ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1288/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1687 din 15 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/2010, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect despăgubiri pentru exproprierea terenurilor proprietatea reclamantului.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara care, prin Decizia nr. 50 din 10 aprilie 2014, a respins apelul declarat de reclamantul A.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 27 iulie 2017, revizuentul A. a solicitat desființarea Deciziei civile nr. 50 din 10 aprilie 2014 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara și rejudecarea cauzei ținându-se seama de toate înscrisurile noi reprezentate de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214 din 27 iunie 2017 și documentațiile aferente, admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința majorării despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că Hotărârea Consiliului Local nr. 214/2017 reprezintă un înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, prin această hotărâre fiind aprobată documentația de urbanism Plan urbanistic zonal (PUZ) și Regulamentul local de urbanism aferent (RLU), Zonă de servicii și comerț. Extravilan Sud Arad.

Prin această hotărâre, terenurile rămase în proprietatea revizuentului, adiacente terenului expropriat, au fost incluse în intravilanul Municipiului Arad. Acest înscris a fost emis după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, însă nu a putut fi prezentat la momentul judecării fondului litigiului, întrucât recurentul nu a avut posibilitatea de a determina momentul la care va fi emis, fiind vorba de un act administrativ care se emite după o procedură complexă, costisitoare și îndelungată. Apreciază că acest înscris poate fi asimilat unei hotărâri judecătorești, doctrina juridică confirmând că un înscris doveditor nou poate fi un act emis după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (de exemplu o hotărâre judecătorească), cu condiția să rezulte că partea a fost în imposibilitate de a înfățișa înscrisul în cursul judecății dosarului revizuit, din cauza unor împrejurări aflate mai presus de voința sa.

Această procedură a început prin solicitarea certificatului de urbanism în scop de informare și întocmirea studiului de oportunitate pentru PUZ, a continuat cu emiterea avizului de oportunitate și cu emiterea Certificatului de urbanism nr. 734 din 12 iunie 2012, act prin care Primăria Arad a confirmat implicit, atât posibilitatea, cât și oportunitatea includerii în intravilan a terenurilor. CNAIR a refuzat în mod repetat emiterea avizului favorabil, invocând diverse motive, iar ulterior după completarea tuturor avizelor și parcurgerea tuturor etapelor specifice procedurii administrative s-a emis HCL nr. 214/2017.

Revizuentul consideră că este îndeplinită condiția imposibilității înfățișării înscrisului în procesul anterior, având în vedere specificul procedurii administrative de întocmire și aprobare a Planului Urbanistic Zonal, neputând influența finalizarea acesteia și nici controla momentul la care se va emite hotărârea Consiliului de aprobare a PUZ. Demersurile pentru îndeplinirea formalităților de includere a terenurilor în intravilan au fost începute de revizuent pe parcursul procesului, fiind deci imposibilă producerea în fața instanțelor de judecată a hotărârii de aprobare a PUZ emise la 27 iunie 2017.

În ceea ce privește condiția caracterului determinant ai înscrisului doveditor nou, revizuentul consideră că această condiție este îndeplinită, având în vedere raționamentul instanței care a avut în vedere în mod determinant destinația agricolă și regimul extravilan al terenului, fiind înlăturate susținerile reclamantului privind posibilitatea valorificării terenului prin construire sau la preț de teren construibil, din cauza caracterului incert, ipotetic al acestei destinații. Or, conform HCL Arad nr. 214/2017 de aprobare a PUZ nu era nimic incert și nici speculativ în susținerile reclamantului, introducerea terenurilor în intravilan fiind doar o chestiune de timp, momentul aprobării fiind în afara controlului efectiv al reclamantului.

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865.

Intimatul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv înscrisul nou invocat nu a existat la data pronunțării Deciziei civile nr. 50/2014 a Curții de Apel Timișoara. în plus, nu se poate susține că emiterea acestui înscris a fost împiedicată de refuzul abuziv al CNAIR de a elibera un aviz favorabil, deoarece la ora actuală nu există nicio hotărâre judecătorească care să constate această situație.

