ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1096/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1096/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1096/2016

Asupra cauzei de

față, reține următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pârâtul primarul Municipiului

Reșița a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 562/A din 10 martie

2011 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 4681 din 21 iunie 2012 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Cererea a fost întemeiată

în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivare, s-a arătat

că după pronunțarea hotărârii menționate, ca urmare a

sesizării ce i-a fost adresată de o terță persoană, A.

care a solicitat și obținut de la Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Caraș Severin adresa din 12 ianuarie 2015

înregistrată la Primăria Reșița sub nr. 1072 din 20

ianuarie 2015, a rezultat că imobilul care a. făcut obiect al

măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, a fost preluat de Statul

Român în condițiile Legii nr. 58/1974, de la B., C. și D. care sunt

autorii în drepturi ai doamnei A., iar nu al reclamantului E.

Prin Decizia civilă nr.

1521 din 05 iunie 2015, Înalta Curte și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Prin Decizia civilă nr.

212 din 24 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

a respins cererea de revizuire formulată de pârâtul primarul Municipiului

Reșița împotriva Deciziei civile nr. 562/A din 10 martie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

în Dosarul nr. x/59/2005 în contradictoriu cu intimații E., Statul Român

prin F. prin G. Caraș-Severin, Prefectura Județului

Caraș-Severin, H. Reșița și SC I. SA Reșița.

Pentru a pronunța

această soluție, a reținut că înscrisul invocat, respectiv

adresa din 30 decembrie 2014 emisă de Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Caraș Severin în care se menționează

faptul că imobilul, a fost preluat din proprietatea familiei unei

terțe persoane, iar nu din proprietatea antecesorilor reclamantului E.

căruia i-a fost recunoscut beneficiul măsurii reparatorii

prevăzută de Legea nr. 10/2001, a fost emisă după

pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, respectiv Decizia

civilă nr. 562/A din 30 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara.

Pe cale de

consecință, clarificarea situației juridice a imobilului

menționat (inclusiv prin obținerea și verificarea datelor

oferite de evidențele de cartea funciară și cadastrale ale

Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Caraș-Severin) era

realizabilă în chiar cursul procesului în care s-a pronunțat decizia

atacată, neexistând un motiv obiectiv de împiedicare, mai presus de

voința instituției pârâte sau a reclamantului, și nici dovada obstrucționării

de către acesta din urmă a posibilității de obținere a

unor astfel de date.

Revizuîenta era în

măsură - și chiar trebuia - sa clarifice situația

juridică a imobilului vizat câta vreme fusese investită atât cu

soluționarea notificării reclamantului E. referitoare la acest

imobil, pentru care antecesorii lui apăreau ca proprietari deposedați

de stat, cât și cu notificarea altei persoane, în speță A. care,

în egală măsură, ridică pretenții asupra

aceluiași imobil, despre care se pretinde că ar fi aparținut

antecesorilor săi, conform adresatei primarului Municipiului

Reșița, în care se menționează despre notificarea ce a fost

înregistrată sub Dosar nr. x/2001.

Prin urmare, adresa din 12

ianuarie 2015 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară,

Caraș - Severin de care se prevalează revizuenta în susținerea

cererii sale de revizuire nu îndeplinește condițiile obligatorii

și cumulative pentru a fi caracterizată ca act nou m sensul

dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a

formulat prezentul recurs revizuientul primarul Municipiului Reșița,

care, în dezvoltarea criticilor formulate, a arătat următoarele:

Instanța învestită

cu soluționarea cererii de revizuire în mod greșit a reținut

că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art.

322 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, la data pronunțării deciziei a

cărei revizuire se solicită, nu a avut cunoștință de

existența înscrisului nou invocat, acesta fiind eliberat ulterior. Prin

urmare, s-a aflat într-o imposibilitate absolută de a le

înfățișa instanței. înscrisurile noi invocate probează

că mențiunile din extrasul de carte funciară, eliberat la data

de 24 aprilie 2001 care a stat la baza pronunțării deciziei a

cărei revizuire o solicită, nu reflectă situația reală

a imobilului, în sensul în care imobilul arabil Govândari, în

suprafață de 3.825 mp, nu a fost în proprietatea autorilor reclamantului,

E., J. și K., ci a fost în proprietatea numiților B., C. și D.,

autorii numitei L.

