ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4386/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4386/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

479 din 3 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins

ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta I.M. în contradictoriu cu Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA având ca obiect constatarea nulității absolute

parțiale a hotărârii nr. 16/2008 a Comisiei de Expropriere și obligarea

pârâtului să plătească reclamantei despăgubiri aferente imobilului expropriat

la valoarea reală a acestuia.

Instanța de fond a

reținut că, în vederea realizării obiectivului de utilitate publică „fluidizare

trafic DN1 și centura rutieră din zona de nord a Municipiului București, obiect

6, continuizarea centurii rutiere extinse a Municipiului București cu pasaj

superior peste calea ferată la Otopeni”, prin Hotărârea de stabilirea

despăgubirilor nr. 16 din 29 mai 2008 s-a dispus exproprierea și acordarea

despăgubirilor aferente pentru imobilul construcție situat în București, sector

1, având nr. cadastral 24064/8, în suprafață totală de 85 mp, aparținând

reclamantei I.M., despăgubirea acordată fiind în cuantum de 124,199 Euro,

echivalentul a 453,373,93 lei.

Tribunalul a reținut că

reclamanta a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 228 din 10

august 2004, dreptul de proprietate asupra unei locuințe situată în com.

Otopeni, (care și-a schimbat ulterior adresa poștală) compusă din 2 camere,

bucătărie, hol, bai și cameră cu o suprafață utilă de 61,38 mp, atribuindu-i-se

drept de superficie pe durata existenței construcției, asupra terenului ocupat

de locuința în suprafață de 89,63 mp, acordându-se drept de închiriere asupra

curții și grădinii aferente în suprafață de 250 mp.

A mai reținut că, în

cuprinsul aceluiași contract s-a menționat la clauza privind răspunderea

contractuală că: „(reclamantul din cauză), cumpărătorul a declarat că a luat cunoștință

despre posibilitatea exproprierii pentru cauză de utilitate publică în

condițiile legii, caz în care despăgubirile nu vor fi mai mari decât prețul

plătit pentru locuință, actualizat la nivelul datei la care se face

exproprierea”; de asemenea, la rubrica alte cauze se precizează că „în cazul

exproprierii pentru cauză de utilitate publică, prețul de achiziționare a

locuinței va fi analizat în funcție de rata inflației comunicată de Institutul

Național de Statistică la data la care se face despăgubirea”.

În sensul celor arătate

mai sus, tribunalul a apreciat că reclamanta a achiziționat respectiva

locuință, având cunoștință de posibilitatea de a fi expropriat pentru cauză de

utilitate publică și acceptând, în aceste condiții să dobândească proprietatea

și a consimțit la o anumită modalitate de a fi despăgubită în cazul în care

exproprierea se va produce.

Instanța de fond a

reținut că reclamanta nu mai poate pretinde o altă valoare a despăgubirilor,

mai mare decât cea deja stabilită, pentru că suma ce i se cuvenea reclamantei

cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, conform clauzelor

contractului de vânzare-cumpărare se compune din prețul achitat pentru locuință

la data de 10 august 2004 (38.409.333 lei) actualizat cu rata inflației, pentru

perioada 2004 – 2008, până la data emiterii Hotărârii de expropriere, având în

vedere că suma stabilită cu titlu de despăgubire stabilită prin hotărâre de

453.313,93 lei (echivalentul a 124.199 Euro) este superioară prețului

actualizat.

Prin apelul declarat de

reclamantă, hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie

pentru aplicarea greșită a clauzelor contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

581A din 12 noiembrie 2009 a fost admis apelul reclamantei I.M. împotriva

sentinței civile nr. 479 din 3 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A fost admisă cererea

reclamantei și s-a dispus modificarea hotărârii nr. 16/2008 emisă de pârât în

ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate acesteia.

Au fost stabilite

despăgubirile aferente imobilului situat în A.T., nr. cadastral 24064/ 8 sector

1, la suma de 207,819 Euro în echivalent lei la data plății și pârâtul a fost

obligat la 3808 lei RON cheltuieli de judecată, în fond și apel.

Instanța de apel a

reținut în esență nulitatea de drept a clauzei din contractul de

vânzare-cumpărare prin care se limitează valoarea despăgubirilor la prețul

plătit, actualizat cu rata inflației la data la care se plătește, deoarece

încalcă dispozițiile art. 44 alin. (3) și (6) din Constituția României care

prevăd că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate

publică, stabilită potrivit legii, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire” și

că „despăgubirile precizate la alin. (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu

proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.

