Decizia nr. 1232/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 79/2020 a Tribunalului Caraș-Severin

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița, solicitând instanței obligarea la plata sumei de 1.238.366,83 RON, reprezentând contravaloarea folosinței spațiului și a facilităților pentru perioada 30.08.2014-28.11.2018 și a sumei de 64.198,41 euro, reprezentând penalități de întârziere, conform anexei atașate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior, reclamanta A. S.A. ("A."), a formulat cerere modificatoare prin care a arătat că înțelege să lărgească cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată și a Direcției de Asistență Socială, prin reprezentant legal.

Sentința pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin Prin sentința civilă nr. 79 din 28 ianuarie 2020 a Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de către reclamanta A. S.A. împotriva pârâților Consiliul Local al Municipiului Reșița și Serviciul Public - Direcția de Asistență Socială și, în consecință: Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 1.001.756,83 RON și dobânda legală la această sumă calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 10 iunie 2019. Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A. S.A. și pârâții Consiliul Local al Municipiului Reșița, prin Primar și Direcția de Asistență Socială Reșița.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 31 din 8 martie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a dispus următoarele: A admis cererile de apel formulate de reclamanta S.C. A. S.A., precum și de pârâtele Consiliul Local al Municipiului Reșița și Direcția de Asistență Socială Reșița împotriva sentinței civile nr. 79 din 28 ianuarie 2020 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019 și în consecință, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva pârâților Consiliul Local al Municipiului Reșița și Direcția de Asistență Socială Reșița. A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei aprilie 2016 - 31.11.2018 precum și a utilităților aferente perioadei 30.08.2014 - 28.11.2018, pentru imobilul situat în Reșița, str. x, jud. Caraș-Severin, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 25 aprilie 2019. A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat, fiecare, recurs pârâții Consiliul Local al Municipiului Reșița și Direcția de Asistență Socială Reșița. i)Recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul susține că hotărârea recurată este nelegală din perspectiva interpretării date de instanța de apel, precum că reclamanta nu datorează taxă judiciară de timbru pentru capătul de cerere vizând "obligarea la plată pentru lipsa de folosință". Apreciază că reclamanta datora taxa judiciară de timbru pentru fiecare capăt de cerere, conform art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. O altă critică se referă la faptul că instanța de apel, în mod incorect, a reținut faptul că pretențiile privind plata utilităților ar fi fost recunoscute prin adresa nr. x/21.04.2016. Motivarea că pârâții ar fi recunoscut aceste sume este nefondată. Prin adresa respectivă chiar se solicitau elemente suplimentare privind dovada sumelor facturate. Or, în speță, nu au fost întocmite/emise de către reclamantă documentele justificative imperios necesare pentru efectuarea de către pârâți a unor plăți în condiții de legalitate. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii reclamantei. ii) Recursul declarat de pârâta Direcția de Asistență Socială Reșița În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., pârâta susține, în primul rând, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. În acest sens, arată că în primă instanță, prin cererea modificatoare a acțiunii, reclamanta a formulat două petite de cerere, respectiv, petitul I prin care a solicitat în principal, pe temei contractual, suma de 1.238.366,83 RON, privitoare la folosința și facilitățile aferente spațiului închiriat în baza unui contract de închiriere, și petitul II prin care a solicitat în subsidiar, pe temeiul răspunderii delictuale, suma de 1.238.366,83 RON reprezentând contravaloarea spațiului și a facilităților aferente pentru perioada 30.08.2014-30.11.2018 precum și a dobânzilor legale aferente. Așa cum se poate observa, reclamanta își întemeiază pretențiile bănești pe două temeiuri diferite, respectiv pe temei contractual și pe temeiul răspunderii delictuale, reprezentând astfel o contradicție vădită între cererile, pretențiile și temeiurile de drept și motivele de fapt invocate de reclamantă. Instanța de fond a reținut, în motivarea sentinței, temeiul răspunderii delictuale, iar instanța de apel a reținut, în motivarea deciziei, temeiul răspunderii contractuale. Ori, instanța de apel, admițând acțiunea pe temei contractual, se impunea, implicit, și analizarea competenței