ÎCCJ, decizie (scj.ro #123252)

Cerere privind exproprierea unor terenuri agricole pentru cauză de utilitate publică, formulată de expropriator.  Căi de atac. / Noțiunea de ”daune” – componentă a despăgubirii cuvenită persoanei expropriate. Condiția prejudiciului cert.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic :

expropriere

-despăgubiri

-prejudiciu cert

-subvenție

Legea nr. 33/1994, art. 23, art. 26

Prin urmare, în situația în care instanță a fost învestită cu cererea expropriatorului de a se pronunța, în principal, asupra măsurii exproprierii, cererea de stabilire a cuantumului despăgubirilor având caracter accesoriu, în determinarea căilor de atac nu primează criteriul patrimonial și dispozițiile art. 282

1

C.proc.civ., ci pretenția principală dedusă judecății cu privire la verificarea condițiilor pentru dispunerea exproprierii, față de care devine incident art. 23 alin.(2) din Legea nr. 33/1994 („hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege”). Cum în materie nu există o reglementare specială care să suprime exercițiul căii ordinare de atac a apelului, aceasta înseamnă posibilitatea părților de a beneficia de dublul grad de jurisdicție (respectiv o dublă judecată de fond, în primă instanță și apel) și în mod corespunzător, de  controlul de legalitate în recurs.

2.

Noțiunea de ”daune”, la care se referă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pentru a fi susceptibilă de reparație, trebuie să corespundă unui prejudiciu sigur, cert, căruia nu i se asimilează însă cel eventual – adică, o posibilă pagubă ce s-ar fi putut produce (vizând, mai degrabă, nevalorificarea unei șanse care ar fi putut aduce avantaje).

Astfel, ajutoarele financiare acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, de care ar fi putut beneficia persoanele expropriate - dacă nu s-ar fi dispus exproprierea - nu corespund unui prejudiciu cert, întrucât acordarea respectivei subvenții nu se face către orice persoană care ar avea vocație la aceasta, doar pentru că este prevăzută și reglementată ca atare. Accesul la astfel de subvenții se realizează potrivit unei reglementări stricte, ce o asimilează pe cea europeană, în privința acordării fondurilor APIA, cu anumite scheme de plăți, pe baza unor cereri formulate în anumite termene. Totodată, persoanele beneficiare trebuie să utilizeze terenurile agricole și să depună cererea unică de plată conform art.11 din Regulamentul C.E. nr.1122/2009.

Or, în absența verificării și constatării îndeplinirii cerințelor reglementărilor speciale în materie, nu se putea stabili că persoanele expropriate erau beneficiarii unor asemenea subvenții de care să fi fost lipsiți prin măsura exproprierii, astfel încât în patrimoniul lor să se fi localizat un prejudiciu cert, susceptibil de reparație prin includerea lui în despăgubirile datorate, astfel încât soluția instanței de apel, care a recunoscut un drept la reparație pentru un prejudiciu lipsit de caracter cert, este eronată, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Secția I civilă, decizia nr. 1045 din 22 aprilie 2015

Prin sentința civilă nr.133 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea având ca obiect constatarea exproprierii și stabilirea despăgubirilor cuvenite, formulată de reclamanta Comuna Rast, prin Primar în contradictoriu cu pârâții  E.A., M.I., D.G., M.I., C.N.Ș., R.N.M.

Anterior pronunțării acestei hotărâri, prin încheierea din 13 martie 2009, instanța a disjuns  cererile reconvenționale formulate de pârâți prin care s-a contestat legalitatea actelor premergătoare exproprierii, dispunând  înaintarea acestora spre soluționare instanței de contencios administrativ.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a solicitat să se constate exproprierea, invocând cauza de utilitate publică, constând în necesitatea înlăturării efectelor distructive ale inundațiilor produse în primăvara anului 2006, dar față de împrejurarea că nu s-a finalizat procedura premergătoare (respectiv, verificarea legalității actelor întocmite de expropriator), s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994, pentru a se pronunța cu privire la expropriere și cuantumul  despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate.

Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 45/2011 a Curții de Apel Craiova a fost admis apelul, desființată sentința  și trimisă cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Pentru a se pronunța  astfel, instanța de control judiciar a reținut că soluționarea cauzei de către tribunal a fost nelegală, întrucât s-a avut în vedere doar faptul că părțile au contestat pe calea contenciosului administrativ actele premergătoare efectuării exproprierii fără a fi antamat fondul cauzei, devenind astfel  incidente dispozițiile art. 297 alin. (10 C.pr.civ.; în plus, soluționarea cauzei s-a făcut în absența participării procurorului, obligatorie în astfel de cauze.

La reluarea judecății, a fost administrată  proba cu înscrisuri și cea cu expertiza tehnică,  fiind atașat raportul întocmit de o comisie formată din 3 experți în sensul art. 25 din  Legea nr. 33/1994.

Prin  sentința nr. 96 din 24 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția I civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantă.

