ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7002/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 671 din 30 aprilie 2009, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC I.C. SRL București, în contradictoriu cu Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și, pe cale de consecință: a stabilit cuantumul despăgubirii pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes național a imobilelor-terenuri în suprafață de 158,94 m.p., respectiv 159,03 m.p., proprietatea reclamantei situate în București, șos. O. nr. X, respectiv nr. Y, cu numerele cadastrale AA și BB, la suma de 285.540 RON. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 22/2008, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-au stabilit despăgubirile privitoare la imobilul situat în București, șos.

O. nr. X în suprafață de 158,94 m.p. aflat în proprietatea reclamantei, la suma de 58.375,48 RON, echivalentul a 15.894 euro, imobilul proprietatea reclamantei fiind expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes național "fluidizare trafic pe DN1 - Km 8 + 100 - Km 17 + 000 și centura rutieră în zona de nord a Municipiul București - obiect 5A". Totodată, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 24/2008, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-au stabilit despăgubirile privitoare la imobilul situat în București, șos. O. nr. Y în suprafață de 159,03 m.p.

aflat în proprietatea reclamantei, la suma de 58.408,54 RON, echivalentul a 15.903 euro, imobilul proprietatea reclamantei fiind expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes național fluidizare trafic pe DN1 - Km 8 + 100 - Km 17 + 000 și centura rutieră în zona de nord a Municipiul București - obiect 5A". Prin cererea de chemare în judecată de față s-a contestat de către reclamantă cuantumul despăgubirilor propus de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, valoarea despăgubirilor propuse în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004 fiind așa cum s-a arătat anterior, de 116.783 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubiri pentru exproprierea imobilului, se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea Comisiei prin care i s-a respins în tot sau în parte cererea de despăgubiri. Acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor ar. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (dispoziție rămasă în vigoare și după modificarea legislativă a Legii nr. 198/2004, prin Legea nr. 1984/2008 și O.U.G.

nr. 228/2008). Prin Raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1971/2009, efectuat de către experții M.D., S.R.R. și A.D. (comisie alcătuită din expertul desemnat de către instanță și din experții desemnați de către părți), ținându-se cont de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 285.540 RON la data efectuării expertizei (februarie 2009), respectiv de 243.245 RON la data emiterii hotărârilor (februarie 2008). Tribunalul a apreciat că la stabilirea cuantumului exproprierii se va lua în considerare valoarea indicată prin raportul de expertiză, de 285.540 RON, întrucât tribunalul a considerat că aceasta reprezintă valoarea reală a imobilului, în sensul de preț la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași unitate administrativ-teritorială.

La aprecierea acestei situații, tribunalul a avut în vedere că potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care Legea nr. 198/2004 face referire, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor.

Or, în raport de aceste dispoziții legale, suma menționată prin raportul de expertiză reflectă prețul la care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în respectiva unitate administrativ-teritorială, nefiind prețuri exagerate, cu mult peste valoarea pe care reclamantul ar putea-o obține pe piața liberă. Totodată, tribunalul a reținut că valoarea la care s-a ajuns prin raportul de expertiză este însușită inclusiv de către expertul parte desemnat de către pârât, care nu a înțeles să facă opinie separată, această valoare ținând cont și de prețurile cu care se vând imobilele similare în zonă conform ofertelor anexă la raportul de expertiză, ceea ce justifică reținerea unei valori mai mari decât cea menționată în hotărârile de acordare a despăgubirilor contestate.

Având în vedere dispozițiile legale arătate, precum și considerentele menționate în cele ce preced, tribunalul a admis cererea și a stabilit cuantumul despăgubirii pentru expropriere pentru cauză de utilitate publică de interes național a imobilelor-terenuri în suprafață de 158,94 m.p., respectiv 159,03 m.p., proprietatea reclamantei situate în București, șos. O. nr. X, respectiv nr. Y, cu numerele cadastrale AA și BB, la suma de 285.540 RON și va obliga pârâtul la plata sumei de 1.000 RON către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de expertiză).

