ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 375/2019

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3.11.2011 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Comuna Șcheia prin primar și Comuna Șcheia prin Primar - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să verifice temeinicia Hotărârii nr. 1/17.10.2011, dată în Dosarul nr. x/2011, de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a Comunei Șcheia cu privire la cuantumul despăgubirilor, să dispună exproprierea suplimentară a suprafețelor de teren rămase, care nu mai pot fi folosite conform destinației și să oblige expropriatorului la plata despăgubirilor pentru aceste suprafețe de teren, raportat la prețul de piață.

În subsidiar, în măsura în care instanța de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală a acestor suprafețe, reclamanții au solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii, cu cheltuieli de judecată.

La data de 03.04.2012, reclamanții au formulat precizări la acțiune, prin care au solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ca instanța de judecată să constate netemeinicia Hotărârii nr. 1/17.10.2011 a Comisiei de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, să stabilească despăgubirea la suma de 4.000 euro/arul de teren expropriat (total 179.080 euro), cu consecința anulării parțiale a hotărârii contestate în ce privește despăgubirea stabilită și, eventual, suprafața expropriată, și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor solicitate, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994. De asemenea, au solicitat exproprierea totală a suprafețelor de teren care nu mai pot fi folosite conform cu destinației și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru aceste suprafețe de teren raportate la prețul de piață solicitat, de 4.000 euro/arul de teren. În subsidiar, în măsura în care instanța de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală, reclamanții au solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat prin diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.

Prin Sentința civilă nr. 203/29.01.2013, Tribunalul Suceava a admis în parte contestația formulată de reclamanții A. și B., a desființat, în parte, Hotărârea nr. 1/17.102011 emisă în Dosarul nr. x/2011, a obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamanți a sumei de 50.142 euro în echivalent RON la data plății efective, cu titlu de despăgubiri, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafețe de teren suplimentare și a obligat același pârât la plata către reclamanți a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin hotărârea emisă de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia, s-a dispus plata sumei de 5.526 RON în favoarea reclamanților, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna Șcheia, județul Suceava, identic cu parcela nr. 34146 din CF x, compus din teren liber de construcții, în suprafață de 4.477 mp.

În speță, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 5.526 RON, expropriatul a pretins suma de 4.000 euro/aria, adică 179.080 euro, în timp ce prin raportul de expertiză întocmit s-a propus, într-o variantă, suma de 2.238,5 euro (0,5 euro/mp), prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă variantă, suma de 50.142 euro (11,20 euro/mp), conform valorii de piață după Standardele Internaționale de Evaluare.

Instanța de fond și-a însușit raportul de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piață de 11,20 euro/mp, apreciind că aceasta reprezintă o valoare rezonabilă dacă se au în vedere caracteristicile concrete ale terenului, faptul că se află relativ aproape de orașul Suceava, la o distanță de cca 5 km, într-o zonă pretabilă pentru destinații diverse.

În ceea ce privește data evaluării, instanța a avut în vedere data întocmirii raportului de expertiză, față de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În concluzie, tribunalul a reținut că expropriatorul datorează expropriaților cu titlu de despăgubiri civile suma de 50.142 euro în echivalent RON la data plății efective, fără a scădea despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată, câtă vreme nu s-a făcut dovada plății ei.

Tribunalul a mai constatat că, în urma exproprierii, în patrimoniul reclamanților au mai rămas 2 parcele, suprafața de 9.105 mp. teren și suprafața de 2.768 mp. teren, ce nu sunt afectate de expropriere.

Cererea vizând exproprierea unei suprafețe mai mari a fost respinsă de instanță cu motivarea că Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestației împotriva hotărârii expropriatorului, precum și competența instanței de judecată, doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând expres că dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010). În speță, art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privind posibilitatea instanței de a aprecia asupra caracterului parțial sau total al exproprierii nu are aplicabilitate, întrucât interesează doar procedura de expropriere generală, de drept comun prevăzută de Legea nr. 33/1994. Or, litigiul de față este fundamentat pe Legea nr. 255/2010, lege specială, care cuprinde dispoziții derogatorii pe acest aspect.