S-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a următoarelor terenuri, aparținând pârâților, astfel cum au fost individualizate în raportul de expertiză întocmit în cauză: 5.173 mp situat în Tx7 P x4 proprietatea pârâtei E.A.; 7.600 mp situat în Tx6 P x20 proprietatea pârâtei M.I.; 7.400 mp situat în Tx6 P x4 proprietatea pârâtei M.I.; 11.500 mp situat în Tx5 P x7 proprietatea pârâtei D.G.; 14.500 mp situat în Tx5 P x4 proprietatea pârâtului C.G.;  9.100 mp situat în Tx6 P x06 proprietatea pârâtului C.G.;  500 mp situat în Tx6 P x0 proprietatea pârâtului C.G.; 18.000 mp situat în Tx7 P x proprietatea pârâtei M.I.; 17.103 mp situat în Tx6 Px4/1 proprietatea pârâtei M.I.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâților următoarele sume cu titlu de despăgubiri: 3.626 lei din care 1.612 lei reprezintă valoare teren, iar 2.014 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,52 ha proprietatea pârâtei E.A.; 5.090 lei din care 2.263 lei reprezintă valoare teren, iar 2.827 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,73 ha proprietatea pârâtei M.I.; 5.160 lei din care 2.294 lei reprezintă valoare teren, iar 2.866 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,74 ha proprietatea pârâtei M.I.; 8.019 lei din care 3.565 lei reprezintă valoare teren, iar 4.454 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,15 ha proprietatea pârâtei D.G.; 10.111 lei din care 4.495 lei reprezintă valoare teren, iar 5.616 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,45 ha proprietatea pârâtului C.G.; 6.345 lei din care 2.821 lei reprezintă valoare teren, iar 3.524 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,91 ha proprietatea pârâtului C.G.; 349 lei din care 155 lei reprezintă valoare teren, iar 194 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,05 ha proprietatea pârâtului C.G.; 12.551,4 lei din care 5.580 lei reprezintă valoare teren, iar 6.971,4 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,80 ha proprietatea pârâtei M.I.; 12.272 lei din care 5.456 lei reprezintă valoare teren, iar 6.816 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,76 ha proprietatea pârâtei.

S-a respins cererea pârâtei M.I. de expropriere totală a suprafeței de 2 ha situată în T x7 Px.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, pe aspectul situației de fapt, că  prin Hotărârea nr. 10 din 01.05.2006 a Consiliului Local Rast s-a aprobat strămutarea comunei Rast în tarlalele X și Y, iar prin Hotărârea nr. 17 din 28.06.2006 a fost aprobat Planul Urbanistic General al localității Rast, pe noua vatră de sat.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea 33/1994, prin Hotărârea nr.142/2006, Consiliul Județean Dolj, la solicitarea reclamantei, a declarat utilitatea publică de interes local a lucrării de strămutare a comunei Rast, în urma efectuării cercetării prealabile prev. de art. 8 din același act normativ.

În speță, calitatea de expropriator a revenit Comunei Rast (conform mențiunilor din HCJ nr.142/2006 art. 2), iar pârâții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile supuse exproprierii, conform titlurilor depuse la dosar.

În ce privește identificarea terenurilor și stabilirea despăgubirilor în conformitate  cu dispoz. art. 26 din Legea nr. 33/1994, acestea s-au realizat în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză.

Referitor la  cererea pârâtei M.I., de expropriere totală a suprafeței de 2 ha situată în Tx7 Px, tribunalul  a  apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât exproprierea a 1,80 ha din totalul  de 2 ha situate în Tx7 Px nu determină o fărâmițare excesivă a proprietății pârâtei, iar parcela de 0,20 ha, care nu a fost supusă exproprierii, poate fi exploatată conform destinației (categoriei de folosință) și anume ca teren arabil, pârâta nesuferind un prejudiciu constând în scăderea valorii terenului rămas în proprietate.

Asupra cuantumului  despăgubirilor  cuvenite expropriaților, tribunalul a reținut că acestea se compun, potrivit art. 26 din Legea 33/1994, din valoarea reală a imobilului expropriat, cât și din prejudiciul cauzat prin măsura exproprierii.

S-a reținut totodată, că la stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie să se țină seama de criteriul legal al „prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, iar această sintagmă are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.

Aplicând aceste considerațiuni de ordin teoretic speței deduse judecății, tribunalul a constatat că cei trei experți au consemnat, în cuprinsul raportului de expertiză întocmit, că piața imobiliară a terenurilor extravilane este extrem de redusă, astfel încât au apelat  la oferte culese de pe internet.

S-a ținut seama de  valoarea actuală a terenului, raportată însă la categoria de folosință de la data exproprierii, înscrisă în titlurile de proprietate exhibate de pârâți, respectiv aceea de teren extravilan arabil, precum și de contravaloarea lipsei de folosință pentru terenurile extravilane agricole.

Împotriva sentinței au declarat  recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data de 14 noiembrie 2013, instanța a pus în discuția părților și a recalificat calea de atac formulată în cauză ca fiind apel, față de dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și de împrejurarea că prin Legea nr. 202/2010 nu au fost aduse modificări în regimul căilor de atac din această materie.

Prin decizia nr. 399 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția  I civilă s-au admis apelurile și s-a dispus anularea sentinței atacate, reținându-se procesul spre judecare în fond.

