ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 565/2017

Decizia nr. 565/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. x/115/2014 din 20 octombrie 2014, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița, solicitând să fie obligat pârâtul debitor la plata sumei de 2.538.045,08 lei reprezentând valoarea obligațiilor neonorate prin plata reprezentând debit restant, la plata sumei de 2700 lei reprezentând valoarea obligațiilor neonorate prin plată reprezentând rest de plată aferent Serviciului Public Centrul de Zi B. care a fost absorbit, la plata penalităților de întârziere în sumă de 342.292,62 lei calculate până la data de 19 august 2014 și în continuare până la data plății efective.

Prin Sentința civilă nr. 441 din 07 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. x/115/2014 s-a admis acțiunea reclamantei SC A. SRL Mediaș, a fost obligat pârâtul Municipiul Reșița prin Primar să plătească reclamantei suma de 2.256.945,39 lei cu titlu de pretenții și a fost obligată pârâtul să plătească reclamantei suma 8.589,48 lei reprezentând onorariu de avocat și 32.415 lei taxă de timbru.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că relația contractuală dintre societatea reclamantă și Consiliul Local Reșița se desfășoară în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Reșița cu nr. 15516 din 13 octombrie 2011.

Conform art. 8 din contractul de delegare de gestiune reclamanta a emis facturile fiscale aferente pentru fiecare serviciu în parte în funcție de categoriile de persoane care beneficiază de scutiri sau de reduceri.

Deși ajunse la scadență, debitoarea a făcut plăți doar parțiale facturilor emise, acesta fiind motivul pentru care la 31 martie 2015 reclamanta și-a restrâns câtimea obiectului cererii.

Suma rămasă neachitată este de 2.256.945,39 lei iar creanța reclamantei creditoare este una certă, lichidă și exigibilă, rezultată din contracte între profesioniști, respectiv Contractul de delegare a gestiunii serviciului public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Reșița cu nr. 15516 din 13 octombrie 2011, fiind niște obligații de plata a unor sume de bani rezultând dintr-un contract.

Tribunalul a constatat că această creanță este certă, existența sa nefiind discutabilă din punct de vedere juridic, și rezultând din facturile fiscale emise de societatea reclamantă și atașate la dosar, facturi emise în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Reșița cu nr. 15516 din 13 octombrie 2011 încheiat între părți, și care reprezintă voința acestora. În acest context apărările pârâtului cum că sumele nu ar fi reale nu au putut fi primite deoarece reclamanta a dovedit cu înscrisurile atașate fiecărei facturi, că s-a adresat lună de lună serviciilor specializate ale pârâtului comunicând numărul exact de persoane și contravaloarea corespunzătoare a serviciilor prestate potrivit art. 6 din contract. De asemenea, reclamanta a arătat că potrivit contractului pârâtul trebuia să depună obiecțiuni în scris până la data de 15 ale fiecărei luni și nu a făcut-o iar pârâtul nu a depus în apărare dovada că ar fi făcut vreo obiecție scrisă. Dimpotrivă, toate documentele justificative în baza cărora au fost emise facturile au fost însușite de serviciile specializate ale pârâtului.

Așa fiind, creanța îndeplinește condiția de a fi una lichidă, cuantumul ei fiind determinat prin însumarea facturilor fiscale amintite, și este o creanța exigibilă, exigibilitatea rezultând din faptul că data scadentei facturilor menționate a fost depășită.

Reclamanta, de bună credință, a încercat o rezolvare amiabilă a prezentului litigiu notificând pârâtul înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Abia în timpul judecării cauzei pârâtul a făcut o parte din plăți, rămânând suma de 2.256.945,39 lei .

Având în vedere argumentele de mai sus și văzând că răspunderea debitorului este una contractuală, iar convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractuale (art. 969 din vechiul C. civ.) tribunalul a admis acțiunea precizată a reclamantei.

Prin încheierea de ședință din data de 17 martie 2015, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al mun. Reșița, pe care l-a scos din cauză și a introdus Municipiul Reșița prin Primar în calitate de pârât, a respins excepția tardivității modificării cererii și excepția tardivității cererii de introducere în cauza a Municipiului Reșița, prin Primar, excepție ridicată de către pârâtul Consiliul Local.

