ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1215/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș Severin sub nr. 2477/115 din 19 iulie 2007, reclamantul B.P.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Primăria municipiului Reșița și Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: restituirea în natură a terenului prevăzut în C.F. 2816 Reșița Română, nr. cadastral (152 – 153)/b/2/1, în suprafață de 522 mp ce se afla situat în vecinătatea Policlinicii; restituirea prin acordare echivalent bănesc pentru imobilul expropriat și demolat amplasat pe terenul din C.F.

de mai sus, respectiv a sumei de 70.812 lei, actualizată cu rata inflației, rezultată din raportul de evaluare efectuat la data de 8 februarie 2002, fără cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul susține că potrivit certificatului de moștenitor nr. 546 din 11 noiembrie 1986, în urma decesului mamei reclamantului, B.E., a moștenit imobilul din C.F. 2816 Reșița Română, nr. top. (152 – 153)/b/2 casa nr. 1337 cu teren de 833,71 mp în cotă de 3/8 părți, în calitate de fiu, fratele reclamantului, B.R.G. (decedat) la fel, adică o cotă de 3/8 părți iar tatăl B.I. (decedat) o cotă de 2/8 părți. În anul 1988, în baza Decretului nr. 239 din 26 august 1088, terenul a fost expropriat în favoarea Statului Român iar casa cu nr. 1337 a fost radiată, fiind demolată.

Pentru casă a fost despăgubit conform adeverinței SC P. SA. Exproprierea a fost evidențiată în C.F. sub nr. 585/93, apoi parcela cu nr. top. (152 – 153)/b/2 se dezmembrează în următoarele parcele: nr. top. (152 – 153)/b/2/1 – teren 522 mp care se transferă în favoarea Statului Român; nr. top. (152 – 153)/b/2/2 – teren 311,71 mp care rămâne în favoarea proprietarilor. În temeiul art. 21 din Legea nr. 10 din 14 februarie 2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin intermediul executorului judecătoresc a depus notificarea în dosar execuțional nr. 52/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 522 mp și echivalent bănesc pentru imobilul demolat.

Prin dispoziția nr. 666 din 20 august 2001, Primăria Reșița, respinge cererea de restituire în natură a terenului (art. 1 din dispoziție) iar pentru imobilul expropriat se face ofertă de restituire prin echivalent bănesc pe care urmează să o comunice (art. 2 din dispoziție). Reclamantul menționează că nu i s-a comunicat suma cu care urma să fie despăgubit. Nemulțumit de această situație a înaintat o adresă Prefecturii Județului Caraș Severin, înregistrată sub nr. 1769 din 13 februarie 2002, dar nici la aceasta nu a primit nici un răspuns. Cu adresa nr. 7875 din 21 mai 2007, depusă la Primăria Reșița, a revenit asupra notificării, din dosarul execuțional nr. 52/2001. Din partea Primăriei, ca răspuns, a primit adresa nr. 9625 din 9 iunie 2007, prin care se menține refuzul de restituire a terenului în natură, deși terenul este liber.

Pârâta Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria municipiului Reșița a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea acesteia. În primul rând, pe cale de excepție, pârâta invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria municipiului Reșița, comisia fiind doar un organ administrativ fără personalitate juridică înființat în conformitate cu prevederile legii speciale în scopul analizării dosarelor întocmite potrivit Legii nr. 10/2001. Notificarea formulată în dosarul execuțional nr. 52/2001 BEJ M.G. a fost soluționată însă prin dispoziția nr. 666 din 30 august 2001 a Primarului municipiului Reșița. O a doua excepție invocată de pârâtă ar fi cea a tardivității introducerii acțiunii, fiind încălcate dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâtă. Reclamantul, față de excepția lipsei calității procesuale pasive invocată, a înțeles să-și precizeze acțiunea în sensul că înțelege să se judece în calitate de pârât doar cu Statul Român prin municipiul Reșița, prin Primar – organ emitent a dispoziției a cărei anulare se cere. De asemenea, reclamantul precizează că solicită anularea Dispoziției nr. 666 din 30 august 2001 emisă de pârât. Prin sentința civilă nr. 276 din 9 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B.P.M., împotriva pârâtului Statul Român, prin municipiul Reșița, prin Primar. S-a dispus anularea Dispoziției nr. 666 din 30 august 2001 emisă de Primarul municipiului Reșița.

