ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4105/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele:

La data de 11 aprilie 2008, reclamanta

SC R. SRL a contestat legalitatea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 2

din 25 februarie 2008, solicitând Tribunalului București, pe rolul căruia s-a înregistrat

acțiunea, obligarea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., la plata sumei de

1.002.637 RON, (echivalentul a 267.370 euro), reprezentând justa despăgubire pentru

exproprierea suprafeței de teren de 731 m.p. situată în Otopeni, jud. Ilfov, constând

în contravaloarea terenului și daune interese.

În motivarea cererii de chemare în judecată,

reclamanta a arătat că deține în proprietate imobilul mai sus individualizat, compus

din teren în suprafață de 4.000 m.p. și clădiri cu utilitățile aferente, dreptul

de proprietate fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

din 27 iunie 1997.

Pe această suprafață de teren a fost edificat

sediul administrativ, depozit și cabină cu utilitățile aferente, conform autorizației

de construire din 09 octombrie 1997, iar ulterior, prin H.G. nr. 1518/2007 au fost

expropriate imobilele proprietate privată aflate pe amplasamentul lucrării de utilitate

publică „Fluidizare trafic pe DN1 KM 8+100 - KM 17+100 și centura rutieră în zona

de Nord a Bucureștiului cu pasaj superior peste calea ferată la Otopeni”.

Urmare exproprierii, prin hotărârea

nr. 2/2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 Otopeni s-a stabilit

acordarea unei despăgubiri de 331.510,6 RON - echivalentul a 90.261 euro - sumă

apreciată de reclamantă ca fiind sub valoarea reală, care este de 270 euro/m.p.,

în loc de 100 euro/m.p. teren, la care a fost inițial calculată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Prin sentința nr. 671 din 13 mai 2009,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte contestația și a modificat,

în parte, hotărârea nr. 2 din 25 februarie 2008 emisă de pârâta C.N.A.D.N.R. SA

- Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 - în sensul că a stabilit cuantumul

despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafață de 731 m.p. aparținând reclamantei,

la 975.163,9 RON reprezentând echivalentul a 234.561 euro.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că reclamanta este proprietara imobilului, compus din teren în suprafață

de 4.000 mp și construcții (sediu administrativ, depozit, cabină, clădiri cu utilitățile

aferente), urmare exproprierii dispusă prin HG nr. 1518 din 12 decembrie 2007, calculându-se

în favoarea reclamantei despăgubiri în cuantum de 331.510,60 RON, acestea fiind

consemnate în contul reclamantei SC Rompak, deschis la CEC-SA, conform recipisei

nr. 2024063/2 din 17.04.2008.

Potrivit expertizei tehnice de evaluare,

valoarea despăgubirilor a fost calculată la 234.561 euro, reprezentând 975.163,

9 RON, astfel că, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004

și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea, Tribunalul București a

admis în parte acțiunea.

Nu a fost primită susținerea pârâtului

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004

- în sensul că din valoarea lucrărilor de investiții, evaluate prin raportul de

expertiză trebuia scăzută suma de 1.805 euro, reprezentând contravaloarea unor lucrări:

modificare instalații gaze, mutare 3 stâlpi curent electric, mutat stâlp telefonic,

racorduri energie electrică proiect, avize, mutare transformator electric) deoarece

respectivele lucrări de investiții nu au fost dovedite de către pârâtă.

împotriva sentinței nr. 671 din 13 mai

2009 a Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declarat apel pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R.,

criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în conformitate cu prevederile art. 287 C.

proc. civ., deoarece soluția instanței de fond a fost pronunțată pe baza unui raport

de expertiză neconcludent, întocmit de experți, cu ignorarea dispozițiilor legale

în materie, respectiv art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

Apelantul-pârât a susținut că acest raport

de expertiză vine în contradicție cu metoda comparației directe, presupunând comparația

între prețuri efective de tranzacționare a imobilelor de același fel, având ca scop,

stabilirea valorii de piață a imobilului expropriat.

A arătat, în dezvoltarea motivelor sale

că, potrivit standardelor internaționale de evaluare IVS-1, valoarea de piață reprezintă

„suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării între

un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat

obiectiv după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părțile implicate

au acționat în cunoștință de cauză”.

