ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 79/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 79/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

23 octombrie 2009, reclamanții G.D.M., G.M.A. și G.H.M.M.

au chemat în judecată pârâtul Primarul

Municipiului Reșița, solicitând instanței să constate preluarea abuzivă tară

titlu valabil de către statul român, a imobilului situat în Reșița, înscris în

CF Reșița, precum și inexistența unui titlu valabil al statului asupra

imobilului menționat.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în CF Reșița prin

conversia pe hârtie a CF, iar în 1972 au fost expropriați prin Decretul nr.

3/1972, fără ca transferul proprietății să opereze și în CF.

Au susținut reclamanții că imobilul a

fost preluat tară titlu, deoarece în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr.

213/1998, Decretul de preluare nr. 3/1972 este contrar art. 12 din Constituției

din 1965, tratatelor internaționale la care România era parte și legii în

vigoare la momentul preluării, aceasta lacându-se cu încălcarea dispozițiilor

art. 480 și 481 C. civ..

Reclamanții au considerat că

despăgubirea acordată de statul român la momentul preluării, de 40.000 RON, era

mult inferioară valorii reale a acestuia, motiv pentru care au fost încălcate

dispozițiile art. 17 din declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 563 din 01

aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3511/1152009, Tribunalul Caraș-Severin a

admis acțiunea reclamanților

și

a constatat nevalabilitatea exproprierii imobilului înscris în CF, provenită din

conversia de pe hârtie a CF Reșița Română, cu teren tară suprafață, dispusă prin

Decretul 3/1972.

Instanța de fond a reținut că imobilul

a fost proprietatea tabulară a numiților G.I., G.M.M.C. și G.H.M.M., expropriat

în baza Decretului nr. 3/1972 rară ca statul român să fi fost intabulat asupra terenului,

proprietari tabulari fiind și în prezent reclamanții. Prin H.G. nr. 532/2002 imobilul

a trecut în Domeniul Public al Municipiului Reșița și evidențiat în intravilanul

suprafețelor gazonate, parte din acest teren fiind ocupat de Parcul Carășana.

Instanța de fond a calificat acțiunea reclamanților

privind anularea deciziei de preluare a imobilului de către Statul Român, ca o acțiune

în contestarea nelegalității titlului statului, întemeiată pe dispozițiile art.

6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, apreciind că dispozițiile legale ce dau posibilitatea

instanței de judecată de a constata valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului,

rămân aplicabile chiar și după intrarea în vigoare a legii nr. 10/2001, mai ales

în raport de prevederile art. 1 și art. 2 din respectiva lege, distincția dintre

preluarea cu titlu și fără titlu având relevanță și în economia Legii nr. 10/2001.

În raport de cele trei criterii de apreciere

a valabilității titlului statului, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 213/1998, respectiv

conformitatea preluării cu Constituția, cu tratatele internaționale, precum și cu

dispozițiile legale în vigoare la data preluării, instanța de fond a reținut că

Decretul nr. 3/1972 este neconstituțional în raport de art. 35, 36 și 46 din Constituția

din 1965, contrar Declarației Universale a Drepturilor Omului adoptată la data de

10 decembrie 1948, și la care România aderase, precum și contrar art. 481 C.

civ.. Decretul nr. 3/1972 nu a fost niciodată publicat, nu a produs efecte legale,

și, pe de altă parte, contravine Declarației Universale a Drepturilor Omului care

statuează dreptul de proprietate și faptul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea

sa.

A mai apreciat instanța de fond că reclamanții

au deschisă calea acțiunii în revendicare în cadrul căreia instanțele pot verifica

valabilitatea titlului statului, având în vedere și jurisprudența CEDO și art. 6

alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

mai ales că de la inițierea procedurii administrative nu au obținut încă vreo despăgubire.

Împotriva sentinței nr. 563 din 01

aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Caras-Severin a declarat apel Primarul Municipiului

Reșița criticând-o pentru nelegalitate, întrucât s-a pronunțat cu privire la ceea

ce nu s-a cerut, contrar dispozițiilor art. 129-130 C. proc. civ..

Apelantul-pârât a apreciat că instanța

de fond s-a pronunțat în mod greșit asupra legalității exproprierii deși reclamanții

au solicitat ca instanța să constate preluarea abuzivă și nelegalitatea titlului

statului.

