ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2936/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2936/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 19 august 2008,

reclamanta SC P. SA a solicitat anularea parțială a Hotărârii din 25 februarie 2008

dată de Comisia Locală Otopeni pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și acordarea

unor despăgubiri pentru exproprierea terenului de 1.144 mp situat în comuna

Otopeni, în cuantum de 275.000 de euro; acordarea unor despăgubiri pentru

construcțiile demolate în urma exproprierii, în cuantum de 45.000 de euro și

acordarea unor despăgubiri în cuantum de 425.000 de euro pentru pierderile

înregistrate de reclamantă ca urmare a diminuării gamei de servicii oferite

clienților stației de distribuire de carburanți.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că a construit stația de carburanți în limitele

autorizației de construcție, care a făcut mențiuni despre lărgirea la patru

benzi a drumului național Centura București, dar exproprierea a fost demarată

pentru o suprafață de teren mai mare decât cea avută inițial în vedere, iar

prejudiciul produs reclamantei a fost mai mare decât cel estimat.

De asemenea, pentru

exproprierea suprafeței de teren de 1.144 mp, Comisia constituită în baza Legii

nr. 198/2004 a acordat o despăgubire de 420.168,32 de lei (echivalentul a

114.400 de euro) dar cel mai mare prejudiciu se datorează faptului că

exproprierea unei suprafețe de teren atât de mari impune reamenajarea stației

de carburant.

Prin sentința civilă nr.

643 din 11 mai 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în

parte cererea reclamantei, a anulat în parte Hotărârea Comisiei Locale Otopeni din

25 februarie 2008, stabilind valoarea despăgubirii totale datorate de Statul

Român la suma de 293.930 de euro din care valoarea terenului este de 1.126.039

de lei (266.266 de euro - 232,75 de euro/mp) iar valoarea construcției demolate

ca urmare a exproprierii este de 116.991 de lei (27.664 de euro) conform

expertizei de la filele 157 - 158 (dosar fond).

Instanța de fond nu a

acordat celelalte despăgubiri solicitate de reclamantă, reținând că în ceea ce

privește reamenajarea stației de distribuție de carburanți, cheltuielile cad în

sarcina reclamantei, conform dispozițiilor pct. 10 din Autorizația de construire

din 2006; că în urma exproprierii nu a fost întrerupt accesul la stația de

benzină și nici funcționarea acesteia și că gama de servicii oferite clienților

nu a fost diminuată, deoarece reclamanta are posibilitatea de a efectua

amenajări necesare pe marginea de proprietate, fără afectarea livrării

combustibilului.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel, atât reclamanta, cât și pârâtul Statul Român,

reprezentat de C.N.A.N.D.R.

Prin Decizia nr. 161/A

din 11 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA, a schimbat în

parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român

reprezentat de SC C.N.A.D.N.R. SA la plata sumei totale de 173.118 de euro (echivalent

în lei la data plății) reprezentând despăgubiri totale pentru exproprierea

terenului de 1.144 mp, situat în Otopeni, județ Ilfov, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței. Prin aceeași decizie, s-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de SC O.M.V. P.M. SRL împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea soluției

sale, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În fapt, reclamanta a

fost afectată printr-o expropriere parțială a unei suprafețe de teren de 1144

mp și prin diminuarea gamei de servicii prin demolarea unei terase restaurant,

teren de joacă, fundații și platforme betonate. Astfel cum rezultă din cererea

de chemare în judecată și din autorizația de construcție din 2006 (fila 31

dosar fond) - pct. 10 - reclamanta avea cunoștință de posibilitatea

exproprierii parțiale pentru modernizarea drumului public în vecinătatea căruia

a fost construită stația de carburant.

Reclamanta a cumpărat

la data de 13 ianuarie 2006 o suprafață de teren de 6.000 mp (din care face

parte și terenul expropriat) cu suma de 780.000 de euro (130 de euro/mp) și a

fost expropriată, doi ani mai târziu, la data de 28 ianuarie 2008, cu o

suprafață de 1.144 mp, pentru care Statul Român a oferit o despăgubire de 114.400

de euro (100 de euro m/p - fila 11 dosar fond).

