CASE OF BREZEANU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr. 10097/05 îndreptată împotriva României prin care un resortisant al acestui stat, doamna Mariana Brezoianu („reclamanta”),

Guvernul român („Guvernul”)

La 30 august 2007, președintele secției a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 3 din convenție, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate împreună.

Reclamanta s-a născut în anul 1958 și locuiește în Izvoru Berheciului, în județul Bacău.

La 26 februarie 2004, reclamanta a sesizat Judecătoria Bacău cu o acțiune civilă îndreptată împotriva a trei persoane particulare care viza recuperarea unei creanțe de 300

Prin trimiterea nr. 2719/15/A din 5 octombrie 2004, instanța a trimis reclamantei o copie a hotărârii, pentru a introduce apel.

Reclamanta a introdus recurs împotriva acestei hotărâri, invocând că avea dreptul să perceapă contravaloarea imobilului. În plus, aceasta a invocat faptul că urma să plătească ulterior taxele judiciare de timbru, după ce terții urmau să achite creanța solicitată. Prin decizia din 18 februarie 2005, Tribunalul Bacău a decis să suspende procedura în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ. datorită neprezentării părților la ședința de judecată. Prin hotărârea definitivă din 27 mai 2005, Tribunalul Bacău a respins ca nefondat recursul reclamantei, pentru neplata taxelor judiciare de timbru pentru acțiunea introdusă la 26 februarie 2004. Instanța a considerat că plata taxelor judiciare era o condiție obligatorie pentru ca o instanță să fie legal abilitată să examineze o acțiune. Acesta a adăugat că o plată ulterioară nu putea fi admisă decât dacă se efectua înainte de pronunțarea sentinței pe fond.

La momentul la care reclamanta a introdus acțiunea care viza recuperarea creanței sale, aceasta era pensionată și primea, ca unic venit, o pensie a cărei valoare lunară era de 1

Dispozițiile legale relevante sunt descrise în hotărârea

Legea nr. 146/1997 a fost modificată prin Legea nr. 195 din 26 mai 2004, intrată în vigoare la 29 mai 2004, care prevede că acordarea de scutiri, reduceri sau reeșalonări pentru plata taxelor judiciare de timbru este de acum înainte de competența instanțelor.

Reclamanta pretinde că a fost privată de dreptul de a avea acces la instanță, ca urmare a respingerii recursului său pentru neplata taxelor judiciare de timbru. Aceasta invocă art. 6 § 1 din convenție, ale cărui dispoziții relevante sunt redactate după cum urmează:

Guvernul consideră că prezenta cauză este diferită de cauzele

Curtea ia act de faptul că argumentul Guvernului este mai apropiat de o excepție întemeiată pe neepuizarea căilor de atac interne. Curtea consideră că această excepție este strâns legată de esența capătului de cerere pe care reclamanta îl întemeiază pe art. 6, astfel încât este necesar să fie unită cu fondul (a se vedea,

Argumentele părților

Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele,

De asemenea, Guvernul consideră că prezenta cauză este diferită de cauzele citate anterior, ținând seama, în primul rând, că, în speță, Ministerul Finanțelor nu era parte la procedură astfel cum s-a întâmplat în cauzele citate anterior.

Apoi, Guvernul subliniază că, la momentul faptelor, chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004, în județul Bacău, cererile de scutire erau de competența instanțelor. În plus, acesta consideră că valoarea taxelor judiciare de timbru de 440 EUR nu era excesivă în raport cu valoarea pretențiilor reclamantei.

Reclamanta contestă acest argument și consideră suma excesivă.

Motivarea Curții

Curtea ia act de faptul că, în speță, recursul reclamantei, introdus în cadrul unei acțiuni împotriva unor persoane particulare care viza recuperarea unei creanțe, a fost anulată pentru neplata taxelor judiciare de timbru, a căror valoare era calculată sub forma unui procent din valoarea în litigiu. În ceea ce privește scopul legitim urmărit, Curtea admite că un astfel de sistem are ca scop limitarea acțiunilor abuzive în justiție și strângerea de fonduri pentru bugetul justiției. Prin urmare, este necesar să se examineze caracterul proporțional al limitării dreptului de a avea acces la instanță în prezenta cauză (a se vedea,

Curtea s-a pronunțat în repetate rânduri în cauze care au ridicat probleme similare celor din prezenta speță și a constatat încălcarea art. 6 § 1 din convenție (

De fapt, Curtea ia act de faptul că, în speță, taxele datorate se ridicau la 17

În ceea ce privește modalitățile procedurale prevăzute de dreptul intern referitor la impozitare și scutirea de la plata taxelor judiciare, Curtea ia act de faptul că, deși sistemul național a prevăzut, pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente, posibilitatea de a obține o scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, aceasta l-a considerat deja nesatisfăcător din perspectiva cerințelor de la art. 6 § 1 din convenție (

Pe de altă parte, Curtea a examinat argumentul Guvernului privind faptul că Ministerul Finanțelor nu este parte la procedură. Totuși, aceasta ia act de faptul că, conform jurisprudenței citate, neregulile constatate la nivelul sistemului național vizau eficiența căilor de atac interne pentru a obține reducerea sau reeșalonarea taxelor judiciare de timbru, chestiune independentă de calitatea pârâtelor.

