ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5436/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5436/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la

data de 22 noiembrie 2011 înregistrată sub nr. 15202/86/2011 reclamanții D.A.

și D.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și

Poduri Iași, Comuna Șcheia, prin primar și Comuna Șcheia, prin primar - Comisia

de verificare a Drepturilor de proprietate și acordarea a despăgubirilor, au

solicitat să se verifice temeinicia Hotărârii nr. 84 din 3 noiembrie 2011, dată

în Dosarul nr. 40/2011 de către Comisia de Verificare a Drepturilor de

Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a comunei Șcheia, cu privire la

cuantumul despăgubirilor cu care nu sunt de acord, acestea fiind calculate la

un preț inferior față de prețul de piață, a valorii de înlocuire și a prețului

solicitat de ei; exproprierea suprafețelor de teren rămase în urma exproprierii

care nu mai pot fi folosite conform destinației și obligarea expropriatorului

la plata despăgubirilor pentru aceste suprafețe de teren raportat la prețul de

piață. Au solicitat totodată și obligarea expropriatorului la plata unei

despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului

rămas în urma exproprierii; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 205 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a admis în

parte contestația formulată și precizată de către reclamanții D.A. și D.L., în

contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.,

prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Comuna Șcheia, prin primar

și Comuna Șcheia, prin primar - Comisia de verificare a Drepturilor de

proprietate și acordarea a despăgubirilor.

Instanța de fond a

desființat în parte Hotărârea nr. 84 din 3 noiembrie 2011 emisă de terț pârâtă;

a obligat prim pârâtul la plata către reclamanți, cu titlu de despăgubiri

civile, a sumei de 9.838 euro în echivalent lei la data plății efective; a

respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafețe de

teren suplimentare și a obligat prin pârâtul la plata către reclamanți a sumei

de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 84 din 3 noiembrie 2011

emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a

despăgubirilor Șcheia s-a dispus plata sumei de 712 RON în favoarea

reclamanților D.A. și D.L., cu titlu de despăgubire pentru exproprierea

imobilului situat în comuna Șcheia, județul Suceava, identic cu p.f. din C.F.

nr. x, compus din teren liber de construcții, în suprafață de 577 mp.

S-a avut în vedere

că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul poate contesta

hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate, iar

conform art. 22 alin. (3) din lege acțiunea se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii.

Au fost avute în

vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru

generală în materie de expropriere) la care legea specială (nr. 255/2010) face

trimitere, deci aplicabil speței, stabilește criteriile pentru determinarea

cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și

instanța de judecată trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia.

Totodată, art. 27 din

Legea nr. 33/1994 stabilește că pentru fixarea despăgubirii, instanța compară

rezultatul expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți,

despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către

expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat.

Instanța de fond

reține în speță că, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de

712 RON, expropriatul a pretins suma de 4000 euro/ar, adică 23.080 euro, în

timp ce prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de

experți compusă din expert V.M., I.S. și A.M., s-a propus într-o variantă suma

de 289 euro (0,5 euro/mp) prin raportare la expertiza actualizată a Camerei

Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă variantă suma de 9.232 euro (16

euro/mp) prin raportare la valoarea de piață după Standardele Internaționale de

Evaluare.

S-a reținut că pentru

determinarea prețului de piață, experții deși nu au avut în vedere tranzacții

concrete, raportându-se la oferte de tranzacționare, pentru terenuri similare

sau comparabile, în răspunsul la obiecțiuni pe acest aspect și-au argumentat

"alegerea", arătând că sursele de informare aflate la dispoziția

experților, posibile și credibile - bănci, agenții imobiliare, primărie,

intermedia, presa de specialitate, localnici - nu au oferit informații despre

tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață imobiliară

inactivă față de perioada anterioară 2008 - 2010, că puținele tranzacții

efective nu sunt credibile, date fiind diferențele nejustificat de mari de

prețuri de vânzare, astfel că folosirea ofertelor este singura rațională și se

bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și a ipotezelor

utilizate (Standardele Internaționale de Evaluare 2011, IVS - Cadru general).

