ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 516/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 516/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la

data de 14 decembrie 2011, reclamantul D.N. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Statul Român - reprezentat Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii - prin CNADNR SA și Comisia de verificare a dreptului de

proprietate și acordare a despăgubirilor comuna Șcheia, următoarele: anularea

în parte a Hotărârii nr. 42 din 26 octombrie 2011 emisă de Comisia de

verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Comuna

Șcheia, județul Suceava, cât privește cuantumul despăgubirilor acordate - 362

RON; anularea în parte a Hotărârii nr. 43 din 26 octombrie 2011 emisă de

Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor

Comuna Șcheia, județul Suceava, cât privește cuantumul despăgubirilor acordate

- 729 RON; obligarea pârâtului Statul Român să plătească în favoarea

reclamantului valoarea reală a terenurilor expropriate, de 293 mp, respectiv

591 mp, în cuantum de 60 euro/mp; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 388 din 19 februarie 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, s-a admis

acțiunea formulată de reclamant, s-au desființat în parte hotărârile

contestate, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 33.300

euro (sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății) cu titlu de

despăgubiri și suma de 4520 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Conform titlului de

proprietate nr. 3220 din 8 noiembrie 2007 emis în baza Legii nr. 18/1991, în

favoarea reclamantului, acesta este proprietarul suprafeței de 340 mp teren

situată la locul „D.C.”, din care prin Hotărârea nr. 42 din 26 octombrie 2011 a

Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor,

comuna Șcheia, județul Suceava a fost expropriată suprafața de 293 mp și i s-au

acordat reclamantului despăgubiri în sumă de 362 RON.

Conform titlului de

proprietate nr. 2818 din 17 aprilie 2002 emis în baza Sentinței civile nr. 1382

din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Suceava, definitivă și irevocabilă,

reclamantul este proprietarul suprafeței de 900 mp teren situat la locul

„D.C.”, din care prin Hotărârea nr. 43 din 26 octombrie 2011 a Comisiei de

verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor, comuna

Șcheia, județul Suceava și i s-au acordat reclamantului despăgubiri în sumă de

729 RON.

Art. 26 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la

care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză,

stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând

că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța de judecată, trebuie

să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.

Potrivit raportului

de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o

valoare de piață de 26,81 euro/mp, rezultând un total de 23.700 euro,

concluziile expertizei fiind însușite de toți cei trei experți care au format

comisia de evaluare stabilită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

La acordarea

despăgubirilor totale, instanța a avut în vedere și valoarea de piață a două

suprafețe de teren rămase neexpropriate care nu mai pot fi folosite în

continuare conform categoriei de folosință, întrucât intră sub incidența

restricțiilor de construire incluse în zona de protecție, respectiv valoarea de

1.300 euro pentru suprafața de 47 mp și valoarea de 8.300 euro pentru suprafața

de 309 mp.

Instanța nu a primit

susținerile reclamantului de acordare a sumei de 8.600 euro reprezentând

câștigul nerealizat din punct de vedere al terenului privit ca investiție,

întrucât prejudiciul invocat în acest sens este unul viitor și nesigur, iar pe

de altă parte, reclamantului i s-au acordat despăgubiri pentru expropriere care

echivalează cu o înstrăinare forțată, despăgubirile constând în prețul de piață

al terenului, astfel că acordarea sumei solicitate ar echivala cu o dublă despăgubire.

Din aceleași

considerente, tribunalul constată nefondată și cererea de acordare a sumei de

4.500 euro contravaloarea daunelor provenite din câștigul nerealizat din

obținerea recoltei de pe terenul expropriat.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel atât pârâtul Statul Român, reprezentat de CNADNR SA

București, cât și reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 22 din 31 mai 2013 a

Curții de Apel Suceava, secția I civilă, ambele apeluri au fost respinse, ca

nefondate.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Pârâtul apelant a

criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanță pentru terenul expropriat

apreciind că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 255/2010 și a normelor

metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 53/2011. Curtea

a reținut că, într-adevăr, în speță sunt aplicabile prevederile acestei legi

însă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii de către instanță

sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere

în mod expres chiar Legea nr. 255/2010.