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin Decizia civilă nr. 852 din 15 decembrie 2011, a admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România cu sediul în București, sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 671 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC I.C. SRL cu sediul ales la Cab. Av. "M.C.M." în București, str. sector 2, și pe cale de consecință, a schimbat în parte sentința, în sensul diminuării despăgubirilor la suma de 180.220 RON; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În cadrul apelului, s-a efectuat la data de 10 ianuarie 2011 o nouă expertiză tehnică de specialitate, completată cu răspunsul la obiecțiuni, care a conchis că valoarea terenului la data de 25 februarie 2008 este de 239.700,00 RON, echivalentul a 65.500,00 euro, valoarea acestuia la 19 februarie 2009 (data efectuării expertizei în primă instanță) este de 228.200,00 RON, echivalentul a 53.100 euro; raportat la septembrie 2010 (data dispunerii expertizei în apel) este de 226.465 RON, echivalentul a 53.420 euro, iar la data de 18 noiembrie 2011 (data efectuării expertizei completate cu răspunsul la obiecțiuni în apel) este de 180.220 RON, echivalentul a 41.340 euro.

Aceeași expertiză din apel a stabilit concomitent că prin expropriere nu s-a cauzat reclamantei niciun prejudiciu, neexistând niciun spor de valoare adus terenului rămas neexpropriat. Sub un al doilea aspect, Curtea a reținut că prețul (sau valoarea) de circulație (piață) a unei proprietăți imobiliare reprezintă suma estimată la care ar putea fi vândută aceasta, printr-o tranzacție liberă între părți (vânzător și cumpărător) informate, decise și prudente. Valoarea de circulație este dată de interacțiunea dintre cererea și oferta existente la data evaluării.

Sub un al treilea aspect, Curtea a observat că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, în forma inițială: "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente (...) în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia". Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză". Acest act normativ a fost modificat prin Legea nr. 184/2008, intrată în vigoare la 3 noiembrie 2008, prevăzându-se, între altele, prin art. 9 alin. (3), că: "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din prezenta lege". Conform art. 15: "Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi". Prin O.U.G. nr. 228/2008, intrată în vigoare la 5 ianuarie 2009, fraza a doua a art. 9 alin. (3) a fost înlăturată, revenindu-se astfel la soluția legislativă anterioară sub aspectul momentului care trebuie avut în vedere pentru stabilirea despăgubirilor constând în valoarea imobilului expropriat.

Prima problemă care s-a ridicat în cauză, date fiind cele două modificări legislative intervenite după introducerea cererii de chemare în judecată, a fost aceea a aplicării legii în timp. Exproprierea este o operațiune juridică în conținutul căreia intră mai multe acte juridice și fapte juridice în sens restrâns, de drept public și de drept privat, de drept substanțial și de drept procesual. Caracterul complex al exproprierii ca operațiune juridică împiedică reducerea acestei operațiuni doar la unul din actele juridice componente, cum ar fi actul de declarare a utilității publice sau hotărârea prin care se dispune exproprierea.

Mergând pe același raționament, dată fiind reglementarea legală a posibilității contestării cuantumului despăgubirilor ulterior momentului transferului dreptului de proprietate, se deduce că efecte ale acestei situații juridice se produc și după data respectivă, mai precis până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația. De aceea, legea nouă, în speță O.U.G. nr. 228/2008, se aplică (fără a putea fi considerată retroactivă) și exproprierii în cauză, ca situație juridică în curs de formare, modificare la data intrării ei în vigoare (facta pendentia), în aceeași măsură în care s-ar fi aplicat și Legea nr. 184/2008, dacă nu ar fi fost ulterior adoptată ordonanța de urgență în discuție.

Pe de altă parte, principial este corect că un interes economic se prezintă sub forma unei speranțe legitime la obținerea unei indemnizări și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, dacă are o bază legală suficientă (cauza Broniowski contra Poloniei, Hotărârea din 19 decembrie 2002), chiar dacă existența sa nu a fost constatată și determinată în cuantum exact printr-o hotărâre judecătorească definitivă (cauza Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995). În speță, dreptul de creanță pentru o sumă de bani la nivelul valorii imobilului la data transferului dreptului de proprietate nu s-a născut însă în patrimoniul reclamanților, deoarece conform celor expuse anterior potrivit dreptului intern, procedura exproprierii este în curs de desfășurare și, ca atare, se repercutează asupra sa efectele succesiunii legilor intervenite în toată această perioadă.

