ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3635/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă sub nr. x/2009 la data de 29 iulie 2009 reclamanții A., B. și SC C. SRL au solicitat, în contradictoriu cu CNADR România SA, să se constate că în anul 2008 a avut loc o expropriere de fapt pentru cauză de utilitate publică a suprafeței ocupate de Șoseaua de Centură a Municipiului Oradea și de alte construcții din nr. cad. x, 2879 și 2880, înscrise în CF nr. x, 1869, 1870 Oradea, CF NDF nr. 150772, 167163, 150836, proprietatea lor; să se constate că decizia de expropriere a fost emisă doar în anul 2012, să se dispună modificarea parțială a Deciziei de expropriere nr. 836 din 9 iulie 2012, respectiv a Anexei nr. 2 astfel: cu privire la proprietari - la poziția 18, proprietari sunt A. și B.; cu privire la nr. cad. expropriat - la poziția 19, nr. cad expropriat este 2880; cu privire la suprafețele expropriate la pozițiile nr. 17, 18, 19 - să fie cele ce se vor stabili prin raportul de expertiză ce se va efectua în cauză; cu privire la valoarea despăgubirilor pentru pozițiile 17, 18, 19 - în principal, să fie cea care se va stabili prin raportul de expertiză ce se va efectua în cauză, raportat la valoarea din anul 2008, actualizată, în subsidiar să fie obligați pârâții la plata diferenței dintre valoarea despăgubirilor stabilită în decizia de expropriere și valoarea despăgubirilor pe care ar fi trebuit să le primească în anul 2008, actualizată, potrivit raportului de expertiză ce se va efectua în cauză; să fie obligați pârâții la plata dobânzii legale aplicată acestei sume, de la data stabilirii până la data plății efective; cu daune morale în cuantum de 40 000 RON; cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, onorarii expertize.

Prin Sentința nr. 69/C din 21 martie 2016 Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis în parte acțiunea; a constatat că reclamanții A. și B. sunt persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat în suprafață de 752 mp, identificat prin numărul cadastral x, 2879, 2880 Oradea din CF x, 167163, 150836 Oradea; a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat la suma de 102.140 RON și a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanților A. și B. a acestei sume cu titlu de despăgubire; a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei SC C. SRL, prin administrator judiciar D., a sumei de 133.792 RON, cu titlu de despăgubire; au fost respinse celelalte capete de cerere formulate; au fost obligați reclamanții la plata în favoarea experților E., F., G. a sumei de 3.020 RON, diferență onorariu expert; a fost obligată pârâta la plata, în favoarea reclamanților, a sumei de 10.435 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții A. și B. sunt proprietarii imobilelor identificate prin nr. cad. x, 2879 și 2880 Oradea, parțial ocupate de Șoseaua de Centură a Municipiului Oradea, iar SC C. SRL este proprietara construcției de pe terenul expropriat parțial - reprezentând stație de benzinărie.

În anul 2012, s-a emis decizia de expropriere nr. 836/9.07.2012, stabilindu-se cuantumul despăgubirilor la suma totală de 30.160 RON.

Lucrările de lărgire a Șoselei de Centură a Municipiului Oradea, de la 2 benzi la 4 benzi, au început în anul 2008, intrându-se pe terenul reclamanților și fiindu-le afectat drumul de acces spre stația de benzină, fapt care a dus la scăderea drastică a vânzărilor SC C. SRL.

În cauză s-a efectuat un raport de expertiză tehnică de specialitate care a stabilit valoarea de piață a terenului expropriat în suprafață de 752 mp la nivelul lunii iulie 2012, când a fost emisă decizia de expropriere, valoarea ridicându-se la suma de 102.140 (22.650 euro).

Instanța a luat în considerare această valoare, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015, care a statuat în sensul că evaluarea imobilului expropriat să se facă la momentul exproprierii.

Prin urmare, având în vedere această decizie care este obligatorie, instanța a apreciat că nu poate lua în considerare valoarea terenului la nivelul anului 2008, când au demarat lucrările la lărgirea Șoselei de Centură a Municipiului Oradea, eventualele prejudicii produse proprietarilor anterior emiterii deciziei de expropriere putând fi acordate doar ca folos nerealizat.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, astfel că s-a impus stabilirea prin expertiză a valorii imobilului ce a fost expropriat și al cărei cuantum, astfel cum s-a arătat, se ridică la suma de 102.140 RON.

În ceea ce privește folosul nerealizat, instanța a reținut că terenul expropriat a fost folosit de reclamanți pentru a deservi stația H. edificată pe acest imobil și care este proprietatea SC C. SRL, ai cărei asociați sunt tot reclamanții.

Stația H. nu a intrat în coridorul de expropriere, ci doar terenul în suprafață de 752 mp, proprietatea reclamanților A. și B..

Cu privire la valoarea prejudiciului produs SC C. SRL, în cauză s-a efectuat și un raport de expertiză contabilă, de către expert I., prin care s-a stabilit că valoarea prejudiciului înregistrat de societate în 2008 - 2013 este de 1.055.630 RON, ca urmare a imposibilității comercializării de carburanți prin stația de benzinărie, cauzată de blocarea accesului în incinta stației prin șanțurile săpate la intrare pentru construirea șoselei de centură.

