ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 516/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 14 decembrie 2011, reclamantul D.N.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român - reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin CNADNR SA și Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor comuna Șcheia, următoarele: anularea în parte a Hotărârii nr. 42 din 26 octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Comuna Șcheia, județul Suceava, cât privește cuantumul despăgubirilor acordate - 362 RON; anularea în parte a Hotărârii nr. 43 din 26 octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Comuna Șcheia, județul Suceava, cât privește cuantumul despăgubirilor acordate - 729 RON; obligarea pârâtului Statul Român să plătească în favoarea reclamantului valoarea reală a terenurilor expropriate, de 293 mp, respectiv 591 mp, în cuantum de 60 euro/mp; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 388 din 19 februarie 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamant, s-au desființat în parte hotărârile contestate, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 33.300 euro (sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății) cu titlu de despăgubiri și suma de 4520 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Conform titlului de proprietate nr. 3220 din 8 noiembrie 2007 emis în baza Legii nr. 18/1991, în favoarea reclamantului, acesta este proprietarul suprafeței de 340 mp teren situată la locul „D.C.”, din care prin Hotărârea nr. 42 din 26 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor, comuna Șcheia, județul Suceava a fost expropriată suprafața de 293 mp și i s-au acordat reclamantului despăgubiri în sumă de 362 RON.

Conform titlului de proprietate nr. 2818 din 17 aprilie 2002 emis în baza Sentinței civile nr. 1382 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Suceava, definitivă și irevocabilă, reclamantul este proprietarul suprafeței de 900 mp teren situat la locul „D.C.”, din care prin Hotărârea nr. 43 din 26 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor, comuna Șcheia, județul Suceava și i s-au acordat reclamantului despăgubiri în sumă de 729 RON.

Art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 26,81 euro/mp, rezultând un total de 23.700 euro, concluziile expertizei fiind însușite de toți cei trei experți care au format comisia de evaluare stabilită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994. La acordarea despăgubirilor totale, instanța a avut în vedere și valoarea de piață a două suprafețe de teren rămase neexpropriate care nu mai pot fi folosite în continuare conform categoriei de folosință, întrucât intră sub incidența restricțiilor de construire incluse în zona de protecție, respectiv valoarea de 1.300 euro pentru suprafața de 47 mp și valoarea de 8.300 euro pentru suprafața de 309 mp.

Instanța nu a primit susținerile reclamantului de acordare a sumei de 8.600 euro reprezentând câștigul nerealizat din punct de vedere al terenului privit ca investiție, întrucât prejudiciul invocat în acest sens este unul viitor și nesigur, iar pe de altă parte, reclamantului i s-au acordat despăgubiri pentru expropriere care echivalează cu o înstrăinare forțată, despăgubirile constând în prețul de piață al terenului, astfel că acordarea sumei solicitate ar echivala cu o dublă despăgubire. Din aceleași considerente, tribunalul constată nefondată și cererea de acordare a sumei de 4.500 euro contravaloarea daunelor provenite din câștigul nerealizat din obținerea recoltei de pe terenul expropriat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel atât pârâtul Statul Român, reprezentat de CNADNR SA București, cât și reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 22 din 31 mai 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, ambele apeluri au fost respinse, ca nefondate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Pârâtul apelant a criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanță pentru terenul expropriat apreciind că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 255/2010 și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 53/2011. Curtea a reținut că, într-adevăr, în speță sunt aplicabile prevederile acestei legi însă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii de către instanță sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010.

În ce privește nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la efectuarea raportului de expertiză, instanța de apel a reținut că, faptul că s-au folosit de către experți oferte de vânzare, iar nu prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare, nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale. Textul de lege se referă la „prețul cu care se vând imobilele de același fel”, ceea ce nu însemnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile. Pe de altă parte, instanța a reținut că pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză (septembrie 2012) având ca obiect terenuri din intravilanul comunei Șcheia, pe care experții nu le-au avut în vedere.

Astfel, pârâtul a depus o dată cu cererea de apel patru contracte de vânzare-cumpărare din perioada 2008 - 2009 ce nu pot fi luat în considerare față de data efectuării raportului de expertiză. Instanța a apreciat că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În ceea ce privește suprafețele de 47 de mp teren, respectiv 309 de mp, ce nu sunt incluse în cea expropriată, în mod corect s-au acordat despăgubiri reprezentând daune aduse proprietarului la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât, în suplimentul la raportul de expertiză s-a menționat că aceste suprafețe de teren nu au în prezent nicio cale de acces, nu pot fi lucrate de proprietari, nu vor putea fi arendate.

