ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1688/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1688/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr.

1688

/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Suceava la data de 14 decembrie 2012, reclamanta A., în

contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Iași, comuna Șcheia - prin

primar și comuna Șcheia - Comisia de verificare a drepturilor de

proprietate și acordarea despăgubirilor, a formulat contestație

împotriva hotărârii nr. 83 din 31 octombrie 2011, dată în Dosarul nr.

x/2011, de către Comisia de verificare a dreptului de proprietate și

acordare a despăgubirilor a comunei Șcheia, solicitând admiterea

acțiunii și, totodată, să se dispună acordarea de

despăgubiri la prețul de piață, a valorii de înlocuire

și a prețului solicitat de ea, verificându-se temeinicia

hotărârii cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu a fost de

acord, acestea fiind calculate la un preț mult inferior, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința

civilă nr. 500 din 12 martie 2013, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea

civilă, a desființat în parte hotărârea nr. 83 din 31 octombrie 2011

emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare

a despăgubirilor a comunei Șcheia, județul Suceava și a dispus

plata în favoarea reclamantei A. a sumei de 36.518 euro la cursul oficial al Băncii

Naționale a României din ziua plății cu titlu de despăgubiri

pentru exproprierea imobilului situat în comuna Șcheia, județul Suceava

în suprafață de 1570 mp, identic cu parcela cu nr. cadastral XX din CF

nr. YY UAT Șcheia, rezultată din dezmembrarea parcelei nr. ZZ din CF

nr. YY Șcheia.

A respins cererea

privind plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea

valorii terenului rămas în urma exproprierii, ca nefondată.

A obligat pârâtul

Statul Român să plătească reclamantei suma de 1404 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată reprezentând onorariu experți.

În baza art. 18

din O.U.G. nr. 51/2008 a obligat primul pârât să plătească Statului

suma de 1000 RON acordată reclamantei cu titlu de ajutor public judiciar sub

forma scutirii de la plata onorariului provizoriu pentru experții B. și

C.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de

Drumuri și Poduri Iași, calificat ca apel de instanță, iar prin

decizia nr. 29 din 18 iunie 2013 Curtea de Apel Suceava, secția I civilă,

a respins apelul.

Prin decizia civilă

nr. 586 din 19 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva deciziei

nr. 29 din 18 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă,

a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare Curții

de Apel Suceava.

Pentru a hotărî

astfel, s-a constatat că instanța de apel a confirmat, în mod greșit,

hotărârea primei instanțe prin care s-a valorificat raportul de expertiză,

întocmit în cursul judecății, care nu întrunește, însă, exigențele

prevăzute de textul legal menționat, în sensul că nu reflectă

prețul de vânzare practicat „în mod obișnuit" în unitatea administrativ

- teritorială în care se află imobilul expropriat.

S-a reținut

că experții desemnați de către instanța de fond s-au raportat

exclusiv la ofertele de vânzare ale unor proprietăți imobiliare din zonă,

motivând că nu au avut acces la informații deținute de către

Primăria comunei Șcheia sau de Camera Notarilor Publici din unitatea administrativ

- teritorială pe raza căreia este situat terenul expropriat, privind prețurile

din contracte autentice de vânzare - cumpărare, situație în care evaluarea

făcută de către acești experți nu este relevantă pentru

stabilirea cuantumului despăgubirilor.

În aceste condiții,

instanța supremă a constatat că se impune efectuarea unei noi expertize

topografice, cu respectarea prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994,

care să se bazeze pe prețurile de vânzare efectiv practicate în zona în

care este situat terenul expropriat, astfel cum rezultă din contracte autentice

de vânzare – cumpărare, urmând a se obține informațiile relevante

de la Camera Notarilor Publici, de la autoritatea administrativă locală

ori de la orice altă instituție care le poate furniza, prin intermediul

instanței de apel, care va solicita relații de la instituțiile ce

dețin datele necesare administrării probei.

