ÎCCJ, decizie (scj.ro #152210)

Expropriere în fapt. Lipsa parcurgerii procedurii administrative. Inexistența deciziei de expropriere. Despăgubiri

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

Index alfabetic : decizie de expropriere

hotărâre de stabilire a despăgubirilor

Legea nr. 198/2004, art. 6, art. 15

Notă : Legea nr. 198/2004 a fost abrogată de Legea nr. 255/2010 (art. 35), publicată în M.Of. nr. 853 din 20.12.2010.

Emiterea dispoziției administrative de transfer al dreptului de proprietate prin expropriere, stricto sensu, aparținea exclusiv expropriatorului în condițiile în care a avut loc o expropriere a terenurilor reclamantelor prin ocuparea și demararea lucrărilor de utilitate publică, imobilul fiind notat în cartea funciară ca expropriat, neputându-se susține nelegalitatea soluției prin care expropriatorul a fost obligat la plata despăgubirilor către reclamante fără a se dispune și transferul dreptului de proprietate în condițiile în care nu au fost urmate etapele legale ale procedurii de expropriere  și nici cea prevăzută  de art. 6 din Legea nr. 198/2004, de numire a comisiei de verificare  și consemnare a  sumelor  datorate ca despăgubiri pentru expropriere, în termen de  5 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern prin care a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere.

Secția I civilă, decizia nr. 4053 din 22 noiembrie 2018

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.12.2011 pe rolul Tribunalului București, reclamantele A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, Municipiul București prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâților la consemnarea sumelor de bani cu titlu de despăgubire echivalente imobilelor expropriate, situate în București; obligarea pârâților să le plătească dobânda legală aferentă despăgubirii solicitată conform pct. 1, calculată de la data hotărârii de expropriere a Consiliului General al Municipiului București nr. 262 din 2.11.2006 și până la data plății efective a despăgubirii solicitată; obligarea pârâților la plata unei despăgubiri bănești pentru prejudiciul cauzat reclamanților prin abuzul demolării și ocupării imobilelor proprietatea reclamanților înainte de momentul plății despăgubirilor bănești aferente exproprierii, reprezentând echivalentul chiriei lunare de piață ce s-ar fi putut percepe de la data pătrunderii abuzive pe proprietățile reclamantelor (iunie 2011) și până la data plății despăgubirii aferente exproprierii; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin Hotărârea CGMB nr. 262 din 2.11.2006 a fost declanșată procedura exproprierii pentru continuarea și finalizarea lucrării de interes public local „Dublarea diametralei N-S pe tronsonul B. – B. – V. - H. – U. – R.”.

Conform anexei acestei hotărâri, imobilele din str. B. nr. x5-x7, au fost incluse în documentația de expropriere.

Prin H.G. nr. 590 din 23.06.2010 a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor indicate în anexa H.C.G.M.B. nr. 262/2006, inclusiv în privința imobilelor reclamanților.

În luna iunie 2011, înainte de finalizarea documentației tehnice de expropriere și înainte de

consemnarea conform legii a vreunei despăgubiri, pe terenul aferent imobilelor proprietatea reclamanților au pătruns abuziv buldozerele și utilajele expropriatorului, care și au demolat clădirile și au distrus amenajările imobilului.

Întrucât au înțeles necesitatea realizării obiectivului de interes public local, reclamanții nu au sesizat abuzurile săvârșite, apreciind că despăgubirea urma să le fie plătită într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât în vara anului 2010 s-a făcut o amplă publicitate lucrărilor respective prin intermediul presei, inclusiv a televiziunilor.

Având în vedere că despăgubirea la care sunt legal îndreptățite reclamantele nu a fost achitată într-un termen rezonabil, ci dimpotrivă, expropriatorul nu a luat în niciun fel inițiativa de a-i înștiința vreun fel măcar în privința stadiului exproprierii, în toamna anului 2010 reclamantele s-au adresat expropriatorului, pentru a-i informa în legătură cu despăgubirea pe care erau îndreptățiți să o primească.

În legătură cu imobilul din str. B. nr. x7, reclamanții au învederat că acesta a fost preluat abuziv în timpul regimului comunist de la autorul acestora, conform actelor anexate prezentei cereri. Acest imobil a fost revendicat de reclamanți, existând înregistrat pe rolul Tribunalul București, Secția a IV-a civilă dosarul nr. x/3/2011.