În ceea ce privește caracterul determinat al înscrisului, intimatul arată că HCL Arad nr. 214/2017 nu are relevanță, deoarece, la stabilirea despăgubirilor, trebuie avut în vedere momentul transferului dreptului de proprietate și nu momentul actual. Prin Decizia 12/2015 a Curții Constituționale, s-a statuat că instanța și experții trebuie să se raporteze la valoarea terenului de la momentul exproprierii, ca moment al transferului dreptului de proprietate. Or, la acel moment, terenurile revizuentului erau incluse în categoria de folosință extravilan arabil, situație în care înscrisul nou prezentat de revizuent nu poate fi util în soluționarea cauzei.

Prin Încheierea nr. 1580 din 18 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. x/2017 s-a dispus strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Timișoara la Curtea de Apel Alba Iulia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 3 noiembrie 2017.

Prin Decizia nr. 2 din 16 ianuarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 50 din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 50 din 10 aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1587/2011 pronunțată de Tribunalul Arad.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că valoarea care reflectă realitatea este cea prezentată de experții care au utilizat drept comparabile terenuri agricole extravilane, din același perimetru cu cel în care se află terenul expropriat al reclamantului și nu o categorie ipotetică de intravilan construibil.

Asupra motivului de revizuire invocat în cauză, întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. teza 1, instanța a reținut că acesta implică îndeplinirea unor condiții cumulative și care rezultă din chiar redactarea textului legal. Astfel, în primul rând revizuirea poate fi cerută numai dacă înscrisurile descoperite după pronunțarea hotărârii au existat la data judecății. Prin urmare, orice alte înscrisuri întocmite după pronunțarea hotărârii nu pot constitui temei pentru exercitarea unei cereri de revizuire. O atare condiție rezultă nu numai din referirea legii la descoperirea de înscrisuri, ci și la imposibilitatea prezentării acestora.

A doua condiție cu privire la înscrisul nou se referă la imposibilitatea prezentării în instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, fie clin cauza faptului că acesta a fost reținut de partea potrivnică, fie din cauza unei împrejurări mai presus de voința părții. Drept urmare, simpla împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunțarea hotărârii nu legitimează calea procedurală a revizuirii, fiind necesar să se facă dovada imposibilității de prezentare a acestora în condițiile arătate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

O ultimă condiție este aceea ca înscrisul doveditor descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică sa fi fost apt de a conduce la o alta soluție decât cea pronunțată.

Revizuentul prezintă drept înscris nou Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017 privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de Urbanism aferent Zonă de Servicii și Comerț Extravilan Sud Arad.

Acest înscris nu îndeplinește în mod evident prima condiție prevăzută de lege, el fiind emis la un moment mult ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 50/2014, deci nu a existat la data judecății apelului.

Revizuentul justifică imposibilitatea prezentării înscrisului pe faptul că acest act a fost emis în urma unei proceduri administrative complexe și de durată care poate fi asimilată unei acțiuni judiciare, practica judecătorească admițând cu totul excepțional că un înscris nou poate fi o hotărâre judecătorească, dacă hotărârea a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului.

Contrar susținerilor revizuentului, Curtea a apreciat că HCL nr. 214/2017, prezentată ca înscris nou, nu poate fi asimilată unei hotărâri judecătorești, în acest din urmă caz, practica judiciară statuând că este necesar ca hotărârea judecătorească să constate o situație de fapt anterioară pronunțării hotărârii. Or, Hotărârea Consiliului Local Arad nu constată o situație de fapt anterioară, ci creează o situație juridică nouă, care produce efecte numai pentru viitor, neputând avea efect retroactiv. Doar de la data emiterii ei, iunie 2017, terenurile rămase în proprietatea revizuentului au fost trecute în intravilan. Această caracteristică a actului administrativ, producerea de efecte numai pentru viitor, este de natură a demonstra și lipsa caracterului determinant al înscrisului nou prezentat de revizuent.