Potrivit acelorași Standarde Internaționale, atunci când nu există tranzacții

efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obținute din

tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate prin

evaluare, se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau

prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile.

Nu s-a reținut

împrejurarea că, experții ar fi "ignorat" tranzacțiile concrete, cum

a susținut expropriatorul, ci nu le-au identificat ca și surse credibile de

informare, astfel că instanța de fond a ținut cont de concluziile acestora, cu

atât mai mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011), iar

expropriatorul, deși le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puțin un

exemplu de tranzacție concretă similară ori comparabilă.

S-a reținut cât

privește comparația efectivă cu terenul din ofertă că expropriatorul s-a arătat

nemulțumit de coeficienții de corecție aplicați/omiși, față de deosebirile

existente între terenul expropriat și comparabila aleasă.

A reținut prima

instanță că prin suplimentul la expertiză s-a arătat că aprecierea privind

corecția "prea mică" este relativă și subiectivă deoarece Standardele

Internaționale de Evaluare nu stabilesc reguli și reglementări de cuantificare

a estimărilor corecțiilor, corecțiile aplicate comparabilelor nu se calculează

prin aplicarea de formule matematice consacrate, rezultatul nu se raportează

direct sau invers proporțional matematic la datele culese din piața privind

criteriul de comparație. În concluzie, instanța de fond și-a însușit, raportul

de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piață de 16 euro/mp, valoare

apreciată ca fiind rezonabilă dacă se au în vedere caracteristicile concrete

ale terenului, faptul că se află într-o zonă pretabilă pentru destinații

diverse, inclusiv rezidențiale.

În ceea ce privește

data evaluării, s-a apreciat că în mod corect a fost avută în vedere data

întocmirii raportului de expertiză față de prevederile exprese în acest sens

ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Expropriatorul a

solicitat menținerea despăgubirii inițiale, cerere înlăturată de instanța de

fond. S-a reținut că suma propusă cu titlu de despăgubiri, 712 RON, a fost stabilită

prin raportul de evaluate teren întocmit de către expert C.C., în procedura

prealabilă exproprierii efective, conform art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr.

255/2010 și art. 8 din Normele de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se

la expertizele întocmite și actualizate ale Camerei Notarilor Publici,

expertize notariale care sunt însă orientative. Mai mult, în raport s-a arătat

că suma stabilită nu constituie valoarea de piață a terenului (dosar fond), or

în cauză interesează valoarea de piață.

Cât privește suma de

4.000 euro/ar pretinsă de către expropriat, prima instanță a reținut că, este

nejustificată, nefiind nesusținută de nicio probă, infirmată chiar prin

raportul comisiei de experți.

Prima instanță a mai

avut în vedere faptul că, din expertiza efectuată rezultă că în urma

exproprierii în patrimoniul reclamanților au mai rămas 2 parcele, suprafața de

2045 mp teren, ce nu este afectată de expropriere și suprafața de 1078 mp

teren, care este afectată datorită necesității execuției drumului de acces cu o

suprafață de 37,87 mp, rămânând pentru utilizare numai 1040 mp. Potrivit

experților, utilizarea acestei din urmă parcelă pentru destinație agricolă este

posibilă numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces, dauna încercată

fiind echivalentă cu prețul său de circulație, adică 37,87 mp x 16 euro/mp =

606 euro. S-a concluzionat că expropriatorul datorează expropriatului cu titlu

de despăgubiri civile suma de 9838 euro în echivalent lei la data plății

efective, fără a scădea despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată câtă

vreme nu s-a făcut dovada plății ei.

Referitor la capătul

de cerere vizând exproprierea unei suprafețe mai mari, acesta a fost respins ca

neîntemeiat, întrucât Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestației

împotriva hotărârii expropriatorului, precum și competența instanței de

judecată doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând expres că

dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în ceea

ce privește stabilirea despăgubirii (art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr.

255/2010).

Art. 24 alin. (4) din

Legea nr. 33/1994 privind posibilitatea instanței de a aprecia asupra

caracterului parțial sau total al exproprierii nu are aplicabilitate în speță,

întrucât interesează doar procedura de expropriere generală, de drept comun,

prevăzută de Legea nr. 33/1994, or litigiul de față este fundamentat pe Legea

nr. 255/2010, lege specială în materia exproprierii, care cuprinde dispoziții

derogatorii pe acest aspect.