În baza expertizei

efectuată în faza judecării în fond a cauzei experții au stabilit că valoarea

terenului expropriat a crescut, de la data cumpărării, la data exproprierii cu

100 de euro/mp aspect care este reflectat și în hotărârea instanței de fond,

care a stabilit pentru teren o despăgubire totală, având în vederea valoarea de

232 de euro/mp, pentru terenul de 1.144 mp, expropriat.

În faza apelului,

experții au ajuns la concluzia unanimă, în urma studierii actelor de vânzare

cumpărare a unor terenuri din zona expropriată, că valoarea de piață a terenurilor

a fost în anii 2008 - 2009 (data exproprierii) de 126 de euro/mp, iar între

anii 2008 - 2011, valoarea de piață a terenului din zonă a scăzut cu circa 40%

față de anul 2008 (fila 425 dosar apel) iar la data de 11 iunie 2012 - data

efectuării raportului de expertiză, terenul a fost evaluat la 90 de euro/mp.

Având în vedere situația

de fapt menționată și dispozițiile legale aplicabile, instanța a stabilit că

despăgubirea cuvenită persoanei expropriate trebuie să aibă valoarea unui teren

similar, la data exproprierii, în baza următoarele argumente:

Principiul de bază în

materia exproprierii este acela că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o

cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu o dreaptă și prealabilă

despăgubire.

Acest principiu,

cuprins în art. 44 alin. (3) din Constituția României, este preluat de art. 1

din Legea nr. 33/1994, lege la care face trimitere și Legea nr. 198/2004,

aplicabilă în prezentul proces. Având în vedere că, potrivit Legii nr. 33/1994,

transferul dreptului de proprietate, din patrimoniul persoanei expropriate în

patrimoniul statului are loc, în principiu, după pronunțarea unei hotărâri

judecătorești, legiuitorul a prevăzut că, la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Rezultă că, prin

reglementarea menționată, legiuitorul a fost consecvent principiului

constituțional, stabilind că, transferul dreptului de proprietate în

patrimoniul statului se produce, după ce expropriatorul își îndeplinește

obligațiile impuse de instanță prin hotărâre (vezi art. 28 din Legea nr. 33/1994)

și rezultă implicit că, valoarea terenului este cea stabilită prin expertiză

judiciară, efectuată înainte de pronunțarea hotărârii, fiind astfel respectat

principiul despăgubirii la valoarea reală a terenului de la data transferului,

de vreme ce, transferul dreptului de proprietate se produce - conform Legii nr.

33/1998 - după ce hotărârea judecătorească de expropriere devine definitivă.

Legea nr. 198/2004 a

făcut trimitere la dispozițiile menționate din Legea nr. 33/1994 însă, a

prevăzut o altă procedură de expropriere, în care, o expertiză de evaluare a

terenului este efectuată în faza administrativă a exproprierii, iar limitarea

dreptului de dispoziție asupra terenului (art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004)

cât și transferul dreptului de proprietate asupra terenului (art. 9 din Legea nr.

198/2004) au loc anterior datei la care poate fi sesizată instanța cu o

contestație privind cuantumul despăgubirilor.

Rezultă că, în

contextul propus de Legea nr. 198/1994, despăgubirea oferită de expropriator în

faza administrativă poate fi contestată la instanță. În reglementarea acestei

legi, la data la care contestația ajunge în instanță, procesul de expropriere

este finalizat (transferul dreptului nu poate fi contestat, ci numai cuantumul

despăgubirii) iar prin parcurgerea a mai multor faze procesuale, valoarea

terenului stabilită prin expertiză „la data întocmirii raportului de expertiză”,

în exprimarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere și Legea nr.

198/2004, este în mod evident mai mare, sau mai mică, în funcție de valoarea de

circulație a unui teren similar. În acest context, art. 26 din Legea nr. 33/1994

trebuie interpretat în sensul în care, legiuitorul se referă la expertiza de

evaluare a terenului efectuată imediat înainte de data transferului dreptului

de proprietate, deoarece la data edictării art. 26 din Legea nr. 33/1994,

scopul legiuitorului a fost acela de a acorda o justă și prealabilă despăgubire,

în condițiile în care transferul dreptului de proprietate avea loc la data

pronunțării hotărârii judecătorești. Prin trimiterea la art. 26 din Legea nr. 33/1994

trebuie păstrat scopul și sensul legii și nu păstrată numai sintagma „la data

întocmirii raportului de expertiză” fără a observa contextul în care

legiuitorul a stabilit că despăgubirea se va calcula în raport de valoarea unui

teren similar „la data întocmirii raportului de expertiză”, adică anterior

exproprierii, esențială fiind data transferului dreptului de proprietate.