Față de categoria de folosință existentă la data exproprierii, cea de teren arabil, s-a procedat în mod corect la calculul câștigului nerealizat din obținerea recoltei sau arendarea terenului. Pârâtul apelant nu a formulat obiecțiuni la suplimentul la raportul de expertiză și nici prin apelul formulat nu a criticat susținerile experților că suprafețele de teren neexpropriate sunt locuri înfundate care nu mai pot fi exploatate și nici evaluarea câștigului nerealizat făcută de aceștia. Atât timp cât experții au revenit asupra motivării inițiale în sensul că cele două suprafețe de teren sunt destinate construcțiilor, fiind situate în zona de protecție a șoselei de centură, criticile din apel care vizează tocmai aceste susțineri inițiale ale experților nu se mai impun a fi analizate.

Într-adevăr, prima instanță a reținut în mod eronat în motivare că aceste terenuri se află în zona de protecție, însă acordarea de despăgubiri se impune pentru considerentele arătate de experți în suplimentul la raportul de expertiză expuse anterior. Instanța de apel nu a primit critica privind neaplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., având în vedere că nu s-a formulat o cerere reconvențională de către pârât, fiind admisă doar cererea reclamantului. Instanța de apel a respins și criticile reclamantului ce vizau câștigul nerealizat de pe terenul expropriat privit ca investiție (8.500 de euro) sau din obținerea recoltei (4.500 de euro). S-a apreciat că, în noțiunea de daune aduse proprietarului la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu intră și beneficiul nerealizat din cultivarea terenului expropriat.

Exproprierea este în fapt o vânzare forțată, proprietarul expropriat primind o despăgubire constând în prețul de piață a imobilului. De altfel, nici nu rezultă din raportul de expertiză pentru câți ani după expropriere au calculat experții daune rezultate din neexploatarea în viitor al terenului expropriat, fiind o perioadă nedeterminată, deci nu se poate susține că este vorba de un prejudiciu cert și evaluabil. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania NADNR SA București, cât și reclamantul. În recursul său, pârâtul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că în mod greșit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.

Susține că instanța de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că în această privință sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Concluzia sus-menționată este consecința greșitei interpretări a legii, deoarece, potrivit art. 11 alin. 7 și 8 din Legea nr. 255/2010, înainte de data începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate iar acest raport de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin hotărârea pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere, în cazul lucrărilor de investiții, se aproba și sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare.

Arată că, în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc prin raportul de evaluare întocmit în baza expertizelor întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, aceste reglementari având un caracter imperativ. Pe de altă parte, s-a arătat că este real faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor.

În raport de cele arătate, s-a conchis că, având în vedere faptul că prin raportul de evaluare, valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Șcheia, cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (7) - (8) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, cererea reclamantului de anulare a hotărârii de expropriere nu se justifica a fi admisă.

S-a mai arătat, că nu au fost respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât, în mod greșit, instanțele au valorificat concluziile raportului de expertiză, în condițiile în care acest raport nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, câtă vreme experții nu au verificat și identificat nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat. O altă critică vizează greșita apreciere a datei în raport de care se calculează despăgubirile. Se susține astfel că, în sistemul Legii nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere, astfel că aceasta era data la care trebuiau să se raporteze experții și instanța la stabilirea despăgubirilor.

Se mai susține că, în mod nelegal au fost incluse în cuantumul despăgubirilor sumele de 1.300 euro și 8.300 euro. Arată că suprafețele pentru care s-au acordat aceste sume nu au fost expropriate în fapt, ci au rămas în patrimoniul reclamantului, nefiind afectate de restricții de utilizare. În motivarea recursului, reclamantul a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele: Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a principiului despăgubirii integrale și juste a proprietarului expropriat, fiind încălcate dispozițiile art. 44 din Constituția României. Apreciază că, pe lângă prejudiciul efectiv suferit, acordat de instanța de fond, era îndreptățit și la beneficiul nerealizat, în cele două componente care au fost estimate prin raportul de expertiză.

