ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4105/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele: La data de 11 aprilie 2008, reclamanta SC R. SRL a contestat legalitatea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 25 februarie 2008, solicitând Tribunalului București, pe rolul căruia s-a înregistrat acțiunea, obligarea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., la plata sumei de 1.002.637 RON, (echivalentul a 267.370 euro), reprezentând justa despăgubire pentru exproprierea suprafeței de teren de 731 m.p. situată în Otopeni, jud. Ilfov, constând în contravaloarea terenului și daune interese. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că deține în proprietate imobilul mai sus individualizat, compus din teren în suprafață de 4.000 m.p.

și clădiri cu utilitățile aferente, dreptul de proprietate fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 iunie 1997. Pe această suprafață de teren a fost edificat sediul administrativ, depozit și cabină cu utilitățile aferente, conform autorizației de construire din 09 octombrie 1997, iar ulterior, prin H.G. nr. 1518/2007 au fost expropriate imobilele proprietate privată aflate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Fluidizare trafic pe DN1 KM 8+100 - KM 17+100 și centura rutieră în zona de Nord a Bucureștiului cu pasaj superior peste calea ferată la Otopeni”. Urmare exproprierii, prin hotărârea nr. 2/2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 Otopeni s-a stabilit acordarea unei despăgubiri de 331.510,6 RON - echivalentul a 90.261 euro - sumă apreciată de reclamantă ca fiind sub valoarea reală, care este de 270 euro/m.p., în loc de 100 euro/m.p.

teren, la care a fost inițial calculată. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004. Prin sentința nr. 671 din 13 mai 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte contestația și a modificat, în parte, hotărârea nr. 2 din 25 februarie 2008 emisă de pârâta C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 - în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafață de 731 m.p. aparținând reclamantei, la 975.163,9 RON reprezentând echivalentul a 234.561 euro.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara imobilului, compus din teren în suprafață de 4.000 mp și construcții (sediu administrativ, depozit, cabină, clădiri cu utilitățile aferente), urmare exproprierii dispusă prin HG nr. 1518 din 12 decembrie 2007, calculându-se în favoarea reclamantei despăgubiri în cuantum de 331.510,60 RON, acestea fiind consemnate în contul reclamantei SC Rompak, deschis la CEC-SA, conform recipisei nr. 2024063/2 din 17.04.2008. Potrivit expertizei tehnice de evaluare, valoarea despăgubirilor a fost calculată la 234.561 euro, reprezentând 975.163, 9 RON, astfel că, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea, Tribunalul București a admis în parte acțiunea.

Nu a fost primită susținerea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 - în sensul că din valoarea lucrărilor de investiții, evaluate prin raportul de expertiză trebuia scăzută suma de 1.805 euro, reprezentând contravaloarea unor lucrări: modificare instalații gaze, mutare 3 stâlpi curent electric, mutat stâlp telefonic, racorduri energie electrică proiect, avize, mutare transformator electric) deoarece respectivele lucrări de investiții nu au fost dovedite de către pârâtă. împotriva sentinței nr. 671 din 13 mai 2009 a Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declarat apel pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în conformitate cu prevederile art. 287 C. proc.

civ., deoarece soluția instanței de fond a fost pronunțată pe baza unui raport de expertiză neconcludent, întocmit de experți, cu ignorarea dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Apelantul-pârât a susținut că acest raport de expertiză vine în contradicție cu metoda comparației directe, presupunând comparația între prețuri efective de tranzacționare a imobilelor de același fel, având ca scop, stabilirea valorii de piață a imobilului expropriat. A arătat, în dezvoltarea motivelor sale că, potrivit standardelor internaționale de evaluare IVS-1, valoarea de piață reprezintă „suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părțile implicate au acționat în cunoștință de cauză”.

O altă critică adusă de pârât sentinței, vizează existența unui înscris din conținutul căruia rezultă că expropriatorul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA s-a obligat prin contractul de execuție de lucrări încheiat cu constructorul, să realizeze pe cheltuiala sa, toate lucrările pe care le presupune mutarea utilităților pentru imobilele racordate la acestea, instanța omițând a solicita probatorii cu privire la această situație. La termenul din 31 martie 2010, intimata-reclamantă SC R. SRL, prin avocat G.F., a invocat excepția tardivității apelului, în raport de dispozițiile art. 284 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 237A din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca tardiv apelul, reținând că sentința Tribunalului a fost comunicată pârâtului, la data de 22 octombrie 2009 (Dosar nr. 14077/3/2008 al Tribunalului București), iar apelul a fost înregistrat la 19 noiembrie 2009 (fiind trimis cu plic ce poartă data de 18 noiembrie 2009), fiind astfel declarat peste termenul de 15 zile stabilit de lege, conform dispozițiilor procedurale mai sus evocate. Împotriva deciziei nr. 237A. pronunțată la data de 31 martie 2010 de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Recursul a fost motivat în drept, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 310 C. proc. civ., potrivit cărora „dacă nu se dovedește, la prima zi de înfățișare, că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen”. O altă critică se referă la întocmirea raportului de expertiză, cu nerespectarea condițiilor și criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Recurentul-pârât a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Deși recurentul-pârât a invocat interpretarea greșită dată de instanța de apel, prevederilor art. 310 C. proc. civ., este de observat că textul procedural indicat ca fiind aplicat eronat, nu este cel care a fost avut în vedere de instanța de apel. Astfel, recurentul-pârât face o confuzie a dispozițiilor legale aplicabile termenului de declarare a apelului și termenului de declarare a recursului. Reglementat de dispoziții procedurale diferite, termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, comun, atât căii de atac ordinare a apelului, cât și celei extraordinare a recursului se aplică, în respectarea principiilor legalității și unicității căii de atac, acelei căi de atac cu privire la care se declară.

Față de cele menționate, nu se poate susține cu temei, nelegalitatea deciziei atacate, invocându-se aplicarea greșită a unui alt text legal, art. 310 în loc de art. 284 C. proc. civ., din considerentele hotărârii pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, rezultând fără echivoc că instanța a interpretat corect, cu aplicabilitate concretă la speță, prevederile art. 284 C. proc. civ. Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 284 (1) C. proc. civ. „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune astfel”, fiind sub aspectul regimului juridic, caracterizat ca un termen imperativ, astfel încât, în caz de nerespectare, intervine sancțiunea decăderii.

Fiind o chestiune de ordine publică, instanța de apel a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor reglementate de art. 284 C. proc. civ., judecătorii fiind obligați a se pronunța asupra excepției tardivității apelului, excepție invocată de avocatul intimatei-reclamante și soluționată legal de instanța de apel. Cât privește referirea recurentului-pârât la încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 310 din același cod, critica este deci nefondată, deoarece acest text procedural se referă la declararea recursului în termen, nu la declararea apelului. Chestiunea supusă controlului legalității prin învestirea instanței supreme cu soluționarea acestui recurs, vizează declararea apelului în termenul prevăzut de art. 284 (1) C. proc.

civ. și nu excepția tardivității recursului, reglementată de art. 310 din același cod, care se referă strict la declararea recursului în termen, problemă care precede cercetării nulității unui recurs, sub acest aspect, calea ordinară de atac a apelului necuprinzând o astfel de sancțiune, specifică recursului. În raport de aceste considerente, critica privind nerespectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, invocată de recurentul-pârât este lipsită de relevanță, față de soluția pronunțată de instanța de apel, în sensul respingerii ca tardiv a apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA. Concluzionând, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, făcând aplicarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. și constatând că nu este incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia pronunțată de instanța de apel fiind legală, va fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 237/A din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.