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și art. 9 teza II din Legea nr. 198/2004 trebuie interpretate în sensul stabilit de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 12/2015, respectiv în sensul că, la stabilirea despăgubirilor, instanța și experții trebuie să se raporteze la valoarea terenului din momentul exproprierii, care în speță este anul 2010, fiind inadmisibil a se stabili valoarea terenului expropriat în funcție de categoria de folosință și situarea pe care o au alte terenuri, la nivelul anului 2017.

Valoarea terenului trebuie stabilită la data exproprierii, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar destinația terenului care trebuie luată în considerare nu poate fi alta decât aceea pe care terenul a avut-o la data exproprierii. în acest sens, este de necontestat faptul că Sa data transferului dreptului de proprietate categoria de folosință a terenului a fost aceea de agricol extravilan, iar aprecierea valorii acestuia nu se poate face la o altă categorie de folosință, dobândită de alte terenuri la nivelul anului 2017, o altă interpretare ar însemna o gravă încălcare a securității raporturilor juridice.

Terenul în litigiu este un teren expropriat în sensul legii, transferul dreptului de proprietate asupra acestuia din proprietatea privată a reclamantului în proprietatea publică a statului operând de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau la data consemnării lor, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Art. 13 alin. (2) din același act normativ prevedea în mod expres că pe terenurile expropriate sunt interzise începerea și/sau continuarea construcțiilor, cu sau fără autorizație, a instalațiilor sau a altor bunuri de orice natură. Așa fiind, de Sa data exproprierii nu mai era posibilă efectuarea niciunei lucrări pe terenul expropriat, indiferent că s-ar fi obținut certificat de urbanism sau autorizație de construcție. Dispoziții legale similare regăsim în Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv art. 29 și art. 30 din lege, prin urmare nu pot fi luate în considerare actele emise după ce a avut loc transferul dreptului de proprietate, acte având ca obiect alte terenuri, respectiv terenuri neexpropriate, rămase în proprietatea revizuentului, HCL a Municipiului Arad nr. 214/2017 nu este un înscris determinant și util nici pentru pretinsul prejudiciu înregistrat de terenurile rămase neexpropriate, deoarece și acest prejudiciu se determină prin raportare la valoarea, categoria de folosință, situarea acestor terenuri la același moment temporal, momentul exproprierii, și nicidecum prin raportare la un act administrativ emis în anul 2017, ce creează o situație juridică nouă și produce efecte juridice în viitor, începând cu momentul iunie 2017.

Prin urmare, înscrisul nou prezentat de revizuent nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a duce la admisibilitatea revizuirii, întrucât nu a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, acesta fiind și motivul pentru care nu a putut fi prezentat de revizuent și nici nu poate avea un caracter determinant asupra fondului litigiului, de vreme ce creează o situație juridică nouă, cu efecte ulterioare emiterii sale.

Împotriva Deciziei civile nr. 2 din 16 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a declarat recurs revizuentul A., care, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7 - 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea în totalitate a acestei hotărâri, admiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 50 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia, în vederea rejudecării apelului, ținând seama de înscrisurile noi deduse judecății.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul revizuent a susținut că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele argumente:

În acest sens, recurentul susține că, ia judecarea cererii de revizuire, s-a comis o eroare gravă de interpretare cu privire la semnificația și rolul doveditor al hotărârii de aprobare a PUZ, instanța limitându-se a constata că acest act produce efecte pentru viitor în realitate, nu contează faptul că hotărârea de aprobare a PUZ produce efecte juridice pentru viitor, în sensul schimbării regimului urbanistic al terenurilor reclamantului; contează faptul că prin aprobarea PUZ se dovedește ceea ce reclamantul a susținut constant pe parcursul procesului de fond: potențialul construibil al terenurilor - care atrăgea prețul de piață ridicat, chiar dacă terenurile se aflau formal în extravilan, cu destinație formată de terenuri arabile.