Întrucât expropriatorul a ocupat abuziv imobilele proprietatea reclamanților, a refuzat să plătească despăgubirea la care sunt îndreptățiți înainte de a interveni decizia de expropriere, refuzând să le dea un răspuns rezonabil în legătură cu soarta acestor imobile, reclamanții au apreciat că sunt în prezența unui abuz de autoritate al expropriatorului și a unei încălcări a dreptului acestora fundamental de proprietate asupra imobilelor din str. B. nr. x5-x7.

În drept, au fost invocate dispozițiile Constituției României și ale Legii nr. 255/2010.

La data de 2.08.2012, reclamantele A., B., C. și D. au depus la dosar cerere precizatoare și modificatoare

,

solicitând ca, în temeiul art. 132 C.pr.civ. să se pronunțe în favoarea reclamantelor o hotărâre care să țină loc de hotărâre de stabilire a despăgubirilor la care se referă art. 20 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, pentru suma de 2.000.000 lei, conform dispozițiilor art. 4 și art. 7 din Legea nr. 255/2010 și art. 2 din H.G. nr. 590/2010, reprezentând contravaloarea imobilului proprietatea reclamanților, situat în București, pentru care a fost dispusă exproprierea pentru cauză de utilitate publică în baza HG nr. 590/2010 - anexa - lista imobilelor supuse exproprierii pentru cauza de utilitate publica; să se dispună obligarea pârâților la consemnarea pe seama și la dispoziția reclamantelor a sumelor de bani cu titlu de despăgubire, echivalente imobilului expropriat de la reclamante; obligarea pârâților să le plătească dobânda legală aferentă despăgubirii solicitată conform pct. 1, calculată de la data hotărârii de expropriere a Consiliului General al Municipiului București nr. 262/2006 și până la data plății efective a despăgubirii solicitate;  obligarea pârâților la plata unei despăgubiri bănești pentru prejudiciul cauzat reclamantelor prin abuzul demolării și ocupării imobilelor înainte de momentul plății reprezentând echivalentul despăgubirilor bănești aferente exproprierii, chiriei lunare de piață ce s-ar fi putut percepe de la data pătrunderii abuzive pe proprietățile reclamantelor, începând cu luna iunie 2011 și până la data plății despăgubirii aferente exproprierii și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În legătură cu imobilul din str. B. nr. x7, s-a învederat că acesta a făcut corp comun cu imobilul din str. B. nr. x5, fiind un singur corp de proprietate ce purta numărul x5-x7, fiind preluat abuziv în timpul regimului comunist de la autorul reclamantelor, conform actelor anexate cererii.

Acest imobil a fost revendicat de reclamante, existând înregistrat pe rolul Tribunalul București dosarul nr. x/3/2011 – soluționat irevocabil prin decizia nr. 5495 din 27.11.2013 pronunțată de Înalta Curte, precum și litigiul înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București - dosarul nr. x/299/2011– soluționat irevocabil prin decizia nr. 1748 din 28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă – respins recursul, ca nefondat, având ca obiect plângere împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de restituire a imobilului respectiv, formulată în baza Legii nr. 18/1991.

S-a mai arătat că pentru imobilul din str. B. nr. x5, reclamanților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în acest sens fiind emisă Adeverința de proprietate nr. 101 din 29.02.1991 și procesul-verbal de punere în posesie, în baza deciziei nr. 117 din 20.02.1991 a Primăriei Municipiului București, iar pentru imobilul din str. B. nr. x7, le-a fost respinsă cererea prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, motivat de faptul că „nu se încadrează în prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991”, întrucât terenul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 263/1983, poziția 5”, și ulterior ca tardivă, conform Hotărârii nr.1287/2011, cu toate că acest imobil (teren) a făcut dintotdeauna un singur corp cu terenul din str. B. nr. x5, conform actelor de proprietate, chiar dacă au avut numere poștale distincte, întregul imobil din str. B. nr. x5-x7 fiind expropriat prin același Decret de expropriere nr. 263/1983 (anexa planul topo la decret din care rezulta un singur corp de proprietate ce poartă numărul poștal x5-x7).

Prin sentința civilă nr.1548 din data de 16.12.2015, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtul Municipiul București prin Primar General.

