ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1096/2016

Decizia nr. 1096/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâtul primarul Municipiului Reșița a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 562/A din 10 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4681 din 21 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivare, s-a arătat că după pronunțarea hotărârii menționate, ca urmare a sesizării ce i-a fost adresată de o terță persoană, A. care a solicitat și obținut de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș Severin adresa din 12 ianuarie 2015 înregistrată la Primăria Reșița sub nr. 1072 din 20 ianuarie 2015, a rezultat că imobilul care a. făcut obiect al măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, a fost preluat de Statul Român în condițiile Legii nr. 58/1974, de la B., C. și D. care sunt autorii în drepturi ai doamnei A., iar nu al reclamantului E. Prin Decizia civilă nr. 1521 din 05 iunie 2015, Înalta Curte și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Prin Decizia civilă nr. 212 din 24 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins cererea de revizuire formulată de pârâtul primarul Municipiului Reșița împotriva Deciziei civile nr. 562/A din 10 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/59/2005 în contradictoriu cu intimații E., Statul Român prin F. prin G. Caraș-Severin, Prefectura Județului Caraș-Severin, H. Reșița și SC I. SA Reșița.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut că înscrisul invocat, respectiv adresa din 30 decembrie 2014 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș Severin în care se menționează faptul că imobilul, a fost preluat din proprietatea familiei unei terțe persoane, iar nu din proprietatea antecesorilor reclamantului E. căruia i-a fost recunoscut beneficiul măsurii reparatorii prevăzută de Legea nr. 10/2001, a fost emisă după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, respectiv Decizia civilă nr. 562/A din 30 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara.

Pe cale de consecință, clarificarea situației juridice a imobilului menționat (inclusiv prin obținerea și verificarea datelor oferite de evidențele de cartea funciară și cadastrale ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Caraș-Severin) era realizabilă în chiar cursul procesului în care s-a pronunțat decizia atacată, neexistând un motiv obiectiv de împiedicare, mai presus de voința instituției pârâte sau a reclamantului, și nici dovada obstrucționării de către acesta din urmă a posibilității de obținere a unor astfel de date.

Revizuîenta era în măsură - și chiar trebuia - sa clarifice situația juridică a imobilului vizat câta vreme fusese investită atât cu soluționarea notificării reclamantului E. referitoare la acest imobil, pentru care antecesorii lui apăreau ca proprietari deposedați de stat, cât și cu notificarea altei persoane, în speță A. care, în egală măsură, ridică pretenții asupra aceluiași imobil, despre care se pretinde că ar fi aparținut antecesorilor săi, conform adresatei primarului Municipiului Reșița, în care se menționează despre notificarea ce a fost înregistrată sub Dosar nr. x/2001. Prin urmare, adresa din 12 ianuarie 2015 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Caraș - Severin de care se prevalează revizuenta în susținerea cererii sale de revizuire nu îndeplinește condițiile obligatorii și cumulative pentru a fi caracterizată ca act nou m sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii a formulat prezentul recurs revizuientul primarul Municipiului Reșița, care, în dezvoltarea criticilor formulate, a arătat următoarele: Instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire în mod greșit a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, la data pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, nu a avut cunoștință de existența înscrisului nou invocat, acesta fiind eliberat ulterior. Prin urmare, s-a aflat într-o imposibilitate absolută de a le înfățișa instanței.

înscrisurile noi invocate probează că mențiunile din extrasul de carte funciară, eliberat la data de 24 aprilie 2001 care a stat la baza pronunțării deciziei a cărei revizuire o solicită, nu reflectă situația reală a imobilului, în sensul în care imobilul arabil Govândari, în suprafață de 3.825 mp, nu a fost în proprietatea autorilor reclamantului, E., J. și K., ci a fost în proprietatea numiților B., C. și D., autorii numitei L. Mai mult, cele două notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, au fost soluționate de comisii diferite, în baza unor înscrisuri distincte.

Astfel, la data soluționării notificării formulate de numitul E., 22 noiembrie 2004, componența comisei a fost stabilită prin dispoziția primarului municipiului Reșița nr. 3692 din 02 septembrie 2004, iar comisia care a soluționat notificarea formulata de L., din data de 03 martie 2009, a fost constituită conform dispoziției primarului municipiului Reșița nr. 5178 din 08 octombrie 2008. Prin urmare, cele două notificări au fost soluționare în perioada diferite de timp, de comisii a căror componență a fost diferită. Totodată, raportul de expertiză întocmit cu ocazia soluționării cererii de chemare în judecată, finalizată cu pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, nu a evidențiat faptul că situația juridică pretinsă de numiții E. nu este cea reală, respectiv că imobilul în discuție a fost preluat de Statul român de la alte persoane.

Prin urmare, instanța de judecată a pronunțat o decizie nelegală sub aspectul reținerii greșite a situației de fapt, pe cale de consecință, decizia recurată nu conține motivele de fapt care au condus la pronunțarea soluției, așa cum impun dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Examinând decizia ce face obiectul prezentului recurs în limita criticilor formulate de recurenta revizuentul și care permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 (3), C. proc. civ., se constată următoarele: În esență, prin criticile formulate, revizuientul a arătat că nu a depus la dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită înscrisul invocat ca fiind „nou", respectiv adresa din 12 ianuarie 2015 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș Severin, deoarece, acesta a fost emis ulterior pronunțării acesteia.