Conform legii, despăgubirile care se cuvin reclamantului într-un proces de expropriere au în vedere valoarea de piață a imobilului expropriat și repararea prejudiciilor colaterale suferite de expropriat în speță, prejudiciul colateral suferit este reprezentat de imposibilitatea valorificării viitoare a unei suprafețe de teren chiar mai mari decât suprafața expropriată, care după construirea drumului public a rămas afectată perpetuu de o interdicție legală de construire - interdicție care nu exista anterior construirii autostrăzii.

Despăgubirile oferite de expropriator în faza administrativă au fost calculate la suma de 17 euro/mp (170.000 euro/ha) pentru terenurile expropriate, fără nici o despăgubire pentru daunele colaterale cauzate, însăși această valoare dovedește prețul de piață ridicat al acestor terenuri extravilane agricole expropriate, fiind oarecum comparabil cu prețuri de terenuri cu potențial construibil.

Recurentul susține că a învederat că valoarea reală a terenuri lor expropriate este semnificativ mai mare decât cea oferită, pretinzând repararea daunelor colaterale produse prin imposibilitatea valorificării la preț de piață corect al terenurilor rămase în proprietatea sa, neexpropriate, însă afectate de interdicția legală de construire care s-a născut odată cu autostrada.

Recurentul susține că terenurile expropriate și terenurile rămase în proprietatea sa, neexpropriate, aveau, inclusiv la data exproprierii, un potențial construibil și că valoarea lor reală nu se raportează la categoria strictă de folosință (arabil extravilan), ci este determinată de amplasamentul într-o zonă de interes economic, având front stradal la DN 69 Arad - Timișoara, fiind situate la mică distanță de corpul principal de intravilan ai Municipiului Arad (determinat prin PUG). Susține că a dovedit că în imediata vecinătate a acestor terenuri s-au aprobat în ultimii ani mai multe planuri urbanistice zonale (cu efect de introducere a terenurilor în intravilan) și că s-au efectuat și se efectuează tranzacții imobiliare la prețuri foarte ridicate, chiar cu terenuri arabile extravilane. Cu privire la acest potențial construibil al terenurilor, care dă acestora valoare intrinsecă ridicată, inclusiv la data exproprierii, a fost invocat în toate ciclurile procesuale, fiind confirmat de majoritatea experților care s-au exprimat în dosar (2 experți cu opinie majoritară în primă instanță, respectiv încă 2 experți în apel - care au confirmat valori de piață mari, însă nu identice, între 63 - 90 Euro/mp, ambele mult peste valoarea ofertată de Stat prin CNADNR).

Cu toate acestea, instanța de apel a considerat că, deși pierderea oportunității de dezvoltare imobiliară a imobilului poate fi luată în considerare la stabilirea despăgubirilor conform practicii CEDO, totuși, în speță, nu s-ar fi dovedit că această posibilitate de dezvoltare imobiliară ar fi certă, concretă și susceptibilă de probare, înlăturând opiniile a 2 experți care confirmau potențialul construibil și de dezvoltare imobiliară al terenului și recunoșteau valoare de piață ridicată (63 - 90 Euro/mp) și validând opinia singulară a expertului numit de Statul expropriator, dl B., care a calculat o valoare de piață chiar mai mică decât cea ofertată în raza administrativă.

Prin urmare, pretențiile reclamantului au fost respinse pentru că au fost apreciate ca nedovedite, incerte, speculative (iar nu pentru că ar fi fost considerate de plano inadmisibile).

Or aprobarea Planului Urbanistic Zonal prin înscrisurile noi invocate în cererea de revizuire, finalizată ca urmare a unei proceduri începute încă de când litigiul de expropriere se afla pe rol, dovedește că pretențiile reclamantului erau corecte, nefiind nimic incert sau speculativ în invocarea prețului de piață ridicat al terenurilor și în invocarea pagubei cauzate de interdicția legală de construire pe terenuri adiacente autostrăzii, rămase neexpropriate.

