ÎCCJ, decizie (scj.ro #127736)

Expropriere. Contestarea cuantumului sumei acordată prin hotărârea de stabilire a despăgubirii. Precizarea câtimii pretențiilor în apel după administrarea probei cu expertiza evaluatoare. Nelegalitatea stabilirii despăgubirilor în raport cu un alt regim juridic al terenului decât cel avut la momentul exproprierii.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Dezbateri.

Index alfabetic :

expropriere

-despăgubiri

-câtimea pretențiilor

-teren agricol

C.proc.civ. din 1865, art. 132, art. 294

Legea nr. 33/1994, art. 26 - 27

1.

Cum prin acțiunea introductivă de instanță ceea s-a contestat a fost cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator, solicitându-se acordarea unei despăgubiri majorate și cum cuantumul acesteia nu s-a putut confirma decât în urma efectuării expertizei, posibilitatea reclamantei de a concluziona asupra valorii reale a prejudiciului nu poate fi limitată procesual până la un moment anterior epuizării probatoriului, în condițiile în care acest aspect a constituit însuși obiectul cererii de apel a reclamantei și nu o solicitare nouă formulată în calea de atac.

Prin urmare, faptul că precizarea valorii prejudiciului cauzat prin expropriere s-a făcut după administrarea ultimei expertize dispusă de instanța de apel, nu încalcă dispoziții procedurale ale judecării cauzei în apel.

Astfel, categoria de folosință a terenului suspus exproprierii nu reprezintă un element de apreciere subiectivă a evaluatorului, ci este dată de regimul juridic al respectivului teren la momentul exproprierii, indiferent de evoluția ulterioară a situației de fapt sau modificarea regimului juridic al zonei.

Prin urmare criteriile legale de stabilire a valorii imobilului au fost, în mod nelegal, ignorate, în condițiile în care experții au pornit în procesul de evaluare de la faptul că terenul este construibil și nu de la destinația de teren agricol arabil, fiind înlăturate contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință, având ca obiect terenuri cu aceeași destinație, pe motiv că amplasarea lor nu a putut fi stabilită

.

Secția I civilă, decizia nr.44 din 20 ianuarie 2016

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 20 decembrie 2007 reclamanta SC X. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și Comuna M. - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, anularea hotărârii din 29.08.2007 de stabilire a despăgubirii în favoarea reclamantei, precum și a procesului-verbal din 29.08.2007, întocmite de C.N.A.D.N.R. SA, Comisia de aplicare a Legii nr.198/2004, constituită la nivelul Comunei M.; obligarea pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de expropriator, să plătească despăgubiri pentru întreg prejudiciul cauzat prin expropriere, în sensul cuprinderii în suprafața ce trebuie expropriată și a terenului din zona de siguranță și a celui pe care vor fi amplasate rețelele pentru utilități ori cuantificării prejudiciului cauzat reclamantei prin amplasarea rețelelor și stabilirea zonei de siguranță; cuprinderii în suprafața ce trebuie expropriată a suprafețelor pe care reclamanta nu le va mai putea utiliza pentru construcție datorită reducerii dimensiunilor acestora și amplasării traseului autostrăzii; stabilirii despăgubirilor la valoarea de circulație reală a terenului expropriat și a celui care nu mai poate fi utilizat ori a cărui valoare de întrebuințare este diminuată, despăgubiri determinate pe bază de expertiză ce urmează a fi efectuată în condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994; a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică din 22.02.2008 tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comuna M.

Prin sentința nr. 379 din 03 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția inadmisibilității petitului privind anularea hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; s-a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA; s-a dispus anularea parțială a hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, teren în suprafață de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei și a fost obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă; s-a respins capătul de cerere privind exproprierea restului de teren; s-a respins acțiunea împotriva pârâtei Comuna M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, să achite reclamantei suma de 3300 lei, cheltuieli de judecată.

Prima instanță a reținut că prin hotărârea nr. 29 din 29.08.2007 a C.N.A.D.N.R. SA – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a aprobat acordarea despăgubirii în cuantum de 63.194,33 lei pentru imobilul expropriat, categoria de folosință arabil, în suprafață de 2.860 mp, identificat prin număr cadastral xx17/1, în favoarea reclamantei SC X. SRL, persoană îndreptățită să primească despăgubiri.

