ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1215/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1215/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Tribunalului Caraș Severin sub nr. 2477/115 din 19 iulie 2007,

reclamantul B.P.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de

Primăria municipiului Reșița și Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr.

10/2001, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: restituirea în

natură a terenului prevăzut în C.F. 2816 Reșița Română, nr. cadastral (152 –

153)/b/2/1, în suprafață de 522 mp ce se afla situat în vecinătatea

Policlinicii; restituirea prin acordare echivalent bănesc pentru imobilul

expropriat și demolat amplasat pe terenul din C.F. de mai sus, respectiv a

sumei de 70.812 lei, actualizată cu rata inflației, rezultată din raportul de

evaluare efectuat la data de 8 februarie 2002, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul

susține că potrivit certificatului de moștenitor nr. 546 din 11 noiembrie 1986,

în urma decesului mamei reclamantului, B.E., a moștenit imobilul din C.F. 2816

Reșița Română, nr. top. (152 – 153)/b/2 casa nr. 1337 cu teren de 833,71 mp în

cotă de 3/8 părți, în calitate de fiu, fratele reclamantului, B.R.G. (decedat)

la fel, adică o cotă de 3/8 părți iar tatăl B.I. (decedat) o cotă de 2/8 părți.

În anul 1988, în baza Decretului nr.

239 din 26 august 1088, terenul a fost expropriat în favoarea Statului Român

iar casa cu nr. 1337 a fost radiată, fiind demolată. Pentru casă a fost

despăgubit conform adeverinței SC P. SA. Exproprierea a fost evidențiată în C.F.

sub nr. 585/93, apoi parcela cu nr. top. (152 – 153)/b/2 se dezmembrează în

următoarele parcele: nr. top. (152 – 153)/b/2/1 – teren 522 mp care se

transferă în favoarea Statului Român; nr. top. (152 – 153)/b/2/2 – teren 311,71

mp care rămâne în favoarea proprietarilor.

În temeiul art. 21 din Legea nr. 10

din 14 februarie 2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin intermediul

executorului judecătoresc a depus notificarea în dosar execuțional nr. 52/2001,

prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 522 mp

și echivalent bănesc pentru imobilul demolat. Prin dispoziția nr. 666 din 20

august 2001, Primăria Reșița, respinge cererea de restituire în natură a

terenului (art. 1 din dispoziție) iar pentru imobilul expropriat se face ofertă

de restituire prin echivalent bănesc pe care urmează să o comunice (art. 2 din dispoziție).

Reclamantul menționează că nu i s-a comunicat suma cu care urma să fie

despăgubit. Nemulțumit de această situație a înaintat o adresă Prefecturii

Județului Caraș Severin, înregistrată sub nr. 1769 din 13 februarie 2002, dar

nici la aceasta nu a primit nici un răspuns. Cu adresa nr. 7875 din 21 mai

2007, depusă la Primăria Reșița, a revenit asupra notificării, din dosarul

execuțional nr. 52/2001. Din partea Primăriei, ca răspuns, a primit adresa nr.

9625 din 9 iunie 2007, prin care se menține refuzul de restituire a terenului

în natură, deși terenul este liber.

Pârâta Comisia de Aplicare a Legii

nr. 10/2001 de pe lângă Primăria municipiului Reșița a formulat întâmpinare în

cauză, solicitând respingerea acesteia. În primul rând, pe cale de excepție,

pârâta invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de

Aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria municipiului Reșița, comisia

fiind doar un organ administrativ fără personalitate juridică înființat în

conformitate cu prevederile legii speciale în scopul analizării dosarelor

întocmite potrivit Legii nr. 10/2001. Notificarea formulată în dosarul

execuțional nr. 52/2001 BEJ M.G. a fost soluționată însă prin dispoziția nr.

666 din 30 august 2001 a Primarului municipiului Reșița.

O a doua excepție invocată de pârâtă

ar fi cea a tardivității introducerii acțiunii, fiind încălcate dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Instanța a pus în discuția părților

excepțiile invocate de pârâtă.

