ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7002/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7002/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
prin Sentința civilă nr. 671 din 30 aprilie 2009, a admis în parte cererea
formulată de reclamanta SC I.C. SRL București, în contradictoriu cu Statul
Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
și, pe cale de consecință: a stabilit cuantumul despăgubirii pentru
exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes național a
imobilelor-terenuri în suprafață de 158,94 m.p., respectiv 159,03 m.p.,
proprietatea reclamantei situate în București, șos. O. nr. X, respectiv nr. Y,
cu numerele cadastrale AA și BB, la suma de 285.540 RON.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Hotărârea de
stabilire a despăgubirilor nr. 22/2008, emisă de Comisia de aplicare a Legii
nr. 198/2004, s-au stabilit despăgubirile privitoare la imobilul situat în
București, șos. O. nr. X în suprafață de 158,94 m.p. aflat în proprietatea
reclamantei, la suma de 58.375,48 RON, echivalentul a 15.894 euro, imobilul
proprietatea reclamantei fiind expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate
publică de interes național "fluidizare trafic pe DN1 - Km 8 + 100 - Km 17
+ 000 și centura rutieră în zona de nord a Municipiul București - obiect
5A".
Totodată, prin
Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 24/2008, emisă de Comisia de
aplicare a Legii nr. 198/2004, s-au stabilit despăgubirile privitoare la
imobilul situat în București, șos. O. nr. Y în suprafață de 159,03 m.p. aflat
în proprietatea reclamantei, la suma de 58.408,54 RON, echivalentul a 15.903
euro, imobilul proprietatea reclamantei fiind expropriat pentru realizarea
lucrării de utilitate publică de interes național fluidizare trafic pe DN1 - Km
8 + 100 - Km 17 + 000 și centura rutieră în zona de nord a Municipiul București
- obiect 5A".
Prin cererea de
chemare în judecată de față s-a contestat de către reclamantă cuantumul
despăgubirilor propus de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din
cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România,
valoarea despăgubirilor propuse în conformitate cu art. 6 din Legea nr.
198/2004 fiind așa cum s-a arătat anterior, de 116.783 RON.
Potrivit
dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatorul nemulțumit de
cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se
consideră îndreptățită la despăgubiri pentru exproprierea imobilului, se poate
adresa instanței judecătorești competente în termen de trei ani de la intrarea
în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen
de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea Comisiei prin care
i s-a respins în tot sau în parte cererea de despăgubiri. Acțiunea se
soluționează potrivit dispozițiilor ar. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea
ce privește stabilirea despăgubirii (dispoziție rămasă în vigoare și după
modificarea legislativă a Legii nr. 198/2004, prin Legea nr. 1984/2008 și
O.U.G. nr. 228/2008).
Prin Raportul de
expertiză tehnică judiciară nr. 1971/2009, efectuat de către experții M.D.,
S.R.R. și A.D. (comisie alcătuită din expertul desemnat de către instanță și
din experții desemnați de către părți), ținându-se cont de dispozițiile art. 26
alin. (2) din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit valoarea terenului expropriat la
suma de 285.540 RON la data efectuării expertizei (februarie 2009), respectiv
de 243.245 RON la data emiterii hotărârilor (februarie 2008).
Tribunalul a apreciat
că la stabilirea cuantumului exproprierii se va lua în considerare valoarea
indicată prin raportul de expertiză, de 285.540 RON, întrucât tribunalul a
considerat că aceasta reprezintă valoarea reală a imobilului, în sensul de preț
la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași
unitate administrativ-teritorială.
La aprecierea acestei
situații, tribunalul a avut în vedere că potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994
la care Legea nr. 198/2004 face referire, despăgubirea se compune din valoarea
reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane
îndreptățite.
La calcularea
cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de
prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea
administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum
și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,
luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
În cazul exproprierii
parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de
valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de
prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală
reducere numai a daunelor.
Or, în raport de
aceste dispoziții legale, suma menționată prin raportul de expertiză reflectă
prețul la care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în respectiva
unitate administrativ-teritorială, nefiind prețuri exagerate, cu mult peste
valoarea pe care reclamantul ar putea-o obține pe piața liberă.