În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară. Experții A. și C. au menționat că valoarea de circulație a terenului expropriat este în sumă de 324.000 lei. Valoarea a fost stabilită prin raportare la oferte de cumpărare trimise de trei firme doritoare să cumpere terenul în cauză.

Expertul B., numit la solicitarea pârâtului, a arătat că în opinia sa valoarea terenului este de 109.209 lei, ținând cont de trei comparabile preluate din ziarul P., datând din septembrie și noiembrie 2009, care au caracteristici asemănătoare cu terenul în litigiu.

Instanța de fond a apreciat că expertul B. a stabilit în mod corect despăgubirile la care este îndreptățită reclamanta ca urmare a exproprierii, reprezentând valoarea de circulație a terenului, ținând cont de toate caracteristicile terenului, precum și de prețurile cu care se vând imobilele de același fel în localitatea M. Instanța a înlăturat opinia experților A. și C., considerând că are la bază înscrisuri sub semnătură privată care constituie mijloace de proba

pro causa

, având caracter echivoc. Este vorba despre trei oferte depuse la dosar de reclamantă, pe care aceasta le-ar fi primit în mai și iunie 2009 de la trei societăți comerciale pentru a le vinde terenul în litigiu, oferte care nu au fost finalizate în nici un mod și care privesc terenul în suprafață de 10.000 mp cu nr. cadastral xx17/1, cu toate că, la acea dată, din acest teren, suprafața de 2.860 mp era expropriată.

Totodată, prin completarea la raportul de expertiză, ținând cont și de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul topograf F., cei trei experți au stabilit că prejudiciul cauzat prin expropriere terenului rămas în proprietatea reclamantei este în cuantum de 45.529 lei, din care 3.636 lei reprezintă venitul pierdut prin necultivarea terenului timp de 5 ani (2007-2012), iar 41.983 lei reprezintă cheltuielile aferente pentru readucerea terenului la categoria de folosință avută inițial.

Instanța a constatat că cererea este admisibilă întrucât, potrivit art. 7 și 9 din Legea nr. 198/2004, în cazul în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, se poate adresa instanțelor judecătorești, pentru ca acestea să stabilească dacă această despăgubire a fost corect calculată. În cazul în care instanța consideră că despăgubirea nu a fost stabilită corect, implicit urmează să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirii, în ceea ce privește cuantumul acesteia.

Referitor la cuantumul despăgubirilor, din raportul de expertiză menționat mai sus a rezultat că valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta pentru terenul expropriat este în sumă de 154.738 lei, din care 109.209 lei reprezintă valoarea terenului și 45.529 lei reprezintă prejudiciul cauzat prin expropriere terenul rămas în proprietatea reclamantei.

Referitor la cererea reclamantei privind exproprierea restului de teren, instanța a reținut că doar expropriatorul este în măsură să decidă asupra amplasamentului imobilelor pe care urmează să fie realizate lucrările care impun exproprierea, iar persoana fizică proprietară a terenului care urmează să fie expropriat poate contesta doar cuantumul despăgubirilor, nu și transferul efectiv al dreptului de proprietate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.  SA.

Pârâta C.N.A.D.N.R. SA a arătat că instanța de fond, pornind de la o greșită interpretare a probelor, a pronunțat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității.

Prealabil, a reiterat excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea hotărârii nr. 29/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, întrucât legea prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil, dar nici un motiv invocat de către reclamantă prin cererea introductivă de instanță nu se încadrează în aceste cauze expres reglementate.

Faptul că, ulterior administrării probatoriului, instanța a concluzionat în sensul că reclamantei i se cuvine un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat prin hotărârea nr. 29/2007, nu implică anularea hotărârii întrucât despăgubirea consemnată în baza acesteia și suplimentul stabilit pe cale judiciară vor fi eliberate de către pârâtă pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia în temeiul art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010.