O altă critică adusă de pârât sentinței,

vizează existența unui înscris din conținutul căruia rezultă că expropriatorul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA s-a obligat prin contractul de execuție de lucrări încheiat

cu constructorul, să realizeze pe cheltuiala sa, toate lucrările pe care le presupune

mutarea utilităților pentru imobilele racordate la acestea, instanța omițând a solicita

probatorii cu privire la această situație.

La termenul din 31 martie 2010, intimata-reclamantă

SC R. SRL, prin avocat G.F., a invocat excepția tardivității apelului, în raport

de dispozițiile art. 284 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 237A din aceeași dată,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins ca tardiv apelul, reținând că sentința Tribunalului a fost comunicată

pârâtului, la data de 22 octombrie 2009 (Dosar nr. 14077/3/2008 al Tribunalului

București), iar apelul a fost înregistrat la 19 noiembrie 2009 (fiind trimis cu

plic ce poartă data de 18 noiembrie 2009), fiind astfel declarat peste termenul

de 15 zile stabilit de lege, conform dispozițiilor procedurale mai sus evocate.

Împotriva deciziei nr. 237A. pronunțată

la data de 31 martie 2010 de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R.

Recursul a fost motivat în drept, conform

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia instanței de apel a fost pronunțată

cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 310 C. proc. civ., potrivit cărora „dacă

nu se dovedește, la prima zi de înfățișare, că recursul a fost depus peste termen

sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen”.

O altă critică se referă la întocmirea

raportului de expertiză, cu nerespectarea condițiilor și criteriilor prevăzute de

dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea

căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea

apelului, aceleiași instanțe.

Recursul este nefondat și urmează a fi

respins pentru considerentele ce succed:

Deși recurentul-pârât a invocat interpretarea

greșită dată de instanța de apel, prevederilor art. 310 C. proc. civ., este de observat

că textul procedural indicat ca fiind aplicat eronat, nu este cel care a fost avut

în vedere de instanța de apel.

Astfel, recurentul-pârât face o confuzie

a dispozițiilor legale aplicabile termenului de declarare a apelului și termenului

de declarare a recursului.

Reglementat de dispoziții procedurale diferite,

termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, comun, atât căii de

atac ordinare a apelului, cât și celei extraordinare a recursului se aplică, în

respectarea principiilor legalității și unicității căii de atac, acelei căi de atac

cu privire la care se declară.

Față de cele menționate, nu se poate susține

cu temei, nelegalitatea deciziei atacate, invocându-se aplicarea greșită a unui

alt text legal, art. 310 în loc de art. 284 C. proc. civ., din considerentele hotărârii

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, rezultând fără echivoc că instanța a interpretat corect, cu

aplicabilitate concretă la speță, prevederile art. 284 C. proc. civ.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor art.

284 (1) C. proc. civ. „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii

dacă legea nu dispune astfel”, fiind sub aspectul regimului juridic, caracterizat

ca un termen imperativ, astfel încât, în caz de nerespectare, intervine sancțiunea

decăderii.

Fiind o chestiune de ordine publică, instanța

de apel a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor reglementate de art. 284

C. proc. civ., judecătorii fiind obligați a se pronunța asupra excepției tardivității

apelului, excepție invocată de avocatul intimatei-reclamante și soluționată legal

de instanța de apel.

Cât privește referirea recurentului-pârât

la încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 310 din același cod,

critica este deci nefondată, deoarece acest text procedural se referă la declararea

recursului în termen, nu la declararea apelului.

Chestiunea supusă controlului legalității

prin învestirea instanței supreme cu soluționarea acestui recurs, vizează declararea

apelului în termenul prevăzut de art. 284 (1) C. proc. civ. și nu excepția tardivității

recursului, reglementată de art. 310 din același cod, care se referă strict la declararea

recursului în termen, problemă care precede cercetării nulității unui recurs, sub

acest aspect, calea ordinară de atac a apelului necuprinzând o astfel de sancțiune,

specifică recursului.

În raport de aceste considerente, critica

privind nerespectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (4) din

Legea nr. 33/1994, invocată de recurentul-pârât este lipsită de relevanță, față

de soluția pronunțată de instanța de apel, în sensul respingerii ca tardiv a apelului

declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Concluzionând, Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul, făcând aplicarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. și constatând că nu este incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., decizia pronunțată de instanța de apel fiind legală, va fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 237/A din 31 martie

2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

mai 2011.