Totodată, art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede expres că pentru calculul despăgubirii se vor lua în considerare prețul de piață al imobilului și daunele provocate proprietarului, cuprinzând atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cesans). Ca echivalent al beneficiului nerealizat, a solicitat daunele provenite din câștigul nerealizat, din punct de vedere al terenului privit ca investiție (realizarea unei construcții sau înstrăinarea terenului în scopul edificării unor construcții), precum și daunele provenite din câștigul nerealizat din obținerea recoltei, calculat prin metoda capitalizării directe, pretenții a căror existență și întindere rezultă nemijlocit expertiză.

Pe de o parte, se arată că terenul rămas neexpropriat nu poate fi folosit în continuare conform categoriei de folosință teren intravilan pentru construcții, existente la data exproprierii, datorită restricțiilor privind execuția de construcții impuse de suprapunerea pe zona de protecție, deci acest teren nu dobândește vreun spor de valoare ca urmare a construirii șoselei de centură în imediata sa vecinătate. Pe de altă parte, se subliniază că, având în vedere faptul că reclamantul intenționa să procedeze la comasarea celor două parcele evaluate și la solicitarea emiterii autorizației de construire, iar acest lucru nu s-a mai realizat, se conturează un câștig nerealizat, din punct de vedere al terenului privit ca investiție, prejudiciul efectiv calculat prin tehnica reziduală fiind în cuantum de 8.600 euro.

Totodată, faptul că utilizarea proprietății evaluate ca și teren de construcții este fezabilă financiar este atestată de faptul că reclamantul intenționa să ridice o proprietate rezidențială pe parcelele de teren expropriate, ceea ce a devenit imposibil în urma emiterii hotărârilor contestate. Sub un alt aspect, din răspunsul la obiecțiunile încuviințate rezultă că având în vedere categoria de folosință existentă la data exproprierii, cea de teren „arabil" aflat în intravilanul localității și văzând situația drumului de acces la parcelele rămase neexpropriate, după începerea lucrărilor la șoseaua de centură, respectiv faptul că parcele rămase neexpropriate nu au, în prezent, nici o cale de acces, reclamantul se consideră îndreptățit la daune reprezentând câștigul nerealizat.

Din cauză că parcelele rămase neexpropriate nu au, în prezent, nici o cale de acces, acestea nu vor putea fi lucrate de proprietari, nici nu vor putea fi arendate, deoarece nici proprietarii, nici eventualii arendași nu vor putea intra pe proprietatea rămasă neexpropriată pentru că nu există nici o cale de acces la aceasta. Astfel, raportul de expertiză întocmit reflectă și un prejudiciu sub forma câștigului nerealizat din obținerea recoltei sau din arendarea terenului, calculat prin metoda capitalizării directe a rentei funciare, în sumă de 4.500 euro/an. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: 1. Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA Este adevărat că Legea nr. 255/2010 are caracter special în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă cadrul normativ general în materia exproprierii.

Prin Legea nr. 255/2010, lege cu caracter special, se reglementează regimul juridic al terenurilor expropriate pentru efectuarea lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, iar prin dispozițiile acestui act normativ, art. 22 alin. (3), s-a prevăzut că acțiunea promovată de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilit de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor, se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Prin urmare, în cadrul contestației formulate împotriva Hotărârilor nr. 42 din 26 octombrie 2011 și nr. 43 din 26 octombrie 2011 emise de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a comunei Scheia, stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantului pentru terenurile expropriate se face, în instanță, în raport de dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.

Nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât în sensul că instanțele de judecată trebuiau să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenurile expropriate în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele ce i se cuvin reclamantului pentru terenurile expropriate se stabilesc printr-un raport de evaluare ce se realizează având în vedere expertizele întocmite de camerele notarilor publici, câtă vreme, pe de o parte, aceste dispoziții legale reglementează evaluarea terenurilor anterior începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, în cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, iar pe de altă parte, pentru că dispozițiile art. 22 din același act normativ prevăd că acțiunea în instanță formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor.

Cu alte cuvinte, contestația formulată de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii, stabilit prin hotărâre de expropriere, se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. În ceea ce privește critica formulată de pârât potrivit căreia decizia recurată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât, contrar celor reținute de experți și de instanță, există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze pentru stabilirea prețului de circulație a terenului în litigiu, se constată că este nefondată. Textul de lege se referă la „prețul cu care se vând imobilele de același fel”, ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile.