Pentru considerentele

de fapt și de drept reținute, instanța de fond a admis în parte contestația, a

desființat în parte Hotărârea nr. 84 din 3 noiembrie 2011, a obligat

prim-pârâtul la plata către reclamanți, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei

de 9838 euro în echivalent lei la data plății efective și a respins ca

neîntemeiat capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafețe de teren

suplimentare.

Fiind în culpă

procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., s-a reținut că expropriatorul

datorează expropriatului cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON compusă

din onorariul aferent expertizei achitat în contul experților S.I. (1.000 RON)

și M.V. (1.200 RON), imputat în integralitate expropriatorului, dat fiind că a

servit în întregime la darea soluției, precum și din onorariul de avocat în

valoare de 300 RON) având în vedere că este o sumă mică în raport de

complexitatea cauzei și munca depusă de avocat neimpunându-se aplicarea art.

276 C. proc. civ.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs - calificat drept apel - pârâtul Statul Român,

reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Iași, invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 13 din 28 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, s-a

respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de

Drumuri și Poduri Iași.

În pronunțarea

soluției, instanța de prim control judiciar a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 "raportul de

evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate

de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/03

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare". Este de

necontestat, dispozițiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de

cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate,

conform principiului "specialia generalibus derogant".

Prin dispozițiile

art. 22, actul normativ cu caracter special prevede însă că "expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanței

judecătorești competente (...) fără a putea contesta transferul dreptului de

proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii"

(alin. (1)), iar "acțiunea formulată (...) se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii"

(alin. (3)).

În interpretarea

acestor dispoziții legale, care reglementează expres posibilitatea

expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru

rezolvarea nemulțumirilor legate de "cuantumul despăgubirilor" -

alin. (1) - și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994 "în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) -

nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres

indicate, ar viza doar aspecte procedurale, astfel cum susține pârâtul.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994: "Despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Conform

dispozițiilor art. 27 alin. (1) din lege, instanța de judecată, primind

rezultatul expertizei, "îl va compara cu oferta și cu pretențiile

formulate de părți și va hotărî".

Din coroborarea

acestor dispoziții cu cele ale Legii nr. 255/2010, rezultă că despăgubirea se

stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă din zona

respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii raportului

de expertiză.

Raportul de evaluare

întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile

emiterii hotărârii "are în vedere" (art. 11 alin. (8)) expertizele

întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia

expropriatorul "estimează" (art. 5 alin. (1)) sumele individuale

aferente despăgubirilor.

Există, așadar,

posibilitatea ca aceste "estimări" să fie inferioare prețului de

circulație al imobilului pe piața liberă din zonă și/sau să nu acopere integral

prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea

acțiunii în justiție, care "se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994".

Doar despăgubirea

astfel stabilită poate fi apreciată "dreaptă", în sensul

dispozițiilor art. 44 din Constituție, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Principiul consacrat de

legiuitor prin aceste prevederi legale este acela al despăgubirii integrale a

proprietarului expropriat, ceea ce presupune ca despăgubirea să cuprindă

valoarea reală a imobilului și daunele provocate proprietarului, adică

prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum

cesans).

Prin memoriul de apel

a fost exprimată nemulțumirea pârâtului apelant față de cuantumul

despăgubirilor reținut de prima instanță din concluziile raportului de

expertiză efectuat de comisia constituită potrivit dispozițiilor speciale ale

Legii nr. 33/1994 și, deci, față de conținutul lucrării ce a fundamentat

soluția tribunalului.