În sfârșit, Curtea constată că Legea nr. 146/1997 a fost modificată prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 care prevede că acordarea de scutiri, reduceri sau reeșalonări pentru plata taxelor judiciare de timbru este, în urma adoptării acestei legi, de competența instanțelor. În măsura în care Guvernul afirmă că, chiar înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, posibilitatea acordării de scutiri era, în județul Bacău, de competența instanțelor, Curtea ia act de faptul că nu a prezentat exemple din jurisprudență în acest sens. În plus, legea citată anterior a intrat în vigoare abia la 29 mai 2004, astfel încât posibilitatea unei reduceri sau reeșalonări nu exista la momentul în care reclamantei i-a fost respinsă acțiunea pentru neplata taxelor judiciare de timbru prin hotărârea din 18 mai 2004.

Pe de altă parte, chiar dacă presupunem că reclamanta a depus cererea de scutire la Judecătoria Bacău și nu în cadrul recursului, Curtea consideră că o astfel de circumstanță nu putea influența rezultatul acțiunii. De fapt, Guvernul nu a demonstrat că o astfel de cerere ar fi avut șanse de reușită. Pe de altă parte, aceasta a concluzionat recent că introducerea unui recurs împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de anulare a acțiunii pentru neplata taxelor judiciare de timbru nu era o cale de atac eficientă în sensul art. 35 § 1 din convenție (a se vedea

În aceste condiții, Curtea nu identifică motive care să justifice o îndepărtare de jurisprudența citată anterior. În plus, aceasta constată că, la momentul respectiv, cadrul legislativ intern nu oferea reclamantei un recurs adecvat și efectiv care să fie epuizat pentru a obține scutirea sau reducerea taxelor judiciare de timbru și, prin urmare, respinge excepția ridicată de Guvern în baza neepuizării căilor interne de atac și constată că a fost încălcat art. 6 § 1 din convenție.

Reclamanta denunță o încălcare art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, invocând faptul că i-a fost imposibil să își recupereze creanța.

Curtea consideră că acest capăt de cerere este legat de cel examinat anterior și, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Cu toate acestea, ținând seama de concluziile sale pe terenul art. 6 § 1 din convenție, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul acțiunii în cazul în care cerințele referitoare la dreptul de a avea acces la o instanță ar fi fost respectate în fața instanțelor interne.

Prin urmare, aceasta consideră că nu este necesar să se pronunțe cu privire la temeinicia capătului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea,

Art. 41 din convenție prevede:

Reclamanta solicită 200 milioane euro, cu titlu de prejudiciu material, și nu solicită nicio reparație cu titlu de prejudiciu moral.

Guvernul reiterează excepția ridicată cu privire la admisibilitatea cauzei și solicită Curții să respingă cererea reclamantei ținând seama de faptul că nicio instanță nu a stabilit valoarea creanței în litigiu. Acesta

Curtea ia act de faptul că, în speță, singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei reparații echitabile constă în faptul că reclamanta nu a beneficiat de dreptul de a avea acces la instanță pentru recuperarea creanței sale, încălcând art. 6 din convenție.

Pe baza elementelor de care dispune, aceasta consideră că reclamanta nu a demonstrat că prejudiciul material pretins este, în mod efectiv, rezultatul anulării acțiunilor pentru neplata taxelor judiciare de timbru [a se vedea,

Curtea reamintește propria jurisprudență consacrată conform căreia, atunci când un reclamant este victima unei încălcări a art. 6 din convenție, acesta trebuie plasat într-o situație similară celei în care s-ar afla în cazul în care nu ar fi fost încălcate cerințele acestei dispoziții [

În speță, Curtea reamintește că art. 322 pct. 9 C. proc. civ. permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor unui reclamant (cf. hotărârea

Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea consideră că măsura de reparație cea mai potrivită pentru reclamantă ar fi redeschiderea, la cererea acestuia, a procedurii în timp util și cu respectarea cerințelor art. 6 § 1 din convenție (a se vedea

Reclamanta nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.

Hotărăște că statul pârât trebuie să asigure, în termen de șase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 44 § 2 din convenție, în urma cererii introduse de reclamantă în fața instanțelor competente, revizuirea hotărârii din 18 mai 2004 a Judecătoriei Bacău în temeiul art. 322 alin. (9) C. proc. civ.