ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1193/2018

Deliberând asupra cauzei de fața, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, la data de 27 iulie 2017, sub nr. x/2017, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 51 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2009*, și rejudecarea cauzei ținându-se cont de înscrisul nou reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214 din 27 iunie 2017, invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017 reprezintă un înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prin. această hotărâre au fost aprobate documentația de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și Regulamentul Local de Urbanism aferent (RLU), Zona de servicii și comerț, Extravilan Sud Arad.

Prin această hotărâre terenurile rămase în proprietatea revizuentului, adiacente terenului expropriat au fost incluse în intravilanul Municipiului Arad.

Acest înscris a fost emis după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, însă nu a putut fi prezentat de revizuent la momentul judecării fondului litigiului întrucât nu a avut posibilitatea de a determina momentul la care va fi emis, fiind vorba de un act administrativ care se emite după o procedură complexă.

Înscrisul poate fi asimilat unei hotărâri judecătorești, doctrina juridică confirmând că un înscris doveditor nou poate fi un act emis după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (de exemplu o hotărâre judecătorească), cu condiția să rezulte că partea a fost în imposibilitate de a înfățișa înscrisul în cursul judecății dosarului revizuit, din cauza unor împrejurări aflate mai presus de voința sa.

Această procedură a început prin solicitarea Certificatului de Urbanism în scop de informare și întocmirea studiului de oportunitate pentru PUZ, a continuat cu emiterea avizului de oportunitate și cu emiterea Certificatului de urbanism nr. 734 din 12 iunie 2012, act prin care Primăria Arad a confirmat implicit atât posibilitatea, cât și oportunitatea includerii în intravilan a terenurilor.

CNADNR a refuzat în mod repetat emiterea avizului favorabil, invocând diverse motive, iar ulterior, după completarea tuturor avizelor și parcurgerea tuturor etapelor specifice procedurii administrative, a fost emisă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017.

În cauză este îndeplinită condiția imposibilității înfățișării înscrisului în procesul anterior, având în vedere specificul procedurii administrative de întocmire și aprobare a Planului Urbanistic Zonal, neputând influența finalizarea acesteia și nici controla momentul la care se va emite hotărârea Consiliului de aprobare a PUZ. Demersurile pentru îndeplinirea formalităților de includere a terenurilor în intravilan au fost începute de revizuent pe parcursul procesului, s-au derulat în mare măsură în faza de recurs din primul ciclu procesual, de apel și recurs din cel de-al doilea ciclu procesual, fiind deci imposibilă producerea în fața instanțelor de judecată a hotărârii de aprobare a PUZ, emisă la 27 iunie 2017.

În ceea ce privește condiția caracterului determinant al înscrisului doveditor nou, revizuentul a susținut că este îndeplinită, având în vedere că în raționamentul instanței a contat în mod determinant destinația agricolă și regimul extravilan al terenului, fiind înlăturate susținerile reclamantului privind posibilitatea valorificării terenului prin construire sau la preț de teren construibil, din cauza caracterului incert, ipotetic al acestei destinații.

Intimatul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv înscrisul nou invocat nu a existat la data pronunțării Deciziei civile nr. 51/2014 a Curții de Apel Timișoara. în plus, nu se poate susține că emiterea acestui înscris a fost împiedicată de refuzul abuziv al CNAIR de a elibera un aviz favorabil, deoarece la ora actuală nu există nicio hotărâre judecătorească care să constate această situație.

În ceea ce privește caracterul determinant al înscrisului, intimatul a arătat că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017 nu are relevanță deoarece la stabilirea despăgubirilor trebuie avut în vedere momentul transferului dreptului de proprietate și nu momentul actual. De asemenea, a susținut că, prin Decizia 12/2015 a Curții Constituționale, s-a statuat că instanța și experții trebuie să se raporteze la valoarea terenului de la momentul exproprierii, ca moment al transferului dreptului de proprietate. Or, la acel moment, terenurile revizuentului erau incluse în categoria de folosință extravilan arabil, situație în care înscrisul nou prezentat de revizuent nu poate fi util în soluționarea cauzei,

Prin Încheierea nr. 1574 din 17 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea dosarului de la Curtea de Apei Timișoara la Curtea de Apel Alba Iulia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 2 noiembrie 2017, sub nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 1652 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 51 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2009*, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, această instanța a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 51 din 10 aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Sentinței civile nr. 448/2010, pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x/2009*, sentința fiind schimbată. în sensul respingerii acțiunii reclamantului A.. Prin aceeași decizie instanța de apel a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentinței.

. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel. a reținut, în esență, că valoarea acordată de Tribunalul Arad cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat este nejustificată, nerezonabilă și excesivă, încălcând testul de proporționalitate dintre interesul privat al expropriatului și interesul public major ai expropriatorului. Instanța a reținut că valoarea care reflectă realitatea este cea prezentată de expertul judiciar B. care a utilizat drept comparabile terenuri agricole extravilane, din același perimetru cu cel în care se află terenul expropriat al reclamantului. Așadar, s-a avut în vedere categoria de folosință actuală - arabil extravilan - și nu o categorie ipotetică de intravilan construibil.

Asupra motivului de revizuire invocat în cauză, instanța a reținut că revizuentul a invocat drept motiv de revizuire prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., motiv care implică îndeplinirea unor condiții cumulative ce rezultă din chiar redactarea textului legal. Astfel, în primul rând revizuirea poate fi cerută numai dacă înscrisurile descoperite după pronunțarea hotărârii au existat la data judecății. Prin urmare, orice alte înscrisuri apărute după pronunțarea hotărârii nu pot constitui temei pentru exercitarea unei cereri de revizuire. O atare condiție rezultă nu numai din referirea legii la descoperirea de înscrisuri, ci și la imposibilitatea prezentării acestora.

A doua condiție a revizuirii se referă la imposibilitatea prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea atacată, fie din cauză că acesta a fost reținut de partea potrivnică, fie din cauza unei împrejurări mai presus de voința părții.

Drept urmare, simpla împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunțarea hotărârii nu legitimează calea procedurală a revizuirii, cu excepția cazului în care se face dovada imposibilității de prezentare a acestora în condițiile arătate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

O ultimă condiție a revizuirii este aceea ca înscrisul doveditor descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.

Revizuentul a prezentat drept înscris nou Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214 din 27 iunie 2017 privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de Urbanism aferent Zonă de Servicii și Comerț Extravilan Sud Arad.

Acest înscris nu îndeplinește în mod evident prima condiție prevăzută de lege, ei fiind emis la un moment mult ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 51 din 10 aprilie 2014, deci nu a existat la data judecății apelului; nici a doua condiție nu este îndeplinită, întrucât revizuentul a fost în imposibilitate de a-l prezenta nu din pricina unei împrejurări mai presus de voința sa și nici pentru faptul că a fost reținut de partea potrivnică, ci pentru unicul motiv că acest înscris nu a existat la data judecății fondului, fiind emis la mai mult de 3 ani de la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.

Revizuentul justifică imposibilitatea prezentării înscrisului prin faptul că acest act a fost emis în urma unei proceduri administrative complexe și de durată care poate fi asimilată unei acțiuni judiciare, practica judecătorească admițând cu totul excepțional că un înscris nou poate fi o hotărâre judecătorească, dacă hotărârea a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului.

Contrar susținerilor revizuentului, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a apreciat că Hotărârea Consiliului Local Arad nr. 214/2017, act prezentat ca înscris nou, nu poate fi asimilat unei hotărâri judecătorești, în acest din urmă caz, practica judiciară statuând că este necesar ca hotărârea judecătorească să constate o situație de fapt anterioară pronunțării hotărârii. Or, Hotărârea Consiliului Local Arad nu constată o situație de fapt anterioară, ci creează o situație juridică nouă, care produce efecte numai pentru viitor, neputând avea efect retroactiv, în sensul că de la data emiterii ei, respectiv iunie 2017, terenurile rămase în proprietatea revizuentului au fost trecute în intravilan. Aceste caracteristici ale actului administrativ sunt de natură a demonstra și lipsa caracterului determinant al înscrisului nou prezentat de revizuent.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a reținut că este de notorietate că art. 26 alin. (2) și art. 9 teza II din Legea nr. 198/2004 trebuie interpretate în sensul stabilit de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 12/2015, respectiv la stabilirea despăgubirilor instanța și experții trebuie să se raporteze la valoarea terenului din momentul exproprierii, care în speță este anul 2009, fiind inadmisibil a se stabili valoarea terenului expropriat, în funcție de categoria de folosință și situarea pe care o au alte terenuri, la nivelul anului 2017.

De asemenea, a reținut că valoarea terenului trebuie stabilita la data exproprierii, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar destinația terenului care trebuie luată în considerare nu poate fi alta decât aceea pe care terenul a avut-o la data exproprierii. în acest sens, este de necontestat faptul că la data transferului dreptului de proprietate - anul 2009 - categoria de folosință a terenului a fost aceea de agricol extravilan, iar aprecierea valorii acestuia nu se poate face ia o altă categorie de folosință, dobândită de alte terenuri la nivelul anului 2017, deoarece o altă interpretare ar însemna o grava încălcare a securității raporturilor juridice.

Totodată, instanța a avut în vedere că terenul în litigiu în suprafață de 45.564 mp este un teren expropriat în sensul legii, transferul dreptului de proprietate asupra acestuia din proprietatea privată a reclamantului în proprietatea publică a statului, operând de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau la data consemnării lor, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Art. 13 alin. (2) din același act normativ prevedea în mod expres ca pe terenurile expropriate sunt interzise începerea și/sau continuarea construcțiilor, cu sau fără autorizație, a instalațiilor sau a altor bunuri de orice natură. Așa fiind, de la data exproprierii nu mai era posibilă efectuarea niciunei lucrări pe terenul expropriat, indiferent că s-ar fi obținut certificat de urbanism sau autorizație de construcție. Dispoziții legale similare se regăsesc în Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv art. 29 și art. 30 din lege, prin urmare nu pot fi. luate în considerare actele emise după ce a avut loc transferul dreptului de proprietate, acte având ca obiect alte terenuri, respectiv terenuri neexpropriate, rămase în proprietatea revizuentului,

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că Hotărârea Consiliului Local Arad nr. 214/2017 nu este un înscris determinant și util nici pentru pretinsul prejudiciu înregistrat de terenurile rămase neexpropriate, deoarece și acest prejudiciu se determină prin raportare la valoarea, categoria de folosință, situarea acestor terenuri la același moment temporal, momentul exproprierii, și nicidecum prin raportare la un act administrativ emis în anul 2017, care creează o situație juridică nouă și produce efecte juridice în viitor, începând cu momentul iunie 2017.

Prin urmare, înscrisul nou prezentat de revizuent nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a duce la admisibilitatea revizuirii, întrucât nu a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, acesta fiind și motivul pentru care nu a putut fi prezentat de revizuent și nici nu poate avea un caracter determinant asupra fondului litigiului, de vreme ce creează o situație juridică nouă cu efecte ulterioare emiterii sale.

Cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că principiul securității raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității lucrului judecat, care este principiul caracterului final al hotărârilor. Acest principiu presupune că nicio parte nu are dreptul să ceară revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii numai în scopul obținerii unei rejudecări și a unei noi hotărâri în cauză. Puterea instanțelor superioare de a revizui ar trebui să fie exercitată numai pentru corectarea greșelilor de judecată, a. erorilor judiciare și nu pentru a substitui o analiză. Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenței a două puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv de reexaminare (cauza Pravednaya c. Rusiei).

Excepții de la acest principiu sunt justificate numai atunci cât sunt necesare datorită unor circumstanțe esențiale și imperative. Or, în speță, nu se poate vorbi de o asemenea circumstanță esențială și imperativă și nici de existența unei erori a instanței fondului, care să justifice anularea întregii proceduri și reluarea judecății, pornind de la premisa unui act administrativ emis în anul 2017, care vizează un alt teren decât cel în litigiu, expropriat în anul 2009.

Având în vedere caracterul revizuirii, acela de a fi o cale extraordinară de atac, de retractare a hotărârii judecătorești numai pentru greșeli involuntare săvârșite de instanță în raport cu starea de fapt reținută în hotărâre și numai pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ., Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în prevederile 322 pct. 5 C. proc. civ., împrejurare față de care a respins calea de atac, ca nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de lege.

Împotriva Deciziei civile nr. 1652 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017 a declarat recurs recurentul - revizuent A., solicitând modificarea în totalitate a acestei hotărâri, admiterea cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 51 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2009* și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia, în vederea rejudecării apelului, ținând seama de înscrisurile noi deduse judecății, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

După expunerea situației de fapt, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul revizuent a susținut că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele argumente:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină raportat la argumentarea esențială a cererii de revizuire, privind relevanța înscrisurilor noi depuse la dosar din perspectiva dovedirii potențialului construibil al terenurilor expropriate și al porțiunilor de teren rămase în proprietatea reclamantului-revizuent după expropriere (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Potențialul construibil este dat de amplasament și caracteristicile concrete ale terenului și nu depinde exclusiv de includerea formală în intravilan la data evaluării; este dovedit cu actele de la dosar că terenuri arabile extravilane s-au vândut în zona cu prețuri comparabile cu al terenurilor intravilane, clacă amplasamentul lor făcea previzibilă introducerea ulterioară în intravilan.

Instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - în sensul că a omis să rețină realitatea evidentă că prin aprobarea Planului Urbanistic Zonal de introducere a terenurilor în intravilan se dovedește și se consolidează în mod irevocabil ceea ce la momentul judecării apelului se afla în stare latentă: potențialul construibil al terenurilor reclamantului, existent încă de la data exproprierii, și care conferă terenurilor valoare intrinsecă ridicată (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Potențialul construibil era prezent și identificabil încă de la data judecării apelului și de la data exproprierii, oferind valoare intrinsecă ridicată a terenurilor; aprobarea PUZ în anul 2017 produce efecte juridice pentru viitor, dar totodată confirmă implicit potențialul construibil existent dinainte, deci înlătură "incertitudinea dezvoltării urbanistice" reținută de instanța de apel.

Hotărârea recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-revizuent a susținut că instanța de revizuire a constatat, nelegal, faptul că înscrisurile noi deduse judecății nu îndeplinesc condițiile cumulative prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.; a constatat că jurisprudența CEDO poate fi invocată drept motiv de respingere a unei căi de atac în dreptul intern introdusă de un cetățean împotriva Statului - deturnând astfel scopul pentru care a fost adoptată Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv aceia de a oferi un set de norme de protecție minimală a cetățenilor în raport cu autoritățile și cu sistemul judiciar (nu de protecție a autorităților împotriva cetățenilor)

De asemenea, recurentul-revizuent a susținut că la judecarea cererii de revizuire s-a comis o eroare gravă de interpretare cu privire la semnificația și rolul doveditor al hotărârii de aprobare a Planului Urbanistic Zonal, instanța limitându-se la a constata că acest act produce efecte pentru viitor.

Sub acest aspect, recurentul-revizuent a opinat că, în realitate, nu contează faptul că hotărârea de aprobare a Planului Urbanistic Zonal produce efecte juridice pentru viitor, în sensul schimbării regimului urbanistic al terenurilor reclamantului, ci contează faptul că prin aprobarea PUZ se dovedește ceea ce reclamantul a susținut constant pe parcursul procesului de fond, și anume potențialul construibil al terenurilor - care atrăgea prețul de piață ridicat, chiar dacă terenurile se aflau formal în extravilan, cu destinație formală de terenuri arabile.

Recurentul-revizuent a mai arătat faptul că în toate ciclurile procesuale a invocat problema potențialului construibil al terenurilor, care dă acestora valoare intrinsecă ridicată, inclusiv la data exproprierii, situație confirmată de majoritatea experților care s-au exprimat în dosar și recunoscută de instanța de judecată într-un prim ciclu procesual, atât la fond cât și în apel, când a fost admisă acțiunea cu obligarea expropriatorului la plata de despăgubiri de 4 milioane Euro (primă instanța), respectiv aproape 8 milioane Euro (în apei); în rejudecarea apelului, expertul numit de instanță a calculat o valoare de piață a terenurilor de 66 Euro/mp, iar expertul numit de expropriat a calculat despăgubiri de 90 Euro/mp, ambii experți confirmând potențialul construibil al terenurilor ca premisă esențială a calculării valorii de piață; ambii experți au calculat despăgubiri și pentru prejudiciul colateral - imposibilitatea valorificării prin construire a terenurilor afectate de interdicția legală de construire; numai expertul numit de expropriator a refuzat să recunoască potențialul construibil al terenurilor și a calculat o valoare de piață chiar mai mică decât cea ofertată de expropriator;bazându-se pe opinia minoritară a expertului numit de expropriator, instanța de apel a respins acțiunea, cu motivarea esențială că despăgubirile Întemeiate pe pierderea posibilității de dezvoltare imobiliară/valorificare prin construire ar fi incerte, speculative, și că evaluarea terenurilor expropriate trebuie să se raporteze strict la destinația formală existentă la data exproprierii - teren arabil extravilan.

Mai arată că proiectul Planului Urbanistic Zonal a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214 din 27 iunie 2017, însă acest proiect a fost început încă din anul 2012, când procesul se afla pe rol în faza de apel.

De asemenea, subliniază că reclamantul a intenționat demararea unui proiect PUZ chiar și anterior procedurii de expropriere, proiect pentru care a obținut Certificat de Urbanism în anul 2006, însă procedura "s-a stins" în anul 2008, după ce în cărțile funciare a fost notată, cu 1 an înainte de stabilirea coridorului de expropriere, intenția generală de expropriere pe terenuri aflate în zona respectivă - devenind evident că nu se vor mai emite avizele specifice pentru proiectul urbanistic, până când nu se va definitiva coridorul de expropriere.

Prin urmare, consideră că incertitudinea și caracterul speculativ al despăgubirilor pretinse de reclamant (motiv determinant al deciziei de apei atacată prin revizuire) au fost înlăturate prin aceea că s-a dovedit, urmare a aprobării PUZ, că terenurile pot fi valorificate urbanistic. Desigur că, dacă ar fi existat acest document la data soluționării apelului, soluția și motivarea instanței de apel nu mai puteau fi aceleași.

În consecință, recurentul-revizuent susține că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii, prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., față de împrejurarea că actul nou nu a putut fi înfățișat în procesul anterior, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, în sensul că acesta nu a avut posibilitatea de a determina momentul la care va fi emis actul, fiind vorba de un act administrativ care se emite după o procedură complexă, iar înscrisul poate fi asimilat unei hotărâri judecătorești, doctrina juridică confirmând ca un înscris doveditor nou poate fi un act emis după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, în plus, a susținut că actul nou de care se prevalează îndeplinește condiția caracterului determinant, având în vedere raționamentul instanței de apel care a avut în vedere destinația agricolă și regimul extravilan al terenului, înlăturând argumentele reclamantului privind posibilitatea valorificării terenului prin construire sau la preț de teren construibil, din cauza caracterului incert, ipotetic al acestei destinații. Or, conform HCL Arad nr. 214/2017 de aprobare a PUZ nu era nimic incert și nici speculativ în susținerile reclamantului, introducerea terenurilor în intravilan fiind doar o chestiune de timp, momentul aprobării fiind în afara controlului efectiv al reclamantului.

În final, recurentul-revizuent apreciază că argumentele privind respingerea cererii de revizuire din perspectiva invocării jurisprudenței CEDO sunt greșite, în cauză fiind dovedit contrariul.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Examinând cu prioritate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în sensul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Așadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecății, dar ne valorificarea sa în proces să fie consecința conduitei culpabile a părții adverse care l-a reținut sau împrejurării mai presus de voința părții care, de asemenea, a împiedicat administrarea probei.

Or, în speță, în motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susținut că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017 reprezintă un înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin această hotărâre fiind aprobată documentația de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și Regulamentul Local de Urbanism aferent (RLU), Zonă de servicii și comerț, Extravilan Sud Arad. Prin această hotărâre terenurile rămase în proprietatea revizuentului, adiacente terenului expropriat, au fost incluse în intravilanul Municipiului Arad.

De asemenea, revizuentul a susținut că acest înscris a fost emis după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, însă nu a putut fi prezentat de revizuent la momentul judecării fondului litigiului întrucât nu a avut posibilitatea de a determina momentul la care va fi emis, fiind vorba de un act administrativ care se emite după o procedură complexă, începută încă din anul 2012.

Înalta Curte constată că înscrisul invocat nu îndeplinește prima condiție prevăzută de lege, el fiind emis ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv, Decizia civilă nr. 51 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2009*, în consecință, înscrisul nu a existat la data judecății apelului,

Cu privire la cea de-a doua condiție, Înalta Curte constată că nici aceasta nu nu este îndeplinită, întrucât revizuentul a fost în imposibilitate de a prezenta înscrisul nu din cauza unei împrejurări mai presus de voința sau pentru faptul că a fost reținut de partea potrivnică, ci pentru făptui că acest înscris nu a existat la data judecății fondului, fiind emis la mai mult de 3 ani de la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.

Or, potrivit motivelor cererii de revizuire, revizuentul justifică imposibilitatea prezentării înscrisului prin faptul că acest act a fost emis în urma unei proceduri administrative complexe și de durată care poate fi asimilată unei acțiuni judiciare, practica judecătorească admițând cu totul excepțional că un înscris nou poate fi o hotărâre judecătorească, dacă hotărârea a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului.

Pe de altă parte, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru ca înscrisul ce se prezintă în cererea de revizuire să fie înscris determinant, este necesar ca acesta, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât cea adoptată.

Nici această condiție nu este îndeplinită în cazul de față, deoarece înscrisul invocat atestă o situație juridică nouă cu efecte ulterioare emiterii sale.

Astfel, dispozițiile art. 26 alin. (2) și art. 9 teza II din Legea nr. 198/2004 trebuie interpretate în sensul stabilit de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 12/2015, respectiv la stabilirea despăgubirilor instanța și experții trebuie să se raporteze la valoarea terenului din momentul exproprierii, care în speță este anul 2009, fiind inadmisibil a se stabili valoarea terenului expropriat, în funcție de categoria de folosință și situarea pe care o au alte terenuri, la nivelul anului 2017.

Totodată, valoarea terenului trebuie stabilită Ia data exproprierii, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar destinația terenului care trebuie luată în considerare nu poate fi alta decât aceea pe care terenul a avut-o la data exproprierii.

Sub acest aspect, este de necontestat faptul că la data transferului dreptului de proprietate - anul 2009 - categoria de folosință a terenului a fost aceea de agricol extravilan, iar aprecierea valorii acestuia nu se poate face la o altă categorie de folosință, dobândită de alte terenuri la nivelul anului 2017, o altă interpretare ar însemna o gravă încălcare a securității raporturilor juridice.

Or, terenul în litigiu în suprafață de 45.564 mp este un teren expropriat în sensul legii, transferul dreptului de proprietate a acestuia din proprietatea privată a reclamantului în proprietatea publică a statului, operând de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau la data consemnării lor, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Prin urmare, înscrisul nou de care s-a prevalat revizuentul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a duce la admisibilitatea revizuirii, întrucât nu a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, acesta fiind și motivul pentru care nu a putut fi prezentat și nici nu poate avea un caracter determinant asupra fondului litigiului, de vreme ce creează o situație juridică nouă cu efecte ulterioare emiterii sale.

În fine, Înalta Curte constată că Hotărârea Consiliului Local Arad nr. 214/2017 nu poate fi asimilată unei hotărâri judecătorești, întrucât practica judiciară statuează că este necesar ca hotărârea judecătorească să constate o situație de fapt anterioară pronunțării hotărârii. Or, așa cum a reținut și instanța de revizuire, Hotărârea Consiliului Local Arad nu constată o situație de fapt anterioară, ci creează o situație juridică nouă, care produce efecte numai pentru viitor, neputând avea efect retroactiv, în sensul că de la data emiterii el, respectiv

13 luna iunie 2017, terenurile rămase în proprietatea revizuentului au fost trecute în intravilan.

Drept urmare, înscrisul nou prezentat de revizuent nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a conduce la admisibilitatea revizuirii, întrucât nu a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, acesta fiind și motivul pentru care nu a putut fi prezentat de revizuent și nici nu poate avea un caracter determinant asupra fondului litigiului, întrucât creează o situație juridică nouă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte reține că, întrucât sancționează nerespectarea principiului forței obligatorii a convențiilor legale făcute între părțile contractante, nu este, prin ipoteză, incident în cauză.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține, sub un prim aspect, că instanța de revizuire a arătat în decizia atacată că înscrisul pretins nou nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., analizând toate susținerile revizuentului.

Sub un alt aspect, analiza potențialului construibil al terenurilor expropriate nici nu se impunea a fi făcută în condițiile constatării de către instanța de revizuire a neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. care trebuie întrunite cumulative.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarai t în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva Deciziei nr. 1652 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM