ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5113/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5113/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului
București la data de 21 octombrie
2008, reclamanta SC M. SRL a chemat în
judecată C.N.A.D.N.R. reprezentată prin D.R.D.P. București, pentru ca prin
sentința ce se va pronunța să se stabilească cuantumul despăgubirilor aferente
exproprierii pentru cauză de utilitate publică prin dezmembrarea suprafeței de
1332 mp din imobilul format din teren și construcții în suprafață totală de
23.319,08 mp situat în intravilanul municipiului București, sector 1 și
obligarea pârâtei la plata cuantumului despăgubirilor pentru exproprierea
declarată prin Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 22 din data de 24
septembrie 2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004.
In motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului situat la adresa
sus menționată iar prin hotărârea 948/2007 Guvernul României a aprobat planul
de amplasament al lucrării de utilitate publică, „fluidizare trafic pe DN 1 -
Km 8+100 - Km 17+000 și centura rutieră în zona de nord a Municipiului București
- obiect 5A", cu declanșarea procedurii exproprierii imobilelor aflate pe
amplasamentul lucrări" sus-menționate.
Prin
hotărârea nr. 22/2008, pârâtul a constatat că reclamantul nu a acceptat
cuantumul despăgubirii acordate constând în suma de 687.078,95 lei,
echivalentul a 187.266 Euro și a aprobat acordarea de despăgubiri pentru
imobilul expropriat în cuantumul sus menționat.
Reclamanta
înțelege să conteste cuantumul despăgubirii acordate de pârât, întrucât
valoarea stabilită de expropriator de cca. 250 Euro/mp nu poate fi acceptată
întrucât nu reprezintă valoarea reală a imobilului, nu reprezintă o dreaptă
despăgubire în sensul art. 481 C. civ. și art. 26 din Legea nr. 33/1994.
In
consecința, se impune efectuarea unei expertize de către o comisie de experți,
care să calculeze despăgubirea ținându-se seama de prețul cu care un imobil
situat în aceeași zonă se vinde la data efectuării expertizei.
In
concluzie, reclamanta a arătat că în opinia sa o justă și echitabilă
despăgubire ar reprezenta suma totală de 771.426 Euro din care suma de 639.360
Euro reprezintă prețul terenului, suma de 54.066 Euro reprezintă prețul
construcțiilor edificate pe teren, suma de 15.000 Euro reprezintă despăgubiri
ce vor fi efectuate pentru reamplasarea parcărilor și a construcțiilor
demolate, iar suma de 63.000 Euro reprezintă cca. 10% din cheltuielile ce
urmează a fi efectuate pentru dobândirea unei alte proprietăți imobiliare.
Pârâtul a
formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în
judecată cu motivarea, în esență, că suma oferită reprezintă o justă
despăgubire, s-au avut în vedere prețurile de pe piața liberă la data
întocmirii raportului de evaluare iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit
de către evaluatori autorizați.
Prin
încheierea din 15 ianuarie 2009 tribunalul a încuviințat pentru reclamantă
proba cu acte și proba cu expertiză specialitatea construcții civile și
industriale, având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor privind
imobilul teren ce formează obiectul cauzei și preluat de la reclamantă, prin
raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pe parcursul
administrării acestei probe a fost depus la dosarul cauzei raportul de
expertiză nr. 2714/2009, efectuat de către experții O.C., P.V.A. și A.D.
obiecțiunile formulate fiind respinse ca neîntemeiate la termenul din 09
aprilie 2009.
Prin sentința civilă nr. 574 din 16 aprilie 2009,
Tribunalul București, secția
a IV-a civilă, a admis acțiunea reclamantei
și a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea pentru cauză de
utilitate publică de interes național, a imobilului teren în suprafață de 1332
mp proprietatea reclamantei, situată în București, sector 1, cu număr cadastral
15.694, C.F. 31.887, la suma de 1.109.556 lei și a respins, ca neîntemeiat,
capătul doi din cerere, obligând pârâtul la plata sumei de 2.100 lei către
reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a
pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin hotărârea de stabilire a
despăgubirilor nr. 22/2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004
s-au stabilit despăgubirile privitoare la imobilul în suprafața de 1332 mp
proprietatea reclamantei, la suma de 687.078,95 lei, imobilul proprietatea
reclamantei fiind expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică de
interes național „fluidizare trafic pe DN 1 - Km 8 + 100 - Km. 17 + 000 și
centura rutieră în zona de nord a municipiului București - obiect 5 A".