În ce privește

nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la efectuarea raportului

de expertiză, instanța de apel a reținut că, faptul că s-au folosit de către

experți oferte de vânzare, iar nu prețuri rezultate din contracte de

vânzare-cumpărare, nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale. Textul de

lege se referă la „prețul cu care se vând imobilele de același fel”, ceea ce nu

însemnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare în lipsa unor

tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile. Pe de altă parte,

instanța a reținut că pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția

expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de

expertiză (septembrie 2012) având ca obiect terenuri din intravilanul comunei

Șcheia, pe care experții nu le-au avut în vedere. Astfel, pârâtul a depus o

dată cu cererea de apel patru contracte de vânzare-cumpărare din perioada 2008

- 2009 ce nu pot fi luat în considerare față de data efectuării raportului de

expertiză.

Instanța a apreciat

că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate

pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum

prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește

suprafețele de 47 de mp teren, respectiv 309 de mp, ce nu sunt incluse în cea

expropriată, în mod corect s-au acordat despăgubiri reprezentând daune aduse

proprietarului la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

întrucât, în suplimentul la raportul de expertiză s-a menționat că aceste

suprafețe de teren nu au în prezent nicio cale de acces, nu pot fi lucrate de

proprietari, nu vor putea fi arendate. Față de categoria de folosință existentă

la data exproprierii, cea de teren arabil, s-a procedat în mod corect la

calculul câștigului nerealizat din obținerea recoltei sau arendarea terenului.

Pârâtul apelant nu a

formulat obiecțiuni la suplimentul la raportul de expertiză și nici prin apelul

formulat nu a criticat susținerile experților că suprafețele de teren

neexpropriate sunt locuri înfundate care nu mai pot fi exploatate și nici

evaluarea câștigului nerealizat făcută de aceștia. Atât timp cât experții au

revenit asupra motivării inițiale în sensul că cele două suprafețe de teren

sunt destinate construcțiilor, fiind situate în zona de protecție a șoselei de

centură, criticile din apel care vizează tocmai aceste susțineri inițiale ale

experților nu se mai impun a fi analizate. Într-adevăr, prima instanță a

reținut în mod eronat în motivare că aceste terenuri se află în zona de

protecție, însă acordarea de despăgubiri se impune pentru considerentele

arătate de experți în suplimentul la raportul de expertiză expuse anterior.

Instanța de apel nu a

primit critica privind neaplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art.

276 C. proc. civ., având în vedere că nu s-a formulat o cerere reconvențională

de către pârât, fiind admisă doar cererea reclamantului.

Instanța de apel a

respins și criticile reclamantului ce vizau câștigul nerealizat de pe terenul

expropriat privit ca investiție (8.500 de euro) sau din obținerea recoltei

(4.500 de euro).

S-a apreciat că, în

noțiunea de daune aduse proprietarului la care se referă art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 nu intră și beneficiul nerealizat din cultivarea terenului

expropriat. Exproprierea este în fapt o vânzare forțată, proprietarul

expropriat primind o despăgubire constând în prețul de piață a imobilului. De

altfel, nici nu rezultă din raportul de expertiză pentru câți ani după

expropriere au calculat experții daune rezultate din neexploatarea în viitor al

terenului expropriat, fiind o perioadă nedeterminată, deci nu se poate susține

că este vorba de un prejudiciu cert și evaluabil.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania NADNR

SA București, cât și reclamantul.

În recursul său,

pârâtul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că în

mod greșit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la

procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor consacrată de

dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a

acestei legi.

Susține că instanța

de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții

derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor

expropriate și că în această privință sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27

din Legea nr. 33/1994.

Concluzia

sus-menționată este consecința greșitei interpretări a legii, deoarece,

potrivit art. 11 alin. 7 și 8 din Legea nr. 255/2010, înainte de data începerii

activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un expert

evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al

Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport

de evaluare a imobilelor expropriate iar acest raport de evaluare se întocmește

avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor

publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,

De asemenea, potrivit

art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.

255/2010, prin hotărârea pentru aprobarea declanșării procedurii de

expropriere, în cazul lucrărilor de investiții, se aproba și sumele individuale

aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de

evaluare.

Arată că, în cadrul

procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc prin

raportul de evaluare întocmit în baza expertizelor întocmite și actualizate de

camerele notarilor publici, aceste reglementari având un caracter imperativ.

Pe de altă parte, s-a

arătat că este real faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac

trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această

trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce

constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de

stabilire a despăgubirilor.