În conformitate cu

prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și art. 44 alin. (3) din

Constituția României, exproprierea imobilelor se poate face numai pentru

utilitate publică și după o justă și prealabilă despăgubire. La calcularea

cuantumului despăgubirilor ce se compun din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul adus proprietarului, se are în vedere prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel, la data întocmirii raportului de expertiză,

daunele aduse proprietarilor, luându-se în considerare și dovezile prezentate

de aceștia, fiind aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În expertiza

efectuată în cauză, în dosarul de fond, la stabilirea despăgubirilor pentru

imobilul expropriat, s-a aplicat metoda comparației directe sau a vânzărilor

prin care s-a estimat valoarea de piață a imobilului, avându-se în vedere patru

proprietăți comparabile, aplicându-se corecțiile succesive în funcție de

elementele de comparație stabilite prin Standardele Internaționale de Evaluare.

S-a susținut de către

pârâtul apelant că experții erau obligați a avea în vedere prețul unor

tranzacții reale încheiate cu privire la terenuri similare, fără a depune însă

la dosarul de fond înscrisuri doveditoare ale unor astfel de tranzacții sau,

eventual, fără indicarea unei modalități de a se pune la dispoziția experților

a înscrisurilor necesare.

De altfel, valoarea

de piață a terenului a fost stabilită de experți prin metoda comparației

directe, potrivit căreia, într-adevăr, această valoare se obține din dovezile

de piață ale prețurilor tranzacționate ale unor terenuri similare. Însă, în

ipoteza în care nu există tranzacții efective și suficiente cu terenuri

comparabile sau când datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt

credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare se pot folosi și

prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile

de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecțiilor

corespunzătoare.

În suplimentul la

raportul de expertiză efectuat în cauză, experții și-au argumentat opțiunea

pentru ofertele de vânzare pentru terenuri similare sau comparabile precizând

că sursele de informare aflate la dispoziția lor, posibile și credibile -

bănci, agenții imobiliare, primărie, presa de specialitate, localnici - nu au

oferit informații despre tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă

caracterizarea de piață imobiliară inactivă față de perioada anterioară 2008 -

2010 și că puținele tranzacții efective nu sunt credibile, date fiind

diferențele nejustificat de mari între prețurile de vânzare. Așa fiind, s-a

conchis în lucrarea menționată că folosirea ofertelor este singura rațională și

se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și ipotezelor

utilizate (Standardele Internaționale de Evaluare 2011, IVS - Cadru general).

Au mai arătat experții că informațiile despre preț din oferte de pe o piață

inactivă pot fi totuși o dovadă a valorii de piață deoarece, chiar pe piețele

în declin, există vânzători care nu acționează sub constrângerea de a vinde; în

acest context, a nu ține cont de dovada prețurilor realizate de vânzători ar

însemna ignorarea realității pieței.

Deci, în condițiile

în care toți cei trei experți nu au apreciat ca și surse credibile de informare

tranzacțiile concrete pentru terenuri similare sau comparabile identificate de

ei, iar expropriatorul, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a exemplificat

existența unor alte asemenea tranzacții reale nu se poate vorbi de o

"ignorare" de către experți a tranzacțiilor concrete.

Într-adevăr în apel

au fot depuse de către pârâtul apelant o serie de tranzacții imobiliare din

anii 2008 și 2009, fără eficiență juridică, în condițiile în care în apel, în

cadrul devoluțiunii, deși este permisă refacerea sau completarea probelor

administrate la prima instanță, conform dispozițiilor art. 295 C. proc. civ.,

niciuna dintre părți nu a formulat astfel de cereri, iar potrivit dispozițiile

art. 129 alin. (5

1

) C. proc. civ., părțile nu pot invoca în căile de

atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probele pe care ele nu le-au

propus și administrat în condițiile legii.

În raport de

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și de conținutul raportului de

expertiză tehnică întocmit de cei trei experți evaluatori, dintre care unul

numit de instanță și câte unul desemnat de părți, se constată ca suma de 0,3

euro/mp propusă de expropriator pentru terenul în suprafață de 577 mp ce face

obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, nu reflectă valoarea

de circulație a imobilului, neputând reprezenta o justă despăgubire, în sensul

legii.