În rejudecare,

prin decizia civilă nr. 361 din data de 6 aprilie 2016 a Curții de Apel

Suceava, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtul Statul

Român – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, a fost schimbată, în parte, sentința civilă nr. 500

din 12 martie 2013 a Tribunalului Suceava, în sensul că a dispus plata în favoarea

reclamantei A. a sumei de 24.884 euro, (în loc de 36518 euro), la cursul oficial

al Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de

despăgubiri pentru exproprierea imobilului, fiind menținute celelalte

dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii. A fost

obligată reclamanta să plătească pârâtului apelant suma de 2907

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.

În motivarea acestei

decizii s-au reținut următoarele:

Având

în vedere data transferului dreptului de proprietate, criteriile impuse de art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dispozițiile Deciziei nr. 12/2015 a Curții

Constituționale și indicațiile instanței de casare, în ceea

ce privește calculul despăgubirii, instanța de apel a dispus întocmirea

unui supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară și

a solicitat de la Birourile Notarilor Publici copii de pe contracte de vânzare-cumpărare

privind tranzacții cu terenuri situate în extravilanul comunei Șcheia,

din perioada 14 iulie – 14 septembrie 2011.

Înscrisurile

înaintate de Birourile Notariale au fost comunicate membrilor comisiei de experți,

pentru care s-a stabilit ca, în lucrarea de specialitate, să întocmească

două variante: una prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor

cuvenite pentru imobilul expropriat, ținând seama de prețurile cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ

teritorială a comunei Șcheia la data exproprierii imobilului, potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama

și de tranzacțiile notariale înaintate și a doua, prin care să

se stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite contestatorului pentru

imobilul expropriat, având în vedere doar tranzacțiile comunicate.

După

o analiză teoretică a sintagmei „prețul cu care se vând imobile de

același fel ci de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile

de același fel”, instanța de apel a reținut că, așa cum

au arătat membrii comisiei de experți în cuprinsul lucrării întocmite,

prețurile stipulate în tranzacțiile autentice nu reflectă nici un

fel de deosebire între imobilele tranzacționate, chiar dacă acestea există,

caracterul predeterminat, identic și repetativ al prețului stipulat nepermițând

o comparație reală, deoarece examinarea unor prețuri identice nu

dă posibilitatea stabilirii asemănărilor și deosebirilor dintre

imobilele tranzacționate.

Astfel,

o comparație reală, transparentă și adecvată, pe baza prețurilor

stipulate în contracte, nu a fost posibilă.

S-a

reținut că majoritatea tranzacțiilor autentificate analizate de experți

consemnează un preț de 0,3 euro/m.p., identic cu prețul minim notarial,

celelalte consemnând prețuri sub cel minim notarial sau prețuri puțin

peste această valoare. Or, chiar în Calculatorul notarial valabil pentru anul

2011 întocmit de ing. D. se menționează la pct. 2 și 4 din Capitolul

„Ipoteze și condiții limitative” că prețurile propuse sunt rezultatul

unei estimări globale a valorii de piață și că sunt prețuri

informative minimale care nu țin cont de unicitatea fiecărui imobil.

S-a

apreciat că nu se poate stabili, astfel, că în mod obișnuit, frecvent,

un vânzător încearcă să obțină cel mai mic preț pentru

imobilul pe care urmează să îl înstrăineze, sau că, pentru imobilele

terenuri din cadrul unei unități administrativ teritoriale, în cazul vânzătorilor,

prețul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul cel mai mic sau sub acest

nivel și independent de caracteristicile proprii ale fiecărui bun în parte,

cum ar fi mărime, localizare, acces, utilități, front stradal etc.,

iar dacă s-ar adopta această opinie, s-ar ajunge, practic, în situația

în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea

despăgubire, acea compensație corespunzătoare.