Mai mult, cele două

notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, au fost soluționate

de comisii diferite, în baza unor înscrisuri distincte. Astfel, la data

soluționării notificării formulate de numitul E., 22 noiembrie

2004, componența comisei a fost stabilită prin dispoziția

primarului municipiului Reșița nr. 3692 din 02 septembrie 2004, iar

comisia care a soluționat notificarea formulata de L., din data de 03

martie 2009, a fost constituită conform dispoziției primarului

municipiului Reșița nr. 5178 din 08 octombrie 2008. Prin urmare, cele

două notificări au fost soluționare în perioada diferite de

timp, de comisii a căror componență a fost diferită.

Totodată, raportul de expertiză întocmit cu ocazia

soluționării cererii de chemare în judecată, finalizată cu

pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, nu a

evidențiat faptul că situația juridică pretinsă de

numiții E. nu este cea reală, respectiv că imobilul în

discuție a fost preluat de Statul român de la alte persoane.

Prin urmare, instanța de

judecată a pronunțat o decizie nelegală sub aspectul

reținerii greșite a situației de fapt, pe cale de

consecință, decizia recurată nu conține motivele de fapt

care au condus la pronunțarea soluției, așa cum impun

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Examinând decizia ce face

obiectul prezentului recurs în limita criticilor formulate de recurenta

revizuentul și care permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de

către instanță, potrivit art. 306 (3), C. proc. civ., se

constată următoarele:

În esență, prin

criticile formulate, revizuientul a arătat că nu a depus la dosarul

în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită

înscrisul invocat ca fiind „nou", respectiv adresa din 12 ianuarie 2015

emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Caraș Severin, deoarece, acesta a fost emis ulterior pronunțării

acesteia.

Prin urmare, rezultă

că recurentul revizuent a susținut că nu a putut

înfățișa înscrisul nou în procesul finalizat cu decizia a

cărei revizuire o solicită, din împrejurări mai presus de

voința sa. A mai invocat faptul că nu avea cum să cunoască

situația juridică reală a imobilului care a făcut obiectul

notificării, devreme ce, în respectivul litigiu, au fost administrate de

către instanță probe, inclusiv cea cu expertiză topografică,

care nu au reliefat că autorii reclamantului E. nu sunt titularii

dreptului de proprietate.

Aceste critici sunt nefondate,

întrucât soluția curții de apel este legală, în speță,

nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5

C. proc. civ.

Potrivit art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se

poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit

înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a

modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat

hotărârea a cărei revizuire se cere".

Rezultă că pentru a

se putea invoca prima ipoteză prevăzută de această

dispoziție legală și a se admite cererea de revizuire, trebuie

întrunite cumulativ următoarele condiții; partea interesata să

se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi

existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi

revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost

reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de

voința părții; înscrisul invocat pentru revizuire să fie

determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanța

cu ocazia judecării pricinii soluția ar fi putut fi alta decât cea

pronunțată.

Fiind vorba despre

condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar

și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea

cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În sensul textului legai,

poate fi invocat ca text nou pentru revizuire a unei hotărâri numai un

înscris care a existat la data când a fost pronunțată decizia a

cărei revizuire se solicită, întrucât numai în aceasta situație

înscrisul ar fi putut fi reținut de partea potrivnică sau nu ar fi

putu fi înfățișat dintr-o împrejurare de forță

majoră.

Anterioritatea înscrisului

invocat în revizuire față de data pronunțării

hotărârii obiect ai căii extraordinare de atac este

prevăzută de lege în termeni nesusceptibili de interpretare.

În speță, se

constată ca prin sentința civilă nr. 885 din 20 mai 2010,

Tribunalul Caraș Severin, în Dosarul nr. x/59/2005 a admis în partea

acțiunea formulată de reclamantul E. împotriva dispoziției

primarului municipiului Reșița nr. 4855 din 22 noiembrie 2004, în

sensul că a fost obligat să emită dispoziție de restituire

prin echivalent cu privire la imobilul teren înscris în cartea funciară,

arabil în Govândari, în suprafață de 3.825 mp. Soluția primei

instanțe a fost modificata, în parte, de instanța de apel în sensul

în care s-a dispus ca pentru terenurile ce nu se pot restitui în natură,

înscrise în cartea funciară, arabil în Govândari în suprafață de

3.825 mp, să se înainteze dosarul Comisiei centrale pentru stabilirea

despăgubirilor. Decizia curții de apel a rămas irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 4681 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație

Justiție.