Pentru a decide astfel, instanța a constatat, pe aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite în cauză, că în timp ce evaluarea terenului s-a realizat corect, avându-se în vedere valoarea cu care se vând imobilele de același fel, categoria de folosință extravilan, în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, în ceea ce privește a doua componentă a despăgubirii, formată din daunele aduse proprietarului, prima instanța s-a pronunțat, fără a motiva în fapt și în drept soluția, confirmând formal raportul de expertiză. De altfel, nici nu a analizat temeinicia obiecțiunilor aduse de pârâți cu privire la conținutul raportului de expertiză, apreciind în mod greșit că ar fi vorba doar de un calcul matematic.

În aceste condiții, s-a apreciat că hotărârea de primă instanță este lovită de viciul nemotivării, iar neregularitatea săvârșită  nu poate fi înlăturată  decât prin anularea actului și reluarea procesului de la actul de procedură anulat.

A fost apreciat ca fiind incident cazul de anulare a hotărârii prev. de art. 297 alin. (2)  teza II C.proc.civ., potrivit căruia atunci când există un motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre judecare.

În rejudecare, s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a dispus efectuarea unui supliment la  expertiză.

Reevaluând materialul probator, Curtea de Apel Craiova a pronunțat decizia civilă nr. 3377 din 18 septembrie 2014, prin care a admis în parte acțiunea  și a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a următoarelor terenuri, aparținând pârâților, situate pe raza comunei Rast, astfel cum au fost individualizate în raportul de expertiză întocmit, respectiv: 5.173 mp, proprietatea pârâtei E.A.; 7.600 mp, proprietatea pârâtei M.I.; 7.400 mp, proprietatea pârâtei M.I.; 11.500 mp, proprietatea pârâtei D.G.; 14.500 mp, proprietatea pârâtului C.G.; 9.100 mp, proprietatea pârâtului C.G.; 500 mp, proprietatea pârâtului C.G.; 18.000 mp, proprietatea pârâtei M.I.; 17.600 mp, proprietatea pârâtei M.I.

A fost obligată  reclamanta să plătească pârâților următoarele sume cu titlu de despăgubiri:  8.279,62  lei din care 4.680 lei reprezintă valoare teren, iar 3.599,62 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,52 ha proprietatea pârâtei E.A.; 11.944,89  lei din care 6.840 lei reprezintă valoare teren, iar 5.104,89 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,73 ha proprietatea pârâtei M.I.; 11.630,55 lei din care 6.660 lei reprezintă valoare teren, iar 4.970,55 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,74 ha proprietatea pârâtei M.I.; 18.074,50 lei din care 10.350  lei reprezintă valoare teren, iar 7.724,50  lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,15 ha proprietatea pârâtei D.G. ; 22.789,59 lei din care  13.050 lei reprezintă valoare teren, iar 9.739,59 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,45 ha proprietatea pârâtului C.G.; 14.302,43 lei din care 8.190  lei reprezintă valoare teren, iar 6.112,43 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,91 ha proprietatea pârâtului C.G. ; 785,85 lei din care 450 lei reprezintă valoare teren, iar 336,85 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,05 ha proprietatea pârâtului C.G.; 28.290,54 lei din care 16.200 lei reprezintă valoare teren, iar 12.090,54 lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,80 ha proprietatea pârâtei M.I.; 27.661,85 lei din care 15.840 lei reprezintă valoare teren, iar 11.821,85  lei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,76 ha proprietatea pârâtei  M.I.

A fost respinsă cererea pârâtei M.I. de expropriere  a suprafeței de 0,20 ha situată în Tx7 Px.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 428/2011, irevocabilă prin decizia nr. 3032/2011 a Curții de Apel Craiova, s-a respins excepția de nelegalitate invocată de către  reclamanții în acea cauză, M.I., M.I., D.G., E.A. și C.G. cu privire la actele emise  de Consiliul  Local Rast  și Consiliul Județean Dolj, respectiv dispozițiile din 09.08. 2006 și din 18.09.2006.

S-a constatat că prin hotărârea din 01.05.2006, Consiliul Local Rast a aprobat strămutarea comunei Rast în tarlalele X și Y, iar prin Hotărârea nr. 17 din 28.06.2006 a fost aprobat Planul Urbanistic General al localității Rast, pe noua vatră de sat și în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 33/1994, prin Hotărârea nr. 142/2006, Consiliul Județean Dolj, la solicitarea reclamantei, Comuna  Rast, prin primar,  a declarat utilitatea publică de interes local a lucrării de strămutare a comunei Rast, în urma efectuării cercetării prealabile prevăzută de art. 8 din același act normativ.

Această măsură a fost dispusă pentru înlăturarea efectelor distructive ale inundațiilor produse în primăvara anului  2006 și pentru prevenirea unor asemenea distrugeri în viitor.

Terenurile, a căror expropriere s-a solicitat, la momentul declanșării procedurii de  expropriere erau terenuri agricole situate în extravilan, ceea ce prezintă  relevanță sub aspectul stabilirii despăgubirilor.

De aceea, s-a apreciat că pârâții sunt îndreptățiți la obținerea valorii de înlocuire a terenurilor  de care au fost în mod efectiv lipsiți și anume  terenuri agricole situate în extravilan

.