Totodată, tribunalul
a reținut că valoarea la care s-a ajuns prin raportul de expertiză este
însușită inclusiv de către expertul parte desemnat de către pârât, care nu a
înțeles să facă opinie separată, această valoare ținând cont și de prețurile cu
care se vând imobilele similare în zonă conform ofertelor anexă la raportul de
expertiză, ceea ce justifică reținerea unei valori mai mari decât cea
menționată în hotărârile de acordare a despăgubirilor contestate.
Având în vedere
dispozițiile legale arătate, precum și considerentele menționate în cele ce
preced, tribunalul a admis cererea și a stabilit cuantumul despăgubirii pentru
expropriere pentru cauză de utilitate publică de interes național a
imobilelor-terenuri în suprafață de 158,94 m.p., respectiv 159,03 m.p.,
proprietatea reclamantei situate în București, șos. O. nr. X, respectiv nr. Y,
cu numerele cadastrale AA și BB, la suma de 285.540 RON și va obliga pârâtul la
plata sumei de 1.000 RON către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată
(onorariu de expertiză).
Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin
Decizia civilă nr. 852 din 15 decembrie 2011, a admis apelul formulat de
apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România cu sediul în București, sector 1, împotriva Sentinței
civile nr. 671 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția
a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC I.C. SRL cu sediul
ales la Cab. Av. "M.C.M." în București, str. sector 2, și pe cale de
consecință, a schimbat în parte sentința, în sensul diminuării despăgubirilor
la suma de 180.220 RON; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
În cadrul apelului,
s-a efectuat la data de 10 ianuarie 2011 o nouă expertiză tehnică de
specialitate, completată cu răspunsul la obiecțiuni, care a conchis că valoarea
terenului la data de 25 februarie 2008 este de 239.700,00 RON, echivalentul a
65.500,00 euro, valoarea acestuia la 19 februarie 2009 (data efectuării
expertizei în primă instanță) este de 228.200,00 RON, echivalentul a 53.100
euro; raportat la septembrie 2010 (data dispunerii expertizei în apel) este de
226.465 RON, echivalentul a 53.420 euro, iar la data de 18 noiembrie 2011 (data
efectuării expertizei completate cu răspunsul la obiecțiuni în apel) este de
180.220 RON, echivalentul a 41.340 euro.
Aceeași expertiză din
apel a stabilit concomitent că prin expropriere nu s-a cauzat reclamantei
niciun prejudiciu, neexistând niciun spor de valoare adus terenului rămas
neexpropriat.
Sub un al doilea
aspect, Curtea a reținut că prețul (sau valoarea) de circulație (piață) a unei
proprietăți imobiliare reprezintă suma estimată la care ar putea fi vândută
aceasta, printr-o tranzacție liberă între părți (vânzător și cumpărător)
informate, decise și prudente. Valoarea de circulație este dată de
interacțiunea dintre cererea și oferta existente la data evaluării.
Sub un al treilea
aspect, Curtea a observat că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, în forma
inițială: "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.
8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire
pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești
competente (...) în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată
hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de
despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului
articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr.
33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce
privește stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de
către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza
hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului
acesteia". Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La
calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține
seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză".
Acest act normativ a
fost modificat prin Legea nr. 184/2008, intrată în vigoare la 3 noiembrie 2008,
prevăzându-se, între altele, prin art. 9 alin. (3), că: "Acțiunea
formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează
potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor
raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art.
15 din prezenta lege". Conform art. 15: "Transferul imobilelor din
proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților
administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de
drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data
consemnării acestora, în condițiile prezentei legi".
Prin O.U.G. nr.
228/2008, intrată în vigoare la 5 ianuarie 2009, fraza a doua a art. 9 alin.
(3) a fost înlăturată, revenindu-se astfel la soluția legislativă anterioară
sub aspectul momentului care trebuie avut în vedere pentru stabilirea
despăgubirilor constând în valoarea imobilului expropriat.
Prima problemă care
s-a ridicat în cauză, date fiind cele două modificări legislative intervenite
după introducerea cererii de chemare în judecată, a fost aceea a aplicării
legii în timp.