Pârâtul a arătat că urmare a petitului

acțiunii, constatarea nevalabilității titlului statului, instanța de fond trebuia

să introducă în cauză Statul Român, Primarul Municipiului Reșița neavând calitate

procesuală pasivă cu privire la respectivul petit.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra

excepției inadmisibilității acțiunii conform art. 137 C. proc. civ., și nici asupra

apărării că temeiul juridic al art. 6 din Legea nr. 213/1998 poate fi invocat numai

în cadrul unei acțiuni în revendicare, iar nu în cadrul unei acțiuni în constatare,

iar prin introducerea unei acțiuni în constatare au fost eludate dispozițiile legii

speciale.

Prin decizia civilă nr. 357/A din 14

octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

a admis apelul declarat de pârâtul Primarul

Municipiului Reșița împotriva sentinței civile nr. 563 din 01 aprilie 2010 pronunțată

de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. 3511/1152009, a desființat sentința apelată

și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraș-Severin.

Instanța de apel a apreciat că în raport

de obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și precizată,

precum și de temeiul de drept invocat, se impunea stabilirea corectă și exactă a

cadrului procesual referitor la persoana care justifică calitatea procesuală pasivă,

în acțiunea în care se tinde la obținerea unei hotărâri care să constate preluarea

abuzivă de către statul român, în condițiile dreptului comun, conform precizării

reclamanților. Calitatea procesuală pasivă a Primarului Municipiului Reșița este

justificată numai în cadrul unei acțiuni întemeiată de dispozițiile Legii speciale

nr. 10/2001.

În rejudecare, conformându-se deciziei

civile nr. 357/A din 14 octombrie 2010 reclamanții G.D.M., G.M.A. și G.H.M.M. au

precizat cadrul procesual la data de 21 februarie 2011 și au chemat în judecată

în calitate de pârâți, în temeiul art. 12 pct. 5 din Legea nr. 213/1998, Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Reșița prin Consiliul Local

Reșița.

Prin note de ședință din data de 21 martie

2011, pârâtul Municipiului Reșița, prin reprezentant, a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului Reșița prin Consiliul Local

și excepția inădmisibilității acțiunii.

Ulterior, la termenul de judecată din 2

mai 2011, reclamanții au precizat că înțeleg să cheme ca pârât în cauză doar Consiliul

Local al Municipiului Reșița, iar și nu Municipiul Reșița reprezentat prin Consiliul

Local al Municipiului Reșița, precizare față de care instanța a apreciat că nu se

mai impune punerea în discuție a lipsei calității procesuale pasive a Municipiului

Reșița prin Consiliul Local.

Prin sentința civilă nr. 644 din 06

iunie 2011, Tribunalul Caraș-Severin, a respins excepțiile lipsei calității procesuale

pasive aparatului Consiliul Local al Municipiului Reșița, precum și a inădmisibilității

acțiunii, invocate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița și a admis

acțiunea formulată de reclamanții G.D.M., G.M.A. și G.H.M.M. împotriva pârâților

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al Municipiului

Reșița.

Instanța de fond a constatat nevalabilitatea

exproprierii dispuse prin Decretul 3/1972, cu privire la imobilul înscris în CF

(provenită din conversia de pe hârtie a CF Reșița Română) și faptul că reclamanții

sunt în continuare proprietari tabulari asupra imobilului în litigiu, fiind intabulați

în cartea funciară în calitate de proprietari.

Instanța de fond a considerat că există

o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului reclamanții fiind lipsiți de bunul lor, fără a fi încasat vreo despăgubire

care să reflecte valoarea reală a acestuia și că eforturile depuse pentru a-și recupera

proprietatea au fost până în prezent fără rezultat. Nu există un raport just între

interesul general al comunității și necesitatea protejării drepturilor omului, reclamanții

fiind obligați să suporte o sarcină exorbitantă.

A mai apreciat instanța de fond că acțiunea

reclamanților de contestare a valabilității titlului statului, este admisibilă în

raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1999, fără ca prin intrarea în vigoare

a Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 să fi fost suprimată competența

instanțelor judecătorești de a se pronunța asupra valabilității titlului statului,

având în

vedere și faptul că noțiunea de „preluare

abuzivă" cu care operează Legea nr. 10/2001, include atât preluarea cu titlu

valabil, cât și preluarea fără titlu valabil, conform art. 2 alin. (1) lit g) și

h) din această lege, iar distincția între preluările cu titlu și cele fără titlu

valabil are consecințe în aplicarea Legii 10/2001 ce se întregește cu prevederile

art. 6 din Legea nr. 213/1998 în privința criteriilor de determinare a legalității

titlului statului și a autorității competente să decidă asupra acestei chestiuni.