Instanța nu a reținut această valoare, cu motivarea că în anexa 1 la raportul de expertiză apar o serie de contradicții, astfel: beneficiul realizat în anul 2007 a fost în sumă de 33.448,67 RON, după care, în 2008, când au demarat lucrările la sosea, s-a triplat, a crescut și în anul 2009, iar în anul 2010 a ajuns la suma de 457.488,30 RON, pentru ca în anul 2011, când s-a deschis procedura falimentului, să se ridice la suma de 204.394,22 RON. Creșterile la care s-a făcut referire mai sus nu sunt justificate în niciun fel de către expert în opinia instanței, astfel că la evaluarea prejudiciului instanța a avut în vedere beneficiul cert, realizat în anul 2007, în sumă de 33.448,67 RON, care a fost acordat doar pentru cei patru ani până la intrarea în faliment, valoarea rezultată fiind de 133.792 RON.

În ceea ce privește pierderile suferite de societate, rezultate din perceperea dobânzilor la creditele bancare din cauza imposibilității de achitare la termen a ratelor scadente, neachitarea altor furnizori, instanța a reținut că nu s-a făcut în concret dovada cu înscrisuri în privința scadenței ratelor, termenelor de plată, cuantumului penalităților, astfel că ele nu au fost acordate. Acest aspect este evidențiat și de expert, care arată că singurele documente justificative puse la dispoziție sunt facturile emise de furnizorul de carburant J., însă expertul stabilește ca și pierderi cauzate de neplata la timp a furnizorilor, penalități, dobânzi suma de 29.262,28 RON, fără a le detalia, după ce în prealabil chiar el susține că nu a primit documente justificative de la societate, astfel că acestea nu au fost acordate de instanță.

În privința cadastralelor expropriate, experții le-au indicat pe cele cuprinse în decizia de expropriere, neimpunându-se modificarea din acest punct de vedere, iar în ceea ce privește daunele morale, instanța a constatat că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între afecțiunile de care suferă reclamanții și declanșarea procedurii de expropriere.

Totodată, s-a reținut și faptul că daunele morale se acordă, ca principiu, pentru prejudicii aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță.

Având în vedere că nu s-a achitat integral onorariul experților, instanța a obligat reclamanții în favoarea experților E., F., G. la plata sumei de 3.020 RON, reprezentând diferența onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel toate părțile.

Reclamanții A. și B. au arătat că prima instanță a constatat că apelanții sunt persoanele îndreptățite la despăgubire, cu toate că nu au solicitat acest lucru, solicitând în schimb modificarea deciziei de expropriere, unde figura SC C. SRL ca proprietar asupra unora dintre terenuri și corectarea numerelor cadastrale trecute în decizia de expropriere, instanța nedispunând nimic în acest sens.

Cu toate că, în considerente, instanța a reținut în mod corect starea de fapt, respectiv că din probele administrate în dosar, inclusiv procesul-verbal de asigurare dovezi, întocmit în cauză, rezultă că din anul 2008 s-a intrat cu lucrările pe terenul proprietatea apelanților, în dispozitiv nu face nicio mențiune cu privire la acest capăt de cerere, fiind exclus ca acesta să intre în categoria capetelor de cerere respinse, întrucât ar contraveni considerentelor, bazate pe probele din dosar. Astfel, instanța a omis a se pronunța asupra primului capăt al cererii precizate, respectiv de a constata faptul că exproprierea în fapt a avut loc în anul 2008, deosebit de important prin prisma legalității soluției pronunțate în cauză.

Instanța a apreciat că despăgubirile la care sunt îndreptățiți apelanții sunt cele vizând valoarea terenului raportat la anul 2012, în RON, omițând a se pronunța asupra solicitării privind actualizarea sumei, având în vedere că aceasta nu le-a fost plătită în anul 2012, ci urmează a fi achitată ulterior.

Acordarea despăgubirilor potrivit valorii terenului la nivelul anului 2012 este lipsită de temei legal, întrucât trebuie stabilit cu prioritate momentul realizării exproprierii, atât în vederea identificării legii aplicabile, cât și pentru stabilirea drepturilor pe care le au apelanții.

Prin Decizia nr. 1908/2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție asimilează exproprierea în fapt exproprierii în drept, având în vedere momentul de la care este lipsit proprietarul de dreptul său de proprietate, dată la care trebuie apreciată și valoarea bunului său de care a fost lipsit.

Momentul transferului dreptului de proprietate și momentul privării de proprietate pentru cel expropriat au același efect, lipsirea de bunul proprietatea sa, iar o despăgubire justă și efectivă, atât în sensul Convenției Europene, cât și potrivit Constituției României, este cea care reflectă valoarea bunului la momentul la care proprietarul a fost privat de acesta.

Prin hotărârea pronunțată, prima instanță i-a lăsat pe apelanți fără despăgubiri pentru perioada 2008 - 2012, despăgubiri pentru lipsire de folosință pe care nu le-au solicitat, fiind incluse în suma reprezentând contravaloarea terenului la nivelul anului 2008. Chiar dacă despăgubirile pentru lipsa de folosință ar fi fost incluse în despăgubirile acordate firmei, aceasta nu înseamnă că vor intra în patrimoniul apelanților, firma aflându-se în stare de insolvență. În plus, apelanții sunt persoanele expropriate, iar nu SC C. SRL.

