ÎCCJ, decizie (scj.ro #81842)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81842) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

5.

Teren expropriat pentru cauză de utilitate

publică. Stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în raport de

valoarea reală a terenului și de prejudiciul cauzat proprietarului

Cuprins pe materii :

Drept

civil. Drepturi reale.

Drept de proprietate

Index alfabetic :

expropriere

-

despăgubiri

-

imobil

Legea nr. 198/2004, art. 9

Legea nr. 33/1994, art. 26

Despăgubirea cuvenită

expropriatului se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat,

cât și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite prin măsura exproprierii, iar la calcularea acestei

despăgubiri trebuie să se țină seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate

în aceeași unitate administrativ-teritorială, precum și de

daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite.

La stabilirea cuantumului

despăgubirii trebuie să se țină seama de criteriul

„prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, criteriu

prevăzut de prevederile legale, iar sintagma „prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit

efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca

atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la

ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de

vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.

Numai în măsura în care

informațiile culese în urma acestor verificări, indicau neîncheierea

de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă,

experții pot apela la alte elemente decât prețul de vânzare în

determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 5881 din 8 iulie 2011

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova, reclamanta SC I. SA Ploiești a

chemat în judecată Statul Roman prin Ministerul Transporturilor, Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA (CNADNR), Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Prahova și

Consiliul Local Blejoi, solicitând modificarea hotărârii nr. 55/2007

și a procesului-verbal nr. 83/2007, în sensul acordării unei despăgubiri

pentru terenul expropriat, proprietatea sa, de 452,94 mp, situat în comuna

Blejoi, de 200 euro/mp, în total 90.588 euro, plătibili în lei la cursul

oficial BNR din ziua plății.

Pârâții

Ministerul Transporturilor, CNADNR SA și Consiliul Local Blejoi au invocat

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Transporturilor, Consiliului Local Blejoi și Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004.

Instanța

a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a

pârâților Ministerul Transporturilor, Consiliul Local Blejoi și

Comisia pentru aplicare Legii nr. 198/2004 Prahova, reținând că numai

pârâta CNADNR are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin

sentința

civilă nr. 288/2010,

Tribunalul Prahova a admis în parte contestația și a modificat, în

parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă de pârâta

CNADNR SA, a stabilit în

favoarea

reclamantei dreptul de a încasa cu titlu de despăgubiri, pentru terenul

expropriat de 452,94 mp,

suma de 13.701

euro sau 58.483 lei echivalent,

sumă

ce urmează să

fie achitată de pârâtă.

Tribunalul

a reținut că despăgubirea acordată reclamantei pentru

terenul expropriat, în sumă de 13.711,99 lei, reprezentând echivalentul a

4.076,46 euro, nu reflectă valoarea de circulație a terenului

determinată de amplasament, de prețul pieții, de fertilitatea

solului, de pagubele produse în urma exproprierii, așa cum prevăd

dispozițiile art. 5 și următoarele din Legea nr. 198/2004.

Conform

raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, valoarea

totală a despăgubirii cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat,

la data efectuării expertizei, este de 13.701 euro, adică 58.483 lei.

Reclamanta

a formulat cerere de rectificare a sentinței civile nr. 288/2010,

solicitând să se dispună îndreptarea erorii materiale cu privire la

adresa sediului social al pârâtei CNADNR SA. și cerere de completare a

sentinței, solicitând instanței să se pronunțe și

asupra capătului de cerere privind modificarea procesului-verbal de

stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 83/2007, pretins ca fiind

lăsat nesoluționat.

Prin

încheierea pronunțată în Camera de

Consiliu la data de 26 martie 2010, Tribunalul Prahova a respins cererea

de

îndreptare eroare materială, ca

neîntemeiată, reținând

că

în sentința civilă nr. 288/2010 a fost trecută, în mod corect,

adresa indicată de pârâtă pentru comunicarea actelor de

procedură, în condițiile în care legea recunoaște

părților dreptul de a alege un anumit domiciliu/sediu procesual în

vederea comunicării actelor de procedură.

