ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1333/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 352 din 13 martie 2009 și încheierea din 7 iulie 2009 pronunțată în dosar nr. 2610/3/2008 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S.R.T. SRL și în consecință a fost obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamantei suma de 323.297,5 lei reprezentând diferența dintre cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză, respectiv 483.573 lei și despăgubirea consemnată și pusă la dispoziția reclamantei, respectiv 160.175,5 lei. Pentru a dispune în acest sens, în sinteză instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept. Prin H.G.

nr. 1127/2007 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Fluidizarea trafic DN 1 Km-8-100 Km 17 + 100 și centura de nord a Municipiului București obiect 5 B – Extindere la patru benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins între Km 2 + 400 și intersecția DN2” și au fost identificate imobilele supuse exproprierii, în anexa acestui act normativ figurând reclamanta cu suprafața de teren de 342,21 mp. Această suprafață de 342,21 mp face parte din terenul în suprafață de 9599,16 mp dobândită de reclamantă de la M.S. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6789/1999.

Cu privire la această suprafață de teren expropriată pârâtul a emis trei hotărâri de stabilire a despăgubirilor nr. 20, 21 și 22 din 30 octombrie 2007 stabilind o despăgubire de 47910 Euro, respectiv 160.195,5 sumă care a fost consemnată pe seama și la dispoziția reclamantei prin recipisele de consemnare nr. 1945384/2, 1945391/2 și 1945408/2. Prin acțiunea de față reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor și a solicitat stabilirea unei juste despăgubiri, la valoarea reală a bunului. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit o despăgubire de 137.363 Euro, echivalent a sumei de 483.573 lei. Având în vedere dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 323.397,5 lei reprezentând diferența dintre valoarea terenului și suma consemnată precum și la plata sumei de 5400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței au declarat apel Statul Român prin C.N.A.D.N.R. din România SA și SC S.R.T. SRL. În motivarea cererii de apel făcută de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA au fost formulate următoarele critici: Într-un prim motiv s-a susținut că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în sensul că nu s-a ținut cont la stabilirea despăgubirilor de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de acestea.

Printr-un al doilea motiv s-a susținut, în ce privește coeficientul de 10% luat în calcul ca și coeficient de diminuare a prețului în urma negocierii, s-a susținut că este nerelevant deoarece nu a fost demonstrat criteriul prin care au ajuns la acest coeficient, iar pe de altă parte, este extrem de mic, existând o mare diferență dintre prețul de ofertare și cel real, de tranzacționare. Printr-un al treilea motiv s-a susținut că nu au fost respectate dispozițiile exprese ale art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în sensul că trebuia calculat sporul de valoare dobândit de restul terenului, spor care trebuia scăzut din valoarea despăgubirilor. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin dosarul nr. 281/A din 21 aprilie 2010, a luat act de renunțarea la judecata cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă SC S.R.T.

SRL, a respins ca nefondată excepția lipsei de interes formulată de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA. S-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. În considerentele hotărârii s-a reținut că interesul reclamantei este dat de stabilirea valorii juste a imobilului expropriat și că acest interes a fost stabilit de instanța de fond cu ocazia stabilirii cuantumului despăgubirilor. S-a mai reținut că, la termenul de judecată din 17 martie 2010 reclamanta a depus o cerere pe care instanța de apel a calificat-o ca fiind o cerere de renunțare la judecata apelului. Pe fond, s-a menționat că, stabilirea prețului s-a făcut prin consultarea unor oferte, dar s-a procedat la reducerea prețului ofertei cu 10%, procent considerat o limită modică de negociere.

Celelalte critici au fost respinse pe motiv că, în lipsa unei alte expertize, deși admisă de instanță, dar la care s-a renunțat, nu se poate stabili o altă valoare. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Statul Român prin C.N.A.D.N.R. invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. - Prin interpretarea greșită a actelor depuse de către intimata – reclamantă cererea de renunțare la acțiune și declarația autentificată - instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora. La data de 1 ianuarie 2009, reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la acțiune prin care a arătat că renunță la acțiune exprimându-și acordul atât față de exproprierea terenurilor cât și față de suma de 160.175,50 lei ce reprezintă cuantumul total al despăgubirilor oferite de Statul Român.

