ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1542/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1542/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1542/2016

Deliberând

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 27 februarie 2012,

reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA București, și Comisia de verificare a

drepturilor de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia

și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 179 din 24

noiembrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și

acordare a despăgubirilor din comuna Șcheia și obligarea pârâtei

să le achite cu titlu de despăgubiri suma de 391.380 RON reprezentând

contravaloarea reală a suprafeței de 1779 mp situată în comuna

Șcheia, identică cu parcela nr. XX, rezultată din dezmembrarea

parcelei nr. YY din C.F. ZZ.

Prin

sentința nr. 472 din 07 martie 2013, Tribunalul Suceava, secția

civilă, a admis în parte acțiunea, a desființat hotărârea

nr. 179 din 24 noiembrie 2011 emisă de Comisia de verificare a drepturilor

de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia și a

obligat Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA București la plata,

către reclamanți, a sumei de 19.925 euro în echivalent RON la data

plății efective, cu titlu de despăgubiri civile. A obligat

același pârât la plata, către reclamanți, a sumei de 3500 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul a

reținut că expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de

2196 RON, expropriații au pretins suma de 391.380 RON, în timp ce prin

raportul de expertiză întocmit în cauză s-a propus într-o

variantă suma de 19925 euro (11,20 euro/mp) prin raportare la valoarea de

piață după Standardele Internaționale de Evaluare, iar

într-o altă variantă suma de 889,50 euro (0,5 euro/mp) prin raportare

la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava.

Tribunalul

și-a însușit raportul de expertiză prin care s-a stabilit o

valoare de piață de 11,20 euro/mp, valoare pe care a apreciat-o ca

fiind rezonabilă dacă ar fi avute în vedere caracteristicile concrete

ale terenului, faptul că se află la o distanță mică de

Primăria municipiului Suceava (4 Km), într-o zonă pretabilă

pentru destinații diverse, inclusiv rezidențiale.

În ceea ce

privește data evaluării, tribunalul a avut în vedere data întocmirii

raportului de expertiză, față de prevederile exprese ale art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs, calificat ulterior drept apel, pârâta

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, iar prin decizia nr. 28 din 13 iunie 2013 Curtea de Apel

Suceava, secția I civilă, a respins apelul ca nefondat.

Instanța

de apel a reținut că, deși în speță sunt aplicabile

prevederile Legii nr. 255/2010, în ceea ce privește stabilirea cuantumului

despăgubirii de către instanță sunt aplicabile prevederile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres chiar Legea

nr. 255/2010.

Referitor la

critica vizând nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la

efectuarea raportului de expertiză, instanța de apel a reținut

că experții au folosit oferte de vânzare, iar nu prețuri

rezultate din contracte de vânzare-cumpărare, însă în acest fel nu se

încalcă dispozițiile legale care se referă la „prețul cu

care se vând imobilele de același fel”, ceea ce nu însemnă că nu

pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare în lipsa unor

tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile.

Referitor la

data în raport de care se stabilește valoarea despăgubirilor,

instanța de apel a reținut că valoarea despăgubirilor

trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe

piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză,

astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Decizia nr.

28 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava a fost casată prin

decizia civilă nr. 362 din 04 februarie 2014 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție care a admis recursul declarat de pârâtul

Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA și a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Înalta Curte

a reținut că, deși cererea de chemare în judecată a fost

introdusă la data de 24 februarie 2012, dată la care Legea nr.

255/2010 era în vigoare, fiind publicată în M. Of. nr. 853/20.12.2010,

norma specială de drept cu privire la modalitatea de soluționare a

acțiunii expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii

stabilite pentru exproprierea unui teren trimite la norma de drept procesual

din dreptul comun în materia procedurii de expropriere, respectiv, art. 21-27

din Legea nr. 33/1994.

Rezultă

că însăși legea specială, aplicabilă cu prioritate,

statuează, în mod imperativ, care sunt dispozițiile legale ce

reglementează procedura acordării de despăgubiri în caz de

expropriere, și anume, cele conținute în legea cadru din materia

exproprierii - Legea nr. 33/1994.

Se

constată că în speța supusă analizei, instanța de apel

în mod corect a raportat momentul stabilirii despăgubirilor la momentul

întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd

dispozițiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

însă nu a respectat criteriile pe care textul de lege le

reglementează cu privire la cuantificarea acestor despăgubiri,

respectiv, „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială”.

Față

de caracterul explicit al normei legale sus-menționate și contrar

considerentelor instanței de apel, nu pot fi avute în vedere ofertele de

vânzare, dat fiind inevitabila negociere a prețului.

Sintagma

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are

semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare

în contractele autentice de vânzare-cumpărare, iar nu ofertele de

preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare

extrase de la rubricile de vânzări pe internet și din anunțurile

de mică publicitate din zonele în care se găsesc imobile similare.

