ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5681/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5681/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 6 martie 2012 pe rolul Tribunalului Suceava

reclamanții P.C. și P.E. au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 203

din 13 februarie 2012, pronunțată de Comisia de Verificare a Drepturilor de

Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a Comunei Șcheia în contradictoriu cu

pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Iași, Comuna Șcheia prin Primar, solicitând să

se verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate.

În

motivarea contestației, au arătat că, în fapt, prin Hotărârea nr. 203 din 13

februarie 2012 s-a dispus exproprierea suprafeței de 1709 mp, identică cu

parcela nr. 35897 a comunei cadastrale Șcheia, exprimându-și dezacordul asupra

sumei stabilite de 2109 RON, solicitând o despăgubire de 4000 euro pe arul de

teren expropriat.

Despăgubirea

a fost stabilită la valoarea minimă de impozitare cuprinsă în grila Camerei

Notarilor Publici la vânzarea de imobile și nu la prețul de piață al imobilului

supus exproprierii.

Intimata

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a formulat întâmpinare

prin care a arătat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.

Prin

Sentința nr. 2562 din 4 decembrie 2012, Tribunalul Suceava a admis în parte

contestația formulată de contestatorii P.E. și P.C., în contradictoriu cu

intimații Statul Român - prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA -

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Comuna Șcheia - prin Primar,

Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a

Despăgubirilor, Comuna Șcheia - prin Primar, a modificat în parte Hotărârea nr.

203 din 13 februarie 2012, emisă de Comisia de Verificare a dreptului de

proprietate și acordare a despăgubirilor a comunei Șcheia, jud. Suceava, a

dispus plata în favoarea contestatorilor a sumei de 20.500 euro, la cursul

oficial al BNR din ziua plății cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea

imobilului situat în comuna Șcheia identic cu parcela nr. 35897 teren liber de

construcții în suprafață de 1709 mp, a respins capetele de cerere privind

obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru suprafețele de teren

rămase în urma exproprierii precum și a prejudiciului rezultat din diminuarea

terenului rămas în urma exproprierii, ca nefondate, a obligat pârâtul Statul

Român prin CNADR să plătească contestatorilor suma de 3700 RON cheltuieli de

judecată.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

Hotărârea nr. 203 din 13 februarie 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de

proprietate și acordare a despăgubirilor comuna Șcheia, s-a dispus exproprierea

suprafeței de 1709 mp teren identică cu parcela nr.  35897 a comunei Șcheia,

rezultată din dezmembrarea parcelei nr. 32743 din CF 32743 (5329 vechi).

Despăgubirea

a fost stabilită la suma de 2109 RON pentru suprafața de teren expropriată,

expropriatorul având în vedere valoarea minimă de impozitare cuprinsă în Grila

Notarilor Publici la vânzarea de imobile și nu prețul de piață al imobilului

supus exproprierii.

Imobilele

au fost expropriate, conform H.G. nr. 60614/2011 (poziția nr. 260 din anexă),

privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată,

situate pe amplasamentul "Variantei de ocolire a Municipiului

Suceava".

Fiind

o expropriere pentru cauză de utilitate publică, în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 481 C. civ., și ale Legii nr. 33/1994 care reprezintă cadrul

legal în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică și care, la

art. 26 alin. (2), prevede că "la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativă, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarilor,

sau, după caz, acelor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia".

Pentru

stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea

nr. 33/1994, instanța a încuviințat proba cu o expertiză tehnică de

specialitate efectuată de o comisie alcătuită din 3 experți: C.L.D. (din partea

instanței), M.V. (din partea reclamanților) și M.A. din partea intimatei

CNADR).

Potrivit

raportului de expertiză întocmit în cauză, valoarea despăgubirilor pentru lotul

de teren în suprafață de 1709 mp, conform standardelor internaționale de

evaluare se ridică în urma estimărilor valorilor de piață la 20.500 euro (91.500

RON).