Ceea ce unește toate

legile edictate în materia exproprierii este principiul esențial la care am

făcut referire, și la care legiuitorul nu a renunțat niciodată deoarece nu ar

fi putut (este constituțional !) și nici nu a vrut (a făcut trimitere

permanentă la condițiile Legii nr. 33/1996), iar pentru respectarea acestui

principiu trebuie observat că, valoarea terenului expropriat este într-adevăr,

cea stabilită prin raport de expertiză, dar nu la orice dată este efectuat acest

raport, ci la data exproprierii, mai precis la data transferului dreptului de

proprietate sau la o dată foarte apropriată de data transferului dreptului de

proprietate. Orice altă valoare, a terenului stabilită la orice altă dată

încalcă atât dispozițiile legale, cât și dreptul de proprietate și este lipsită

de un criteriu clar și obiectiv în raport de valoarea terenului la data la care

persoana expropriată a fost lipsită de dreptul de dispoziție asupra bunului,

adică, în mod concret, a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului.

Aceeași interpretare

a fost oferită și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 984 din 22 noiembrie

2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin.

(3) din Legea nr. 198/2004.

În baza argumentelor

menționate, instanța a stabilit despăgubirea datorată de Statul Român, la

valoarea care trebuia acordată la data exproprierii, respectiv în anul 2008,

având în vedere un preț pe mp de 130 de euro, egal cu cel la care a fost

achiziționat terenul de către reclamantă, în anul 2006, deoarece chiar dacă

experții susțin că valoarea terenului a fost mai mică de 130 de euro/mp în anul

2008 (respectiv a fost de 126 de euro/mp în 2008) nu numai că această diferență

este infimă, față de suma cu care a fost achiziționat metrul pătrat de teren în

anul 2006, dar și mai mult decât atât, acordarea unei despăgubiri egale cu

valoarea de achiziție a terenului, după doi ani de la dobândirea bunului,

răspunde principiului echității, având în vedere și trendul ascendent al prețului

terenului în perioada 2006 - 2008 (aspectul fiind de notorietate).

De aceea, instanța,

analizând toate înscrisurile depuse la dosar (grile notariale, contracte de

vânzare - cumpărare, adrese ale instituțiilor publice) inclusiv expertiza

efectuată în faza apelului, apreciază că despăgubirea care trebuia acordată

reclamantei în anul 2008, pentru terenul expropriat, trebuia să fie egală cu

prețul aceleiași suprafețe de teren cumpărate în anul 2006, și nu mai puțin,

astfel cum a stabilit Comisia Locală Otopeni și nici mai mult, astfel cum a

stabilit instanța de fond.

Despăgubirea pentru

terenul expropriat este de 148.720 de euro, la valoarea de 130 euro/mp (1.144

mp x 130 de euro = 148.720 de euro).

Având în vedere că

reclamanta a suferit un prejudiciu ca urmare a demolării unor construcții având

valoarea de 116.998 de lei (23.398 de euro) sumă stabilită de instanța de fond

și necontestată și că pe perioada reamenajării stației de carburant,

restaurantul aflat în incinta stației a suferit o pierdere estimată între 3.158

lei și 8.464 lei, (expertiza, fila 184 dosar apel), instanța a apreciat asupra

unui prejudiciu estimat la suma de 1.000 de euro, rezultând un total de 148.720

de euro (teren) plus 23.398 de euro (construcții) plus 1.000 de euro (prejudiciu

produs prin restrângerea activității) adică suma de 173.118 de euro, prejudiciu

total produs reclamantei ca urmare a exproprierii terenului de 1.144 mp, în

anul 2008.

