ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3502/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 166 A din 5 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția lipsei de interes în formularea apelului, ca nefondată. A luat act de renunțarea reclamantei SC E.W.G. SRL la judecarea cererii ce face obiectul dosarului nr. 17009/3/2009. A admis apelul declarat de apelantul reclamant Municipiul București reprezentat prin Direcția de Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației împotriva sentinței civile nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pe expropriator la plata unei despăgubiri în cuantum de 152.306 Euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, instanța a arătat că excepția lipsei de interes nu este întemeiată deoarece deși este corectă susținerea intimatei pârâte, în sensul că Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006 prin care s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes local „Pasaj Denivelat Superior Basarab” a fost anulată prin sentința civilă nr. 1176 din 9 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă, nu s-a solicitat constatarea nulității procedurii de expropriere a imobilului ce face obiectul prezentei cauze. În plus, o nouă declarare a utilității publice a fost făcută de Guvernul României.

Cu toate că prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009 expropriatorul a înlocuit suma oferită inițial cu suma acordată cu titlu de despăgubiri prin sentința apelată, nu se poate aprecia că în cauză cuantumul despăgubirii a fost stabilit în mod definitiv prin acordul părților. Că prin Hotărârea nr. 13/2009 nu s-a făcut o nouă ofertă de despăgubire în baza unei noi proceduri rezultă și din împrejurarea că această hotărâre are o dată anterioară pronunțării sentinței prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006. Suma de 1.390.613,38 Euro + TVA a fost propusă (și ulterior consemnată) sub condiția ca sentința nr. 1900 din 19 decembrie 2008 să fie menținută.

Cât privește fondul, instanța a considerat că trebuie să aibă în vedere opiniile exprimate de experții desemnați în faza procesuală a apelului, respectiv C. și C.L. Opiniile exprimate de expert C.G. nu au putut fi însușite de instanță întrucât a propus acordarea de despăgubiri pentru desființare gard, platformă și rampă în condițiile în care nu s-a făcut dovada că asemenea lucrări au fost executate și demolate de expropriat, iar pentru calculul despăgubirii rezultând din prejudiciul suferit prin pierderea a patru locuri de parcare se raportează la valoarea estimată a proprietății în diferite perioade.

Pentru valoarea terenului expropriat, curtea și-a însușit valoarea stabilită de experții C. și C. pe care o consideră mai apropiată de valoarea de piață, respectiv 693 Euro/mp față de 1240 Euro/mp în condițiile în care o suprafață de 171 mp teren evaluată separat nu prezintă un asemenea interes economic; este real că proprietatea în ansamblu a expropriatului cuprinde o suprafață de 742 mp, însă obiectul evaluării și al exproprierii îl reprezintă doar 171 mp. 2. Recursul 2.1. Motive Pârâta a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care au fost formulate următoarele critici: Instanța de apel a încălcat prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 neluând act de faptul că litigiul dintre părți a fost soluționat în procedura administrativă specială reglementată de Legea nr. 198/2004.

Instanța de apel nu a luat act de faptul că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 7 aprilie 2009 emisă de Municipiul București – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, despăgubirea oferită de expropriator, în sensul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a fost stabilită la suma de 1.390.613,38 Euro+tva. În condițiile în care recurenta a depus Declarația de acceptare a despăgubirilor, autentificată sub nr. 1031 din 17 septembrie 2009, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei de interes considerându-se că expropriatorul mai este în drept să solicite stabilirea pe cale judecătorească a cuantumului despăgubirii cuvenite expropriatului.

Nu s-a avut în vedere deosebirea esențială dintre exproprierea pe Legea nr. 33/1994 care are caracter preponderent judiciar și exproprierea pe Legea nr. 198/2004 care are caracter preponderent administrativ, ea producându-se de drept, în temeiul hotărârii administrative a expropriatorului, transferul dreptului de proprietate operând de drept la data plății/consemnării despăgubirii stabilite de expropriator. Procedura de expropriere declanșată de Municipiul București potrivit Legii nr. 33/1994 a fost anulată. Hotărârea nr. 13/2009 a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului de la recurentă la expropriator la data consemnării despăgubirii pe numele recurentei, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004 iar expropriatorul și-a întabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.

În mod eronat a susținut instanța de apel că recurenta trebuia să solicite în mod expres să se constate nulitatea procedurii de expropriere întemeiată pe Legea nr. 33/1994 și a ignorat faptul că prin O.U.G. nr. 12/2009 Guvernul nu a făcut o nouă declarare a utilității publice în baza Legii nr. 33/1994 ci a aprobat declanșarea unei noi proceduri de expropriere, distinctă, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 198/2004. S-a considerat greșit că prin Hotărârea nr. 13/2009 expropriatorul ar fi făcut o ofertă de despăgubire condiționată, Legea nr. 198/2004 nepermițând expropriatorului să facă o ofertă de despăgubire condiționată.

