată nu au depus tranzacții autentice care să

susțină valoarea propusă de 10,89 euro/mp, atunci această valoare este

nedovedită.

În recurs, atât

reclamanții cât și pârâtul Statul Român au formulat întâmpinări prin care au

solicitat, fiecare, respingerea recursului celeilalte părți.

Ca și chestiune

prealabilă analizării recursurilor, Înalta Curte constată că susținerea

recurentului-pârât formulată cu prilejul dezbaterilor privind nulitatea

recursului reclamanților pentru nemotivare nu poate fi primită, întrucât

criticile formulate de către recurenții-reclamanți se circumscriu motivului de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care calea

de atac va fi analizată din perspectiva acestui text legal.

Recursurile sunt

nefondate, pentru următoarele considerente:

I.

Recurenții-reclamanți critică neacordarea de despăgubiri care să reflecte

prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii pentru restul terenurilor aflate

în proprietatea acestora, respectiv, cele aflate în zona de proiecție, zonă

afectată de restricțiile pentru siguranța folosirii autostrăzii, identificată

de experți ca fiind constituită din diferențele suprafețelor de teren aliate de

o parte și de alta a autostrăzii, respectiv, de 1.885 mp la sud și 1.595 mp la

nord, în total 3.480 mp, față de care raportul de expertiză efectuat în apel a

stabilit o despăgubire de 10,440 euro.

De asemenea, critică

faptul că instanța de apel nu a luat în considerare, referitor la terenul

expropriat, că estimarea prejudiciului s-a realizat funcție de cea mai bună

utilizare, iar nu de o utilizare a terenului ca pășune/fâneață și nu s-a

raportat la împrejurarea că în legătură cu acesta recurenții-reclamanți aveau,

anterior exproprierii, un proiect cu potențial turistic, respectiv, urmăreau

trecerea terenului în intravilan în scopul realizării de construcții, sens în

care au obținut certificatul de urbanism din 20 octombrie 2008 eliberat de

Primăria Orașului Râșnov.

Referitor la această

din urmă chestiune, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu

procesual, obligatorie pentru instanța de trimitere potrivit art. 315 alin. (1)

C. proc. civ., s-au dat îndrumări în sensul de a se cerceta "..

împrejurarea dacă a operat vreo schimbare a categoriei de folosință a terenului

expropriat (distinct de terenul rămas în proprietatea reclamanților) până la

data transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului,

sens în care se va verifica și dacă emiterea certificatului de urbanism a

echivalat cu un aviz de schimbare a categoriei de folosință, precum și momentul

transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului, în

raport de consemnarea despăgubirilor pe numele reclamanților".

În rejudecare,

instanța de apel a încuviințat proba cu înscrisuri, expertiză și completare la

raportul de expertiză.

Potrivit adreselor

nr. 1440/6334/2013 și nr. 6336/2013 emise de Primăria Orașului Râșnov a

rezultat că terenul expropriat este extravilan categorie de folosință pășune,

fără a rezulta, altfel decât din susținerile reclamanților, o altă categorie de

folosință.

Sintagma

"imobile de același fel" utilizată de art. 26 din Legea nr. 33/1994

semnifică raportarea la categoria de folosință de la momentul exproprierii, și

nu la cea pe care terenul ar fi putut să o aibă în viitor, în urma demersurilor

concrete efectuate de proprietar pentru schimbarea categoriei de folosință, ce

nu au fost însă finalizate până la data exproprierii.

Prețul de vânzare al

terenului expropriat ar putea fi determinat în raport de o altă categorie de

folosință decât cea înscrisă în cartea funciară ca fiind "pășune"

numai în măsura în care până la data exproprierii s-ar fi dovedit că a avut loc

o schimbare a acestei categorii în aceea de "teren construibil".

În speță, hotărârea de

stabilire a despăgubirilor a fost emisă la data de 1 iulie 2008 iar

certificatul de urbanism, în care se menționează categoria de folosință a

terenului în discuție ca fiind aceea de "pășune", a fost emis la data

de 20 octombrie 2008, ulterior demarării procedurii de expropriere, ceea ce

instituie premisa unui act întocmit pro causa, întrucât, așa cum s-a arătat,

schimbarea categoriei de folosință trebuie să intervină până la data

exproprierii.

Pe de altă parte,

achiziționarea acestui teren s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare

încheiat la data de 10 februarie 2004, cu 4 ani înainte de emiterea hotărârii

de stabilire a despăgubirilor, eliberarea certificatului de urbanism și

formularea cererii de despăgubiri, interval de timp în care recurenții-reclamanți

nu au făcut niciun demers în vederea construirii unui complex turistic.

Împrejurarea că

terenul expropriat se află situat într-o zonă turistică cu case de vacanță și

pensiuni fiind dotat cu utilități nu determină de plano schimbarea categoriei de

folosință a acestuia așa cum este menționată în evidențele autorităților

locale, ea fiind luată în considerare ca o caracteristică importantă la

efectuarea raportului de evaluare, care a avut însă în vedere, la stabilirea

valorii, categoria de folosință pășune extravilan.

Ca atare, instanța de

apel a constatat în mod corect că pentru terenul expropriat valoarea

despăgubirilor a fost determinată prin raportare la categoria de folosință

pășune.

De asemenea,

referitor la cererea de despăgubiri privind prejudiciul produs prin expropriere

pentru restul terenului rămas în proprietatea recurenților-reclamanți, aceasta

în mod corect a fost respinsă de către instanța de apel.

Urmare a expertizelor

efectuate în rejudecare, s-a stabilit că zonele afectate de restricțiile pentru

siguranța folosirii autostrăzii sunt constituite din diferențele suprafețelor

de teren aflate de o parte și de alta a autostrăzii, respectiv, 1.885 mp la sud

și 1.595 mp la nord, în total 3.480 mp.

În privința

suprafeței de 1.885 mp, experții au reținut că aceasta nu este afectată de

construcția autostrăzii datorită faptului că este mai mare și are acces la

drumul DE existent, astfel încât nu se pune problema unui prejudiciu legat de

lipsa de acces pentru această porțiune.

Referitor la

suprafața de 1.595 mp, experții au reținut că aceasta nu va mai putea fi

folosită în aceleași condiții ca cele anterioare exproprierii, fiind afectate

posibilitățile de construire și de acces, sens în care au apreciat că există un

prejudiciu distinct de cel al exproprierii, în cuantum de 10.440 euro.

Concluziile

rapoartelor de expertiză efectuate în cauză nu leagă instanța de judecată însă

decât în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în

cauză.

Or, sub acest aspect

instanța de apel a constatat, în mod corect, că reclamanții nu au dovedit că nu

vor putea folosi aceste parcele în scopurile agricole date de destinația și

categoria terenului, altele decât cele interzise de dispozițiile legale (în

speță, art. 16 - 18 din O.U.G. nr. 43/1997), nu s-a dovedit ce culturi s-au

efectuat anterior litigiului, ce lucrări se realizează în prezent ori dacă

terenul a fost sau nu cultivat.

Instanța de apel a

mai reținut, de asemenea în mod corect, că nu se pune problema posibilității de

construire pe parcelele aflate în zona de protecție aferentă terenului

expropriat întrucât aceste terenuri sunt situate în extravilan și nu pot fi

afectate de construcții, interdicția prevăzută de art. 16 din O.U.G. nr.

43/1997 fiind aplicabilă doar terenurilor aflate în zona de siguranță, iar nu

celor aflate în zona de protecție.

Rezultă că

exploatarea agricolă a suprafeței de 3.480 mp aflată în zona de protecție nu

este diminuată, față de destinația actuală a terenului și în lipsa unor dovezi

privind modul de folosire în viitor a terenului, instanța de apel respingând în

mod legal cererea de despăgubiri,

II. Recurentul-pârât

critică hotărârea instanței de apel sub aspectul nemotivării în ceea ce

privește soluția de menținere a anulării hotărârii de stabilire a

despăgubirilor, a greșitei mențineri a acestei soluții, a faptului că greșita

consemnare a sumelor de bani cu titlu de despăgubire pe numele altei persoane

decât proprietarul este suficientă pentru transferul dreptului de proprietate

și a cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților, pe care îl consideră

stabilit pe baza unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte constată

că problema privind consemnarea greșită, de către recurentul-pârât, a sumelor

stabilite cu titlu de despăgubire aferentă exproprierii pe numele

proprietarului anterior al terenului în litigiu (deci, pe numele altei persoane

decât cea îndreptățită la despăgubire), a fost tranșată de instanța de apel în

rejudecare potrivit îndrumărilor deciziei de casare,

Recurentul susține în

mod greșit că este suficientă consemnarea sumei de bani la C.E.C., fără să

intereseze pe numele cărei persoane s-a făcut - fostul proprietar sau cel

actual - câtă vreme este o modalitate de transfer al dreptului de proprietate

din patrimoniul expropriatului în cel al expropriatorului, astfel încât este

relevantă calitatea de proprietar la momentul dispunerii măsurii.

Referitor la

criticile deduse judecății de către recurentul-pârât, se reține că potrivit

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să conțină

"motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Contrar susținerilor

recurentului-pârât conform cărora hotărârea recurată ar fi nemotivată în ce

privește menținerea soluției de anulare parțială a hotărârii de stabilire a

despăgubirilor, instanța de apel a reținut, sub acest aspect, că "Acțiunea

prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii

emise de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art.

10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004. Sesizată cu contestația împotriva

hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la

cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată nu este un act

bilateral și că poate fi revocată de organul emitent conform art. 10 alin. (3)

din H.G. nr. 941/2004 nu exclude soluția anulării ei parțiale, cu privire la

titular și la cuantumul despăgubirii".

Afirmând că instanța de

apel nu a motivat soluția de menținere a anulării hotărârii de stabilire a

despăgubirilor recurentul-pârât citează trunchiat din decizia atacată, scoțând

din contextul considerentelor acesteia sensul raționamentului juridic.

Astfel, critica

pârâtului căreia instanța de apel i-a răspuns prin considerentele mai sus

arătate a vizat faptul că instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a

cerut, respectiv, deși reclamanții au solicitat prin acțiunea introductivă doar

majorarea cuantumului despăgubirii stabilite prin Hotărârea nr. 129/2008,

instanța de fond în mod greșit, extra petita, a anulat-o parțial, în condițiile

în care nu avea această posibilitate, respectiva hotărâre fiind un act

unilateral, revocabil exclusiv de către emitentul său, pentru motive temeinice.

Or, analizând această

critică, instanța de apel a reținut că ".. acțiunea reclamanților a vizat

hotărârea de expropriere atât sub aspectul cuantumului despăgubirii cât și în

ceea ce privește titularul îndreptățit la despăgubiri în condițiile în care

suma a fost consemnată greșit pe numele fostului proprietar ..", că

".. hotărârea atacată nu este un act bilateral și că poate fi revocată de

organul emitent .." ceea ce .."nu exclude soluția anulării ei

parțiale cu privire la titular și la cuantumul despăgubirii ..".

Sub acest aspect,

Înalta Curte constată că decizia instanței de apel se circumscrie exigențelor

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., răspunzând motivat criticii cu care a fost

învestită prin intermediul căii de atac, astfel încât nu este incident motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul-pârât

apreciază că menținerea soluției de anulare parțială a hotărârii de stabilire a

despăgubirilor este nelegală, arătând că o asemenea posibilitate nu este

reglementată de lege, hotărârea în discuție nu face obiectul controlului

jurisdicțional, putând fi revocată doar de către emitentul ei,

recurenții-reclamanți nu sunt părți semnatare în hotărâre, iar instanța nu se

poate pronunța decât asupra dreptului la despăgubire și asupra cuantumului despăgubirii,

însă această critică nu poate fi primită.

Potrivit art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004 în baza căreia s-a emis hotărârea contestată

"Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în

condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa

instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care

i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub

sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate

către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor

de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii,

respectiv, transferul dreptului de proprietate asupra terenului" iar

potrivit alin. (3) al aceluiași act normativ "Acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Prin urmare, din

economia textului legal anterior citat rezultă jurisdicția competentă să

soluționeze contestația împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor,

respectiv, instanța de judecată, precum și chestiunile asupra cărora aceasta se

poate pronunța, respectiv, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri,

dacă este cazul, și cuantumul despăgubirii.

Contrar susținerilor

recurentului-pârât, modalitatea în care instanța de judecată învestită cu o

atare contestație înțelege să soluționeze litigiul dedus judecății nu este

limitată sau cenzurată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât soluția

pronunțată vizează strict aspectele date de lege în competența sa.

Împrejurarea că

reclamanții nu sunt semnatari ai hotărârii nu are nicio relevanță în ceea ce

privește soluția de anulare a acesteia, întrucât posibilitatea de contestare a

acesteia în instanță de către persoana care justifică un interes legitim este

expres prevăzută de lege.

Legea nu distinge

dacă hotărârea de stabilire a despăgubirilor poate fi modificată sau anulată

(sens în care nici acei cărora li se adresează nu trebuie să procedeze la o

asemenea interpretare), dar în mod evident, atunci când contestația

expropriatului este găsită întemeiată, operațiunea de înlocuire a dispoziției

expropriatorului cu cea a instanței de judecată se realizează în urma anulării

actului emis în procedura prealabilă învestirii instanței (consecința anulării

fiind tocmai aceea a lipsirii de efecte juridice a dispoziției neconforme cu

legea).

De asemenea, nici

reglementarea expresă a posibilității de revocare a hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii în anumite condiții și pentru motive temeinice, de

către emitentul ei, nu împiedică instanța de judecată, în virtutea plenitudinii

de jurisdicție, să anuleze, când este cazul, o astfel de hotărâre, fiind vorba

de etape diferite ale procedurii de expropriere, administrativă sau

jurisdicțională.

În ceea ce privește

modul în care instanța de apel a făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994,

prin luarea în considerare a unei singure tranzacții, a unor oferte de

vânzare-cumpărare și a grilei notarilor publici, Înalta Curte constată că avut

loc o corectă aplicare a textului de lege menționat, în condițiile în care

probele administrate în cauză au demonstrat existența unei singure tranzacții

relevante, iar prin decizia de casare s-a statuat că, dacă n-au fost perfectate

tranzacții, pot fi luate în considerare alte elemente de evaluare cum ar fi

ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mică

publicitate.

Este adevărat că în

spiritul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sintagma "prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț plătit

efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare

încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de

evaluare.

Însă, în lipsa unor

atare dovezi, nimic nu împiedică ca evaluarea să aibă în vedere și alte

criterii precum ofertele de preț ale agențiilor imobiliare, prețurile de

tranzacționare extrase de la rubricile de mica publicitate pentru imobile de

același fel, metoda comparației în raport de diferitele prețuri de

tranzacționare, caracteristicile fizice ale terenului, localizare, acces, alte

elemente caracteristice proprietății.

Lipsa tranzacțiilor

pe piața imobiliară nu poate determina amânarea efectuării expertizei ori

refacerea acesteia până la data încheierii unor astfel de acte juridice.

Instanța de apel, în

rejudecare, s-a conformat dispozițiilor instanței de casare și a dispus

efectuarea unei noi expertize, cu obiectivele privind evaluarea terenului în

litigiu, stabilirea existenței sau nu a unui prejudiciu și calcularea

despăgubirilor cu luarea în considerare a criteriilor de evaluare reglementase

de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, instanța

de apel a efectuat adrese către Biroul de Cadastru și Publicitate imobiliară

Zărnești și către Camera Notarilor Publici, obținându-se două contracte, în

condițiile în care în această perioadă nu au fost alte tranzacții imobiliare,

respectiv, contractul din 17 decembrie 2012 și contractul din 7 iunie 2012.

Camera Notarilor Publici a transmis instanței Anexa nr. 142 din "Ghidul

cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare pentru județele

Brașov și Covasna din anii 2012 - 2013".

În determinarea

valorii de despăgubire a imobilului experții au realizat o analiză de piață

imobiliară și au efectuat corecții în raport de elementele caracteristice ale

proprietății în condițiile unei piețe imobiliare puțin active.

Experții au avut în

vedere contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 2012 în care un teren

asemănător (teren extravilan pășune zona Râșnov) a fost tranzacționat la prețul

de 13,39 euro/mp, ofertele de vânzare existente pe piața imobiliară cărora li

s-a aplicat un coeficient de corecție diminuat cu 20% și valorile conținute în

grila notarilor publici, rezultând valoarea de 10,89 euro/mp, care corespunde

caracteristicilor terenului expropriat și criteriilor prevăzute de art. 26 din

Legea nr. 33/1994.

Contrar susținerilor

recurentul-pârât conform cărora instanța de apel nu s-ar fi pronunțat cu

privire la contractul de vânzare-cumpărare din 7 iunie 2012 depus spre

comparație, aceasta a constatat că în mod corect respectivul contract a fost

înlăturat de către experți întrucât nu corespunde criteriilor de evaluare

prevăzute de lege, prețul indicat fiind cel din 8 decembrie 2009, prevăzut în

antecontractul de vânzare-cumpărare din 8 decembrie 2009, neactualizat și nu

cel de la data efectuării expertizei.

În ce privește

greșita aplicare a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

potrivit cărora "Despăgubirea acordata de instanță nu va putea fi mai mică

decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de

expropriat sau de altă persoană interesată", susținere în raport de care

recurentul-pârât arată că instanța nu poate diminua cuantumul despăgubirii

stabilite de expropriator, Înalta Curte constată ca acestea sunt lipsite de

pertinență, întrucât, pe de o parte, despăgubirea stabilită de instanța de

judecată este mai mare decât cea oferită de expropriator (prin hotărârea de

expropriere s-a stabilit o despăgubire de 21.377,40 euro, iar instanța de

judecată a acordat o despăgubire în cuantum de 35.270 euro), iar pe de altă

parte, recurenții-reclamanți nu critică, pe calea prezentului recurs, cuantumul

despăgubirii acordate pentru terenul expropriat, ci neacordarea despăgubirilor

aferente terenurilor aflate în zona de protecție și reținerea, în mod greșit, a

categoriei de folosință a terenului expropriat ca fiind aceea de

"pășune" (sens în care o atare critică din partea recurentului-pârât

apare ca lipsită de interes).

Mai mult, atât prin

întâmpinarea formulată la recursul pârâtului, cât și prin concluziile orale

susținute cu prilejul dezbaterilor, recurenții-reclamanți au arătat că raportul

de evaluare realizat în rejudecare este conform legii.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții N.S.R., N.L.C., B.M. și B.E. și

de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr.

343/Ap