Exproprierea este o
operațiune juridică în conținutul căreia intră mai multe acte juridice și fapte
juridice în sens restrâns, de drept public și de drept privat, de drept
substanțial și de drept procesual. Caracterul complex al exproprierii ca
operațiune juridică împiedică reducerea acestei operațiuni doar la unul din
actele juridice componente, cum ar fi actul de declarare a utilității publice
sau hotărârea prin care se dispune exproprierea. Mergând pe același
raționament, dată fiind reglementarea legală a posibilității contestării
cuantumului despăgubirilor ulterior momentului transferului dreptului de proprietate,
se deduce că efecte ale acestei situații juridice se produc și după data
respectivă, mai precis până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești
prin care se soluționează contestația.
De aceea, legea nouă,
în speță O.U.G. nr. 228/2008, se aplică (fără a putea fi considerată
retroactivă) și exproprierii în cauză, ca situație juridică în curs de formare,
modificare la data intrării ei în vigoare (facta pendentia), în aceeași măsură
în care s-ar fi aplicat și Legea nr. 184/2008, dacă nu ar fi fost ulterior
adoptată ordonanța de urgență în discuție.
Pe de altă parte,
principial este corect că un interes economic se prezintă sub forma unei
speranțe legitime la obținerea unei indemnizări și constituie un
"bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului, dacă are o bază legală suficientă (cauza
Broniowski contra Poloniei, Hotărârea din 19 decembrie 2002), chiar dacă
existența sa nu a fost constatată și determinată în cuantum exact printr-o
hotărâre judecătorească definitivă (cauza Pressos Compania Naviera SA și alții
contra Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995).
În speță, dreptul de
creanță pentru o sumă de bani la nivelul valorii imobilului la data
transferului dreptului de proprietate nu s-a născut însă în patrimoniul
reclamanților, deoarece conform celor expuse anterior potrivit dreptului
intern, procedura exproprierii este în curs de desfășurare și, ca atare, se
repercutează asupra sa efectele succesiunii legilor intervenite în toată
această perioadă.
Cea de-a doua
chestiune cu privire la care s-au exprimat puncte de vedere diferite a fost
aceea dacă luarea în considerare a valorii imobilului la altă dată decât aceea
a transferului dreptului de proprietate este prin sine însăși contrară art. 1
din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Partea a doua a
acestui articol înscrie trei condiții în care privarea de un bun reprezintă o
încălcare a titularului asupra acelui bun: - privarea să fie prevăzută de lege,
adică de normele interne aplicabile în materie; - să fie impusă de o cauză de
utilitate publică; - să fie conformă cu principiile generale ale dreptului
internațional. Jurisprudența organelor Convenției a mai adăugat o condiție
specifică situației de privare de proprietate, anume necesitatea indemnizării
corespunzătoare a titularului dreptului.
În cauza Lithgow și
alții contra Regatului Unit, Hotărârea din 8 iulie 1986, reclamantele erau
societăți comerciale de construcții navale și aeronautice, ale căror bunuri au
fost naționalizate. Fără a contesta legitimitatea scopului urmărit de stat,
societățile au pretins că despăgubirile primite erau vădit insuficiente:
guvernul britanic a stabilit un sistem de despăgubire în virtutea căruia
titlurile societăților naționalizate (reclamantele) au fost evaluate pe baza
valorii pe care o aveau cu trei ani înainte de transferul acțiunilor. Guvernul
a precizat că s-a urmărit astfel ca valoarea titlurilor să nu fie alterată de
perspectiva naționalizării. Reclamantele au apreciat că perioada de referință
trebuie să fie mai aproape de data transferului, întrucât valoarea acțiunilor
în realitate a crescut. De asemenea, au subliniat că în dreptul internațional
în general, în situații similare, este avută în vedere ca dată a evaluării data
privării de proprietate sau cea a transferului. Curtea a considerat că
"marja de apreciere" se aplică nu numai cu privire la faptul dacă
naționalizarea a fost de interes public, cât și în privința alegerii
condițiilor de despăgubire. Rolul Curții se limitează în speță la a stabili
dacă, în alegerea modalității de despăgubire, Regatul Unit a depășit puterea sa
largă de apreciere; ea respectă decizia legislativului în acest domeniu, cu
excepția cazului în care aceasta este în mod evident lipsită de o bază
rezonabilă.