Mențiunea înscrisă în Hotărârea nr. 13/2009 în sensul că expropriatul nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor, astfel că despăgubirea va fi eliberată de către unitatea bancară numai pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului despăgubirilor este stipulată în folosul expropriatului, numai acesta putând contesta cuantumul despăgubirii consemnate de expropriator. 2.2. Analiza recursului Recursul este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente: SC E.W.G. SRL a invocat excepția lipsei de interes a apelantului în continuarea judecării apelului, motivat, în esență, pe faptul că la data judecății căii de atac interesul nu mai îndeplinea condițiile de a fi actual și legitim.

Intimata a argumentat lipsa acestor cerințe ale interesului întrucât scopul pentru care apelantul a declanșat litigiul a fost atins, respectiv a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii și cuantumul despăgubirii pentru imobilul expropriat a fost stabilit, prin acordul părților, cu titlu definitiv și fără posibilitatea ca acest cuantum să mai fie modificat.

Având a se pronunța asupra acestei excepții, instanța de apel a reținut că nu s-a solicitat constatarea nulității procedurii de expropriere a imobilului ce face obiectul litigiului și, în plus, Guvernul României a făcut o nouă declarare a utilității publice; cu toate că prin Hotărârea nr. 13/2009 expropriatorul a înlocuit suma oferită inițial cu suma acordată cu titlu de despăgubiri prin sentința apelată nu se poate considera că, în cauză, cuantumul despăgubirii a fost stabilit în mod definitiv prin acordul părților întrucât, pe de o parte, această hotărâre are o dată anterioară pronunțării sentinței prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006 iar, pe de altă parte, suma de 1.390.613,38 Euro+tva a fost propusă și consemnată sub condiția ca sentința nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă să fie menținută.

Motivând astfel soluția de respingere a excepției lipsei de interes în continuarea judecării apelului, instanța nu a lămurit care este temeiul juridic al procedurii în care s-a pus problema acordării unor despăgubiri pentru expropriere. Câtă vreme exproprierea ce fusese propusă în sistemul Legii nr. 33/1994 era anulată irevocabil, instanța de apel trebuia să analizeze excepția lipsei de interes invocată de intimată în raport de condițiile de desfășurare a procedurii de expropriere prevăzute Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare. Aceasta deoarece, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 12/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local „Pasaj rutier denivelat superior Basarab” s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local „Pasaj rutier denivelat superior Basarab”, declarată de utilitate publică potrivit art. 2 din Legea nr. 198/2004, expropriator fiind municipiul București. De vreme ce imobilul proprietatea intimatei figurează în lista anexă la această ordonanță de urgență, înseamnă că valabilitatea oricărui act juridic săvârșit în cursul procedurii de expropriere, și legat de aceasta, trebuie analizată prin raportare la cerințele Legii nr. 198/2004.

Or, instanța de apel a arătat că excepția nu este întemeiată întrucât, în primul rând, intimata nu a solicitat constatarea nulității procedurii de expropriere a imobilului. Nu a arătat, însă, în temeiul cărui text din Legea nr. 198/2004 trebuia să se solicite constatarea nulității procedurii de expropriere pentru ca, accesoriu, să se stabilească un alt cuantum al despăgubirii decât cel consemnat deja de expropriator, conform art. 8 din lege.

În al doilea rând, instanța de apel nu a arătat de ce, prin înlăturarea - implicită, dedusă de instanța de recurs - a art. 9 din Legea nr. 198/2004 care dă expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2), dreptul exclusiv de a se adresa instanței judecătorești competente pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite, după acceptarea de către expropriat a despăgubirii propuse prin Hotărârea nr. 13/2009, se mai poate considera că apelantul are interes în finalizarea judecării apelului. În al treilea rând, instanța de apel nu a justificat de ce consideră că, în cauză, cuantumul despăgubirii nu a fost stabilit prin acordul părților.

Simpla afirmație în acest sens, urmată și de o motivare destul de prolixă legată de data Hotărârii nr. 13/2009 în raport de data pronunțării sentinței prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006 nu a putut fi considerată drept o reală motivare a soluției date asupra excepției lipsei de interes. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a considerat că aspectele invocate de recurentă în legătură cu modul de soluționare a excepției lipsei de interes întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin întemeierea soluției asupra excepției lipsei de interes pe o altă lege decât cea incidentă speței - Legea nr. 198/2004 - instanța de apel a pronunțat o soluție lipsită de temei legal.

Se impune însă casarea, cu trimitere la aceeași instanță de apel, și nu modificarea hotărârii, pentru ca instanța de trimitere să analizeze printr-o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă, în raport de considerentele anterioare, interesul procesual al apelantului în obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor datorate expropriatei SC E.W.G. SRL este actual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC E.W.G. SRL împotriva deciziei civile nr. 166 A din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.