ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1020/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1020/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 4

noiembrie 2011 și înregistrată sub nr. 14409/86/2011, reclamanții S.N. și S.C.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași,

Comuna Șcheia - prin primar și Comuna Șcheia - prin primar - Comisia de

Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor au

formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de

Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor

Șcheia și au solicitat să se verifice temeinicia hotărârii cu privire la

cuantumul despăgubirilor cu care nu sunt de acord, acestea fiind calculate la

un preț mult inferior față de prețul de piață, a valorii de înlocuire și a

prețului solicitat; exproprierea totală a suprafeței de 52 de ari cuprinsă în

contractul de vânzare-cumpărare, autentificat în 11 noiembrie 2009 de BNP O.B.,

identică cu parcela nr. x, înscrisă în CF nr. x a UAT, deoarece suprafața

rămasă de aproximativ 2754 de mp nu mai poate fi folosită conform cu destinația

acesteia (suprafață pe care expropriatorul a intrat abuziv și a distrus

terenul), și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru această

suprafață de teren raportat la prețul de piață de 30 de euro/mp; în subsidiar,

în măsura în care instanța de judecată va stabili că nu se impune exproprierea

totală, solicită obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri

reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în

urma exproprierii; cu cheltuieli de judecată.

În drept au invocat

Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, Constituția României, Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și art. 2 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

Pârâtul Statul Român

- reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția regională

de Drumuri și Poduri Iași a depus la dosar documentația care a stat la baza

emiterii hotărârii contestată și a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin Sentința civilă

nr. 717 din 16 aprilie 2013, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea

civilă având ca obiect expropriere formulată de reclamanții S.N. și S.C.; a

desființat în parte Hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de

Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia; a

obligat Statul Român să plătească reclamanților suma de 135.200 RON cu titlu de

despăgubiri.

A respins cererea

privind exproprierea terenului în totalitate și cererea privind acordarea de

despăgubiri reprezentând prejudiciu rezultat din diminuarea valorii terenului

rămas în urma exproprierii.

A obligat pârâtul să

plătească reclamanților suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Conform contractului

de vânzare-cumpărare nr. x/2009 autentificat la BNP O.B. Suceava, reclamanții

au dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5200 mp teren, identică

cu parcela x înscrisă în cartea funciară nr. x a UAT Șcheia.

Din această

suprafață, prin Hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 a Comisiei de verificare

a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor, com. Șcheia, jud.

Suceava s-a dispus exproprierea unei suprafețe de 2446 mp teren, identică cu

parcela nr. x din cartea funciară x, parcelă rezultată din dezmembrarea

parcelei nr. x din cartea funciară x a comunei cadastrale Șcheia și s-a propus

acordarea de despăgubiri în sumă de 3019 RON.

Imobilele au fost

expropriate conform H.G. nr. 614/2011 pentru modificarea și completarea H.G.

nr. 743/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor

proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică

"Varianta de ocolire Suceava" (anexa la această hotărâre).

La stabilirea

despăgubirilor, expropriatorul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele acordate cu titlu de despăgubiri

sunt estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit

având în vedere expertizele întocmite sau actualizate de camerele notarilor

publici.

Criteriul

sus-menționat nu a putut fi însă valorificat, observându-se că el vizează faza

administrativă necontencioasă a stabilirii despăgubirilor și este prevăzut în

vederea stabilirii estimative a sumelor care urmează a fi aprobate prin

hotărâre de guvern pentru îndeplinirea obiectivului "Varianta de ocolire

Suceava".

De asemenea,

expertizele notariale nu reflectă valoarea de piață a imobilelor expropriate,

valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor prin

prisma dispozițiilor legale în materie.

Astfel, potrivit art.

22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările

ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul

cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit art. 22 alin. (3) din lege,

acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - art. 27 din Legea nr.

33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Art. 26 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la

care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză,

stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând

în mod expres că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța de

judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

aduse de aceștia.

Prin Decizia nr. 9760

din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că

"sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială prevăzută de art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 33/1994, definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil la

o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra

unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață

concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste

și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de

cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este

supus unei constrângeri exagerate".