Aceasta, întrucât și în ipoteza în care, urmare a derulării procedurii de expropriere, se schimbă categoria de folosință a terenului, aspectul nu prezintă relevanță, în sensul obținerii de către  pârâți a unor despăgubiri pentru această nouă categorie de folosință a terenurilor, întrucât nu și-au adus nicio contribuție în acest sens, fiind vorba exclusiv de rezultatul  demarării procedurii  de expropriere.

Referitor la valoarea de piață a imobilului expropriat, s-a constatat că aceasta trebuie determinată în raport de toate caracteristicile bunului, în funcție de amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, precum și în funcție de criteriul cerere-ofertă la momentul expertizării.

Pe acest aspect, instanța  a  avut  în vedere raportul de expertiză tehnică, evaluarea terenului făcându-se prin metoda comparației directe, experții culegând date și stabilind limitele valorii de piață prin examinarea prețurilor de piață plătite pentru proprietățile concurente cu proprietățile de evaluat.

A apreciat instanța că despăgubirile calculate, incluzând valoarea terenurilor, profitul net  și lipsa de folosință, au fost în mod judicios stabilite pe bază de documente  justificative ce au stat la baza efectuării expertizei, conform argumentelor tehnice aduse de către experți.

În privința contractelor de vânzare-cumpărare depuse de către reclamanți, s-a considerat că nu au relevanță, fiind încheiate în data de 20 noiembrie 2006, mult anterior momentului expertizării (20 iunie 2014).

Similară a fost considerată situația hotărârilor judecătorești depuse la dosar în rejudecare, având ca obiect acțiuni în constatare întemeiate pe încheierea unor antecontracte, vizând valoarea unor terenuri achiziționate la nivelul anilor 2012, 2013.

Referitor la cererea pârâtei M.I. de expropriere totală a suprafeței de 2 ha  situată în Tx7 P1,  s-a  reținut  că împrejurarea neexproprierii întregii suprafețe de 2 ha  teren arabil, ci doar a parcelei de  1,80 ha  din aceasta,  nu reprezintă o fărâmițare excesivă a proprietății  pârâtei.

Totodată, suprafața rămasă neexpropriată, de 0,20 ha, poate fi exploatată  conform destinației, ca teren agricol.

Prin urmare, la calculul despăgubirilor cuvenite pârâtei M.I., s-a ținut  seama  de  suprafața de 1,80 ha, iar nu de cea de 2 ha.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta, pârâta M.I. și pârâții C.G., M.I., D.G.

Identificând, în condițiile art. 306 alin. (3) C.proc.civ., criticile care fundamentează demersul recurentei, Înalta Curte constată că acestea vizează, în esență, următoarele aspecte:

Greșita alcătuire a instanței, care a procedat în mod eronat la calificarea căii de atac și judecata acesteia ca fiind apel, soluționând-o ca atare, în complet format din doi judecători, ceea ce ar atrage incidența art. 304 pct.1 C.proc.civ.

Astfel, sentința nr. 96 din 24 mai 2013 a Tribunalului Dolj a fost dată cu drept de recurs, față de obiectul patrimonial al pricinii stabilit conform acestei  hotărâri la suma totală de 63.523,40 lei, reprezentând valoarea de despăgubire teren și lipsă de folosință. Ca atare, Curtea de apel trebuia să procedeze la soluționarea acestei căi de atac și nu la recalificarea ei.

Despăgubirea acordată de instanță pentru expropriere nu a fost calculată  în conformitate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994. Suma stabilită de instanță este excesiv de mare în raport cu cea solicitată de expropriați cu prilejul formulării contestațiilor împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art.15 din Legea nr.33/1994.

Instanța a acordat o despăgubire nelegală intimaților-pârâți pentru terenuri de o altă categorie decât cea pentru care au fost expropriați (respectiv terenuri agricole situate în extravilan).

În pronunțarea deciziei, instanța  de apel era ținută de respectarea dispozițiilor art. 26 alin.(1) și (2) din Legea nr. 33/1994. Aprecierea instanței cu privire la prețul final de 9 lei/mp pentru categoria de teren vizată de expropriere este una excesiv de nereală, nefiind stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de dispozițiile menționate, constituind o problemă de temeinicie a deciziei de apel.

Soluția este nelegală și pentru că a menținut valoarea despăgubirii din raportul de expertiză, valoare care nu era, prin ea însăși, obligatorie pentru instanță, aceasta având obligația să compare despăgubirea propusă de comisia de experți cu oferta expropriatorului și cu cererile de despăgubire formulate de intimații-pârâți cu ocazia contestațiilor împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art. 15 din Legea nr. 33/1994.

Folosirea de către experții judiciari a unor metode care nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres de lege, respectiv de neluare în calcul a înscrisurilor prezentate de reclamantă, face ca hotărârea recurată să fie netemeinică menținând concluziile raportului de expertiză pe aspectul despăgubirilor constând în contravaloarea terenurilor vizate de expropriere.