Recurentul arată că a susținut că terenurile expropriate au valoare de piață mai ridicată decât cea ofertată de CNADNR și că i se cuvin despăgubiri pentru imposibilitatea valorificării terenurilor râmase în proprietatea sa, afectate de interdicția legală de construire.

În apel, expertul numit de instanță a calculat o valoare de piață a terenurilor de 66 euro/mp, iar expertul numit de expropriat a calculat despăgubiri de 90 euro/mp, ambii experți confirmând potențialul construibil al terenurilor ca premisă esențială a calculării valorii de piață. Totodată, ambii experți au calculat despăgubiri și pentru prejudiciul cuvenit, ca urmare a imposibilității valorificării prin construire a terenurilor afectate de interdicția legală de construire. Numai expertul numit de expropriator a refuzat să recunoască potențialul construibil al terenurilor și a calculat o valoare de piață chiar mai mică decât cea ofertată de expropriator.

Bazându-se pe opinia minoritară a expertului numit de Statul expropriator, instanța de apel a respins acțiunea, cu motivarea esențială că despăgubirile întemeiate pe pierderea posibilității de dezvoltare imobiliară prin construire ar fi incerte, speculative și că evaluarea terenurilor expropriate trebuie să se raporteze strict la destinația formală existentă la data exproprierii - teren arabil extravilan.

Or, prin aprobarea proiectului Pianului Urbanistic Zonal, prin HCLM Arad nr. 214 din 27 iunie 2017, s-a dovedit că această ipoteză este falsă, acest proiect PUZ fiind început încă din anul 2012, când procesul se afla pe rol în faza de apei.

Reclamantul a intenționat demararea unui proiect PUZ chiar și anterior procedurii de expropriere, proiect pentru care a obținut Certificat de Urbanism în anul 2006, însă procedura "s-a stins" în anul 2008, după ce în cărțile funciare a fost notată, cu 1 an înainte de stabilirea coridorului de expropriere, intenția generală de expropriere pe terenuri aflate în zona respectivă, devenind evident că nu se vor mai emite avizele specifice pentru proiectul urbanistic, până când nu se va definitiva coridorul de expropriere.

Așa fiind, recurentul susține că incertitudinea și caracterul speculativ al despăgubirilor pretinse (motiv determinant al deciziei de apel atacată prin revizuire) au fost înlăturate prin aceea că s-a dovedit, urmare a aprobării PUZ, că terenurile pot fi valorificate urbanistic.

După prezentarea istoricului litigiului, recurentul susține că înscrisul prezentat îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Doctrina juridică și jurisprudența au confirmat că un înscris doveditor nou poate fi și un act emis după rămânerea definitivă a hotărârii supuse revizuirii, de exemplu o hotărâre judecătorească, cu condiția să rezulte că partea a fost în imposibilitate de a înfățișa actul în cursul judecății dosarului, din cauza unor împrejurări aflate mai presus de voința sa. În ipoteza înscrisului nou reprezentat de hotărârea judecătorească, se reține că este îndeplinită condiția imposibilității înfățișării actului, deoarece partea nu are posibilitatea de a determina momentul

10 pronunțării hotărârii judecătorești, fiind suficient să dovedească introducerea cererii de chemare în judecată care a condus la pronunțarea hotărârii judecătorești invocate ca înscris nou, încă din timpul procesului anterior.

În speță, înscrisul prezentat reprezintă un act administrativ, respectiv o hotărâre de aprobare a Pianului Urbanistic Zonal, cu documentațiile aferente. Un astfel de act se emite în urma unei proceduri complexe, costisitoare și îndelungate, de o complexitate și durată comparabile cu cele ale unui proces judiciar, care atestă o situație de fapt preexistentă, respectiv potențialul construibil al terenurilor.