În plus, clauzele din

contract invocate de instanța de fond înserate în contractul de

vânzare-cumpărare de către Regionala CFR București, nu constituie o modalitate

de stabilire de comun acord a despăgubirilor cuvenite în urma exproprierii,

deoarece aceste clauze nu produc efecte față de procedurile de expropriere inițiale

de C.N.A.D.N.R. SA.

Exproprierea, în cauză

nu se face de către vânzătorul Regionala CFR București, ci de către

C.N.A.D.N.R. SA., fiind aplicabile prevederile Legii nr. 198/2004, lege

specială care reglementează expres procedura de stabilire a despăgubirilor

(inclusiv prin acordul între părți) și care face trimitere prin art. 9 alin. (3)

la Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică (adică la

dreptul comun în materia exproprierii), în ceea ce privește soluționarea

acțiunilor în instanță introduse de expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii propuse de expropriator.

O clauză de limitare a

cuantumului despăgubirii semnată cu o terță persoană față de expropriere, cum

este Regionala CFR București, anterior inițierii procedurii exproprierii este

lovită de nulitate, deoarece încalcă prevederile Constituției invocate

anterior, precum și prevederile Legii nr. 198/2004, coroborate cu prevederile

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, pe de o parte, și pe de altă parte, nu poate

produce efecte față de expropriator și față de procedura exproprierii inițiată

de acesta.

Chiar expropriatorul nu

a invocat niciodată aceste clauze dintr-un contract la care nu a fost parte, și

a stabilit prin evaluare, valoarea despăgubirii propuse, valoare care nu are

nicio legătură cu cea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu

Regionala CFR București.

În situația în care s-ar

aprecia că prevederile din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu

Regionala CFR București nu ar fi lovit de nulitate absolută, apelanta reclamantă

a solicitat să se constate că aceste prevederi nu se pot aplica în cadrul

procedurii de expropriere inițiate de C.N.A.D.N.R. SA., deoarece s-ar încălca

prevederile Legii nr. 198/2004, coroborate cu prevederile art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994, care reglementează procedura de expropriere și de stabilire a

despăgubirilor, or, o clauză semnată cu o terță persoană față de expropriere,

anterior inițierii procedurii exproprierii, nu se aplică și excede

reglementărilor speciale din legile invocate mai sus.

Totodată, s-ar încălca

și prevederile art. 973 C. proc. civ., potrivit cărora „Convențiile n-au efect

decât între părțile contractante”.

Clauza de limitare a valorii

despăgubirilor primite în urma exproprierii, înserată în contractul cu

Regionala CFR București, s-a susținut că nu poate fi (și nu a fost) invocată de

C.N.A.D.N.R. SA., deoarece expropriatorul nu a fost parte în contract.

De asemenea, s-a

învederat că în mod nelegal instanța de fond a aplicat clauza de limitare a valorii

despăgubirilor, care nu produce efecte în cauză.

Instanța de apel a

constatat că la fond s-a făcut o corectă apreciere a probelor prin stabilirea

situației de fapt, în sensul că reclamanta a dobândit proprietatea imobilului

din litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 228 din 10 august 2004,

imobil constând dintr-o locuință compusă din două camere plus dependințe, cu

drept de superficie pe durata existenței construcției asupra terenului ocupat,

în suprafață de 89,64 mp. Prin Hotărârea nr. 16/2008 pentru Stabilirea

Despăgubirilor s-a dispus exproprierea în baza Legii nr. 198/2004, fiind

stabilite despăgubiri în cuantum de 124.199 Euro în echivalentul a 453.373,93

RON. Scopul măsurii de expropriere a fost acela de fluidizare a traficului DN1

și centura rutieră din zona de nord a capitalei și continuarea centurii rutiere

existente a Municipiului București cu pasaj superior peste calea ferată la Otopeni.

Instanța de fond a

respins contestația reclamantei pe considerentul că, în contractul de vânzare-cumpărare

prin care a dobândit proprietatea locuinței de la Regionala CFR București s-a stipulat o clauză prin care reclamanta cumpărătoare a confirmat

că a fost informată despre eventualitatea unei exproprierii pentru cauză de

utilitate publică și prin care a acceptat ca despăgubirea să nu depășească

prețul plătit pentru dobândirea imobilului reactualizat în raport de rata

inflației comunicate de Institutul Național de Statistică la data plății. Față

de limitarea cuantumului despăgubirii acceptată de reclamantă prin clauzele

contractului de vânzare-cumpărare, suma acordată de pârâtă (124.189 Euro),

fiind cu mult mai mare decât valoarea actualizată a prețului în raport cu rata

inflației, a acoperit prejudiciul cauzat prin expropriere, astfel că acțiunea

s-a reținut ca nefondată

Instanța de apel, pornind de la dispozițiile

legale aplicabile în cauza dedusă judecății și având în vedere și jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de proprietate, a apreciat că

soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică.

Coroborând dispozițiile art. 7 și art. 9 din

Legea nr. 198/2004, rezultă că hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii poate fi contestată în fața instanței de judecată competente în

termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, fără a se putea contesta

transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului,

transfer care nu este suspendat nici prin executarea căilor de atac prevăzute

de lege. Art. 9 alin. (3) din actul normativ susmenționat prevede că regulile

aplicabile soluționării contestației sunt cele stabilite de prevederile art.

21-27 din Legea nr. 33/1994 sub aspectul determinării valorii despăgubirilor.

Interpretând sistematic aceste prevederi legale, rezultă că legiuitorul a

consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, în

sensul că, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

despăgubirea este formată din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

suferit de proprietar sau de alte persoane îndreptățite. Art. 26 alin. (2) din

același act normativ arata ca, pentru calculul despăgubirii, se va lua în

considerare prețul de piață al imobilului și daunele provocate proprietarului

cuprinzând prejudiciul efectiv (

damnum emergens

) cât și beneficiul nerealizat

(

lucrum cesans

).

Din economia dispoziției legale care

reglementează materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică, instanța

constată că prevederile legale sus menționate sunt de ordine publică, având

caracter imperativ, reprezentând o garanție pentru proprietarul expropriat că

nu este supus unei măsuri abuzive din partea autorităților statului și

reprezentând totodată și elementul care conferă legitimitate preluării

imobilului din proprietate privata și în funcție de care se apreciază proporționalitatea

măsurii de expropriere, fiind în deplină concordanță atât cu dispozițiile

Convenției Europene a Drepturilor Omului care în virtutea prevederilor art. 20

alin. (1) din Convenție face parte integrantă din dreptul intern cât și cu

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe cale de consecință

despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte

valoarea de piață a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză,

constituind astfel o reparație efectivă și echitabilă pentru cel expropriat, asigurându-se

astfel menținerea unui just echilibru între interesul particular și cel public.

Instanța de fond a respins contestația

reclamantei - apelante pe motivul limitării cuantumului despăgubirii prin

contractul de vânzare-cumpărare, limitare convenită de reclamantă cu Regionala

CFR București, Curtea a apreciat că soluția primei instanțe este nelegală și

netemeinică pentru mai multe considerente:

În primul rând, clauza de limitare a cuantumului

despăgubirilor face parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare

încheiat de reclamantă cu Regionala CFR București, astfel că în virtutea

principiului relativității, această clauză alături de toate celelalte clauze

stipulate în contract, își produce efectele numai față de părțile contractante,

neputând crea drepturi și obligații în favoarea, respectiv în sarcina terților.

Or, în cauză, expropriatorul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA este terț față

de această clauză și față de întregul act de dobândire a proprietății imobilului

de către apelanta - reclamantă, astfel că nu se poate considera că această

clauză prin care s-a limitat cuantumul despăgubirii la valoarea reactualizată a

prețului în raport de rata inflației, să poate crea vreo obligație, respectiv

vreun drept în raportul dintre Statul Român în calitate de expropriator și

apelanta - reclamantă în calitate de proprietar expropriat. Nu se poate reține

că prin inserarea unei astfel de clauze în contractul de vânzare-cumpărare,

apelanta-reclamantă nu poate pretinde ca despăgubiri în urma exproprierii o

sumă mai mare, astfel că suma de 124.199 Euro, acordată de expropriator

(depășind evident valoarea reactualizată cu indicele de inflație a prețului

plătit de reclamantă) reprezintă o despăgubire suficientă. Având în vedere că

dispozițiile legale aplicabile în cauză stabilesc în mod imperativ că

despăgubirea trebuie să cuprindă valoarea reală a imobilului, prin aceasta

înțelegându-se prețul de piață al acestuia la data expertizării [conform

prevederilor art. 26 alin. (1), (2) din Legea nr. 33/1994], instanța de control

judiciar apreciază că Tribunalul București a pronunțat o hotărârea nelegală și

netemeinică considerând că hotărârea nr. 16/2008 respectă exigențele impuse de

textele de lege anterior menționate, în condițiile în care din raportul de

expertiză efectuat în cauză rezultă o valoare de 207.810 Euro.