În ce privește acordarea de despăgubiri constând în lipsa de folosință pentru perioada 2007-2014, pornind  de la profitul nerealizat dacă terenul nu se expropria de facto în anul 2006 și implicit de la subvenția acordată fermierilor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aceasta este eronată întrucât o asemenea despăgubire nu se încadrează în noțiunea de prejudiciu reglementată de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, deși ajutoarele financiare acordate de APIA pot genera anumite avantaje, cheltuielile pentru înființarea culturilor depind de alți factori, nefiind definitoriu dacă intimații-pârâți puteau sau nu beneficia de aceste subvenții, corect fiind ca despăgubirea să fie compusă doar din valoarea terenului și lipsa de folosință.

Deși nu a contestat legalitatea actelor premergătoare exproprierii, pârâta a solicitat să fie despăgubită la valoarea de piață a imobilului, stabilită conform standardelor internaționale.

Or, în speță, instanța nu a ținut seama de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nu a stabilit valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză, moment la care pe terenul extravilan expropriat se află construcții și utilități. Regimul juridic al terenului nu s-a schimbat, doar s-a construit pe acesta.

Instanța nu a motivat, în drept și în fapt, conform art. 261 alin.(1) pct. 5 C.proc.civ., soluția privind respingerea cererii de expropriere a întregii suprafețe de 2 ha, în condițiile în care pârâta a arătat că cei 0,20 ha nu mai pot fi exploatați agricol, fiind situați între două construcții, fără posibilitatea de acces cu o mașină agricolă, iar singurul argument din conținutul deciziei a fost că nu a avut loc o fărâmițare excesivă a proprietății.

Or, reclamanta a fost de acord cu exproprierea totală, experții înșiși au propus o asemenea măsură, atunci când deplasându-se la fața locului au constatat că diferența de teren nu poate fi utilizată în scop agricol.

Hotărârea este nelegală și din perspectiva dispozițiilor art. 105 alin. (2) C.proc.civ., referitoare la întocmirea actelor procedurale cu neobservarea formelor legale, având în vedere că potrivit art. 261 alin.(1) pct.7 C.proc.civ., hotărârea trebuie să cuprindă calea de atac și termenul în care se exercită, mențiuni pe care decizia recurată nu le conține.

Criticile, nesistematizate și neîncadrate în fiecare motiv de recurs indicat, au vizat, în esență, următoarele aspecte, (susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C.proc.civ., rămânând în afara oricăror argumente ale părților cel întemeiat pe art. 304 pct.7 C.proc.civ.):

Instanța nu a ținut seama, la stabilirea valorii terenurilor, de faptul că aceasta trebuie să corespundă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, momentului întocmirii raportului de expertiză, când terenurile erau intravilane și nu agricole extravilane.

Astfel, raportul de expertiză menționează clar că terenurile supuse exproprierii sunt intravilane, pe acestea fiind situate construcții și utilități.

De aceea, stabilirea valorii terenului cu luarea în considerare a categoriei de folosință de la nivelul anului 2006, aceea de teren agricol extravilan, este eronată.

Hotărârea este nelegală deoarece nu cuprinde calea de atac și termenul înlăuntrul căruia trebuia exercitată aceasta, ceea ce înseamnă o nesocotire a dispozițiilor art. 105 alin. (2) teza I C.proc.civ. și art. 261 alin. (1) pct. 7 C.proc.civ.

De asemenea, potrivit art.261 alin.(1) pct.5 C.proc.civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Analizând recursurile deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

1.

Recursul reclamantei deduce judecății, în principal, critici nefondate.

Astfel, susținerea unei greșite alcătuiri a instanței, decurgând din modalitatea în care a fost recalificată calea de atac, procedându-se la judecata unui apel, deși potrivit sentinței nr. 96 din 24 mai 2013 a Tribunalului Dolj, ce făcea obiect al cenzurii, valoarea despăgubirilor și deci, valoarea patrimonială a litigiului, fusese stabilită la suma de 63.523 lei, nu poate fi primită.

Aceasta, întrucât (separat de faptul că sentința la care se raportează recurenta fusese anulată prin decizia nr. 399 din 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova), ceea ce interesează în stabilirea regimului căilor de atac este obiectul litigiului și nu modalitatea în care instanța a admis, în tot sau în parte, pretențiile formulate.

Or, în speță, prima instanță a fost învestită cu cererea expropriatorului de a se pronunța, în principal, asupra măsurii exproprierii, având caracter accesoriu cererea vizând stabilirea cuantumului despăgubirilor.

De aceea, în determinarea căilor de atac nu primează criteriul patrimonial și dispozițiile art. 282

1

C.proc.civ., ci pretenția principală dedusă judecății cu privire la verificarea condițiilor pentru dispunerea exproprierii, față de care devine incident art. 23 alin.(2) din Legea nr. 33/1994 („hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege”).

Cum în materie nu există o reglementare specială care să suprime exercițiul căii ordinare de atac a apelului, aceasta înseamnă posibilitatea părților de a beneficia de dublul grad de jurisdicție (respectiv o dublă judecată de fond, în primă instanță și apel) și în mod corespunzător, de  controlul de legalitate în recurs.