În plus, prin anularea parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii instanța de judecată se pronunță implicit și asupra temeiului în baza căruia a fost consemnat acest cuantum. Întrucât transferul dreptului de proprietate a operat la momentul consemnării despăgubirii, în temeiul hotărârii mai sus-menționate, în lipsa acestui act, părțile sunt practic puse în situația anterioară, consecința directă fiind aceea că exproprierea nu a operat, întrucât a fost anulat temeiul legal al consemnării acestui cuantum.

Susține și faptul că soluția instanței de fond a fost întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a normelor profesionale și deontologice.

Opinia separată a expertului B. a fost întocmită cu încălcarea legii – art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât evaluarea nu a ținut cont de prețul pieței, ci s-a făcut prin raportare la oferte de vânzare fictive care, datorită caracterului lor speculativ și unilateral, nu pot constitui un etalon pentru

piața imobiliară din zonă.

Total nedovedite sunt și valoarea propusă pentru stabilirea lipsei de folosință și valoarea estimată a cheltuielilor necesare pentru readucerea terenului la starea inițială.

Referitor la cheltuielile aferente pentru readucerea terenului de 2.020 mp la categoria de folosință avută inițial, experții au făcut aprecieri "aproximative" în funcție de care au determinat o sumă cu titlu de prejudiciu de circa 10.000 euro.

Instanța de fond a omologat, în mod greșit, concluziile unui raport de expertiză întemeiat exclusiv pe valori rezultate din oferte de vânzare, în condițiile în care apelanta a depus la dosar contracte autentice ce demonstrează atât caracterul just al despăgubirii acordate, cât și nepertinența lucrării de specialitate.

În cauză nu există vreo dovadă în sensul că reclamanta ar fi exploatat în vreun fel terenul în litigiu, aceasta arătând în mod constant că a cumpărat terenul cu scopul de a construi o stație de comercializare produse petroliere pe acesta, fiind evident că nu a cultivat și nici nu a urmărit cultivarea terenului în cauză. Pe de altă parte, deși terenul a fost achiziționat în anul 1994 în scopul utilizării acestuia pentru construcții, totuși reclamanta nu a făcut niciun demers pentru edificarea unei stații pentru comercializarea produselor petroliere, timp de mai mult de 10 ani, în condițiile în care lucrările de construcție a autostrăzii au fost demarate în anul 2004 (în zona terenului în litigiu s-a construit începând cu 2007-2008).

Faptul că în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu s-a menționat în mod expres că despăgubirea stabilită cuprinde și valoarea prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii, nu înseamnă că acest prejudiciu nu a fost reparat.

De asemenea, prin "daune" în sensul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul nu a avut în vedere prejudiciul astfel cum este acesta reglementat în materia răspunderii civile delictuale, exproprierea fiind un act al puterii de stat și nu o faptă delictuală, astfel încât nu există temei juridic pentru acordarea lipsei de folosință - specific evaluării prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită (or, exproprierea nu este o faptă ilicită).

Totodată, în temeiul lipsei de folosință, experții au stabilit și instanța a acordat venitul pierdut prin necultivarea terenului pe perioada judecării procesului.

Însă, acordarea unei sume cu acest titlu echivalează cu o recunoaștere a faptului că terenul în litigiu ar fi putut fi valorificat în toată această perioadă de către reclamantă, deși, începând cu data consemnării sumei stabilite cu titlu de despăgubire prin hotărârea nr. 29/2007, terenul face parte din domeniul public al statului.

Reclamanta a arătat că opțiunea instanței de fond de a ține seama de punctul de vedere al unuia dintre experți și de a ignora raportul de expertiză întocmit de ceilalți doi experți este surprinzătoare, în contextul în care a prevalat opinia minoritară și nu opinia majoritară. La exprimarea punctului de vedere, expertul B. nu a ținut seama de prejudiciul adus reclamantei prin exproprierea unei părți din parcela de 10.000 mp., context în care s-a diminuat posibilitatea de utilizare a terenului rămas în proprietatea reclamantei; expertul nu a ținut seama de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de obiectul cererii de chemare în judecată, cu referire la totalitatea prejudiciului solicitat și nici de celelalte probe existente la dosar, deși înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei nu au fost întocmite de către reclamantă

pro causa

, ci au reprezentat contraoferte pe care le-a primit pentru înstrăinarea terenului în litigiu.