Prin motivele de apel formulate de reclamantă

s-a arătat, în mod corect, în aprecierea instanței de apel, că dispozițiile

art. 7 și art. 8 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 228 din 10 aprilie 2004

(care conțin acceptul reclamantului pentru plafonarea despăgubirilor la care e

îndreptățit în ipoteza exproprierii imobilului dobândit) nu pot da expresie

unei modalități de stabilire de comun acord a despăgubirilor, deoarece aceste

clauze nu pot produce efecte față de expropriator, fiind inoperante în cadrul

procedurii de expropriere, dat fiind principiul forței obligatorii a

contractului (care-și găsește reflectarea în dispozițiile art. 969 C. civ.) și

cel al relativității efectelor contractului, clauzele respective neputând

profita sau vătăma terții (expropriatorul).

Apelanta - reclamantă a susținut, de asemenea,

nulitatea absolută a clauzei de limitare a despăgubirilor, încălcând

prevederile art. 44 alin. (3), (6) din Constituție, precum și dispozițiile

Legii nr. 198/2004 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Curtea a constatat că

în speță nu este incidentă nicio cauză de nevalabilitate a contractului de

vânzare-cumpărare în ansamblul său și nici în ceea ce privește art. 7 și art. 8

din contract, fiind respectate toate cerințele de validitate prevăzute de

dispozițiile art. 948 și urm. C. civ., motiv pentru care instanța a înlăturat

aceste critici ca nepertinente. Faptul că această clauză de plafonare a

cuantumului despăgubirilor nu produce efecte față de expropriator nu este de

natură să atragă nulitatea clauzei, ci inopozabilitatea acesteia. În mod

similar, faptul că respectiva clauză (prevăzută la art. 7 și art. 8 din

contract) nu este în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 198/2004 care

consacra principiul despăgubirii persoanei expropriate la valoarea reală de

piață a imobilului la data exproprierii, la fel nu poate determina

nevalabilitatea acesteia, deoarece actul prin care se stabilesc despăgubirile

și se dispune exproprierea este reprezentat de o hotărârea emisă de C.N.A.D.N.R.

SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, iar o eventuală convenție

asupra valorii despăgubirii trebuia încheiată cu această companie națională

pentru a avea relevanță în procedura exproprierii.

Față de toate aceste considerente, Curtea a

constatat că apelanta-reclamantă este îndreptățită să primească o despăgubire

care să reprezinte valoarea actuală, reală ,de piață a imobilului, a cărui

proprietate o pierde în urma exproprierii, aceste despăgubiri, așa cum am

arătat în cele ce preced, constituie singura garanție împotriva abuzurilor

statului, fiind totodată și criteriul esențial în funcție de care se apreciază

respectarea principiului proporționalității, afirmat de multe ori în cazuistica

Curții Europene a Drepturilor Omului.

Dispozițiile Legii nr. 198/2004 reglementează un

regim derogatoriu de la dreptul comun în materia exproprierii, care este

reprezentat de Legea nr. 33/1994, în sensul că îndrituiește instanța de

judecată să cenzureze doar cuantumul despăgubirii acordare de expropriator nu

și problema exproprierii în sine sau transferul dreptului de proprietate care

operează imediat și nu la momentul plății efective a despăgubirii (așa cum

statuează dispozițiile art. 28 din Legea nr. 33/1994).

Așa cum s-a evidențiat în raportul de expertiză

efectuat în cursul judecății în primă instanță, valoarea reală a imobilului în

litigiu este de 207.819 Euro, sumă care îi revine apelantei - reclamante cu

titlu de despăgubire.

În petitul acțiunii introductive, reclamanta a

solicitat ca prim capăt de cerere, constatarea nulității absolute parțiale a

hotărârii nr. 16 din 29 mai 2008 emisă de C.N.A.D.N.R. SA - Comisia de

Expropriere. Instanța de control judiciar a apreciat că acordarea despăgubirii într-un

cuantum necorespunzător nu poate constitui un motiv de nevalabilitate a

hotărârii de expropriere, astfel că nu atrage nulitatea acestui act, instanța

fiind pusă doar în situația de a modifica hotărârea emisă în temeiul

prevederilor art. 7 din Legea nr. 198/2004 sub aspectul valorii despăgubirii.