Prin sentința civilă nr.

586/2010, Tribunalul Prahova a respins cererea de completare a sentinței

nr. 288/2010, ca neîntemeiată,

reținând

că obiectul contestației deduse

judecății l-a constituit hotărârea nr. 55/2007 de stabilire a

cuantumului despăgubirilor emisă de expropriator, iar nu

procesul-verbal nr. 83/2007, care este un act prealabil, cu caracter

administrativ.

Reclamanta

a declarat apel împotriva hotărârii date asupra fondului, împotriva

hotărârii date asupra cererii de completare și împotriva încheierii

de rectificare, iar pârâtul Statul Român prin CNADNR SA împotriva

hotărârii date asupra fondului.

Prin decizia nr.

179/2010, Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a respins apelurile, ca nefondate.

I.

Pentru a respinge apelurile reclamantei, curtea de apel a reținut

următoarele:

Instanța de fond a stabilit corect

cuantumul despăgubirilor datorate pentru expropriere, luând în considerare

raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât la întocmirea

acestuia s-au avut în vedere și au fost respectate dispozițiile art.

26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea

se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

Deși

din actele de proprietate prezentate rezultă că terenul este situat

în intravilanul localității, iar raportul de expertiză îl

situează în extravilanul localității Blejoi, trebuie observat

că modalitatea de evaluare nu a avut ca și criteriu încadrarea terenului

în extravilanul sau intravilanul localității, ci prețurile cu

care se vând în mod obișnuit terenurile situate în aceeași zonă.

De

altfel, potrivit planului cadastral avut în vedere de experți, terenul

supus exproprierii, respectiv parcela rămasă după dezmembrarea

bunului imobil, se află în extravilanul localității.

În

cadrul raportului de expertiză s-au stabilit atât amplasamentul și

vecinătățile terenului, elemente avute în vedere la evaluare,

cât și faptul că la limita proprietății există

sursă de energie electrică, iar în zonă sunt utilități,

cum ar fi apă și gaze, că este o zonă de interes imobiliar,

în segmentul comercial prestări servicii.

Contrar

susținerilor reclamantei, despăgubirile acordate de

instanță țin seama și de prejudiciul cauzat prin

exproprierea terenului în litigiu.

În

mod corect, prima instanță nu s-a pronunțat prin hotărârea

asupra fondului asupra procesului-verbal nr. 83/2007 de stabilire a cuantumului

despăgubirii, întrucât contestația privind cuantumul

despăgubirii poate viza, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, doar

hotărârea de stabilire a despăgubirilor, iar nu și

procesul-verbal de stabilire a acestora, întocmit în mod prealabil de

către comisia numită în baza acestei legi.

Câtă vreme respectivul

proces-verbal face parte integrantă din hotărârea atacată de

către reclamantă, hotărâre ce a făcut obiectul controlului

judiciar al Tribunalului Prahova, nu se poate susține că

instanța anterioară nu s-a pronunțat asupra solicitării din

acțiunea introductivă.

Consemnarea în

hotărârea de fond a adresei sediului indicat de pârâta CNADNR SA pentru

comunicarea actelor de procedură și nu a adresei sediului social al

acesteia nu constituie o eroare materială, pentru că în

condițiile în care art. 93

C.proc.civ

. permite

alegerea domiciliului la care urmează a se face comunicarea actelor de

procedură.

II. Pentru a

respinge apelul pârâtului Statul Român prin CNADNR SA, care poartă

exclusiv asupra cuantumului despăgubirii, curtea de apel a reținut

că acest cuantum a fost stabilit corect de prima instanță, pe

baza expertizei judiciare, care a fost întocmită cu respectarea

criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de reclamantă și de pârâtul Statul

Român prin CNADNR SA.

I.