Instanțele sunt competente să se pronunțe

asupra nevalabilității legilor adoptate în sistemul constituțional existent anterior

Constituției din 1991, fără ca în acest fel să fie încălcate competențele Curții

Constituționale.

În raport de cele trei criterii de apreciere

a valabilității titlului statului, prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr.

213/1998, instanța de fond a considerat că Decretul nr. 3/1972, nu constituie un

titlu valabil deoarece încalcă prevederile art. 35 din Constituția din 1965, ca

și celelalte dispoziții în vigoare la data emiterii deciziei, este contrar Declarației

Universale a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală ONU la 10 decembrie

1948 la care România era semnatară, precum și dispozițiilor art. 481 C. civ., ca

lege organică.

Împotriva sentinței civile nr. 644 din

06 iunie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin au declarat apel, în termenul legal,

atât Consiliul Local al Municipiului Reșița cât și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caras-Severin.

Consiliul Local al Municipiului Reșița

a susținut prin motivele de apel

că

au fost greșit soluționate excepțiile lipsei calității procesuale pasive, precum

și cea a inadmisibilității acțiunii reclamanților, invocate de pârât.

În privința soluției date asupra excepției

lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Reșița, instanța

a aplicat greșit dispozițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 ce

se referă la calitatea procesuală a consiliilor locale sau județene ca reprezentante

ale unităților administrativ-teritoriale în litigiile privitoare la dreptul de administrare,

iar nu în acțiuni cu un alt obiect, precum cea de față ce vizează caracterul nelegal

al exproprierii. Consiliul Local Reșița nu are calitatea procesual pasivă având

în vedere și dispozițiile art. 21, 23, 36 și art. 63 din Legea nr. 213/1998, ce

prevăd competențele distincte ale Primarului față de cele ale Consiliului local,

precum și faptul că unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate în justiție

de Primar.

În ce privește admisibilitatea, apelantul-pârât

a arătat că, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum

și de decizia nr. XXXIII/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, măsurile reparatorii

se acordă în conformitate cu prevederile legii speciale, iar nu pe calea dreptului

comun. Reclamanții au formulat notificare în conformitate cu prevederile legii speciale

care a fost soluționată prin dispoziția Primarului Municipiului Reșița, această

dispoziție a fost contestată în instanțele de judecată, astfel încât au avut posibilitatea

de a cere realizarea dreptului invocat pe calea legii speciale.

Apelantul-pârât a apreciat că soluția respingerii

excepției inadmisibilității acțiunii, este cu atât mai criticabilă cu cât reclamanții

au formulat acțiune în constatare, iar nu în revendicare, motivând că au nevoie

de existența unei hotărâri judecătorești de stabilire a preluării fără titlu valabil

pentru justa încadrare în categoriile Legii nr. 10/2001, deși potrivit normelor

Legii nr. 10/2001 și pct. 2.6 din Normele metodologice de aplicare aprobate prin

Hotărârea de Guvern nr. 250/2007, este posibilă soluționarea notificărilor de către

entitatea investită fără a fi necesară o procedură anterioară și o hotărâre judecătorească

preexistentă, domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 cuprinzând atât imobilele

preluate cu titlu cât și cele preluate fără titlu.

Apelantul-pârât Consiliul Local al Municipiului

Reșița a invocat și încălcarea prevederilor art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora

acțiunea în constatare nu este admisibilă în cazul în care partea poate să ceară

realizarea dreptului pe calea Legii nr. 10/2001.

În motivarea apelului său, pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a criticat soluția instanței de fond de

respingere a excepției inadmisibilității, invocând că bunurile preluate de stat

fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora,

numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, prin acțiuni în revendicare

în care instanțele de judecată sunt competente să stabilească valabilitatea titlului

și nicidecum în cadrul unor procese în care se solicită să se constate valabilitatea

titlului statului după epuizarea tuturor căilor legale prevăzute de legea specială,

derogatorie de la dreptul comun. Soluția instanței de fond este contrară și

art. 111 teza a doua C. proc. civ., deoarece în sensul textului de lege instanța

de judecată este investită să constate un fapt, o situație deja existentă și nu

să stabilească valabilitatea unui titlu.