De aceea, judecata în complet alcătuit din doi judecători s-a realizat în mod corespunzător etapei procesuale a apelului, fiind neîntemeiată critica bazată pe art. 304 pct. 1 C.proc.civ.

Este, de asemenea, lipsită de fundament, critica reclamantei referitoare la calcularea despăgubirilor cu încălcarea art. 27 din Legea nr. 33/1994, constând în aceea că ar fi „excesiv de mare” în raport cu cea solicitată de expropriați cu prilejul formulării contestațiilor împotriva hotărârii comisiei constituie potrivit art. 15 din Legea nr. 33/1994.

Promovând o asemenea critică, reclamanta este în eroare asupra demersurilor intimaților-pârâți în legătură cu procedura exproprierii.

Astfel, aceștia nu au formulat contestații vizând cuantumul despăgubirilor, ci întâmpinări cu privire la propunerile de expropriere (conform art.14 din Legea nr.33/1994), solicitând ulterior, în instanța de contencios administrativ, anularea actelor premergătoare exproprierii.

Ceea ce a făcut obiectul învestirii instanței civile în prezenta cauză este chiar cererea exproprietarului de a se dispune exproprierea și a se stabili cuantumul despăgubirilor.

În speță, singurele valori indicate de către expropriați cu titlu de pretenții constând în despăgubiri din expropriere sunt cele din întâmpinările formulate în procedura prealabilă exproprierii și care nu pot fi luate în considerare ca termen la care să se raporteze instanța în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 („despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriator sau de altă persoană interesată”).

Aceasta întrucât, trecându-se la procedura judiciară a exproprierii, în cadrul acesteia se întocmește, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, un raport de expertiză care trebuie să stabilească prețul cu care se vând imobilele de același fel cu cel expropriat la data întocmirii raportului [art. 26 alin. (2) din Legea nr.33/1994].

Rezultă, din coroborarea dispozițiilor menționate, ale art. 27 alin. (2) și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că, atunci când a stabilit ca limită maximă a despăgubirilor ce nu poate fi depășită de instanță, valoarea solicitată de către expropriat, legiuitorul nu a avut în vedere pretențiile formulate de acesta în procedura prealabilă, ci cu ocazia declanșării procedurii judiciare.

Așa cum s-a menționat însă, în speță, învestirea instanței nu a fost făcută de către expropriați, ci de către expropriator fiind deci, lipsită de orice temei critica referitoare la nesocotirea dispozițiilor art.27 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 pe motiv că instanța ar fi acordat mai mult decât „au cerut expropriații cu ocazia formulării contestațiilor împotriva hotărârii comisiei constituie potrivit art. 15 din lege”.

În același sens, lipsită de pertinență față de soluția instanței de apel, este critica potrivit căreia despăgubirea ar fi fost stabilită prin luarea în considerare a unei alte categorii de folosință a terenului (respectiv, intravilan) decât cea pentru care s-a dispus exproprierea (terenuri agricole situate în extravilan).

În realitate, decizia recurată a validat acea variantă a raportului de expertiză care a calculat valoarea terenului ținând seama de categoria de folosință a acestuia la data exproprierii (aceea de teren agricol situat în extravilan) și justificând soluția prin aceea că expropriații sunt îndreptățiți la valoarea de înlocuire a bunului de care au fost lipsiți prin măsura exproprierii.

În acest context, critica reclamantei recurente în sensul că, în mod nejustificat, instanța anterioară s-ar fi raportat la un alt regim juridic al imobilului se situează în afara cadrului judecății, negăsindu-și corespondent în soluția adoptată și considerentele justificative ale acesteia.

În ce privește susținerea conform căreia prețul final al terenului pentru categoria vizată de expropriere este „excesiv și nereal”, aceasta nu se constituie, prin modalitatea de formulare, într-o critică de nelegalitate susceptibilă de control în recurs.

Așa cum recurenta însăși menționează, aspectul învederat constituie „o problemă de temeinicie a deciziei de apel”.

Astfel fiind, partea trebuia să aibă cunoștință că nu putea învesti instanța de recurs cu verificarea aspectelor de temeinicie a hotărârii, pe elementele de fapt și pe aspectele probatorii ale cauzei pronunțându-se instanțele de fond în etapele procesuale anterioare.

Câtă vreme recurenta nu indică ce criterii legale ar fi fost nesocotite cu ocazia determinării prețului imobilului, susținerea că aprecierea instanței este una „excesivă și nereală” vizează doar chestiuni de probatoriu și nu de nelegalitate.

În același sens, vizând netemeinicia hotărârii sunt aspectele referitoare la neluarea în considerare a înscrisurilor prezentate de către reclamantă ceea ce, potrivit acesteia, face ca „hotărârea să fie netemeinică, menținând concluziile raportului de expertiză”.

Totodată, pretinzând că decizia este nelegală și pentru că „valoarea din raportul de expertiză nu era obligatorie pentru instanță, care trebuia să compare rezultatul cu despăgubirea propusă de expropriator și cu pretențiile formulate de expropriați cu ocazia contestării hotărârii Comisiei constituite conform art.15 din Legea nr. 33/1994”, recurenta-reclamantă ignoră, așa cum s-a menționat anterior, faptul că se află în procedura judiciară, că demersul judiciar a fost declanșat de expropriator (și, ca atare, termenul de comparație pentru stabilirea întinderii despăgubirilor nu-l reprezintă ofertele din procedura prealabilă și nici eventualele pretenții ale expropriaților cu ocazia contestațiilor împotriva hotărârii  comisiei, inexistente în speță).