Reclamantul, față de excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată, a înțeles să-și precizeze acțiunea în

sensul că înțelege să se judece în calitate de pârât doar cu Statul Român prin

municipiul Reșița, prin Primar – organ emitent a dispoziției a cărei anulare se

cere. De asemenea, reclamantul precizează că solicită anularea Dispoziției nr.

666 din 30 august 2001 emisă de pârât.

Prin sentința civilă nr. 276 din 9

iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin s-a admis în parte acțiunea

civilă formulată de reclamantul B.P.M., împotriva pârâtului Statul Român, prin

municipiul Reșița, prin Primar.

S-a dispus anularea Dispoziției nr.

666 din 30 august 2001 emisă de Primarul municipiului Reșița.

S-a dispus să i se restituie

reclamantului în natură parcela nr. top. R212/1/1/b/10/a teren în suprafață de

294 mp, parcelă obținută prin dezmembrarea parcelei nr. top. R 212/1/1/b/10

înscrisă în C.F. nr. 3340 Reșița Română conform schiței și planului de

dezmembrare întocmit de expert C.E., urmând ca parcela nr. top. R212/1/1/b/10/b

în suprafață de 1201,53 mp să rămână în proprietatea Statului Român.

A fost obligat pârâtului să-i acorde

reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de

228 mp afectată de stradă, a cărei valoare de circulație a fost stabilită de

expertul C.H.L. la 64.980 Euro, respectiv 238.398 RON.

A fost obligat pârâtul să-i

plătească reclamantului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța a admis excepția lipsei de

calitate procesuală pasivă a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe

lângă Primăria municipiului Reșița, organ administrativ fără personalitate

juridică și a dispus scoaterea din cauză a Primăriei municipiului Reșița, prin

municipiul Reșița, ca pârâți și introducerea în cauză a Statului Român, prin

municipiul Reșița, prin Primar în calitate de pârât.

Referitor la excepția de tardivitate

a introducerii prezentei acțiuni, reprezentantul reclamantului solicită a fi

respinsă, întrucât la data emiterii dispoziției atacate, reclamantul a depus

toate diligențele pentru soluționarea în vreun fel a acestei probleme,

respectiv fie să i se acorde restituirea în natură, fie echivalent bănesc după

apariția Legii nr. 247/2005. Consideră că este în termen contestația având în

vedere ultima adresă emisă de Primarul municipiului Reșița la 19 iunie 2007.

Referitor la această excepție

instanța a reținut că prin dispoziția nr. 666 din 30 august 2001 reclamantului B.P.M.

i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, însă i s-a făcut

oferta de restituire prin echivalent bănesc. Având în vedere că nu a fost

indicată suma cu care urma să fie despăgubit, reclamantul a făcut mai multe

demersuri în vederea lămuririi acestei probleme, respectiv s-a înscris în

audiență, a înaintat cererea către Prefectura județului Caraș Severin și către

Primarul municipiului Reșița, din care reiese că în cazul în care nu este

posibilă restituirea în natură a imobilului, reclamantul este de acord să

primească despăgubiri prin echivalent bănesc.

La ultima cerere a reclamantului cu

nr. 7875 din 21 mai 2007, Primarul municipiului Reșița răspunde prin adresa nr.

9625 din 19 iunie 2007 înștiințându-l pe reclamant că, în conformitate cu

prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispoziția nr. 666 din

20 august 2001 împreună cu întreaga documentație va fi trimisă Secretariatului

Comisiei Centrale în vederea acordării titlurilor de despăgubire.

În aceste condiții, instanța a

apreciat că procedura administrativă obligatorie nu a fost îndeplinită de către

pârâtă, nici până în prezent. Astfel, se reține că potrivit art. 24 alin. (1)

din lege „dacă restituirea în natură nu este aprobată, sau nu este posibilă,

după caz, deținătorul imobilului este obligat ca prin decizie să facă persoanei

îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii

imobilului”.

Cu referire la aplicarea acestui

text de lege, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 prevăd la pct. 24.1, că unității

deținătoare a imobilului imposibil de restituit în natură, sau pentru care nu

s-a aprobat restituirea în natură, îi revine obligația ca prin

decizie/dispoziție motivată, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de

restituire în echivalent, corespunzătoare valorii imobilului respectiv.

