ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 759/2018

Asupra contestației în anulare de față constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 04 noiembrie 2011 și înregistrată sub nr. x/86/2011, reclamanții A. și B., tn contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Direcția Regională de Drumuri și Poduri lași, Comuna Șcheia - prin primar și Comuna Șcheia - prin primar - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 7 din 17.10.2011 emisă de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia și au solicitat să se verifice temeinicia hotărârii cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu sunt de acord cu motivarea ca aceste despăgubiri au fost calculate la un preț mult inferior față de prețul de piață, a valorii de înlocuire și a prețului solicitat; s-a solicitat exproprierea totală a suprafeței de 52 de ari cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. X din 11.11.2009 de B.N.P. - C., identică cu parcela nr. x, înscrisă în CF nr. x a UAT, deoarece suprafața rămasă de aproximativ 2754 de m.p. nu mai poate fi folosită conform cu destinația acesteia (suprafață pe care expropriatorul a intrat abuziv și a distrus terenul) și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru această suprafață de teren raportat la prețul de piață de 30 de euro/m.p.; în subsidiar, în măsura în care instanța de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală, solicita obligarea expropriatorului la plata uneî despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.

Prin sentința civilă nr. 717 din 16 aprilie 2013, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect expropriere formulată de reclamanții A. și B.; a desființat în parte hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia; a obligat Statul Român să plătească reclamanților suma de 135.200 RON cu titlu de despăgubiri. A respins cererea privind exproprierea terenului în totalitate și cererea privind acordarea de despăgubiri reprezentând prejudiciu rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii. A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 380 din 7 aprilie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă., pronunțată în Dosarul nr. x/86/2011 * în rejudecarea cauzei, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, împotriva sentinței civile nr. 717 din 16 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, a schimbat, în parte, sentința civilă nr. 717 din 16.04.2013 a Tribunalului Suceava în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să plătească reclamanților suma de 53.499 RON (în loc de 135.200 RON) cu titlu de despăgubiri.

A obligat intimații A. și B. să plătească apelantului Statui Român - reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România suma de 3180 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1896 din 23 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Româna S.A. împotriva deciziei nr. 380 din 7 aprilie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

A modificat în parte decizia recurată, în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Româna S.A., să plătească reclamanților B. și A. echivalentul în RON la data plății a sumei de 733,80 euro.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 380 din 7 aprilie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

La data de 06.10.2016, B. și A. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1596 din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția J civilă, pron unțată în Dosarul nr. x/86/2011*, fiind fixat termen de judecată la 18.01.2017.

Înalta Curte, prin încheierea din 18.01.2017, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a suspendat judecata contestației în anulare formulată de contestatorii B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1596 din 23 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiția, secția I civilă, în Dosarul nr. x/86/2011*.

Prin rezoluția din 29.01.2018, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, fiind fixat termen de judecată la 14.03.2018.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în ședința publică din 14.03.20î8, a invocat, din oficiu, excepția perimării contestației în anulare pe care o va admite, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se alia, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Asîfei spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligentă a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

În speță, prin încheierea de ședință din 18.01.2017, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Or, de la acest moment și până la repunerea cauzei pe rol din oficiu, prin rezoluția instanței din 29.01.2018, pricina a stat în nelucrare mai mult de 1 an, părțile neîndeplinind niciun act de procedură de natură să întrerupă cursul termenului de perimare.

În consecință, având în vedere că până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părți nu a solicitat continuarea judecății, Înalta Curte constată întrunirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ..(ea se poate constata și din oficiu de către instanță, înalta Curte urmează să constate perimată contestația în anulare formulată de contestatorîi B. și A. împotriva deciziei nr. 1596 din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2011*.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorii B. și A. împotriva deciziei nr. 1596 din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2011*.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2018.