Are însă

caracter fondat critica

reclamantei referitoare la modalitatea de determinare a prejudiciului încercat de expropriați prin includerea în profitul nerealizat a subvenției acordate fermierilor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), deși aceasta nu se circumscrie noțiunii de prejudiciu reglementate de art.26 din Legea nr. 33/1994.

Într-adevăr, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie ținut cont de valoarea cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de

daunele

aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

În ce privește noțiunea de daune, pentru a fi susceptibilă de reparație, aceasta trebuie să corespundă unui prejudiciu sigur, cert, căruia nu i se asimilează însă cel eventual – adică, o posibilă pagubă ce s-ar fi putut produce (vizând, mai degrabă, nevalorificarea unei șanse care ar fi putut aduce avantaje).

În speță, ajutoarele financiare de care ar fi putut beneficia pârâții, dacă nu s-ar fi dispus exproprierea, nu corespund unui prejudiciu cert, fiind incorectă constatarea expertului (preluată necritic de către instanță când reține ca atare cuantumul despăgubirilor), conform căreia „subvenția APIA este un drept legal prevăzut de norma U.E. și neacordarea ei constituie prejudiciu”.

În realitate, acordarea respectivei subvenții nu se face către  orice persoană care ar avea vocație la aceasta, doar pentru că este prevăzută și reglementată ca atare. Accesul la astfel de subvenții se realizează potrivit unei reglementări stricte, ce o asimilează pe cea europeană, în privința acordării fondurilor APIA, cu anumite scheme de plăți, pe baza unor cereri formulate în anumite termene. Totodată, persoanele beneficiare trebuie să utilizeze terenurile agricole și să depună cererea unică de plată conform art.11 din Regulamentul C.E. nr.1122/2009.

Or, în absența verificării și constatării îndeplinirii cerințelor reglementărilor speciale în materie, nu se putea stabili că pârâții erau beneficiarii unor asemenea subvenții de care să fi fost lipsiți prin măsura exproprierii și astfel, în patrimoniul lor să se fi localizat un prejudiciu cert, susceptibil de reparație prin includerea lui în despăgubirile datorate în prezentul cadru procesual.

De aceea, soluția instanței de apel care a preluat din conținutul raportului expertiză contravaloarea ajutorului financiar APIA (pe care expertul a identificat-o, o dată în plus, în mod eronat, ca fiind lipsă de folosință pentru perioada 2007-2013)  este eronată întrucât recunoaște drept la reparație pentru situația unui prejudiciu lipsit de caracter cert.

Aceasta face ca hotărârea să fie dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.33/1994 referitoare la daunele ce pot fi solicitate de către persoanele expropriate, atrăgând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ.

În consecință, admițându-se pe acest aspect recursul reclamantei, soluția va fi modificată în parte, deducându-se din cuantumul despăgubirilor valoarea ajutorului financiar APIA (așa cum a fost determinată de expert pentru fiecare pârât în parte și corespunzător fiecărei suprafețe de teren expropriate).

Astfel fiind, cuantumul despăgubirilor datorat intimaților-pârâți va fi determinat prin includerea valorii terenului, iar cu titlu de pagubă încercată, a lipsei de folosință a terenului, constând în contravaloarea producției respectiv, profitul net, ce ar fi fost obținut (ca medie a culturilor calculate de expert în funcție de întinderea suprafețelor de teren preluate) pe perioada 2007 - 2013, potrivit raportului de expertiză.

2.

Recursul pârâtei M.I.

conține critici nefondate în legătură cu modalitatea în care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, față de pretenția acesteia de a fi avută în vedere situația terenului la data întocmirii raportului de expertiză, când pe acesta se aflau edificate construcții și utilități.

În realitate, exproprierea, fiind o vânzare forțată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită.

Dreapta și prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situația exproprierii [art. 44 alin. (6) din Constituție, art.1 din Legea nr. 33/1994] este cea menită să asigure părții păstrarea aceleiași valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală.

Aceasta înseamnă că în stabilirea despăgubirii trebuie ținut cont de caracteristicile imobilului de la momentul exproprierii și nu de cele care ar fi dobândite ulterior, prin activități și operațiuni independente de voința sau implicarea persoanelor expropriate.

De aceea, împrejurarea că, ulterior exproprierii, terenul a devenit din agricol extravilan, teren intravilan construit  nu o îndreptățește pe recurenta-reclamantă să pretindă ca valoarea despăgubirilor să fie stabilită în funcție de acest nou regim juridic dobândit de imobil fără nicio contribuție din partea sa.

Este eronată susținerea recurentei conform căreia regimul juridic al terenului nu s-ar fi modificat, ci doar s-a construit pe acesta (rămânând, în aprecierea acesteia, terenuri agricole extravilane, dar construite).