Tribunalul a mai reținut că, fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., expropriatorul datorează expropriaților cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON, sumă compusă din onorariul aferent expertizei, achitat în contul experților C. (1.000 RON) și D. (1.200 RON), imputat în integralitate expropriatorului, dat fiind că a servit în întregime la darea soluției, precum și din onorariul perceput de avocat E. (300 RON), care, de asemenea, a fost imputat în întregime expropriatorului, avându-se în vedere complexitatea cauzei și munca depusă (formulare acțiune, răspuns la întâmpinare, obiective expertiză, prezență la multiplele termen de judecată). Tribunalul a considerat că nu se impune aplicarea art. 276 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Statul Român - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, iar prin Decizia civilă nr. 12/28.03.2014, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul declarat.

Curtea de apel a apreciat că prețul de 11,20 euro/mp determinat prin expertiza reprezintă o dreaptă despăgubire, fiind stabilit de prima instanță cu respectarea prevederilor art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994.

A fost respinsă și critica formulată în subsidiar de pârât, privind cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de apel constatând că tribunalul a făcut o corectă aplicare în cauză a art. 274 C. proc. civ.

Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 12/28.03.2014 a Curții de Apel Suceava, iar prin Decizia nr. 5360/20.11.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Înalta Curte a recomandat ca instanța de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și să administreze, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză. Înalta Curte a statuat că urmează a fi avută în vedere situația tranzacțiilor imobilelor la momentul de referință care interesează în speță și, doar în cazul în care ar reieși condiții de piață inactivă, să fie folosite criterii subsidiare de evaluare.

Rejudecând cauza, prin Decizia nr. 573/07.06.2016, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași împotriva Sentinței nr. 203/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A la plata către reclamanți a sumei de 43.875 euro, în echivalent RON la data plății efective, cu titlu de despăgubiri. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin deciziei pronunțate și a obligat intimații-reclamanți să plătească apelantului-pârât suma de 4.158 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.

Curtea de apel a reținut că valoarea de piață a imobilului expropriat trebuie determinată în raport de toate caracteristicile bunului, iar membrii comisiei de experți, respectând acest criteriu, în unanimitate, au stabilit o valoare de piață de 9,80 euro/mp, respectiv valoarea de 43.875 euro pentru terenul expropriat în suprafață de 4.477 mp, o valoare mai mică decât cea stabilită prin lucrarea întocmită în fața primei instanțe, unde s-a stabilit o valoare de 50.142 euro.

Motivul de apel privind cheltuielile de judecată acordate de tribunal a fost considerat neîntemeiat de către curtea de apel care a arătat că prima instanță nu a reținut în motivare incidența art. 274 alin. (2) C. proc. civ., ci a dezvoltat motivele pentru care nu se poate aplica art. 276 C. proc. civ., soluția pronunțată sub acest aspect fiind corectă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a obligat pe intimați-reclamanții să plătească apelantului-pârât cheltuielile de judecată din apel, în cuantum de 4.158 RON, constând în onorariile de experți achitate de acesta din urmă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B. și recurentul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

Prin Decizia nr. 2264/18.11.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate, a casat Decizia civilă nr. 573/07.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Înalta Curte a reținut că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât este fundamentată pe o evaluare ce nu respectă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin aceea că, în determinarea cuantumului despăgubirii sub pretextul unei piețe imobiliare inactive și a nefurnizării de tranzacții adecvate de către părți, comisia de experți a utilizat exclusiv comparabile constând în oferte din publicitatea imobiliară și de pe internet, iar nu tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, așa cum impuneau exigențele acestei norme legale.

Prin urmare, instanța de control judiciar a recomandat ca, în rejudecare, curtea de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și să administreze, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză.

Rejudecând cauza, prin Decizia civilă nr. 795/03.10.2018, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român - reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași împotriva Sentinței civile nr. 203/29.01.2013 a Tribunalului Suceava, secția civilă, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamanți a sumei de 34.786 euro, în echivalent în RON la data plății efective, cu titlu de despăgubiri (în loc de 50.142 euro). A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare acestei decizii și, în temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., a obligat intimații reclamanți în solidar să plătească pârâtului apelant suma de 5158 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, constând în suma de 4158 RON stabilită cu acest titlu în apel în al doilea ciclu procesual, necontestată în recurs, și suma de 1000 RON din această fază procesuală, reprezentând onorarii experți.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Așa cum s-a stabilit prin decizia de casare, norma de trimitere de la art. 26 din Legea nr. 33/1994 este pe deplin aplicabilă în cauză, atât relativ la momentul verificării cuantumului despăgubirilor, cât și în legătură cu criteriile aplicabile pentru determinarea lor - prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială. Statuările referitoare la raportul dintre legea generală și cea specială au intrat în puterea lucrului judecat și, față de limitele deciziei de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de trimitere nu poate reaprecia acest aspect.