A mai reținut

instanța de apel că Statul Român nu a dovedit că prin modernizarea drumului,

terenul rămas neexpropriat a dobândit un plus de valoare, iar afirmațiile ce

tind la excluderea acordării unor despăgubiri pentru restrângerea parțială și

limitată temporar a activității comerciale a reclamantei vor fi respinse,

deoarece experții au stabilit existența unui prejudiciu sub acest aspect,

prejudiciu pe deplin previzibil pe parcursul efectuării unor lucrări de

amenajare.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat. Deși, instanța de

apel a acordat suma de bani stabilită de experți pentru întreruperea temporară

a activității unor servicii, această sumă de bani este mai mică decât cea

solicitată de apelanta reclamantă și având în vedere că suma totală acordată cu

titlu de despăgubiri, reclamantei, a fost diminuată în această fază a

procesului, în apelul declarat de partea adversă, cererea de apel a reclamantei

nu poate fi primită.

Instanța de apel a observat,

de asemenea, că pct. 10 din autorizația de construcție din 2006 (fila 31 dosar

fond) a fost interpretat corect de către instanța de fond. Clauza menționată

prevede că în cazul modernizării drumului public, demolarea, mutarea

(refacerea) sau modificarea lucrărilor autorizate se vor realiza pe cheltuiala

beneficiarului autorizației, fără nici o despăgubire, iar clauza a fost

acceptată în considerarea și cu deplina cunoaștere a unei eventuale

exproprieri.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de reclamanți care, invocând motivul de

nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au

formulat următoarele critici:

instanța de apel a încălcat principiul non reformatio in pejus, prevăzut în mod

imperativ prin dispozițiile art. 296 C. proc. civ.

Dispozițiile legale

enunțate au caracter imperativ de ordine publică, nelăsând instanței de apel

posibilitatea de a afecta nici procesual nici substanțial poziția părții care a

declarat apelul în propria sale de cale de atac.

Contrar principiului

non reformatio in pejus și a dispozițiilor imperative ale art. 296 C. proc.

civ., instanța de apel, în mod nelegal a pronunțat o decizie prin care

agravează situația juridică a apelantelor reclamante SC O.M.V. P. SA și SC

O.M.V. P.M. SRL, care în propria cale de atac sunt puse în situația de a pierde

și ceea ce câștigaseră în fața instanței de fond.

Principiul non

reformatio in pejus trebuie să fie respectat în toate situațiile, întrucât

legea nu distinge, deci inclusiv în situația în care ambele părți formulează

apel, precum în prezenta cauză, soluțiile pe care le poate pronunța instanța de

apel fiind limitate în astfel de situații.

fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că instanța de apel nu a motivat soluția respingerii apelului

formulat de reclamantă, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de judecată era

obligată să arate motivele de fapt și de drept care au dus la formarea

convingerii instanței, dimpotrivă o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care

se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii,

este nelegaiă și se impune reformarea acesteia.

Astfel, prin apelul

formulat, reclamanta a invocat următoarele aspecte de fapt și de drept:

În mod nelegal,

instanța de fond a admis doar în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P.

SA (în prezent SC O.M.V. P. SA) respingând cererea de acordare de despăgubiri

pentru beneficiul nerealizat ca urmare a diminuării gamei de servicii oferite

clienților în perioada de reamenajare a stației.

În privința acestui

prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a diminuării gamei de

servicii oferite clienților în perioada de reamenajare a stației, expertiza

contabilă efectuată în faza apelului și depusă la dosarul cauzei la data de 17

ianuarie 2012 a reținut că beneficiul nerealizat de restaurantul stației SC O.M.V.

P. SA urmare a reducerii activității comerciale a restaurantului în litigiu pe

o perioadă de 60 de zile, cât au durat lucrările de reamenajare a stației de

distribuție și de carburanți poate fi de maxim 8.464 lei.

Prin urmare, în speță

sunt îndeplinite condițiile privind acordarea integrală a despăgubirilor pentru

prejudiciile cauzate de exproprierea suprafeței de 1.144 mp de teren aparținând

Stației SC O.M.V. SA Tunari către reclamanta titular a acestui drept de creanță

SC O.M.V. P.M. SRL, constând în contravaloarea terenului expropriat și

prejudiciul nerealizat urmare a reducerii activității comerciale a restaurantului

în litigiu pe o perioadă de 60 de zile, cât au durat lucrările de reamenajare a

stației.

Acestea au fost în

esență motivele de apel formulate de pârâta SC O.M.V. P. SA, care nu au fost

analizate nici măcar sumar de către instanța de apel.