Potrivit raportului

de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o

valoare de piață de 12,30 euro, rezultând un total în echivalent 135.200 RON,

concluziile expertizei fiind însușite de toți cei trei experți care au format

comisia de evaluare stabilită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Cu ocazia efectuării

expertizei au fost identificate și suprafețele de teren rămase neexpropriate,

de 2020 mp și respectiv de 734 mp, stabilindu-se că acesta poate fi utilizat în

continuare ca teren agricol cu categoria de folosință existentă la data

exproprierii și că nu a suferit nicio pierdere de valoare, astfel că tribunalul

a respins ca nefondată cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând

prejudiciul rezultat prin diminuarea valorii terenului.

Față de limitarea

obiectului acțiunii prin dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010,

conform cărora expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere numai sub

aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, conform art. 22 alin. (3),

contestația a fost soluționată potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea

nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, tribunalul respingând

ca nefondată cererea privind exproprierea suprafeței de 5200 mp în totalitate.

În consecință,

tribunalul a admis în parte acțiunea, în sensul că a desființat în parte

Hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a

Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia, a obligat Statul

Român să plătească reclamanților suma de 135.200 RON despăgubiri și a respins

cererea privind exproprierea terenului în totalitate și cererea privind

acordarea de despăgubiri reprezentând prejudiciu rezultat din diminuarea

valorii terenului rămas în urma exproprierii.

Conform art. 274 C.

proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 37 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, s-a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Iași, împotriva Sentinței civile nr. 717 din 16

aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. 14409/86/2011.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele argumente:

Pârâtul-apelant a

criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanță pentru terenul expropriat

apreciind că sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010 și a

normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr.

53/2011.

Curtea a reținut că,

într-adevăr, în speță sunt aplicabile prevederile acestei legi însă în ceea ce

privește stabilirea cuantumului despăgubirii de către instanță sunt aplicabile

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres

chiar Legea nr. 255/2010.

Astfel art. 22 alin.

(1) și (3) prevede că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii

prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în

termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea

decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de

atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și

transferului dreptului de proprietate.

Acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii."

Din acest text rezultă cu certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului

despăgubirii se aplică art. 26 menționat anterior. Textele invocate de apelant

referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare ale

acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la

stabilirea despăgubirilor de către instanță în caz de contestare a hotărârii

expropriatorului.

A doua critică

vizează nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la efectuarea

raportului de expertiză. Potrivit acestuia la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Curtea a apreciat că

nu constituie o încălcare a acestor dispoziții faptul că s-au folosit de către

experți oferte de vânzare, iar nu prețuri rezultate din contracte de

vânzare-cumpărare.

Textul de lege se

referă la "prețul cu care se vând imobilele de același fel", ceea ce

nu însemnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare în lipsa

unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile. Textul de lege

se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi

apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul.

Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător prețul

poate să scadă, dar diferența nu poate fi semnificativă, iar experții au ținut

cont și de acest aspect în efectuarea expertizei. Pe de altă parte, Curtea a

reținut că pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția expertului

contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză

(august 2012) având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Șcheia, pe care

experții nu le-au avut în vedere. Astfel, pârâtul a depus o dată cu cererea de

apel patru contracte de vânzare cumpărare din perioada 2008 - 2009 ce nu au

putut fi luate în considerare față de data efectuării raportului de expertiză.

Referitor la data în

raport de care se stabilește valoarea despăgubirilor, în criticile formulate de

pârâtul apelant acesta se referă la cea a exproprierii, apreciind că experții

trebuiau să aibă în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară la acea

dată. Curtea a apreciat însă, că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în

funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii

raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994. Ceea ce s-a avut în vedere de legiuitor este ca valoarea

despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la o dată cât mai apropriată

de data pronunțării hotărârii judecătorești pentru ca cel care primește

despăgubirile să își poată eventual achiziționa o proprietate asemănătoare cu

cea expropriată, fără a suferi un prejudiciu ca urmare a fluctuațiilor pieței.

De asemenea, se

constată că elementele de comparație ale proprietăților comparabile (restricții

legale, localizare, caracteristici fizice, utilități disponibile, zonare, cea

mai bună utilizare), fiind diferite față de cele ale proprietății evaluate,

fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în considerare de către cei trei

experți, care au corectat prețul proprietății comparabile prin aplicarea

diferitelor procente, apreciere corectă în condițiile în care nu s-au adus de

către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente,

evaluatorii, potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode

cantitative și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea

corecțiilor.