Acordarea și stabilirea unor despăgubiri la suma de 154.738 lei, nu este una rezonabilă, nu acoperă valoarea prejudiciului suferit de către reclamantă și nu reprezenta o dreaptă despăgubire de care ar trebui să beneficieze, în calitate de proprietar al terenului expropriat.

Mai mult, reclamanta nu a beneficiat nici măcar de o despăgubire prealabilă, având în vedere că expropriatorul a beneficiat de folosința terenului de la data exproprierii iar reclamanta nu a încasat suma de bani aferentă exproprierii, chiar dacă au trecut cca. 5 ani de la expropriere.

Fără să fi motivat, instanța de fond nu a acordat cheltuielile avansate pentru efectuarea expertizei de către experții A. și C., în sumă totală de 2.700 lei, din care câte 400 lei avans și diferența de 800 lei pentru expertul C. și 1.100 lei pentru expertul A. Chiar dacă instanța de fond nu a luat în considerare lucrările efectuate de către acești experți, costurile au fost avansate de către reclamantă, iar acțiunea nu a fost respinsă din punctul de vedere al acordării de despăgubiri pentru terenul expropriat.

Prin decizia nr. 116/A din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă a respins, ca

nefondate, apelurile.

Prin decizia nr. 4592 din 17 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantă și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 116/A/2012 a Curții de Apel Cluj, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia de casare s-a stabilit ca instanța de apel să refacă expertiza în vederea stabilirii despăgubirilor ținând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului și de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare prețul efectiv plătit și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare.

De asemenea, instanța de recurs a stabilit că în ce privește criticile formulate de recurentul pârât, se impunea modificarea hotărârii comisiei în cazul în care se schimbă cuantumul despăgubirilor, iar nu anularea parțială a acesteia, pentru că textele legale din Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004 permit controlul jurisdicțional doar în privința stabilirii despăgubirii.

Prin decizia nr. 1697/A din 4 septembrie 2015 Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă, în rejudecare, a admis în parte apelurile; a înlăturat din sentința atacată mențiunea privind anularea parțială a hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și mențiunea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, teren în suprafață de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei; a dispus modificarea parțială a hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 344.700 lei, pentru imobilul expropriat, teren în suprafață de 2.860 mp, în favoarea reclamantei, obligând pârâtul să achite reclamantei această sumă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței privind: respingerea excepției inadmisibilității petitului privind anularea hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren; respingerea acțiunii reclamantei împotriva pârâtei Comuna M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R. SA să achite reclamantei suma de 3300 lei, cheltuieli de judecată; a obligat pârâta C.N.A.D.N.R. SA să achite reclamantei suma de 2.825 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apelul inițial, în recurs și în rejudecarea apelului.

Instanța de apel a reținut că prin Decizia nr. 12/2015 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Prin urmare, având în vedere cele stabilite de instanța de recurs, s-a dispus în rejudecarea apelului refacerea expertizei în vederea stabilirii despăgubirilor ținând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului și de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii, luând în considerare prețul efectiv plătit și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare.

Inițial s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză potrivit celor din decizia de casare, ținând seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză. Ulterior efectuării ei a intervenit Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, astfel că s-a dispus refacerea expertizei, ținând seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii.

Prin expertiza efectuată în cauză în rejudecare s-a stabilit că valoarea despăgubirilor la data exproprierii pentru imobilul expropriat, în suprafață de 2.860 mp, ce a aparținut reclamantei SC X. SRL este în sumă de 344.700 lei (valoare mai mare decât cea acordată de instanța de fond, care a stabilit suma de 109.209 lei pentru valoarea terenului expropriat).

Experții au arătat de ce nu au reținut și alte contracte încheiate în aceeași perioadă dintre cele depuse, deoarece nu au putut fi corect identificate sau nu au putut fi verificate din punct de vedere al prețului; au lămurit și caracterul construibil al terenului situat în extravilan.

Prin hotărârea nr. 29/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 63.194,33 lei, inferioară celei stabilite prin expertiza efectuată în

apel și la fond.