A  fost admisă în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamantele A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, și Consiliul General al Municipiului București.

Au fost obligați pârâții Municipiul București prin Primar General și C.G.M.B. la plata către reclamanți a sumei de 120.404,60 euro, în echivalent în lei la data plății (conform cotelor deținute de reclamanți din imobil) și a dobânzii legale aferente sumei de 120.404,60 euro, în echivalent în lei la data plății, începând de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 590/2010 până la data de 14.06.2013, precum și a dobânzii legale aferente sumei de 334.982 lei, începând de la data de 14.06.2013 până la data plății efective a despăgubirilor.

A  fost respinsă în rest acțiunea precizată și completată, ca neîntemeiată.

A fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată, formulată în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată, formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București

,

ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință

.

Au fost obligați pârâții Municipiul București prin Primar General și C.G.M.B. la plata către reclamanți a sumei de 8.232 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariile de expert și onorariul de avocat.

Pe parcursul litigiului, suma de 200.204 lei a fost achitată de pârâtul Municipiul București reclamantei A., potrivit ordinului de plată din 14.06.2013.

În motivarea hotărârii pronunțate, din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a constatat că, ulterior emiterii hotărârii de guvern prevăzute de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 255/2010, cu privire la imobilele în litigiu, situate în str. B. nr. x5-x7, în timpul procesului a fost parcursă de către expropriator etapa a II-a a procedurii de expropriere, reglementată de prevederile art.7-8, respectiv consemnarea sumei individuale (prin OP nr. x din 14.06.2013) și afișarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate (prin H.G. nr. 104/2012).

Cu toate acestea, nu a fost îndeplinită procedura reglementată de prevederile art. 9-10 din actul normativ menționat, privind transferul dreptului de proprietate, prin emiterea de către

expropriator a deciziei de expropriere.

Având în vedere faptul că, din înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu declarația martorului audiat, rezultă în mod evident că a avut loc exproprierea în fapt a terenurilor din str. B. nr. x5-x7, fiind demarate lucrările de utilitate publică și fiind consemnată suma de 200.204 lei, conform listei afișate cuprinzând imobilele care urmează a fi expropriate, tribunalul a constatat că este neîntemeiată excepția prematurității acțiunii, invocată de pârât.

Examinând înscrisurile depuse la dosar în dovedirea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilelor în litigiu, tribunalul a constatat că imobilul teren în suprafață de 368 mp, situat în str. B. nr. x5, a fost intabulat pe numele reclamantelor, conform încheierii din 04.09.2007 emise de OCPI sector 1 București. Din suprafața de 368 mp teren, reclamantele au înstrăinat suprafața de 239 mp către SC E. SRL, astfel cum rezultă din extrasul CF depus în copie.

De asemenea, dovada dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului din str. B. nr. x5, în suprafață de 368 mp rezultă  din adeverința și procesul-verbal de punere în posesie din anul 1992, în baza cărora a fost emisă Decizia nr. 117/1992, care atestă stabilirea în baza Legii nr. 18/1991 a dreptului de proprietate pentru terenul de la nr. x5 în suprafață de 368 mp, cotele de proprietate ale reclamantelor rezultând din certificatele de moștenitor depuse în copie la dosar.

În ceea ce privește terenul situat în str. B. nr. x7, (suprafața expropriată fiind de 125 mp, potrivit

extrasului CF), tribunalul a constatat că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate, fiind respinsă ca tardiv formulată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren, în baza Legii nr. 18/1991, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 1287/2011.

De asemenea, prin sentința civilă nr.1239 din 08.06.2012 a Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, irevocabilă prin decizia nr. 5495 din 27.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantelor din cauza de față, având ca obiect revendicarea imobilului în suprafață de 135 mp, situat în București.

Având în vedere considerentele expuse privind nedovedirea de către reclamante a dreptului de proprietate asupra terenului de la nr. x7, tribunalul a examinat susținerile acestora privind cuantumul just al despăgubirii cuvenite numai cu privire la terenul expropriat situat în București, în suprafață de 128,09 mp.

Din interpretarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a stabilit care este valoarea reală a imobilului expropriat, legea prevăzând că la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel la data întocmirii raportului de expertiză, avându-se totodată în vedere daunele aduse proprietarilor și altor persoane îndreptățite.

