ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3502/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

instanței de apel

Prin decizia civilă

nr. 166 A din 5 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția lipsei de interes în

formularea apelului, ca nefondată. A luat act de renunțarea reclamantei SC E.W.G.

SRL la judecarea cererii ce face obiectul dosarului nr. 17009/3/2009. A admis

apelul declarat de apelantul reclamant Municipiul București reprezentat prin

Direcția de Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației împotriva

sentinței civile nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a

obligat pe expropriator la plata unei despăgubiri în cuantum de 152.306 Euro,

echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății în termen de 30 de zile de la

data rămânerii definitive a hotărârii. Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pentru a decide

astfel, instanța a arătat că excepția lipsei de interes nu este întemeiată

deoarece deși este corectă susținerea intimatei pârâte, în sensul că Hotărârea

Consiliului General al Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006 prin

care s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes local „Pasaj

Denivelat Superior Basarab” a fost anulată prin sentința civilă nr. 1176 din 9

aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal, devenită irevocabilă, nu s-a solicitat constatarea nulității

procedurii de expropriere a imobilului ce face obiectul prezentei cauze. În

plus, o nouă declarare a utilității publice a fost făcută de Guvernul României.

Cu toate că prin

Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009 expropriatorul a înlocuit suma oferită

inițial cu suma acordată cu titlu de despăgubiri prin sentința apelată, nu se

poate aprecia că în cauză cuantumul despăgubirii a fost stabilit în mod

definitiv prin acordul părților.

Că prin Hotărârea nr.

13/2009 nu s-a făcut o nouă ofertă de despăgubire în baza unei noi proceduri

rezultă și din împrejurarea că această hotărâre are o dată anterioară

pronunțării sentinței prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului General al

Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006.

Suma de 1.390.613,38 Euro

+ TVA a fost propusă (și ulterior consemnată) sub condiția ca sentința nr. 1900

din 19 decembrie 2008 să fie menținută.

Cât privește fondul,

instanța a considerat că trebuie să aibă în vedere opiniile exprimate de

experții desemnați în faza procesuală a apelului, respectiv C. și C.L. Opiniile

exprimate de expert C.G. nu au putut fi însușite de instanță întrucât a propus

acordarea de despăgubiri pentru desființare gard, platformă și rampă în

condițiile în care nu s-a făcut dovada că asemenea lucrări au fost executate și

demolate de expropriat, iar pentru calculul despăgubirii rezultând din

prejudiciul suferit prin pierderea a patru locuri de parcare se raportează la

valoarea estimată a proprietății în diferite perioade.

Pentru valoarea

terenului expropriat, curtea și-a însușit valoarea stabilită de experții C. și

C. pe care o consideră mai apropiată de valoarea de piață, respectiv 693 Euro/mp

față de 1240 Euro/mp în condițiile în care o suprafață de 171 mp teren evaluată

separat nu prezintă un asemenea interes economic; este real că proprietatea în

ansamblu a expropriatului cuprinde o suprafață de 742 mp, însă obiectul

evaluării și al exproprierii îl reprezintă doar 171 mp.

2.1. Motive

Pârâta a declarat

recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care au fost formulate următoarele critici:

Instanța de apel a

încălcat prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 neluând act de

faptul că litigiul dintre părți a fost soluționat în procedura administrativă

specială reglementată de Legea nr. 198/2004.

Instanța de apel nu a

luat act de faptul că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din

7 aprilie 2009 emisă de Municipiul București – Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004, despăgubirea oferită de expropriator, în sensul art. 27 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, a fost stabilită la suma de 1.390.613,38 Euro+tva. În

condițiile în care recurenta a depus Declarația de acceptare a despăgubirilor,

autentificată sub nr. 1031 din 17 septembrie 2009, în mod greșit a fost

respinsă excepția lipsei de interes considerându-se că expropriatorul mai este

în drept să solicite stabilirea pe cale judecătorească a cuantumului

despăgubirii cuvenite expropriatului.

Nu s-a avut în vedere

deosebirea esențială dintre exproprierea pe Legea nr. 33/1994 care are caracter

preponderent judiciar și exproprierea pe Legea nr. 198/2004 care are caracter

preponderent administrativ, ea producându-se de drept, în temeiul hotărârii

administrative a expropriatorului, transferul dreptului de proprietate operând

de drept la data plății/consemnării despăgubirii stabilite de expropriator.

Procedura de

expropriere declanșată de Municipiul București potrivit Legii nr. 33/1994 a

fost anulată.

Hotărârea nr. 13/2009

a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului de la recurentă

la expropriator la data consemnării despăgubirii pe numele recurentei, conform

art. 15 din Legea nr. 198/2004 iar expropriatorul și-a întabulat dreptul de

proprietate în cartea funciară.

În mod eronat a

susținut instanța de apel că recurenta trebuia să solicite în mod expres să se

constate nulitatea procedurii de expropriere întemeiată pe Legea nr. 33/1994 și

a ignorat faptul că prin O.U.G. nr. 12/2009 Guvernul nu a făcut o nouă

declarare a utilității publice în baza Legii nr. 33/1994 ci a aprobat declanșarea

unei noi proceduri de expropriere, distinctă, întemeiată pe dispozițiile Legii

nr. 198/2004.

S-a considerat greșit

că prin Hotărârea nr. 13/2009 expropriatorul ar fi făcut o ofertă de

despăgubire condiționată, Legea nr. 198/2004 nepermițând expropriatorului să

facă o ofertă de despăgubire condiționată. Mențiunea înscrisă în Hotărârea nr.