materiale a instanței de judecată. În această situație, instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu era instanța de contencios administrativ, în speță fiind aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În al doilea rând, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, fiind dată, totodată, și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Așa cum se poate observa în motivarea deciziei, cu toate că instanța de apel reține în mod corect faptul că a intervenit prescripția extinctivă, față de dispoziții art. 2537 pct. 4 și art. 1521 alin. (1) C. civ., constatând că pârâții au fost puși în întârziere pentru plata datoriei prin intermediul notificării comunicate la data de 10 aprilie 2019, stabilindu-se un termen de plată de 15 zile de la comunicare, respectiv 25 aprilie 2019, instanța de apel reținând că toate creanțele locative ale reclamantei cu o vechime mai mare de trei ani anterior datei de 25 aprilie 2019 sunt supuse prescripției extinctive, obligă totuși pârâții la plata către reclamantă a sumei de 780.623,22 RON reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei cuprinse în intervalul aprilie 2016 - 31 noiembrie 2018, deși a apreciat că toate creanțele locative ale reclamantei cu o vechime mai mare de trei ani anterior datei de 25 aprilie 2019 sunt supuse prescripției extinctive. Pe de altă parte, instanța de apel nu ia în considerare și faptul că și pentru plata utilităților a intervenit prescripția extinctivă, considerând că acestea trebuie achitate de la data de 30 august 2014 până la data de 28 noiembrie 2018. Pe de altă parte, în motivarea deciziei recurate, instanța de apel face referire la adresa nr. x/21.04.2016, considerând-o ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantei privitor la achitarea utilităților. Ori această adresă se referă la acordul exprimat pentru încheierea unui contract de tranzacție, urmând ca A. să comunice pârâților defalcat toate cheltuielile referitoare la energie electrică, gaz, apă etc pe luni calendaristice. De altfel, chiar și prin acțiunea introductivă și prin cererea modificatoare, reclamanta solicită, cu titlu de pretenții, o sumă totală de 1.238.366,83 RON referitoare la "folosință și facilitățile aferente", fără însă a preciza în concret ce reprezintă folosința și ce reprezintă facilitățile aferente. Ori, o simplă adresă de corespondență, și o factură emisă de reclamantă nu poate fi reținută ca o dovadă a pretențiilor acesteia la justificarea unor creanțe privind plata unor sume de bani reprezentând utilitățile, atâta timp cât nu sunt anexate dovezile concrete pe care se întemeiază astfel de pretenții bănești, respectiv, sume concrete și defalcate pentru fiecare dintre utilități, facturi emise de furnizorii de utilități, dovada achitării contravalorii utilităților de către reclamantă, etc. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond, respingerea acțiunii reclamantei.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.A. (în prezent, B.) a depus câte o întâmpinare la cele două recursuri, prin care a invocat excepția nulității recursurilor, pentru neîncadrarea criticilor și în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Reșița a depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor și admiterea recursului.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 2 inie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 10 iunie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. La termenul din 12 mai 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, pentru fiecare recurs, excepția insuficientei timbrări a căii de atac și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția netimbrării recursurilor, întrucât acestea privesc legalitatea învestirii instanței, astfel că nu se pot analiza alte probleme legate de judecarea litigiului dedus spre soluționare înainte de satisfacerea cerinței de achitare a taxei de timbru, reținând următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență." Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea. Prin rezoluția din 16 iunie 2021 s-a stabilit în sarcina recurenților obligația de a achita fiecare, pe de o parte, taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.805 RON, față de prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxă datorată pentru calea de atac a recursului și, pe de altă parte, taxa judiciară de timbru în cuantum de 6.811 RON, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1) lit. b) raportat la art. 3 alin. (1) lit. f) și art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, taxă datorată pentru calea de atac a apelului. Obligația de a achita taxele judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță a fost comunicată recurenților-pârâți la 24 iunie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar. La 28 iunie 