În concluzie, în mod

corect prima instanță a stabilit valoarea despăgubirilor conform raportului de

expertiză întocmit în cauză, toți cei trei experți, inclusiv cei desemnați de

părți, ajungând la o concluzie comună în ceea ce privește evaluarea, și în

lipsa altor probe care să demonstreze că această evaluare nu e corectă.

Curtea a apreciat ca

neîntemeiată critica privind aplicarea de către prima instanță a dispozițiilor

art. 276 C. proc. civ. În speță nu erau aplicabile aceste dispoziții, astfel

cum susține apelantul pârât și cum în mod eronat a indicat ca temei legal și

prima instanță, întrucât conform art. 276 C. proc. civ., când pretențiile

fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce

măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată,

putând face compensarea lor. Având în vedere expresia folosită de legiuitor în

art. 276 C. proc. civ., subliniată, problema compensării cheltuielilor de

judecată se pune numai atunci când părțile sunt obligate reciproc, deci atunci

când pârâtul a făcut cerere reconvențională ori au fost făcute cereri de

intervenție, iar cererea incidentală a fost admisă o dată cu cererea

principală, în tot sau în parte. În cazul de față nu s-a formulat o cerere

reconvențională de către pârât, fiind admisă doar cererea reclamantului, deci

art. 276 C. proc. civ. nu era aplicabil ci doar art. 274 la care prima instanță

a făcut referire.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA, care a formulat critici sub următoarele

aspecte:

Instanța de apel a

înlăturat în mod greșit critica referitoare la incidența în cauză a unei

proceduri derogatorii speciale de stabilire a despăgubirilor, consacrată de

dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a

acestei legi.

Astfel, deși a

reținut în mod corect că în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă

dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege

specială ce reglementează procedura de expropriere pentru realizarea

obiectivelor prevăzute la art. 1 din acest act normativ și că prevederile legii

speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză, potrivit principiului

"specialia generalibus derogant", totuși instanța de apel a

considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii

sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că

în această privință sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994.

Concluzia

sus-menționată este consecința greșitei interpretări a legii, deoarece potrivit

art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 înainte de data începerii

activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un expert

evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al

Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va efectua un raport

de evaluare a imobilelor expropriate, iar acest raport de evaluare se

întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele

notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, potrivit

art. 4 alin. (2) fit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

255/2010, prin hotărârea pentru aprobarea declanșării procedurii de

expropriere, în cazul lucrărilor de investiții se aprobă și sumele individuale

aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de

evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de

camerele notarilor publici, iar în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin.

(1) din aceleași norme expertul evaluator va întocmi raportul de evaluare

prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, fiind obligat să se raporteze la

expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit

art. 77

1

alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu

modificările și completările ulterioare.

Din coroborarea

dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că în cadrul procedurii

administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de

evaluare întocmit pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele

Notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.

Pe de altă parte,

este real faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere

la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se

referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie

dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a

despăgubirilor. Concluzia sus-menționată este justificată de faptul că potrivit

art. 22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea prin care persoana expropriată

contestă cuantumul despăgubirii se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea

nr. 33/1994, fiind astfel evident că aceste din urmă reglementări sunt

aplicabile doar sub aspect procedural, adică sub aspectul modului de desemnare

a comisiei de experți și de întocmire a expertizei, iar nu și sub aspectul

metodei de evaluare, care are o reglementare specială în cuprinsul dispozițiilor

sus-menționate din Legea nr. 255/2010.

Recurentul-pârât

susține în continuare că, în măsura în care statuarea instanței de apel privind

incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este corectă,

această dispoziție legală a fost greșit interpretată și aplicată în speță.

Potrivii textului de

lege sus-menționat, la calculul cuantumului despăgubirii experții precum și

instanța de judecată, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea

ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau

să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile similare, întrucât numai

tranzacțiile finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de

vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele.

Față de reglementarea

în discuție, în mod greșit ambele instanțe au valorificat concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză, în condițiile în care acest raport

nu reflecta prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel,

deoarece experții nu au verificat și identificat nici un fel de tranzacții

concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat,

ci au avut în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la

agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor

fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de

corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile

expropriate și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în

vedere.

Or, corecta aplicare

a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele

examinate să fie verificate și prin prisma unor tranzacții efective pentru a se

putea stabili în acest mod în ce măsura respectivele oferte corespund

realității pieței imobiliare.