În conformitate cu prevederile art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, republicată și modificată, fac obiect al

Legii nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, respectiv atât cele preluate

cu titlu cât și cele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor

legale în vigoare la dat preluării, măsurile reparatorii pentru astfel de situații

fiind acordate în conformitate cu prevederile legii speciale și nu pot face obiectul

unor acțiuni de drept comun.

Intimații G.D.M., G.M.A. și G.H.M.M. au

formulat întâmpinare,

prin

care au solicitat respingerea apelurilor ca neîntemeiate și menținerea sentinței

civile pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin.

Prin decizia nr. 76 din 5 aprilie 2012

a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă curtea de apel a respins apelurile ca

nefondate.

Instanța de apel a apreciat că motivele

de apel formulate privesc chestiuni deja analizate de Curte prin decizia civilă

nr. 357 din 14 octombrie 2010, rămasă definitivă prin nerecurare, prin care a fost

admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Reșița, desființată sentința

civilă nr. 563 din 1 aprilie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin și trimisă spre rejudecare.

Curtea de Apel a reținut că, în primul

ciclu procesual, a fost tranșată irevocabil calitatea procesual pasivă a Consiliului

Local al Municipiului Reșița, acesta fiind motivul pentru care instanța de apel

a decis trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea corectă a cadrului juridic

procesual în raport cu obiectul acțiunii civile. De asemenea, Curtea de apel a apreciat

că prin decizia civilă nr. 357 din 14 octombrie 2010 a fost tranșată irevocabil

și excepția admisibilității acțiunii reclamanților.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța

de apel au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Reșița prin Primarul

Municipiului Reșița și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Consiliul Local al Municipiului Reșița

apreciază că decizia Curții de Apel este nelegală

deoarece nu au fost cercetate în totalitate

excepțiile de procedură și motivele invocate, pe considerentul că acestea ar fi

fost analizate de Curte prin decizia civilă nr. 357 din 14 octombrie 2010. Prin

decizia civilă nr. 357 din data de 14 octombrie 2010, instanța de apel a desființat

hotărârea instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare pentru stabilirea

corectă a cadrului juridic referitor la persoana ce are calitate procesuală pasivă,

fără ca prin hotărâre să se fi analizat alte excepții procedurale, de fond, sau

critici ale hotărârii atacate.

Arată recurentul că, în rejudecare, a fost

introdus în cauză Consiliul Local al Municipiului Reșița care a invocat pentru prima

dată excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local, a inadmisibilității

acțiunii formulate de reclamanți, precum și excepția netimbrării acțiunii. Tribunalul

Caraș-Severin a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului

Local al Municipiului Reșița și a inadmisibilității și s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Recurentul a mai susținut greșita soluționare

a excepției netimbrării, pe motivul că acțiunea formulată este una de drept comun

căreia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 51 din Legea nr. 10/2001, deoarece

nu este o acțiune întemeiată pe această lege specială și nici cele ale art. 15

lit. p) și r) din Legea nr. 146/1997. Acțiunea de față nu este o cerere incidentală

sau accesorie, raportată la prevederile Legii nr. 10/2001, așa cum au susținut reclamanții

când instanța de fond a pus în discuție excepția netimbrării.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității

acțiunii, recurentul a criticat hotărârea instanței de apel susținând că acțiunea

în revendicare sau de constatare pe cale accesorie a nevalabilității titlului statului,

poate fi realizată numai în situația în care imobilul revendicat nu face obiect

al unei legi speciale de reparație. Pe de altă parte, acțiunea în constatare formulată

de reclamanți nu este admisibilă deoarece prin artificiul juridic al acțiunii în

constatare se încearcă eludarea Legii nr. 10/2001 și obținerea pe altă cale a ceea

ce nu a putut fi obținut pe calea legii speciale, lege în baza căreia le-a fost

recunoscut reclamanților numai dreptul la acordarea de despăgubiri. Prin demersul

lor încearcă să obțină totodată ceea ce este prohibit de lege, deoarece imobilul

se află în acest moment în domeniul public al Municipiului Reșița.

Pe fond, apreciază recurentul că, în speță,

este vorba despre o expropriere, iar nu de o naționalizare, prima fiind recunoscută

și prevăzută inclusiv prin legislația europeană (art. 1 din Primul protocol la Convenție)

ca o măsură legală. Exproprierea s-a realizat cu plata unei despăgubiri, iar decretul

de expropriere, deși nu a fost publicat, a fost adus la cunoștința reclamanților,

cărora li s-au și acordat respectivele despăgubiri, nefîind încălcate prevederile

art. 35 și art. 36 din Constituția adoptată în 1965. Chiar dacă ar fi un titlu abuziv

de preluare, Decretul nr. 3/1972 intră în sfera de reglementare a art. 2 alin. (1)

lit. f) și art. 11 alin. (4) și (7) din Legea nr. 10/2001 care impun ca în situația

în care imobilul este ocupat funcțional în totalitate de lucrările pentru care a

fost realizată exproprierea, măsurile reparatorii să se stabilească prin echivalent.