În același sens,
într-o cauză mai recentă, Sampsonidis și alții contra Greciei, Hotărârea din 6
decembrie 2007, instanța de contencios european a arătat că, fără plata unei
sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, o privare de proprietate
constituie în mod normal o atingere excesivă care nu poate fi justificată pe
terenul art. 1 din Protocol. Acest articol nu garantează totuși, în toate
cazurile, dreptul la o compensare integrală a pierderii suferite. Obiective
legitime de utilitate publică pot milita pentru o indemnizare inferioară
valorii de piață a bunului (cauza Sfintele mănăstiri contra Greciei, Hotărârea
din 9 decembrie 1994). În continuare, în aceeași hotărâre din anul 2007, Curtea
a apreciat că nu este chemată să cerceteze pe ce bază au stabilit acestea
cuantumul indemnizației. Așadar, Curtea nu s-a substituit instanțelor grecești
pentru a determina baza care trebuie luată în considerare pentru stabilirea
valorii terenului expropriat și a sumelor care trebuie plătite ca urmare a exproprierii
(Malama contra Greciei, cauza 43622/98). Nu există niciun indiciu în dosar că
instanțele ar fi dat dovadă de arbitrariu în stabilirea despăgubirilor. În ce
privește marja de apreciere pe care art. 1 din Protocolul 1 o lasă statelor
(Papachelas contra Greciei, cauza 31423/96), Curtea a considerat că prețul
fixat este rezonabil în raport cu valoarea bunului expropriat. Este de
menționat și faptul că, potrivit legislației interne a Greciei (art. 13 alin.
(1) din Decretul-lege nr. 797/1971, despăgubirea se calculează în raport cu
valoarea reală a bunului expropriat la momentul publicării deciziei care anunță
exproprierea.
De vreme ce instanța
europeană nu a considerat contrară art. 1 din Protocolul nr. 1, luarea în
considerare a valorii bunului cu trei ani înainte de transferul acțiunilor și,
respectiv, la data publicării anunțului privind exproprierea, nu s-a putut
susține că aceasta ar fi apreciat că data față de care urmează să se
stabilească cuantumul despăgubirii la care sunt îndreptățite persoanele
expropriate trebuie să fie în mod obligatoriu cea a transferului dreptului de
proprietate.
Ceea ce a sancționat
în mod consecvent Curtea Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv prin
Decizia-pilot Yetis et autres contra Turciei din 6 iulie 2010, este termenul în
care sunt acordate și plătite despăgubirile care se calculează pornind de la o
valoare a imobilului de la o dată mult anterioară. În această cauză s-a reținut
că în decembrie 2000, administrația a declarat de utilitate publică
exproprierea unui teren agricol, în vederea construirii unui tronson de
autostradă. În privința acordului cu privire la cuantumul despăgubirilor, la 27
decembrie 2002, administrația a sesizat instanța cu o cerere de stabilire a
sumei ce urmează a fi plătită și de înscriere a imobilului pe numele său în
cartea funciară. După efectuarea a trei expertize, instanța a stabilit că, la
data sesizării sale, valoarea terenului era mai mare de 32 miliarde de lire
turcești și a obligat administrația să plătească această sumă de bani într-un
cont blocat, ceea ce s-a îndeplinit la 22 noiembrie 2002. Printr-o hotărâre din
26 noiembrie 2002, definitivă în ce privește transferul dreptului de
proprietate, dar supusă căilor de atac în ce privește cuantumul despăgubirilor,
instanța a ordonat plata acestei sume, fără daune interese moratorii, către
reclamanți. La 18 noiembrie 2003, Curtea de Casație a casat hotărârea primei
instanțe. După efectuarea a două expertize dispuse din oficiu, la 15 octombrie
2004, prima instanță a stabilit cuantumul total al despăgubirilor (la data
sesizării) la mai mult de 68 miliarde de lire turcești și a respins cererea
reclamanților de plată a unor daune interese pentru întârziere.