În considerente, tribunalul a reținut că doar unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală, ea fiind singura care are personalitate juridică, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1956 din 5 aprilie 2012 pronunțată în Dosar nr. x/30/2010.

Nici consiliul local și nici primăria nu sunt entități cu personalitate juridică, primul fiind doar organ deliberativ, care hotărăște în privința tuturor problemelor ce privesc administrarea unității administrativ teritoriale, hotărârile sale fiind aduse la îndeplinire de către primarul localității, iar primăria este doar o structură administrativă care-l ajută pe primar să-și îndeplinească atribuțiile ce-i revin potrivit legii și hotărârilor consiliului local.

De altfel, contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 15516 din 15 septembrie 2011 a fost semnat de Primar, chiar dacă în mod formal este indicat faptul că acesta reprezenta Consiliul Local al Municipiului, în realitate el semnând în numele unității administrativ teritoriale, care este mun. Reșița, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 21 din aceeași lege. Potrivit alin. (2) al art. 21 din lege "în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean". Conform art. 62 alin. (1) din Legea 215/2001 "Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție."

Contractul în litigiu a fost încheiat în temeiul Legii 51/2006, potrivit cu care, conform art. 2 lit. e), delegarea gestiunii unui serviciu de utilități publice este acțiunea prin care o unitate administrativ-teritorială atribuie unuia sau mai multor operatori titulari de licență, în condițiile legii, furnizarea/prestarea unui serviciu ori a unei activități din sfera serviciilor de utilități publice a cărui/cărei răspundere o are. Potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași lege, serviciile de utilități publice sunt în responsabilitatea autorităților administrației publice locale și se înființează, se organizează și se gestionează cu respectarea prevederilor legale, potrivit hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale.

Este real că Ordinul Nr. 263 din 6 decembrie 2007 privind aprobarea Normelor-cadru privind modalitatea de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local, emis de Autoritatea Națională De Reglementare Pentru Serviciile Comunitare De Utilități Publice dispune în art. 5 alin. (1) că delegarea gestiunii serviciilor de transport public local se stabilește prin hotărâre a autorității publice, iar potrivit art. 4 lit. f) din același act autoritatea administrației publice locale este consiliul local, consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București, după caz. Însă acest ordin este dat în aplicarea legii 51/2006, consiliul local fiind autoritatea deliberativă a unității administrativ-teritoriale. Faptul că acesta a stabilit prin hotărâre, potrivit normelor de aplicare a legii, raporturi juridice nu înseamnă că le-a stabilit pentru sine, ci le-a stabilit în numele unității administrativ-teritoriale ca unic titular al drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele în care aceasta este parte. Așadar, în instanță stă, în calitate de pârât, municipiul Reșița prin Primar potrivit art. 62 alin. (1) din Legea 215/2001. În aceeași calitate Primarul a fost și semnatar al contractului în litigiu.

Tribunalul a respins excepția tardivității modificării cererii, excepție ridicată de către pârâtul Consiliul Local deoarece reclamanta nu a făcut decât să își micșoreze câtimea obiectului cererii, iar potrivit art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. aceasta nu este considerată modificare. Cât privește solicitarea de introducere în cauză a Municipiului Reșița prin Primar, nici aceasta nu este tardivă, deoarece a fost făcută ca apărare la excepția ridicată de către pârâtul Consiliul Local, iar judecătorul are obligația de a se pronunța asupra tuturor apărărilor părților.

Împotriva acestor hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul Reșița prin Primar.

Prin Decizia nr. 776/A din 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Reșița - prin Primar împotriva Sentinței civile nr. 441 din 07 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin și a fost obligat pârâtul-apelant la plata sumei de 3.397,60 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC A. SRL Mediaș.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că tribunalul a soluționat prin încheierea de ședință din data de 17 martie 2015 excepțiile invocate de pârât, între care cea vizând lipsa de calitate procesuală pasivă a Consiliului Local al Municipiului Reșița. Instanța a luat în discuție tocmai această excepție asupra căreia era obligată a se pronunța pentru a stabili corect cadrul procesual în conformitate cu art. 224 C. proc. civ. Rezultat al deliberării asupra acestei excepții, instanța de fond a admis-o și a stabilit că doar unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și care pot sta în justiție, a înlăturat din cauză o autoritate deliberativă a unității administrativ teritoriale și a dispus continuarea litigiului cu Municipiul Reșița.