Recurentul pârât Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice

critică

hotărârea pronunțată pe motivul că măsurile reparatorii se acordă în conformitate

cu legea specială, reluând aceeași motivare susținută în motivele de apel referitoare

la soluția dată excepției inadmisibilității acțiunii.

Prin întâmpinările care au fost depuse

atât față de recursul promovat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

cât și de Consiliul Local al Municipiului Reșița, reclamanții au solicitat respingerea

lor ca neîntemeiate.

În privința recursului declarat de Statul

român prin Ministerul Finanțelor Publice reclamanții au invocat excepția nulității

pe motivul că nu se încadrează în prevederile art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ. invocând motive de netemeinicie ce nu se subsumează art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Reclamanții invocă faptul că Statul român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a atacat în primul ciclu procesual decizia

Curții de Apel prin care instanța de apel a dezlegat cu caracter irevocabil excepția

inadmisibilității acțiunii raportat la obiectul său, calificat de instanța de judecată

în temeiul atribuțiilor prevăzute de art. 84 C. proc. civ.

În opinia intimaților-reclamanți, respingerea

se impune și urmare a faptului că reclamanții sunt proprietari tabulari prin efectul

constitutiv al înscrierii în cartea funciară în temeiul Decretului-Lege nr. 115/1938

și nimeni nu a solicitat rectificarea cărții funciare.

Au mai susținut reclamanții că au un bun

în sensul art. 1 din Primul protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și au deschisă calea acțiunii în justiție în sensul art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României. Legea nr. 10/2001 nu neagă

posibilitatea de a promova acțiuni pentru a constata valabilitatea sau nevalabilitatea

titlului statului, în măsura în care forma de reparație instituită de Legea specială

diferă după cum trecerea în proprietatea statului este cu titlu sau fără titlu.

În ce privește recursul declarat de Consiliul

Local al Municipiului Reșița, intimații consideră că acest recurent susține excepții

pe care nu le-a invocat în primul ciclu procesual. în ce privește excepția netimbrării,

arată că în fața instanței de apel nu s-a cerut darea în debit a reclamanților,

în condițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, hotărârea de trimitere spre

rejudecare a instanței de apel nu a fost recurată de Consiliul Local al Municipiului

Reșița, așa încât nu se mai poate pune în discuție chestiunea timbrării. Sunt aplicabile

în speță dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 deoarece se pune problema

verificării valabilității titlului statului dobândit prin abuz.

Examinând decizia recurată, prin prisma

criticilor formulate în motivele de recurs, Înalta Curte constată caracterul fondat

al recursurilor formulate, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 357/A din 14

octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Reșița împotriva sentinței civile nr. 563 din

01 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. 3511/1152009,

sentința apelată fiind desființată și cauza trimisă spre rejudecare.

În primul ciclu procesual, instanța de

apel a apreciat că Primarul Municipiului Reșița nu are calitate procesuală pasivă,

deoarece cererea de chemare în judecată nu este întemeiată pe dispozițiile Legii

nr. 10/2001, ci pe cele ale dreptului comun, așa cum rezultă din formularea și precizarea

cererii de chemare în judecată.

Pentru acest motiv, instanța de apel a

apreciat că trebuie retrimisă cauza la instanța de fond, pentru ca, în rejudecare,

să fie chemată în judecată, în calitate de pârât, persoana care justifică calitatea

procesuală pasivă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul

de drept invocat.

Decizia instanței de apel, rămasă irevocabilă

prin nerecurare, s-a mărginit la a dispune desființarea hotărârii atacate pentru

motivul mai sus arătat și a trimite cauza spre rejudecare, fără a analiza alte critici

ale hotărârii apelate.

Consiliul local al Municipiului Reșița,

prin Primar și Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice au fost chemați în

judecată, în calitate de pârâți, în al doilea ciclu procesual, prin cereri precizatoare

depuse de reclamanți la data de 21 februarie 2011 și respectiv de 2 mai 2011.

