ÎCCJ, decizie (scj.ro #87041)

Contestație asupra valorii despăgubirilor stabilite prin hotărâre de guvern pentru un imobil expropriat. Cerere evaluabilă în bani. Calea de atac prevăzută de lege în raport cu dispozițiile art. 282

1

alin. (1) din Codul de procedură civilă de la 1865.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.

Index alfabetic :

imobil expropriat

-          cale de atac

Codul de procedură civilă de la 1865, art. 282

1

alin. (2), art. 304 pct. 1

În legătură cu cererile evaluabile în bani, dispozițiile art.282

1

alin. (1) C.pr.civ. prevăd că „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe calea principală privind pensii de întreținere, în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 iei inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare ia înregistrările în registrele de stare civila și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege".

Acest text legal este unul de aplicabilitate generală, fiind incident chiar și în materii speciale, cum este cea a exproprierii, întrucât legea specială – Legea nr. 33/1994 - care reglementează procedura în cauzele de expropriere nu conține nicio dispoziție derogatorie de la dreptul comun sub aspectul căilor de atac.

Prin urmare, fiind vorba despre un text legal de generală aplicabilitate hotărârilor judecătorești date în primă instanță în ”litigii al căror obiect are o valoare depănă la 100.000 lei inclusiv", și dacă valoarea despăgubirii contestate sau acordate este inferioară pragului legal de 100.000 lei, în mod greșit curtea de apel a soluționat cauză în apel și nu în recurs, cum se impunea față de normele legale aplicabile.

Secția I civilă, decizia nr. 1520 din 21 mai 2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iași reclamantul M.A.I. a chemat în judecată Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România pentru a se stabili valoarea reală a despăgubirilor la suma de 16.300 lei, datorată de pârâtul expropriator pentru suprafața de teren de 815 mp situată în comuna Mîroslava.

În petitul cererii, contestatorul a susținut că a fost proprietarul suprafeței de 815 mp teren pe raza comunei Mîroslava, teren arabil, număr topografic 4919/2, număr cadastral 4919/2 și 4919/4.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1229 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 179 din 23 decembrie 2011 la Anexa 2, poziția 8, s-a stabilit că suma aferentă despăgubirilor pentru imobilul proprietatea reclamantului supus exproprierii este de 4,117 lei.

Reclamantul a contestat valoarea despăgubirii stabilită prin Hotărârea Guvernului României, precizând că valoarea de tranzacție în zonă a unui teren similar celui expropriat este în sumă de 16.300 lei.

Prin sentința civilă nr. 514 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Iași, Secția civilă s-a admis acțiunea și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 22.312 lei cu titlu de despăgubiri.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul susținând că persoanele expropriate, nemulțumite de cuantumul despăgubirii, pot contesta acest cuantum numai după emiterea hotărârii de acordare a despăgubirilor, act emis de Comisia de verificare a dreptului de proprietate potrivit art. 22 raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2010, pe acest considerent s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii și prematuritatea introducerii cererii.

Un al motiv de apel a vizat modalitatea de realizare a raportului de expertiză, care a fost întocmit numai de expertul numit de instanță și însușit de ceilalți experți. De asemenea, evaluarea a fost realizată în mod teoretic, formal, fără ca expertul să se raporteze la prețurile efective de vânzare cu care s-au tranzacționat în mod real terenuri similare.

Prin decizia civilă nr. 95 din 2.10.2013 Curtea de Apel lași a respins apelul, reținând, în esență că au fost respectate dispozițiile art. 25-26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, comisia de experți a fost alcătuită legal și, tot legal, a folosit metoda comparației directe și ofertele de vânzare cumpărare de pe piața imobiliară pentru stabilirea cuantumului despăgubirii,

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct.9 C.proc.civ., susținând că, în speță nu a fost emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, iar instanțele au anulat dreptul și obligația legală a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate deoarece au admis contestația împotriva deciziei de expropriere și au stabilit o despăgubire pentru terenul expropriat.

Recurentul a mai susținut că la stabilirea cuantumului despăgubirii nu au fost respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât comisia de experți nu a avut în vedere prețurile reale cu care se vând imobilele la data întocmirii raportului de expertiză.

Reprezentantul Ministerului Public a invocat, ca motiv de recurs de ordine publică, incidența dispozițiilor art. 282

1

C.proc.civ. potrivit cărora nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, raportat la art. 304 pct. 1 din același cod, potrivit căruia se impune casarea/modificarea hotărârii dată de un complet nelegal constituit, în sensul că instanța de apel a judecat în complet de apel, iar nu de recurs, astfel cum prevede legea.

Cu referire la motivul de ordine publică pus în discuție de reprezentantul Ministerului Public, vizând incidența în cauză a dispozițiilor art.304 pct.1 C.proc.civ.,

Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin cererea dedusă judecății s-a contestat cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, respectiv suma de 4.117 lei, recurentul solicitând o despăgubire de 16.300 lei pentru terenul expropriat în suprafață de 815 mp.

În urma soluționării contestației, cuantumul despăgubirii stabilit de instanță a fost majorat la suma de 22.312 lei.

Având în vedere că prin contestație reclamantul a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine pentru imobilul expropriat, acțiunea astfel formulată privește un drept patrimonial și este evaluabilă în bani.

În legătură cu cererile evaluabile în bani, dispozițiile art.282

1

alin. (1) C.proc.civ. prevăd că „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe calea principală privind pensii de întreținere, în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare ia înregistrările în registrele de stare civila și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege".

Acest text legal este unul de aplicabilitate generală, fiind incident chiar și în materii speciale, cum este cea a exproprierii, întrucât legea specială care reglementează procedura în cauzele de expropriere nu prevede nicio condiționare în aplicarea sa.

Astfel, dispozițiile art.21-27 din Legea nr.33/1994, care stabilesc cadrul legal de soluționare a contestației formulată de persoana expropriată, nu conțin nicio dispoziție derogatorie de la dreptul comun sub aspectul căilor de atac în care se judecă astfel de litigii.

Mai mult, din cuprinsul dispozițiilor art.23 alin.(2), teza finală, din aceeași lege, care trimit la dreptul

comun, se deduce că hotărârea judecătorească pronunțată în astfel de cauze

este supusă căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, fiind vorba despre un text legal de generală aplicabilitate hotărârilor judecătorești date în primă instanță în ”

litigii al căror obiect are o valoare depănă la 100.000 lei inclusiv"

și cum valoarea pretenției contestate, ori a celei acordate în această procedură, în speță, este cu mult inferioară pragului legal de 100.000 lei, Înalta Curte apreciază că în mod greșit Curtea de Apel Iași a soluționat prezenta cauză în apel și nu în recurs, cum se impunea față de argumentele expuse anterior.

Reținând că prin aceasta s-a adus o încălcare dispozițiilor legale cuprinse în art.54 alin.(2) din Legea nr. 304/2004, republicată, care reglementează compunerea completelor de judecată în apel și în recurs, Înalta Curte apreciază că în cauză devin incidente prevederile art.304 pct.1 coroborate cu cele ale art.312 alin. (3) C.proc.civ.

De asemenea, reținerea acestui motiv de casare, face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de recurent, care vor fi analizate de instanța de recurs, cu ocazia rejudecării.

Pentru motivele arătate, Înalta Curte a admis motivul de recurs de ordine publică invocat de reprezentanta Ministerului Public, a casat decizia atacată și a trimis cauza Curții de Apel Iași pentru soluționare, ca instanță de recurs, a căii de atac.