Instanța de revizuire a reținut doar aspectul formal că actul prezentat produce efecte pentru viitor și, prin urmare, nu atestă o situație de fapt preexistentă.

În realitate, aprobând Planul Urbanistic Zonal, cu consecința introducerii terenurilor în intravilan, Consiliul Local al Municipiului Arad a confirmat implicit potențialul construibil ai acestora.

În ce privește imposibilitatea înfățișării înscrisului, după detalierea situației de fapt cu privire la procedura emiterii acestuia, recurentul susține că această procedură are o întindere considerabilă în timp, iar beneficiarul nu are nicio posibilitate de control asupra momentului finalității procedurii, deoarece autoritățile au posibilitatea să solicite multiple modificări ale proiectului și își temporizează acțiunile în mod divers.

Recurentul susține că, pentru aceste motive, a fost nevoit să formuleze acțiune în contencios administrativ împotriva CNAIR, care formează obiectul Dosarului nr. x/2014, aflat în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la caracterul determinant al înscrisului, recurentul susține că acesta constituie proba determinantă în cauză, întrucât raționamentul instanței în stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a bazat pe destinația agricolă a terenului și, în special, regimul de extravilan al acestuia, fiind înlăturate susținerile reclamantului privind posibilitatea valorificării terenului prin construire sau la preț de teren construibil, din cauza caracterului incert, ipotetic al acestei destinații.

Conform jurisprudenței CEDO, potențialul de dezvoltare al unor proprietăți imobiliare poate fi luat în calcul ia stabilirea despăgubirilor, cu condiția ca acesta să fie unul concret, realizabil și susceptibil de probare,

Tot astfel, în cauza Sporrong și Lonnoth, CEDO a luat în considerare în determinarea prejudiciului faptul că orice plan de dezvoltare a proprietății pe care petenții l-ar fi luat în considerare a devenit impracticabil.

Concluzionând, recurentul susține că instanța de revizuire a considerat greșit că înscrisurile noi înfățișate nu ar avea caracter determinant și că nu pot fonda o cerere de revizuire.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Ca titlu preliminar, trebuie menționat ca motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, deoarece, din dezvoltarea criticilor formulate, nu rezultă niciun element de natură a se subsuma ipotezei reglementate de acesta, care are în vedere interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în sens de negotium juris.

În cuprinsul acestui motiv de recurs recurentul susține argumentele relativ ia înscrisul prezentat ca fiind nou, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., susțineri ce nu permit încadrarea în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care presupune existența unui act juridic în înțelesul material al acestuia (de negorium iuris), ale cărui clauze clare, neîndoielnice să fi fost denaturate printr-o interpretare juridică greșită.

Așa fiind, criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., formulat în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la argumentarea cererii de revizuire, privind relevanța înscrisurilor noi depuse la dosar din perspectiva dovedirii potențialului construibil al terenurilor expropriate și ai porțiunilor de teren rămase în proprietatea reclamantului revizuent după expropriere, instanța constată că acesta este nefondat, hotărârea recurată fund argumentată în fapt și în drept sub acest aspect, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluției, dezlegarea dată de instanță problemei de drept deduse judecății fiind pe deplin și coerent susținută de considerente care nu se contrazic și care conduc la soluția din dispozitiv.

Astfel, reținând că înscrisul pretins nou nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța de revizuire a analizat toate susținerile revizuentului, iar în ce privește analiza potențialului construibil al terenurilor expropriate, aceasta nici nu se impunea a fi tăcută în condițiile constatării de către instanța de revizuire a neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate, care trebuie întrunite cumulativ, nedepunând la dosar această hotărâre și nearătând în ce constau pretinsele preluări ale considerentelor din respectiva hotărâre în decizia recurată în prezentul dosar.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentului, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (iar nu pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcarea altor dispoziții legale procedurale decât cele aferente nemotivării) în sensul că hotărârea este nemotivată, fiind copiată ad litteram dintr-o hotărâre judecătorească a altui complet, respectiv Decizia nr. 1652/2017 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în dosar nr. x/2017, întrucât recurentul nu a făcut dovada acestor susțineri, nedepunând la dosar această hotărâre și nearătând în ce constau pretinsele preluări ale considerentelor din respectiva hotărâre în decizia recurată în prezentul dosar.