Din mențiunile cuprinse în titlul de proprietate și din documentația întocmită cu ocazia exproprierii reiese că terenul expropriat se găsește în extravilan, aspect care reiese și din adeverința emisă de Comuna M.

În cartea funciară nr. xx70, reclamanta este înscrisă cu suprafața de 10.000 mp teren, care ar fi identificat cu număr cadastral xx17/11, potrivit celor menționate în hotărârea nr. 29/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

În apelul inițial s-a solicitat o sumă fixă drept despăgubiri, anume 76.100 euro, reprezentând valoarea terenului expropriat, și suma de 10.398,78 euro, reprezentând prejudiciul cauzat pentru terenul care nu a fost expropriat.

Această sumă a provenit din expertiza efectuată la fond, însă suma a fost modificată în rejudecarea apelului la cuvântul pe fond, având în vedere expertiza efectuată în apel, în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ., modificare permisă, având în vedere că apelul este devolutiv și se aplică regulile de la judecata în primă instanță, în măsura în care nu contravin celor stabilite pentru apel, potrivit art. 298 C.proc.civ., nefiind vorba de o modificare de acțiune interzisă și în fața instanței de fond după prima zi de înfățișare.

În ce privește petitul de acordare de despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, instanța de apel a reținut că între reclamantă și Y SRL Sucursala Cluj-Napoca s-a încheiat un contract de închiriere la data de 07.07.2009 pe o perioadă de 1 an, prelungit ulterior, părțile având calitatea de proprietar al terenului, respectiv chiriaș (constructor al autostrăzii).

Din acest contract, pct. 1.4, rezultă că se acceptă de către proprietar ca parametrii terenului să fie diferiți referitor la perimetru, formă sau elevație la sfârșitul perioadei acestui contract față de aceiași parametri de la începutul acelui contract. La expirarea termenului acestui contract proprietarul va prelua terenul, se menționează, cu aceste modificări, fără niciun cost și fără a solicita de la chiriaș nici o compensație sau remediere referitoare la acestea. Chiriașul se obliga să aducă terenul la utilizarea originală dacă părțile convin.

Prin adresa emisă de SC X. SRL la data de 07.07.2009, aceasta solicită ca la finalizarea contractului de închiriere terenul să rămână cu drumul de acces pentru care s-a întocmit contractul de închiriere.

În expertiza efectuată la fondul cauzei se arată că pe terenul reclamanților există construit un drum pentru devierea traficului, pe perioada lucrărilor la autostradă, care a fost asfaltat, dar ulterior, persoane necunoscute au decopertat asfaltul și au transportat o parte din balastul din fundația drumului.

S-a apreciat de către instanța de apel că nu reiese din nicio probă a cauzei că terenul a fost afectat de lucrările la autostradă și anterior încheierii contractului de închiriere sus arătat, mai ales că însuși reprezentantul reclamantei arată la cuvântul pe fondul apelului în rejudecare că exproprierea s-a efectuat în anul 2007 iar drumul în anul 2009.

S-a reținut și faptul că, pentru recolta anului 2008, reclamanta a primit despăgubiri referitor la suprafața de 0,7141 ha.

Cât timp cu privire la terenul rămas neexpropriat s-a încheiat un contract de închiriere, orice pretenții ce pot privi acel contract se mută în domeniul răspunderii contractuale, iar nu în cel al exproprierii, instanța fiind investită doar în ce privește exproprierea.

Având în vedere că prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel ce rezultă din hotărârea de expropriere, prin prisma celor stabilite de instanța de recurs, instanța de apel a considerat că se impune admiterea în parte a acțiunii referitor la hotărârea de expropriere, dar nu în sensul anulării, ci în sensul modificării acesteia strict în ce privește cuantumul despăgubirilor.

În acest sens, instanța de apel a înlăturat din sentința atacată mențiunea privind anularea parțială a hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și mențiunea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, teren în suprafață de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei, având în vedere că instanța de recurs a stabilit doar posibilitatea modificării dar nu și a anulării hotărârii, iar cu privire la cuantum, cel stabilit prin expertiza din apel est mai mare decât cel din sentința atacată. Ca urmare a modificării parțiale a hotărârii, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 344.700 lei, pentru imobilul expropriat, teren în suprafață de 2.860 mp, în favoarea reclamantei, așa cum a fost stabilit prin expertiză în apel, raportat la momentul exproprierii,

și a obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă.

