ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 102/2009

Asupra recursului

de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2044 din 10 decembrie

2007 Tribunalul Caras Severin, secția civilă, a admis cererea formulată de

reclamanta H.R., a obligat Primăria Municipiului Reșița să emită o nouă decizie

cu privire la cota de 7/8 părți ce se cuvine reclamantei din imobilul preluat

de stat de la antecesorii săi înainte de 1989 și a anulat parțial dispoziția

7013 din 25 iunie 2007 emisă de Municipiul Reșița prin Primar.

In considerentele sentinței s-a reținut

că prin notificare reclamanta a

solicitat

să fie despăgubită cu suma de 60.000 mărci germane pentru imobilul situat în

Reșița

, înscris în C.F. nr. 387 Reșița Română cu nr. top al parcelei 1157/114

formulat din construcție și teren, imobil ce a fost preluat de Statul Român

pentru utilitate publică.

Prin dispoziția nr. 7013/2007 Primăria

Municipiului Reșița a propus acordarea de despăgubiri doar pentru cota de 4/8

din imobil, deși reclamanta mai este îndreptățită să primească despăgubiri și

pentru cota de ¼ din cota indiviză de 2/8 care a aparținut defunctului

H.F., decedat la 1 septembrie 1986.

Cota de 2/8 a fost proprietatea soților H.F. și

R., fiind dobândit prin cumpărare, după cum rezultă din extrasul C.F. Cu

certificatul de moștenitor 166 din 5 iulie 2007

emis de BNPA B. reclamanta a

dovedit că după decesul lui H.F. a rămas

cota de ½ din cota de 2/8, respectiv 1/8, ca urmare a încetării

comunității de bunuri față de soția acestuia H.R.

Îmoptriva sentinței a declarat apel

Primăria Municipiului Reșița arătând că Primarul Municipiului Reșița are

calitate procesuală pasivă în cauză, iar actele depuse de reclamantă direct în

instanță pentru probarea

cotei legale din

moștenire nu mai puteau fi luate în considerare, reclamanta

fiind

decăzută din dreptul de a le mai administra.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia

civilă nr. 133 din 22 mai 2008 a respins apelul ca nefondat reținând că

primăria este structura funcțională care servește primarului la îndeplinirea

atribuțiilor sale legale de reprezentant al comunității locale și, prin urmare,

toate actele emise în executarea acestor atribuții sunt avizate și asumate de

primar. De asemenea, nedepunerea actelor doveditoare la dosarul administrativ

nu

atrage decăderea din dreptul de a le

administra în instanță.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta Primăria

Municipiului Reșița, în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.,

reiterând motivele de apel, respectiv faptul că doar Primarul Municipiului

Reșița are calitate procesuală pasivă în cauză, iar actele depuse de

reclamantă direct în instanță pentru probarea

cotei legale din moștenire nu

mai puteau fi luate în considerare,

reclamanta fiind decăzută din dreptul de a le mai administra.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, sunt

persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele,

adică unitățile administrativ teritoriale.

Aceste persoane juridice pot sta în justiție

prin reprezentanții lor

legali, primarii și

prefecții, conform art. 67 alin. (1) din Legea 215/2001 și art. 87

pct.

2 C. proc. civ.

În raport

de aceste dispoziții, Legea 247/2005 a prevăzut expres care

sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în

mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al legii stipulează că în cazul

imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în

natură sau prin echivalent

către persoana

îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.

În redactarea acestui text legiuitorul a

înțeles să folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a

desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului, respectiv

comuna, orașul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate

juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot afla bunuri

ce cad sub incidența acestui act normativ.

De asemenea, din cuprinsul întregului text al

Legii 247/2005 rezultă fără putință de tăgadă că în procedura de restituire a

imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială. In

exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al

persoanei juridice de drept public, primarul este abilitat să emită dispoziția

motivată, intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul

procedural prin care se soluționează notificările și, în nici un caz de a

stabili o obligație în nume propriu în sarcina primarului.

Mai mult, dispozițiile art. 26 alin. (4) al

Legii 247/2005 fac vorbire și despre conduita procesuală ce trebuie adoptată de

entitatea care a emis dispoziția motivată în situația în care această

dispoziție este atacată în justiție de persoana îndreptățită.

Folosind sintagma „entitatea care a emis

dispoziția" legiuitorul a avut în vedere unitatea deținătoare a imobilului,

adică unitatea administrativ teritorială [conform art. 21 alin. (4) din lege]

și nu primarul care, astfel cum s-a arătat anterior, este doar reprezentantul

legal al persoanei juridice de drept public ce deține imobilul. Mai mult, se va

reține că apelul înregistrat la data de 5 februarie 2008 a fost declarat de

Primăria Municipiului Reșița prin Primar.

Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că actele doveditoare ale dreptului

de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării.

Potrivit

acestui articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are

obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data

emiterii deciziei sau dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la care

persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează

posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.

26

din Legea 10/2001 de a soluționa

procesul doar pe baza actelor depuse în

etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru instanță de a

soluționa pricina doar pe

baza

înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca

efect

îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a

dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

In speță, dovada calității de persoană

îndreptățită a fost făcută de către reclamantă care a depus la fila nr. 8 a

dosarului de fond copia extrasului C.F. nr. 387 Reșița, potrivit căruia este

îndreptățită, în calitate de

moștenitoare,

la cota de 4/8 din imobil. Reclamanta a mai depus la dosarul

cauzei și

certificatul de moștenitor nr. 166 din 5 iulie 2007 însoțit de încheierea de

rectificare nr. 9818 din 29 octombrie 2007 emise de BNPA B. (filele 7 și 17 ale

dosarului de fond), din conținutul cărora rezultă că a moștenit, ca strănepoată

de soră, de la H.F., cota de 2/8 din imobil, dobândită de defunct prin

moștenire, precum și cota de ½ din cota indiviză

de 2/8, această cotă de 2/8 fiind dobândită în anul 1935, prin

cumpărare în

timpul căsătoriei cu H.R.

Se va constata,

astfel, că nedepunerea tuturor actelor doveditoare în

faza

procedurii prealabile nu atrage decăderea din dreptul de a le administra

ulterior, în instanță.

Fată de aceste

considerente recursul se va constata că recursul este

nefondat

și va fi respins în consecință.

în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata

reclamantă

H.R., în cuantum de 3250,02 lei,

conform borderoului depus la

fila 10 a dosarului de recurs, a tichetelor

de călătorie SNC.F.R și a chitanței privind achitarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta Primăria

Municipiului Reșița

împotriva deciziei nr. 133 din 22 mai 2008 pronunțată de

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă.

Obligă

recurenta la plata sumei de 3250,02 lei cheltuieli de judecată

către intimata reclamantă H.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie

2009.