Conform

aceluiași raport, terenul rămas mai poate fi folosit conform destinației sale,

terenul neexpropriat neînregistrând la momentul evaluării nici creștere și nici

scădere a valorii, urmare a faptului că CM BU la terenul rămas nu se poate

stabili, atâta timp cât Puz-ul comunei Șcheia în zona respectivă nu este

actualizat cu trecere la categoria de folosință constituire intravilan a

suprafeței respective.

Concluziile

expertizei au fost însușite de către toți cei 3 experți care au format comisia

de evaluare, experți aleși de părți neavând opinii diferite cu privire la

valoarea terenului care a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, adică la data întocmirii raportului de

expertiză.

La

stabilirea cuantumului experții au avut în vedere ofertele de vânzare-cumpărare

de pe piața imobiliară și au aplicat un coeficient negativ de 45% ca marjă de

negociere și comision imobiliar în condițiile inactive a pieței imobiliare și

de corecție de 5% respectiv de 10% pentru scăderea prețurilor de oferă pe

piață. Aceștia nu au ignorat prețurile indicate în contractul de

vânzare-cumpărare autentificat, ci doar nu au găsit tranzacții încheiate în

perioada respectivă.

Deși,

în cauză a formulat obiecțiuni doar CNADR, instanța le-a respins pentru

considerentele arătate în încheiere.

Având

în vedere concluziile raportului de expertiză însușit de instanță și de

celelalte părți inclusiv reclamanții, tribunalul în temeiul Legii nr. 255/2010

și Legii nr. 33 din 94 a admis cuantumul despăgubirilor acordate pentru

suprafața de 1709 mp, ce a făcut obiectul exproprierii. Capetele de cerere

vizând obligarea la plata de despăgubiri pentru suprafețele rămase în urma

exproprierii precum și a prejudiciului rezultat ca urmare a diminuări terenului

au fost respinse ca nefondate.

Conform

art. 274 C. proc. civ., intimatul Statul Român prin CNADR a fost obligat la

plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert (2700 RON) și

avocat (1000 RON) conform chitanțelor aflate la dosar.

Împotriva

Sentinței nr. 2562 din 04 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, a formulat

apel, în termen legal, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA.

În

motivare, apelanții au arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a

legii și cu interpretarea eronată a probatoriului administrat.

În

ceea ce privește valoarea despăgubirii cuvenite reclamanților pentru terenul

expropriat, aceasta a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative

prealabile emiterii hotărârii de expropriere, concluzia contrară a instanței de

fond fiind nelegală.

În

acest sens, potrivit art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr.

255/2010, sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de

expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii

Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și

actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin.

(5) din C. fisc.

Totodată,

potrivit art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.

255/2010, expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților

imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România -

ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. II alin. (7) din

lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de

camerele notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea

nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În

conformitate cu dispozițiile legale sus menționate, prin rapoartele de evaluare

întocmite de evaluator C.C., valoarea terenului expropriat a fost corect

stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp,

corespunzător valorilor determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de

Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate

pe raza comunei Șcheia.

Având

în vedere faptul că dispozițiile Legii nr. 255/2010 reprezintă norme speciale

în materia exproprierii întrucât vizează doar exproprierile necesare pentru

realizarea obiectivelor enumerate la art. 1 din lege, în timp ce Legea nr.

33/1994 instituie, în aceeași materie, norme cu caracter general, aplicabile

oricărei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică cu privire

la care nu există reglementări derogatorii, prevederile legii speciale sunt

aplicabile cu prioritate în cauză potrivit principiului "specialia

generalibus derogant". Împrejurarea că art. 22 alin. (3) din Legea nr.

255/2010 conține o trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994

nu justifică aprecierea instanței de fond, în sensul că nu ar fi aplicabile

criteriile de evaluare prevăzute de legea specială, ci acelea reglementate de

legea generală, concluzia contrară fiind justificată de faptul că în privința reglementărilor

din legea generală (art. 21 - 27) textul art. 22 alin. (3) din legea specială

stipulează în mod expres că ele sunt aplicabile doar sub aspectul soluționării

acțiunilor prin care se contestă hotărârile de expropriere, adică sub aspect

procedural.

