ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1168/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la 8 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Reșița prin Primar a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 701.463,08 RON compusă din: 62.301,96 RON penalități contractuale conform facturii nr. x din 9 martie 2016 și 639.161,12 RON daune-interese.

Prin încheierea civilă nr. 222 din 13 noiembrie 2018, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului C8 LP (0) din cadrul secției, complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniștii, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a Tribunalului Caraș-Severin - completurile specializate în soluționarea litigiilor civile.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul secției I Civile a Tribunalului Caraș-Severin la 14 noiembrie 2018 sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 899/F/2019 din 3 iunie 2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Reșița prin Primar, a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 62.301,96 RON penalități contractuale conform facturii nr. x din 9 martie 2016 și a respins petitul nr. 2 al acțiunii.

Reclamantul Municipiul Reșița prin Primar a declarat apel împotriva sentinței pronunțate.

Prin decizia civilă nr. 215 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant.

Împotriva deciziei nr. 215 din 23 octombrie 2019, Municipiul Reșița prin Primar a declarat recurs, solicitând instanței să admită calea de atac formulată și să caseze în parte hotărârea atacată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2018*. Prin încheierea nr. 724 din 12 martie 2020 a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei secții sub nr. x/2018**.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-reclamant critică soluția prin care instanța de apel a respins calea de atac formulată de reclamant împotriva sentinței referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor interese în cuantum de 639.161,12 RON. Recurentul-reclamant susține că au fost aplicate greșit normele materiale edictate de art. 1350, art. 1516, art. 1518, art. 1530, art. 1531 și art. 1547-1548 C. civ., ale O.U.G. nr. 28/2013 și ale Ordinului MDRAP nr. 1851/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală.

Se mai arată în memoriul de recurs că soluția instanței de apel este greșită și pentru că nu s-a stabilit corect situația de fapt și nu au fost corect interpretate prevederile contractuale aplicabile în speță. Astfel, în mod eronat s-a reținut că prin art. 18 din contractul de proiectare și execuție lucrări nr. x din 10 decembrie 2014, părțile ar fi stabilit cuantumul daunelor-interese pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, acest articol referindu-se de fapt la penalitățile de întârziere.

Autorul căii de atac critică și concluzia instanței de apel potrivit căreia nu a fost dovedită legătura directă dintre neexecutarea lucrărilor de către pârâtă și pretinsul prejudiciu, reprezentând diferența dintre costul proiectării și valoarea totală a lucrărilor. În opinia acestuia, în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 1815/2013, sumele necesare finanțării obiectivului de investiții puteau fi transferate numai după executarea lucrărilor/prestarea serviciilor.

Recurentul-reclamant a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul declarat este nul.

Prin încheierea din 17 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a susținut că recursul său este admisibil.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părților poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În ceea ce privește critica formulată de recurentul-reclamant, referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța supremă apreciază că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispozițiile referitoare la răspunderea contractuală (art. 1350 C. civ.), drepturile creditorului (art. 1516 C. civ.), răspunderea debitorului (art. 1518 C. civ.), dreptul la daune-interese (art. 1530 C. civ.), prejudiciu (art. 1531 C. civ.) și vinovăția debitorului și prezumția de culpă (art. 1547-1548 C. civ.), cele ale O.U.G. nr. 28/2013 și ale Ordinului MDRAP nr. 1851/2013 sunt invocate în mod formal fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel.

Criticile prin care se invocă reținerea unei situații de fapt eronate și greșita interpretare a prevederilor contractuale prin care părțile au stabilit cuantumul daunelor-interese pentru neexecutarea obligațiilor contractuale aduc în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul-reclamant nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Reșița prin Primar împotriva deciziei civile nr. 215 din 23 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL REȘIȚA prin Primar împotriva deciziei civile nr. 215 din 23 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2021.