S-a mai
reținut că, față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, și ale art. 21
- 27 din Legea nr. 33/1994, având în vedere raportul de expertiză tehnică
judiciară efectuat de către experții O.C., P.V.A. și A.D., la stabilirea
cuantumului exproprierii se va lua în considerare valoarea indicată prin
raportul de expertiză deoarece aceasta reprezintă valoarea reală a imobilului,
în sensul de preț la care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel,
situate în aceeași unitate administrativ-teritorială.
La
pronunțarea acestei soluții, tribunalul a mai avut în vedere că, potrivit art.
26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a
imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane
îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de
prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea
administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum
și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite,
luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Terenul ce
face obiectul exproprierii are o suprafață de circa 1332 mp dintr-o suprafață
totală de 23.319 mp aflată în proprietatea reclamantei în baza contractelor de
vânzare-cumpărare depuse la dosar, astfel încât, prin expropriere, reclamantei
i se aduce o atingere importantă dreptului de proprietate.
Prima
instanță a reținut că obiectul cauzei îl formează numai contestarea sumei
stabilită pentru imobilul teren nu și pentru construcțiile edificate pe teren,
pentru care părțile au ajuns la acord, așa cum de altfel, a susținut și
apărătorul reclamantei prin încheierea din 15 ianuarie 2009.
Cu privire
la capătul doi de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei la cuantumului
despăgubirilor stabilite deja prin Hotărârea nr. 22/2008, tribunalul a apreciat
că acesta este neîntemeiat, întrucât despăgubirile menționate în această
hotărâre au fost deja consemnate pe numele reclamantei, conform recipisei de
consemnare nr. 2146832/1 din 10 decembrie 2008 prin procedura ofertei reale
urmată de consemnațiune, astfel încât pârâta și-a executat obligația menționată
în Hotărârea nr. 22/2008.
In termen legal, pârâtul a formulat apel împotriva
sentinței civile sus-m
enționată, prin care a susținut că, instanța de
fond, deși invocă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a omologat
raportul de expertiză, în care, în mod greșit, la stabilirea cuantumului
despăgubirii experții au avut în vedere prețul imobilelor de la nivelul lunii
decembrie 2008 și nu la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv,
martie 2009.
Mai mult,
instanța de judecată, pronunțându-se la data de 16 aprilie 2009, după intrarea
în vigoare a O.U.G. nr. 228/2008, trebuia să dispună completarea raportului de
expertiză cu un nou obiectiv, respectiv, stabilirea valorii imobilului la data
efectuării raportului de expertiză.
Raportul de
expertiză omologat de instanța de judecată nu respectă criteriile prevăzute de
lege în ceea ce privește stabilirea valorii imobilului.
Valoarea
imobilului avută în vedere de experți, prin utilizarea cel puțin a două dintre
cele patru variante, a fost stabilită în baza unor oferte reprezentând prețuri
solicitate de proprietar - vânzător și nu în baza prețurilor cu care se vând
imobile de același fel potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar experții
trebuia să aibă în vedere prețurile de vânzare efectivă ale imobilelor și nu
prețurile nejustificate solicitate de proprietari pentru testarea pieței într-o
perioadă în care piața imobiliară era blocată cu mai bine de 6 luni înaintea
exproprierii.
Intimata-reclamantă
prin întâmpinarea depusă la dosar a arătat că instanța de fond a aplicat corect
dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 precum și ale art.15 din același act
normativ prin care se precizează că transferul imobilelor din proprietatea
privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ
teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data
plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării
acestora în condițiile legii speciale.
Raportul de
expertiză a fost de altfel întocmit, în mod corect, fiind folosite patru metode
de comparație, astfel încât nu există motive pentru a fi contestat.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și
de
familie, prin decima nr. 657A din 07 decembrie 2009, a respins ca nefondat
apelul
pârâtului pentru următoarele considerente:
Potrivit cu
dispozițiile art. 44 din Constituția României, ale art. 481 din Codul civil,
dispoziții care sunt pe deplin concordante prevederilor din Declarația
Drepturilor Omului și a Cetățeanului, precum și ale art. 1 din Primul Protocol
adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și dispozițiilor art. 26
alin. (1) din Legea nr. 33/1994, exproprierea nu se poate realiza decât cu o
dreaptă și prealabilă despăgubire.