Aprecierea primei instanțe cu privire la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză încalcă principiul contradictorialității și al dreptului la apărare. Astfel, instanța, în baza rolului activ, dacă aprecia că există neconcordanțe între susținerile expertului contabil, avea posibilitatea de a invoca din oficiu obiecțiuni la raportul de expertiză sau să solicite lămuriri expertului sau chiar să dispună din oficiu efectuarea unei contraexpertize. Acest lucru ar fi dus la discutarea în contradictoriu a unor aspecte ce țin strict de domeniul de specialitate al unui expert contabil, dându-le posibilitatea apelanților de a efectua apărări în acest sens. Or, în situația dată, instanța s-a pronunțat doar prin hotărâre asupra unor aspecte ce ar fi trebuit discutate în contradictoriu cu părțile, încălcându-le dreptul la apărare.

Cu privire la cererea subsidiară de schimbare a sentinței, apelanții au arătat că prin soluția pronunțată instanța a scăpat din vedere perioada 2008 - 2012, perioadă în care, chiar dacă nu a fost emisă decizia de expropriere, apelanții au fost lipsiți de elementele dreptului de proprietate și cu privire la care nu a stabilit niciun fel de despăgubiri. Solicitarea apelanților de a se acorda despăgubiri constând în valoarea terenului la nivelul anului 2008, anul din care au fost lipsiți de acest teren, includea practic despăgubirile pentru toată perioada de când sunt lipsiți de bun, or, în condițiile în care instanța s-a raportat la valoarea din anul 2012, trebuia să dispună acordarea diferenței de valoare între anul 2008 și 2012, cu titlu de despăgubiri.

Cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, apelanții au arătat că prima instanță a reținut ca motiv al respingerii acestor daune, faptul că daunele morale se acordă ca principiu pentru prejudicii aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță. Din probele administrate în cauză rezultă însă raportul de cauzalitate dintre afecțiunile medicale ale reclamanților și exproprierea abuzivă, acestea fiind ulterioare anului 2008. Chiar și în lipsa acestora, nu se poate contesta atingerea adusă sensibilității psihice de către acest eveniment, reclamanții, în calitate de persoane fizice, acționari ai societății comerciale, văzând că nu mai alimentează nimeni la stația lor de carburanți, deoarece din pricina gropilor făcute odată cu extinderea șoselei de ocolire mașinile nu mai puteau intra la stație, cunoscând că au de plătit furnizori și credite la bancă, văzând că demersurile lor amiabile de a primi despăgubiri măcar pentru terenul luat rămân fără niciun fel de efect.

Reclamanta SC C. SRL arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra niciunuia dintre capetele de cerere, astfel cum au fost formulate, aspect care echivalează cu o nepronunțare asupra fondului cauzei, pentru argumentele prezentate și în apelul reclamanților A. și B.

Apelanta a arătat că a avut o activitate consistentă înainte de ocuparea terenului de către pârâtă și blocarea accesului la stația de carburanți, astfel cum rezultă din actele contabile aflate la dosar, însă, după ocuparea terenului și demararea lucrărilor pentru șoseaua de centură de către pârâtă, în anul 2008, activitatea apelantei a scăzut cu până la 70%, dovadă fiind scăderea veniturilor și imposibilitatea de plată a furnizorilor, fapt ce a dus la intrarea în insolvență.

Cum art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, s-a impus stabilirea prin expertiză nu doar a valorii imobilului ce a fost expropriat, ci și a lipsirii de folosință a acestuia, de la data la care au început lucrările până la data exproprierii de drept și stabilirii despăgubirilor.

Prin Raportul de expertiză contabilă nr. 20 din 17 februarie 2014, întocmit de către expert I., s-a stabilit că valoarea prejudiciului înregistrat de apelantă în 2008 și 2009 este de l.055.630,42 RON (1.026.368,34 RON beneficiu nerealizat ca urmare a imposibilității comercializării de carburanți prin stația de benzinărie cauzată de blocarea accesului în incinta stației prin șanțurile săpate la intrare, pentru construirea șoselei de centură, și pierderile de 29.262,08 RON rezultate din perceperea dobânzilor la creditele bancare din cauza imposibilității de achitare la termene a ratelor scadente din lipsa veniturilor pe durata lucrărilor). Aceste credite au fost luate pentru extinderea și modernizarea stației de carburanți și pentru asigurarea fluxului de numerar pentru desfășurarea activității apelantei.

Apelanta a solicitat repararea integrală a acestui prejudiciu, cu obligarea la plata dobânzii legale aplicată acestei sume, de la data stabilirii până la data plătii efective, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, a solicitat instanței admiterea apelului propriu și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 693 din 12 iunie 2018 Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului; a admis apelurile reclamanților; a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit că reclamanții A. și B. sunt îndreptățiți la plata de despăgubiri pentru imobilul expropriat în sumă de 112.354 RON, actualizată cu indicele de inflație de la data emiterii deciziei de expropriere, 9 iulie 2012, și până la plata efectivă, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data pronunțării prezentei decizii și până la plata efectivă; a obligat pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata, în favoarea reclamantei SC C. SRL și a dobânzii legale aferente sumei de 133.792 RON, acordată cu titlu de despăgubiri, calculată de la data pronunțării prezentei decizii și până la plata efectivă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat pârâtul la plata, către apelanții - reclamanți A. și B., a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că cererea apelanților-reclamanți de anulare a hotărârii atacate, cu consecința judecării cauzei pe fond, este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul evocând fondul.

Niciuna dintre aceste situații nu este incidentă în speță, prima instanță soluționând cauza pe fond, iar părțile au fost legal citate.

