ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 8 iulie 2008,

contestatoarea N.D. a solicitat Tribunalului București în contradictoriu cu

intimatul Municipiul București prin Primar general pentru ca prin hotărârea ce

o va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 10667 din 29 mai 2008 prin

care i-a fost respinsă notificarea privind acordarea de măsuri reparatorii

pentru terenul în suprafață de 319 mp situat în București

Prin sentința civilă nr. 1569 din 20

octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost

respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de N.D.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut următoarele:

Prin actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 10726 din 9 august 1983 de Notariatul de Stat al

Sectorului 3 București, P.I. a înstrăinat cumpărătorilor T.C. și T.D. un

apartament compus din trei camere, hol, vestibul, bucătărie și baie situat în

București.

Terenul în suprafață de 319 mp a

urmat regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

În urma divorțului, imobilul –

construcție a fost dobândit de N. (fostă T.)D., așa cum rezultă din sentința

civilă nr. 4929/1986 a Judecătoriei sectorului 3 București.

Potrivit adresei nr. 3718/2006 emisă

de Primăria Municipiului București (f. 15) construcția a fost trecută în

proprietatea statului prin expropriere de la aceeași persoană, conform

Decretului nr. 98/1989, în decretul anexă la poziția 996 figurând reclamanta cu

suprafața de 268 mp, teren și construcție în suprafață de 136,8 mp.

Din adresa nr. 2746/2001 a Primăriei

Sectorului 3 București rezultă că la data de 13 februarie 1989 imobilul

construcție a fost demolat.

A mai reținut prima instanță, că

prin notificare, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii pentru terenul în

suprafață de 319 mp.

Potrivit art. 2 și art. 8 din Legea

nr. 10/2001, bunul în discuție este exclus din domeniul de aplicare al legii

speciale, fiind reglementat de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Pe de altă parte, chiar reținând

aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu, nu s-a aflat

niciodată în patrimoniul contestatoarei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel contestatoarea N.D. criticând-o ca nelegală și netemeinică

întrucât, în speță, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 18/1991,

proprietar al terenului la data preluării fiind aceasta.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 97/A din

16 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea N.D.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut în considerente că în mod corect prima instanță a stabilit că

terenul în litigiu în suprafață de 319 mp, este exclus domeniului de aplicare a

Legii nr. 10/2001, regimul juridic al acestuia fiind reglementat prin

dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Împotriva acestei din urmă decizii a

declarat recurs contestatoarea N.D. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Dezvoltând critica de nelegalitate

recurenta a arătat că la data preluării imobilului de către stat proprietara

terenului în litigiu era aceasta.

Faptul că nu ar avea vocație la

dobândirea proprietății terenului nu este pertinent, întrucât, pe de o parte a

cumpărat o locuință edificată pe acest teren, prețul incluzând și terenul, iar

dacă prin jocul întâmplării casa nu ar fi fost demolată ar fi fost acum

proprietar al terenului.

A mai arătat recurenta, că

trimiterea la Legea nr. 18/1991 nu este o soluție, deoarece construcția a fost

demolată, iar pe teren s-a construit un alt imobil.

Față de cele expuse, recurenta a

solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârilor atacate și

rejudecând cauza să fie obligată intimata să emită o dispoziție prin care să se

dispună restituirea în echivalent a terenului în litigiu.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate,

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 10726 din 9 august 1983, contestatoarea și fostul său soț T.C.

au dobândit imobilul – construcție situat în București, prin vânzare de la

numitul P.I.

Terenul în litigiu în suprafață de

319 mp a urmat regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. (2) din Legea nr.

58/1974, cu recunoașterea dreptului de folosință al cumpărătorilor asupra

terenului pe durata existenței construcției.

Art. 1 din Legea nr. 10/2001 care

stabilește domeniul de aplicare al acestei legi, nu cuprinde în categoria

preluărilor abuzive și trecerea în proprietatea statului a terenului în baza

Legii nr. 58/1974.

În acest sens sunt și prevederile

art. 1 pct. 1.4 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2007, care menționează că legiuitorul de

după anul 1989 a soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor

construcțiilor.

Cât privește ipoteza în care,

ulterior înstrăinării, construcția proprietatea dobânditorului a fost preluată

și mai apoi demolată, acesta din urmă neavând dreptul/vocația de a obține titlu

de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, regimul juridic

al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenței prezentei legi în

favoarea persoanei îndreptățite – proprietar al terenului la data trecerii în

proprietatea statului.

În consecință, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de contestatoarea N.D. va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta N.D. împotriva deciziei nr. 97 A din 16 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 ianuarie 2010

.