În

aceste condiții, s-a constatat că, în mod corect membrii comisiei de experți

au folosit ca metodă de evaluare, pentru stabilirea prețului imobilului

expropriat, abordarea prin piață, această metodă fiind practic

un proces de obținere a valorii proprietății subiect, prin compararea

acesteia cu proprietăți similare care au fost vândute în perioada de referință

sau care sunt oferite pentru vânzare, obiecțiunile apelantei fiind neîntemeiate

sub acest aspect.

Având

în vedere faptul că în setul de tranzacții înaintate, experții nu

au identificat minim trei comparabile adecvate, abordarea prin piață a

fost făcută pe baza ofertelor de vânzare, cu aplicarea, bineînțeles,

a corecțiilor necesare, iar în urma acestei activități membrii comisiei

de experți, în unanimitate au stabilit o valoare de piață de 15,85

euro/m.p., respectiv valoarea de 24.884 euro pentru întreaga suprafață

expropriată, de 1570 mp.

Decizia atacată

a fost comunicată reclamantei la data de 19 aprilie 2016, conform dovezii de

comunicare aflată la dosar apel, iar aceasta a declarat recurs la data de 06

mai 2016.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs și pârâtul

Statul Român – prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

întrucât soluția instanței de apel materializează o greșită

interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994. Consideră că, în condițiile în care, în speță,

a fost identificat un număr de 20 de tranzacții autentice încheiate în

perioada de referință cu imobile situate pe raza aceleiași unități

administrativ teritoriale ca și terenul expropriat, se impunea a se reține,

în acord cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și cu

dezlegările obligatorii ale instanței supreme, în sensul că despăgubirile

cuvenite persoanei expropriate trebuiau estimate în funcție de prețurile

concrete indicate în aceste tranzacții. Arată că ofertele publicate

în mass media nu se circumscriu prevederilor legale în materie și că tranzacțiile

efectiv materializate evidențiază un preț apropriat de cel estimat

prin expertiza notarială.

Analizând cu prioritate,

potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității

declarării recursului de către reclamantă, prin prisma dispozițiilor

art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost formulat

cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Astfel, potrivit

textului de lege mai sus citat (art. 301 C. proc. civ.), termenul de recurs este

de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune

altfel.

Termenul prevăzut

de art. 301 C. proc. civ., constituie, așadar, în afara unor excepții

expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.

În speță,

decizia pronunțată în apel a fost comunicată reclamantei la data

de 19 aprilie 2016, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul

verbal de predare, iar recursul a fost trimis, prin poștă, la data de

06 mai 2016, cu depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de lege.

Prin urmare, recursul

fiind declarat de către reclamantă cu nerespectarea termenului prevăzut

de dispoziția legală menționată, urmează a fi respins,

ca tardiv.

Examinând decizia

în limita criticilor formulate de pârât, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9

C. proc. civ., instanța constată următoarele:

Într-adevăr,

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama

de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză (…)”.

În

spiritul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză

se poate dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice

de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător prețul

rezultat în urma întâlnirii cererii cu oferta.

Însă,

în lipsa unor astfel de dovezi, nimic nu împiedică o evaluare care să

aibă în vedere alte criterii, precum: ofertele de preț ale agențiilor

imobiliare sau prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de

mică publicitate pentru imobile de același fel, metoda comparației

în raport de diferitele prețuri de tranzacționare, caracteristicile fizice

ale terenului, localizare, acces, alte elemente caracteristice ale proprietății,

criteriu care a fost avut în vedere la efectuarea expertizei de evaluare din prezenta

cauză.

Așa

cum a reținut curtea de apel, în determinarea valorii de despăgubire a

imobilului experții au realizat o analiză de piață pe baza ofertelor

supuse tranzacționării, efectuându-se corecțiile de rigoare, prin

metoda comparației directe, având în vedere faptul că, în setul de tranzacții

înaintate, comisia de experți nu a identificat minim trei comparabile adecvate.