Această soluție de admitere a unei excepții invocate de însăși partea pârâtă la instanța de fond, nu dă dreptul aceleiași părți de a invoca încălcarea principiului contradictorialității procesului civil, așa cum este reglementat de art. 14 C. proc. civ.

De altfel, în speță, acest principiu nu a fost cu nimic încălcat cât timp părțile s-au înfățișat la judecată la termenul din 17 martie 2015 prin reprezentanți, s-au cunoscut motivele de fapt și de drept invocate în sprijinul excepției de ambele părți, pârâtul fiind titularul excepției reclamate, depunându-se înscrisul de la fila 158 intitulat "precizare de acțiune" prin care reclamanta răspunde excepției și solicită introducerea în cauză a Municipiului Reșița.

Instanța a lua în discuție excepția și și-a întemeiat hotărârea, în speță încheierea de ședință din 17 martie 2015, pe motive de fapt și de drept, mijloace de probă supuse dezbaterii, astfel că primul motiv de apel al pârâtului a fost respins.

Prin aceeași "precizare de acțiune" reclamanta și-a micșorat cuantumul obiectului cererii, ceea ce se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. și are regimul unei cereri adiționale precizatoare care poate fi formulată oricând până la momentul închiderii dezbaterilor.

De asemenea, precizând ca pârât unitatea administrativ-teritorială - Municipiul Reșița prin Primar, în locul autorității deliberative a aceleiași unități administrativ-teritoriale - Consiliul Local Reșița - prin același Primar, ca răspuns la excepția pârâtului, nu ne aflăm într-o modificare a acțiunii în sensul articolului 204 alin. (1) C. proc. civ., întrucât deși a fost vizată persoana pârâtului, în realitate s-a procedat la o indicare a acelei entități administrativ-teritoriale care este titulară de drepturi și obligații și este subiect de drept cu personalitate juridică ce poate fi acționat în justiție, reprezentarea Municipiului Reșița în relația cu instanța se face prin Primar, care a reprezentat de altfel și Consiliul Local Reșița.

Ca atare, nu se poate accepta în speță o sancțiune a decăderii reclamantei sub acest aspect și nici sub cel al precizării articolelor din vechiul C. civ. în locul celor din noul C. civ., care reglementează aceleași instituții, respectiv forța obligatorie a contractelor, răspunderea contractuală și executorie a obligațiilor, ce reprezintă mai degrabă o îndreptare a unor greșeli materiale conform art. 204 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

De altfel, este fondată apărarea intimatei referitoare la problema în dezbatere, că judecătorul însuși soluționează un litigiu conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, conform art. 22 C. proc. civ.

Deci, invocarea greșită a unui text de lege de către o parte nu împietează asupra dreptului judecătorului de a stabili și aplica textul corect situației de fapt fundamentate juridic de către parte, cu atât mai mult nu poate fi decăzută partea din dreptul de a determina, ea aceste texte C. civ., mai ales că se referă la aceleași instituții juridice și a fost impusă de aplicarea legii civile în timp.

Apelantul - Municipiul Reșița - unitate administrativ-teritorială, consideră în mod nefondat că facturile nu au fost emise pentru acesta, nu le-a semnat și ștampilat și astfel nu pot fi acceptate la plată, deși nu contestă că reclamanta și-a executat obligația contractuală, întrucât au fost emise în sarcina Serviciului Public "Direcția de Asistență Socială" Reșița, care le-a înregistrat în evidențele contabile și a făcut plăți parțiale în baza lor.

Partea admite faptul că aceste servicii publice sunt ale unităților administrativ-teritoriale - comune, orașe - și se înființează și se organizează de Consiliul local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului nevoilor locale; mijloacele financiare ale serviciului sunt puse la dispoziție de unitatea administrativ-teritorială respectivă, toate aceste aspecte rezultând din art. 87 al Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală.

Primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice, asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului local, exercită funcția de ordonator principal de credite, conduce serviciile publice locale.

În speță, delegator - Municipiul Reșița - este înscris în contractul părților prin Primar, care a semnat actul juridic și a delegat gestionarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Reșița în favoarea reclamantei, astfel că unitatea pârâtă este obligată a respecta clauzele contractuale și îi incumbă obligațiile de plată a serviciilor prestate de societate.

De altfel, art. 6 alin. (4) din Contractul părților se referă la acceptul delegatorului ca o condiție a emiterii facturilor privind contravaloarea prestațiilor, în speță unitatea administrativ-teritorială - municipiul - iar aceste facturi au fost acceptate și înregistrate în evidențele contabile tocmai de serviciul beneficiar al prestațiilor, ce este, așa cum s-a arătat în structura acestei unități administrativ-teritoriale ce l-a înființa și organizat.

Acceptul Primarului Municipiului Reșița a fost prevăzut doar pentru veteranii de război și revoluționari; dovada emiterii unor facturi în afara înțelegerilor contractuale pentru beneficiarii din Centrul de Zi "B." trebuia făcută de pârât.

Instanța de apel a avut în vedere înscrisurile de la dosar emise de ambele părți în vederea întocmirii facturilor, respectiv adresele reclamantei transmise pârâtului pentru a comunica lunar numărul de persoane beneficiare ale serviciilor de transport, adresele pârâtului de răspuns la solicitările societății delegate a le efectua.

Prin urmare, relația contractuală a existat între părți, obligațiile au fost executate unilateral doar de reclamantă, nu și de către pârât.

Documentele justificative pentru onorariul de avocat suportat de către reclamantă au fost depuse la instanța de fond odată cu concluziile scrise ale părții, înregistrate la tribunal la data de 06 aprilie 2015; prin încheierea de ședință din 31 martie 2015 s-a amânat pronunțarea soluției pentru data de 07 aprilie 2015, însă aceasta nu poate constitui motiv de anulare a sentinței atacate, iar în ce privește sancțiunea de a nu fi luate în seamă aceste înscrisuri, se apreciază că sancțiunea poate fi aplicată de instanța de fond însă instanța de control judiciar va verifica temeinicia și legalitatea acordării cheltuielilor de judecată în raport de toate probele din dosarul cauzei, și în acest sens, pârâtul datorează aceste cheltuieli procesuale reclamantei.

Curtea de apel nu a făcut aplicabilitatea prevăzută de art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că a redus cheltuielile de judecată stabilite în sarcina pârâtului, nefiind cazul unei disproporții între valoarea onorariului de avocat ca parte a cheltuielilor acordate și complexitatea cauzei, valoarea pretențiilor dezbătute sau activitatea desfășurată de acesta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Reșița prin Primar.

Recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici de nelegalitate:

Modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al municipiului Reșița.

Recurentul-pârât consideră că instanța de apel în mod greșit a apreciat că nu au fost încălcate de către tribunal principiul contradictorialității și a dreptului la apărare, atunci când, după primul termen de judecată, cu încălcarea art. 204 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al municipiului Reșița și a admis precizarea de acțiune formulată de reclamanta SC A. SRL prin care a fost introdus ca pârât Municipiul Reșița prin Primar. Prima instanță trebuia să respingă acțiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală și nu să admită precizarea de acțiune formulată de reclamantă.

Susține că modul de interpretare al instanței de apel prin conferirea unei legalități a sentinței atacate în apel în ceea ce privește modul de introducere în cauză a Municipiului Reșița prin "arătarea" titularului drepturilor, este o gravă încălcare a aplicării normelor de drept material. Totodată, calificarea juridică exactă a unui înscris analizată în considerentele deciziei, potrivit art. 22 C. proc. civ. într-adevăr s-ar putea reține dacă aceasta ar fi fost pusă în discuția părților pentru lămurirea tuturor aspectelor procedurale, raportat la temeiul juridic al acțiunii, însă în speță această contradictorialitate nu a existat.

Recurentul-pârât învederează faptul că Serviciul Public "Direcția de Asistență Socială" Reșița are personalitate juridică, facturile adresate de reclamantă fiind înregistrate în evidențele contabile ale acestei instituții, instituție care de altfel a efectuat plăți parțiale.

Instanța de apel nu a analizat modul de facturare Centrului de zi "B.", deși potrivit caracterului devolutiv al căii de atac trebuia să fie analizată cauza sub toate aspectele.

Consideră că primul aspect care trebuia analizat de instanța de apel era modul de subordonare al instituțiilor care au calitatea de părți contractante și respectiv modul de delegare al gestiunii și atribuțiilor potrivit obiectului contractului nr. 15516/2011, urmând ca apoi să se pronunțe asupra creanței solicitate de reclamantă.

În acest sens învederează că nu a recunoscut nici valabilitatea creanțelor și nici cuantumul acestora emise de reclamantă, cu atât mai mult cu cât a contestat și modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către reclamantă încă de la începutul litigiului.

Mai susține și faptul că reclamanta trebuia să depună un tabel centralizator al numărului de călători pentru care a eliberat abonamente speciale și ulterior să emită factura pentru serviciile prestate. Ori, reclamanta a solicitat Direcției de Asistență Socială comunicarea numărului total de persoane care se încadrează în obiectul contractului, emițând facturi pentru toate aceste persoane, indiferent dacă au circulat sau nu cu abonament cu mijlocul de transport în comun, iar instanțele au ignorat aceste aspecte, denaturând voința juridică exprimată de părți în contractul nr. 15516/2011.

În ceea ce privește depunerea de către reclamantă a chitanței privind onorariul de avocat după închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe, recurentul - pârât consideră că au fost încălcate prevederile imperative ale art. 394 alin. (3) C. proc. civ.

Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor legale, întrucât nu s-a contestat caracterul temeinic sau legalitatea emiterii chitanței de către reprezentantul reclamantei, ci s-a contestat legalitatea depunerii acestora raportat la art. 394 alin. (3) C. proc. civ. Referitor la cuantumul acestor cheltuieli susține aceeași aplicare greșită a normelor legale raportat strict la activitatea depusă de reprezentantul convențional.

Prin urmare, recurentul pârât solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de toate fazele procesuale.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

În cauză, tribunalul a fost sesizat cu o acțiune formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița, prin care s-a solicitat obligarea debitorului la plata debitului restant și a penalităților de întârziere datorate în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de persoane prin curse regulate în Municipiul Reșița cu nr. 15516 din 13 octombrie 2011.

Înalta Curte constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 204 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Potrivit art. 204 alin. (1) teza I din noul C. proc. civ. reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.

Din analiza actelor de la dosar, rezultă că reclamanta a fost legal citată pentru termenul din 20 ianuarie 2015, când tribunalul a constatat că pricina se află la primul termen de judecată, precum și faptul că este competentă material și teritorial să judece cauza.

Prin notele scrise depuse la 27 februarie 2015, pârâtul Consiliului Local al Municipiului Reșița a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că, în cauză, calitate procesuală pasivă are Municipiul Reșița prin Primar.

La termenul din 17 martie 2015, care era al patrulea termen de judecată, reclamanta a depus la dosar o precizare de acțiune, prin care a restrâns obiectul pretențiilor și a arătat că solicită introducerea în cauză, în calitate de pârât a Municipiului Reșița, prin Primar.

La același termen de judecată, când părțile au fost prezente, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Reșița, a dispus scoaterea din cauză a acestuia și a introdus în cauză în calitate de pârât pe Municipiul Reșița, prin Primar.

Din dispozițiile art. 204 alin. (1) teza I din noul C. proc. civ., se observă că a fost stipulat un termen fix, până la care ar putea fi făcută modificarea sau completarea cererii de chemare în judecată și să se propună noi dovezi, respectiv primul termen la care reclamantul este legal citat, acesta din urmă neputând să solicite un nou termen pentru modificarea sau completarea acțiunii sale, cu excepția situației reglementate de dispozițiile art. 204 alin. (3) din noul C. proc. civ.

Dispozițiile art. 204 alin. (3) C. proc. civ. prevăd posibilitatea ca, prin acordul expres al tuturor părților cauzei, formularea cererii modificatoare sau întregitoare să aibă loc și cu depășirea primului termen de judecată la care reclamantul este legal citat, situație în care nu va interveni sancțiunea decăderii, iar instanța va fi învestită cu cererea reclamantului astfel cum a fost modificată sau completată.

Din formularea acestui text legal, se reține, în primul rând, faptul că, după depășirea termenului procedural imperativ, promovarea cererii întregitoare sau modificatoare este condiționată de acordul expres al tuturor părților. Așadar, nu este vizat nu numai acordul pârâtului, ci și cel al intervenienților în proces.

Instanța de apel în mod eronat a statuat că precizarea de acțiune depusă de reclamantă la termenul din 17 martie 2015 nu este o modificare de acțiune în sensul art. 204 alin. (1) noul C. proc. civ., ci reprezintă mai degrabă o îndreptare a unor greșeli materiale conform art. 204 alin. (2) pct. 1 noul C. proc. civ., invocată de reclamantă ca o apărare față de excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița.

Cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmărește să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia, cum este cazul în speță.

Art. 204 alin. (2) noul C. proc. civ., reglementează o altă formă a cererii adiționale, numită cerere precizatoare, cu un regim juridic diferit de cel trasat de dispozițiile alin. (1) și alin. (3) ale art. 204 din aceeași normă dispozitivă.

Astfel, potrivit dispoziției menționate, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii, când reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii, când se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului, și când se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.

Prin erori materiale se înțelege consemnarea greșită în cerere a numelui unei părți ori a datelor de identificare a unui imobil, indicarea unor valori diferite ale pretențiilor în cererea de chemare în judecată etc.

În acest context, este fondată critica recurentului privind modul greșit de soluționare a excepției lipsei calității procesuale a Consiliului Local al Municipiului Reșița.

Astfel, cu mult după primul termen de judecată, cu încălcarea prevederilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Reșița, a dispus scoaterea acestuia din cauză și a admis precizarea de acțiune formulată de reclamanta SC A. SRL, introducând în calitate de pârât pe Municipiul Reșița prin Primar.

Față de prevederile imperative ale art. 204 alin. (1) C. proc. civ., instanța trebuia să respingă acțiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, deoarece admiterea excepției determină o atare soluție și nu scoaterea din proces a pârâtului în lipsa încuviințării din partea reclamantei.

Ori, prin precizarea la acțiune reclamanta SC A. SRL nu a solicitat restrângerea cadrului procesual doar la pârâtul Municipiul Reșița prin Primar, din conținutul acesteia rezultând concluzii în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliului Local al Municipiului Reșița.

Prin urmare, în mod nelegal curtea de apel a confirmat soluția tribunalului, care a modificat cadrul procesual, ignorând voința exprimată în scris a reclamantei și procedând la soluționarea cauzei doar în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Reșița prin Primar.

Este adevărat că în lumina noilor dispoziții procedurale, conform art. 22 alin. (3) teza întâi noul C. proc. civ., judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii, iar în aplicarea acestui principiu, art. 78 alin. (1) din același cod prevede că "în cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Cu toate acestea, instanța este obligată să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept, când constată că obiectul acțiunii implică prezența lor în proces și nicidecum să procedeze la scoaterea din cauză a unei părți, cum s-a procedat în cauză, contrar voinței expres exprimate a reclamantei prin precizarea de acțiune.

Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Reșița - prin primar, va casa Decizia nr. 776/A din 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, și cauza va fi trimisă pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Ca urmare a soluției adoptate, nu se mai impune analiza celorlalte critici invocate de recurentul-pârât, acestea urmând a fi analizate de curtea de apel.

La rejudecare se vor avea în vedere limitele sesizării instanței cu privire la reanalizarea cadrului procesual cu care a fost învestită, în raport de care să procedeze la analiza calității procesuale a părților, respectiv a fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Reșița - prin primar împotriva Deciziei nr. 776/A din 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2017.

Procesat de GGC - GV