Reclamanții s-au
plâns de faptul că despăgubirile pentru expropriere nu mai corespund, la
momentul plății, valorii reale a terenului. Curtea a arătat că încălcarea art.
1 din Protocolul nr. 1 constatată își are originea într-o problemă structurală
dată de absența, în dreptul turc, a unui mecanism care să permită
jurisdicțiilor naționale să țină cont de deprecierea care poate interveni prin
efectul conjugat al duratei procedurii și creșterii inflației.
Concluzia este aceea
că, indiferent de data la care se raportează valoarea imobilului ce va fi avută
în vedere pentru stabilirea despăgubirilor, plata trebuie să se facă într-un
termen cât mai scurt calculat începând cu momentul menționat.
De aceea, având în
vedere și faptul că valoarea imobilului poate și să crească, iar nu numai să
scadă, iar soluția trebuie să fie aceeași în ambele cazuri, s-a ținut seama, în
aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de prețul de piață la data
efectuării expertizei în apel, completate prin răspunsul la obiecțiuni, care
prin ipoteză este mai apropiată de momentul plății.
Pe cale de
consecință, dintre cele patru valori stabilite prin expertiza efectuată în
apel, în principiu, s-a avut în vedere cea corespunzătoare despăgubirilor la
data întocmirii raportului final din această fază procesuală.
Sub același aspect,
s-a menționat și faptul că sintagma data efectuării expertizei în apel se
grefează pe ipoteza existenței unei expertize complete din perspectiva
dispozițiilor procesuale care o reglementează.
Astfel, raportat la
normele juridice ale art. 212 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora
"Dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune
întregirea expertizei sau o nouă expertiză", Curtea a apreciat că data
efectuării unei expertize este reprezentată de data la care s-a răspuns la
obiecțiunile formulate de părți, față de raportul de expertiză inițial,
deoarece acest răspuns întregește expertiza și configurează forma sa finală.
Împotriva deciziei
civile mai sus menționate, a declarat recurs Statul Român, prin Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând-o ca
fiind nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., deoarece:
- Critica adusă
deciziei recurate ține de greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
- Raportul de
expertiză întocmit de echipa de experți și omologat are în vedere nu prețul cu
care se vând în mod obișnuit imobilele asemănătoare în aceeași unitate
administrativ-teritorială, ci prețul rezultat dintr-o singură tranzacție
imobiliară.
- Că, prin raportare
la prețul reținut printr-un singur contract de vânzare-cumpărare, au fost
eludate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și, pe cale de consecință,
se impune efectuarea unei noi expertize, care să respecte spiritul legii.
Recursul Statului
Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
este nefondat, pentru următoarele considerente:
În faza de apel,
corect s-a efectuat la data de 10 ianuarie 2001 o nouă expertiză tehnică de
specialitate, completată cu răspunsul la obiecțiuni, care a conchis că valoarea
terenului la data de 25 februarie 2008 este de 239.700,00 RON, echivalentul a
65.500,00 euro, valoarea acestuia la 19 februarie 2009 (data efectuării
expertizei în primă instanță) este de 228.200,00 RON, echivalentul a 53.100
euro; raportat la septembrie 2010 (data dispunerii expertizei în apel) este de
226.465 RON, echivalentul a 53.420 euro, iar la data de 18 noiembrie 2011 (data
efectuării expertizei completate cu răspunsul la obiecțiuni în apel) este de
180.220 RON, echivalentul a 41.340 euro.
Aceeași expertiză din
apel a stabilit concomitent, că prin expropriere, nu s-a cauzat reclamantei
niciun prejudiciu, neexistând niciun spor de valoare adus terenului rămas
neexpropriat.
De asemenea, instanța
de apel a reținut că prețul (sau valoarea) de circulație (piață) a unei
proprietăți imobiliare reprezintă suma estimată la care ar putea fi vândută
aceasta, printr-o tranzacție liberă între părți (vânzător și cumpărător)
informate, decise și prudente. Valoarea de circulație este dată de interacțiunea
dintre cererea și oferta existente la data evaluării.