Și sub aspectul datei

în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate

hotărârea instanței de apel este nelegală.

Astfel, instanța de

apel a avut în vedere data întocmirii raportului de expertiză, dar a ignorat că

sub aspectul stabilirii despăgubirilor Legea nr. 33/1994 reglementează o

procedură diferită față de cea specială prevăzută de Legea nr. 255/2010.

În sistemul Legii nr.

255/2010 transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii

hotărârii de expropriere, așa încât nu există nici o rațiune pentru calculul

despăgubirilor în funcție de o dată ulterioară la care, în eventualitatea

formulării unei contestații, se întocmește raportul de expertiză.

În final, se solicită

admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința

respingerii acțiunii reclamanților și înlăturării obligației de plată a

cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâtului în cauză.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că este fondat.

Referitor la prima

critică formulată prin memoriul de recurs, vizând încălcarea sau aplicarea

greșită a legii în cauză, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de

apel a reținut ca fiind aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010,

însă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, de către

instanță, sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care

face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010.

Sub acest aspect,

instanța de apel nu a ignorat raportul dintre legea generală în materia

exproprierii (Legea nr. 33/1994) și cea specială (Legea nr. 255/2010), astfel

cum în mod greșit susține recurentul-pârât, ci a stabilit corect că aspectele

derogatorii se regăsesc în actul normativ special în ce privește evaluarea

despăgubirilor în faza administrativă.

La această concluzie

conduce interpretarea corelată și sistematică a legii din care rezultă

procedura de urmat pentru fiecare din etapele exproprierii.

Astfel, în Capitolul

III referitor la întocmirea documentațiilor cadastrale de către expropriator,

este reglementată și modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate la un

moment anterior chiar constituirii comisiei pentru verificarea dreptului de

proprietate.

În acest sens, prin

dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 se stabilește că

"înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un

expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al

A.N.E. din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate

pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de

folosință", raport care se va întocmi avându-se în vedere expertizele

actualizate ale camerelor notarilor publici (alin. (8)).

Rezultă că aceste

dispoziții legale la care face trimitere recurentul pârât, au în vedere o

evaluare estimativă realizată în faza administrativă a exproprierii, în termeni

generali, și ținându-se seama de criterii mai largi, vizând unitatea

administrativ-teritorială în care sunt situate imobilele și categoria de

folosință a bunului, iar nu de caracteristici concrete care sunt luate în

considerare atunci când este vorba de exproprierea unei anume suprafețe de

teren (când evaluarea se realizează, de exemplu, și în funcție de utilități,

servituți, căi de acces, modalitatea de exploatare propriu-zisă).

De aceea, evaluarea

proprietăților imobiliare prin raportare la expertizele notarilor publici,

realizată în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica și pentru

procedura judiciară, în cadrul căreia instanța de judecată are de analizat, cu

referire la un anumit imobil, dacă despăgubirile reflectă valoarea de

circulație a bunului și acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.

În acest sens,

dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcând trimitere la art.

21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor,

nu pot fi înțelese, cum pretinde recurentul pârât, ca vizând doar aspectele de

ordin procedural ale soluționării acțiunii în despăgubiri.

Față de mențiunea

expresă a normei speciale, care face trimitere la norma generală, este evident

că la stabilirea cuantumului despăgubirilor în procedura judiciară trebuie

avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994,

vizând prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel,

precum și daunele aduse proprietarului - pentru că legiuitorul a înțeles ca în

procedura jurisdicțională să nu deroge de la norma generală.

De aceea este corectă

aprecierea instanței de apel conform căreia este incident art. 26 din Legea nr.

33/1994, în raport cu care trebuie evaluate despăgubirile, așa încât, sub acest

aspect, criticile formulate prin motivele de recurs sunt nefondate. Toate

textele invocate de recurent referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 și

Normele metodologice de aplicare a acestei legi se referă la evaluarea făcută

anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță în

caz de contestare a hotărârii expropriatorului, așa cum în mod corect a statuat

și instanța de apel cu privire la această chestiune.

Înalta Curte

apreciază, însă, ca fiind întemeiate criticile recurentului pârât referitoare

la modalitatea în care instanțele fondului au făcut aplicarea art. 26 din Legea

nr. 33/1994, validând concluziile unui raport de expertiză care nu s-a

fundamentat pe tranzacții efective, ci pe oferte de vânzare.