Stabilirea

prețului de piață presupune administrarea unor probatorii

pertinente, unul dintre cele mai importante fiind expertiza tehnică de

evaluare care, în speță, contrar prevederilor art. 26 din Legea nr.

33/1994, a avut în vedere oferte de vânzare, iar nu prețuri rezultate din

contracte de vânzare-cumpărare.

Înalta Curte

de Casație și Justiție a recomandat efectuarea unei noi

expertize cu ocazia rejudecării, care să aibă în vedere

prețurile de vânzare efectiv practicate în zona în care este situat

terenul expropriat, în acest sens urmând ca instanța de rejudecare să

administreze orice alte probatorii pe care la va considera utile clarificării

aspectelor arătate.

Rejudecând

cauza, prin decizia civilă nr. 319 din 22 martie 2016, Curtea de Apel

Suceava a admis apelul declarat de Statul Român reprezentat de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Iași, a schimbat în parte

sentința civilă nr. 472 din 07 martie 2013 a Tribunalul Suceava, în

sensul că a obligat pârâtul Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA să

plătească reclamanților suma de 17.345 euro cu titlu de

cheltuieli de despăgubiri civile, în loc de 19.925 euro, și a

păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere

următoarele considerente:

Prin decizia

nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale s-a stabilit că

prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor

obiective de interes național, județean și local, raportat la

sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Raportat la

cele stabilite în mod definitiv de instanța de contencios

constituțional, instanța de apel a administrat proba cu supliment la

raportul de expertiză tehnică judiciară, lucrare de specialitate

prin care s-a urmărit stabilirea cuantumului despăgubirilor care se

cuvin părții reclamante, în calitate de expropriat, prin raportare la

un moment contemporan transferului dreptului de proprietate.

Curtea de

apel a apreciat că problema care se pune în speță este aceea a

modului în care se stabilește prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială,

criteriu la care prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 fac

trimitere în mod expres, atunci când reglementează calculul cuantumului

despăgubirilor care se cuvin expropriatului, aferente imobilului

expropriat.

În

legătură cu acest aspect, a considerat că trebuie avute în

vedere prevederile art. 44 alin. (3) din Constituția României, ale art.

481 C. civ. în vigoare la data emiterii deciziei de expropriere și ale

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a concluzionat că o comparație reală,

transparentă și adecvată, pe baza prețurilor stipulate în

contracte, nu a fost posibilă deoarece prețurile stipulate în

tranzacțiile autentice nu reflectă nici un fel de deosebire între

imobilele tranzacționate chiar dacă acestea există; caracterul

predeterminat, identic și repetativ al prețului stipulat nu permite o

comparație reală, deoarece examinarea unor prețuri identice nu

dă posibilitatea stabilirii asemănărilor și deosebirilor

dintre imobilele tranzacționate.

Instanța

de apel a reținut că, deși comisia de experți a stabilit,

raportat strict la tranzacțiile examinate și la prețul de 0,30

euro pe mp., care reprezintă frecvența statistică cea mai mare,

dar și prețul minim notarial, că valoarea suprafeței

expropriate este de 534 euro, în cauză trebuie aplicată metoda

abordării de piață care are la bază definiția valorii

de piață conform Standardelor Internaționale de practică în

evaluarea bunurilor imobile. Prin aplicarea acestei metode, membrii comisiei de

experți au stabilit o valoare de piață de 9,75 euro/mp,

respectiv valoarea de 17.345 euro pentru terenul expropriat în

suprafață de 1779 mp, o valoare mai mică decât cea

stabilită prin lucrarea întocmită în fața primei instanțe,

unde s-a stabilit o valoare de 19.925 euro.

Curtea de

apel a apreciat că în determinarea prețului cu care se vând în mod

obișnuit terenuri de același fel, trebuie avută în vedere acea

valoare cel mai probabil convenită de cumpărătorii și

vânzătorii bunului disponibil pentru cumpărare și că sunt

nefondate obiecțiunile apelantei în sensul că pentru luarea în

considerare a ofertelor de vânzare se impunea efectuarea de verificări în

sensul de a se stabili dacă aceste oferte s-au concretizat efectiv în

tranzacții, întrucât nu există o obligație legală în acest

sens în privința experților.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Statul Român reprezentat de

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

Prin motivele

de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate,

întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Soluția

instanței de apel se bazează pe o greșită interpretare

și aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanelor

expropriate.

Potrivit

textului de lege sus menționat, la calculul cuantumului despăgubirii,

experții, precum și instanța de judecată, vor ține

seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de

același fel în unitatea administrativ teritorială, ceea ce

înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație

experții trebuiau să se raporteze la tranzacțiile concrete cu

imobile similare din perioada de referință, întrucât numai tranzacțiile

finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare

cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele.