Cea de-a doua chestiune cu privire la care s-au exprimat puncte de vedere diferite a fost aceea dacă luarea în considerare a valorii imobilului la altă dată decât aceea a transferului dreptului de proprietate este prin sine însăși contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Partea a doua a acestui articol înscrie trei condiții în care privarea de un bun reprezintă o încălcare a titularului asupra acelui bun: - privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; - să fie impusă de o cauză de utilitate publică; - să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Jurisprudența organelor Convenției a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate, anume necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului.

În cauza Lithgow și alții contra Regatului Unit, Hotărârea din 8 iulie 1986, reclamantele erau societăți comerciale de construcții navale și aeronautice, ale căror bunuri au fost naționalizate. Fără a contesta legitimitatea scopului urmărit de stat, societățile au pretins că despăgubirile primite erau vădit insuficiente: guvernul britanic a stabilit un sistem de despăgubire în virtutea căruia titlurile societăților naționalizate (reclamantele) au fost evaluate pe baza valorii pe care o aveau cu trei ani înainte de transferul acțiunilor. Guvernul a precizat că s-a urmărit astfel ca valoarea titlurilor să nu fie alterată de perspectiva naționalizării. Reclamantele au apreciat că perioada de referință trebuie să fie mai aproape de data transferului, întrucât valoarea acțiunilor în realitate a crescut.

De asemenea, au subliniat că în dreptul internațional în general, în situații similare, este avută în vedere ca dată a evaluării data privării de proprietate sau cea a transferului. Curtea a considerat că "marja de apreciere" se aplică nu numai cu privire la faptul dacă naționalizarea a fost de interes public, cât și în privința alegerii condițiilor de despăgubire. Rolul Curții se limitează în speță la a stabili dacă, în alegerea modalității de despăgubire, Regatul Unit a depășit puterea sa largă de apreciere; ea respectă decizia legislativului în acest domeniu, cu excepția cazului în care aceasta este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă.

În același sens, într-o cauză mai recentă, Sampsonidis și alții contra Greciei, Hotărârea din 6 decembrie 2007, instanța de contencios european a arătat că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, o privare de proprietate constituie în mod normal o atingere excesivă care nu poate fi justificată pe terenul art. 1 din Protocol. Acest articol nu garantează totuși, în toate cazurile, dreptul la o compensare integrală a pierderii suferite. Obiective legitime de utilitate publică pot milita pentru o indemnizare inferioară valorii de piață a bunului (cauza Sfintele mănăstiri contra Greciei, Hotărârea din 9 decembrie 1994). În continuare, în aceeași hotărâre din anul 2007, Curtea a apreciat că nu este chemată să cerceteze pe ce bază au stabilit acestea cuantumul indemnizației.

Așadar, Curtea nu s-a substituit instanțelor grecești pentru a determina baza care trebuie luată în considerare pentru stabilirea valorii terenului expropriat și a sumelor care trebuie plătite ca urmare a exproprierii (Malama contra Greciei, cauza 43622/98). Nu există niciun indiciu în dosar că instanțele ar fi dat dovadă de arbitrariu în stabilirea despăgubirilor. În ce privește marja de apreciere pe care art. 1 din Protocolul 1 o lasă statelor (Papachelas contra Greciei, cauza 31423/96), Curtea a considerat că prețul fixat este rezonabil în raport cu valoarea bunului expropriat. Este de menționat și faptul că, potrivit legislației interne a Greciei (art. 13 alin. (1) din Decretul-lege nr. 797/1971, despăgubirea se calculează în raport cu valoarea reală a bunului expropriat la momentul publicării deciziei care anunță exproprierea.

De vreme ce instanța europeană nu a considerat contrară art. 1 din Protocolul nr. 1, luarea în considerare a valorii bunului cu trei ani înainte de transferul acțiunilor și, respectiv, la data publicării anunțului privind exproprierea, nu s-a putut susține că aceasta ar fi apreciat că data față de care urmează să se stabilească cuantumul despăgubirii la care sunt îndreptățite persoanele expropriate trebuie să fie în mod obligatoriu cea a transferului dreptului de proprietate. Ceea ce a sancționat în mod consecvent Curtea Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv prin Decizia-pilot Yetis et autres contra Turciei din 6 iulie 2010, este termenul în care sunt acordate și plătite despăgubirile care se calculează pornind de la o valoare a imobilului de la o dată mult anterioară.

În această cauză s-a reținut că în decembrie 2000, administrația a declarat de utilitate publică exproprierea unui teren agricol, în vederea construirii unui tronson de autostradă. În privința acordului cu privire la cuantumul despăgubirilor, la 27 decembrie 2002, administrația a sesizat instanța cu o cerere de stabilire a sumei ce urmează a fi plătită și de înscriere a imobilului pe numele său în cartea funciară. După efectuarea a trei expertize, instanța a stabilit că, la data sesizării sale, valoarea terenului era mai mare de 32 miliarde de lire turcești și a obligat administrația să plătească această sumă de bani într-un cont blocat, ceea ce s-a îndeplinit la 22 noiembrie 2002. Printr-o hotărâre din 26 noiembrie 2002, definitivă în ce privește transferul dreptului de proprietate, dar supusă căilor de atac în ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța a ordonat plata acestei sume, fără daune interese moratorii, către reclamanți.

La 18 noiembrie 2003, Curtea de Casație a casat hotărârea primei instanțe. După efectuarea a două expertize dispuse din oficiu, la 15 octombrie 2004, prima instanță a stabilit cuantumul total al despăgubirilor (la data sesizării) la mai mult de 68 miliarde de lire turcești și a respins cererea reclamanților de plată a unor daune interese pentru întârziere. Reclamanții s-au plâns de faptul că despăgubirile pentru expropriere nu mai corespund, la momentul plății, valorii reale a terenului. Curtea a arătat că încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 constatată își are originea într-o problemă structurală dată de absența, în dreptul turc, a unui mecanism care să permită jurisdicțiilor naționale să țină cont de deprecierea care poate interveni prin efectul conjugat al duratei procedurii și creșterii inflației.

Concluzia este aceea că, indiferent de data la care se raportează valoarea imobilului ce va fi avută în vedere pentru stabilirea despăgubirilor, plata trebuie să se facă într-un termen cât mai scurt calculat începând cu momentul menționat. De aceea, având în vedere și faptul că valoarea imobilului poate și să crească, iar nu numai să scadă, iar soluția trebuie să fie aceeași în ambele cazuri, s-a ținut seama, în aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de prețul de piață la data efectuării expertizei în apel, completate prin răspunsul la obiecțiuni, care prin ipoteză este mai apropiată de momentul plății. Pe cale de consecință, dintre cele patru valori stabilite prin expertiza efectuată în apel, în principiu, s-a avut în vedere cea corespunzătoare despăgubirilor la data întocmirii raportului final din această fază procesuală.

Sub același aspect, s-a menționat și faptul că sintagma data efectuării expertizei în apel se grefează pe ipoteza existenței unei expertize complete din perspectiva dispozițiilor procesuale care o reglementează. Astfel, raportat la normele juridice ale art. 212 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză", Curtea a apreciat că data efectuării unei expertize este reprezentată de data la care s-a răspuns la obiecțiunile formulate de părți, față de raportul de expertiză inițial, deoarece acest răspuns întregește expertiza și configurează forma sa finală. Împotriva deciziei civile mai sus menționate, a declarat recurs Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece: - Critica adusă deciziei recurate ține de greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. - Raportul de expertiză întocmit de echipa de experți și omologat are în vedere nu prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele asemănătoare în aceeași unitate administrativ-teritorială, ci prețul rezultat dintr-o singură tranzacție imobiliară. - Că, prin raportare la prețul reținut printr-un singur contract de vânzare-cumpărare, au fost eludate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și, pe cale de consecință, se impune efectuarea unei noi expertize, care să respecte spiritul legii.

Recursul Statului Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România este nefondat, pentru următoarele considerente: În faza de apel, corect s-a efectuat la data de 10 ianuarie 2001 o nouă expertiză tehnică de specialitate, completată cu răspunsul la obiecțiuni, care a conchis că valoarea terenului la data de 25 februarie 2008 este de 239.700,00 RON, echivalentul a 65.500,00 euro, valoarea acestuia la 19 februarie 2009 (data efectuării expertizei în primă instanță) este de 228.200,00 RON, echivalentul a 53.100 euro; raportat la septembrie 2010 (data dispunerii expertizei în apel) este de 226.465 RON, echivalentul a 53.420 euro, iar la data de 18 noiembrie 2011 (data efectuării expertizei completate cu răspunsul la obiecțiuni în apel) este de 180.220 RON, echivalentul a 41.340 euro.

Aceeași expertiză din apel a stabilit concomitent, că prin expropriere, nu s-a cauzat reclamantei niciun prejudiciu, neexistând niciun spor de valoare adus terenului rămas neexpropriat. De asemenea, instanța de apel a reținut că prețul (sau valoarea) de circulație (piață) a unei proprietăți imobiliare reprezintă suma estimată la care ar putea fi vândută aceasta, printr-o tranzacție liberă între părți (vânzător și cumpărător) informate, decise și prudente. Valoarea de circulație este dată de interacțiunea dintre cererea și oferta existente la data evaluării.

În același context, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, în forma inițială: "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente (...) în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia". Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză". Acest act normativ a fost modificat prin Legea nr. 184/2008, intrată în vigoare la 3 noiembrie 2008, prevăzându-se, între altele, prin art. 9 alin. (3), că: "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din prezenta lege". Conform art. 15: "Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi". Exproprierea este o operațiune juridică în conținutul căreia intră mai multe acte juridice și fapte juridice în sens restrâns, de drept public și de drept privat, de drept substanțial și de drept procesual.

Legea nouă, în speță O.U.G. nr. 228/2008, se aplică și exproprierii în cauză, ca situație juridică în curs de formare, modificare la data intrării ei în vigoare, în aceeași măsură în care s-ar fi aplicat și Legea nr. 184/2008, dacă nu ar fi fost ulterior adoptată ordonanța de urgență în discuție.

Pe de altă parte, principial este corect că un interes economic se prezintă sub forma unei speranțe legitime la obținerea unei indemnizări și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, dacă are o bază legală suficientă (cauza Broniowski contra Poloniei, Hotărârea din 19 decembrie 2002), chiar dacă existența sa nu a fost constatată și determinată în cuantum exact printr-o hotărâre judecătorească definitivă (cauza Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995). În speță, dreptul de creanță pentru o sumă de bani la nivelul valorii imobilului la data transferului dreptului de proprietate nu s-a născut însă în patrimoniul reclamanților, deoarece, conform celor expuse anterior potrivit dreptului intern, procedura exproprierii este în curs de desfășurare și, ca atare, se repercutează asupra sa efectele succesiunii legilor intervenite în toată această perioadă.

O a doua problemă cu privire la care s-au exprimat puncte de vedere diferite, este aceea dacă luarea în considerare a valorii imobilului la altă dată decât aceea a transferului dreptului de proprietate este prin sine însăși contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Din perspectiva tuturor considerentelor se poate concluziona, pe de o parte, că data întocmirii raportului de expertiză, din formularea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este data la care s-a răspuns la obiecțiunile formulate, iar, pe de altă parte, asupra caracterului nefondat al mijlocului de apărare al intimatei, vizând inexistența obiectului statuat de instanța de apel privind evaluarea în raport de acest moment precizat.

Analizând aceste considerații teoretice, a speței prezentate, se observă că valoarea de circulație a suprafeței de teren în litigiu, la data de 18 noiembrie 2011 (data efectuării expertizei completate cu răspunsul la obiecțiuni în faza de apel) este de 180.220 RON, echivalentul a 41.340 euro, nefiind înregistrate niciun prejudiciu și niciun spor de valoare, impunându-se, pe cale de consecință, reformarea sentinței civile constatate în acest sens. Cu privire la criticile referitoare la explicitarea modului de calcul folosit de către experții care au efectuat expertiza în primă instanță, instanța de apel corect a constatat că acestea au rămas fără obiect, în condițiile în care în apel a fost administrat un nou asemenea mijloc de probă.

De asemenea, instanța de apel corect a admis apelul ca fondat și a schimbat în parte sentința, în sensul diminuării despăgubirilor la suma de 180.220 RON, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pentru toate aceste considerente, se va respinge excepția nulității recursului și, de asemenea, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva Deciziei civile nr. 852 din 15 decembrie 2001 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Deciziei civile nr. 852A din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AZ