Examinând criticile formulate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele considerente:

Potrivit art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere",

Statuând că se poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța care a judecat, fapt care a permis săvârșirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțate.

În sensul textului legal enunțat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care este apt să conducă, prin el însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.

Rezultă că, pentru a se putea invoca această dispoziție legală și a se admite cererea de revizuire, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire.

Recurentul pretinde că exigența unei juste despăgubiri pentru privarea de proprietate pentru o cauză de utilitate publică nu este îndeplinită decât în căzui determinării cuantumului unor despăgubiri juste, calculate în raport de caracteristicile terenului expropriat, sens în care invocă un înscris care atestă categoria de folosință a terenului ca fiind intravilan, iar nu extravilan, astfel cum a reținut instanța, care ar fi determinat stabilirea unui cuantum al despăgubirilor mai mare, Înalta Curte constată că înscrisul invocat de revizuent, respectiv Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017, prin care a fost aprobat Planul urbanistic zonal, nu îndeplinește prima condiție prevăzută de lege, el fiind emis ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv, Decizia civilă nr. 50 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în consecință, înscrisul nu a existat la data judecății apelului.

Întrucât înscrisul invocat de recurentul revizuent ca fiind "nou" a fost emis ulterior pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicita, acesta nu a fost prezentat.

În ce privește a doua condiție ceruta de dispoziția legală evocată, respectiv cea a imposibilității prezentării înscrisului, nu poate fi primită susținerea recurentului potrivit căreia nu i se poate imputa faptul că nu a putut prezenta Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017, întrucât aceasta a fost emisă în urma unei proceduri administrative complexe și de durată care poate fi asimilată unei acțiuni judiciare, sens în care invocă doctrina și practica judecătorească, potrivit căreia un înscris nou poate fi o hotărâre judecătorească, dacă hotărârea a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului.

Această susținere nu poate fi primită, înscrisul prezentat de revizuent neputând fi asimilat unei hotărâri judecătorești, întrucât practica judiciară statuează că este necesar ca hotărârea judecătorească să constate o situație de fapt anterioară pronunțării hotărârii. Or, așa cum a reținut și instanța de revizuire, Hotărârea Consiliului Local Arad nu constată o situație de fapt anterioară, ci creează o situație juridică nouă, care produce efecte numai pentru viitor, neputând avea efect retroactiv, constând în aceea că, de la data emiterii ei, respectiv iunie 2017, terenurile rămase în proprietatea revizuentului au fost trecute în intravilan.

În plus, o hotărâre judecătorească este asimilată unui înscris nou, dar nu trebuie omis că aceasta este rezultatul unor dezbateri contradictorii în condițiile respectării dreptului la apărare al părților, soluția bazându-se pe aplicarea dispozițiilor legale la situația de fapt stabilită în urma administrării unor probe mai mult sau mai puțin complexe în raport de circumstanțele cauzei. Or, Hotărârea de aprobare PUZ nu îndeplinește aceste cerințe ale unui act de judecată, nefiind rezultatul unor dezbateri contradictorii între părțile interesate.

Pe de altă parte, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru ca înscrisul ce se prezintă în cererea de revizuire să fie înscris determinant, este necesar ca acesta, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce ia altă soluție decât cea adoptată.

În acest context, se rețin dispozițiile art. 26 alin. (2) și art. 9 teza I din Legea 198/2004, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 32/2015, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor se face în raport de valoarea terenului din momentul exproprierii, în speță, anul 2010.