Apelul pârâtului a fost admis doar în ce privește modul de soluționare a petitului referitor la anularea hotărârii comisiei, în sensul că aceasta a fost doar modificată iar nu anulată.

Celelalte dispoziții ale sentinței privind respingerea excepției inadmisibilității petitului privind anularea hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren; respingerea acțiunii reclamantei împotriva pârâtei Comuna M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R. SA să achite reclamantei suma de 3300 lei, cheltuieli de judecată, au fost menținute, dat fiind că au rămas irevocabile, prin prisma celor stabilite prin decizia pronunțată în recurs în prezenta cauză, limitele casării referindu-se doar la cuantumul despăgubirilor și la modificarea hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, dacă se impune.

Dispoziția din sentință ce privește cheltuielile de judecată a fost menținută pentru că pârâta este în culpă procesuală și față de cuantumul despăgubirilor stabilite la instanța de fond, care este mai mare decât cel stabilit prin hotărârea nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

În temeiul art. 274 și art. 276 C.proc.civ. instanța de apel a obligat pârâta C.N.A.D.N.R. SA, aflată în culpă procesuală față de admiterea în parte a apelului reclamantei și admiterea în parte a acțiunii în ce privește cuantumul despăgubirilor, să achite reclamantei suma de 2.825 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apelul inițial, în recurs și în rejudecarea apelului, cheltuieli compuse din onorariu expert și onorariu avocat.

Cum apelul reclamantei a fost admis în parte, doar cu privire la unul dintre cele două petite din acțiune, și cheltuielile de judecată au fost  acordate în aceeași măsură, adică din onorariul de avocat în suma de 3.100 lei i se acordă doar jumătate, anume suma de 1.550 lei, iar din onorariul de experți  se acordă jumătate, teoretic 3.325 lei din totalul de 6.650 lei, cum însă pârâta a plătit deja 2.050 lei mai rămâne ca aceasta să mai suporte doar diferența de la 2.050 lei la suma de 3.325 lei, adică 1.275 lei.

În concluzie cheltuielile de judecată parțiale au fost stabilite la 1.550 lei onorariu avocat și 1.275 lei onorariu expert.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. pârâtul, arătând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, art. 132 alin. (2) pct. 2, art. 212, art. 294 alin. (2) C.proc.civ., Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale.

În susținerea recursului, pârâtul a formulat următoarele critici:

1.Reclamanta a pretins suma de 76.100 euro (324.500 lei) iar art.27 din Legea nr.33/1994 impune precizarea cuantumului pretins la momentul formulării cererii de chemare în judecată. Prin urmare, în mod greșit instanța de apel a permis reclamantei să majoreze câtimea pretenției la ultimul termen de judecată, în etapa rejudecării cererii de apel după casare, încălcând astfel atât norma specială, cât și normele generale de procedură reprezentate de dispozițiile art. 132 și 294 C.proc.civ., potrivit cărora cererile la care se referă art. 132 alin. (2) C.proc.civ. pot fi formulate în tot cursul judecății, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului.

2.În mod greșit instanța de apel a respins solicitarea de efectuare a contraexpertizei, reținând, în mod eronat că această solicitare nu ar viza un raport de expertiză propriu zis, ci suplimentul la raportul de evaluare dispus ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015.

Ulterior intrării în vigoare a Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, în cauză s-a procedat la refacerea lucrării judiciare în noile condiții (raportul de expertiză inițial a fost anulat și s-a dispus o nouă evaluare, la momentul exproprierii). În atare situație, nu este vorba de un supliment la raportul judiciar, ci de un veritabil raport judiciar, având în vedere că prin decizia de neconstituționalitate s-a reconfigurat obiectivul expertizei, iar primul raport judiciar a fost considerat nul.

Prin respingerea contraexpertizei, instanța de apel a încălcat nu numai dispozițiile art. 212 C.proc.civ., ci și dreptul la apărare al pârâtului, care a fost astfel pus în imposibilitatea de a formula apărări corespunzătoare.

3.În mod greșit instanța de apel a omologat raportul de expertiză întocmit cu încălcarea evidentă a legii.

Astfel, instanța de apel a validat un raport de expertiză fundamentat pe contracte de vânzare-cumpărare care, pe de o parte, au fost încheiate la un an după momentul exproprierii (2008, față de 2007), iar pe de altă parte, vizează terenuri care sunt net superioare valoric celui expropriat (experții au prezentat pentru terenul arabil extravilan la nivelul celei proprii terenurilor intravilane construibile).

În contraprobă, pârâtul a depus la dosar numeroase contracte de vânzare-cumpărare ce au fost încheiate în anul exproprierii-2007, dar care nu au fost luate în considerare.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ. întrucât prin motivele dezvoltate se invocă încălcarea unor dispoziții legale din Codul de procedură civilă și Legea nr.33/1994.

Astfel, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor, argumentând de ce suma oferită de expropriator apare ca fiind neîndestulătoare, însă aceasta nu presupune că precizarea ulterioară a câtimii acestor pretenții ar reprezenta o încălcare a art.27 alin.(2) din Legea nr.33/1994 care se referă la împrejurarea că „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat”.

Acordarea unei despăgubiri majorate a fost solicitată prin acțiune, dar cuantumul acesteia nu s-a putut confirma decât în urma efectuării expertizei, motiv pentru care posibilitatea reclamantei de a concluziona asupra valorii reale a prejudiciului nu poate fi limitată procesual, până la un moment anterior epuizării probatoriului, în condițiile în care acest aspect a constituit însuși obiectul cererii de apel a reclamantei și nu o solicitate nouă formulată în calea de atac.

Recurenta pârâtă a interpretat restrictiv dispozițiile art.132 prin raportare la cele ale art. 294 C.proc.civ., fiind contestată însăși câtimea creanței principale dedusă judecății, ce poate constitui obiect de control judiciar într-o cale devolutivă de atac.

Prin urmare, faptul că precizarea valorii prejudiciului cauzat prin expropriere s-a făcut după administrarea ultimei expertize, nu încalcă dispoziții procedurale ale judecării cauzei în apel, motiv pentru care această critică nu poate fi reținută.

2.Cea de-a doua critică vizează încălcarea dispozițiilor art.212 C.proc.civ., privind respingerea cererii de efectuare a unei expertize contrarii, cu consecința lezării dreptului de apărare al pârâtului, în condițiile în care s-a apreciat de către instanța de apel că expertiza dispusă este o refacere a celei anterioare de la fond și nu o nouă expertiză.

Critica prezintă interes din perspectiva argumentelor pentru care instanța de apel a respins cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză.

Astfel, Înalta Curte reține că, la rejudecarea apelului, s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză pe linia deciziei de casare. După întocmirea acestui raport și admiterea unor obiecțiuni referitoare la necesitatea stabilirii categoriei terenului, la data de 6.02.2015 s-a încuviințat suplimentarea raportului de expertiză, în raport de Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale  dispunându-se calculul despăgubirilor la momentul exproprierii. La termenul din 5.06.2015 pârâta a solicitat întocmirea unui nou raport de expertiză însă instanța a respins cererea cu motivarea că solicitarea vizează suplimentul de expertiză și nu expertiza inițială. Instanța a omologat suplimentul la raport, constatând că experții au stabilit corect categoria de folosință a terenului, împrejurare față de care corect au fost înlăturate comparabilele din anul 2007.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 212 C.proc.civ. au fost greșit interpretate în ceea ce privește calificarea ca fiind un simplu supliment a ultimei expertize, întocmită cu respectarea Deciziei nr.12/2015 a Curții Constituționale, întrucât, odată ce a dispus efectuarea acestei expertize, având ca element de noutate interpretarea obligatorie a dispozițiilor art. 27 din Legea nr.33/1994, în considerarea jurisprudenței obligatorii a instanței de contencios constituțional, celelalte expertize nu mai puteau a fi luate în considerare sub aspectul valorii despăgubirilor.

Prin urmare, această expertiză nu reprezintă o refacere a celor anterioare, ca răspuns la anumite obiecțiuni ale părților, ci este o probă autonomă ce urmărește conformarea practicii judiciare cu jurisprudența Curții Constituționale. În lumina noii situații juridice și a unei probe inițiate în aplicarea acesteia, cererea de efectuare a unei contraexpertize trebuia analizată pe fondul argumentelor aduse de solicitant și nu pe motivul tardivității formulării ei, cu raportare la momentul temporal al primei expertize.

Însă această critică, deși întemeiată, nu duce prin ea însăși, la desființarea hotărârii recurate, ci impune a verifica dacă pârâtului, care a invocat-o ca o nesocotire a dreptului său la apărare, i s-a produs o vătămare pe planul drepturilor pretinse.

Astfel, se constată că raportul de expertiză, omologat în apel, a înlăturat, dintre comparabile, contractele încheiate în anul 2007, pe motiv că vizează terenuri ce nu au putut fi corect identificate din punctul de vedere al amplasării și nu au putut fi verificate din punctul de vedere al prețului. În schimb, au fost utilizate alte trei contracte, atașate raportului de expertiză, încheiate în aprilie 2008, terenurile constituind amplasament pentru Parcul logistic Q.

Înalta Curte apreciază că o astfel procedură încalcă criteriile prevăzute de lege pentru efectuarea expertizei, respectiv dispozițiile art.26 alin.(2) din Legea nr.33/1994, potrivit cărora, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială. Astfel cum s-a statuat constant în jurisprudența Înaltei Curți, noțiunea de

preț de vânzare practicat în mod obișnuit

se referă la prețul pe piața liberă concurențială (stabilit prin raportul cerere-ofertă) a unui teren similar, astfel cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada în care a intervenit exproprierea.

Odată ce la dosar au fost depuse contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri similare în zonă, din perioada adoptării hotărârii de expropriere, astfel cum a fost indicată chiar de instanța de apel care a stabilit obiectivele expertizei (mai - noiembrie 2007), greșit experții s-au raportat la alte comparabile și au înlăturat, nemotivat, aceste tranzacții.

Astfel, experții nu motivează de ce au apreciat că terenul este construibil și pretabil pentru activități comerciale, în condițiile în care nu au demonstrat existența vreunui element de natură a-l include, la momentul exproprierii - august 2007,  în această categorie și nu i-au păstrat, în vederea evaluării, destinația de teren agricol arabil. Chiar dacă au apreciat că au ținut cont de amplasare, posibilitatea de acces, caracteristici fizice, utilități, precum și de cea mai bună utilizare a terenului, aceștia au pornit în procesul de evaluare de la faptul că terenul este construibil.

Categoria de folosință a terenului nu reprezintă un element de apreciere subiectivă a evaluatorului, ci este dată de regimul juridic al respectivului teren la momentul exproprierii, indiferent de evoluția ulterioară a situației de fapt sau modificarea regimului juridic al zonei.

Prin urmare, în mod nelegal au fost ignorate criteriile legale de stabilire a valorii imobilului, pornindu-se de la o altă destinație a terenului și nu de la cea a unui teren extravilan cu destinație agricolă. Raportat la această împrejurare, în mod nelegal au fost înlăturate contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință, având ca obiect terenuri cu aceeași destinație, din extravilanul comunei M., pe motiv că amplasarea lor nu a putut fi stabilită.

Pentru aceste considerente, constatând greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 alin.(2) din Legea nr.33/1994, Înalta Curte va admite recursul în baza art.304 pct.9 C.proc.civ., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea refacerii raportului de expertiză în vederea stabilirii despăgubirilor pentru terenul expropriat, cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Instanța de apel va relua judecata, în limitele dispuse prin prezenta decizie de casare, cu menținerea soluțiilor ce nu au făcut obiectul controlului judiciar în prezenta cale extraordinară de atac referitoare la respingerea excepției inadmisibilității; respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren; respingerea acțiunii reclamantei împotriva pârâtei Comuna M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; precum și  îndrumarea de a se dispune modificarea și nu anularea hotărârii comisiei în cazul în care se schimbă cuantumul despăgubirilor.