Cu privire la situația de fapt, instanța de apel a reținut că prin Decizia de expropriere nr. 836 din data de 7 iulie 2012, anexa nr. 2, s-au stabilit imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică " Drum de centură în municipiul Oradea, etapa a II-a", județul Bihor, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, stabilindu-se acordarea despăgubirilor în cuantum de 30.160 RON, pentru terenul expropriat în suprafață de 251 mp din nr. cadastral x din CF nr. x, 418 mp din nr. cadastral x din CF nr. x și 85 mp din nr. cadastral x din CF nr. x Oradea.

Potrivit extrasului de carte funciară nr. x Oradea, rezultă că terenul cu nr. cadastral x, în suprafață totală de 1525 mp, este proprietatea apelanților-reclamanți A. și B.

De asemenea, potrivit extrasului de carte funciară nr. x Oradea, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x nedefinitivă, rezultă că terenul cu nr. cadastral x, în suprafață totală de 2.370 mp, este proprietatea apelanților - reclamanți A. și B. și că pe acesta este edificată o stație H., proprietatea apelantei-reclamante SC C. SRL

Din extrasul de carte funciară nr. x Oradea rezultă că nr. cadastral x s-a schimbat în nr. cadastral x, având o suprafață totală de 10.055 mp și fiind în proprietatea apelanților-reclamanți A. și B..â

Prin urmare, din analiza mențiunilor înscrise în colile funciare rezultă că numerele cadastrale au fost în mod corect trecute în anexa la decizia de expropriere, astfel încât nu se impune modificarea acesteia, motivul de apel formulat cu privire la acest aspect fiind nefondat.

În ceea ce privește suprafața de teren expropriată, din lucrările de expertiză efectuate în cauză rezultă că aceasta este de 752 mp, fapt constatat de prima instanță în dispozitivul sentinței pronunțate.

De asemenea, tribunalul a reținut că reclamanții A. și B. sunt persoanele îndreptățite să încaseze despăgubirile stabilite pentru imobilul expropriat, reprezentând valoarea de circulație a acestuia, chiar dacă la punctul 18 din anexa la decizia de expropriere figurează SC C. SRL, aceste neregularități fiind îndreptate prin hotărârea pronunțată, astfel încât instanța de apel a apreciat că nu se mai impune a fi modificată în mod formal decizia de expropriere, motivul de apel formulat în acest sens fiind nefondat.

Nu au putut fi reținute nici susținerile apelanților-reclamanți, potrivit cărora prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra capătului de cerere prin care au solicitat a se constata că în anul 2008 a avut loc o expropriere de fapt, din dispozitivul și considerentele sentinței rezultând că acest petit a fost respins, fiind apreciat ca nefondat.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate."

La alin. (3) al aceluiași articol de lege se prevede că "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii."

Prin urmare, acțiunea reglementată de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 18 din același act normativ, fapt ce rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010.

Așadar, fiind sesizată cu contestația împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii.

Rezultă din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale nr. 380/2015, că cele două aspecte esențiale la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată sunt prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții efective, reale și concrete, încheiate în perioada relevantă și momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

În consecință, momentul la care trebuie să se raporteze experții la calcularea cuantumului despăgubirilor este data exproprierii, în speță iulie 2012, conform Deciziei de expropriere nr. 836 din 7 iulie 2012.

Raportat la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015, în mod corect prima instanță a avut în vedere momentul transferului dreptului de proprietate, care coincide cu data exproprierii, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, chiar dacă lucrările necesare pentru lărgirea Șoselei de centură a Municipiului Oradea au început anterior, acest aspect fiind luat în considerare la determinarea prejudiciului produs prin expropriere apelantei - reclamante SC C. SRL, care a folosit în fapt terenul expropriat, în calitate de proprietar al Stației H. edificate pe acesta.

Prin raportul de expertiză efectuat în primă instanță de experții E., F. și G. (înregistrat la Tribunalul Bihor la data de 27 martie 2015) s-a stabilit inițial cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenului la un moment ulterior celui al transferului dreptului de proprietate, respectiv la data întocmirii lucrării de expertiză, 23 martie 2015.

Având în vedere că ulterior depunerii raportului, prin Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015, s-a statuat că dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale în ceea ce privește sintagma " la data întocmirii raportului de expertiză", prima instanță a dispus completarea lucrării de expertiză, în sensul ca evaluarea terenului să se facă la data exproprierii.

Prin completarea la raportul de expertiză efectuată de aceeași comisie de experți (înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 28 ianuarie 2016) s-a stabilit valoarea de piață a terenului expropriat în suprafață de 752 mp la data exproprierii, iulie 2012, ca fiind de 102.140 RON, echivalentul a 22.650 euro, fiind avut în vedere un curs de schimb de 4,5275 RON/euro. La stabilirea prețului de piață, experții au analizat oferte de vânzare existente în anul 2012, pentru proprietăți asemănătoare, amplasate în apropierea șoselei de centură a orașului - locul situării terenului expropriat. Nu au fost avute în vedere, așadar, tranzacții efective și concrete încheiate în perioada de referință.

În aceste condiții, în apel, instanța a încuviințat cererea în probațiune formulată de apelantul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj privind efectuarea unui nou raport de expertiză, pentru stabilirea valorii despăgubirilor raportat la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data exproprierii.