In cazul de
față, în mod corect prima instanță a aplicat și interpretat dispozițiile O.U.G.
nr. 228/2008, completată prin Legea nr. 198/2004 și ale art. 26 alin. (1) din
Legea nr. 33/1994 și a reținut că despăgubirea se compune din valoarea reală a
imobilului care se stabilește în funcție de prețul de vânzare al imobilelor de
același fel practicat în unitatea administrativ-teritorială, respectiv,
valoarea cu care terenul poate intra în circuitul liber al pieței imobiliare,
valoare definită conform normelor Comitetului Internațional pentru Standarde de
Evaluare, ca cel mai probabil preț care poate fi primit, la o anumită dată,
pentru o proprietate supusă vânzării pe o piață competitivă care îndeplinește
toate condițiile pentru o vânzare corectă cu un cumpărător și un vânzător care
acționează prudent în cunoștință de cauză, pentru propriul interes și fără a fi
supuși vreunor constrângeri.
Calculul
prețului mediu unitar de circulație al terenului a fost stabilit prin analiza
metodelor calculului prețului tehnic unitar al terenului prin metoda costului
standard, calculului prețului mediu unitar al terenului prin metoda comparației
prin bonitare, calculului prețului mediu unitar de piață al terenului și al
calculului prețului mediu unitar al terenului prin metoda comparației
vânzărilor fiind astfel respectate criteriile generale de individualizare
prezentate în recomandările date prin Buletinul CET - R nr. 97/2006, prin Standardul
Internațional de practică în evaluare, fiind deplin respectate atât
dispozițiile art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994, ale Legii nr. 198/2004 nr.
184/2008 și O.U.G. nr. 228/2008 cu privire la stabilirea valorii despăgubirii
în funcție de momentul la care exproprierea devine efectivă.
Momentul
transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea
privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ -
teritoriale operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere
sau, după caz, la data consemnării acestora, respectiv 3 luna decembrie 2008,
astfel că, în mod corect, tribunalul a apreciat, că doar, prin soluția
pronunțată se poate asigura reclamantei o dreaptă despăgubire.
Î
mpotriva acestei decizi a declarat recurs pârâtul
Statul Român, prin
C.N.A.D.N.R. SA
București, invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9
C.
proc. civ.
In motivarea
recursului pârâtul susține că hotărârea recurată a fost pronunțată de instanța
de apel cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
In
dezvoltarea criticii de nelegalitate, pârâtul susține că prețul cu care se vând
în mod obișnuit astfel de imobile are semnificația de preț plătit efectiv și
menționat efectiv în contractele autentice de vânzare cumpărare și nu prețurile
de ofertare ale agențiilor imobiliare sau din anunțurile de mică publicitate.
Se mai
susține că instanța de apel a avut în vedere prețurile de ofertare și nu
prețurile de tranzacționare, pronunțând o hotărâre care încalcă dispozițiile
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
De asemenea
se susține că raportul de expertiză omologat nu respectă dispozițiile legii în
ceea ce privește momentul la care experții trebuiau să se raporteze pentru
stabilirea despăgubirilor.
Prin
întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului, susținând că
expertiza evaluatorie a fost întocmită în raport cu obiectivele stabilite de
instanță și necontestate de către recurenta la momentul respectiv.
Analizând
recursul Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele
considerente:
In drept,
potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri
când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Pentru a fi
incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi
produs încălcare expresă și reală a legii, anume soluția pronunțată să fie în
contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu
putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de
judecătorii fondului.
In analiza
acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica dacă instanțele de fond au
făcut o apreciere eronată a probatoriului, adică dacă s-a comis o gravă
greșeală de fapt, știut fiind că o astfel de verificare era permisă prin
dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin
O.U.G. nr. 138/2000.
Criteriile
de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale, în
sensul că ele sunt prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (1) invocate de
pârât și nerespectarea acestora pune în discuție o problemă de încălcare a
legii.
Astfel,
potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din aceiași Legea nr. 33/1994
„despăgubirea se compune din valoarea reală a
imobilului fi din prejudiciul cauzat
proprietarului sau altor persoane
îndreptățite iar la calcularea cuantumului
despăgubirilor,
experții, precum fi instanța vor ține seama de prețul cu care se vând,
în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială, la data
întocmirii raportului de
expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau,
după caz altor persoane îndreptățite, luând în
considerare și dovezile prezentate de
aceștia".
Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială"
definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la
care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta
a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când
sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și
vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu,
presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri
exagerate.
Stabilirea
acestui preț de piață presupune administrarea de către părțile litigante a unor
probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către
judecătorul cauzei.
Or, dacă
respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile legale menționate poate face
obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a
despăgubirii, stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de textul de
lege menționat, constituie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru
considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs.