Instanța a interpretat greșit și trunchiat conținutul declarației notariale, întrucât în această declarație se preciza că intimata înțelege să renunțe la orice cale de atac împotriva hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, ceea ce înseamnă că renunță la orice acțiune în justiție fără a se preciza că se renunță la calea de atac. - Prin respingerea excepției lipsei de interes a intimatei - reclamante în susținerea cererii de chemare în judecată, s-au încălcat dispozițiile art. 15, art. 9, art. 5, alin. (8) și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004. Interesul este necesar a fi dovedit nu numai la momentul formulării cererii de chemare în judecată, ci ori de câte ori pe parcursul procesului oricare dintre participanții la judecată apelează la una sau alte din formele care alcătuiesc conținutul acțiunii, deci interesul este obligatoriu să subziste pe tot parcursul procesului.

Reclamanta nu mai justifica un interes legitim și actual deoarece s-a declarat de acord cu despăgubirile oferite. - Reclamanta în prezenta cauză nu are calitate procesuală activă întrucât aceasta s-a declarat de acord cu cuantumul despăgubirilor. Exonerând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată fondat recursul, în considerentele celor ce succed. Recurentul, Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, în esență critică hotărârea invocând incidența motivelor de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. Textul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății dar, se încadrează în acest motiv de recurs nu numai schimbarea naturii unui contract ci a oricărui act juridic dedus în justiție, deci chiar a unui act juridic unilateral.

În cauza pendinte, reclamanta, la data de 10 octombrie 2009, a depus la dosarul cauzei (fila 7 dosar apel) cerere de renunțare la acțiune prin care a arătat că este de acord cu exproprierea imobilelor terenuri, construcție, precum și cu acordarea sumei totale de 160.195,5 Ron, echivalentul în lei, a sumei de 34,814 Euro, conform Hotărârii nr. 20 din 30 octombrie 2007. Tot în acest sens, reclamantul a depus și o declarație autentificată (fila 9 dosar apel) sub nr. 1868 di 30 septembrie 2009 la Biroul Notarului Public I.G., prin care declara pe propria răspundere că este de acord să primească cu titlu de despăgubire suma totală de 160.175,50 lei. Or, în condițiile în care reclamanta prin declarație autentificată a fost de acord cu cuantumul despăgubirilor, pe care le-a și încasat, interpretarea actului unilateral, nu poate fi alta, decât aceea de renunțare la acțiunea promovată, pe rolul instanței, împotriva Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA. Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cererea scrisă. Renunțarea la judecată este un act unilateral de dispoziție, prin care reclamantul având capacitatea de a dispune, își manifestă expres voința de a se desista de la judecată. Ea produce numai efecte de ordin procedural, în sensul că reclamantul nu mai poate reveni asupra ei în cursul aceluiași proces. Cererea de renunțare la acțiune și declarația autentificată sub nr. 1868 din 30 septembrie 2009, care constituie acte unilaterale de dispoziție, au fost greșit interpretate de instanța de apel, ca fiind cereri de renunțare la apel, având în vedere că voința reclamantului este clar exprimată, fiind aceea de renunțare la acțiune.

Cu privire la motivele de recurs ce vizează lipsa de interes a reclamantei și lipsa calității procesuale active, trebuie arătat că, renunțarea la acțiune a reclamantei combinată cu acceptarea ofertei de despăgubiri propuse de expropriator reprezintă acte unilaterale de voință, care au drept consecință eliberarea sumelor stabilite ca despăgubire, iar, prin încasarea acestor sume de către persoana expropriată, se stinge orice pretenție a acesteia cu privire la valoarea imobilului expropriat, căci astfel s-ar încălca prevederile art. 5 alin. (5)din Legea nr. 198/2004. Într-o astfel de manifestare de voință este lipsită de interes continuarea acțiunii în contestarea și stabilirea despăgubirilor, căci actul juridic de acceptare a despăgubirilor oferite de expropriator, ca act unilateral, este prin natura sa irevocabil, nemaiputând fi revocat după ce a fost pus în executare prin încasarea despăgubirilor.

Drept urmare, în cauza supusă analizei se fac incidente și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cea de-a doua ipoteză, în sensul aplicării greșite a prevederilor Legii nr. 198/2004. În consecință, hotărârea recurată este nelegală, și fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia și sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C.N.A.D.N.R. S.A împotriva deciziei civile nr. 281 A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, și a încheierii de ședință din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 352 din 13 martie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC S.R.T. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.