Reclamanta a formulat următoarele critici:

În mod greșit, instanța de

apel a considerat că la întocmirea raportului de expertiză, comisia

de experți a respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Atât

expertiza inițială, cât și cea refăcută

demonstrează faptul că experții au nesocotit dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece la stabilirea valorii terenului

litigios nu s-a ținut seama de faptul că acesta este situat în

intravilan, fiind folosite ca oferte comparabile prețuri aferente terenurilor

extravilane, care sunt mult mai mici decât preturile practicate pentru terenuri

intravilane; despăgubirile calculate nu țin seama și de

prejudiciul creat expropriatei.

Deși

s-a reținut corect faptul că terenul în litigiu se află într-o

zonă de interes imobiliar și că la limita proprietății

există sursă de energie electrică, iar în zonă sunt

utilități, s-a omis să se ia în considerație împrejurarea

că, prin cele 6 exproprieri, valoarea terenului rămas expropriatei a

scăzut considerabil și că astfel expropriata nu-și va mai putea

dezvolta unitatea de producție - Fabrica de oxigen.

În

mod greșit, curtea de apel nu a reținut omisiunea primei

instanțe de a se pronunța asupra cererii de modificare a

procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

În

mod greșit, instanța de apel a considerat că pârâții

Ministerul Transporturilor, Consiliul Local Blejoi și Comisia de aplicare

a Legii nr. 198/2004 nu au calitate procesuală pasivă, ignorând

faptul că aceste entități, alături de CNADNR SA, au

stabilit suma cu titlu de despăgubire.

Deși

a reținut că Statul Român, în calitatea sa de expropriator, este

reprezentat prin CNADNR SA în procesele având ca obiect despăgubiri la

Legea nr. 198/2004, instanța de apel

a asimilat totuși cererea de a i se comunica actele de

procedură și la adresa punctului de lucru - DRDP cu calitatea

procesuală pasivă a DRDP.

Legea

nr. 198/2004, HG nr. 941/2004 și HG nr. 686/2007 nu atribuie vreo calitate

DRDP-ului

în materia exproprierilor vizate de aceste

acte normative.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art.

304 pct. 8 și pct.9

C.proc.civ

.

II. Pârâtul Statul Român prin CNADNR SA a invocat

pronunțarea deciziei

recurate

cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9

C.proc.civ

.).

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-pârât a

arătat că, prin

menținerea hotărârii de fond pe

aspectul cuantumului despăgubirilor, instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Din

expertiza însușită de tribunal și curtea de apel nu rezultă

că experții au ținut seama de prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, terenurile de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, experții făcând trimitere la

anunțurile din mica publicitate sau la ofertele postate pe internet, iar

nu la înscrisuri care să ateste prețul de vânzare al terenurilor.

Reclamanta a avut cunoștință de

oferta

făcută de expropriator,

care a fost afișată la sediul primăriei unității

administrativ-teritoriale, iar în data de 21.08.2007 a înaintat comisiei de

expropriere o cerere de acordare a despăgubirilor, însoțită de

actele de proprietate, declarând că este de acord cu oferta și

condițiile exproprierii, în temeiul art. 5 din Legea nr. 198/2004. Ca

atare, în mod greșit, instanța de apel nu a primit

apărările formulate pe acest aspect, menținând soluția

fondului de majorare a cuantumului despăgubirilor.

Examinând

decizia

recurată

prin prisma criticilor

formulate, în ordinea în care desfășurarea judecății o

impune, Înalta Curte reține următoarele:

1.

Criticile din recursul reclamantei privind pretinsa

nepronunțare

a instanței asupra cererii de modificare a procesului-verbal de stabilire

a despăgubirilor nr. 88/2007 și privind situația în proces a

DRDP nu sunt fondate, pe aceste aspecte nefiind întrunite cerințele

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9

C.proc.civ

.,

potrivit celor ce succed.