În raport de cele

arătate, s-a conchis că, având în vedere faptul că prin raportul de evaluare,

valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii

administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin

expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile

arabile extravilane situate pe raza comunei Șcheia, cu respectarea

dispozițiilor art. 11 alin. (7) - (8) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 8

alin. (1) din Normele metodologice, cererea reclamantului de anulare a

hotărârii de expropriere nu se justifica a fi admisă.

S-a mai arătat, că nu

au fost respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât, în mod

greșit, instanțele au valorificat concluziile raportului de expertiză, în

condițiile în care acest raport nu reflectă prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel, câtă vreme experții nu au verificat și

identificat nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu

caracteristici similare terenului expropriat.

O altă critică

vizează greșita apreciere a datei în raport de care se calculează

despăgubirile. Se susține astfel că, în sistemul Legii nr. 255/2010, transferul

dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de

expropriere, astfel că aceasta era data la care trebuiau să se raporteze

experții și instanța la stabilirea despăgubirilor.

Se mai susține că, în

mod nelegal au fost incluse în cuantumul despăgubirilor sumele de 1.300 euro și

8.300 euro. Arată că suprafețele pentru care s-au acordat aceste sume nu au

fost expropriate în fapt, ci au rămas în patrimoniul reclamantului, nefiind

afectate de restricții de utilizare.

În motivarea

recursului, reclamantul a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

Instanța de apel a

pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a principiului despăgubirii integrale

și juste a proprietarului expropriat, fiind încălcate dispozițiile art. 44 din

Constituția României.

Apreciază că, pe

lângă prejudiciul efectiv suferit, acordat de instanța de fond, era îndreptățit

și la beneficiul nerealizat, în cele două componente care au fost estimate prin

raportul de expertiză.

Totodată, art. 26 din

Legea nr. 33/1994 prevede expres că pentru calculul despăgubirii se vor lua în

considerare prețul de piață al imobilului și daunele provocate proprietarului,

cuprinzând atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul

nerealizat (lucrum cesans).

Ca echivalent al

beneficiului nerealizat, a solicitat daunele provenite din câștigul nerealizat,

din punct de vedere al terenului privit ca investiție (realizarea unei

construcții sau înstrăinarea terenului în scopul edificării unor construcții),

precum și daunele provenite din câștigul nerealizat din obținerea recoltei,

calculat prin metoda capitalizării directe, pretenții a căror existență și

întindere rezultă nemijlocit expertiză.

Pe de o parte, se

arată că terenul rămas neexpropriat nu poate fi folosit în continuare conform

categoriei de folosință teren intravilan pentru construcții, existente la data

exproprierii, datorită restricțiilor privind execuția de construcții impuse de

suprapunerea pe zona de protecție, deci acest teren nu dobândește vreun spor de

valoare ca urmare a construirii șoselei de centură în imediata sa vecinătate.

Pe de altă parte, se

subliniază că, având în vedere faptul că reclamantul intenționa să procedeze la

comasarea celor două parcele evaluate și la solicitarea emiterii autorizației

de construire, iar acest lucru nu s-a mai realizat, se conturează un câștig

nerealizat, din punct de vedere al terenului privit ca investiție, prejudiciul

efectiv calculat prin tehnica reziduală fiind în cuantum de 8.600 euro.

Totodată, faptul că

utilizarea proprietății evaluate ca și teren de construcții este fezabilă

financiar este atestată de faptul că reclamantul intenționa să ridice o

proprietate rezidențială pe parcelele de teren expropriate, ceea ce a devenit

imposibil în urma emiterii hotărârilor contestate.

Sub un alt aspect,

din răspunsul la obiecțiunile încuviințate rezultă că având în vedere categoria

de folosință existentă la data exproprierii, cea de teren „arabil" aflat

în intravilanul localității și văzând situația drumului de acces la parcelele

rămase neexpropriate, după începerea lucrărilor la șoseaua de centură,

respectiv faptul că parcele rămase neexpropriate nu au, în prezent, nici o cale

de acces, reclamantul se consideră îndreptățit la daune reprezentând câștigul

nerealizat. Din cauză că parcelele rămase neexpropriate nu au, în prezent, nici

o cale de acces, acestea nu vor putea fi lucrate de proprietari, nici nu vor

putea fi arendate, deoarece nici proprietarii, nici eventualii arendași nu vor

putea intra pe proprietatea rămasă neexpropriată pentru că nu există nici o

cale de acces la aceasta.