Curtea de apel a încuviințat proba cu expertiză, și, întrucât prin raportul de expertiză efectuat nu s-a răspuns la obiectivul fixat de instanță, precum și în considerarea aspectului că în raportul de expertiză din această fază procesuală au fost înlăturate o serie de contracte având ca obiect terenuri aflate în aceeași unitate administrativ teritorială și de aceeași categorie, s-a revenit cu adresă la comisia de experți cu solicitarea de a proceda la completarea raportului de expertiză, prin selectarea tranzacțiilor ce se pot constitui în comparabilele cele mai apropiate din punct de vedere fizic, juridic și economic de proprietatea imobiliară subiect.

Comisia de experți a selectat 5 contracte care din punct de vedere al proximității pot fi folosite drept comparabile. În continuare, a fost selectat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.07.2011, avându-se în vedere drept criterii de selecție categoria de folosință, respectiv "arabil" atât a proprietății comparabile cât și a proprietății evaluate, situarea în extravilan a ambelor proprietăți și cea mai apropiată localizare a proprietății comparabile față de proprietatea evaluată.

În continuare, instanța de apel a arătat care sunt considerentele pentru care nu se impune aplicarea de bonificații în compararea valorii terenurilor și a expus argumentele pentru care nu pot fi primite obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză.

În ceea ce privește motivul de apel privind cheltuielile de judecată acordate de tribunal, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin cererea introductivă s-a formulat o contestație la hotărârea de expropriere, contestație care a fost admisă de prima instanță, soluție în raport de care, cheltuielile de judecată trebuie acordate în totalitate, iar nu în funcție de valoarea despăgubirilor stabilite, respectiv după cum s-a acordat cuantumul cerut de partea reclamantă sau un cuantum mai mic. Acest raționament se impune întrucât pretenția concretă dedusă judecății vizează contestația împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, contestație care este admisă.

Mai mult, cheltuielile ocazionate de întocmirea raportului de expertiză nu sunt condiționate de valoarea despăgubirilor solicitate, activitatea de cercetare și analiză desfășurată de experți raportându-se la alte criterii cum ar fi: număr suprafețe de teren, amplasament, obiective fixate etc. De asemenea, și activitatea desfășurată de apărător este independentă de valoarea despăgubirilor solicitate, nefiind condiționată în vreun fel de această valoare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimații reclamanți au fost obligați în solidar să plătească pârâtului apelant suma de 5158 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, constând în suma de 4158 RON stabilită cu acest titlu în apel în al doilea ciclu procesual, necontestată în recurs, și suma de 1000 RON din această fază procesuală, reprezentând onorarii experți.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții F. (în calitate de succesor al reclamantului A., decedat pe parcursul soluționării cauzei), B., și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

I. Prin recursul declarat, reclamanții F. și B. formulează următoarele critici de nelegalitate pe care le întemeiază în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

a. Potrivit acestei decizii, curtea de apel trebuia să se pronunțe asupra legalității cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanță, după efectuarea unui nou raport de expertiză, fără a fi obligată să valorifice concluziile acestuia, cum în mod greșit a interpretat Curtea de Apel Suceava în considerentele hotărârii recurate.

b. Prin suplimentul 2 la raportul de expertiză valorificat de instanța de apel, comisia de experți a stabilit prețul unitar recomandat pentru terenul expropriat, preț care nu reprezintă valoarea de piață și nu este conform cu prevederile Standardelor de Evaluare ANEVAR. Or, prin decizia de casare, Înalta Curte a statuat în sensul că instanța de apel trebuie să stabilească valoarea despăgubirilor, iar nu prețul terenului expropriat.

Recurenții arată că, în situația în care experții, prin suplimentul 2 la raportul de expertiză, au identificat doar un singur contract (nr. x/14.07.2011) care ar putea fi folosit drept comparabilă, aceștia nu au putut stabili valoarea de piață a imobilului expropriat printr-o metodă recunoscută de Standardele Internaționale de Evaluare ANEVAR, fiind necesare un număr de minim trei comparabile.

În concluzie, în condițiile în care nu există tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile, cum este cazul de față, pot fi valorificate prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecțiilor corespunzătoare. Inclusiv Înalta Curte, în Decizia nr. 2264/18.11.2016, a menționat această posibilitate de stabilire a despăgubirilor.