Apelanta

a mai arătat că valoarea despăgubirii cuvenite reclamanților a fost corect

stabilită în cadrul procedurii administrative în raport de prețurile estimate

prin expertiza notarială valabilă la data emiterii hotărârii de expropriere,

context în care cererea de anulare a acestei hotărâri nu se justifica a fi

admisă.

Fără

temei a reținut instanța de fond că valoarea stabilită prin raportul de

expertiză efectuat în cauză ar reprezenta valoarea de circulație a imobilului

în litigiu la data exproprierii și că aceasta ar fi fost calculată conform

exigențelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Potrivit

textului de lege sus-menționat, la calculul cuantumului despăgubirii, experții,

precum și instanța de judecată, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea

ce înseamnă ca pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau

să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacțiile

finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare

pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.

În

speță, la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate și

identificate niciun fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu

caracteristici similare terenurilor expropriate, ci au fost avute în vedere

doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare,

valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după

aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte

deosebirile existente între terenurile expropriate și parcelele la care se

referă anunțurile de vânzare avute în vedere.

În

realitate însă, nu există nicio probă și niciun indiciu din care să rezulte că

prețurile menționate în anunțurile de vânzare ar corespunde cu prețurile de

tranzacționare efectivă, neputându-se reține că cele dintâi ar avea un caracter

cert în contextul în care ele pot forma obiectul unor negocieri între

proprietar și potențialii cumpărători sau pot fi influențate de evoluția pieței

imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei și data încheierii

tranzacției efective. Așa fiind, ignorarea prețurilor indicate în contractele

autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu

poate justificată prin prisma faptului că prețurile din contracte ar fi

fictive, așa cum au insinuat experții, aceasta întrucât caracterul fictiv sau

simulat al prețurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar

potrivit art. 1173 alin. (1) din vechiul C. civ. (sub imperiul căruia au fost

încheiate contractele de vânzare-cumpărare la care trebuiau să se raporteze

experții) actele autentice au deplină credință în privința oricărei persoane

despre dispozițiile și convențiile ce constată.

În

consecință, pentru aplicarea corectă a disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 era necesar să fie indicate prețurile concrete de tranzacționare

cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare iar

evaluarea parcelelor în discuție să se raporteze la aceste prețuri,

obiecțiunile formulate în acest sens la instanța de fond fiind înlăturate în

mod nejustificat.

Pe

de altă parte, fără niciun temei a respins prima instanță obiecțiunile noastre

referitoare la greșita aplicare a coeficienților de individualizare care

diferențiază terenurile expropriate de terenurile la care se referă ofertele de

vânzare avute în vedere de experți, împrejurarea ca acei coeficienți de

individualizare contestați au fost însușiți și de expertul desemnat de

subscrisa nu constituie un argument legal și pertinent de înlăturare a

obiecțiunilor, deoarece opinia expertului desemnat de una din părți are aceeași

putere și valoare probatorie cu cea a expertului desemnat de instanță, o astfel

de opinie nefiind la adăpost de critici în măsura în care există argumente

pertinente de natură a demonstra eventualele erori comise de expert.

În

cauză, prin obiecțiunile depuse la prima instanță s-a explicat în mod punctual și

detaliat motivele pentru care experții ar fi trebuit să aplice coeficienți de

corecție negativi pentru criteriul mărimii suprafeței și pentru criteriile

referitoare la forma și topografia terenului, ori aceste critici, deși se

întemeiază pe argumente pertinente, au rămas nesoluționate, ele fiind

înlăturate de instanța de fond pe considerente de ordin formal nerelevante în

cauză. În acest context, greșita cuantificare a coeficienților de corecție

contestați a condus la o majorare a prețului din anunțul de vânzare referitor

la comparabila de referință, majorare care are caracter însemnat și care nu

este justificată în raport de caracteristicile tehnico-economice ale imobilului

expropriat, motiv pentru care concluziile raportului de expertiză nu se justificau

a fi valorificate.