S-a dispus să i se restituie reclamantului în natură parcela nr. top. R212/1/1/b/10/a teren în suprafață de 294 mp, parcelă obținută prin dezmembrarea parcelei nr. top. R 212/1/1/b/10 înscrisă în C.F. nr. 3340 Reșița Română conform schiței și planului de dezmembrare întocmit de expert C.E., urmând ca parcela nr. top. R212/1/1/b/10/b în suprafață de 1201,53 mp să rămână în proprietatea Statului Român. A fost obligat pârâtului să-i acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 228 mp afectată de stradă, a cărei valoare de circulație a fost stabilită de expertul C.H.L. la 64.980 Euro, respectiv 238.398 RON. A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria municipiului Reșița, organ administrativ fără personalitate juridică și a dispus scoaterea din cauză a Primăriei municipiului Reșița, prin municipiul Reșița, ca pârâți și introducerea în cauză a Statului Român, prin municipiul Reșița, prin Primar în calitate de pârât. Referitor la excepția de tardivitate a introducerii prezentei acțiuni, reprezentantul reclamantului solicită a fi respinsă, întrucât la data emiterii dispoziției atacate, reclamantul a depus toate diligențele pentru soluționarea în vreun fel a acestei probleme, respectiv fie să i se acorde restituirea în natură, fie echivalent bănesc după apariția Legii nr. 247/2005.

Consideră că este în termen contestația având în vedere ultima adresă emisă de Primarul municipiului Reșița la 19 iunie 2007. Referitor la această excepție instanța a reținut că prin dispoziția nr. 666 din 30 august 2001 reclamantului B.P.M. i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, însă i s-a făcut oferta de restituire prin echivalent bănesc. Având în vedere că nu a fost indicată suma cu care urma să fie despăgubit, reclamantul a făcut mai multe demersuri în vederea lămuririi acestei probleme, respectiv s-a înscris în audiență, a înaintat cererea către Prefectura județului Caraș Severin și către Primarul municipiului Reșița, din care reiese că în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, reclamantul este de acord să primească despăgubiri prin echivalent bănesc.

La ultima cerere a reclamantului cu nr. 7875 din 21 mai 2007, Primarul municipiului Reșița răspunde prin adresa nr. 9625 din 19 iunie 2007 înștiințându-l pe reclamant că, în conformitate cu prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispoziția nr. 666 din 20 august 2001 împreună cu întreaga documentație va fi trimisă Secretariatului Comisiei Centrale în vederea acordării titlurilor de despăgubire. În aceste condiții, instanța a apreciat că procedura administrativă obligatorie nu a fost îndeplinită de către pârâtă, nici până în prezent. Astfel, se reține că potrivit art. 24 alin. (1) din lege „dacă restituirea în natură nu este aprobată, sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca prin decizie să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului”.

Cu referire la aplicarea acestui text de lege, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 prevăd la pct. 24.1, că unității deținătoare a imobilului imposibil de restituit în natură, sau pentru care nu s-a aprobat restituirea în natură, îi revine obligația ca prin decizie/dispoziție motivată, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire în echivalent, corespunzătoare valorii imobilului respectiv. La punctul 24.2 din Norme se prevede că, în cazul în care persoana nu prezintă acte doveditoare care să permită evaluarea măcar aproximativă a pretențiilor de restituire prin echivalent, unitatea deținătoare va emite o ofertă de restituire prin echivalent care va cuprinde o valoare estimativă a imobilului.

În raport cu aceste prevederi legale imperative, unitatea deținătoare care nu a aprobat restituirea în natură a imobilului, avea obligația să facă oferta de restituire în echivalent corespunzătoare valorii acestui imobil, dar nu a respectat această îndatorire legală. Instanța de fond a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat de experta C.E. terenul în litigiu, cu nr. top. (152 – 153)/b/2/1, în suprafață de 522 mp a trecut după dezmembrare în fila de C.F. nr. 3340 Reșița Română unde a fost unificat, împreună cu alte parcele, formând parcela cu nr. top. unificat R212, dezmembrată, la rândul ei în nr. top. R212/1/1/b/10, nr. cad. 1195 cu descrierea de „teren” în suprafață de 1495,53 mp proprietatea Statului Român.

În urma efectuării expertizei tehnice s-a identificat terenul intravilan în litigiu, înscris inițial în fila C.F. nr. 2816 Reșița Română, nr. top. (152 – 153)b/2/1 în suprafață de 522 mp. După verificarea bazei de date a O.C.O.T. Caraș Severin experta a constatat că din terenul în litigiu suprafața de 228 mp este ocupată de traseul actual al Străzii Spitalului și trotuarul aferent, ce se va realiza pe lângă traseul străzii, astfel încât aleea pietonală ce străbate terenul în litigiu să nu mai fie necesară și suprafața liberă de sarcini va fi de 294 mp Totodată, experta a trasat amenajările de utilitatea publică existente și viitoare (trotuarul propus pe lângă strada), care să înlocuiască aleea pietonală existentă, care străbate la ora actuală terenul în litigiu.