În ceea ce privește momentul care trebuie avut în vedere pentru nivelul prețurilor de tranzacționare a imobilelor similare celor expropriate, tribunalul a constatat că acesta este reprezentat de data exproprierii și nu de data efectuării raportului de expertiză dispus de instanța de judecată.

Tribunalul a dat eficiență juridică raportului de expertiză evaluatorie, prin care a fost stabilită valoarea imobilului în litigiu la suma de 120.404,60 euro, în funcție de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, în anul 2013, astfel cum a rezultat această valoare din comparabilele avute în vedere de experți, prezentate în Anexa 3 la raportul de expertiză.

În acest sens, s-a constatat că valoarea menționată de experți (120.404,60 euro, echivalentul sumei de 535.186 lei) corespunde criteriilor legale și reflectă justa valoare de tranzacționare a imobilului teren în suprafață de 128,09 mp, situat în str. B. nr. x5, spre deosebire de suma consemnată de pârât la data de 14.06.2013 (200.204 lei).

În consecință, față de materialul probator administrat, tribunalul a considerat că valoarea reținută în raportul de expertiză (120.404,60 euro) reprezintă prețul mediu cu care se vindeau în mod obișnuit terenuri de același fel cu cel expropriat în zona respectivă  la nivelul anului 2013.

În ceea ce privește solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului teren începând de la data demarării lucrărilor (iunie 2011) până la data plății despăgubirilor, tribunalul a constatat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, având în vedere că despăgubirea cuvenită reclamantelor pentru exproprierea în fapt a terenului nu poate fi cumulată cu lipsa de folosință, aceasta din urmă având ca premisă păstrarea dreptului de

proprietate asupra imobilului.

Or, din moment ce terenul proprietatea reclamantelor a fost expropriat în fapt de pârât în iunie 2011, prin ocuparea terenului și demararea lucrărilor de utilitate publică, reclamantele ca urmare a imposibilității exercitării tuturor atributelor dreptului de proprietate, sunt îndreptățite la acordarea despăgubirii în cuantum de 120.404,60 euro, reprezentând prețul de piață al terenului de care au fost expropriate, fără a li se putea acorda, în același timp, contravaloarea chiriei pe care ar fi perceput-o pentru același teren, în calitate de proprietari lipsiți de atributul folosinței terenului respectiv.

De asemenea, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiunea modificată, privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de hotărâre de stabilire a despăgubirilor, instanța de judecată neputând suplini voința expropriatorului în acest sens, față de atribuțiile acestuia, stabilite prin Legea nr. 255/2010.

Împotriva hotărârii instanței de fond au formulat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General și  Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin decizia nr. 446 A din data de 2.05.2018 Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile declarate de pârâtul Municipiul București prin Primarul General și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că au  fost  obligați pârâții Municipiul București prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București la plata către reclamante a echivalentului în lei la data plății al sumei de 112.540 euro din care se scad despăgubirile achitate în cursul procesului, la 14.06.2013, de 200.204 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente diferenței rămase de achitat, antemenționate, începând cu data cererii de chemare în judecată, 9.12.2011, și până la data plății diferenței.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamante și a dobânzii aferente despăgubirii de 200.204 lei de la 9.12.2011 la 14.06.2013.

A u fost  menținute în rest dispozițiile sentinței.

În motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut că în cauză s-a produs o expropriere pe baza de declarație de utilitate publică, numai că nu s-au urmat în ordinea firească primele 3 proceduri (din cele 4) pentru realizarea ei, respectiv :1.aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local; 2. consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; 3. transferul dreptului de proprietate; 4. finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere - prin preluarea imobilului); cum corect si legal a observat prima instanță, abia in cursul procesului  s-a realizat a doua etapa a acestor proceduri, sens in care s-a emis ordinul de plată a despăgubirilor de 200.204 lei la data de 14.06.2013.

Instanța a reținut că la data de 25.06.2010 s-a realizat prima etapă a exproprierii, fiind publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern nr.590/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei N-S pe tronsonul B. – B. – V. - H. – U. - R.", între care și imobilul reclamanților de la nr. x5.