La punctul 24.2 din Norme se prevede

că, în cazul în care persoana nu prezintă acte doveditoare care să permită

evaluarea măcar aproximativă a pretențiilor de restituire prin echivalent,

unitatea deținătoare va emite o ofertă de restituire prin echivalent care va

cuprinde o valoare estimativă a imobilului.

În raport cu aceste prevederi legale

imperative, unitatea deținătoare care nu a aprobat restituirea în natură a

imobilului, avea obligația să facă oferta de restituire în echivalent

corespunzătoare valorii acestui imobil, dar nu a respectat această îndatorire

legală.

Instanța de fond a reținut că,

potrivit raportului de expertiză efectuat de experta C.E. terenul în litigiu,

cu nr. top. (152 – 153)/b/2/1, în suprafață de 522 mp a trecut după dezmembrare

în fila de C.F. nr. 3340 Reșița Română unde a fost unificat, împreună cu alte

parcele, formând parcela cu nr. top. unificat R212, dezmembrată, la rândul ei

în nr. top. R212/1/1/b/10, nr. cad. 1195 cu descrierea de „teren” în suprafață

de 1495,53 mp proprietatea Statului Român.

În urma efectuării expertizei

tehnice s-a identificat terenul intravilan în litigiu, înscris inițial în fila C.F.

nr. 2816 Reșița Română, nr. top. (152 – 153)b/2/1 în suprafață de 522 mp. După

verificarea bazei de date a O.C.O.T. Caraș Severin experta a constatat că din

terenul în litigiu suprafața de 228 mp este ocupată de traseul actual al

Străzii Spitalului și trotuarul aferent, ce se va realiza pe lângă traseul

străzii, astfel încât aleea pietonală ce străbate terenul în litigiu să nu mai

fie necesară și suprafața liberă de sarcini va fi de 294 mp Totodată, experta a

trasat amenajările de utilitatea publică existente și viitoare (trotuarul

propus pe lângă strada), care să înlocuiască aleea pietonală existentă, care

străbate la ora actuală terenul în litigiu.

De asemenea, experta a propus

dezmembrarea terenului în litigiu, ce face în prezent parte din parcela nr. top.

R212/1/1/b/10, înscrisă în fila de C.F. 3340 Reșița Română, în două subparcele,

conform planșei anexă la suplimentul raportului de expertiză prezentate la fila

117 dosar, după cum urmează: subparcela nr. top. R212/1/1/b/10 a – teren în

suprafață de 294 mp, propusă să se retrocedeze reclamantului și subparcela nr.

top. R212/1/1/b/10/b – teren în suprafață de 1.201,53 mp teren ce va rămâne în

proprietatea Statului Român.

Referitor la dotările tehnico –

utilitare subterane existente, experta a precizat că pe parcela vecină parcelei

în litigiu, care aparține de asemenea unor persoane fizice, există două cămine

de canalizare. Experta menționează că este posibil ca traseul conductelor de

canalizare să treacă pe sub parcela în litigiu.

Astfel rețelele tehnico – edilitare

nu s-au observat a afecta parcela.

În „memoriul de urbanism” ce a stat

la baza modificării actuale a PUZ-ului depus la dosar de pârât, la pagina 8

este consemnat că traseul de canalizare menajeră și pluvială este uzat, astfel

încât posibil că va fi refăcut.

Verificând noul PUZ al zonei

Policlinicii din Reșița, aprobat în primăvara acestui an, constatăm că de jur

împrejurul Policlinicii există parcele private, unde se construiesc în prezent

birouri și un hotel, iar în spate sunt case.

Astfel, din „zona verde cu amenajări

de utilitate publică” la care face referire pârâtul a mai rămas foarte puțin,

respectiv parcela a cărei restituire o solicită reclamantul și încă o parcelă

aflată în litigiu tot la Legea nr. 10/2001.

În concluzie, parcelele din jurul

Policlinicii Reșița nu sunt la dispoziția Statului, ci aparțin unor persoane de

drept privat, iar aceste persoane, ca și reclamantul, doresc să valorifice

acest teren neutilizat; îi văd „utilitatea economică”, chiar dacă pentru a le

pune în valoare trebuie să parcurgă procedura de modificare a PUG sau PUZ.