Astfel, raportul de

expertiză întocmit reflectă și un prejudiciu sub forma câștigului nerealizat

din obținerea recoltei sau din arendarea terenului, calculat prin metoda

capitalizării directe a rentei funciare, în sumă de 4.500 euro/an.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța constată următoarele:

de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA

Este adevărat că

Legea nr. 255/2010 are caracter special în raport cu Legea nr. 33/1994, care

reprezintă cadrul normativ general în materia exproprierii.

Prin Legea nr.

255/2010, lege cu caracter special, se reglementează regimul juridic al

terenurilor expropriate pentru efectuarea lucrărilor de construcție de drumuri

de interes național, județean și local, iar prin dispozițiile acestui act

normativ, art. 22 alin. (3), s-a prevăzut că acțiunea promovată de expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilit de către Comisia de Verificare a

Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor, se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Prin urmare, în

cadrul contestației formulate împotriva Hotărârilor nr. 42 din 26 octombrie

2011 și nr. 43 din 26 octombrie 2011 emise de Comisia de Verificare a

Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a comunei Scheia,

stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantului pentru

terenurile expropriate se face, în instanță, în raport de dispozițiile art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispozițiile art. 22 alin.

(3) din Legea nr. 255/2010.

Nu poate fi primită

susținerea recurentului-pârât în sensul că instanțele de judecată trebuiau să

stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenurile expropriate în raport de

dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr.

255/2010, potrivit cărora sumele ce i se cuvin reclamantului pentru terenurile

expropriate se stabilesc printr-un raport de evaluare ce se realizează având în

vedere expertizele întocmite de camerele notarilor publici, câtă vreme, pe de o

parte, aceste dispoziții legale reglementează evaluarea terenurilor anterior

începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, în

cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, iar pe de altă parte, pentru că

dispozițiile art. 22 din același act normativ prevăd că acțiunea în instanță

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor. Cu alte cuvinte, contestația formulată de expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii, stabilit prin hotărâre de expropriere, se

soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește

critica formulată de pârât potrivit căreia decizia recurată s-a dat cu

încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât, contrar celor

reținute de experți și de instanță, există tranzacții efective pe piața

imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze pentru stabilirea

prețului de circulație a terenului în litigiu, se constată că este nefondată.

Textul de lege se

referă la „prețul cu care se vând imobilele de același fel”, ceea ce nu

înseamnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare, în lipsa

unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile. Textul de lege

se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi

apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul.

Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător

prețul poate să scadă, dar diferența nu poate fi semnificativă, iar experții au

ținut cont și de acest aspect în efectuarea expertizei. Pe de altă parte,

pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția expertului contracte de

vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză având ca obiect

terenuri din extravilanul comunei Șcheia, pe care experții nu le-au avut în

vedere.

Astfel, instanțele de

fond și apel, legal, au omologat raportul de expertiză efectuat în primă

instanță, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii pentru terenurile

expropriate raportându-se la ofertele de vânzare în lipsa tranzacțiilor

concrete pentru terenuri similare sau comparabile, față de faptul că experții

au dovedit, prin sursele de informare aflate la dispoziția lor, că la momentul

efectuării raportului de expertiză, piața imobiliară era inactivă raportat la

perioada anilor 2008 - 2010, iar puținele tranzacții efective nu sunt credibile

datorită diferențelor nejustificat de mari de prețuri de vânzare.

Mai mult, se constată

că pârâtul a anexat cererii de apel contracte de vânzare cumpărare pentru

terenuri similare, care însă nu s-au perfectat la data întocmirii raportului de

expertiză ci anterior, astfel că legal instanța de apel nu a primit susținerea

pârâtului potrivit căreia cuantumul despăgubirii ce i se cuvine reclamantului

trebuia să se stabilească în raport de prețul de vânzare ce rezultă din aceste

contracte.

În concluzie,

susținerea pârâtului potrivit căreia stabilirea cuantumului despăgubirii pentru

terenurile expropriate trebuia să se facă ținând cont de prețul de

tranzacționare, așa cum rezultă din tranzacțiile efective realizate pe piața

imobiliară anexate cererii de apel, este nefondată, față de cele reținute de

instanțele de fond și apel, de pe o parte, iar pe de altă parte, față de faptul

că pârâtul nu a probat existența unor tranzacții efective pe piața imobiliară

pentru terenuri similare la momentul efectuării raportului de expertiză în

primă instanță.