În expertiza

efectuată în cauză, în dosarul de fond, la stabilirea despăgubirilor pentru

imobilul expropriat, s-a aplicat metoda comparației directe, prin care s-a

estimat valoarea de piață a imobilului, avându-se în vedere patru proprietăți

comparabile, cei trei experți desemnați în cauză raportându-se la prima

proprietate comparabilă, pentru care a fost necesară cea mai mică corecție

brută. Experții, constatând diferențe între cele două proprietăți, cea

expropriată și cea comparabilă, au luat în considerare fiecare dintre diferențe,

impactul acestora asupra valorii fiind luat în calcul și făcută ajustarea

corespunzătoare, corectându-se prețul acestei comparabile. Elementele de

comparație ale proprietății comparabile (deschiderea la drum, utilitățile,

mărimea) fiind diferite față de cele ale proprietății evaluate, fiecare dintre

aceste diferențe a fost luată în considerare de către cei trei experți, care au

corectat prețul proprietății comparabile în sensul reducerii acestuia cu

diferite procente (20% și 17%), respectiv al creșterii (cu 25%), operațiune

apreciată de instanța de apel corectă în condițiile în care prin suplimentul la

raportul de expertiză s-a explicat aplicarea acestor corecții, iar pârâtul

apelant nu a adus alte argumente pertinente pentru modificarea procentelor, evaluatorii,

potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative

și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.

S-a apreciat, în

final, că prețul de 16 euro/mp determinat prin expertiza întocmită de comisia

de experți evaluatori reprezintă o dreaptă despăgubire pentru reclamanți,

astfel încât, despăgubirea stabilită de prima instanță, în condițiile art. 27

din Legea nr. 33/1994, respectă prevederile imperative ale art. 26 din lege.

Critica vizând

acordarea nejustificată cu titlu de daune a sumei de 606 euro ce reprezintă

valoarea suprafeței de 37,87 mp pe care se impune crearea unui drum de acces

s-a apreciat a fi nefondată. Expertiza efectuată în cauză a evidențiat că lotul

de 1078 mp teren rămas în urma exproprierii, nu are acces la calea publică,

putând fi folosit în continuare ca teren extravilan arabil numai cu condiția

asigurării unui nou drum de acces. Acest drum de acces s-a arătat că poate fi

efectuat prin afectarea unei suprafețe de 37,87 mp teren, evaluat la suma de

605 euro, rămânând pentru utilizare efectivă suprafața de 1040 mp teren.

Modul de stabilire al

despăgubirilor în caz de expropriere este reglementat de art. 26 din Legea nr.

33/1994 în sensul că acestea se compun din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului ori persoanelor îndreptățite, astfel că,

pentru dreptul de proprietate de care titularul a fost lipsit împotriva voinței

sale să primească o justă despăgubire. Dispozițiile art. 26 sunt o expresie a

principiului vizând repararea pagubei produse unei persoane, potrivit căruia

această reparație trebuie să fie una integrală, constând în acoperirea pagubei

efectiv produsă.

S-a opinat că,

includerea în valoarea despăgubirii și a sumei cu care s-a diminuat valoarea

terenului în suprafață de 1078 mp ca urmare a necesității execuției drumului de

acces pe o suprafață de 37,87 mp teren este legală, această diminuare

reprezentând o pagubă certă pe care expropriatorul a creat-o reclamanților,

astfel că pentru repararea efectivă a acesteia se impune a se plăti și suma cu

care s-a diminuat valoarea terenul în suprafață de 1078 mp, respectiv prețul de

circulație al suprafeței de 37,87 mp teren, considerente pentru care apelul a

fost respins ca nefondat în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

În cauză pârâtul

apelant, a fost obligat potrivit art. 274 C. proc. civ., să plătească

reclamanților suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Avându-se

în vedere compunerea sumei, respectiv onorariul aferent expertizei achitat de

reclamanți, și onorariul de avocat s-a apreciat că, se impune a fi imputat în

întregime expropriatorului. S-a concluzionat că, prima instanță a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., astfel încât

dispozițiile art. 276 C. proc. civ. nu s-au impus a fi aplicate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, criticând-o

pentru motive de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, pârâtul a arătat că, în mod greșit a fost înlăturată

critica din memoriul de apel referitoare la procedura derogatorie specială de

stabilire a despăgubirilor consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și

Normele Metodologice de aplicare a respectivei legi. Se arată că, deși se

reține corect că, în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul comun

în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială ce reglementează

procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din

respectivul act normativ, instanța de apel a considerat fără temei că Legea nr.

255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii

despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că în această privință ar fi

incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Consideră această

concluzie ca fiind consecința greșitei interpretări a legii deoarece potrivit

art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 înainte de data începerii

activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, s-a întocmit

un raport de evaluare a imobilelor expropriate de către experți A., potrivit

art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Se arată că

aceeași procedură este prevăzută și în art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010. Susține că din coroborarea

acestor dispoziții legale rezultă că în cadrul procedurii administrative de

expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza

expertizelor întocmite și actualizate de Camerele Notarilor publici, aceste

reglementări având un caracter imperativ.

În ceea ce privește

sintagma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 care se referă la

"sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către

expropriator", recurentul consideră că, respectiva sintagmă nu justifică

aprecierea instanței de apel potrivit căreia procedura specială de stabilire a

despăgubirilor reglementată de Legea nr. 255/2010 ar avea un caracter

orientativ. Dispozițiile art. 1 alin. (7), (8) din Lege și art. 8 alin. (1) din

Normele Metodologice reglementează în mod imperativ modalitatea de evaluare a

imobilelor expropriate, obligând expertul evaluator să se raporteze la

expertizele actualizate ale Camerelor Notarilor Publici.

Pe de altă parte,

este real faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere

la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se

referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie

dreptul comun în materie, iar nu modalitatea de evaluare și de stabilire a

despăgubirilor, care are o reglementare specială în cuprinsul dispozițiilor

sus-menționate din Legea nr. 255/2010.

Întrucât prin

raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C. valoarea terenului expropriat a

fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp,

corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor

Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza com.

Șcheia cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr.

255/2010 și art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, consideră că cererea

reclamanților de anulare a hotărârii de expropriere nu se justifică.

Recurentul arată că

deși s-a statuat corect asupra incidenței dispozițiilor art. 26 din Legea nr.

33/1994, instanța de apel a efectuat o greșită interpretare și aplicare a

textului. Potrivit acestei reglementări, la calculul cuantumului despăgubirii

experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real

de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacții concrete cu

imobile similare întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin

întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele.

Semnalează recurentul

că, în mod greșit ambele instanțe au valorificat concluziile raportului de

expertiză în condițiile în care experții nu au verificat și identificat nici un

fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare

terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate

pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea

despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte și cu toate acestea

există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația

să se raporteze tranzacții atestate de contractele de vânzare-cumpărare

autentice invocate prin memoriul de apel.

În contextul în care

nu există nici o probă și nici un indiciu din care să rezulte că prețurile

menționate în anunțurile de vânzare examinate de experți ar corespunde cu

prețurile de tranzacționare efectivă, instanța de apel nu a realizat o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Argumentează

recurentul că, nu se justifică nici înlăturarea criticilor din memoriul de apel

formulate sub aspectul includerii în cuantumul despăgubirilor acordate

reclamanților a sumei de 606 reprezentând valoare suprafeței de 37,87 mp teren

pe care s-ar impune crearea unui drum de acces la terenul neexpropriat. Din

cuprinsul raportului de expertiză rezultă că, această sumă reprezintă valoarea

integrală a respectivei suprafețe de teren care a rămas în proprietatea

reclamanților și nu doar diminuarea valorii acestei suprafețe, cum greșit s-a

reținut de instanțe. Consideră recurentul că, eventualele despăgubiri datorate

pentru schimbarea categoriei de folosință nu pot consta decât în diferența

dintre valoarea suprafeței în discuție ca teren arabil și valoarea aceleiași

suprafețe cu destinația de drum, așa încât nu se justifică acordarea unor

despăgubiri la nivelul prețului integral calculat pentru terenul expropriat.

Arată faptul că terenul rămas în proprietatea reclamanților dobândește un plus

de valoare ca urmare a investiției expropriatorului, astfel că nu se justifică

despăgubirea de 606 euro.

Mai arată recurenta

că, în mod nelegal a fost înlăturată critica referitoare la cuantumul

cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, atât timp cât pretențiile

reclamanților au fost admise doar în parte.

Intimații-reclamanți

D.A. și D.L. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca

nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Modificarea unei

hotărâri se poate cere în considerarea dispozițiilor înscrise în art. 304 pct.

9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În mod corect, prin

decizia atacată instanța de apel a înlăturat critica pârâtului Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA,

invocată în memoriul de apel, referitoare la incidența în caută a unei

proceduri derogatorii, speciale, de stabilire a despăgubirilor conferită de

dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele metodologice de aplicare a

respectivei legi.

Recurentul critică

valoarea despăgubirii stabilită de instanță pentru terenul expropriat susținând

că sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010 și normele sale

metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 53/2011. În raport de obiectul

pricinii deduse judecății, respectiv contestarea hotărârii expropriatorului de

stabilire a cuantumului despăgubirii, critica invocată de recurent nu poate fi

primită atât timp cât în mod judicios instanța de fond și de apel au statuat

legal asupra împrejurării că Legea nr. 255/2010 nu conține dispoziții procedurale

derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor

expropriate, nemulțumite de prețul stabilit în faza procedurii administrative,

reținându-se corect că soluționarea cererii în privința stabilirii despăgubirii

se realizează conform reglementării înscrise în art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994.

Înalta Curtea reține

că deși sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010, însă în

privința stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanță sunt aplicabile

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres

chiar Legea nr. 255/2010. Astfel, art. 22 alin. (1) și (3) prevede că

"expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se

poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de

prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea

contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra

imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului

dreptului de proprietate. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile

prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în

ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Conținutul acestui text relevă cu

certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se aplică art.

26 menționat anterior. Textele invocate de apelant referitoare la evaluarea

despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare ale acesteia se

referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii

administrative și nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță în caz de

contestare a hotărârii expropriatorului.

Recurentul-pârât

invocă prin al doilea motiv de recurs nerespectarea criteriilor înscrise în

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor

cuvenite reclamanților-intimați. Criticile formulate sub acest aspect sunt

neîntemeiate.

Potrivit art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin.

(2) al aceluiași articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la

data întocmirii raportului de expertiză ...".

Prin urmare, potrivit

textului evocat, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia.

Înalta Curte va

înlătura critica recurentului potrivit căreia ar constituie o încălcare a

dispozițiilor legale împrejurarea că experții au folosit la întocmirea raportului

oferte de vânzare și nu prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.

Textul de lege se referă la "prețul cu care se vând imobilele de același

fel", ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de

vânzare, în lipsa unor tranzacții efective, suficiente și credibile cu terenuri

comparabile. Textul de lege se referă și la prețurile cerute în ofertele de

vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind

acela de a-și înstrăina bunul, prețul astfel obținut fiind ca urmare a

negocierilor dintre vânzător și cumpărător pentru terenuri comparabile, aspect

analizat de experți cu ocazia întocmirii raportului.

Pe de altă parte,

Înalta Curte reține și împrejurarea că pârâtul-recurent nu a demonstrat că a

pus la dispoziția expertului contracte de vânzare-cumpărare perfectate în

intervalul temporal apropiat momentului efectuării raportului de expertiză

(septembrie 2012), tranzacții concrete care să aibă ca obiect terenuri cu

caracteristici similare terenului expropriat din extravilanul comunei Șcheia,

spre a fi avute în vedere de comisia de experți în stabilirea cuantumului

despăgubirilor. Este adevărat că, pârâtul a depus o dată cu cererea de apel

patru contracte de vânzare-cumpărare, însă cum corect a reținut și instanța de

apel, acestea vizează tranzacții din perioada anilor 2008 - 2009 care nu pot fi

luat în considerare, raportat la criteriul înscris în art. 26 alin. (2),

respectiv cel al momentului efectuării raportului de expertiză.

Referitor la data în

raport de care se stabilește valoarea despăgubirilor, în criticile formulate de

pârâtul recurent acesta se referă la momentul exproprierii, apreciind că

experții trebuiau să aibă în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară de

la acea dată. Susținerea nu poate fi primită întrucât valoarea despăgubirilor

trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la

data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, legiuitorul având în vedere valoarea

despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la un moment cât mai

apropriat de data pronunțării hotărârii judecătorești.