Totodată, decizia recurată

nu conține motivele pentru care instanța de apel a reținut suma de 1.000 euro

cât timp expertiza contabilă a stabilit un prejudiciu între 3.158 lei (valoare

minimă) și 8.464 lei (valoarea maximă).

apel a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale

incidente în speță, fiind lipsită de temei legal, motiv pentru care se impune

modificarea acesteia în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si respingerea

apelului formulat de pârât.

Instanța de fond a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA (în prezent SC O.M.V.

P. SA) obligând pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. la plata sumei de

1.243.030 lei, echivalent a 293.930 euro, (reprezentând contravaloarea

terenului expropriat -1.126.039 lei și a construcțiilor ce urmează a fi

demolate -116.991 lei).

Aceste sume au fost

stabilite prin raportul de expertiză întocmit în cauză la data de 27 mai 2009

și au fost menținute de către comisia de experți, prin Răspunsul la obiecțiunile

formulate de părți din 23 februarie 2010.

Atât din raportul de

expertiză, cât și din răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, rezultă în

mod clar că expertul judiciar s-a raportat la valorile de piață corespunzătoare

momentului efectuării expertizei.

Instanța de fond doar

a reținut ca atare aceste sume așa cum au fost stabilite de către comisia de

experți la data efectuării raportului de expertiză - respectiv mai 2009, și

nicidecum la data pronunțării sentinței apelate aprilie 2010, după cum încearcă

să sugereze pârâtul apelant.

Prin urmare sentința

instanței de fond nu contravine dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

cu privire la momentul la care se raportează cuantumul despăgubirilor.

În urma efectuării

raportului de expertiză, în fața instanței de fond, la data de 27 mai 2009,

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., a formulat obiecțiuni prin care a

criticat lucrarea cu privire la modalitatea de culegere a datelor despre

prețurile efective de vânzare ale unor terenuri similare.

Prin răspunsul la

obiecțiuni (anexele 1 și 2), semnat și de către expertul desemnat de către

pârât, comisia de experți a arătat în detaliu modul în care a fost stabilit

prețul de piață al terenului supus exproprierii, propunând ca acest preț să

rămână la valoarea din expertiză, respectiv 1.125.039 lei.

Astfel, comisia de

experți a luat în calcul valorile de vânzare ale unor terenuri similare

(pornind de la valorile ofertă la care s-a aplicat un coeficient mediu de

negociere de - 0,5 %) și a precizat că această metodologie de calcul este adoptată

de C.E.T. din România „deoarece este de notorietate faptul că birourile

notariale nu comunică prețul real de tranzacționare, acestea fiind

secrete".

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 36/1995, notarii publici au obligația de a păstra

secretul profesional cu privire la tranzacțiile care se încheie prin birourile

notariale și de a nu comunica copii după actele încheiate decât părților sau

succesorilor în drepturi ai acestora.

Însă, prin răspunsul

la obiecțiuni, s-a calculat valoarea terenului expropriat si prin Metodologia

stabilită prin Hotărârea nr. 211 din 30 august 2006 a C.G.M.B., elaborată în

baza Legilor nr. 50/1991, nr. 215/2001, completată prin Legea nr. 286/2006

și s-a ajuns la o valoare aproximativ egală cu cea stabilită prin metoda

verificării preturilor de piață, respectiv 228 euro/mp, față de 226 euro /mp

(calculat după prima metodă).

Dimpotrivă, expertiza

efectuată în faza procesuală a apelului la data de 27 septembrie 2012 nu

clarifică acele împrejurări de fapt pentru care a fost încuviințată această

probă. În primul rând nu are în vedere contracte de vânzare cumpărare asupra

unor terenuri similare încheiate în perioada apropiată exproprierii și deci nu

constituie un mijloc de probă util, concludent și pertinent pentru soluționarea

pricinii. Nu în ultimul rând, nu există nici un temei legal pentru care ar

trebui înlăturată expertiza efectuată în fata instanței de fond, expertiză

corectă întocmită cu respectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește stabilirea

valorii de piață a terenului expropriat.

Prin răspunsul la

obiecțiunile formulate de părți față de raportul de expertiză întocmit în faza

apelului, experții au precizat faptul că; „în contractele de vânzare cumpărare

depuse la dosar, în aceeași zonă sunt diferențe foarte mari de prețuri pe mp,

nu s-au putut folosi preturile din aceste contracte în estimarea valorii

terenului expropriat, prin aplicarea indicilor de corecție, pozitivi sau

negativi, după caz actualizându-i, având în vedere localizarea terenurilor".

În ceea ce privește

contractele de vânzare cumpărare prezentate de experți pentru anii 2011 - 2012,

acestea nu pot fi luate în considerare, întrucât s-ar încălca dispozițiile art.

9 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr.

184/2008, iar în ceea ce privește contractul de vânzare - cumpărare din 12

iunie 2008 la care se referă experții, acesta are ca obiect două loturi situate

în extravilanul localității Otopeni, categoria de folosință arabil, teren

neconstruibil. lipsit de utilități, care nu se încadrează în noțiunea „imobile

de același fel" prevăzută de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În același timp,

sintagma „experții si instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobile de același fel" nu trebuie absolutizată, în sensul că

„prețul (...)" nu constituie unicul criteriu de evaluare pentru imobilele

expropriate, mai ales în acele cazuri în care nu există contracte de vânzare

cumpărare având ca obiect imobile de același fel.

În același sens s-a

pronunțat și Înalta Curte de Casație si Justiție într-o speță similară,

care în considerentele Deciziei nr. 1802/2012 a reținut că, în lipsa unor

astfel de contracte, nimic nu împiedică o evaluare care sa aibă în vedere alte

criterii, precum: ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau preturile de

tranzacționare extrase de la rubricile de mică publicitate pentru imobile de

același fel, metoda comparației în raport de diferitele prețuri de

tranzacționare, caracteristicile fizice ale terenului, localizare, acces, alte

elemente caracteristice ale proprietății, criteriu care a fost avut în vedere

la efectuarea expertizei de evaluare din prezenta cauza.

Susține că aceleași

considerente se impuneau cu putere de lucru judecat și în prezenta speță, astfel

că decizia recurată încalcă puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 1802/2012

invocată și în fata instanței de apel, prin concluziile scrise depuse la dosar.

Susține că, pentru a

se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind

soluționarea unei probleme juridice nu este necesara existenta triplei

identități de părți, obiect și cauză, ci este necesară doar probarea

identității între problema de drept soluționată irevocabil si problema dedusă

judecății, instanța de judecata fiind ținută să pronunțe aceeași soluție,

deoarece in caz contrar s-ar ajunge la încălcarea componentei res Judicata a

puterii de lucru judecat.

Noțiunea de proces

echitabil presupune ca dezlegările irevocabile date problemelor de drept in

litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate,

au caracter obligatoriu in litigiile ulterioare si nu pot fi contrazise,

deoarece s-ar încalcă principiul securității raporturilor juridice, cu

consecința generării incertitudinii jurisprudențiale si a reducerii încrederii

justițiabililor in sistemul judiciar.

Doctrina și

practica judiciara sunt unanime in a considera ca puterea de lucru judecat este

recunoscuta nu numai dispozitivului, ci si considerentelor, in măsura in care

explica dispozitivul si se reflecta în el, acelor considerente în lipsa cărora

n-ar fi posibila înțelegerea dispozitivului.

Problemele de drept

care se impun in prezentul litigiu sunt identice cu cele dezlegate în Dosarul

nr. 6206/62/2009, soluționat prin Decizia civilă nr. 1802/2012, irevocabila,

astfel ca ele se impun cu putere de lucru judecat in prezenta cauza.

Pentru toate aceste

motive, Decizia Civilă nr. 161/A din 11 aprilie 2014 este nelegală, fiind

pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, respectiv a prevederilor potrivit cărora instanța și experții vor

tine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiza, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare si dovezile prezentate de aceștia,

nu înseamnă că prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele ar reprezenta

criteriul unic și irefragabil de evaluare și nici că ar putea fi ignorate alte

criterii legale de evaluare, mai ales în lipsa unor contracte de vânzare

cumpărare asupra unor terenuri similare.

Solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului

formulat de reclamante și respingerea apelului formulat de pârât.

Examinând criticile

formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

recurs, prin care recurentele au criticat nerespectarea principiului non

reformatio in pejus de către instanța de apel, față de împrejurarea că, deși

reclamanta a exercitat calea de atac a apelului, instanța a diminuat cuantumul

despăgubirilor, este nefondat și nu poate fi primit.

Astfel,

recunoașterea de

către instanța de fond a dreptului la despăgubiri al reclamantei pentru exproprierea

terenului proprietatea sa, rămâne câștigat cauzei, față de limitele motivelor

de apel exercitate de părți și de principiul „non reformatio in pejus” -

„nereformarea în rău”.

Susținerea recurentelor

relativ la nerespectarea de către instanța de apel a acestui principiu față de

soluția privind diminuarea cuantumului despăgubirilor ce li se cuvine nu poate

fi primită, întrucât dispoziția a fost luată în soluționarea apelului pârâtului,

care a formulat critici în acest sens, astfel că nu se poate susține încălcarea

principiului

non

reformatio in pejus.

Așa fiind, criticile

formulate în primul motiv de recurs sunt nefondate și urmează a fi respinse.

însă, criticile din cererea de recurs întemeiate pe prevederile pct. 7 al art. 304

C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a motivat susținerile

reclamantei cu privire la prejudiciul pretins ca urmare a reducerii activității

comerciale, acestea sunt fondate, pentru considerentele ce succed.

Astfel, prin apelul

exercitat în cauză, reclamanta a solicitat acordarea integrală a despăgubirilor

pentru prejudiciile cauzate de exproprierea suprafeței de teren de 1.144 mp,

constând în contravaloarea terenului expropriat și prejudiciul nerealizat

urmare a reducerii activității comerciale a restaurantului în litigiu pe o

perioadă de 60 de zile, cât au durat lucrările de reamenajare a stației.

Deși a respins apelul

pârâtei, instanța de apel nu a arătat care sunt motivele pentru care a dispus

această soluție, limitându-se a reține că, „Deși instanța de apel a acordat

suma de bani stabilită de experți pentru întreruperea temporară a activității

unor servicii, această sumă de bani este mai mică decât cea solicitată de

apelanta reclamantă și având în vedere că suma totală acordată cu titlul de

despăgubiri reclamantei, a fost diminuată în această fază a procesului, în

apelul declarat de partea adversă, cererea de apel a reclamantei nu poate fi

primită”.

Aceste considerente

nu constituie o motivare în sensul dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., întrucât nu arată argumentele pentru care cererea apelantei reclamante cu

privire la acordarea prejudiciului este sau nu întemeiată, ceea ce echivalează

cu o necercetare a fondului, care face imposibilă exercitarea controlului

judiciar de instanța de recurs.

Dacă în ce privește

criticile reclamantei privind despăgubirile acordate pentru terenul expropriat,

se poate considera că instanța de apel a răspuns susținerilor reclamantei în

cadrul soluționării apelului pârâtului, în ce privește susținerile privind

acordarea prejudiciului nerealizat, instanța nu a arătat care sunt motivele

pentru care a respins aceste susțineri.

Potrivit

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească

trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Motivarea hotărârii

judecătorești este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția

ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva

arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că

cererile și mijloacele lor de apărare au fost examinate de judecător.

În cazul

în care motivarea lipsește cu desăvârșire, adică atunci când nu se arată care

sunt considerentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de

parte prin apelul dedus judecății au fost înlăturate, hotărârea este nulă și se

impune casarea sa, cu reluarea judecății.

Acest text a

consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate,

nerespectarea acestuia constituind motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a

justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele

superioare.

Sub acest aspect,

obligativitatea motivării hotărârii reprezintă una dintre garanțiile procesuale

ale dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția europeană.

În același timp,

instanța de recurs nu poate suplini motivarea - aceleași aspecte fiind, pe

lângă obiecția de nemotivare formulată în principal, reiterate drept critici în

recurs - deoarece aceasta ar însemna ca respectivele chestiuni, rămase

nerezolvate în etapa jurisdicțională anterioară, să fie tranșate în mod

irevocabil de către instanța de recurs.

În felul acesta însă,

ar fi suprimată o fază procesuală și în plus, instanța de recurs n-ar mai

exercita o cenzură de legalitate asupra modalității în care a doua instanță a

fondului, într-o judecată devolutivă, trebuie să dea dezlegare criticilor care

au învestit-o.