Curtea

de Apel Suceava, secția I civilă, prin Decizia nr. 17 din 29 aprilie 2013, a

admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor

și infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA - Direcția Regională de Drumuri Iași, a schimbat în parte

sentința atacată în sensul că a obligat pârâtul Statul Român prin CNADNR să

plătească contestatorilor suma de 1110 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

în loc de 3700 RON.

A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru

a decide astfel, Curtea a reținut în considerente următoarele:

Apelantul

a criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanță pentru terenul

expropriat apreciind că sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010

și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr.

53/2011. Curtea a reținut că într-adevăr în speță sunt aplicabile prevederile

acestei legi însă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii de

către instanță sunt aplicabile prevederile art 26 din Legea nr. 33/1994 la care

face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010. Astfel, art. 22 alin.

(1) și (3) prevede că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii

prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în

termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea

decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de

atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și

transferului dreptului de proprietate. Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii." Din acest text

rezultă cu certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se

aplică art. 26 menționat anterior. Textele invocate de apelant referitoare la

evaluare din Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare ale acesteia se referă

la evaluarea făcută anterior exproprierii iar nu la stabilirea despăgubirilor

de către instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.

A

doua critică vizează nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la

efectuarea raportului de expertiză. Potrivit acestui text la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Curtea a apreciat că nu

constituie o încălcare a acestor dispoziții faptul că s-au folosit de către

experți oferte de vânzare iar nu prețuri rezultate din contracte de

vânzare-cumpărare.

Textul

de lege se referă la "prețul cu care se vând imobilele de același

fel", ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de

vânzare, în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri

comparabile. Textul de lege se referă și la prețurile cerute în ofertele de

vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să

își înstrăineze bunul. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre

vânzător și cumpărător prețul poate să scadă, dar diferența nu poate fi

semnificativă, iar experții au ținut cont și de acest aspect în efectuarea

expertizei. Pe de altă parte, Curtea a mai reținut că pârâtul nu a demonstrat

că s-au pus la dispoziția expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data

efectuării raportului de expertiză (septembrie 2012) având ca obiect terenuri

din extravilanul comunei Șcheia, pe care experții nu le-au avut în vedere.

Astfel,

pârâtul a depus odată cu cererea de apel patru contracte de vânzare-cumpărare

din perioada 2008 - 2009 ce nu pot fi luat în considerare, față de data

efectuării raportului de expertiză.

Referitor

la data în raport de care se stabilește valoarea despăgubirilor, în criticile

formulate de pârâtul apelant acesta se referă la cea a exproprierii, apreciind

că experții trebuiau să aibă în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară

la acea dată. Curtea a reținut că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în

funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii

raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994. Ceea ce s-a avut în vedere de legiuitor este ca valoarea

despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la o dată cât mai apropiată

de data pronunțării hotărârii judecătorești pentru ca cel care primește

despăgubirile să își poată eventual achiziționa o proprietate asemănătoare cu

cea expropriată, fără a suferi un prejudiciu ca urmare a fluctuațiilor pieței.

A

mai reținut Curtea, că elementele de comparație ale proprietăților comparabile

(localizare, utilizarea permisă, condițiile pieței, mărimea suprafeței,

deschidere, utilități, acces, teren în exces), fiind diferite față de cele ale

proprietății evaluate, fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în

considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul proprietății

comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în

condițiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente

pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit

Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau

calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.

În

concluzie, în mod corect prima instanță a stabilit valoarea despăgubirilor

conform raportului de expertiză întocmit în cauză, toți cei trei experți,

inclusiv cei desemnați de părți, ajungând ia o concluzie comună în ceea ce

privește evaluarea, și în lipsa altor probe care să demonstreze că această

evaluare nu e corectă.