2021, recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Reșița a formulat cerere pentru acordarea facilităților privitoare la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate. La aceeași dată pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, menționând că pentru diferența de taxă de timbru a formulat cerere de acordare facilități. La 29 iunie 2021, recurenta-pârâtă Direcția de Asistență Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Reșița a formulat cerere pentru acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru solicitând, în principal, exonerarea de la plata taxei judiciare de timbru și, în subsidiar, reducerea taxei judiciare de timbru. Prin rezoluția din 30 iunie 2021, li s-a pus în vedere recurenților-pârâți să precizeze dacă prin cererile formulate au înțeles să solicite acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru sau au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru. La 20 septembrie 2021 ambii petenți au depus, prin e-mail, note de ședință prin care au precizat că au înțeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Prin încheierea din 23 septembrie 2021, Înalta Curte a reținut că, față de motivele invocate și precizările depuse cu privire la natura juridică a cererilor formulate, în cauză sunt incidente prevederile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care a trimis cererile de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulate de recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului Reșița și Direcția de Asistență Socială, completului imediat următor, completului CC5. Prin încheierea din 9 decembrie 2021, Înalta Curte a respins cererile de reexaminare formulate de petenții Consiliul Local al Municipiului Reșița, prin primar, și Direcția de Asistență Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Reșița împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. La termenul de judecată din 12 mai 2022, instanța le-a pus în vedere recurenților să achite diferența taxei judiciare de timbru, ambele recursuri fiind timbrate cu 100 RON, însă reprezentanții ambilor recurenți-pârâți au susținut că fiecare recurent a timbrat cu 100 RON calea de atac declarată, considerând că pot fi soluționate recursurile, pentru ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ., pentru care au și timbrat. La interpelarea instanței cu privire la completarea taxei judiciare de timbru, până la suma impusă de către instanță, până la sfârșitul ședinței de judecată, reprezentanții recurenților au susținut că nu sunt de acord. Or, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ". După cum s-a arătat, recurenții-pârâți au fost citați cu mențiunea de a achita fiecare, pe de o parte, taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.805 RON, datorată pentru calea de atac a recursului, față de motivele de casare invocate prin memoriile de recurs, conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2013, din care 100 RON, pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3 și 6 C. proc. civ. (pârâtul a invocat ipoteza de la pct. 6, în timp ce pârâta a invocat pct. 3 și 6), iar 5.705 RON, suma calculată la valoarea contestată de 780.623,22 RON, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de fiecare recurent. Astfel, recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Reșița a invocat ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în timp ce recurenta-pârâtă Direcția de Asistență Socială Reșița a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ. Achitarea unei sume în cuantum de 100 RON, pentru fiecare recurs declarat nu reprezintă decât o plată parțială, ce nu corespunde obligației legale de a timbra, astfel cum a fost stabilită și comunicată, potrivit legii, de către instanță, în condițiile în care taxa datorată, pentru fiecare recurs, este în cuantum de 5.805 RON. Ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. nu pot fi asimilate unor capete de cerere ale acțiunii introductive de instanță pentru a fi incidente prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013, motivele de recurs neputând fi disociate în sensul cerut de recurenți, ci analizate împreună în contextul în care obiectul recursului nu îl mai constituie pretenția concretă dedusă judecății, ci hotărârea judecătorească recurată. Prin urmare, neîndeplinirea obligațiilor de a achita diferența de taxă judiciară de timbru aferente soluționării căii de atac, imputabilă recurenților-pârâți care au achitat, fiecare, taxă judiciară de timbru în cuantum de doar 100 RON, determină aplicarea de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 486 alin. (2) raportat la alin. (3) al aceluiași articol. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, reținând că cererile de recurs nu îndeplinesc cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) din același cod, va anula recursurile, ca insuficient timbrate.