ÎCCJ, decizie (scj.ro #114115)

Terenuri agricole situate în intravilan. Expropriere în vederea strămutării unei localități. Criterii de stabilire a despăgubirilor.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic :

expropriere

- utilitate publică

- despăgubiri

- categorie de folosință

Legea nr. 33/1994, art. 1, art. 21, art. 26

Din conținutul dispozițiilor alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994, rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura înlocuirea în patrimoniul persoanei expropriate a valorii bunului de a cărui proprietate a fost lipsit. Noțiunile de „dreaptă despăgubire” și „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, nu pot fi interpretate decât în sensul că persoana expropriată este îndreptățită la obținerea valorii de înlocuire a terenului de care a fost efectiv lipsită.

Astfel, dacă la data declanșării procedurii de expropriere, imobilele aveau destinația de terenuri

agricole situate în extravilan, valoarea despăgubirilor trebuie să se determine prin raportare la prețuri cu care se vând, în mod obișnuit, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeași unitate-administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, în conformitate cu prevederile art. 1 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, și nu prin raportare la terenuri intravilane (categorie de folosință pe care imobilele nu o aveau la momentul exproprierii în fapt, chiar dacă înainte de finalizarea procedurii de expropriere, pe aceste terenuri au fost edificate construcții).

Secția I civilă, decizia nr.585 din 19 februarie 2014

Prin încheierea din data de 13.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanta Comuna Rast, prin Primar, în contradictoriu cu pârâții G.M., I.(E.)I., T.F., C.O., T.O.C., R.(M.)I., B.L., I.M., I.E., B.A., B.A., T.I., P.F., I.(I.)E., B.(I.)F., R.V., V.A., B.A.C., P.D. și E.I. și a cererii reconvenționale formulată de pârâta-reclamantă S.M.

Prin încheierea din 27.05.2011, Tribunalul Dolj a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Vâlcea, reținând că prin încheierea nr.3985 din 12.05.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă cererea de strămutare formulată de pârâta-reclamantă S.M.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea.

Tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată având caracter principal, reclamanta Comuna Rast, reprezentată prin Primar, a chemat în judecată pe pârâții menționați mai sus, solicitând să se dispună exproprierea unei suprafețe totale de 35,85 ha teren aflat în proprietatea acestora și stabilirea despăgubirilor ce se cuvine fiecăruia dintre ei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pentru înlăturarea efectelor distructive ale inundațiilor care au avut loc în primăvara anului 2006, după consultarea locuitorilor comunei, Consiliul Local Rast a hotărât strămutarea localității pe un alt amplasament care să îndeplinească  condițiile naturale de siguranță la inundații.

În acest scop, reclamanta a cumpărat suprafața de 233,69 ha și a făcut oferte de cumpărare către pârâți, care în final au refuzat să vândă. Urmare acestui refuz, reclamanta a recurs la procedura exproprierii, parcurgând etapele prevăzute de Legea nr.33/1994.

Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă  S.M. a solicitat obligarea reclamantei-pârâte Comuna Rast la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de despăgubiri, constând în contravaloarea culturii de grâu distruse în anul 2006 de pe terenul său, a cheltuielilor de arat și semănat, precum și contravaloarea lipsei de folosință a terenului în anul 2007.

În motivarea cererii, pârâta-reclamantă a susținut că este proprietara unui teren în suprafață de 1,22 ha situat pe raza Comunei Rast, pe care s-a dispus strămutarea noii localități. Pe acest teren, reclamanta-pârâtă a edificat fără acordul său case de locuit pentru persoane sinistrate, fără a se realiza procedura exproprierii și fără a se acorda o prealabilă și dreaptă despăgubire.

Prin întâmpinările depuse, pârâții au contestat inițial atât necesitatea exproprierii, cât și procedura pretins a fi fost realizată de către reclamantă în acest scop; au arătat că pe terenurile deținute în proprietatea lor, a căror expropriere se solicită, au început lucrările de edificare a drumurilor și construcțiilor.

Pârâții au solicitat ca stabilirea despăgubirilor ce li se cuvin să se facă în funcție de valoarea reală a terenurilor și de încadrarea acestora în categoria de terenuri intravilane care dispun de toate facilitățile; de asemenea, au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul ce le-a fost cauzat prin distrugerea culturilor și lipsa de folosință a terenurilor.

Pe parcursul judecății, toți pârâții au declarat că sunt de acord cu exproprierea, solicitând stabilirea despăgubirilor în funcție de toate criteriile prevăzute de Legea nr.33/1994 și de cele menționate în întâmpinări.