Curtea

a apreciat ca întemeiată, critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată

la plata cărora a fost obligat pârâtul recurent, prima instanță făcând o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel,

pârâtul, fiind parte căzută în pretenții, trebuia să fie obligat la plata

cheltuielilor de judecată avansate de reclamanți, însă întrucât pretențiile

acestora au fost admise doar în parte, instanța trebuia să oblige pârâtul la

plata de cheltuieli de judecată corespunzătoare pretențiilor admise, deci

proporțional culpei sale procesuale. În speță, pretențiile reclamanților au

fost de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri mult mai mari decât cea

stabilită de experți și acordată de prima instanță, respectiv 68.360 euro,

prima instanță obligând pârâtul la plata sumei de 20.500 euro, prin urmare și

cheltuielile de judecată trebuiau stabilite proporțional cu pretențiile admise.

Față de cele reținute, nu are nicio relevanță faptul că raportul de expertiză a

servit în întregime la darea soluției sau că onorariul avocatului este în

cuantum mai mic decât apreciază instanța că i s-ar fi cuvenit. În speță nu era

aplicabil art. 276, astfel cum susține apelantul, întrucât conform art. 276 C.

proc. civ. când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte,

instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Având în vedere

expresia folosită de legiuitor în art. 276 C. proc. civ., problema compensării

cheltuielilor de judecată se pune numai atunci când părțile sunt obligate

reciproc, deci atunci când pârâtul a făcut cerere reconvențională ori au fost

făcute cereri de intervenție, iar cererea incidentală a fost admisă odată cu

cererea principală, în tot sau în parte. În cazul de față, nu s-a formulat o

cerere reconvențională de către pârât, fiind admisă doar cererea reclamanților,

deci art. 276 C. proc. civ. nu era aplicabil. În concluzie, cuantumul corect al

cheltuielilor de judecată era de 1.110 RON, în loc de 3.700 RON.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România invocând cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a

susținut următoarele critici de nelegalitate:

În

mod greșit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la

incidența în cauză a unei proceduri derogatorii speciale de stabilire a

despăgubirilor, consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele

metodologice de aplicare a acestei legi.

Deși

a reținut în mod corect că, în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă

dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege

specială ce reglementează procedura de expropriere, instanța de apel a reținut

fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub

aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că în

această privință sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994.

Concluzia

sus-menționată este consecința greșitei interpretări a legii deoarece potrivit

art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, înainte de începerea

activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un expert

evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare va întocmi un

raport de evaluare a imobilelor expropriate, conform art. 77

1

alin.

(5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În

ceea ce privește sintagma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care

se referă la sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de proprietar,

respectiva sintagmă nu justifică aprecierea instanței de apel potrivit căreia

procedura specială de stabilire a despăgubirilor reglementată de Legea nr.

255/2010 ar avea un caracter orientativ care ar putea conduce la stabilirea

unor despăgubiri care să corespundă sau nu prețului de piață, aceasta deoarece

reglementarea sus-menționată se referă la aprobarea indicatorilor

tehnico-economici ai investiției, în timp ce dispozițiile art. 11 alin. (7) și

(8), reglementează comparativ modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate.

Având

în vedere faptul că prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C.

valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii

administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin

expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile

arabile extravilane situate pe raza comunei Șcheia, cu respectarea

dispozițiilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 155/2010, recurentul-pârât

consideră că cererea reclamantelor de anulare a hotărârii de expropriere nu se

justifică a fi admisă.

În

măsura în care statuarea instanței de apel privind incidența în cauză a

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este corectă, această dispoziție

legală a fost greșit interpretată și aplicată în speță.

Sub

acest aspect, recurentul pârât a arătat că pentru stabilirea prețului real de

circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile

similare întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin

întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele.

Față

de reglementarea în discuție, în mod greșit ambele instanțe au valorificat

concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în condițiile în care

acest raport nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de

aceiași fel, deoarece experții nu au verificat și identificat niciun fel de

tranzacții concrete, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare postate pe

internet sau la agențiile imobiliare.

O

altă critică adusă hotărârii recurate se referă la data în raport de care se

calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate.