Legiuitorul a prevăzut expres, prin art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu numai momentul calculării despăgubirilor pentru terenul expropriat, respectiv data transferului dreptului de proprietate (în speță, anul 2010), ci și criteriul de calcul al despăgubirilor, anume prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de aceiași fel în unitatea administrativ teritorială.

Or, referirea legiuitorului la imobile "de același fel" semnifică raportarea la categoria de folosință a terenului și la amplasarea în intravilan sau extravilan la momentul exproprierii. Legiuitorul a intenționat dezdăunarea persoanei expropriate prin raportare la prejudiciul cert suferit prin privarea de proprietate, a cărui evaluare se bazează pe caracteristicile terenului de la data exproprierii, și nu pe eventualele modificări ce ar putea interveni în viitor.

Așadar, exigența constituțională a justei despăgubiri este întrunită, contrar susținerilor recurentului, prin interpretarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul că despăgubirile se calculează la data exproprierii, pe baza categoriei de folosință a terenului și a amplasării acestuia, în intravilan sau extravilan, la momentul exproprierii, pentru asigurarea reparării prejudiciului cert suferit prin expropriere în raport de criteriul legal al prețului obișnuit de vânzare al terenurilor de natura celui expropriat.

În cauza dedusă judecății, întrucât la data transferului dreptului de proprietate - anul 2010 - categoria de folosință a terenului expropriat a fost aceea de agricol extravilan, aprecierea valorii acestuia nu se poate face la o altă categorie de folosință, dobândită de alte terenuri la nivelul anului 2017, astfel cum pretinde revizuentul, întrucât actul prezentat ca fiind "nou" vizează o situație juridică cu efecte ulterioare emiterii sale și, ca atare, nu putea schimba soluția asupra fondului, neîndeplinind condiția caracterului determinant, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, înscrisul de care s-a prevalat revizuentul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a duce la admiterea revizuirii, întrucât nu a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, acesta fiind și motivul pentru care nu a putut fi prezentat și, oricum, nu putea avea un caracter determinant asupra fondului litigiului, de vreme ce creează o situație juridică nouă, cu efecte ulterioare emiterii sale,

Simplul fapt că partea a prezentat, ulterior pronunțării hotărârii, anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că acestea întrunesc condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi ulterioare momentului pronunțării unei hotărâri judecătorești, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Din analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitată. Astfel, în literatura de specialitate s-a subliniat faptul ca noțiunea de "înscris" trebuie luată în accepțiunea ei restrânsă, necuprinzând declarații de martori chiar autentificate, rapoarte de expertiză, mărturisiri.

Acceptând chiar o interpretare mai extinsă a noțiunii de "înscris", în sensul că și înscrisul prezentat de revizuent s-ar încadra în această categorie, Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate a revizuirii impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dar și de jurisprudența CEDO, care impune ca desființarea unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru "defecte fundamentale" ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanței numai după terminarea procesului.

Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, astfel cum este garantat la art. 6 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenție, ale cărui dispoziții relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice, care impune, printre altele, ca atunci când instanțele pronunțată o hotărâre irevocabilă, decizia acestora să nu fie contestată (Hotărârea Brumărescu împotriva României, 28 octombrie 1999, Culegere de hotărâri, și decizii, 1999 -VII, pct. 61, CEDO).

Din această perspectivă, trebuie menționat că instanța de apel, care a pronunțat decizia atacată cu revizuire, a avut în vedere aspectul legat de potențialul construibil al terenului, înlăturând, însă, opinia celor doi experți, care au calculat valoarea imobilului expropriat și a despăgubirilor aferente la un cuantum superior, în raport de potențialul construibil al imobilului.

Prin urmare, și din acest punct de vedere, nu se poate considera că înscrisul invocat în revizuire are caracter determinant, neputând conduce la o altă soluție decât cea pronunțată de instanța respectivă, cu putere de lucru judecat în ceea ce privește problema potențialului construibil al imobilului.

Față de aceste considerente, se constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat, urmând a fi respins în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul, declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2 din 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM