CASE OF PRAVEDNAYA v. RUSSIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr.

Reclamanta a fost reprezentată de domnul I. V. Novikov, avocat în Novosibirsk. Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de domnul P. A. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanta a susținut, în special, că autoritățile judiciare interne au revizuit o hotărâre pronunțată în favoarea sa, aplicând în mod eronat procedura de revizuire a hotărârilor cu ocazia descoperirii de noi probe.

Cererea a fost repartizată Secției întâi a Curții (art.

Prin decizia din 25 septembrie 2003, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă.

Guvernul a prezentat observații cu privire la fond (art.

Reclamanta s-a născut în 1936 și locuiește în Novosibirsk.

Din 1991, reclamanta a primit pensie pentru limită de vârstă. De la 1 februarie 1998, cuantumul pensiei sale urma să fie stabilit prin Legea privind calcularea și actualizarea pensiilor de stat („legea pensiilor”). Legea pensiilor a introdus o nouă metodă de recalculare a pensiilor—„Coeficientul individual al pensionarului” („CIP”). CIP, stabilit cu scopul de a calcula pensiile individuale, reprezenta raportul dintre salariul individual final la momentul pensionării și salariul mediu la nivel național și era menit să mențină o legătură între pensia unei persoane și veniturile sale precedente.

Autoritatea responsabilă de pensia reclamantului—Agenția Fondului de Pensii a Districtului Zaieltsovski din Novosibirsk („agenția”)—a hotărât ca CIP

La 21 octombrie 1999, Curtea Districtului Zaieltsovski din Novosibirsk („instanța districtuală”) s-a pronunțat în favoarea reclamantei. Aceasta a hotărât că, întrucât pârâta a interpretat în mod eronat legea pensiilor, pensia reclamantei trebuia recalculată cu un CIP de 0,7. Agenția a introdus apel împotriva hotărârii Curții regionale din Novosibirsk („instanța regională”). Aceasta a susținut că instanța districtuală a interpretat în mod eronat legea pensiilor.

În timp ce apelul era pendinte în fața instanței regionale, la 24 ianuarie 2000, agenția a solicitat instanței districtuale să revizuiască hotărârea din 21 octombrie 1999, având în vedere descoperirea unor noi circumstanțe. Agenția a pretins că, la 29 decembrie 1999, Ministerul Muncii și Dezvoltării Sociale („Ministerul Muncii”) a emis Instrucțiunile privind aplicarea limitărilor stabilită de legea pensiilor („instrucțiunile”). Instrucțiunile specifica modul în care trebuia aplicată legea pensiilor. Agenția a susținut că, întrucât nu a fost înștiințată cu privire la aceste circumstanțe la momentul pronunțării hotărârii, hotărârea trebuia revizuită.

La 30 ianuarie 2000, agenția și-a retras cererea, întrucât hotărârea din 21

La 15 februarie 2000, instanța regională a confirmat hotărârea, fiind de acord cu interpretarea legilor relevante conferită de instanța districtuală. Decizia instanței regionale nu conținea nicio referință la instrucțiuni. În consecință, hotărârea din 21 octombrie 1999 a devenit definitivă la 15

La 21 august 2000, agenția a depus o nouă cerere de revizuire a hotărârii din 21

La 16 ianuarie 2001, instanța districtuală a admis cererea agenției. Instanța rusă a aplicat art.

După o nouă examinare la 12 februarie 2001, instanța districtuală a respins toate pretențiile reclamantei, în temeiul instrucțiunilor. La 27 martie 2001, instanța regională a confirmat hotărârea apelată.

Codul de procedură civilă rus din 1964 („C. proc. civ.”), în vigoare la momentul respectiv:

circumstanțe semnificative care nu erau și nu puteau fi cunoscute părții care cere revizuirea; [...]

anularea [hotărârii] unei instanțe sau a deciziei unei alte autorități care a servit ca bază legală pentru [hotărârea] în cauză.”

La 24 aprilie 2000, Curtea Supremă a respins o plângere depusă de niște persoane fizice împotriva instrucțiunilor. Curtea Supremă a constatat că, spre deosebire de plângere, Ministerul Muncii nu și-a depășit atribuțiile atunci când a emis instrucțiunile, și că interpretarea legii pensiilor de minister fusese corectă. La 25 mai 2000, Secția de Casație a Curții Supreme a confirmat această hotărâre în apel.

Reclamanta s-a plâns că revizuirea hotărârii din 21 octombrie 1999, astfel cum a fost confirmată de Curtea Regională din Novosibirsk la 15 februarie 2000, era abuzivă întrucât instrucțiunile care au fost emise după pronunțarea hotărârii nu ar fi trebuit considerate ca fiind circumstanțe descoperite recent. Curtea va examina, mai întâi, acest capăt de cerere în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, ale cărui dispoziții relevante sunt redactate după cum urmează:

Reclamanta

Reclamanta a afirmat că instrucțiunile și hotărârile Curții Supreme din 24 aprilie și 25

În afară de aceasta, agenția a introdus tardiv cererea de revizuire a cauzei. În timp ce, în conformitate cu art.

Guvernul

Guvernul a expus faptul că agenția nu a aflat de circumstanțele substanțiale relevante în această cauză decât după ce hotărârea a rămas definitivă. Prin urmare, instanța a avut un motiv întemeiat de revizuire a cauzei.

Mai mult, agenția a depus cererea de revizuire a cauzei la 24 ianuarie 2000, și anume în termenul legal, și la doar 24 de zile de la înregistrarea instrucțiunilor de Ministerul Justiției.

Principii generale

Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, astfel cum este garantat la art.

Acest principiu subliniază faptul că niciuna din părți nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o reaudiere și o nouă decizie într-o cauză. Atribuția de revizuire a instanțelor superioare ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare, neîndeplinirea justiției, și nu pentru substituirea unei revizuiri. Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a avea două puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv pentru reexaminare. Îndepărtarea de la principiul respectiv este justificată doar când este impusă de circumstanțe cu caracter substanțial și convingător (a se vedea

Curtea trebuie să fie atentă cu precădere la pericolele inerente atunci când se folosește legislația retrospectivă ce are efectul de a influența justiția în privința unui litigiu în care statul este parte. Respectarea statului de drept și noțiunea de proces echitabil necesită ca orice motive aduse pentru a justifica asemenea măsuri să fie tratate cu cel mai mare grad de circumspecție [a se vedea hotărârea

Cererea în prezenta cauză

Procedura de casare a unei hotărâri definitive presupune existența unor probe nedisponibile anterior prin exercitarea obligației de diligență care ar conduce la un rezultat diferit al procedurii. Persoana care formulează cererea de anulare ar trebui să demonstreze că nu a existat nicio ocazie de a prezenta dovada respectivă la ședința finală și că probele sunt concludente. O asemenea procedură este definită la art. 333 C. proc. civ. și este comună sistemelor juridice din multe state membre.

Această procedură nu contrazice în sine principiul certitudinii juridice, în măsura în care este folosită pentru a corecta erori judiciare. Sarcina Curții este de a stabili dacă, în prezenta cauză, procedura a fost aplicată într-o manieră compatibilă cu art. 6.

Hotărârea din 21 octombrie 1999, pronunțată în favoarea reclamantei, a fost casată după 15 luni întrucât nu ținea cont de instrucțiuni.

Agenția a solicitat instanței districtuale pentru prima dată la 24 ianuarie 2000 să reexamineze hotărârea, având în vedere noile circumstanțe. Rezultă că, din acel moment, agenția fusese înștiințată cu privire la instrucțiuni. Întrucât hotărârea instanței regionale din 15 februarie 2000 nu conținea nicio referire la instrucțiuni, nimic nu sugerează că agenția s-a bazat pe aceasta în apel.

În aceste condiții, a doua cerere a agenției, din 21 august 2000, de a redeschide cauza în urma descoperirii noilor circumstanțe a fost, în esență, o încercare de a rediscuta cauza privind acele puncte pentru care agenția ar fi putut, dar aparent nu a reușit, să introducă apel.

În aceste condiții, Curtea consideră că cererea agenției este mai degrabă un „apel deghizat” decât un efort onest de a îndrepta o eroare judiciară.

Prin admiterea cererii tardive a agenției (a se vedea supra, pct.

Prin urmare, a fost încălcat respectivul articol.

În continuare, Curtea va examina capătul de cerere formulat de reclamantă întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, redactat după cum urmează:

Părțile nu au adus argumente specifice pentru acest articol.

În primul rând, Curtea reiterează că dreptul la o pensie pentru limită de vârstă sau la orice prestație socială, indiferent de sumă, nu este inclus ca atare printre drepturile și libertățile garantate de Convenție [a se vedea, de exemplu,

Totuși, „un capăt de cerere” – chiar referitor la o pensie – poate constitui un „bun” în sensul art.

Hotărârea instanței districtuale din Zaieltsovski din 21 octombrie 1999, astfel cum a fost confirmată de instanța regională din Novosibirsk la 15 februarie 2000, i-a acordat reclamantei un titlu executoriu pentru a primi o pensie cu un CIP de 0,7. Această hotărâre a rămas definitivă după ce a fost confirmată în apel. În urma deciziei din 16 ianuarie 2001, prin care a fost admisă cererea de revizuire, reclamanta a fost privată de dreptul de a primi pensia cu suma dorită. Curtea constată că efectul revizuirii în condițiile prezentei cauze a fost că reclamanta a fost privată de bunurile sale în sensul celei de a doua teze din primul paragraf al art.

Deposedarea de proprietate din cadrul celei de a doua reguli poate fi justificată doar dacă este,

Totuși, posibilul interes al statului de a asigura o aplicare uniformă a legii pensiilor nu ar fi trebuit să genereze recalcularea retroactivă a deciziei judecătorești. Curtea consideră că, prin privarea reclamantei de dreptul de a beneficia de pensia cu suma garantată printr-o hotărâre definitivă, statul a perturbat un echilibru just între interesele în cauză (a se vedea,

În consecință, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

Art.

Curtea subliniază că, în temeiul art.

La 1 octombrie 2003, după ce prezenta cerere a fost declarată admisibilă, Curtea a invitat reclamanta să își prezinte pretențiile în vederea unei reparații echitabile. Aceasta nu a depus nicio astfel de cerere în termenul acordat.

În aceste condiții, Curtea nu acordă nicio reparație, în conformitate cu art.