Astfel, setul de contracte de vânzare-cumpărare înaintate la dosar nu conținea

toate datele necesare estimării, de către comisia de experți, a valorii

solicitate, neexistând date suplimentare cu privire la calitatea terenurilor, utilizarea

permisă, formă, deschidere, utilități, acces, etc., iar

majoritatea

tranzacțiilor autentificate analizate de experți consemnează un preț

de 0,3 euro/m.p., identic cu prețul minim notarial, celelalte consemnând prețuri

sub cel minim notarial sau prețuri puțin peste această valoare. Pe

de altă parte, în mod corect s-a reținut că prețurile stipulate

în tranzacțiile autentice nu reflectă nici un fel de deosebire între imobilele

tranzacționate, chiar dacă acestea există, caracterul predeterminat,

identic și repetativ al prețului stipulat nepermițând o comparație

reală, deoarece examinarea unor prețuri identice nu dă posibilitatea

stabilirii asemănărilor și deosebirilor dintre imobilele tranzacționate.

De asemenea, unele dintre tranzacțiile existente la dosarul cauzei sunt încheiate

între rude (1099 din 28 septembrie 2012, 1205 din 19 septembrie 2012, 36 din 10

ianuarie 2013), altele sunt încheiate între Primărie și terți (2654

din 17 octombrie 2012, 2008 din 11 octombrie 2012), iar acestea nu puteau fi luate

în considerare, mai mult cu cât, în raport de decizia nr. 12/2015 pronunțată

de instanța de contencios constituțional, despăgubirile trebuiau

calculate în raport de data transferului dreptului de proprietate, respectiv la

nivelul anului 2011. În ceea ce privește tranzacțiile încheiate în familie

(Nechita/05 septembrie 2011, Cirligeanu/09 august 2011), acestea nasc suspiciuni

cu privire la seriozitatea și rezonabilitatea prețului stipulat, dată

fiind relația de rudenie dintre părți.

În

acest context al analizei, se reține că lipsa tranzacțiilor

concrete

cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat,

pe

piața imobiliară în perioada transferului dreptului de proprietate, nu

poate determina amânarea efectuării expertizei până la data încheierii

unor astfel de acte juridice.

Dacă

s-ar limita posibilitatea experților de a evalua imobilul numai în raport de

tranzacțiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă posibilitatea

ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice, care să

corespundă caracteristicilor imobilului expropriat, s-ar limita nejustificat

posibilitatea lor de apreciere și s-ar lipsi de conținut însuși scopul

pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de către o comisie formată

din trei experți, propuși de instanță și de părțile

aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de

acte juridice încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu

consideră că este suficient.

În

această situație, este firesc ca expertiza să se realizeze în raport

și de alte criterii privind valoarea imobilului (oferte de vânzare, de exemplu,

dar și situarea imobilului, apropierea de anumite utilități, raportul

cerere-ofertă ș.a.).

Pe

de altă parte, potrivit regulii exprimate în adagiul „probatio incumbit ei

qui dicit, non ei qui negat”, recurentul-pârât avea sarcina de a proba ceea ce afirmă,

dovezi ce nu s-au produs, respectiv să depună tranzacții încheiate

la data transferului dreptului de proprietate.

Procesul

civil, în general, este un proces al intereselor private și, ca atare, revine

în sarcina celui care face o afirmație să probeze pretențiile sale,

conform art. 1169 C. civ. - 1865, instanța neputând suplini acesta obligație

în virtutea rolului său activ consacrat de dispoz. art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.

Prin

urmare, în absența oricăror probe concludente din care să rezulte

că prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel este mai mic sau mai mare decât cel stabilit prin raportul de expertiză

efectuat în cauză, susținerile privind o evaluare greșită a

despăgubirilor acordate sunt neîntemeiate.

Cum

evaluarea făcută prin expertiza însușită de instanță

respectă criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

pentru determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților,

această critică formulată de pârât nu poate fi reținută.

Față

de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea

atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate

și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de către

pârât fiind nefondat și urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 361 din data de 6 aprilie

2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 361 din data

de 6 aprilie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2016.