Recurenții solicită să fie avute în vedere și despăgubirile acordate în cazuri similare, pe baza unor rapoarte de expertiză care au valorificat cererile și ofertele de pe piața imobiliară în perioada 2011 - 2017 (iar nu prețurile din tranzacțiile efective încheiate la notar).

În condițiile în care, prin Decizia de casare nr. 2264/18.11.2016, Înalta Curte a admis atât recursul declarat de Statul Român, cât și recursul reclamanților și a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, în mod greșit Curtea de Apel Suceava a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată acordate prin Decizia nr. 573/07.06.2016 pronunțată în apel și care a fost casată în totalitate prin decizia menționată mai sus.

Mai mult, în condițiile în care la baza pronunțării deciziei instanței de apel nu a stat niciun supliment sau raport de expertiză efectuat în cadrul soluționării celui de-al doilea apel, iar instanța de apel și-a însușit concluziile suplimentului 2 la raport efectuat în soluționarea cehii de-al treilea apel, acordarea cheltuielilor în sumă de 4.158 RON este total nelegală.

În plus, apelul Statului Român a fost admis în parte, astfel încât nu se justifică acordarea tuturor cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

II. Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. formulează următoarele motive de recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel:

Soluția instanței de apel de validare a suplimentului la raportul de expertiză este nelegală, fiind adoptată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Potrivit verificărilor și selecției efectuate de instanța de apel, necontestată de niciuna din părți, toate cele zece tranzacții indicate în obiectivul pentru suplimentul nr. 1 al noului raport de expertiză au avut ca obiect terenuri care corespund criteriilor legale impuse de alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv terenuri cu categoria de folosință arabilă, situate în extravilanul comunei Șcheia.

În aceste condiții, excluderea din analiza experților a unui număr mare de imobile de același fel cu terenul expropriat doar pe considerentul că ele sunt situate la o distanță mai mare față de acest teren decât singura comparabilă selectată (cea din Contractul nr. x/14.07.2011) s-a realizat cu aplicarea vădit greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care se referă la imobile de același fel situate în unitatea administrativ teritorială și din perspectiva căruia distanța mai mare sau mai mică dintre terenul supus evaluării și terenurile comparabile nu are absolut nicio relevanță.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

I. Recursul reclamanților F. și B.

a. Prin Decizia nr. 2264/18.11.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit ca, în rejudecarea cauzei, instanța de apel "să procedeze la efectuarea unei noi expertize care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994".

Curtea de apel a respectat această îndrumare a instanței de control judiciar, efectuând un nou raport de expertiză. Administrarea acestei probe, efectuată cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., a fost făcută în scopul valorificării ei în ansamblul materialului probator al cauzei. Prin urmare, cât timp instanța de apel a administrat proba cu expertiză în condițiile dispuse prin decizia de casare, iar această probă s-a coroborat cu celelalte dovezi administrate în cauză, în mod legal instanța de apel a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii, raportul de expertiză efectuat.

b. Prin decizia de îndrumare pronunțată, Înalta Curte a stabilit în sarcina instanței de apel administrarea unei noi probe cu expertiză "în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994". Alin. 2 al art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că:

"La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială". Prin urmare, cât timp legiuitorul a prevăzut că despăgubirile cuvenite în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 se raportează la prețul imobilelor, iar prin decizia de casare, Înalta Curte a indicat drept temei pentru efectuarea expertizei acest text de lege, în mod legal instanța de apel a avut în vedere prețul imobilului în stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților.

Celelalte susțineri formulate de recurenți vizând încălcarea Standardelor de Evaluare ANEVAR nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., ci obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat, astfel încât nu învestesc în mod legal instanța de recurs și nu vor fi analizate în prezenta cale de atac.

În ceea ce privește susținerea recurenților în sensul că ar fi trebuit valorificate prețurile din ofertele de vânzare-cumpărare pentru terenuri comparabile, posibilitate admisă chiar de instanța de recurs în Decizia nr. 2264/18.11.2016, Înalta Curte constată că, în decizia menționată, o atare posibilitate este menționată în subsidiar, pentru ipoteza în care nu ar fi existat tranzacții efective care să poată sta la baza efectuării expertizei. Or, în cauză, astfel de tranzacții au fost dovedite.

Tot astfel, trimiterea la "cazuri similare" nu poate fi primită, practica judiciară neconstituind izvor de drept și neputând substitui dovezile administrate în cauză care fundamentează soluția pronunțată de instanța de apel.