Ulterior pronunțării

deciziei a cărei revizuire se solicită, urmare a demersurilor

întreprinse de numita L., în calitate de succesoare a numiților B., C.

și D., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș

Severin a emis adresa din 12 ianuarie 2015 prin care s-a învederat faptul

că imobilul, și care a făcut obiectul notificării formulate

de E., a fost preluat de către Statul Român în condițiile Legii nr.

58/1974 de la numiții B., C. și D., autorii numitei L.

Atât prin cererea de revizuire

cât și prin prezentul recurs, revizuenta susține că adresa din

12 ianuarie 2015 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Caraș Severin reprezintă un înscris nou în sensul

art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Aceasta întrucât, imobilul care a făcut

obiectul notificării formulate de E., aparținea altor persoane,

respectiv autorilor numitei L.

Prin Decizia civilă nr.

212 din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I

civilă, prin care a fost respinsă cererea de revizuire, s-a apreciat

că înscrisul de care se prevalează revizuenta nu respectă

cerința de a fi calificat drept înscris nou, în sensul dispozițiilor

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece a fost emis ulterior deciziei a

cărei revizuire se solicită. Mai mult, s-a reținut că revizuenta

nu s-a aflat în imposibilitate absolută de prezentare a înscrisului

devreme ce aceasta era îndrituită să stabilească exact

situația de fapt și juridică a imobilului în discuție

devreme ce a fost învestită cu soluționarea ambelor notificări.

Înalta Curte reține

că înscrisul apreciat ca nou, a fost emis ulterior deciziei a cărei

revizuire se solicită. Astfel, Decizia civilă nr. 562/A

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I

civilă, în Dosarul nr. x /59/2005 a fost pronunțată la data de

10 martie 2011, iar înscrisul nou a fost emis la data de 12 ianuarie 2015,

așa cum chiar partea susține.

Nu poate constitui înscris

doveditor apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire niciun

act emis după pronunțarea hotărârii a cărei

desființare se cere, chiar dacă acesta ar confirma o situație

fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de

instanță ca determinantă în pronunțarea soluției.

Cazul de revizuire reglementat

de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. impune ca situație

premisă ca înscrisurile să fi existat, în materialitatea lor, la data

judecății, dar care n-au putut fi prezentate de parte datorită

împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 322 pct. 5

C. proc. civ., ceea ce nu este căzui în speță.

Mai mult decât atât,

intenția legiuitorului în edictarea normelor privind revizuirea întemeiata

pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu a fost aceea de a

acoperi eventualele erori sau neconcordanțe, în emiterea actelor

administrative. Față de această împrejurare, este

irelevantă în analiza caracterului de înscris nou a adresei din 12

ianuarie 2015 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Caraș Severin, susținerile recurentului privind

compunerea comisiilor care au participat la soluționarea celor două

notificări.

Nici susținerile

recurentului potrivit cărora la pronunțarea deciziei a cărei

desființare se solicită, instanța de judecată a administrat

probe, inclusiv expertiză topo, din care a reieșit că

reclamantul E. este îndreptățit la acordarea de despăgubiri în

temeiul Legii nr. 10/2001, nu sunt în măsură să atragă

incidența în cauză a dispozițiilor art. 322 pct. 5 din C. proc.

civ., acestea întărind ideea ca soluția pronunțata de curtea de

apel este una legală.

Împrejurarea ca ulterior

pronunțării Deciziei civile nr. 562/A din 10 martie 2011 de Curtea de

Apel Timișoara, prin care s-a reținut că imobilul a fost preluat

din proprietatea familiei reclamantului E., a fost emisă de către

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș Severin,

adresa în discuție, conform căreia imobilul a fost aparținut

unor terți, autorilor numitei L. nu poate deschide în condițiile art.

322 pct. 5 C. proc. civ., calea unei revizuiri.

În concluzie, față

de aceste considerente, se constată că motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia ce

face obiectul prezentului recurs a fost dată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este

nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul primarul Municipiului Reșița împotriva

Deciziei civile nr. 212 din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel

Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Reșița împotriva

Deciziei civile nr. 212 din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 mai 2016.