De asemenea, experta a propus dezmembrarea terenului în litigiu, ce face în prezent parte din parcela nr. top. R212/1/1/b/10, înscrisă în fila de C.F. 3340 Reșița Română, în două subparcele, conform planșei anexă la suplimentul raportului de expertiză prezentate la fila 117 dosar, după cum urmează: subparcela nr. top. R212/1/1/b/10 a – teren în suprafață de 294 mp, propusă să se retrocedeze reclamantului și subparcela nr. top. R212/1/1/b/10/b – teren în suprafață de 1.201,53 mp teren ce va rămâne în proprietatea Statului Român. Referitor la dotările tehnico – utilitare subterane existente, experta a precizat că pe parcela vecină parcelei în litigiu, care aparține de asemenea unor persoane fizice, există două cămine de canalizare.

Experta menționează că este posibil ca traseul conductelor de canalizare să treacă pe sub parcela în litigiu. Astfel rețelele tehnico – edilitare nu s-au observat a afecta parcela. În „memoriul de urbanism” ce a stat la baza modificării actuale a PUZ-ului depus la dosar de pârât, la pagina 8 este consemnat că traseul de canalizare menajeră și pluvială este uzat, astfel încât posibil că va fi refăcut. Verificând noul PUZ al zonei Policlinicii din Reșița, aprobat în primăvara acestui an, constatăm că de jur împrejurul Policlinicii există parcele private, unde se construiesc în prezent birouri și un hotel, iar în spate sunt case. Astfel, din „zona verde cu amenajări de utilitate publică” la care face referire pârâtul a mai rămas foarte puțin, respectiv parcela a cărei restituire o solicită reclamantul și încă o parcelă aflată în litigiu tot la Legea nr. 10/2001.

În concluzie, parcelele din jurul Policlinicii Reșița nu sunt la dispoziția Statului, ci aparțin unor persoane de drept privat, iar aceste persoane, ca și reclamantul, doresc să valorifice acest teren neutilizat; îi văd „utilitatea economică”, chiar dacă pentru a le pune în valoare trebuie să parcurgă procedura de modificare a PUG sau PUZ. Aceste modificări ale proiectelor de urbanism general sau zonal sunt o practică posibilă, obișnuită, reglementată detaliat. Pe de altă parte, considerăm că partea din terenul expropriat neafectat de lucrări specifice scopului exproprierii, este restituibilă în natură în temeiul art. 1 alin. (2), art. 2 lit. h) [fost art. 2 lit. g)] și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rep., chiar dacă prin HG i s-a stabilit regimul de proprietate publică (vezi decizia civilă nr. 3364 din 25 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rep. prevede clar că: „ În cazul în care (…) lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi (…) măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent”. Chiar dacă facem abstracție de faptul că, deși terenul în litigiu a fost trecut în proprietatea Statului Român pentru construirea de blocuri de locuințe, pe el nu s-a construit nici un bloc, nu este nici teren aferent vreunui bloc și nici nu este o zonă verde care să fie încadrată de blocuri.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicat, „de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”; conform art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate”. În aceste condiții, s-a apreciat că se impune restituirea în natură a terenului revendicat de către reclamant, liber de construcție în suprafață de 294 mp. Valoarea de circulație a imobilului a fost stabilită de expertul C.L.H. la 148.770 Euro, adică 545.807 RON, respectiv 285 Euro/mp. Valoarea parcelei de 228 mp a fost stabilită la 64.980 Euro, respectiv 238.398 RON, iar valoarea parcelei de 294 mp a fost stabilită la 83.790 Euro, respectiv 307.409 RON.

Față de aceste considerente, Tribunalul în baza art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B.P.M., conform celor de mai sus. Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul Municipiul Reșița prin primar, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Se invocă că greșit a fost respinsă excepția de tardivitate a acțiunii reclamantului invocată la prima instanță, că în mod greșit s-a restituit în natură o parte din acest teren și au fost acordate despăgubiri pentru partea ocupată de stradă. La data de 12 septembrie 2008s-a depus o cerere de intervenție în interesul Statului Român, reprezentat de Municipiul Reșița prin Primar, prin care se solicită admiterea apelului declarat de pârâtă și desființarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, de către intervenientele B.E., B.E.A.