In speța
supusă analizei, sub motivul unei încălcări de către judecătorii fondului a
dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, se constată că pârâtul solicită,
în principal, o reevaluare a probatoriului administrat în fața instanțelor de
fond, cu consecința stabilirii unui alt cuantum al despăgubirii, ceea ce nu
este permis instanței de recurs.
De
altminteri, pârâtul a reiterat prin recurs aceleași critici pe care le-a
formulat în apel.
Susținerea
pârâtului potrivit căreia, în stabilirea valorii despăgubirii cuvenite
reclamantului instanțele de fond ar fi avut în vedere, contrar prevederilor
art. 26 din lege, doar prețurile indicate în diverse oferte imobiliare, care nu
se confundă cu prețul de tranzacționare, se constată că nu este fondată.
Aceasta
întrucât în mod corect prima instanță a aplicat și interpretat dispozițiile
O.U.G. nr.228/2008, completată prin Legea nr. 198/2004 și ale art. 26 alin. (1)
din Legea nr. 33/1994 și a reținut că despăgubirea se compune din valoarea
reală a imobilului care se stabilește în funcție de prețul de vânzare al imobilelor
de același fel practicat în unitatea administrativ-teritorială, respectiv,
valoarea cu care terenul poate intra în circuitul liber al pieței imobiliare,
valoare definită conform normelor Comitetului Internațional pentru Standarde de
Evaluare, ca cel mai probabil preț care poate fi primit, la o anumită dată,
pentru o proprietate supusă vânzării pe o piață competitivă care îndeplinește
toate condițiile pentru o vânzare corectă cu un cumpărător și un vânzător care
acționează prudent în cunoștință de cauză, pentru propriul interes și fără a fi
supuși vreunor constrângeri.
Calculul
prețului mediu unitar de circulație al terenului a fost stabilit prin analiza
metodelor calculului prețului tehnic unitar al terenului prin metoda costului
standard, calculului prețului mediu unitar al terenului prin metoda comparației
prin bonitare, calculului prețului mediu unitar de piață al terenului și al
calculului prețului mediu unitar al terenului prin metoda comparației
vânzărilor fiind astfel respectate criteriile generale de individualizare
prezentate în recomandările date prin Buletinul CET - R nr. 97/2006, prin
Standardul Internațional de practică în evaluare, fiind deplin respectate atât
dispozițiile art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994, ale Legii nr. 198/2004 nr. 184/2008
și O.U.G. nr. 228/2008 cu privire la stabilirea valorii despăgubirii în funcție
de momentul la care exproprierea devine efectivă.
Momentul
transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea
privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ -
teritoriale operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere
sau, după caz, la data consemnării acestora, respectiv luna decembrie 2008.
Așa fiind,
pentru considerentele arătate, reținând că nu este incident motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge
recursul declarat de pârât, ca nefondat.
In același
timp, constatând că prin această soluție pârâtul este, în sensul art. 274 alin.
(1) C. proc. civ., partea "căzută în pretenții", și raportat la alin.
(3) al aceluiași articol potrivit căruia judecătorii au dreptul de a mări sau
micșora onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor
minimale, ori de câte ori se va stabili motivat că sunt nepotrivit de mici sau
de mari în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat se va
dispune, obligarea acestuia la plata sumei de 13.000 lei cheltuieli de judecată
parțiale către intimata reclamantă SC M. SRL.
Mai mult,
Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
reglementează contractul de asistență juridică, care este un raport juridic
între avocat și client, în timp ce art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil între
părțile contractante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei
datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel ce a căzut în
pretenții.
Astfel în ce
privesc cheltuielile de judecată solicitate de intimată în sumă de 26470,28
lei, instanța reține următoarele:
Art. 274
alin. (3) C. proc. civ. care permite instanței să mărească sau să micșoreze
onorariile avocațiale, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau
nepotrivit de mari, față de obiectul cauzei, de munca prestată, îndeplinită,
este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat
de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să
beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
Astfel în
aprecierea cuantumului onorariului, instanța va avea în vedere
proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus necesar pentru
pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente ce țin de complexitatea
cauzei și dificultatea litigiului.
Din
perspectiva acestor aspecte, cheltuielile de judecată în cuantum de 26470,28
lei reprezentând onorariul avocațial, urmează a fi reduse la suma de 13.000 de
lei.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D
E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamantul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
împotriva deciziei nr. 657A din 07 decembrie 2009 a Curții de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să plătească
intimatei reclamante SC M. SRL, suma de 13.000 lei cheltuieli de judecată
parțiale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 octombrie 2010.