Potrivit lucrării de expertiză efectuate în apel, în opinia majoritară a experților K. și L., valoarea de piață a terenului expropriat, la data exproprierii - iulie 2012, este de 112.354 RON, echivalentul a 24.816 euro, cursul de schimb avut în vedere fiind de 4,5275 RON/euro.

Din cuprinsul raportului de expertiză, a rezultat că evaluarea imobilului supus exproprierii s-a realizat prin metoda comparației directe, utilizându-se drept comparabile, în lipsa informațiilor relevante privind tranzacții de terenuri, oferte de vânzare a unor terenuri având aceeași categorie de folosință, situate în aceeași unitate administrativ - teritorială și în aceeași zonă cu terenul expropriat, Calea x.

Totodată, experții au arătat motivele pentru care nu au putut utiliza contractele de vânzare - cumpărare depuse la dosar, acestea având ca obiect terenuri cu construcții, terenuri situate într-o zonă diferită, rezidențială, aproximativ la 5 km de terenul expropriat, fără a avea acces la o arteră principală sau terenuri cu condiții speciale de vânzare, rezultate din condiționarea privind construirea unui centru comercial.

Împrejurările pentru care au fost înlăturate contractele de vânzare - cumpărare depuse la dosar au fost lămurite de experți și prin răspunsul la obiecțiuni, aceștia motivând detaliat concluzia la care au ajuns cu privire la valoarea terenului, raportul de expertiză fiind întocmit în acord cu exigențele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, "(1) Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată."

Prin urmare, legiuitorul a conferit instanței de judecată dreptul de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor, comparând oferta de despăgubire, menționată în hotărârea atacată, cu pretențiile expropriatului, cuantificate prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză.

Față de aceste considerente, raportat și la concluziile lucrării de expertiză efectuate în apel, instanța de apel a constatat că reclamanții A. și B. sunt îndreptățiți la plata de despăgubiri pentru imobilul expropriat în sumă de 112.354 RON.

Cu privire la prejudiciul produs apelantei-reclamante SC C. SRL ca urmare a exproprierii, instanța de apel a reținut că aceasta este proprietara Stației H., edificată pe teren, calitate în care a suportat, fără îndoială, un prejudiciu, fiind afectat drumul de acces spre stația de benzină, din cauza șanțurilor săpate, a denivelărilor și a lucrărilor efectuate, fapt care a condus la scăderea drastică a vânzărilor, aspecte ce rezultă din probele administrate în cauză.

Instanța de apel a constatat că apelantul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj nu a formulat critici în cuprinsul motivelor de apel vizând dispoziția instanței de acordare a despăgubirilor către SC C. SRL și că niciuna dintre părți nu a solicitat efectuarea unei noi lucrări de expertiză contabilă, situație în care au fost avute în vedere concluziile lucrării întocmite în fața primei instanțe.

Cu toate acestea, suma de 1.055.630 RON, stabilită în raportul de expertiză contabilă, efectuat de expertul I., ca fiind valoarea prejudiciului înregistrat de societate în perioada 2008 - 2013, ca urmare a imposibilității comercializării de carburanți prin stația de benzină, cauzată de blocarea accesului în incinta stației, nu a putut fi acordată apelantei-reclamante cu titlu de despăgubiri, instanța de apel apreciind că nu s-a dovedit, cu probele administrate, că acest prejudiciu ar fi fost cauzat ca urmare a exproprierii.

În plus, din înscrisul atașat lucrării de expertiză contabilă, rezultă că apelanta-reclamantă SC C. SRL a înregistrat pierderi și în prima jumătate a anului 2008, înainte de începerea lucrărilor la șoseaua de centură, astfel încât beneficiul nerealizat, stabilit de expert, nu poate fi pus exclusiv pe seama măsurii de expropriere.

Cu privire la pierderile suferite de societate, rezultate din perceperea dobânzilor la creditele bancare din cauza imposibilității de achitare la termen a ratelor scadente, neachitarea altor furnizori, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut, în concret, dovada cu înscrisuri în privința scadenței ratelor, termenelor de plată, cuantumului penalităților, astfel încât acestea nu au putut fi acordate.

În aceste condiții, instanța de apel a achiesat la punctul de vedere exprimat de prima instanță, potrivit căruia la evaluarea prejudiciului poate fi avut în vedere doar beneficiul cert, realizat de apelanta-reclamantă SC C. SRL în anul 2007, care este în sumă de 33.448,67 RON, potrivit lucrării de expertiză, acordat pentru cei patru ani până la emiterea deciziei de expropriere, rezultând un cuantum al despăgubirilor de 133.792 RON.

Instanța de apel a apreciat că apelanții-reclamanți A. și B., ca persoane fizice, nu au suferit un prejudiciu distinct de cel al societății comerciale ai cărei asociați sunt, ca urmare a începerii lucrărilor încă din anul 2008, având în vedere că terenul expropriat a fost deținut în fapt de SC C. SRL, fiind destinat exploatării Stației H..

De altfel, admiterea cererii reclamanților de stabilire a valorii de circulație a terenului expropriat la nivelul anului 2008 ar fi exclus acordarea despăgubirilor reprezentând beneficiul nerealizat în perioada 2008 - 2012 în favoarea societății comerciale.

Cu privire la solicitarea apelanților-reclamanți de acordare a daunelor pentru prejudiciul moral suferit, instanța de apel a reținut, în acord cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei pârâtului, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Prin urmare, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta angajatorului.