și B.A.O., care sunt moștenitoarele lui B.R.G., fratele reclamantului B.P.M. În motivarea cererii de intervenție se arată că cele trei interveniente sunt soția supraviețuitoare a defunctului B.R.G., respectiv B.E., iar celelalte două interveniente sunt fiicele acestuia și atât antecesorul lor, cât și B.P.M. sunt moștenitorii proprietarei tabulare B.E. Intervenientele sunt nemulțumite de faptul că reclamantul s-a indicat unic moștenitor al defunctei B.E., contrar realității, iar prima instanță a procedat la soluționarea cauzei fără a pune în discuție și stabilirea cadrului procesual legal, în sensul că nu s-a pus în vedere introducerea în cauză și a intervenientelor în calitatea lor de moștenitoare a fratelui reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 284 A din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Municipiul Reșița prin Primar împotriva sentinței civile nr. 276 din 9 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin. S-a respins cererea de intervenție în sprijinul pârâtului Statul Român prin Municipiul Reșița prin Primar formulată de B.I.E., B.E. Alexandra și B.A.O.. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a considerat că prin dispoziția nr. 666 din 30 august 2001 emisă de Primarul Municipiului Reșița, reclamantului B.P.M. i-a fost respinsă notificarea referitoare la restituirea în natură a cotei de 3/8 părți din terenul în suprafață totală de 522 mp, restituirea în natură a cotei de 3/8 părți din terenul în suprafață totală de 522 mp, înscris în C.F.

Reșița Română 3340 cu nr. top. 212/1/1/98, cu motivarea că pe acest teren este amenajată parcarea Policlinicii Noi și Zonă verde, dar în art. 2 al susmenționatei dispoziții se face ofertă de restituire prin echivalent bănesc, pe care instituția Primarului se obligă să o comunice persoanei îndreptățite după ce suma respectivă va fi stabilită printr-o expertiză. Această sumă nu a fost comunicată reclamantului niciodată, neexistând preocupare pentru stabilirea acestei despăgubiri, astfel că, în mod justificat reclamantul a solicitat a-i fi restituit în natură imobilul sau parte din acesta care nu este ocupat de construcții. Cum pârâtul nu a respectat această îndatorire legală, prima instanță în mod corect, în temeiul art. 24 pct. 1 coroborat cu art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a considerat că această contestație este formulată în termen.

Pe baza expertizei efectuate în cauză s-a stabilit că o parte din parcela respectivă, respectiv suprafața de teren de 294 mp este liberă de construcții, iar suprafața de teren de 228 mp este afectată de construcții de interes public, respectiv de o stradă. Prin urmare, în baza art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 care prevede că se restituie în natură terenurile fără construcții s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 294 mp, iar pentru suprafața de teren de 228 mp a stabilit despăgubiri. La pronunțarea acestei hotărâri, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 10, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum și normele de aplicare unitară a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, în baza art. 296 C. proc. civ. apelul pârâtului a fost respins. În ceea ce privește cererea de intervenție în interesul Statului, aceasta a fost respinsă în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care stabilește că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din Legea nr. 10/2001, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite. Intervenientele moștenitoare legale nu au parcurs această procedură instituită de Legea nr. 10/2001, astfel că, cererea de intervenție formulată în acest dosar nu a fost admisă și în baza textului de lege mai sus indicat a fost respins. Împotriva deciziei au declarat recurs atât intervenientele B.I.E., B.R.G.E.A., B.R.G.O.A., cât și Municipiul Reșița.

Recurenții intervenienți moștenitori ai defunctului B.R.G., au susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: reclamantul a declanșat litigiul în temeiul Legii nr. 10/2001 indicându-se drept singur moștenitor al defunctei B.E., iar prima instanță a procedat la soluționarea cauzei fără a pune în discuția aceste aspecte; ele sunt moștenitoare ale defunctului B.R.G. din 29 ianuarie 2008, iar procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pe care își motivează acțiunea reclamantul s-a închis abia în luna februarie 2002. Se mai susține încălcarea principiului rolului activ al instanței, al dreptului la apărare, cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar echivala cu o necercetare a fondului, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recurentul Municipiul Reșița prin Primar a susținut că decizia este nelegală deoarece motivarea lapidară a deciziei Curtea de Apel Timișoara nu face altceva decât să reia, pe scurt, motivarea primei instanțe. Se mai susține că din eroare s-a redactat în art. 2 din dispoziția nr. 666/2001 mențiunea „pe care urmează să o comunice persoanei îndreptățite”, în realitate, textul dispoziției menționa faptul că Primăria Municipiului Reșița va face ofertă de restituire prin echivalent bănesc, valoarea ofertei urmând a o comunica persoanei îndreptățite, Primăriei Municipiului Reșița, în termen de 60 de zile de la comunicarea ofertei; atâta timp cât încă din 2002 petentul a arătat faptul că nu este de acord cu respingerea cererii de restituire în natură indiferent de valoarea despăgubirilor care urmează să le primească, acesta trebuia să conteste dispoziția primarului în termen legal, lucru pe care l-a făcut abia în 2007, în mod tardiv.