Contrar

susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a reținut,

în mod corect, că întrucât contestația formulată în baza Legii

nr. 198/2004 poate viza doar hotărârea de stabilire a despăgubirilor,

iar nu și actul prealabil acesteia, respectiv procesul-verbal de stabilire

a despăgubirilor, nu se poate imputa primei instanțe că nu s-a

pronunțat în limitele în care a fost învestită prin faptul că nu

a dispus modificarea procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor

odată cu modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

Conform

art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței

judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care

i-a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea

contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra

imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu

suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra

terenului.

Interpretarea

gramaticală a textului conduce la concluzia că

actul ce poate fi atacat de expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii este hotărârea de stabilire

a despăgubirilor emisă de expropriator.

Prin

urmare, chiar dacă reclamanta și-a îndreptat contestația

formulată în baza Legii nr. 198/2004 atât împotriva procesului-verbal de

stabilire a despăgubirilor, cât și a hotărârii de stabilire a

despăgubirilor nr. 55/2007, numai asupra acestui din urmă act trebuia

să dispună instanța, conform art. 9 alin. 1 din Legea nr.

198/2004, după cum corect s-a procedat în cauză.

Pe

de altă parte, conform art. 7 din hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 55/2007, această hotărâre are ca anexă procesul-verbal de

stabilire a despăgubirilor nr. 83/2007, care face astfel parte

integrantă din hotărâre, așa încât modificarea hotărârii

semnifică, implicit, și modificarea procesului-verbal, nefiind

necesară o mențiune expresă în acest sens.

Prin

urmare, nu se poate reține că prima instanță nu s-a

pronunțat asupra cererii de modificare a procesului-verbal, cât timp a

dispus modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.

55/2007 din care acest proces-verbal face parte integrantă.

Recurenta-reclamantă

susține fără temei că, în speță, s-ar fi

recunoscut calitate procesuală pasivă DRDP.

Calitate

procesuală pasivă s-a recunoscut doar Statului Român prin CNADNR SA.

În

ceea ce privește DRDP, semnificația recunoscută acestei

entități în proces a fost doar aceea de sediu procesul ales de pârâta

CNADNR SA pentru comunicarea actelor de procedură.

Faptul

că pârâta CNADNR SA figurează în proces cu adresa punctului său

de lucru DRDP este urmarea alegerii sediului procesul la acest punct de lucru,

în exercitarea dreptului recunoscut părților de art. 93

C.proc.civ

. și nu este de natură să creeze

confuzie între parte și punctul de lucru la care aceasta și-a ales

sediul procesual, sens în care corect a apreciat și curtea de apel.

Critica

din recursul pârâtului prin care se contestă dreptul reclamantei de a

pretinde despăgubiri mai mari decât cele oferite de expropriator, în

condițiile în care, conform art. 5 din Legea nr. 198/2004, a solicitat

plata acestora, declarându-se de acord cu oferta făcută, nu este

fondată.

Faptul că reclamanta a uzat de procedura

plății despăgubirilor, prevăzută de art. 5 din Legea

nr. 198/2004, nu îi închide calea contestației împotriva hotărârii de

stabilire a despăgubirilor.

Aceasta

deoarece, textul care reglementează calea contestației privind

cuantumul despăgubirii prevede posibilitatea formulării unei asemenea

contestații chiar în condițiile consemnării despăgubirii

oferite de expropriator în procedura prevăzută de art. 5.

Astfel,

art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004 prevede că „Expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile

art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa

instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la

data la care i-a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii (…).”

Atât

în recursul reclamantei, cât și în recursul pârâtului se regăsesc

critici cu privire la cuantumul despăgubirii, ambele părți

susținând că acesta nu a fost determinat cu respectarea criteriilor

prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Criticile

pe acest aspect sunt, în parte, fondate, după cum urmează:

Potrivit

art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică,

„

Despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar potrivit alin. 2

al aceluiași articol, „La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și

dovezile prezentate de aceștia.