În același context,
instanța de apel a reținut că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, în forma
inițială: "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la
art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire
pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești
competente (...) în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată
hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de
despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului
articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr.
33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește
stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către
expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii
judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului
acesteia". Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La
calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține
seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză".
Acest act normativ a
fost modificat prin Legea nr. 184/2008, intrată în vigoare la 3 noiembrie 2008,
prevăzându-se, între altele, prin art. 9 alin. (3), că: "Acțiunea
formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează
potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor
raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art.
15 din prezenta lege". Conform art. 15: "Transferul imobilelor din
proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților
administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de
drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data
consemnării acestora, în condițiile prezentei legi".
Exproprierea este o
operațiune juridică în conținutul căreia intră mai multe acte juridice și fapte
juridice în sens restrâns, de drept public și de drept privat, de drept
substanțial și de drept procesual.
Legea nouă, în speță
O.U.G. nr. 228/2008, se aplică și exproprierii în cauză, ca situație juridică
în curs de formare, modificare la data intrării ei în vigoare, în aceeași
măsură în care s-ar fi aplicat și Legea nr. 184/2008, dacă nu ar fi fost
ulterior adoptată ordonanța de urgență în discuție.
Pe de altă parte,
principial este corect că un interes economic se prezintă sub forma unei
speranțe legitime la obținerea unei indemnizări și constituie un
"bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului, dacă are o bază legală suficientă (cauza
Broniowski contra Poloniei, Hotărârea din 19 decembrie 2002), chiar dacă
existența sa nu a fost constatată și determinată în cuantum exact printr-o
hotărâre judecătorească definitivă (cauza Pressos Compania Naviera SA și alții
contra Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995).
În speță, dreptul de
creanță pentru o sumă de bani la nivelul valorii imobilului la data
transferului dreptului de proprietate nu s-a născut însă în patrimoniul
reclamanților, deoarece, conform celor expuse anterior potrivit dreptului
intern, procedura exproprierii este în curs de desfășurare și, ca atare, se
repercutează asupra sa efectele succesiunii legilor intervenite în toată
această perioadă.
O a doua problemă cu
privire la care s-au exprimat puncte de vedere diferite, este aceea dacă luarea
în considerare a valorii imobilului la altă dată decât aceea a transferului
dreptului de proprietate este prin sine însăși contrară art. 1 din Protocolul
nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Din perspectiva
tuturor considerentelor se poate concluziona, pe de o parte, că data întocmirii
raportului de expertiză, din formularea art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994, este data la care s-a răspuns la obiecțiunile formulate, iar, pe de
altă parte, asupra caracterului nefondat al mijlocului de apărare al intimatei,
vizând inexistența obiectului statuat de instanța de apel privind evaluarea în
raport de acest moment precizat.
Analizând aceste
considerații teoretice, a speței prezentate, se observă că valoarea de
circulație a suprafeței de teren în litigiu, la data de 18 noiembrie 2011 (data
efectuării expertizei completate cu răspunsul la obiecțiuni în faza de apel)
este de 180.220 RON, echivalentul a 41.340 euro, nefiind înregistrate niciun
prejudiciu și niciun spor de valoare, impunându-se, pe cale de consecință,
reformarea sentinței civile constatate în acest sens.
Cu privire la
criticile referitoare la explicitarea modului de calcul folosit de către
experții care au efectuat expertiza în primă instanță, instanța de apel corect
a constatat că acestea au rămas fără obiect, în condițiile în care în apel a
fost administrat un nou asemenea mijloc de probă.
De asemenea, instanța
de apel corect a admis apelul ca fondat și a schimbat în parte sentința, în
sensul diminuării despăgubirilor la suma de 180.220 RON, menținând celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru toate aceste
considerente, se va respinge excepția nulității recursului și, de asemenea, se
va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva
Deciziei civile nr. 852 din 15 decembrie 2001 a Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția
nulității recursului.
Respinge recursul
declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România împotriva Deciziei civile nr. 852A din 15
decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
Procesat
de GGC - AZ