Față de acțiunea precizată, a reclamantului, pe considerent că, în privința Statului Român, acesta nu a fost reprezentat în instanță așa cum impun prevederile legale în vigoare, iar Municipiul Reșița, prin Primar, nu poate fi obligat la restituirea terenului în cauză, obligația revenind Statului Român. Pe fondul cauzei, se susține că s-au nesocotit prevederile legale aplicabile speței ce înlătură principiul prevalenței restituirii în natură și nu s-a avut în vedere faptul că imobilul în litigiu este prevăzut în documentația de urbanism în unitatea teritorială. Se mai contestă efectuarea raportului de expertiză contabilă care ar fi fost întocmit fără participarea lor, precum și modul în care a fost stabilită valoarea de circulație a imobilului.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed: În mod corect Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Municipiul Reșița prin Primar împotriva sentinței civile nr. 276 din 9 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin și a respins cererea de intervenție, în sprijinul pârâtului Statul Român prin Municipiul Reșița prin Primar, formulată de B.I.E., B.E.A. și B.A.O. Criticile recurenților – intervenienți constituie practic susținerile acestor intervenienți din cererea de intervenție care a fost respinsă de instanța de apel.

Calitatea de persoană îndreptățită, pentru a solicita restituirea imobilelor preluate abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001 este reglementată de dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, dispoziții ce au fost interpretate și aplicate în mod just de instanța de apel ce a considerat că intervenientele moștenitoare nu au parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru a putea beneficia de cotele moștenitorilor legali sau testamentari ce nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III din Legea nr. 10/2001. În cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor ce nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cereri de restituire.

Această soluție legislativă este în deplină concordanță și cu dispozițiile art. 697 C. civ. Astfel, comoștenitorul care a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 (considerat moștenitor acceptant) culege și cota comoștenitorului care nu a acceptat succesiunea în termen legal. În cazul în care după adoptarea deciziei/dispoziției de soluționare și până la întabularea acestora, apar alte persoane cu vocație succesorală, care au depus în termen cerere de restituire, se va putea dispune anularea deciziei și emiterea altei decizii conform cu dispozițiile legale. În speța supusă judecății, intervenienții, deși au vocație succesorală, nu au depus în termen cererea de restituire, astfel că în mod just Curtea de Apel a respins cererea lor de intervenție.

Celelalte critici ale acestor recurenți privind încălcarea principiului rolului activ, al dreptului la apărare, dispozițiile Convenției europene pentru Drepturile Omului nu se justifică, ca de altfel nici susținerile acestora în sensul necercetării fondului cauzei, deoarece instanțele s-au pronunțat întocmai pe cererile deduse judecății, în conformitate cu principiul disponibilității părților. Nici recursul formulat de recurentul Municipiul Reșița prin Primar nu este fondat. Motivarea instanței de apel este conformă dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. -, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Susținerea recurentului privind eroarea de redactare din cuprinsul deciziei emise de Primărie nu poate constitui un motiv de nelegalitate a deciziei recurate, reglementat de art. 304 C. proc.

civ. Nici criticile privind „nereprezentarea Statului Român” și greșita obligare a Municipiului Reșița prin Primar la restituirea în natură a imobilului în litigiu în opinia recurenților, greșită, nu pot fi primite, instanța de apel a considerat în mod corect ca fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (4), și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a terenului liber, în suprafață de 294 mp. Susținerile privind constatările raportului de expertiză reprezintă chestiuni de fapt, de apreciere a probelor, ce nu pot atrage reținerea vreunui motiv de nelegalitate ce ar putea conduce la modificarea deciziei recurate. Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate ca nefondate și, în baza art. 312 C. proc.

civ., se va menține decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B.I.E., B.R.G.E.A., B.R.G.O.A. și pârâtul Municipiul Reșița prin Primar împotriva deciziei civile nr. 284 A din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010 .