Prin sentința civilă nr.1709 din 15.11.2012, Tribunalul Vâlcea a admis cererea principală, cu completările și precizările ulterioare, formulată de reclamantă și cererea reconvențională, a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor situate pe raza comunei Rast, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză ; a fost obligată reclamanta să plătească fiecărui pârât sumele înscrise în tabelul cuprins în raportul de expertiză întocmit de  expertul H.D. și sumele înscrise în coloana finală (,,lipsă de folosință”), cu titlu de despăgubiri civile compuse din valoarea terenurilor și valoarea lipsei de folosință.

Tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat să se dispună exproprierea terenurilor aparținând pârâților și stabilirea despăgubirilor care se cuvin fiecăruia dintre aceștia.

În cursul judecății, în fața Tribunalului Dolj, au fost introduși în cauză și pârâții I.C. și B.M., față de împrejurarea că potrivit titlurilor de proprietate, aceștia au calitatea de coproprietari ai unor terenuri a căror expropriere a fost solicitată.

Prin Hotărârea nr.10 din 01.05.2006 a Consiliului Local Rast s-a aprobat strămutarea Comunei Rast în tarlalele „Via Boierului” și „Coasta Pisacov”, iar prin Hotărârea nr.17 din 28.06.2006 a fost aprobat Planul Urbanistic General al localității Rast, pe noua vatră de sat.

La data de 08.08.2006, reclamanta a solicitat Consiliului Județean Dolj să declare, ca fiind de utilitate publică, lucrările necesare stabilirii noului amplasament al Comunei Rast, față de Hotărârea nr.10/2006 și de faptul că proprietarii terenurilor din cele două tarlale nu mai sunt de acord cu înstrăinarea acestora.

Prin Hotărârea nr.142 din 14.08.2006, Consiliul Județean Dolj a declarat utilitatea publică de interes local a lucrării de strămutare a Comunei Rast, calitatea de expropriator revenind Comunei Rast, prin consiliul local.

A mai reținut tribunalul că aspectele referitoare la identificarea terenurilor și la stabilirea despăgubirilor ce se cuvin fiecărui pârât în raport de criteriile prevăzute expres de  art.26 alin. (1) și (2) din Legea nr.33/1994 au format obiectul unor expertize tehnice judiciare.

În cursul judecății în fața Tribunalului Dolj a fost întocmit un raport de expertiză de către o comisie formată din trei experți. Cu privire la concluziile acestei expertize, reclamanta a formulat obiecțiuni vizând greșita încadrare a terenurilor în categoria intravilan și la valoarea acestora. Cu ocazia discutării acestor obiecțiuni, instanța a respins obiecțiunea referitoare la categoria terenurilor.

Ulterior, în ședința publică din 18.02.2011, Tribunalul Dolj a dispus efectuarea unei noi expertize de către comisia de experți stabilită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994.

După înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Vâlcea, ca efect al strămutării, în ședința publică din 30.06.2011, instanța a păstrat dispoziția de refacere a expertizei, dispunând întocmirea unei expertize în specialitatea topografie, în scopul identificării terenurilor aparținând pârâților, supuse exproprierii și a unei expertize în specialitatea „evaluarea proprietății imobiliare”.

Prin raportul de expertiză întocmit de expertul topograf  au fost identificate terenurile supuse exproprierii, care aparțin pârâților. Cu privire la categoria de folosință a acestora, expertul a concluzionat că majoritatea terenurilor sunt situate în intravilan, astfel cum rezultă prin aplicarea Planului Urbanistic General aprobat în anul 2006.

Concluziile experților desemnați pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pârâților au fost consemnate în expertizele întocmite de experții H.D., D.N. și M.F., cu completările ulterioare.

Părțile au avut poziții procesuale divergente cu privire la categoria terenurilor, respectiv dacă acestea au categoria de folosință „intravilan” sau „extravilan”, cu consecințe pe planul evaluării terenurilor.

Față de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar în specialitatea topografie, întemeiate pe aplicarea în teren a planului urbanistic general aprobat de reclamantă în anul 2006, de susținerea reprezentantului acesteia, consemnată în încheierea de ședință din 13.09.2010, potrivit căreia în prezent terenurile sunt situate în  intravilan, precum și de situația actuală a terenurilor care sunt ocupate în mare parte de construcții și utilități, aspect necontestat, tribunalul a apreciat că valoarea reală a terenurilor pârâților trebuie să se raporteze la natura acestora de terenuri intravilane.

Tribunalul a reținut că numai în această situație se respectă principiul acordării unei drepte despăgubiri consacrat de art.1 din Legea nr.33/1994 și că valoarea reală a terenurilor trebuie să corespundă sumei la care se pot vinde acele terenuri la momentul întocmirii expertizei, conform dispozițiilor  art.26 alin.(2) din același act normativ.

În opinia primei instanțe, împrejurarea că anumite construcții sau utilități au fost edificate de către reclamantă pe terenurile supuse exproprierii, determinând astfel schimbarea naturii terenurilor în raport de cea înscrisă în titlurile de proprietate nu este de natură să atragă altă concluzie decât cea reținută anterior, întrucât legea stabilește exact momentul la care trebuie determinată valoarea de vânzare a terenurilor.

Reținând că, până la finalul judecății în primă instanță, toți pârâții au fost de acord cu exproprierea, tribunalul, în temeiul art.4 și art.24 alin.(2) din Legea nr.33/1994 republicată, a dispus exproprierea terenurilor astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, tribunalul a reținut că valorile terenurilor înscrise în tabelul din raportul de expertiză, corespund valorilor terenurilor determinate potrivit art.26 alin.(2) din lege și că alături de acestea, reclamanta datorează și lipsa de folosință a acestor terenuri, astfel cum a fost stabilită prin expertiza inițială întocmită de același expert, potrivit art. 26 din lege.

Petentul B.A.C. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.1709 din 15.11.2012, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, susținând că instanța a omis să calculeze  despăgubirile pentru terenul expropriat în suprafață de 2,21 ha, după efectuarea completărilor la raportul de expertiză, despăgubirile fiind calculate pentru  1 ha, în loc de 2,21 ha.

Prin încheierea pronunțată la data de 23.01.2013, Tribunalul Vâlcea a admis cererea și a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că în loc de 70.412 lei s-a trecut suma totală de  181.369 lei, compusă din 180.649 lei  și 720 lei.

Tribunalul a reținut că prin raportul de expertiză au fost calculate despăgubirile datorate pentru terenul în suprafață de 1 ha, compus din 0,76 ha teren intravilan (pentru care s-a reținut o despăgubire de 9,17 lei/mp) și 0,24 ha teren extravilan ( pentru care s-a reținut despăgubirea de 0,30 lei/mp).

În cursul judecății s-a dispus completarea raportului de expertiză în specialitatea topografie-cadastru în sensul identificării terenului supus exproprierii care aparține acestei părți, determinându-se suprafața de 1,97 ha intravilan și 0,24 ha extravilan. Aceasta este și suprafața pentru care s-a dispus exproprierea prin sentința a cărei îndreptare s-a solicitat. Cu toate acestea, prin sentință s-au acordat despăgubiri petentului pentru suprafața inițial identificată, adică fără suprafața de 1,21 ha, teren  intravilan.

Tribunalul a apreciat că, prin modul de calcul al despăgubirilor pentru terenul expropriat de la petent reținute prin sentință, s-a produs o omisiune în ceea ce privește calculul despăgubirilor și pentru suprafața ulterior identificată și că această omisiune se încadrează în prevederile art.281 C.proc.civ.

Prin apelul comun înregistrat la 18 și respectiv 21 ianuarie 2013, pârâții au solicitat, în temeiul art.282 C.proc.civ., modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în sensul obligării  reclamantei, în calitate de expropriator, la plata despăgubirilor stabilite în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în conformitate cu art.30 din Legea nr.33/1994.

Pârâtul T.I., în afara cerinței formulate în comun cu ceilalți pârâți, a solicitat prin cererea de apel, modificarea hotărârii atacate, în sensul excluderii fratelui său, T.C., din dispozitivul hotărârii, deoarece între aceștia a intervenit în anul 2007 un partaj în urma căruia i-a fost atribuit numai acestuia terenul expropriat, așa cum rezultă din sentința civilă nr.737/2007 pronunțată de Judecătoria Băilești.

Pârâții E.I. și B.M., în afara cerinței formulate în comun cu ceilalți pârâți, au solicitat, prin apelul separat, modificarea sentinței atacate și dispunerea la plata despăgubirilor pentru întreaga suprafață de teren din patrimoniul acestora.

Prin decizia civilă nr. 93 din 29.05.2013, Curtea de Apel Pitești, Secția  I civilă a respins apelurile formulate de reclamantă și de pârâți, reținând următoarele:

Apelanta reclamantă a criticat, în principal, legalitatea și temeinicia sentinței sub aspectul cuantumului despăgubirilor, susținând că sunt exagerate în raport cu oferta unității administrativ-teritoriale și stabilite cu încălcarea dispozițiilor art.26 și 27 din Legea nr.33/1994.

Susținerile apelantei în sensul că au fost încălcate dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994, întrucât tribunalul a dat eficiență  doar raportului de expertiză întocmit și completat ulterior de expertul H.D., au fost

apreciate nefondate.

A arătat instanța de apel că tribunalul a analizat toate probele administrate în cauză și a dispus

exproprierea terenurilor aflate în  proprietatea pârâților și plata despăgubirilor cuvenite fiecărui proprietar, compusă din valoarea terenurilor și valoarea lipsei de folosință a acestora, având în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii lucrării.

Cu referire la criticile apelantei-reclamante, care a susținut că au fost încălcate dispozițiile art.25 din legea sus-menționată întrucât instanța de fond a permis celor trei experți numiți în cauză să lucreze individual, iar nu în comisie, s-a reținut că, prin încheierea din 18.02.2011, Tribunalul Dolj a dispus efectuarea unei expertize de către comisia de experți stabilită potrivit art.25 din Legea nr.33/1994 iar, ca efect al strămutării cauzei la Tribunalul Vâlcea, a fost păstrată dispoziția instanței de refacere a expertizei de către comisia de experți.

Întrucât între concluziile experților desemnați pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pârâților au existat unele divergențe referitoare la metoda folosită pentru evaluarea terenurilor, prima instanță a dispus convocarea celor trei experți, iar potrivit procesului-verbal încheiat de către aceștia, s-a convenit cu privire la unul dintre criterii, urmând ca refacerea raportului să se realizeze după depunerea expertizei topografice, care a avut ca obiect identificarea terenurilor aparținând pârâților, supuse exproprierii.

Faptul că cei trei experți au depus ulterior punctele de vedere cu privire la aspectele rămase în divergență, separat, nu duce la concluzia că aceștia nu au lucrat în comisie, ci se datorează faptului că aceștia nu au putut să se sincronizeze, locuind în județe diferite.

Cu referire la criticile apelantei-reclamante privitoare la categoria de folosință a terenurilor expropriate (aceasta susținând că sunt terenuri extravilane)

,

curtea de apel a apreciat că sunt nefondate și că prima instanță a aplicat prevederile art.26 din Legea nr.33/1994 în raport nu numai de actele de proprietate ale părților, dar și de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, în special raportul de expertiză care a identificat terenurile supuse exproprierii și a concluzionat că acestea sunt situate în intravilan, așa cum rezultă prin aplicarea PUG aprobat în anul 2006.

S-a arătat că este adevărat că la data la care s-a hotărât strămutarea Comunei Rast și exproprierea terenurilor deținute de pârâți, categoria de folosință a acestora, conform titlurilor de proprietate, era aceea de teren extravilan, însă la momentul efectuării expertizei și al pronunțării sentinței, categoria de folosință a acestor terenuri este „intravilan”.

Conform PUG, expertul a constat care este linia ce separă zona de intravilan de cea de extravilan; în plus, acest raport de expertiză nu a fost contestat de către reclamantă iar în ședința publică din 13.09.2010, reprezentantului Comunei Rast, a declarat că „în prezent terenurile sunt intravilane”.

Pe baza acestor argumente, instanța de apel a concluzionat că tribunalul a apreciat în mod corect că terenurile supuse exproprierii au, la momentul exproprierii, categoria de folosință “intravilan”, categorie determinată în raport de probele administrate și în funcție de starea actuală a acestora, conform dispozițiilor art.26 din Legea nr.33/1994, iar nu în raport de situația terenurilor la nivelul anului 2006, anterior adoptării deciziei de strămutare a Comunei Rast.

S-a arătat, de asemenea, că întrucât transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a avut loc în ceea ce privește proprietățile pârâților, acest lucru urmând a se realiza numai după ce instanța dispune exproprierea, în mod corect instanța de fond a omologat raportul de expertiză efectuat de expert H.D., însușit de expertul desemnat de părți și, în parte, de expertul propus de reclamanta-apelantă.

Faptul că expertul desemnat de către reclamantă nu a fost de acord cu valoarea pe metru pătrat a terenurilor calculate de ceilalți doi experți, nu înseamnă că expertiza însușită de instanță s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art.25 din Legea nr.33/1994, cei trei experți efectuând lucrările cu respectarea acestor dispoziții.

Referitor la lipsa de folosință a terenurilor supuse exproprierii, s-a  constatat că a fost corect evaluată de către expert, nefiind justificate susținerile apelantei în sensul că, sub acest aspect, pârâții nu ar fi administrat  nicio probă.

Astfel, din expertiza topografică rezultă că pe terenurile supuse exproprierii se află case de locuit ocupate de persoanele afectate de calamități, cu toate dotările socio-urbane, pentru care apelanta-reclamantă a emis titluri de proprietate beneficiarilor, aceștia din urmă fiind obligați să-și înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra locuinței, cu titlu provizoriu.

În această situație, intimații-pârâți au fost în imposibilitate să mai folosească terenurile supuse exproprierii, astfel că în mod corect au fost acordate și despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenurilor în litigiu, astfel cum au fost determinate prin raportul de expertiză.

Criticile apelantei-reclamante privitoare la cererea reconvențională au fost înlăturate de instanța de

apel care a reținut că nu se poate susține că cererea pârâtei-reclamante a avut același obiect cu cererea principală de vreme ce a existat acordul de voință al părților numai în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate, nu și cu privire la cuantumul despăgubirii, în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.(2) din Legea nr.33/1994.

De asemenea, a fost găsită nefondată critica formulată de apelanta-reclamantă privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat (aceasta susținând că nu s-a aflat în culpă procesuală), reținându-se că potrivit dispozițiilor art.38 din Legea nr.33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, sunt suportate de expropriator.

S-a mai reținut că prima instanță a diminuat onorariul de apărător solicitat de intimată. În raport de complexitatea cauzei și de munca depusă de avocat, precum și de multiplele deplasări la cele două tribunale, nu se impune o diminuare suplimentară a  onorariului de avocat.

Cu referire la apelul formulat de apelanții-pârâții, instanța de apel a constatat că acesta nu cuprinde motive de netemeinicie sau nelegalitate a sentinței, apelanții-pârâți solicitând obligarea reclamantei, în calitate de expropriator, la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Instanța de apel constată că acest termen este prevăzut de art. 30 din Legea nr.33/1994 iar nemenționarea sa în sentința apelată nu împiedică punerea în executare a hotărârii, astfel că nu se impune schimbarea soluției.

Și apelul formulat de apelantul-pârât T.I., prin care a solicitat, în afara cerinței formulate în comun cu ceilalți pârâți, modificarea sentinței în sensul ca fratele său T.C. să fie scos din cauză, a fost găsit nefondat.

A apreciat instanța de apel că existența unei hotărâri de partaj între apelant și fratele său T.C., prin care i-a fost atribuit numai acestuia terenul expropriat, nu conduce la schimbarea soluției instanței de fond, având în vedere că acțiunea principală, completată și precizată, a fost admisă numai în contradictoriu cu T.I., astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței apelate.

În ceea ce privește apelul formulat de apelanții-pârâți E.I. și B.M., curtea de apel  a reținut că aceștia au susținut că le-au fost expropriate suprafețele de teren de 0,63 ha intravilan și 0,15 ha extravilan, rezultând un total de 0,78 ha, deși din copia titlului de proprietate rezultă că parcela este în suprafață de 0,79 ha.

Acești apelanți au solicitat să se dispună exproprierea pentru întreaga suprafață de teren de 0,79 ha, respectiv și pentru diferența de 100 m.p.

Instanța de apel a reținut că, potrivit dispozitivului sentinței apelate, de la cei doi apelanți s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a tarlalei 12, parcela 33, care cuprinde suprafață intravilan 0,63 ha și suprafață extravilan  0,15 ha, terenuri care au fost identificate prin raportul de expertiză.Acest expert a identificat terenul pe baza titlului de proprietate în raport de suprafață și vecinătăți și a constatat că, deși titlul prevede 0,79 ha, în fapt suprafața de teren este de 0,78 ha, aspect care nu a fost contestat de către acești apelanți.

Pe de altă parte, o cerere de expropriere a diferenței de 100 m.p., nu a fost formulată în fața primei instanțe, astfel că nu poate fi formulată direct în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 11 C.proc.civ., reclamanta a susținut că decizia recurată cuprinde  motive  străine  de  natura  pricinii, că instanța, interpretând greșit actele deduse judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora, precum și că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii și se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a  probatoriului.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de apel cu referire la categoria de folosință a terenurilor expropriate, susținând că în mod greșit acestea au fost considerate ca fiind situate în intravilan, cu consecința nerespectării dispozițiilor legale privitoare la evaluarea cuantumului prejudiciului suferit de intimați.

Astfel, s-a arătat că actele de proprietate exhibate de intimații pârâți fac dovada dreptului de proprietate al acestora asupra terenurilor vizate de expropriere, stabilind categoria de folosință de teren agricol extravilan la momentul pronunțării sentinței nr.1709 din 15.11.2012 a Tribunalului Vâlcea.

De asemenea, documentația întocmită de recurenta reclamantă în procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 33/1994, în vederea declarării exproprierii, vizează terenuri agricole având categoria de folosință de teren agricol extravilan.

A susținut recurenta că Planul de Urbanism General al viitoarei unități administrativ teritoriale Rast –

Sat Rastul Nou avizat la data de 28.06.2006 de Consiliul Județean Dolj și Referatul din 16.08.2006 al Instituției Prefectului Județului Dolj, care confirmă legalitatea H.C.L nr. 17/2006, nu sunt acte cu putere juridică de a schimba categoria de folosință a terenurilor agricole vizate de expropriere, astfel încât să permită expertului să concluzioneze asupra categoriei de folosință a terenurilor vizate de expropriere ca fiind intravilane, iar instanței de fond să acorde o despăgubire pentru exproprierea de terenuri intravilane  având categoria de folosință „curți-construcții”.