Pentru imobilul reclamantelor de la nr. x5, pentru care s-a admis cererea de chemare în judecată, s-a reținut prin sentința apelată că, nu au existat anterior litigii, însă, deși cererea de chemare în judecată pentru despăgubiri s-a introdus de reclamante încă de la data de 9.12.2011, apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General abia la data de 14.06.2013 a emis ordin de plată a despăgubirii stabilite de acesta la suma de 200.204 lei (etapa a doua a exproprierii legale), fără ca  ulterior  să emită dispoziție de transfer al dreptului de proprietate (etapa a treia exproprierii legale),  cu toate că în speță imobilul era notat la cartea funciară ca expropriat  în condițiile în care fusese deja preluat pentru lucrări de expropriator.

Instanța a reținut că este nefondată critica acestui apelant-pârât că prima instanță ar fi trebuit să emită hotărâre judecătorească de expropriere, nu doar să-l oblige la despăgubiri.

În litigiu nu este o expropriere parțială a imobilului de la nr. x5, pentru a dispune instanța

exproprierea vreunei părți rămase neexpropriate în vederea exproprierii totale, ci o  expropriere totală pentru care etapa a treia a exproprierii (emiterea dispoziției administrative de transfer al dreptului de proprietate-de expropriere stricto sensu - care marchează juridic transferul dreptului de proprietate în exproprierea specială referitoare la drumuri, după etapa a doua a acestei exproprieri-consemnarea despăgubirilor) aparține  apelantului-pârât care nu se poate exonera de emiterea ei, nici nu-și poate invoca propria culpă.

Astfel, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr.255/2010, ale cărei dispoziții se aplică procedurii, deși prima etapă (aprobarea indicatorilor tehnico-economici) a exproprierii s-a desfășurat pentru imobilul de la nr. x5 sub imperiul Legii nr. 198/2004, începând de la data intrării în vigoare a acestei legi, transferul dreptului de proprietate (etapa a treia a procedurii exproprierii) se face de drept prin emiterea actului administrativ de transfer - expropriere stricto sensu - chiar de către apelantul-pârât, ulterior consemnării despăgubirii (etapa a doua a exproprierii).

Acesta realizase cu mult timp anterior cererii de chemare în judecată prima etapa a exproprierii reglementată de Legea nr. 198/2004 (la fel preluată în reglementare și de Legea nr. 255/2010), aprobarea indicatorilor tehnico-economici, sens în care s-a și emis H.G. nr.590/2010 cu luarea în considerare a HCGMB nr. 262/2006, hotărâre de Guvern care a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere ce vizau si imobilul reclamantelor  de pe str. B. nr.x5, etapă nr. 1 după care avea obligația instituită de art. 6 din  Legea nr. 198/2004 de a numi comisia de verificare si consemnare a sumelor datorate ca despăgubiri pentru expropriere, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern, pentru a realiza etapa a doua a exproprierii-consemnarea despăgubirii și eliberarea ei.

Nesocotind acest text, ca de altfel în întregime termenul rezonabil de finalizare a tuturor etapelor  exproprierii din Legea nr. 198/2004, ca și textul art. 7 din Legea nr.255/2010, abia la data 14.06.2013 apelantul-pârât a emis ordin de plată pentru despăgubiri vizând imobilul în litigiu, fără a putea prezenta o motivație justificativă pertinentă asupra întârzierii atât de mari a etapei a doua a despăgubirii, față de realizarea cu mult timp în urmă a etapei întâi a exproprierii.

Așadar, la data cererii de chemare în judecată obligațiile apelantului-pârât de numire și asigurare a funcționării comisiei de verificare pentru consemnarea și plata despăgubirilor conform Legii nr. 198/2004, pentru realizarea etapei a doua a exproprierii (de consemnare a despăgubirilor în favoarea reclamanților), nu fuseseră îndeplinite, deși între data adoptării H.G. nr. 590/2010 ce realiza prima etapă a exproprierii și data cererii de chemare în judecată trecuse mult timp, în care intraseră în vigoare și prevederile obligatorii ale Legii nr.255/2010 ce marcau explicit etapele exproprierii (capitolul 2, art. 4, mai sus citat).

În raport de prevederile de ansamblu ale Legii nr.255/2010 ce realiza această marcare explicită a etapelor procedurii exproprierii, ce rezultau de altfel, fără a fi explicit enumerate, și din vechea Lege nr.198/2004,  și de prevederile art. 7 al Legii nr.255/2010, obligația apelantului pârât de realizare a etapei a doua a exproprierii-consemnarea despăgubirilor - îndeplinea condiția de a fi scadentă la data cererii de chemare în judecată.

