ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1333/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1333/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 352 din 13 martie 2009 și încheierea din 7 iulie 2009 pronunțată în dosar
nr. 2610/3/2008 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a admis în
parte acțiunea formulată de reclamanta SC S.R.T. SRL și în consecință a fost
obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamantei suma
de 323.297,5 lei reprezentând diferența dintre cuantumul despăgubirilor
stabilite prin raportul de expertiză, respectiv 483.573 lei și despăgubirea
consemnată și pusă la dispoziția reclamantei, respectiv 160.175,5 lei.
Pentru a dispune în
acest sens, în sinteză instanța a reținut următoarea situație de fapt și de
drept.
Prin H.G. nr.
1127/2007 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes
național „Fluidizarea trafic DN 1 Km-8-100 Km 17 + 100 și centura de nord a Municipiului București obiect 5 B – Extindere la patru benzi a Centurii Rutiere a
Municipiului București pe sectorul cuprins între Km 2 + 400 și intersecția DN2”
și au fost identificate imobilele supuse exproprierii, în anexa acestui act
normativ figurând reclamanta cu suprafața de teren de 342,21 mp.
Această suprafață de
342,21 mp face parte din terenul în suprafață de 9599,16 mp dobândită de
reclamantă de la M.S. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.
6789/1999.
Cu privire la această
suprafață de teren expropriată pârâtul a emis trei hotărâri de stabilire a
despăgubirilor nr. 20, 21 și 22 din 30 octombrie 2007 stabilind o despăgubire
de 47910 Euro, respectiv 160.195,5 sumă care a fost consemnată pe seama și la
dispoziția reclamantei prin recipisele de consemnare nr. 1945384/2, 1945391/2
și 1945408/2.
Prin acțiunea de față
reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor și a solicitat stabilirea unei
juste despăgubiri, la valoarea reală a bunului.
Prin raportul de
expertiză întocmit în cauză s-a stabilit o despăgubire de 137.363 Euro,
echivalent a sumei de 483.573 lei.
Având în vedere
dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 instanța a admis în parte acțiunea
și a obligat pârâta la plata sumei de 323.397,5 lei reprezentând diferența
dintre valoarea terenului și suma consemnată precum și la plata sumei de 5400
lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței
au declarat apel Statul Român prin C.N.A.D.N.R. din România SA și SC S.R.T. SRL.
În motivarea cererii
de apel făcută de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA au fost formulate
următoarele critici:
Într-un prim motiv
s-a susținut că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din
Legea nr. 33/1994 în sensul că nu s-a ținut cont la stabilirea despăgubirilor
de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea
administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și
de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptățite, luând
în considerare și dovezile prezentate de acestea.
Printr-un al doilea
motiv s-a susținut, în ce privește coeficientul de 10% luat în calcul ca și
coeficient de diminuare a prețului în urma negocierii, s-a susținut că este
nerelevant deoarece nu a fost demonstrat criteriul prin care au ajuns la acest
coeficient, iar pe de altă parte, este extrem de mic, existând o mare diferență
dintre prețul de ofertare și cel real, de tranzacționare.
Printr-un al treilea
motiv s-a susținut că nu au fost respectate dispozițiile exprese ale art. 26
alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în sensul că trebuia calculat sporul de
valoare dobândit de restul terenului, spor care trebuia scăzut din valoarea
despăgubirilor.
Curtea de Apel
București, secția a IV-a civilă, prin dosarul nr. 281/A din 21 aprilie 2010, a luat act de renunțarea la judecata cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă SC S.R.T.
SRL, a respins ca nefondată excepția lipsei de interes formulată de Statul
Român prin C.N.A.D.N.R. SA. S-a respins ca nefondat apelul formulat de
apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
În considerentele
hotărârii s-a reținut că interesul reclamantei este dat de stabilirea valorii
juste a imobilului expropriat și că acest interes a fost stabilit de instanța
de fond cu ocazia stabilirii cuantumului despăgubirilor. S-a mai reținut că, la
termenul de judecată din 17 martie 2010 reclamanta a depus o cerere pe care
instanța de apel a calificat-o ca fiind o cerere de renunțare la judecata
apelului. Pe fond, s-a menționat că, stabilirea prețului s-a făcut prin
consultarea unor oferte, dar s-a procedat la reducerea prețului ofertei cu 10%,
procent considerat o limită modică de negociere. Celelalte critici au fost
respinse pe motiv că, în lipsa unei alte expertize, deși admisă de instanță,
dar la care s-a renunțat, nu se poate stabili o altă valoare.
Împotriva acestei din
urmă hotărâri a declarat recurs Statul Român prin C.N.A.D.N.R. invocând
incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
- Prin interpretarea
greșită a actelor depuse de către intimata – reclamantă cererea de renunțare la
acțiune și declarația autentificată - instanța de apel a schimbat înțelesul
lămurit și vădit neîndoielnic al acestora. La data de 1 ianuarie 2009,
reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la acțiune prin care a arătat
că renunță la acțiune exprimându-și acordul atât față de exproprierea
terenurilor cât și față de suma de 160.175,50 lei ce reprezintă cuantumul total
al despăgubirilor oferite de Statul Român. Instanța a interpretat greșit și
trunchiat conținutul declarației notariale, întrucât în această declarație se
preciza că intimata înțelege să renunțe la orice cale de atac împotriva
hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, ceea ce înseamnă că renunță la orice
acțiune în justiție fără a se preciza că se renunță la calea de atac.