Interpretarea

menționată este confirmată și de considerentele deciziei de

casare pronunțate de instanța de recurs în prezenta cauză,

decizie ale cărei dezlegări au caracter obligatoriu potrivit art. 315

alin. (1) C. proc. civ., și care statuează că la calcularea

despăgubirilor trebuie să se țină seama numai de

tranzacțiile concrete care au ca obiect imobile de pe raza

unității administrativ teritoriale și că metoda de evaluare

a despăgubirilor prin raportare la oferte de vânzare nu respectă

exigențele impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare,

în condițiile în care în speță a fost identificat un număr

de 20 tranzacții autentice încheiate în perioada de referință cu

imobile situate pe raza aceleiași unități administrativ

teritoriale ca și terenul expropriat, despăgubirile cuvenite

persoanei expropriate trebuiau estimate în funcție de prețurile

concrete indicate în aceste tranzacții.

Interpretarea

dată de instanța de apel sintagmei „prețurile cu care se vând în

mod obișnuit imobilele”, în sensul că această sintagmă

vizează cel mai bun preț pe care vânzătorul și

cumpărătorul încearcă să îl obțină, precum

și concluzia potrivit căreia prețurile din contractele autentice

de vânzare cumpărare nu se circumscriu sintagmei sus menționate sunt

nelegale întrucât în cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu se

regăsește nici un criteriu suplimentar care să justifice

ignorarea prețurilor efectiv tranzacționale și achitate.

În mod

evident, ofertele de vânzare publicate în mass media nu se circumscriu

dispoziției legale menționate din moment ce ele reflectă doar

prețurile solicitate la un moment dat de către potențialii

vânzători, fără a exista vreun indiciu sau vreun argument

concret de natură a demonstra că există și

cumpărători interesați să cumpere la prețurile astfel

ofertate.

Prin urmare,

în aplicarea corectă a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se impunea

ca la estimarea despăgubirilor să fie avute în vedere doar

contractele autentice de vânzare cumpărare încheiate în perioada de

referință întrucât numai acestea reflectă criteriul consacrat de

textul de lege sus menționat.

Analizând

decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

26 din Legea nr. 33/1994, „la stabilirea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială (…)”.

În

condițiile în care, textul de lege menționat face în mod expres

referire la „vânzarea” imobilelor și în condițiile în care, prin

decizia de casare nr. 362 din 04 februarie 2014 pronunțată în

finalizarea primului ciclu procesual, Înalta Curte a delegat problema de drept

atrasă de interpretarea acestui text de lege, stabilind că sintagma

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are

„semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare

în contractele autentice de vânzare-cumpărare”, decizia

pronunțată de instanța de apel apare ca vădit

nelegală, atât din perspectiva modului de interpretare a art. 26 din Legea

nr. 33/1994, cât și din cea a aplicării art. 315 C. proc. civ.

Astfel,

considerațiile instanței de apel în sensul că „în determinarea

prețului cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același

fel, trebuie avută în vedere acea valoare cel mai probabil convenită

de cumpărătorii și vânzătorii bunului disponibil pentru

cumpărare”, neexistând o obligație legală a experților de a

„efectua verificări în sensul de a se stabili dacă aceste oferte s-au

concretizat efectiv în tranzacții” deoarece „prețurile stipulate în

tranzacțiile autentice nu reflectă nici un fel de deosebire între

imobilele tranzacționate chiar dacă acestea există”,

încalcă atât prevederile exprese ale art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, cât și dezlegările obligatorii stabilite de instanța de

recurs prin decizia de casare.

Față

de caracterul expres al normei cuprinse în art. 26 din Legea nr. 33/1994

și de obligația stabilită în sarcina sa prin decizia nr. 362 din

04 februarie 2014 a Înaltei Curți, instanța de apel trebuia să

își fundamenteze soluția pe concluziile raportului de expertiză

care a avut în vedere tranzacțiile efectiv realizate, concretizate în

contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar și pe baza

cărora experții au stabilit o valoare de 0,30 euro/mp.

Având în

vedere această valoare și cursul valutar de la data în raport cu care

s-a făcut evaluarea, despăgubirile cuvenite reclamanților pentru

suprafața de 1779 mp expropriată, stabilite cu respectarea

prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și în acord cu decizia de

casare pronunțată în cauză, sunt în cuantum de 2.285 RON

(echivalent a 534 euro).

Cum prin

hotărârea de expropriere nr. 179 din 24 noiembrie 2011, expropriatorul a

oferit o valoare mai mică a despăgubirilor (de 2.196 RON), în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994, Înalta

Curte va admite recursul declarat și, în baza art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., va modifica, în parte, decizia atacată, în sensul că va obliga

pârâul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Iași să plătească reclamanților suma de

534 euro, echivalentul în RON la data plății, cu titlu de

despăgubiri civile, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Iași împotriva deciziei civile

nr. 319 din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava,

secția I civilă.

Modifică,

în parte, decizia atacată, în sensul că obligă pârâul Statul

Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Iași să plătească reclamanților suma de 534 euro,

echivalentul în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri

civile.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2016.