Pentru a înlătura

criteriul legal care vizează, în determinarea valorii de circulație,

"prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel",

experții au reținut că nu ar exista tranzacții efective suficiente cu terenuri

libere comparabile, motiv pentru care au folosit drept comparabile oferte de

vânzare preluate de pe site-uri imobiliare.

Fără să cenzureze

aceste aprecieri ale experților, instanțele de fond și-au însușit necritic

concluziile expertizei astfel întocmite.

Înalta Curte constată,

din actele dosarului, că au avut loc tranzacții efective, numai că au fost

înlăturate din analiză de către experți, cât și de către instanțe, curtea de

apel apreciind că nu constituie o încălcare a dispozițiilor legale faptul că

s-au folosit de către experți oferte de vânzare, iar nu prețuri rezultate din

contracte de vânzare-cumpărare.

Or, în această

manieră de soluționare a cauzei a lipsit rolul activ al instanței, care era

obligată să lămurească - în condițiile unor constatări incomplete și nedemonstrate

ale experților - tranzacțiile întocmite efectiv la nivelul unităților

administrativ-teritoriale, în funcție de care, în condițiile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulație a imobilului

expropriat.

Deși contractele de

vânzare-cumpărare depuse la dosar, atât în fața primei instanțe, cât și în faza

apelului, vizează într-adevăr perioada 2008 - 2009, instanța avea posibilitatea

să suplimenteze materialul probator, inclusiv solicitând informații de la

primăria în raza căreia se află situat imobilul - și unde se face înregistrarea

fiscală a proprietăților imobiliare - sau de la camera notarilor publici, care

poate furniza informații asupra documentelor pe care le arhivează vizând

tranzacțiile imobiliare.

Neprocedând în această

modalitate, instanța a înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor -

prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, prevăzut de

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - validând concluzii ale unei expertize

care s-a bazat pe aprecieri subiective ale experților în cauză.

Această situație

atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ipoteza, când hotărârea

atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Drept consecință,

Înalta Curte apreciază că se impune efectuarea unei expertize tehnice de

specialitate cu privire la imobilul - teren expropriat, cu respectarea strictă

a cerințelor imperative ale art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri

legale și temeinice.

Cum o asemenea probă

nu se poate administra în recurs, în raport de dispozițiile art. 305 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa hotărârea atacată și

va trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel, pentru ca în baza

efectului devolutiv al apelului să stabilească pe deplin elementele de fapt ale

pricinii. Reluarea judecății se va realiza, așadar, în limitele în care

criticile au fost găsite întemeiate și care au vizat, potrivit considerentelor

expuse anterior, nu temeiul legal în baza căruia trebuie evaluate

despăgubirile, ci modalitatea în care s-a făcut aplicarea acestor dispoziții la

speță.

Instanța de trimitere

va ordona măsurile pe care le va aprecia necesare, în condițiile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ. pentru a determina situația tranzacțiilor imobiliare la

momentul de referință care interesează în speță, în funcție de care să se

întocmească raportul de expertiză în cauză.

Critica referitoare

la aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite

persoanei expropriate, nu este întemeiată, Curtea de apel apreciind în mod

corect că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de prețurile

practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză,

astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Este

corect raționamentul potrivit căruia, ceea ce s-a avut în vedere de legiuitor

este ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la o dată

cât mai apropriată de data pronunțării hotărârii judecătorești pentru ca cel

care primește despăgubirile să își poată eventual achiziționa o proprietate

asemănătoare cu cea expropriată, fără a suferi un prejudiciu ca urmare a

fluctuațiilor pieței.

Prin urmare, pentru

stabilirea cuantumului despăgubirilor, care include și data la care se

calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, instanța de judecată

este ținută de aplicarea corectă a art. 26 din Legea nr. 33/1994, ci nu a Legii

nr. 255/2010, așa cum în mod greșit susține recurentul pârât în cauză.

În raport de toate

aceste considerente, se va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3)

coroborat cu art. 314 C. proc. civ. și, drept consecință, Înalta Curte,

admițând recursul pârâtului, va casa decizia atacată, trimițând cauza spre

rejudecarea apelului la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 37 din 10

septembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2014.

Procesat de GGC - CL