Or, potrivit art. 1535 din noul C.civ., în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, debitorul datorează creditorilor dobânda legală.

În aceste condiții, față de prevederile art. 6 alin. (6) C.civ. ce reglementează efectele actelor juridice, având în vedere adoptarea H.G. nr. 590/2010 și faptul că exproprierea a fost înscrisă în cartea funciară (conform extrasului de carte funciară) la data de 23.11.2010, vădind realizarea efectivă a primei etape a exproprierii legale, ca și cele reținute de prima instanță pe baza probei testimoniale, și necontestate de apelanți, cu privire la realizarea și preluarea efectivă a imobilului de către expropriator, criticile apelantului Parchet referitoare la dobândă au fost apreciate ca fiind fondate numai până la limita datei cererii de chemare în judecată, dobânda legală fiind datorată numai începând cu data cererii de chemare în judecată în speță, nu din 2010 - cum a stabilit nelegal prima instanță.

Constatând că reclamantele nu au declarat apel pe sentința primei instanțe cu privire la

pretențiile respinse de aceasta, Curtea a admis apelurile pârâtului Municipiul și intimatului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunal, în considerarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care făcea trimitere Legea nr. 255/2010 ce a guvernat pentru proces raportul juridic al părților începând de la data cererii de chemare în judecată, în forma rămasă constituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 380/2015 (care a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale).

A fost apreciată ca fiind fondată și critica de apel a apelantului Parchet referitoare la ignorarea de către prima instanță a sumei de 200.204 lei, de scăzut din valoarea despăgubirilor cuvenite a fi efectiv plătite intimaților-reclamanți pentru imobilul expropriat de la nr. 105 proprietatea acestora, de vreme ce ea deja a fost plătită după cum a reținut și prima instanță cu ordin de plată reclamantei coproprietare A. pentru imobilul din str. B. nr. x5.

Împotriva deciziei civile nr. 446 A/2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,  a declarat recurs  pârâtul Municipiul București prin Primar General.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., sub următoarele aspecte:

Astfel, reiterând aspectele prezentate în cuprinsul motivelor de apel, pârâtul a arătat că instanțele în mod greșit când au dispus plata prețului terenului către intimatele-reclamante, nu a dispus și în ceea ce privește  transferul dreptului de proprietate de la reclamante la expropriator, ceea ce conduce la situația în care acestea rămân titulare ale dreptului de proprietate asupra terenului situat în str. B. nr. x5, dar încasează și prețul imobilului, situație ce in opinia pârâtului,  nu poate fi admisă.

În aceeași  idee se arată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au ținut cont că prin pronunțarea hotărârilor judecătorești, obligă expropriatorul la plata unei sume de bani, deloc neglijabilă, dar fără a primi o contraprestație, respectiv proprietatea imobilului teren ce face obiectul prezentei cauze.

Se mai susține că instanța  de apel a omologat în mod eronat raportul de expertiză efectuat de către comisia de experți cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.33/1994 care coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr.12/2015, prevăd că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, motiv pentru care  se solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel spre rejudecare, pentru administrarea unei expertize cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994.

În acest sens  pârâtul arată că prin raportul de expertiză realizat în cauză, au fost înlăturate de experți mai multe comparabile, (exemplu pentru zona de amplasare), deși dispozițiile legale anterior menționate dispun că se avea în vedere  cu ocazia întocmirii raportului de expertiză, imobile similare din aceeași unitate administrativă – teritorială, ceea ce permite a se lua în considerare întreg teritoriul Municipiului București, cum de altfel a stabilit instanța de apel.

În același sens pârâtul arată că experții aveau obligația de a aplica toate corecțiile pe care le considerau adecvate, însă au ales un mod părtinitor doar tranzacțiile convenabile pentru a justifica o supraestimare a prețului imobilului expropriat, situație în care instanța ignorând omisiunile comisiei de experți  a pronunțat o hotărâre  cu nerespectarea  dispozițiilor legale.

Legat de aceste aspecte pârâtul susține că obiecțiunile arătate au fost  admise de instanța de apel, dar cu toate acestea  instanța prin soluția pronunțată a validat un raport de expertiză efectuat cu încălcarea dispozițiilor  legale.