Critica recurentului

în sensul că momentul în raport cu care se stabilește valoarea despăgubirilor

pentru terenul expropriat este data exproprierii, este nefondată.

Din interpretarea

sistematică a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a prevederilor art.

21 - 27 din aceeași lege, care reglementează procedura judiciară a

exproprierii, rezultă fără dubiu că raportul de expertiză la care se referă

art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cel efectuat prin intermediul instanței de

judecată.

Așadar, Legea-cadru

în materia exproprierilor nr. 33/1994 stabilește un criteriu legal ce trebuie

avut în vedere de comisia de experți, în sensul că evaluarea imobilului supus

exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile

similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât

mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește

cuantumul despăgubirii.

În sistemul Legii nr.

33/1994 legiuitorul a legat cele două momente - ale transferului dreptului de

proprietate din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a

statului și cel al plății despăgubirii efective - de momentul rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauza având ca obiect

expropriere, cu respectarea imperativului constituțional consacrat de art. 44

alin. (3) din Constituție potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropriat decât

pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și

prealabilă despăgubire”.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 28 din Legea nr. 33/1994, „Transferul dreptului de

proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului

se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au

fost îndeplinite”, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege, „Hotărârea

de expropriere va stabili despăgubirea ținând seama, pentru drepturile reale

prevăzute la alin. (3), de dispozițiile art. 26”.

Din analiza normelor

legale care reglementează procedura de expropriere reiese că efectul translativ

de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție

suspensivă, aceea ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziția

expropriatului sumele aferente despăgubirii. Prin această modalitate de

reglementare sunt respectate imperativele constituționale cuprinse în art. 44

alin. (3) din Constituție, ca despăgubirea să fie prealabilă exproprierii.

Cu privire la

condiția ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul

stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească instanța este

obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, conform căruia „La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia”, precum și în art. 27 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, conform căreia „Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea

fi mai mică decât cea oferită de expropriator (..)”.

Astfel, așa cum

rezultă din însăși reglementarea legală a exproprierii, o condiție necesară a

acesteia este existenta unei despăgubiri drepte și prealabile, care să

compenseze prejudiciul suferit de proprietar sau de ceilalți titulari de

drepturi reale cu privire la bunul expropriat.

Despăgubirea este

dreaptă, atunci când este de natură să acopere întreaga pierdere cauzată

persoanelor afectate de măsura exproprierii, și este prealabilă, întrucât constituie

o garanție acordată persoanelor îndreptățite, în ceea ce privește păstrarea

aceleiași valori a obiectului patrimonial, prin care se înlocuiește dreptul

real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă. În acest sens, numai în

ipoteza în care plata echivalentului în RON a sumei stabilite în euro se face

la data plății efective, sunt întrunite cerințele legale ale despăgubirii ce

trebuie să însoțească aplicarea măsurii exproprierii.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că, prin actele normative adoptate în materie de expropriere

pentru cauză de utilitate publică, a fost stabilit ca moment al despăgubirii,

data efectuării raportului de expertiză.

Nici critica

referitoare la includerea în cuantumul total al despăgubirilor a sumelor de

1.300 euro și 3.800 euro, aferente terenurilor expropriate, nu poate fi

primită.

În suplimentul la

raportul de expertiză s-a menționat că suprafețele de teren neexpropriate (47

mp și 309 mp) nu au în prezent nicio cale de acces, nu pot fi lucrate de

proprietari, nu vor putea fi arendate, deci nu mai pot fi exploatate conform

categoriei de folosință existentă la data exproprierii.

La suplimentul la

raportul de expertiză, pârâtul nu a formulat obiecțiuni și nici prin apel nu a

criticat susținerile experților în sensul că suprafețele de teren neexpropriate

sunt locuri înfundate care nu mai pot fi exploatate, nefiind criticată nici

evaluarea câștigului nerealizat făcută de aceștia.

Mai mult, Înalta

Curte observă că prin aceste susțineri se critică modul de stabilire, pe baza

probelor administrate, a situației de fapt în prezenta pricină. Or, asemenea

critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare

prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea

controlului judiciar în recurs.

Față de actuala

configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în

recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de

recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin

hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în

realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin

raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

De aceea, susținerile

formulate pe aspectul situației de fapt nu pot face obiect de analiză în calea

de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de

legalitatea hotărârii atacate.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins ca

nefondat.

de reclamant

Reclamantul a invocat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că

instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 în ceea ce privește prejudiciul cauzat reclamantului prin exproprierea

celor două suprafețe de teren.

A arătat că a

solicitat daunele provenite din câștigul nerealizat, din punct de vedere al

terenului privit ca investiție (realizarea unei construcții sau înstrăinarea

terenului în scopul edificării unor construcții), precum și daunele provenite

din câștigul nerealizat din obținerea recoltei.

Potrivit art. 26

alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de

aceștia".

Stabilirea acestui

preț de piață presupune administrarea de către părțile litigante a unor probatorii

pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul

cauzei.

În speță, însă,

recurentul nu critică nelegalitatea criteriilor folosite pentru stabilirea

cuantumului despăgubirii, ci susține că instanța nu i-a acordat daunele provocate

proprietarului în sensul dorit de acesta.

Or, în considerentele

instanței de fond, menținute și de instanța de apel, s-a reținut că nu pot fi

primite susținerile reclamantului de acordare a sumei de 8.600 euro cu titlu de

prejudiciu nerealizat din punct de vedere al terenului privit ca investiție și

a sumei de 4.500 euro cu titlu de daune provenite din câștigul nerealizat din

obținerea recoltei de pe terenul expropriat, întrucât, pe de o parte, acest

prejudiciu este unul viitor și nesigur, reprezentând o intenție, iar pe de altă

parte, despăgubirile constând în prețul de piață al terenurilor expropriate

cuprinde și daunele aduse proprietarului, astfel că s-ar ajunge la o dublă

despăgubire.

Simpla intenție de

comasare a terenurilor și de a efectua, în viitor, o construcție, respectiv

solicitarea de despăgubiri pentru neexploatarea unui teren care a trecut deja

în proprietatea unui terț nu echivalează cu existența unui prejudiciu cert și

evaluabil, fiind lipsite de temei juridic.

În ce privește

prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, invocate de reclamant,

Curtea Europeană a observat că necesitatea despăgubirii proprietarului pentru

privarea de proprietate nu este însă prevăzută de reglementarea mai sus

menționată, dar a fost impusă de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului care a statuat că „o privare de proprietate pentru cauză de utilitate

publică nu se justifică fără plata unei indemnizări, sub rezerva unor

circumstanțe excepționale“ - Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunțată în

Cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei - deoarece, în absența indemnizării,

protecția asigurată de art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție ar fi

iluzorie și ineficace. Indemnizarea trebuie să fie rezonabilă, dar Convenția

„nu garantează, în toate cazurile, dreptul la o compensare integrală a

pierderii suferite“, deoarece „obiective legitime, de utilitate publică, cum ar

fi realizarea unor reforme economice sau de justiție socială, pot milita pentru

o indemnizare (rambursare) inferioară valorii de piață a imobilului“ -

Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții contra

Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei; Hotărârea din 9 octombrie

2003, pronunțată în Cauza Biozokat A.E. c. Grecia.

În sensul că nu se

poate aplica principiul restituirii în întregime a valorii bunului expropriat

statuează Curtea Europeană în jurisprudența sa și în cauzele Papamichalopoulos

et autres c. Grèce din 31 octombrie1995, cauza Scordino c. Italie nr.

36813/97, § 249, Kozacıoğlu c. Turquie [GC], nr. 2334/03 din 19

februarie 2009.

De altfel, faptul că

instanța nu a acordat daunele solicitate de reclamant în sensul dorit de

acesta, nu echivalează cu încălcarea textelor legale invocate, întrucât numai

nerespectarea criteriilor impuse de lege poate face obiectul unei critici de

nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Aprecierea judecătorului

de fond, respectiv a celui de apel, cu privire la valoarea efectivă a

despăgubirii stabilită în concordanță cu criteriile impuse de lege, constituie,

de altfel, o problemă de temeinicie a hotărârii ce nu poate fi supusă

controlului instanței de recurs.

Reținând că nu este

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a respinge și recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Statul Român prin CNADNR SA și de

reclamantul D.N. împotriva Deciziei civile nr. 22 din 31 mai 2013 a Curții de

Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2014.

Procesat de GGC - LM