Textul de lege se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător prețul poate să scadă, dar diferența nu poate fi semnificativă, iar experții au ținut cont și de acest aspect în efectuarea expertizei. Pe de altă parte, pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Șcheia, pe care experții nu le-au avut în vedere.

Astfel, instanțele de fond și apel, legal, au omologat raportul de expertiză efectuat în primă instanță, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii pentru terenurile expropriate raportându-se la ofertele de vânzare în lipsa tranzacțiilor concrete pentru terenuri similare sau comparabile, față de faptul că experții au dovedit, prin sursele de informare aflate la dispoziția lor, că la momentul efectuării raportului de expertiză, piața imobiliară era inactivă raportat la perioada anilor 2008 - 2010, iar puținele tranzacții efective nu sunt credibile datorită diferențelor nejustificat de mari de prețuri de vânzare.

Mai mult, se constată că pârâtul a anexat cererii de apel contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri similare, care însă nu s-au perfectat la data întocmirii raportului de expertiză ci anterior, astfel că legal instanța de apel nu a primit susținerea pârâtului potrivit căreia cuantumul despăgubirii ce i se cuvine reclamantului trebuia să se stabilească în raport de prețul de vânzare ce rezultă din aceste contracte.

În concluzie, susținerea pârâtului potrivit căreia stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenurile expropriate trebuia să se facă ținând cont de prețul de tranzacționare, așa cum rezultă din tranzacțiile efective realizate pe piața imobiliară anexate cererii de apel, este nefondată, față de cele reținute de instanțele de fond și apel, de pe o parte, iar pe de altă parte, față de faptul că pârâtul nu a probat existența unor tranzacții efective pe piața imobiliară pentru terenuri similare la momentul efectuării raportului de expertiză în primă instanță. Critica recurentului în sensul că momentul în raport cu care se stabilește valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat este data exproprierii, este nefondată.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a prevederilor art. 21 - 27 din aceeași lege, care reglementează procedura judiciară a exproprierii, rezultă fără dubiu că raportul de expertiză la care se referă art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cel efectuat prin intermediul instanței de judecată. Așadar, Legea-cadru în materia exproprierilor nr. 33/1994 stabilește un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experți, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.

În sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele două momente - ale transferului dreptului de proprietate din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului și cel al plății despăgubirii efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului constituțional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 28 din Legea nr. 33/1994, „Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite”, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege, „Hotărârea de expropriere va stabili despăgubirea ținând seama, pentru drepturile reale prevăzute la alin. (3), de dispozițiile art. 26”. Din analiza normelor legale care reglementează procedura de expropriere reiese că efectul translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție suspensivă, aceea ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziția expropriatului sumele aferente despăgubirii.

Prin această modalitate de reglementare sunt respectate imperativele constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Constituție, ca despăgubirea să fie prealabilă exproprierii.

Cu privire la condiția ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească instanța este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, precum și în art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căreia „Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (..)”.

Astfel, așa cum rezultă din însăși reglementarea legală a exproprierii, o condiție necesară a acesteia este existenta unei despăgubiri drepte și prealabile, care să compenseze prejudiciul suferit de proprietar sau de ceilalți titulari de drepturi reale cu privire la bunul expropriat. Despăgubirea este dreaptă, atunci când este de natură să acopere întreaga pierdere cauzată persoanelor afectate de măsura exproprierii, și este prealabilă, întrucât constituie o garanție acordată persoanelor îndreptățite, în ceea ce privește păstrarea aceleiași valori a obiectului patrimonial, prin care se înlocuiește dreptul real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă. În acest sens, numai în ipoteza în care plata echivalentului în RON a sumei stabilite în euro se face la data plății efective, sunt întrunite cerințele legale ale despăgubirii ce trebuie să însoțească aplicarea măsurii exproprierii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, prin actele normative adoptate în materie de expropriere pentru cauză de utilitate publică, a fost stabilit ca moment al despăgubirii, data efectuării raportului de expertiză. Nici critica referitoare la includerea în cuantumul total al despăgubirilor a sumelor de 1.300 euro și 3.800 euro, aferente terenurilor expropriate, nu poate fi primită. În suplimentul la raportul de expertiză s-a menționat că suprafețele de teren neexpropriate (47 mp și 309 mp) nu au în prezent nicio cale de acces, nu pot fi lucrate de proprietari, nu vor putea fi arendate, deci nu mai pot fi exploatate conform categoriei de folosință existentă la data exproprierii.