Schimbarea regimului juridic a intervenit ca efect al exproprierii care a însemnat schimbarea amplasamentului localității Rast pe un alt aliniament, emițându-se un plan urbanistic al noii localități, așa încât terenurile afectate de măsura exproprierii, aferente localității rurale și pe care se găsesc amplasate construcțiile, au regim juridic de terenuri intravilane.

Cum pentru o asemenea modificare și creșterea corespunzătoare a valorii imobilelor, adecvată noului regim juridic, reclamanta nu a avut nicio contribuție – materială sau de altă natură – care să se reflecte în valoarea despăgubirilor, rezultă lipsa de fundament a pretenției acesteia ca la stabilirea prețului exproprierii să se aibă în vedere o altă situație juridică a terenului (decât aceea de agricol extravilan existentă la momentul exproprierii).

Are însă

caracter fondat

critica referitoare la modalitatea în care instanța a dat dezlegare solicitării pârâtei de a-i fi expropriată întreaga suprafață de 2 ha, întrucât rămânerea în proprietatea sa a unei parcele de 0,20 ha, din terenul menționat, o pune practic în imposibilitate de a o exploata agricol (dat fiind faptul că porțiunea rămasă este situată între două construcții, nu poate folosi utilaje agricole).

Într-adevăr, singurul argument utilizat de instanță, în sensul că „nu ar fi vorba de o fărâmițare excesivă a terenului”, este nerezonabil raportat la întreaga suprafață de teren deținută în proprietate anterior (20.000 mp) și cea care i-a rămas (200 mp) în urma exproprierii, precum și la amplasamentul acesteia.

Totodată, instanța a ignorat, prin soluția pronunțată, dispozițiile art. 24 alin.(1) din Legea nr. 33/1994 (conform cărora „instanța va aprecia, în raport cu

situația reală,

dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală”) precum și acordul expropriatorului (exprimat, prin reprezentantul său, în fazele procesuale anterioare, inclusiv în recurs) în sensul exproprierii întregii suprafețe de teren.

În consecință, se va constata pe de o parte, o nemotivare convingătoare a soluției adoptate iar pe de altă parte, o aplicare greșită a dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ. și ca atare, modificarea pe acest aspect a deciziei atacate.

Ca atare, se va dispune exproprierea suprafeței de 2 ha (în loc de 1,8 ha) proprietatea pârâtei M.I., cu stabilirea despăgubirilor aferente rezultate din varianta corespunzătoare a raportului de expertiză (respectiv, de 18.000 lei, în loc de 16.200 lei).

Susținerea recurentei-reclamante, în sensul că hotărârea este afectată de nulitate conform art.105 alin. (2) C.proc.civ., deoarece nu are indicate calea de atac și termenul în care se poate exercita, nu poate fi primită.

Astfel, nulitatea actelor procedurale, la care face referire textul menționat, este condiționată de producerea unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin refacerea actului.

În speță, recurenta nu a arătat și nu a demonstrat în ce ar consta vătămarea produsă prin neindicarea termenului exercitării căii de atac (contrar susținerii acesteia, dispozitivul hotărârii conține mențiunea că este supusă recursului).

Pe de o parte, regimul căilor de atac fiind unul legal, el există și trebuie respectat ca atare indiferent de mențiunile din conținutul hotărârii.

Pe de altă parte, exercitarea, în speță, a recursului de către reclamantă s-a făcut în termen, așa încât nu se poate pretinde că lipsa indicării termenului înăuntrul căruia putea promova calea de atac, ar fi prejudiciat-o în vreun fel pe reclamantă.

3

.

Recursul pârâților C.G., M.I. și D.G. are caracter nefondat.

Aceștia contestă modalitatea de evaluare a imobilului pretinzând, în mod eronat, că ar fi fost nesocotite dispozițiile art.26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât nu s-a ținut seama de categoria de folosință a imobilului existentă la data întocmirii raportului  de expertiză (teren intravilan), diferită de cea de la data preluării (teren agricol extravilan).

Susținerea este nefondată, astfel cum s-a arătat cu ocazia analizării recursului celeilalte pârâte, întrucât ceea ce interesează în stabilirea despăgubirilor este valoarea de înlocuire a bunului preluat și nu valoarea dobândită de bun în urma procedurilor de expropriere, care au determinat schimbarea destinației bunului.

De aceea, valoarea se determină la data întocmirii raportului de expertiză, cum impun dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dar cu luarea în considerare, ca element de referință, a imobilelor de același fel cu cel preluat prin expropriere.

Critica referitoare la viciul nulității care ar afecta hotărârea pentru  pretinsa neindicare a căii de atac și a termenului de exercitare a acesteia este nefondată pentru argumentele arătate cu ocazia analizei celuilalt  recurs, legate de lipsa unei vătămări procesuale care să justifice sancțiunea pretinsă de parte.

În consecință, potrivit considerentelor prezentate anterior, au fost admise recursurile declarate de reclamantă și de pârâta M.I. pe aspectele punctuale menționate, legate de includerea în cuantumul despăgubirilor a ajutorului financiar APIA și de dispunerea exproprierii pentru întreaga suprafață de 2 ha aparținând recurentei-pârâte, sub care a fost modificată decizia atacată.