Aceste modificări ale proiectelor de urbanism general sau zonal sunt o practică

posibilă, obișnuită, reglementată detaliat.

Pe de altă parte, considerăm că

partea din terenul expropriat neafectat de lucrări specifice scopului

exproprierii, este restituibilă în natură în temeiul art. 1 alin. (2), art. 2

lit. h) [fost art. 2 lit. g)] și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rep.,

chiar dacă prin HG i s-a stabilit regimul de proprietate publică (vezi decizia

civilă nr. 3364 din 25 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 rep. prevede clar că: „ În cazul în care (…) lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține

restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de

construcții noi (…) măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent”.

Chiar dacă facem abstracție de

faptul că, deși terenul în litigiu a fost trecut în proprietatea Statului Român

pentru construirea de blocuri de locuințe, pe el nu s-a construit nici un bloc,

nu este nici teren aferent vreunui bloc și nici nu este o zonă verde care să

fie încadrată de blocuri.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 republicat, „de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se

restituie în natură”; conform art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „se

restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de

investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora,

ori lucrările aprobate au fost abandonate”.

În aceste condiții, s-a apreciat că

se impune restituirea în natură a terenului revendicat de către reclamant,

liber de construcție în suprafață de 294 mp.

Valoarea de circulație a imobilului

a fost stabilită de expertul C.L.H. la 148.770 Euro, adică 545.807 RON,

respectiv 285 Euro/mp. Valoarea parcelei de 228 mp a fost stabilită la 64.980

Euro, respectiv 238.398 RON, iar valoarea parcelei de 294 mp a fost stabilită

la 83.790 Euro, respectiv 307.409 RON.

Față de aceste considerente,

Tribunalul în baza art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

republicată a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B.P.M.,

conform celor de mai sus.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel intimatul Municipiul Reșița prin primar, solicitând admiterea

apelului, schimbarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul respingerii

acțiunii reclamantului.

Se invocă că greșit a fost respinsă

excepția de tardivitate a acțiunii reclamantului invocată la prima instanță, că

în mod greșit s-a restituit în natură o parte din acest teren și au fost

acordate despăgubiri pentru partea ocupată de stradă.

La data de 12 septembrie 2008s-a

depus o cerere de intervenție în interesul Statului Român, reprezentat de

Municipiul Reșița prin Primar, prin care se solicită admiterea apelului

declarat de pârâtă și desființarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, de către intervenientele B.E., B.E.A. și B.A.O., care sunt

moștenitoarele lui B.R.G., fratele reclamantului B.P.M.

În motivarea cererii de intervenție

se arată că cele trei interveniente sunt soția supraviețuitoare a defunctului B.R.G.,

respectiv B.E., iar celelalte două interveniente sunt fiicele acestuia și atât

antecesorul lor, cât și B.P.M. sunt moștenitorii proprietarei tabulare B.E.

Intervenientele sunt nemulțumite de

faptul că reclamantul s-a indicat unic moștenitor al defunctei B.E., contrar

realității, iar prima instanță a procedat la soluționarea cauzei fără a pune în

discuție și stabilirea cadrului procesual legal, în sensul că nu s-a pus în

vedere introducerea în cauză și a intervenientelor în calitatea lor de

moștenitoare a fratelui reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 284 A din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara a respins apelul declarat de pârâtul Statul

Român reprezentat de Municipiul Reșița prin Primar împotriva sentinței civile

nr. 276 din 9 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin. S-a respins cererea

de intervenție în sprijinul pârâtului Statul Român prin Municipiul Reșița prin

Primar formulată de B.I.E., B.E. Alexandra și B.A.O..

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel a considerat că prin dispoziția nr. 666 din 30 august 2001 emisă

de Primarul Municipiului Reșița, reclamantului B.P.M. i-a fost respinsă

notificarea referitoare la restituirea în natură a cotei de 3/8 părți din

terenul în suprafață totală de 522 mp, restituirea în natură a cotei de 3/8

părți din terenul în suprafață totală de 522 mp, înscris în C.F. Reșița Română

3340 cu nr. top. 212/1/1/98, cu motivarea că pe acest teren este amenajată

parcarea Policlinicii Noi și Zonă verde, dar în art. 2 al susmenționatei

dispoziții se face ofertă de restituire prin echivalent bănesc, pe care instituția

Primarului se obligă să o comunice persoanei îndreptățite după ce suma

respectivă va fi stabilită printr-o expertiză.