Cele două părți chemate în cauză, în calitate

de pârâți, au contestat caracterul fondat al acțiunii promovate. Totodată ambele

părți au invocat inadmisibilitatea acțiunii, iar Consiliul local al Municipiului

Reșița a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond pronunțându-se

asupra acestor aspecte.

Ulterior, prin motivele de apel, cei doi

apelanți-pârâți au criticat dezlegarea dată de instanță asupra fondului, precum

și asupra celor două excepții invocate, a calității procesuale pasive a Consiliului

local al Municipiului Reșița, precum și asupra inadmisibilitătii acțiunii, instanța

de apel respingând apelul pe motivul că în primul ciclu procesual instanța de apel

s-ar fi pronunțat cu caracter irevocabil asupra acestor aspecte.

Față de istoricul cauzei, mai sus-arătat,

Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs invocat de recurentul Consiliul

local al Municipiului Reșița care susține că nu au fost cercetate în totalitate

excepțiile de procedură și motivele de apel invocate, pe considerentul că acestea

ar fi fost analizate de

Curte prin decizia civilă nr. 357 din 14

octombrie 2010. Prin decizia recurată, instanța de apel a respins apelul ca nefondat,

fără să fi cercetat motivele apelului pe fondul lor, deși trebuia să o facă

Contrar celor reținute în decizia recurată,

în primul ciclu procesual, instanța de apel nu s-a pronunțat prin decizia civilă

nr. 357/A din 14 octombrie 2010 decât asupra chestiunii calității procesuale a Primarului

Municipiului Reșița în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel

cum a fost precizat de părțile reclamante, fără să fi luat în discuție alte aspecte

ale fondului sau excepții invocate de partea Primarului Municipiului Reșița, apreciată

ca neavând calitate procesuală pasiva în cauză. Instanța de apel nici nu ar fi putut

să procedeze altfel, devreme ce a apreciat că nu este corect stabilit cadrul procesual

în raport de conținutul cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, este greșit a susține

că aspectul caracterului admisibil al acțiunii a fost tranșat irevocabil de instanța

de apel în primul ciclu procesual devreme ce excepția inadmisiblitațh acțiunii a

fost reiterată de Consiliul local al Municipiului Reșița și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice în cel de-al doilea ciclu procesual și trebuie soluționată în

contradictoriu cu aceste părți.

Totodată, Înalta Curte reține că atunci

când a analizat problema lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului

Reșița în primul ciclu procesual, instanța de apel nu s-a pronunțat, implicit și

în abstract, asupra calității procesuale pasive a altei părți, încă neintroduse

în cauză.

Față de cele mai sus-aratate, Înalta

Curte constată că instanța de apel a respins apelurile declarate de apelanții Consiliul

local al Municipiului Reșița și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

împotriva sentinței civile fără să se fi pronunțat asupra fondului motivelor de

apel, aspect ce afectează hotărârea sub aspectul legalității.

Procedând astfel, instanța de apel a încălcat

principiul dubiului grad de jurisdicție și caracterul devolutiv al apelului, astfel

cum este reglementat de art. 292 și următoarele C. proc. civ., precum și dreptul

părților la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că nu poate lua spre

analiză celelalte motive de recurs invocate în absența pronunțării instanței de

apel asupra fondului motivelor de apel, deoarece ar lipsi părțile de un grad de

jurisdicție și ar încălca principiul care decurge din ierarhia căilor de atac, cel

al neexercitării recursului omisso medio.

Pe de altă parte au fost încălcate prevederile

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece hotărârea pronunțate nu cuprinde

motivarea în raport cu fiecare dintre criticile formulate în apel. în aceste condiții

criticile formulate în recurs întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

vătămarea procesuală produsă de recurent prin nesocotirea prevederilor legale mai

sus-citate fiind prezumată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată

că nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs urmând să admită recursurile,

să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare, la aceeași instanță

de apel, in vederea analizării pe fond a tuturor motivelor de apel invocate, cu

observarea prevederilor legale care reglementează judecata in apel.

Cu prilejul rejudecării apelului urmează

ca instanța de apel să aibă în vedere și excepția netimbrarii acțiunii, invocată

de Consiliul local al Municipiului Reșița prin motivele de recurs.

Pentru considerentele expuse, față de prevederile

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., instanța va admite recursurile, va casa decizia

recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții

Consiliul local reprezentat prin Primarul Municipiului Reșița și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caras-Severin

împotriva deciziei nr. 76 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția

I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

ianuarie 2013.