În speță, s-a considerat că nu se pot acorda daune morale apelanților-reclamanți, atâta vreme cât aceștia nu au produs un minim de indicii și dovezi în legătură cu existența prejudiciului moral și întinderea lui, această solicitare fiind în mod corect respinsă de prima instanță.

Tribunalul nu s-a pronunțat însă asupra capătului de cerere prin care apelanții - reclamanți A. și B. au solicitat actualizarea cu indicele de inflație a despăgubirilor, precum și acordarea dobânzilor legale aferente, de la data stabilirii și până la plata efectivă.

De asemenea, apelanta - reclamantă SC C. SRL a solicitat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată, obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor, de la data stabilirii acestora și până la plata efectivă, cerere neanalizată de prima instanță.

Repararea integrală a prejudiciului produs reclamanților prin expropriere presupune și actualizarea cu indicele de inflație a sumei acordate cu titlu de despăgubiri de la data emiterii deciziei de expropriere, 9 iulie 2012, și până la plata efectivă, precum și acordarea dobânzii legale, calculată de la data pronunțării prezentei decizii și până la plata efectivă.

Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 1073, art. 1082, 1088 vechiul C. civ. (ce au fost preluate în mod asemănător de art. 1531 și art. 1535 din Noul C. civ.), rezultă că dreptul reclamanților la obținerea de dezdăunări se referă și la beneficiul nerealizat, care trebuie privit ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate.

Prejudiciul produs constă atât în acoperirea pierderii efectiv suferite de creditor (damnum emergens), cât și a beneficiului de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Prin actualizarea cu indicele de inflație se urmărește doar păstrarea valorii reale a obligației bănești, evitându-se devalorizarea creanței, în timp ce dobânda legală reprezintă despăgubiri pentru beneficiul nerealizat.

Daunele-interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețurilor de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri, și anume menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății, în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență (fructele civile), în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile.

Recurenții-reclamanți A., B. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- Instanța de apel interpretează greșit dispozițiile art. 297 C. proc. civ., întrucât tribunalul nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere cu care a fost învestit, în condițiile în care reține calitatea de persoane îndreptățite la restituire a reclamanților (deși nu fusese învestit cu asemenea cerere) și nu se pronunță asupra cererii de a constata că în anul 2008 a avut loc o expropriere de fapt a suprafeței de teren de 752 mp. De asemenea, tribunalul nu se pronunță asupra solicitărilor vizând îndreptarea erorilor din Decizia de expropriere nr. 863 din 9 iulie 2012 cu privire la identificarea proprietarilor și a parcelelor expropriate, nici asupra cererii ca, în cazul în care pârâtul va fi obligat la acordarea de despăgubiri aferente anului 2012 (și nu la nivelul anului 2008), acesta să fie obligat și la daune reprezentând diferența de valoare dintre despăgubirile stabilite la nivelul anului 2012 și cele aferente exproprierii de fapt produsă în 2008.

- Deși instanța de apel reține în mod corect situația de fapt, în mod greșit constată că neregularitățile existente în decizia de expropriere au fost îndreptate prin hotărârea primei instanțe, sens în care nici această instanță nu s-a pronunțat asupra petitelor cererii de chemare în judecată. Astfel, instanța de apel nu se pronunță asupra solicitării de constatare a exproprierii de fapt a terenului de 752 mp intervenită în anul 2008, deși probele administrate au relevat această situație; pe de altă parte, acest capăt de cerere nu intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 255/2010 - art. 22, reținut de către instanța de apel, actul normativ intrând în vigoare ulterior datei înregistrării cererii la instanță și cu mult după exproprierea de fapt produsă în anul 2008. Doar celelalte petite, care vizează contestarea deciziei de expropriere, emisă în timpul procesului, respectiv stabilirea de către instanță a cuantumului despăgubirilor, se pot soluționa potrivit acestui text legal, restul petitelor trebuind judecate în raport cu actul normativ în vigoare la momentul exproprierii - Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004, dar și cu legea fundamentală - art. 44 alin. (3). Susțin recurenții că exproprierea de fapt reprezintă o situație de fapt generatoare de efecte juridice pe planul dreptului de proprietate, prin pierderea posesiei și a folosinței, ceea ce duce la golirea de substanță a dreptului, sancționată ca atare de CEDO în aplicarea art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție. În cazul în speță, suprafața de 752 mp din terenul proprietatea lor a fost afectat de lucrări pentru modernizarea șoselei ocolitoare încă din anul 2008, fără inițierea procedurii de expropriere, moment de la care au fost lipsiți de posesia și folosința asupra respectivei suprafețe de teren.

- Soluția consacrată prin Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale nu este aplicabilă în speță, instanța de judecată având rolul să aplice și să adapteze cele statuate de instanța constituțională la fiecare stare de fapt în parte; invocă Decizia nr. 1908/2014 în care Înalta Curte de Casație și Justiție asimilează exproprierea de fapt, exproprierii de drept, prin prisma momentului de Ia care este lipsit proprietarul de dreptul său, dată la care trebuie apreciată și valoarea bunului de care a fost lipsit.

- Pe seama reclamanților nu au fost consemnate niciun fel de sume aferente despăgubirii, nici măcar cu privire la despăgubirea stabilită prin decizia de expropriere.

- Situații similare au fost analizate în hotărâri pronunțate de instanța europeană în cauze împotriva României, reținându-se că exproprierea de fapt justifică analiza cauzei prin raportare la dispozițiile legale ce reglementează exproprierea pentru utilitate publică (Hotărârea Burghelea c. României, Hotărârea Vergu c. României).

- În mod nelegal, instanța de apel reține că momentul stabilirii despăgubirilor este data exproprierii- iulie 2012, în condițiile în care exproprierea a avut loc în anul 2008, fiind doar transpusă în scris în anul 2012.

- Instanța nu ține cont și nu se pronunță asupra argumentelor reclamanților referitoare la aplicabilitatea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în două variante: diferența de valoare dintre anul 2008 și anul 2012 reprezintă prejudiciul creat cu ocazia exproprierii, întrucât nu s-a emis decizia de expropriere la momentul deposedării; dacă această diferență de valoare nu poate fi considerată o consecință directă a exproprierii, justa despăgubire este cea de la nivelul anului 2008.

- În cauză există o faptă ilicită constând în inacțiunea autorității, săvârșită cu vinovăție, creatoare de prejudicii, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât după exproprierea de fapt nu a urmat și un transfer real, concret, al dreptului de proprietate.

- În mod greșit instanța de apel reține că prejudiciul cauzat pentru folosul nerealizat vizând perioada 2008 - 2012 s-ar include în despăgubirile acordate societății C. SRL, fără a face distincție între persoanele fizice și societatea comercială, cu personalitate juridică și patrimoniu distinct și ignorând poziția procesuală distinctă a acestor părți, care au solicitări diferite, iar nu comune; instanța nu acordă despăgubiri reclamanților pentru perioada 2008 - 2012, acordând însă aceste despăgubiri firmei în faliment, deși ei sunt cei care au fost lipsiți în mod efectiv, continuu și ireversibil de elementele dreptului de proprietate. Solicită valoarea reală a imobilului astfel cum aceasta a fost stabilită prin expertiza de specialitate efectuată în apel, calculată la nivelul anului 2008, adică 42.864 Euro, echivalent în RON și nu al anului 2012. În condițiile în care prima instanță s-a raportat strict la valoarea terenului din anul 2012, iar instanța de apel a menținut soluția sub acest aspect, trebuia să se pronunțe asupra capătului de cerere formulat în mod subsidiar în cuprinsul precizării de acțiune, prin care au cerut, în conformitate cu art. 26 alin. (1), partea finală, din Legea nr. 33/1994, ca diferența de valoare dintre anul 2008 și 2012 (18.048 Euro) să le fie acordată cu titlu de prejudiciu pentru lipsirea de folosință, ca o consecință directă a exproprierii.

- În mod greșit instanța de apel a respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata daunelor morale, întrucât între afecțiunile medicale ale reclamanților și exproprierea abuzivă există un strâns raport de cauzalitate, în contextul în care aceștia, datorită exproprierii, au rămas fără clienți și fără încasări în condițiile în care aveau de achitat rate bancare, iar demersurile de rezolvare a situației astfel create au rămas fără finalitate, astfel că nu se poate contesta atingerea adusă sensibilității psihice de către acest eveniment. Susțin reclamanții că de veniturile acestei stații depindeau în final și veniturile lor personale și că au fost nevoiți să disponibilizeze mare parte din personalul care deservea stația de carburați. Invocă jurisprudența CEDO în cauzele Burghelea vs. România și Granitul vs. România, în care se acordă daune morale pentru exproprierea de fapt.

- În mod greșit instanța de apel a stabilit că dobânzile legale se acordă de la pronunțarea deciziei instanței și până la plata efectivă, în condițiile în care dobânzile ar trebui acordate cel puțin de la data emiterii deciziei de expropriere, întrucât reprezintă în fapt "câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență (fructele civile)", coroborat cu faptul că instanța a stabilit și despăgubirea pe care trebuie să o achite intimatul pârât. Și aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamanții susțin că nu au încasat nicio suma de bani cu titlu de despăgubiri până în momentul de față, nici măcar suma stabilită prin decizia de expropriere emisă în anul 2012.

- În mod greșit instanța de apel a redus cuantumul cheltuielilor de judecată, întrucât dispozitivul deciziei nu menționează că apelul reclamanților ar fi admis doar în parte, iar apelul pârâtului a fost respins, situație în care consideră că nu există temei pentru micșorarea onorariului avocațial.

Recurenta-reclamantă SC C. SRL a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- Hotărârea instanței de apel conține motive contradictorii, întrucât deși se reține că SC C. SRL, în calitate de proprietară a Stației H. edificată pe teren, a suportat un prejudiciu urmare a exproprierii, fiind afectat drumul de acces spre stația de benzină din cauza lucrărilor, instanța de apel apreciază că suma de 1.055.630 RON stabilită ca atare în raportul de expertiză contabilă, nu rezultă că ar fi aferentă exproprierii. Astfel, deși se reține existența unui prejudiciu urmare a exproprierii, în legătură cu care s-a efectuat și o expertiză contabilă, instanța de apel nu își însușește aceste concluzii, raportându-se, în mod eronat, doar la profitul contabil aferent anului 2007, anterior exproprierii de fapt, iar nu și la profiturile ulterioare. Arătă că profitul contabil nu reprezintă beneficiul cert al unei societăți, din moment ce acesta este calculat ca o diferență între veniturile societății, pierderile raportate din anii anteriori și are în vedere amortizarea activelor.