În aceeași idee, se mai arată că prin suplimentul la raportul de expertiză  depus la 3.04.2018 experții nu fac decât să reia concluziile din lucrările anterioare fără a avea în vedere toate contractele de vânzare- cumpărare ce puteau fi utilizate, înlăturând doar la cererea instanței contractul  nr. x/2013. Din perspectiva celor expuse, pârâtul susține că se impunea invalidarea  tuturor formelor expertizei realizate de comisia de experți, întrucât  nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 26  alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv  raportarea la imobile similare.

Recurentul–pârât Municipiul București solicită în principal, admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul admiterii în integralitate a apelului formulat, și pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamante.

În subsidiar

,

solicită admiterea recursului și schimbarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în integralitate a apelului formulat de apelantul-pârât Municipiul București, cu consecința diminuării cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului situat în str. B. nr. x5.

Examinând hotărârea  recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Înalta Curte reține  următoarele:

Nelegalitatea hotărârii instanței de apel este susținută de către pârât  prin prisma faptului că deși a fost  obligat la plata despăgubirilor către reclamante totuși instanța nu a dispus și transferul dreptului de proprietate de la reclamante fiind astfel încălcate dispozițiile art. 15  din Legea nr. 198/2004.

Înalta Curte constată că în condițiile în care în anul 2011 a avut loc o expropriere a terenurilor reclamantelor prin ocuparea și demararea lucrărilor de utilitate publică, precum și în condițiile în care  pârâtul nu a urmat etapele legale ale procedurii de expropriere  și nici cea prevăzută  de art. 6 din  Legea nr. 198/2004, de numire a comisiei de verificare  și consemnare a  sumelor  datorate ca despăgubiri pentru expropriere, în termen de  5 zile de la intrarea în vigoare a H.G. nr.590/2010, prin care a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere ce vizau și terenul reclamantelor din  str. B. nr. x5, emiterea dispoziției administrative de transfer al dreptului de proprietate prin expropriere, stricto sensu – aparținea  exclusiv  pârâtului, cum bine a reținut  de altfel și instanța de apel.

Or, în condițiile date, Înalta Curte reține că pârâtul nu-și poate invoca  propria culpă  pentru a-și argumenta susținerea legată de  faptul că prin hotărâre nu s-a dispus transferul dreptului de proprietate de la reclamante la expropriator cu atât mai mult cu cât în cartea funciară imobilul din litigiu era notat la 23.11.2010 ca fiind expropriat, fapt ce rezultă din extrasul de carte funciară.

Nefondată este și critica pârâtului legată de  încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru următoarele considerente :

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinația lui, cât și prin raportare la poziționarea acestuia față de alte localități și de căile de acces.

Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt prevăzute, în mod imperativ, de dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin urmare, legea impune ca, la calcularea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, experții, precum și instanța să țină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii), și anume, „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” și respectiv „daunele” aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse și alte dovezi.

Din perspectiva celor expuse și, în respectarea dispozițiilor legale enunțate instanța de apel prin încheierea din 15.11.2017 a dispus  efectuarea de către comisia de experți a două variante ale raportului de expertiză în ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor pentru terenul preluat, cu aplicarea corecțiilor corespunzătoare și a criteriilor legale  prevăzute de dispozițiile art. 26 din Legea nr.33/1994.

Cum în varianta a doua comisia de experți a avut în vedere toate comparabilele -- contracte de vânzare cumpărare  existente la dosar  și cum în această variantă a fost motivată fiecare  corecție aplicabilă comparabilelor, Înalta Curte reține că  instanța  de apel  în respectarea  atât a dispozițiilor art. 26  cât și  a dispozițiilor art. 27din Legea nr. 33/1994 (care prevede că „

p

rimind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”)

a  ales  această variantă  în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, variantă care corespunde  criteriilor legale în ceea ce privește „

prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat în unitatea administrativă  teritorială”.

Prin urmare, sunt nefondate criticile pârâtului legate de încălcarea dispozițiilor art. 26  din Legea nr. 33/1994.

Din perspectiva celor expuse și, cum nici una din criticile aduse hotărârii instanței de apel nu se circumscrie dispozițiilor art. 304  pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar împotriva deciziei civile nr. 446 A/2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.