De asemenea, se

constată că elementele de comparație ale proprietăților comparabile

(localizare, calitatea terenului, utilizarea permisă, condițiile pieței,

mărimea suprafeței, deschidere, utilități, acces, trafic în zonă) fiind

diferite față de cele ale proprietății evaluate, fiecare dintre aceste

diferențe a fost luată în considerare de către cei trei experți, care au

corectat prețul proprietății comparabile prin aplicarea diferitelor procente,

apreciere corectă în condițiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant

alte argumente pertinente pentru modificarea procentelor evaluatorii de

diminuare ce sunt aplicate în cadrul metodelor cantitative și/sau calitative

pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor. În consecință, se

constată că, în mod judicios prima instanță prin soluția pronunțată (confirmată

în apel, prin respingerea căii de atac) a stabilit valoarea despăgubirilor

conform raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, toți cei trei

experți, inclusiv cei desemnați de părți, ajungând la o concluzie comună în

privința evaluării. Procedeul uzitat este corect în privința stabilirii despăgubirii,

fiind în consonanță cu jurisprudența europeană care a statuat că privarea de

proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de

utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un

raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (cauza

James și alții împotriva Marii Britanii, 1986).

Faptul că s-a

demonstrat inactivarea pieței imobiliare și inexistența unor tranzacții

concrete în zonă la data efectuării expertizei, justifică procedeul uzitat în

sensul că evaluarea să se aibă în vedere prețul de piață, stabilit prin

fluctuația cererii și a ofertei - la care s-a aplicat procentul de corecție -

la nivelul cărui era plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de

referință, la data efectuării raportului de expertiză.

Neîntemeiat este și

motivul de recurs referitor la includerea în cuantumul despăgubirilor și a

sumei de 606 euro reprezentând valoarea suprafeței de 37,87 mp necesară creării

unui drum de acces pentru folosirea suprafeței rămasă în urma exproprierii.

Prin raportul de expertiză efectuat la instanța de fond s-a stabilit că

utilizarea parcelei de 1078 mp rămasă în urma exproprierii se poate face numai

cu condiția asigurării unui nou drum de acces de 37,87 mp, astfel încât s-a avut

în vedere scăderea de valoare a parcelei respective care este egală cu prețul

de piață necesar drumului în sumă de 606 euro, rămânând pentru utilizare doar

suprafața de 1040 mp. În acest context, prejudiciul suferit de reclamanți prin

afectarea unei porțiuni din proprietatea lor necesar creării unui nou drum de

acces reprezintă o pagubă certă care impune repararea acesteia, cum legal au

reținut instanțele fondului. Despăgubirea stabilită pentru această porțiune de

teren este corect determinată întrucât deși suprafața de 37,87 mp teren rămâne

în proprietatea reclamanților, acesta își pierde din valoarea terenului cu

destinația avută inițial, nemaiputând fi folosită decât drept cale de acces, în

privința căreia expropriatorul este obligat să îi despăgubească pe reclamanți.

În ceea ce privește

critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina

pârâtului, în mod corect critica a fost înlăturată întrucât cheltuielile

efectuate cu administrarea probei cu expertiză au servit integral la pronunțarea

soluției, pârâtul fiind parte căzută în pretenții în sensul dispozițiilor art.

274 C. proc. civ., astfel încât în mod legal a fost obligat la plata

cheltuielilor de judecată către reclamanți. În ceea ce privește aplicarea

dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., în mod corect au fost înlăturate întrucât

textul evocat nu este incident în cauză, cum eronat susține pârâtul, deoarece

art. 276 permite compensarea cheltuielilor de judecată numai atunci când

părțile sunt obligate reciproc, ipoteză care nu se regăsește în cauză.

În consecință,

constatându-se că instanța de apel a efectuat o judicioasă aplicare și

interpretare a dispozițiilor legale care guvernează materia, Înalta Curte va

constata că motivele de recurs circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt

neîntemeiate, drept pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

împotriva Deciziei nr. 13 din 28 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I

civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 13 din 28 martie

2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 22 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - CL