- În mod nelegal instanța de apel a înlăturat acordarea dobânzilor bancare solicitate drept prejudiciu cert, cauzat prin încetarea bruscă a activității reclamantei și imposibilitatea de plată la termen a ratelor bancare, câtă vreme calculul explicit al acestora se regăsește în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză;

- Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, neacordând un drept de reparație echitabil raportat la actele și probele dosarului. Sub acest aspect, reclamanta a reiterat susținerile formulate în apel de către societate și de către reclamanții M., precizând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra niciunuia din capetele de cerere cu care a fost învestită; nu s-a pronunțat asupra exproprierii în fapt produsă în anul 2008; nu a acordat despăgubiri aferente lipsei de folosință pentru perioada 2008 - 2012 iar aprecierile asupra raportului de expertiză contabilă încalcă principiile contradictorialității și dreptului la apărare; există contrarietate între considerente și dispozitiv, care nu reflectă situația de fapt reținută: în mod greșit nu s-au acordat daunele morale solicitate; acordarea despăgubirilor potrivit valorii terenului la nivelul anului 2012 este lipsită de temei legal, întrucât exproprierea nu a avut loc în anul 2012, ci în anul 2008, data exproprierii efective. În accepțiunea Curții Europene (Burdov vs. Rusia - Hotărârea din 7 mai 2002, Sporrong vs Suedia - Hotărârea din 23 septembrie 1992), noțiunea de privare de proprietate are semnificația unei preluări complete și definitive a unui bun, titularul său nemaiavând posibilitatea exercitării vreuneia din atributele conferite de acesta, calificarea ca atare a unei măsuri luate de autoritățile naționale urmând a se face nu numai în raport de dispozițiile interne în vigoare, ci și ținând cont de efectul real produs de acea măsură, convenția având ca scop protejarea unor drepturi concrete și efective. Reclamanții susțin că au suferit o privare de bun, care, deși generată de o cauză de utilitate publică, nu a fost însoțită nici de o expropriere potrivit legii și nici de o despăgubire justă, care să reflecte atât valoarea reală, de circulație, a suprafeței de teren, cât și contravaloarea lipsei de folosință calculată de la data preluării în fapt.

În ceea ce privește contractele de vânzare cumpărare din anii 2008, 2011, 2012 comunicate de către Primăria Oradea, apreciază ca acestea nu sunt relevante în cauză pentru stabilirea valorii de circulație a terenului la nivelul anilor 2008 și 2012, întrucât imobilele nu au aceeași destinație, astfel că nu pot avea aceeași valoare economică. Potrivit raportului de evaluare, valoarea terenului expropriat, stabilită la nivelul anului 2008, data exproprierii în fapt, a fost de 42.864 EUR, valoarea prejudiciului efectiv suferit de către societate este cea stabilită de Raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, raport necombătut de nicio altă probă.

Recurentul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând să se modifice decizia atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea unei noi expertize judiciare de evaluare, realizată cu respectarea prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale a României, pentru următoarele considerente:

- Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, validând un raport de expertiză care nu s-a fundamentat pe tranzacții efective la data realizării exproprierii și necenzurând aprecierile experților, manifestând astfel lipsa rolului activ impus de lege. Experții trebuiau să determine prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel, iar nu să stabilească o valoare apropiată de prețul pieței în zonă, valoarea de 112.354 RON nebazându-se pe tranzacții autentice privind terenuri similare, perfectate în proximitatea momentului exproprierii, respectiv iulie 2012.

- Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și prin prisma faptului că a obligat statul român să achite actualizarea sumei de 112.354 RON cu indicele de inflație de la data emiterii deciziei de expropriere, 9 iulie 2012, până la plata efectivă. În mod greșit instanța de apel a dispus obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri actualizate, întrucât actualizarea sumelor devine incidentă în faza de executare a hotărârii, atunci când în funcție de data plății se poate stabili cu cât anume trebuie actualizată valoarea nominală din hotărâre, astfel încât să primească o valoare economică cel puțin egală;

- Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 19 pct. 11 din Legea nr. 255/2010, respectiv obligarea la plata dobânzii legale calculată de la data pronunțării deciziei și până la data plății efective este nelegală. Numai în etapa judiciară despăgubirile se stabilesc în condiții de contradictorialitate, iar dacă în cursul procesului se determină o valoare diferită a imobilului supus exproprierii, nu înseamnă că a avut loc o subevaluare ilicită în procedura administrativă, care să dea dreptul la despăgubiri. Despăgubirile devin exigibile, chiar și cele stabilite în procedura administrativă, la momentul formulării de către proprietar a unei cereri, însoțite de hotărârea judecătorească prin care acestea se stabilesc în mod definitiv. În cauză nu se poate vorbi de o neexecutare a obligației pârâtului, decât în cazul în care reclamanții formulează cerere însoțită de hotărârea judecătorească prin care se stabilesc definitiv despăgubirile;

- Hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), în sensul că, pe de o parte, reține că prejudiciul ar fi creat prin expropriere, iar pe de altă parte că accesul spre stația de benzină ar fi fost afectat din cauza șanțurilor săpate, a denivelărilor și a lucrărilor efectuate. Prejudiciul a fost acordat pe 4 ani de zile (2008 - 2012) fără a se lua în calcul cât au durat efectiv lucrările. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică și execuția unor lucrări comportă un regim juridic diferit. Pe de o parte, exproprierea este modalitatea de dobândire de către stat a dreptului de proprietate asupra unor bunuri aparținând altor proprietari persoane fizice sau persoane juridice, pentru satisfacerea unor inter