- Prin respingerea
excepției lipsei de interes a intimatei - reclamante în susținerea cererii de
chemare în judecată, s-au încălcat dispozițiile art. 15, art. 9, art. 5, alin. (8)
și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004. Interesul este necesar a fi dovedit
nu numai la momentul formulării cererii de chemare în judecată, ci ori de câte
ori pe parcursul procesului oricare dintre participanții la judecată apelează
la una sau alte din formele care alcătuiesc conținutul acțiunii, deci interesul
este obligatoriu să subziste pe tot parcursul procesului. Reclamanta nu mai
justifica un interes legitim și actual deoarece s-a declarat de acord cu
despăgubirile oferite.
- Reclamanta în
prezenta cauză nu are calitate procesuală activă întrucât aceasta s-a declarat
de acord cu cuantumul despăgubirilor.
Exonerând criticile formulate
prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată fondat recursul, în
considerentele celor ce succed.
Recurentul, Statul
Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, în esență critică hotărârea invocând incidența
motivelor de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
Textul dispozițiilor
art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului juridic
dedus judecății dar, se încadrează în acest motiv de recurs nu numai schimbarea
naturii unui contract ci a oricărui act juridic dedus în justiție, deci chiar a
unui act juridic unilateral.
În cauza pendinte,
reclamanta, la data de 10 octombrie 2009, a depus la dosarul cauzei (fila 7 dosar apel) cerere de renunțare la acțiune prin care a arătat că este de acord cu
exproprierea imobilelor terenuri, construcție, precum și cu acordarea sumei
totale de 160.195,5 Ron, echivalentul în lei, a sumei de 34,814 Euro, conform
Hotărârii nr. 20 din 30 octombrie 2007.
Tot în acest sens,
reclamantul a depus și o declarație autentificată (fila 9 dosar apel) sub nr.
1868 di 30 septembrie 2009 la Biroul Notarului Public I.G., prin care declara pe propria răspundere că este de acord să
primească cu titlu de despăgubire suma totală de 160.175,50 lei.
Or, în condițiile în
care reclamanta prin declarație autentificată a fost de acord cu cuantumul
despăgubirilor, pe care le-a și încasat, interpretarea actului unilateral, nu
poate fi alta, decât aceea de renunțare la acțiunea promovată, pe rolul
instanței, împotriva Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Potrivit art. 246
alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată fie
verbal în ședință, fie prin cererea scrisă.
Renunțarea la
judecată este un act unilateral de dispoziție, prin care reclamantul având
capacitatea de a dispune, își manifestă expres voința de a se desista de la
judecată.
Ea produce numai
efecte de ordin procedural, în sensul că reclamantul nu mai poate reveni asupra
ei în cursul aceluiași proces.
Cererea de renunțare
la acțiune și declarația autentificată sub nr. 1868 din 30 septembrie 2009,
care constituie acte unilaterale de dispoziție, au fost greșit interpretate de
instanța de apel, ca fiind cereri de renunțare la apel, având în vedere că
voința reclamantului este clar exprimată, fiind aceea de renunțare la acțiune.
Cu privire la
motivele de recurs ce vizează lipsa de interes a reclamantei și lipsa calității
procesuale active, trebuie arătat că, renunțarea la acțiune a reclamantei
combinată cu acceptarea ofertei de despăgubiri propuse de expropriator
reprezintă acte unilaterale de voință, care au drept consecință eliberarea
sumelor stabilite ca despăgubire, iar, prin încasarea acestor sume de către
persoana expropriată, se stinge orice pretenție a acesteia cu privire la
valoarea imobilului expropriat, căci astfel s-ar încălca prevederile art. 5 alin.
(5)din Legea nr. 198/2004.
Într-o astfel de
manifestare de voință este lipsită de interes continuarea acțiunii în
contestarea și stabilirea despăgubirilor, căci actul juridic de acceptare a
despăgubirilor oferite de expropriator, ca act unilateral, este prin natura sa
irevocabil, nemaiputând fi revocat după ce a fost pus în executare prin
încasarea despăgubirilor.
Drept urmare, în
cauza supusă analizei se fac incidente și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., cea de-a doua ipoteză, în sensul aplicării greșite a prevederilor Legii
nr. 198/2004.
În consecință,
hotărârea recurată este nelegală, și fiind incidente dispozițiile art. 304 pct.
8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. va
admite recursul, va casa decizia și sentința în sensul că va respinge acțiunea
reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C.N.A.D.N.R. S.A împotriva deciziei
civile nr. 281 A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a
civilă, și a încheierii de ședință din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.
Casează decizia
atacată și sentința civilă nr. 352 din 13 martie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC S.R.T.
SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 februarie 2011.