13/2009 în sensul că expropriatul nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor,

astfel că despăgubirea va fi eliberată de către unitatea bancară numai pe baza

hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului

despăgubirilor este stipulată în folosul expropriatului, numai acesta putând

contesta cuantumul despăgubirii consemnate de expropriator.

2.2. Analiza

recursului

Recursul este

întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:

SC E.W.G. SRL a

invocat excepția lipsei de interes a apelantului în continuarea judecării

apelului, motivat, în esență, pe faptul că la data judecății căii de atac

interesul nu mai îndeplinea condițiile de a fi actual și legitim. Intimata a

argumentat lipsa acestor cerințe ale interesului întrucât scopul pentru care

apelantul a declanșat litigiul a fost atins, respectiv a avut loc transferul

dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii și cuantumul

despăgubirii pentru imobilul expropriat a fost stabilit, prin acordul părților,

cu titlu definitiv și fără posibilitatea ca acest cuantum să mai fie modificat.

Având a se pronunța

asupra acestei excepții, instanța de apel a reținut că nu s-a solicitat

constatarea nulității procedurii de expropriere a imobilului ce face obiectul

litigiului și, în plus, Guvernul României a făcut o nouă declarare a utilității

publice; cu toate că prin Hotărârea nr. 13/2009 expropriatorul a înlocuit suma

oferită inițial cu suma acordată cu titlu de despăgubiri prin sentința apelată

nu se poate considera că, în cauză, cuantumul despăgubirii a fost stabilit în

mod definitiv prin acordul părților întrucât, pe de o parte, această hotărâre

are o dată anterioară pronunțării sentinței prin care a fost anulată Hotărârea

Consiliului General al Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006 iar, pe

de altă parte, suma de 1.390.613,38 Euro+tva a fost propusă și consemnată sub

condiția ca sentința nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă să fie menținută.

Motivând astfel

soluția de respingere a excepției lipsei de interes în continuarea judecării

apelului, instanța nu a lămurit care este temeiul juridic al procedurii în care

s-a pus problema acordării unor despăgubiri pentru expropriere.

Câtă vreme

exproprierea ce fusese propusă în sistemul Legii nr. 33/1994 era anulată irevocabil,

instanța de apel trebuia să analizeze excepția lipsei de interes invocată de

intimată în raport de condițiile de desfășurare a procedurii de expropriere

prevăzute Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție

de drumuri de interes național, județean și local, cu modificările și

completările ulterioare.

Aceasta deoarece,

prin art. 1 alin.

(1) din O.U.G. nr. 12/2009

privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru

cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe

amplasamentul lucrării de interes local „Pasaj rutier denivelat superior

Basarab” s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de

utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul

lucrării de interes local „Pasaj rutier denivelat superior Basarab”, declarată

de utilitate publică potrivit art. 2 din Legea nr. 198/2004, expropriator fiind

municipiul București.

De vreme ce imobilul

proprietatea intimatei figurează în lista anexă la această ordonanță de

urgență, înseamnă că valabilitatea oricărui act juridic săvârșit în cursul

procedurii de expropriere, și legat de aceasta, trebuie analizată prin

raportare la cerințele Legii nr. 198/2004.

Or, instanța de apel

a arătat că excepția nu este întemeiată întrucât, în primul rând, intimata nu a

solicitat constatarea nulității procedurii de expropriere a imobilului. Nu a

arătat, însă, în temeiul cărui text din Legea nr. 198/2004 trebuia să se

solicite constatarea nulității procedurii de expropriere pentru ca, accesoriu,

să se stabilească un alt cuantum al despăgubirii decât cel consemnat deja de

expropriator, conform art. 8 din lege.

În al doilea rând,

instanța de apel nu a arătat de ce, prin înlăturarea - implicită, dedusă de

instanța de recurs - a art. 9 din Legea nr. 198/2004 care dă expropriatului nemulțumit

de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale

art. 6 alin. (2), dreptul exclusiv de a se adresa instanței judecătorești

competente pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite, după acceptarea de către

expropriat a despăgubirii propuse prin Hotărârea nr. 13/2009, se mai poate

considera că apelantul are interes în finalizarea judecării apelului.

În al treilea rând,

instanța de apel nu a justificat de ce consideră că, în cauză, cuantumul

despăgubirii nu a fost stabilit prin acordul părților. Simpla afirmație în

acest sens, urmată și de o motivare destul de prolixă legată de data Hotărârii

nr. 13/2009 în raport de data pronunțării sentinței prin care a fost anulată

Hotărârea Consiliului

General al Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006 nu a putut fi

considerată drept o reală motivare a soluției date asupra excepției lipsei de

interes.

Având în vedere cele

mai sus arătate, Înalta Curte a considerat că aspectele invocate de recurentă

în legătură cu modul de soluționare a excepției lipsei de interes întrunesc

cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întemeierea

soluției asupra excepției lipsei de interes pe o altă lege decât cea incidentă

speței - Legea nr. 198/2004 - instanța de apel a pronunțat o soluție lipsită de

temei legal.

Se impune însă

casarea, cu trimitere la aceeași instanță de apel, și nu modificarea hotărârii,

pentru ca instanța de trimitere să analizeze printr-o hotărâre susceptibilă de

recurs, dacă, în raport de considerentele anterioare, interesul procesual al

apelantului în obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se

stabilească cuantumul despăgubirilor datorate expropriatei SC E.W.G. SRL este

actual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC E.W.G. SRL împotriva deciziei civile nr. 166 A din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2011.