Această sumă nu a fost comunicată

reclamantului niciodată, neexistând preocupare pentru stabilirea acestei

despăgubiri, astfel că, în mod justificat reclamantul a solicitat a-i fi

restituit în natură imobilul sau parte din acesta care nu este ocupat de

construcții.

Cum pârâtul nu a respectat această

îndatorire legală, prima instanță în mod corect, în temeiul art. 24 pct. 1 coroborat

cu art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a considerat că această contestație

este formulată în termen.

Pe baza expertizei efectuate în

cauză s-a stabilit că o parte din parcela respectivă, respectiv suprafața de

teren de 294 mp este liberă de construcții, iar suprafața de teren de 228 mp

este afectată de construcții de interes public, respectiv de o stradă.

Prin urmare, în baza art. 10 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001 care prevede că se restituie în natură terenurile fără

construcții s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 294 mp,

iar pentru suprafața de teren de 228 mp a stabilit despăgubiri.

La pronunțarea acestei hotărâri,

tribunalul a avut în vedere prevederile art. 10, art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, precum și normele de aplicare unitară a dispozițiilor Legii nr.

10/2001.

Prin urmare, în baza art. 296 C.

proc. civ. apelul pârâtului a fost respins.

În ceea ce privește cererea de

intervenție în interesul Statului, aceasta a fost respinsă în baza art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, care stabilește că de cotele moștenitorilor legali

sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din Legea nr.

10/2001, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite.

Intervenientele moștenitoare legale

nu au parcurs această procedură instituită de Legea nr. 10/2001, astfel că,

cererea de intervenție formulată în acest dosar nu a fost admisă și în baza

textului de lege mai sus indicat a fost respins.

Împotriva deciziei au declarat

recurs atât intervenientele B.I.E., B.R.G.E.A., B.R.G.O.A., cât și Municipiul

Reșița.

Recurenții intervenienți moștenitori

ai defunctului B.R.G., au susținut următoarele motive de nelegalitate a

deciziei recurate: reclamantul a declanșat litigiul în temeiul Legii nr.

10/2001 indicându-se drept singur moștenitor al defunctei B.E., iar prima

instanță a procedat la soluționarea cauzei fără a pune în discuția aceste

aspecte; ele sunt moștenitoare ale defunctului B.R.G. din 29 ianuarie 2008, iar

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pe care își motivează acțiunea

reclamantul s-a închis abia în luna februarie 2002.

Se mai susține încălcarea

principiului rolului activ al instanței, al dreptului la apărare, cât și

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar echivala cu o necercetare a

fondului, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond.

Recurentul Municipiul Reșița prin

Primar a susținut că decizia este nelegală deoarece motivarea lapidară a

deciziei Curtea de Apel Timișoara nu face altceva decât să reia, pe scurt,

motivarea primei instanțe.

Se mai susține că din eroare s-a

redactat în art. 2 din dispoziția nr. 666/2001 mențiunea „pe care urmează să o

comunice persoanei îndreptățite”, în realitate, textul dispoziției menționa

faptul că Primăria Municipiului Reșița va face ofertă de restituire prin

echivalent bănesc, valoarea ofertei urmând a o comunica persoanei îndreptățite,

Primăriei Municipiului Reșița, în termen de 60 de zile de la comunicarea

ofertei; atâta timp cât încă din 2002 petentul a arătat faptul că nu este de

acord cu respingerea cererii de restituire în natură indiferent de valoarea

despăgubirilor care urmează să le primească, acesta trebuia să conteste

dispoziția primarului în termen legal, lucru pe care l-a făcut abia în 2007, în

mod tardiv.

Față de acțiunea precizată, a

reclamantului, pe considerent că, în privința Statului Român, acesta nu a fost

reprezentat în instanță așa cum impun prevederile legale în vigoare, iar

Municipiul Reșița, prin Primar, nu poate fi obligat la restituirea terenului în

cauză, obligația revenind Statului Român.