La suplimentul la raportul de expertiză, pârâtul nu a formulat obiecțiuni și nici prin apel nu a criticat susținerile experților în sensul că suprafețele de teren neexpropriate sunt locuri înfundate care nu mai pot fi exploatate, nefiind criticată nici evaluarea câștigului nerealizat făcută de aceștia. Mai mult, Înalta Curte observă că prin aceste susțineri se critică modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a situației de fapt în prezenta pricină. Or, asemenea critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Față de actuala configurație a art. 304 C. proc.

civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. De aceea, susținerile formulate pe aspectul situației de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.

2. Recursul formulat de reclamant Reclamantul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește prejudiciul cauzat reclamantului prin exproprierea celor două suprafețe de teren. A arătat că a solicitat daunele provenite din câștigul nerealizat, din punct de vedere al terenului privit ca investiție (realizarea unei construcții sau înstrăinarea terenului în scopul edificării unor construcții), precum și daunele provenite din câștigul nerealizat din obținerea recoltei.

Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Stabilirea acestui preț de piață presupune administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.

În speță, însă, recurentul nu critică nelegalitatea criteriilor folosite pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, ci susține că instanța nu i-a acordat daunele provocate proprietarului în sensul dorit de acesta. Or, în considerentele instanței de fond, menținute și de instanța de apel, s-a reținut că nu pot fi primite susținerile reclamantului de acordare a sumei de 8.600 euro cu titlu de prejudiciu nerealizat din punct de vedere al terenului privit ca investiție și a sumei de 4.500 euro cu titlu de daune provenite din câștigul nerealizat din obținerea recoltei de pe terenul expropriat, întrucât, pe de o parte, acest prejudiciu este unul viitor și nesigur, reprezentând o intenție, iar pe de altă parte, despăgubirile constând în prețul de piață al terenurilor expropriate cuprinde și daunele aduse proprietarului, astfel că s-ar ajunge la o dublă despăgubire.

Simpla intenție de comasare a terenurilor și de a efectua, în viitor, o construcție, respectiv solicitarea de despăgubiri pentru neexploatarea unui teren care a trecut deja în proprietatea unui terț nu echivalează cu existența unui prejudiciu cert și evaluabil, fiind lipsite de temei juridic.

În ce privește prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, invocate de reclamant, Curtea Europeană a observat că necesitatea despăgubirii proprietarului pentru privarea de proprietate nu este însă prevăzută de reglementarea mai sus menționată, dar a fost impusă de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că „o privare de proprietate pentru cauză de utilitate publică nu se justifică fără plata unei indemnizări, sub rezerva unor circumstanțe excepționale“ - Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei - deoarece, în absența indemnizării, protecția asigurată de art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție ar fi iluzorie și ineficace.

Indemnizarea trebuie să fie rezonabilă, dar Convenția „nu garantează, în toate cazurile, dreptul la o compensare integrală a pierderii suferite“, deoarece „obiective legitime, de utilitate publică, cum ar fi realizarea unor reforme economice sau de justiție socială, pot milita pentru o indemnizare (rambursare) inferioară valorii de piață a imobilului“ - Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei; Hotărârea din 9 octombrie 2003, pronunțată în Cauza Biozokat A.E. c. Grecia.

În sensul că nu se poate aplica principiul restituirii în întregime a valorii bunului expropriat statuează Curtea Europeană în jurisprudența sa și în cauzele Papamichalopoulos et autres c. Grèce din 31 octombrie1995, cauza Scordino c. Italie nr. 36813/97, § 249, Kozacıoğlu c. Turquie [GC], nr. 2334/03 din 19 februarie 2009. De altfel, faptul că instanța nu a acordat daunele solicitate de reclamant în sensul dorit de acesta, nu echivalează cu încălcarea textelor legale invocate, întrucât numai nerespectarea criteriilor impuse de lege poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Aprecierea judecătorului de fond, respectiv a celui de apel, cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii stabilită în concordanță cu criteriile impuse de lege, constituie, de altfel, o problemă de temeinicie a hotărârii ce nu poate fi supusă controlului instanței de recurs.

Reținând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge și recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Statul Român prin CNADNR SA și de reclamantul D.N. împotriva Deciziei civile nr. 22 din 31 mai 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2014. Procesat de GGC - LM