Adresele din 20.06.2012, 05.06.2012 și 18.06.2012, titlurile de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie întocmite de comisia locală, dovada înscrierii în Registrul agricol în care este menționată categoria de folosință a terenurilor și fișa corpului de proprietate  fac pe deplin dovada faptului că, la momentul pronunțării sentinței civile nr.1709/2012 a Tribunalului Vâlcea, terenurile vizate de expropriere aveau categoria de folosință de terenuri agricole situate în extravilan.

În consecință, despăgubirea cuvenită intimaților-pârâți pentru expropriere nu a fost calculată în conformitate cu dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, fiind mai mare chiar decât cea solicitată de intimați prin întâmpinările formulate la propunerile de expropriere din procedura prealabilă.

A mai arătat recurenta că din interpretarea dispozițiilor art.26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,  rezultă intenția legiuitorului de a se recurge la administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară pentru determinarea prețului de piață al terenurilor vizate de expropriere, fără însă a conferi acestui mijloc de dovadă o forță probantă superioară celorlalte, precum proba cu înscrisuri administrată în cauză.

Cu referire la interpretarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.33/1994, s-a arătat că sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială” impune luarea în considerare a tuturor probatoriilor pertinente administrate  de către părțile litigante și semnifică prețul cel mai probabil cu care se vinde dreptul de proprietate asupra  unor  astfel de terenuri,  după  ce acestea  au fost expuse într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate.

În speță, estimarea valorii terenurilor prin aplicarea metodei comparațiilor relative s-a făcut prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză în baza unor date și informații primite din partea intimaților-pârâți, privitoare la tranzacții efectuate și oferte din afara unității administrativ-teritoriale vizate de expropriere, fapt ce contravine dispozițiilor art.26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În opinia recurentei-reclamante, prețul final de 9,17 lei/mp pentru categoria de teren vizat de expropriere este unul excesiv și nereal, aspect reliefat și de sentințe civile privitoare la constatarea valabilității convențiilor de vânzare-cumpărare de terenuri agricole extravilane, situate în aceeași tarla cu cele vizate de expropriere, în care unii dintre vânzători sunt chiar părți din prezenta cauză.

A mai arătat că despăgubirea acordată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu se compune din valoarea reală a terenurilor vizate de expropriere și din prejudiciul cauzat proprietarilor sau altor persoane îndreptățite, întrucât la calcularea cuantumului despăgubirilor, nu s-a ținut seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială Comuna Rast, la data întocmirii raportului de expertiză; de asemenea, nu au fost corect determinate daunele efectiv produse intimaților-pârâți.

Pe de altă parte, valoarea de despăgubire la care a ajuns expertul tehnic nu era, prin ea însăși, obligatorie pentru instanța de judecată. Aceasta avea obligația să compare despăgubirea propusă de expert cu oferta expropriatorului și cu cererile de despăgubire formulate de intimații-pârâți, fiind suverană în stabilirea valorii despăgubirii.

Recurenta-reclamantă a expus critici și cu privire la metodele utilizate de experți, susținând că metoda comparațiilor relative și metoda comparației prin bonitate, respectiv metoda privind reconcilierea rezultatelor și cea pentru capitalizarea rentei funciare avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză tehnică judiciară, nu se regăsesc printre metodele prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri similare celor ce urmează a fi expropriate, fapt pentru care instanța de apel era obligată să dea eficiență contractelor de vânzare depuse la dosar.

Cu referire la faptul că pe terenurile suspuse exproprierii se află case de locuit, ocupate de persoanele afectate de revărsarea fluviului Dunărea în anul 2006, case deținute în baza unor procese-verbale de punere în posesie emise în baza OUG nr. 68/2006 (care nu constituie titlu de proprietate), recurenta a arătat că este consecința stării de necesitate de la acea dată care a impus ridicarea în regim de urgență a unor construcții tip, cu toate dotările socio-urbane. Aceasta a susținut că a  considera că edificarea locuințelor trebuia efectuată după definitivarea procedurilor de expropriere prevăzute de lege, înseamnă a nesocoti dreptul natural al persoanelor sinistrate.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a reținut următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.7 C.proc.civ., este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori când aceasta cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii; recurenta-reclamantă a invocat existența unor considerente care nu au legătură cu soluția dată de instanța de apel, deci străine de natura pricinii.

Potrivit dispozițiilor art. 261 pct.5 C.proc.civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și considerentele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, fără a fi nevoit să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți.

Din această perspectivă, Înalta Curte a constatat că decizia atacată cu recurs cuprinde argumentele de fapt și de drept în temeiul cărora Curtea de Apel Pitești a respins apelurile declarate împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Vâlcea, nefiind identificate în concret considerente care să privească o altă cauză decât cea dedusă judecății.

În consecință, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7 C.proc.civ. nu este fondat.

De asemenea, nu este incident în speță nici motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.proc.civ.,

care sancționează încălcarea principiului înscris în art. 969 alin.(1) C.civ. din 1864, conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante; prin ipoteză, acest motiv de recurs presupune existența unui act juridic încheiat între părți, ce necesită operațiuni de calificare juridică sau de interpretare a clauzelor acestuia.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.11 C.proc.civ., prin care s-a susținut că decizia atacată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt, care decurge din interpretarea eronată a probatoriului, Înalta Curte a reținut că acesta a fost abrogat prin art. I pct. 12 din O.U.G. nr.138/2000, astfel că în prezent legalitatea unei hotărâri judecătorești atacate cu recurs în condițiile art. 304 C.proc.civ. nu mai poate fi examinată prin prisma unor asemenea critici.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., pe baza situației de fapt reținute de instanța de apel, Înalta Curte a constatat  următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994, exproprierea pentru cauză de utilitate publică a suprafeței de 35,85 ha teren în vederea strămutării localității pe un alt amplasament, urmând a se înființa unitatea administrativ-teritorială Rastul Nou.

Prin Hotărârea nr. 10 din 01.05.2006 a Consiliului Local a Comunei Rast, s-a aprobat strămutarea acestei localități în tarlaua „Via Boierului” și „Coasta Pisacov”, iar prin Hotărârea nr.142 din 14.08.2006 a Consiliului Județean Dolj, s-a declarat utilitatea publică de interes local  a acestei lucrări de strămutare.

În vederea realizării propriu-zise a operațiunii de strămutare a localității, Consiliul Local al Comunei Rast a aprobat, prin Hotărârea nr.1 din 28.06.2006, Planul Urbanistic General al localității Rast pe noua vatră de sat.

Aprobarea acestui plan urbanistic s-a făcut în scopul determinării suprafeței de teren necesare noii unității administrative și estimării costurilor despăgubirilor și a lucrărilor de amenajare a infrastructurii edilitar-gospodărești și a dotărilor socio-culturale.

Așa cum rezultă din titlurile de proprietate, terenurile a căror expropriere s-a solicitat erau, la data declanșării procedurii de expropriere, terenuri agricole situate în extravilan.

În condițiile particulare ale speței, reprezentate de împrejurarea că edificarea unor construcții cu destinația de locuințe dar și pentru funcționarea unor instituții precum școală, biserică, etc. s-a făcut, în considerarea caracterului urgent determinat de distrugerile provocate de inundații și de necesitatea preîntâmpinării unor evenimente similare, înainte de finalizarea procedurii de expropriere, instanța de apel a apreciat ca fiind corectă reținerea de către experți a categoriei de folosință a terenurilor prin raportare la situația existentă

în fapt

la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Astfel, expertul a procedat la aplicarea în teren a planului urbanistic general aprobat de reclamantă în anul 2006 și a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, că terenurile supuse exproprierii sunt situate în intravilan.

Înalta Curte a apreciat că o asemenea concluzie contravine dispozițiilor art. 1 și 26 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, conform dispozițiilor art. 1 și 26 alin.(1) din acest act normativ, exproprierea imobilelor se

poate dispune numai cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, care se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994, stipulează că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Sub un prim aspect, instanța reține că intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura înlocuirea în patrimoniul persoanei expropriate a valorii bunului de a cărui proprietate a fost lipsit.

Noțiunile de „dreaptă despăgubire” și  „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, nu pot fi interpretate decât în sensul că intimații din cauză sunt îndreptățiți la obținerea valorii de înlocuire a terenurilor de care au fost efectiv lipsiți, respectiv terenuri agricole situate în extravilan.

Desigur că valoarea acestora trebuie să se determine prin raportare la prețuri cu care se vând, în mod obișnuit, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeași unitate-administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Din perspectiva dispozițiilor legale sus-menționate împrejurarea că, în fapt, terenurile deținute de intimați au fost ocupate de construcții, chiar întabulate cu titlu provizoriu, nu poate conduce la acordarea unor despăgubiri echivalente prețului cu care s-ar putea vinde în prezent terenurile supuse exproprierii, întrucât lucrările edificate pe acestea sunt în exclusivitate consecințele demarării procedurii de expropriere, neputând profita intimaților-pârâți.

Sub un alt aspect, instanța reține că intimaților li s-au acordat despăgubiri și pentru lipsa de folosință a terenurilor, constând în contravaloarea culturilor agricole de care au fost lipsiți în perioada 2006-2011.

În condițiile în care intimaților-pârâți li s-au acordat, pe de o parte, despăgubiri constând în prețul cu care se vând terenuri intravilane (categorie de folosință pe care terenurile în litigiu nu o aveau la momentul exproprierii în fapt), iar pe de altă parte, despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenurilor agricole extravilane, au fost încălcate dispozițiile art.26 din Legea 33/1994 și aceasta deoarece nu pot fi acordate concomitent atât despăgubiri care includ schimbarea categoriei de folosință a terenurilor și cât și despăgubiri pentru nerealizarea beneficiilor care ar fi rezultat din utilizarea acelorași terenuri potrivit destinației anterioare.

În consecință, Înalta Curte a reținut că, în speță, schimbarea categoriei de folosință a terenurilor nu este rezultatul demersurilor intimaților-pârâți ci un efect decurgând în mod necesar din procedura exproprierii terenurilor pentru strămutarea unei localități, astfel că stabilirea categoriei de folosință actuale a terenurilor  nu reprezintă un criteriu de evaluare a terenurilor, justa despăgubire urmând să se determine, în condițiile reglementate de art.26 alin.(2) din Legea nr. 33/1994, cu mențiunea că prin sintagma “imobile de același fel” instanța de rejudecare va avea în vedere, cu prilejul administrării probei cu expertiză judiciară, așa cum s-a arătat deja, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeași unitate-administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Pe cale de consecință, nu s-a mai impus examinarea criticilor privind stabilirea regimului juridic al terenurilor supuse exproprierii cu referire la categoria de folosință

actuală

a acestora.

Înalta Curte a subliniat că, în speță, s-a constatat că terenurile supuse procedurii de expropriere au fost

în fapt

indisponibilizate de expropriator înainte ca instanța de judecată să dispună exproprierea și fără a se proceda, în condițiile art. 32 din Legea nr. 33/1994, la punerea de îndată în posesie a acestuia.

Dar, în drept, consecința acestei stări de fapt nu constă în acordarea de despăgubiri la  valori superioare celor la care intimații sunt îndreptățiți conform legii, ci în compensarea prejudiciului suferit prin lipsirea acestora de atributul folosinței, respectiv în indemnizarea acestora cu contravaloarea lipsei de folosință de la data ocupării terenurilor, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus exproprierea; această dezlegare privește în egală măsură și cererea reconvențională.

Înalta Curte a reținut astfel că, din perspectiva acestor critici care se circumscriu motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recursul este fondat, urmând a fi admis, cu consecința casării și trimiterii spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, pentru administrarea probatoriului în vederea stabilirii despăgubirilor cuvenite intimaților, în raport de dezlegările obligatorii cuprinse în prezenta decizie.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 27 alin.(2) teza a 2-a din Legea nr.33/1994, Înalta Curte a reținut că întrucât acestea sunt cuprinse în capitolul IV al legii, care reglementează procedura judiciară de expropriere și stabilire a despăgubirilor,  despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană îndreptățită cu prilejul formulării contestației împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art. 15 din același act normativ, iar nu în procedura administrativă prealabilă.

Cu referire la forța probatorie a probei constând în expertiză judiciară, Înalta Curte  a constatat că potrivit at. 25 și 26 alin.(2) din Legea nr.33/1994, administrarea probei cu expertiză judiciară

este obligatorie

în această procedură, fără a se consacra astfel o forță juridică superioară acestei probe.

Astfel, art. 27 alin.(1) din actul normativ menționat prevede că instanța va compara raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform dispozițiilor art. 25, cu oferta și cu pretențiile formulate de părți.

În consecință, Legea nr. 33/1994, care instituie obligativitatea administrării probei cu expertiză judiciară, nu înlătură dreptul de apreciere al instanței în materia interpretării probelor și nu exclude administrarea altor probe (în special probe cu înscrisuri).

În ceea ce privește metodele care pot fi utilizate de experții desemnați, Înalta Curte  a constatat că art. 26 din Legea nr. 33/1994 conține dispoziții imperative referitoare la elementele de determinare în concret a despăgubirilor, iar nu la metodele ce vor fi utilizate de experți.

Din economia acestui text de lege rezultă că experții trebuie să se raporteze la prețuri de tranzacționare la data întocmirii raportului de expertiză, pentru imobile de același fel (în speță terenuri agricole extravilane), situate în aceeași unitate administrative-teritorială.

Față de soluția de admitere a recursului, cu consecința casării deciziei și trimiterii spre rejudecare, Înalta Curte a apreciat că se nu se mai impunea  examinarea celorlalte critici de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.(1) și 314 C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Pitești.