Prin urmare, rezultă că recurentul revizuent a susținut că nu a putut înfățișa înscrisul nou în procesul finalizat cu decizia a cărei revizuire o solicită, din împrejurări mai presus de voința sa. A mai invocat faptul că nu avea cum să cunoască situația juridică reală a imobilului care a făcut obiectul notificării, devreme ce, în respectivul litigiu, au fost administrate de către instanță probe, inclusiv cea cu expertiză topografică, care nu au reliefat că autorii reclamantului E. nu sunt titularii dreptului de proprietate. Aceste critici sunt nefondate, întrucât soluția curții de apel este legală, în speță, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere". Rezultă că pentru a se putea invoca prima ipoteză prevăzută de această dispoziție legală și a se admite cererea de revizuire, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții; partea interesata să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanța cu ocazia judecării pricinii soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. În sensul textului legai, poate fi invocat ca text nou pentru revizuire a unei hotărâri numai un înscris care a existat la data când a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită, întrucât numai în aceasta situație înscrisul ar fi putut fi reținut de partea potrivnică sau nu ar fi putu fi înfățișat dintr-o împrejurare de forță majoră. Anterioritatea înscrisului invocat în revizuire față de data pronunțării hotărârii obiect ai căii extraordinare de atac este prevăzută de lege în termeni nesusceptibili de interpretare.

În speță, se constată ca prin sentința civilă nr. 885 din 20 mai 2010, Tribunalul Caraș Severin, în Dosarul nr. x/59/2005 a admis în partea acțiunea formulată de reclamantul E. împotriva dispoziției primarului municipiului Reșița nr. 4855 din 22 noiembrie 2004, în sensul că a fost obligat să emită dispoziție de restituire prin echivalent cu privire la imobilul teren înscris în cartea funciară, arabil în Govândari, în suprafață de 3.825 mp. Soluția primei instanțe a fost modificata, în parte, de instanța de apel în sensul în care s-a dispus ca pentru terenurile ce nu se pot restitui în natură, înscrise în cartea funciară, arabil în Govândari în suprafață de 3.825 mp, să se înainteze dosarul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor.

Decizia curții de apel a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4681 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație Justiție. Ulterior pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, urmare a demersurilor întreprinse de numita L., în calitate de succesoare a numiților B., C. și D., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș Severin a emis adresa din 12 ianuarie 2015 prin care s-a învederat faptul că imobilul, și care a făcut obiectul notificării formulate de E., a fost preluat de către Statul Român în condițiile Legii nr. 58/1974 de la numiții B., C. și D., autorii numitei L. Atât prin cererea de revizuire cât și prin prezentul recurs, revizuenta susține că adresa din 12 ianuarie 2015 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș Severin reprezintă un înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Aceasta întrucât, imobilul care a făcut obiectul notificării formulate de E., aparținea altor persoane, respectiv autorilor numitei L. Prin Decizia civilă nr. 212 din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, prin care a fost respinsă cererea de revizuire, s-a apreciat că înscrisul de care se prevalează revizuenta nu respectă cerința de a fi calificat drept înscris nou, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece a fost emis ulterior deciziei a cărei revizuire se solicită. Mai mult, s-a reținut că revizuenta nu s-a aflat în imposibilitate absolută de prezentare a înscrisului devreme ce aceasta era îndrituită să stabilească exact situația de fapt și juridică a imobilului în discuție devreme ce a fost învestită cu soluționarea ambelor notificări.

Înalta Curte reține că înscrisul apreciat ca nou, a fost emis ulterior deciziei a cărei revizuire se solicită. Astfel, Decizia civilă nr. 562/A pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x /59/2005 a fost pronunțată la data de 10 martie 2011, iar înscrisul nou a fost emis la data de 12 ianuarie 2015, așa cum chiar partea susține. Nu poate constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire niciun act emis după pronunțarea hotărârii a cărei desființare se cere, chiar dacă acesta ar confirma o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în pronunțarea soluției. Cazul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. impune ca situație premisă ca înscrisurile să fi existat, în materialitatea lor, la data judecății, dar care n-au putut fi prezentate de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce nu este căzui în speță. Mai mult decât atât, intenția legiuitorului în edictarea normelor privind revizuirea întemeiata pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu a fost aceea de a acoperi eventualele erori sau neconcordanțe, în emiterea actelor administrative. Față de această împrejurare, este irelevantă în analiza caracterului de înscris nou a adresei din 12 ianuarie 2015 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș Severin, susținerile recurentului privind compunerea comisiilor care au participat la soluționarea celor două notificări.

Nici susținerile recurentului potrivit cărora la pronunțarea deciziei a cărei desființare se solicită, instanța de judecată a administrat probe, inclusiv expertiză topo, din care a reieșit că reclamantul E. este îndreptățit la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, nu sunt în măsură să atragă incidența în cauză a dispozițiilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., acestea întărind ideea ca soluția pronunțata de curtea de apel este una legală. Împrejurarea ca ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 562/A din 10 martie 2011 de Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a reținut că imobilul a fost preluat din proprietatea familiei reclamantului E., a fost emisă de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș Severin, adresa în discuție, conform căreia imobilul a fost aparținut unor terți, autorilor numitei L. nu poate deschide în condițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., calea unei revizuiri. În concluzie, față de aceste considerente, se constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat, urmând a fi respins în consecință. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul primarul Municipiului Reșița împotriva Deciziei civile nr. 212 din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Reșița împotriva Deciziei civile nr. 212 din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2016.