ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 iulie 2008, contestatoarea N.D. a solicitat Tribunalului București în contradictoriu cu intimatul Municipiul București prin Primar general pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 10667 din 29 mai 2008 prin care i-a fost respinsă notificarea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 319 mp situat în București Prin sentința civilă nr. 1569 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de N.D. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut următoarele: Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10726 din 9 august 1983 de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, P.I.

a înstrăinat cumpărătorilor T.C. și T.D. un apartament compus din trei camere, hol, vestibul, bucătărie și baie situat în București. Terenul în suprafață de 319 mp a urmat regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974. În urma divorțului, imobilul – construcție a fost dobândit de N. (fostă T.)D., așa cum rezultă din sentința civilă nr. 4929/1986 a Judecătoriei sectorului 3 București. Potrivit adresei nr. 3718/2006 emisă de Primăria Municipiului București (f. 15) construcția a fost trecută în proprietatea statului prin expropriere de la aceeași persoană, conform Decretului nr. 98/1989, în decretul anexă la poziția 996 figurând reclamanta cu suprafața de 268 mp, teren și construcție în suprafață de 136,8 mp.

Din adresa nr. 2746/2001 a Primăriei Sectorului 3 București rezultă că la data de 13 februarie 1989 imobilul construcție a fost demolat. A mai reținut prima instanță, că prin notificare, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 319 mp. Potrivit art. 2 și art. 8 din Legea nr. 10/2001, bunul în discuție este exclus din domeniul de aplicare al legii speciale, fiind reglementat de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. Pe de altă parte, chiar reținând aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu, nu s-a aflat niciodată în patrimoniul contestatoarei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea N.D. criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât, în speță, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 18/1991, proprietar al terenului la data preluării fiind aceasta.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 97/A din 16 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea N.D. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut în considerente că în mod corect prima instanță a stabilit că terenul în litigiu în suprafață de 319 mp, este exclus domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001, regimul juridic al acestuia fiind reglementat prin dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs contestatoarea N.D. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând critica de nelegalitate recurenta a arătat că la data preluării imobilului de către stat proprietara terenului în litigiu era aceasta.

Faptul că nu ar avea vocație la dobândirea proprietății terenului nu este pertinent, întrucât, pe de o parte a cumpărat o locuință edificată pe acest teren, prețul incluzând și terenul, iar dacă prin jocul întâmplării casa nu ar fi fost demolată ar fi fost acum proprietar al terenului. A mai arătat recurenta, că trimiterea la Legea nr. 18/1991 nu este o soluție, deoarece construcția a fost demolată, iar pe teren s-a construit un alt imobil. Față de cele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârilor atacate și rejudecând cauza să fie obligată intimata să emită o dispoziție prin care să se dispună restituirea în echivalent a terenului în litigiu. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10726 din 9 august 1983, contestatoarea și fostul său soț T.C. au dobândit imobilul – construcție situat în București, prin vânzare de la numitul P.I. Terenul în litigiu în suprafață de 319 mp a urmat regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, cu recunoașterea dreptului de folosință al cumpărătorilor asupra terenului pe durata existenței construcției. Art. 1 din Legea nr. 10/2001 care stabilește domeniul de aplicare al acestei legi, nu cuprinde în categoria preluărilor abuzive și trecerea în proprietatea statului a terenului în baza Legii nr. 58/1974. În acest sens sunt și prevederile art. 1 pct. 1.4 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G.

nr. 250/2007, care menționează că legiuitorul de după anul 1989 a soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor. Cât privește ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcția proprietatea dobânditorului a fost preluată și mai apoi demolată, acesta din urmă neavând dreptul/vocația de a obține titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenței prezentei legi în favoarea persoanei îndreptățite – proprietar al terenului la data trecerii în proprietatea statului. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de contestatoarea N.D. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.D. împotriva deciziei nr. 97 A din 16 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010 .