”

Rezultă

că, despăgubirea cuvenită expropriatului se compune atât din

valoarea reală a imobilului expropriat, cât și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin măsura

exproprierii, iar la calcularea acestei despăgubiri trebuie să se

țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate

administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

În

speță, reclamanta a pretins prin cererea de chemare în judecată

că exproprierea la care a fost supusă a determinat o

fărâmițare excesivă a proprietății sale și

că prejudiciul astfel suferit ar consta în scăderea valorii terenului

rămas în proprietate, ținând seama și de scopul folosirii

acestuia, respectiv desfășurarea de activități

specifice

profilului său economic.

Deși

aceste apărări erau relevante în determinarea corectă a

cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriatei, conform art. 26 alin. 1

din Legea nr. 33/1994, ele nu au fost verificate în cauză.

Astfel,

prima instanță a respins obiecțiunile formulate de

reclamantă pe acest aspect la expertiza refăcută, iar

instanța de apel nu a pus în discuție, în baza rolului activ conferit

de art. 129 alin. 5

C.proc.civ

., completarea

expertizei cu acest obiectiv, deși la aceasta tindeau criticile din apelul

reclamantei.

Critica

recurentei-reclamante privind calcularea, prin expertiză, a valorii

despăgubirii fără a se ține seama de amplasamentul real al

terenului, care ar fi în intravilan, iar nu în extravilan cum au reținut

experții, nu poate fi, însă, primită.

Aceasta

deoarece, amplasamentul terenului expropriat a fost determinat de experți

cu precizie, prin raportare la planurile cadastrale, astfel că indiferent

dacă terenul este intravilan sau extravilan, cât timp evaluarea s-a

raportat la prețuri ale unor terenuri amplasate în aceeași zonă

de utilități ca și cel expropriat, nu se poate susține

că aceasta s-a făcut cu nerespectarea criteriului prețului

imobilelor din aceeași unitate administrativ-teritorială, la care se

referă art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.

Este,

însă, fondată critica recurentului-pârât privind calcularea

cuantumului despăgubirii fără a se ține seama de criteriul

„prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, prevăzut

de același text legal.

Sintagma

„

prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit

efectiv , respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca

atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la

ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de

vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.

Or,

instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în

primă instanță pe baza unui raport de expertiză din care nu

rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care

se vindeau, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în

aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Astfel,

expertiza însușită de instanță este cea refăcută.

Din

cuprinsul acestei lucrări, reiese că metoda de evaluare folosită

a fost aceea a comparației directe pornind de la analiza prețurilor

de ofertare din publicații de specialitate și de pe internet, iar nu

a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă.

Scăderea

pieții imobiliare în zonă la data efectuării expertizei, la care

fac referire experții în lucrare, nu exclude existența unor

tranzacții, așa încât ei aveau obligația de a face

verificări în acest sens, la agenții imobiliare, notari,

publicații de specialitate din zonă, urmând ca pe baza

informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă

să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste

tranzacții.

Numai

în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări

indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la

terenurile din zonă, experții puteau apela la alte elemente decât

prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente

exproprierii.

Expertiza

însușită de instanțele anterioare nu este, însă,

însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ

al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi

atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza

ofertelor de vânzare.

În

contextul arătat, se impuneau lămuri suplimentare din partea

experților în justificarea comparabilelor folosite la evaluare, respectiv

în privința prejudiciului pretins de reclamantă prin scăderea

valorii economice a terenului rămas în proprietate după expropriere,

ceea ce ar fi presupus ca instanța de apel să dispună

completarea expertizei refăcute în faza fondului.

Neprocedând

în acest mod, curtea de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, la

care să poată fi aplicate dispozițiile legale în materie,

respectiv art. 26 alin. 1și alin.2 din Legea nr. 33/1994.

În

consecință, în baza art. 312 alin. 1-3 și art. 314

C.proc.civ

., cu referire la art. 304 pct. 9

C.proc.civ

., Înalta Curte a admis ambele recursuri, în raport

de ultimul motiv de recurs analizat, în limita criticilor găsite

întemeiate, și pe cale de consecință a casat decizia

recurată

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași curte de apel.