Fără arătarea

argumentelor care să susțină soluția din dispozitiv, instanța a pronunțat o

hotărâre nelegală care, potrivit prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

este supusă casării, întrucât asupra acesteia nu se poate realiza controlul

judiciar.

criticile formulate prin cererea de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., relative la nerespectarea criteriilor prevăzute de art. 26

din Legea nr. 33/1994 la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța

constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element

necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în

accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44

din Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul

asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate

privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru

cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin

hotărâre judecătorească”.

Conform art. 26 din

Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

„La stabilirea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

„luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”.

Se

constată astfel că textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a

despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat

expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv

„data întocmirii raportului de expertiză”.

Criticile formulate

prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susține

necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a

împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite

reclamantei, ca persoană expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.

Cele două aspecte

esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții

desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață

al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada

relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând,

momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel

al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.

Or, instanța de apel

a validat cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză prin care

s-a stabilit valoarea terenului la momentul exproprierii, contrar dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Textul de lege

prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în

raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili

cuantumul despăgubirii, anume momentul „întocmirii raportului de expertiză”.

Acest text de lege,

în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus,

nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se

calculeze valoarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate.

Instanța de apel a

înlăturat aplicarea acestui text pe motiv că ar contraveni art. 44 alin. (3)

din Constituția României. În opinia instanței, despăgubirea ar fi justă numai

dacă s-ar ține cont de prețul cu care se vindeau imobile similare la momentul

exproprierii, orice alt moment însemnând acceptarea obligării uneia dintre

părți la suportarea unui risc pe care nici una dintre ele nu a înțeles să și-l

asume, acela al evoluției sau involuției pieței imobiliare și care ar avea

drept consecință golirea de conținut a noțiunii legale și constituționale de

despăgubire „justă”.

Această interpretare

a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este eronată, și nu este de natură să

respecte nici textul constituțional menționat, care nu îngăduie, pentru

determinarea justeții cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate. Ca

atare, cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit prin raportare la momentul

arătat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul

imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare

decât prețul de la data hotărârii de expropriere.

Cum reclamanta a

înțeles să-și asume demersul judiciar prin intermediul căruia a înțeles să

conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceasta trebuie

să-și asume și momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar

despăgubirea, neputându-se accepta calcularea despăgubirii la un alt moment,

contrar normei de drept, sub motivul existenței unor fluctuații ale prețurilor

de tranzacționare a terenurilor similare celui expropriat pe piața imobiliară.

Având în vedere

aceste considerente, urmează a se constata că, prin hotărârea atacată, nu s-a

stabilit pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză

judiciară întocmit în faza judecății în apel nesocotind cu evidență

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pentru stabilirea

valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate, se

constată că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura

recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Prin

urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, în baza art. 312 alin. (1)-(3)

cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

și va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași

curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au

condus la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Astfel,

urmează ca instanța de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia

de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca

experții să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantei în raport de „prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preț

rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai

aproape de acest moment.

Instanța va pune în

vedere experților să facă verificări cu privire la prețurile terenurilor, cu

caracteristici asemănătoare cu cel în litigiu, ce rezultă din tranzacțiile

încheiate în zonă, la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate

din zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile

încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din

aceste tranzacții.

Numai în măsura în

care informațiile culese în urma acestor verificări vor indica neîncheierea de

contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții vor

apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea

despăgubirilor aferente exproprierii.

În această situație,

se impune ca expertiza să fie însoțită de un document care să ateste rezultatul

negativ al unei asemenea verificări și numai dacă există o astfel de dovadă se

va putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.

De asemenea, cum s-a

subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum

prevede expres art. 26 alin. (2), urmând a se stabili și eventualele daune

aduse proprietarului prin expropriere.

Pentru aceste

considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate în recurs, care

vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării, pentru soluționarea unitară a

cauzei, instanța, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 și art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., va admite recursul declarat de reclamante, va casa decizia recurată

și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantele SC O.M.V. P.M. SRL și SC O.M.V. P. SA împotriva Deciziei

nr. 161/A din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2014.