Pe fondul cauzei, se susține că s-au

nesocotit prevederile legale aplicabile speței ce înlătură principiul

prevalenței restituirii în natură și nu s-a avut în vedere faptul că imobilul

în litigiu este prevăzut în documentația de urbanism în unitatea teritorială.

Se mai contestă efectuarea

raportului de expertiză contabilă care ar fi fost întocmit fără participarea

lor, precum și modul în care a fost stabilită valoarea de circulație a

imobilului.

Analizând recursurile declarate prin

prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru

considerentele ce succed:

În mod corect Curtea de Apel

Timișoara a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de

Municipiul Reșița prin Primar împotriva sentinței civile nr. 276 din 9 iulie

2008 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin și a respins cererea de

intervenție, în sprijinul pârâtului Statul Român prin Municipiul Reșița prin

Primar, formulată de B.I.E., B.E.A. și B.A.O.

Criticile recurenților –

intervenienți constituie practic susținerile acestor intervenienți din cererea

de intervenție care a fost respinsă de instanța de apel.

Calitatea de persoană îndreptățită,

pentru a solicita restituirea imobilelor preluate abuziv în temeiul Legii nr.

10/2001 este reglementată de dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr.

10/2001, dispoziții ce au fost interpretate și aplicate în mod just de instanța

de apel ce a considerat că intervenientele moștenitoare nu au parcurs procedura

prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru a putea beneficia de cotele

moștenitorilor legali sau testamentari ce nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III din Legea nr. 10/2001.

În cazul în care nu toate persoanele

care au calitatea de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite au solicitat

restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor ce nu au depus

notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cereri de

restituire. Această soluție legislativă este în deplină concordanță și cu

dispozițiile art. 697 C. civ.

Astfel, comoștenitorul care a

solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001

(considerat moștenitor acceptant) culege și cota comoștenitorului care nu a

acceptat succesiunea în termen legal. În cazul în care după adoptarea

deciziei/dispoziției de soluționare și până la întabularea acestora, apar alte

persoane cu vocație succesorală, care au depus în termen cerere de restituire,

se va putea dispune anularea deciziei și emiterea altei decizii conform cu

dispozițiile legale.

În speța supusă judecății,

intervenienții, deși au vocație succesorală, nu au depus în termen cererea de

restituire, astfel că în mod just Curtea de Apel a respins cererea lor de

intervenție.

Celelalte critici ale acestor

recurenți privind încălcarea principiului rolului activ, al dreptului la

apărare, dispozițiile Convenției europene pentru Drepturile Omului nu se

justifică, ca de altfel nici susținerile acestora în sensul necercetării

fondului cauzei, deoarece instanțele s-au pronunțat întocmai pe cererile deduse

judecății, în conformitate cu principiul disponibilității părților.

Nici recursul formulat de recurentul

Municipiul Reșița prin Primar nu este fondat.

Motivarea instanței de apel este

conformă dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. -, nefiind incident

motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Susținerea recurentului privind

eroarea de redactare din cuprinsul deciziei emise de Primărie nu poate

constitui un motiv de nelegalitate a deciziei recurate, reglementat de art. 304

C. proc. civ.

Nici criticile privind

„nereprezentarea Statului Român” și greșita obligare a Municipiului Reșița prin

Primar la restituirea în natură a imobilului în litigiu în opinia recurenților,

greșită, nu pot fi primite, instanța de apel a considerat în mod corect ca

fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (4), și art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a terenului liber, în suprafață de

294 mp.

Susținerile privind constatările

raportului de expertiză reprezintă chestiuni de fapt, de apreciere a probelor,

ce nu pot atrage reținerea vreunui motiv de nelegalitate ce ar putea conduce la

modificarea deciziei recurate.

Pentru aceste considerente, se vor

respinge recursurile declarate ca nefondate și, în baza art. 312 C. proc. civ.,

se va menține decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanții B.I.E., B.R.G.E.A., B.R.G.O.A. și pârâtul Municipiul

Reșița prin Primar împotriva deciziei civile nr. 284 A din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

25 februarie 2010

.