Împotriva deciziei civile nr. 581/A din 12

noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, în

termen legal, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., criticând-o

pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motive de recurs s-a

arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia ”La

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane

îndreptățite”.

A arătat recurentul că art. 26 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 33/1994 stabilește că, despăgubirea se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altei persoane

îndreptățite.

În acest sens susține că, la calcularea cuantumului

despăgubirilor experții și instanța trebuie să țină seama de prețurile cu care

se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

„Prețul cu care se vând, în mod obișnuit

imobilele”, susține recurentul are semnificația de preț plătit efectiv și

menționat în contractul autentic de vânzare-cumpărare, nefiind vorba despre

prețurile de ofertare ale agențiilor imobiliare sau din anunțurile din Mica

Publicitate.

Se mai arată că, valoarea despăgubirilor din

raportul de expertiză efectuat de instanța de fond și omologat de către

instanța de apel a fost stabilit în mod greșit în baza prețurilor de ofertare

și nu în baza prețurilor de vânzare, care de obicei sunt mai mici.

Prin soluția pronunțată de către

instanța de apel s-au avut în vedere prețurile de ofertare și nu prețurile de

tranzacționare, astfel că hotărârea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Examinând decizia în limita

motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul

juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale.

Recurenta a invocat un singur motiv de recurs, acela

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în faptul că hotărârea

recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994.

La instanța de fond s-a efectuat un raport de

expertiză tehnică prin care s-a stabilit că valoarea de circulație a imobilului

în cauză la momentul exproprierii a fost de 229.236 Euro. Valorile au fost

stabilite de ambele părți anterior efectuării raportului de expertiză și

preluate în lucrare nemodificate.

Pentru locuința expropriată s-a stabilit o

valoare mai mare și raportul de expertiză nu a fost contestat de către

recurentă, ceea ce înseamnă că a fost de acord cu valoarea de circulație a

imobilului la momentul exproprierii.

De fapt, recurenta nu a exercitat nici calea de

atac a apelului sub aspectul valorii stabilite prin raportul de expertiză.

În cazul în care ar fi fost nemulțumită de

valoarea stabilită, avea posibilitatea să formuleze obiecțiuni, să declarare

apel sau să adere la apelul declarat de către reclamantă, dar a înțeles să

rămână în pasivitate.

În această situație se pare inadmisibil ca recurenta

să invoce direct în recurs acest motiv, să conteste raportul de expertiză de la

fond, fără să fi declarat apel prin care să aducă vreo critică hotărârii

instanței de fond.

Hotărârea instanței de apel nu s-a pronunțat cu

încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin admiterea apelului declarat de reclamantă

s-a stabilit valoarea despăgubirilor la nivelul celor din raportul de expertiză

întocmit la fond și nu la valoarea propusă de recurentă, astfel cum a dispus

prima instanță, cu motivarea greșită că despăgubirea propusă este mai mare

decât cea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare.

Corect s-a motivat în apel de ce clauza de

limitare a despăgubirilor inserată în contractul de vânzare-cumpărare nu-și

produce efectele în cadrul procedurii de expropriere, valoarea despăgubirii

fiind cea stabilită prin raportul de expertiză.

Este evident că pârâta nu a înțeles să conteste

raportul de expertiză întocmit la fond, nici în raport de motivele invocate de

reclamantă în apel și nu a solicitat efectuarea altui raport de expertiză.

Față de cele expuse, valoarea despăgubirilor ce

trebuie acordate, corect s-a stabilit de către instanța de apel prin raportul

de expertiză.

Raportul de expertiză efectuat în primă instanță

a fost întocmit conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

stabilind valoarea de piață a imobilului la data întocmirii lucrării.

Este nerelevant motivul invocat de recurentă,

prin care susține că de la sfârșitul anului 2008 piața imobiliară a suferit un

declin.

De fapt, în recurs se analizează numai

legalitatea hotărârii recurate, fiind evident că motivul invocat de recurentă nu

constituie un motiv de nelegalitate.

În raport de expertiza efectuată în primă

instanță, la metoda de evaluare experții au avut în vedere criteriul de calcul

prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar pârâtul nu a contestat

modul de calcul.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile

nr. 581/A din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

septembrie 2010.