Astfel,

instanța de apel a avut în vedere faptul că potrivit art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 la calculul despăgubirilor se ține seama de prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobilele de același fel la data întocmirii raportului de

expertiză, dar a ignorat faptul că sub aspectul stabilirii despăgubirilor Legea

nr. 33/1994 reglementează o procedură diferită fața de cea specială prevăzută

de Legea nr. 155/2010.

În

sistemul Legii nr. 33/1994, instanța este sesizată în mod direct cu cererea de

expropriere, fiind învestită să se pronunțe atât în ceea ce privește pretenția

de expropriere, întinderea imobilului expropriat și valoarea despăgubirilor

fără derularea vreunei proceduri prealabile.

În

schimb, în reglementarea Legii nr. 255/2010, despăgubirile cuvenite persoanei

expropriate se stabilesc în cadrul unei proceduri administrative prealabile,

prin hotărârea emisă de expropriator, iar potrivit art. 9 alin. (4) și

respectiv art. 2 din acest act normativ transferul dreptului de proprietate

operează de drept de la data emiterii actului administrativ de expropriere.

Așa

fiind, data de la care trebuia să se raporteze experții și instanța la

stabilirea despăgubirilor era data emiterii hotărârii de expropriere.

Pe

cale de consecință, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în

totalitate a hotărârii primei instanțe și respingerea acțiunii.

Examinând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

În

cauză, în mod corect s-a reținut prin sentința tribunalului, păstrată prin

decizia atacată, că acțiunea având ca obiect modificarea cuantumului despăgubirilor

este admisibilă, iar dispozițiile legale aplicabile din momentul învestirii

instanței sunt cele prevăzute de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Această

normă de drept procesual cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii

expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite pentru

exproprierea unei suprafețe de teren, necesar pentru realizarea unor lucrări de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale a fost menținută și de Legea nr.

255 din 20 decembrie 2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004.

Potrivit

art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010 "(1) Expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa

instanței judecătorești competente, în termenul general de prescripție, care

curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirii sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta

transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prezentul articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii".

Cu

privire la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii instanța este

obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, conform căruia "la calcularea cuantumului

despăgubirii, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Aplicând

în cauză aceste dispoziții legale, la situația de fapt astfel stabilită, ambele

instanțe au valorificat în mod corect concluziile raportului de expertiză

efectuat de către experții tehnici evaluatori, ing. C.L.D., ing. M.V. și ing.

M.A., expert tehnic judiciar numit din partea CNADR care au stabilit că

valoarea de despăgubiri conform Standardelor Internaționale de Evaluare a

loturilor de teren expropriat este de 20.500 euro pentru parcela de 1709 mp cu

nr. cadastral 35897 din CF 35897.

Expertiza

efectuată în prima instanță a ținut seama de toate criteriile de evaluare

menționate în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 raportate la art. 3 din

Legea nr. 255/2010, respectiv metoda comparării ofertelor în vederea vânzării

având ca argumente: zonarea, construibil, limitrof unui cartier rezidențial și

comercial, cu utilități în apropiere, cu două drumuri și acces/exploatare.

În

lipsa unor tranzacții efective, în mod corect experții judiciari au avut în

vedere prețurile stabilite în ofertele de vânzare și prin cererile de cumpărare

de terenuri comparabile.

Este

nefondată și critica referitoare la faptul că experții trebuiau să rețină

prețurile concrete de tranzacționare cuprinse în contractele autentice de

vânzare-cumpărare depuse la dosar, din moment ce acestea au fost încheiate în

perioada 2008 - 2009, anterior efectuării raportului de expertiză și având

caracteristici diferite față de imobilul expropriat.

Nefondată

este și critica recurentului pârât în privința momentului de la care ar fi

trebuit calculată despăgubirea, respectiv data emiterii hotărârii de

despăgubiri, aceasta neavând susținere în dispozițiile legale aplicabile în

cauză, întrucât acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, respectiv

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, adică data întocmirii raportului de

expertiză.

Așa

fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei civile nr.

17 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - GV