Prin decizia recurată, curtea de apel a obligat intimații reclamanți să plătească pârâtului apelant suma de 5.158 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, arătând în considerentele hotărârii că această sumă se compune din suma de 4.158 RON, stabilită cu acest titlu în apel, în al doilea ciclu procesual, și suma de 1000 RON din faza procesuală a ultimului apel, reprezentând onorarii expert.

Recurenții susțin că, în mod greșit Curtea de Apel Suceava i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.158 RON, acordate prin Decizia nr. 573/07.06.2016 pronunțată în soluționarea apelului în al doilea ciclu procesual, deoarece această hotărâre a fost casată în totalitate. Mai mult, respectivele cheltuieli de judecată au reprezentat plata onorariului de expertiză achitat pentru un raport de expertiză care nu a fost valorificat prin decizia recurată.

Susținerea nu este întemeiată. Cheltuielile efectuate în faza de judecată a apelului în cel de-al doilea ciclu procesual, finalizat prin Decizia civilă nr. 573/04.07.2016 a Curții de Apel Suceava, nu au constituit obiect al criticilor formulate în recursul declarat împotriva acestei decizii și, în consecință, nu au fost cenzurate de instanța de control judiciar.

Este adevărat că Decizia civilă nr. 573/04.07.2016 a Curții de Apel Suceava a fost casată prin Decizia nr. 2264/18.11.2016 a Înaltei Curți, însă acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.158 RON prin decizia ce face obiectul prezentului recurs nu s-a făcut în baza hotărârii casate. Instanța de apel, prin hotărârea recurată, a făcut propriile aprecieri asupra dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., asupra culpei procesuale și asupra cuantumului cheltuielilor pe care le-a acordat. Împrejurarea că decizia pronunțată în soluționarea apelului în cel de-al doilea ciclu procesual a fost casată nu poate împiedica valorificarea dreptului la plata cheltuielilor de judecată al părții care a câștigat procesul și nici nu poate lipsi de sancțiune culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Chiar dacă cheltuielile au fost efectuate într-o fază procesuală anterioară, ele nu pot rămâne nerestituite de partea care a căzut în pretenții, în condițiile art. 274 C. proc. civ.

Nu poate fi primită nici critica vizând greșita acordare în întregime a cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, susțin recurenții, apelul Statului Român a fost admis în parte, astfel încât ar deveni aplicabile dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

Apelul Statului Român a fost admis în totalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul deciziei instanței de apel. Împrejurarea că, urmare a admiterii apelului declarat de Statul Român, hotărârea primei instanțe a fost schimbată în parte, nu poate atrage aplicarea art. 276 C. proc. civ. Aprecierea condițiilor impuse de art. 274 C. proc. civ. sub aspectul culpei procesuale a fost în mod corect efectuată de instanța de apel prin raportare la calea de atac exercitată. Or, prin decizia pronunțată, apelul declarat de pârât a fost admis, iar această soluție îi dă dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate și naște în sarcina reclamanților, ca părți căzute în pretenții, obligația de a le achita.

II. Recursul pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA

Pârâtul susține că decizia instanței de apel este nelegală deoarece expertiza validată a avut la bază un singur contract de vânzare-cumpărare, ceea ce, în opinia recurentului, ar reprezenta o încălcare a art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Critica nu este întemeiată.

Dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impun ca, la calcularea despăgubirilor ce se acordă, instanța de judecată să aibă în vedere prețul cu care se vând imobilele "de același fel" cu cel expropriat în unitatea administrativ teritorială.

Legea nu stabilește criteriile în temeiul cărora imobilele - cel pentru care urmează a se acorda despăgubiri și cel care a făcut obiectul unei tranzacții în aceeași unitate administrativ teritorială - pot fi considerate ca fiind "de același fel" în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și nici numărul de tranzacții ce trebuie avute în vedere.

În cauză, în suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanță, experții au arătat că au avut în vedere șase elemente de identificare a unui teren, aplicabile în cazul în care contractelor de vânzare-cumpărare autentice ce au ca obiect un astfel de imobil. Or, numai terenul care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/14.07.2011 avea în comun cu terenul supus exproprierii trei dintre cele șase elemente de identificare ce se au în vedere în cazul unei tranzacții autentice de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil teren.

Prin urmare, în mod corect, instanța de apel a apreciat că terenul ce a făcut obiectul acelui contract și cel supus exproprierii în prezenta cauză pot fi considerate imobile de "același fel" în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a validat concluzia experților bazată pe valorificarea ca element comparabil a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.07.2011.

În consecință, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanții F. și G. și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva Deciziei nr. 795 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN