ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5644/2006

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2836 din 9 octombrie

2003 Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul B.I.C., a anulat dispoziția nr. 1266 din 9 iunie 2003

emisă de primarul municipiului Reșița, a constatat că o cotă de ⅔ din

dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. top. 102/b/1/1/a a

făcut parte din masa succesorală rămasă după defunctul I.P., a obligat pe

pârâta Primăria municipiului Reșița să emită o nouă dispoziție reclamantului,

care este succesorul lui I.P.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul a formulat notificare

pentru imobilele înscrise în C.F. cu nr. top. 102/b/1/1/a și 102/b/1/1 și în C.F.

cu nr. top. 102/b/1/1/b/2 și 102/b/1/1/a.

Inițial, în C.F. a localității

Reșița Română a existat înscrisă parcela cu nr. top. 102/b/1/1, care s-a

transmis în C.F. și parcela cu nr. top. 102/b/1/1/a care s-a transmis în C.F.

În C.F. parcela cu nr. top.

102/b/1/1/a s-a dezmembrat în două subparcele cu nr. top.102/b/1/1/a, care s-a

reînscris în C.F. nr. top 102/b/1/1/a/2, care s-a transcris în C.F., iar C.F. s-au

sistat.

Asupra parcelelor cu nr. top.

102/b/1/1 și 102/b/1/1/2 au fost proprietari tabulari, conform C.F. numiții I.P.

și I.E.

În anul 1941 aceștia au vândut cota

de 1/3 din dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr. top. 102/b/1/1/a lui

B.I., în urma vânzării parcela fiind înscrisă în C.F.

B.I. a vândut aceeași cotă lui B.G.,

iar în anul 1943 I.P. și I.E. au rămas proprietari asupra cotei de ⅔ din

imobilul cu nr. top. 102/b/1/1/a.

În anul 1958 a fost naționalizată

această cotă, iar în anul 1981 parcela cu nr. top. 1027b/1/1/a s-a dezmembrat

în cele două subparcele: 102/b/1/1/a/1, transcrisă în C.F. în favoarea lui B.I.

și B.G. junior și, respectiv, 102/b/1/1/a/2, înscrisă în C.F. proprietar statul

român și reînscrisă ulterior în C.F.

Prin urmare, reține instanța, la

data naționalizării, I.P. și I.E. erau proprietarii cotei de 2/3 din imobilul

cu nr. top. 102/b/1/1/a.

Cu privire la imobilul cu nr. top.

102/b/1/1 înscris în C.F. și transcris în C.F. a localității Reșița Română,

reclamantul nu a depus la dosar

in extenso

înscrisul care conține C.F.,

pentru ca instanța să poată verifica dacă, la momentul naționalizării, acest

imobil era în proprietatea soților I., autorii reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 281 din 4

martie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelurile

declarate de reclamantul B.I.C. și pârâta primăria municipiului Reșița

împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut următoarele:

Contrar susținerilor pârâtei,

reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii,

conform art. 4 alin. (2) și (3)din Legea nr. 10/2001, apelul acesteia fiind

nefondat.

Astfel, curtea reține că de pe urma

defunctei I.E. a rămas ca unic moștenitor I.P., soț supraviețuitor, care a

decedat la rândul său la data de 1 decembrie 1973. De pe urma acestuia a rămas

ca unică moștenitoare numita B.A., soție supraviețuitoare, care a decedat la

data de 15 noiembrie 1988.

La decesul numitei B.A., a rămas ca

unic moștenitor reclamantul, în calitate de fiu, conform certificatului de

moștenitor eliberat la data de 8 aprilie 1998.

Împrejurarea că în certificatul de

moștenitor nu sunt menționate imobilele în litigiu nu prezintă relevanță

deoarece acest certificat nu reprezintă titlul de proprietate.

În ce privește apelul reclamantului,

curtea a reținut că pronunțarea instanței și asupra unui petit nesolicitat de

acesta, în sensul constatării că din masa succesorală a lui I.P. face parte

cota de ⅔ in imobil, nu este de natură a conduce la modificarea

sentinței.

Totodată, a arătat că nu poate

înlătura constatarea instanței referitoare la componența masei succesorale

deoarece ar agrava situația reclamantului în propria cale de atac, ceea ce ar

contraveni dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.

Pe de altă parte, o asemenea

constatare nu este de natură a lega pârâtul în procedura administrativă, acesta

fiind obligat să soluționeze notificarea pe fond, situație în care se va

raporta la documentele justificative produse de reclamant în această procedură.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamantul B.I.C. și pârâtul primarul municipiului Reșița.

1.Recurentul-reclamant critică

decizia sub un singur aspect, și anume că în mod greșit instanțele nu au

reținut calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și pentru

imobilul retranscris în C.F.

Astfel, prima instanță a pretins

fără temei depunerea extrasului de carte funciară din C.F., câtă vreme

reclamantul a făcut dovada proprietății autorilor săi cu C.F., de care însă

instanța nu a ținut seama.

Instanța de apel a considerat în mod

greșit că nu este necesar a se stabili în dispozitivul hotărârii care imobile

trebuie restituite de către pârâtă.

Omisiunea menționării unuia din

imobilele care fac obiectul notificării va deschide calea unui nou refuz de

restituire din partea pârâtei.

În drept, recurentul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei și completarea dispozitivului cu

mențiunea referitoare la imobilul cu nr. top. 102/b/1/1/1.

Recurentul a depus la dosar în copie

extrasele de C.F. și anexa decretului de naționalizare.

2.Recurentul-pârât reia critica de

nelegalitate formulată în apel, conform căreia reclamantul nu este persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii.

Recurentul susține că reclamantul nu

poate avea această calitate deoarece mama sa, B.A., nu a moștenit de la I.P.

decât bunurile expres menționate în certificatul de moștenitor, conform

testamentului prin care defunctul a înțeles să-i lase toată averea mobilă și

imobilă existentă în patrimoniul său la data decesului.

Se solicită de către recurent

admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului cu menținerea

dispoziției atacate.

Analizând decizia atacată prin

prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele:

trebuie analizat cu prioritate, deoarece vizează calitatea reclamantului de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Critica de nelegalitate formulată de

recurent, care se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este nefondată.

Așa cum a reținut instanța de apel,

reclamantul este, printr-un șir de succesiuni succesive, moștenitor al

proprietarilor tabulari I.P. și I.E.

Faptul că în certificatul de

moștenitor eliberate de pe urma defunctului I.P. nu sunt menționate imobilele

care fac obiectul litigiului nu afectează în nici un fel calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru aceste

imobile.

Această calitate este recunoscută de

Legea nr. 10/2001 atât proprietarilor ale căror imobile au fost preluate abuziv

de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cât și moștenitorilor

acestora.

Certificatul de moștenitor, așa cum

a reținut curtea de apel, nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar pe

aceea a calității de moștenitor.

Pe de altă parte, lipsa din

mențiunile cuprinse în certificat a celor referitoare la imobilul solicitat se

poate datora, ca în cazul de față, tocmai unei preluări de către stat a

imobilului anterior deschiderii succesiunii.

Pentru aceste considerente, recursul

pârâtului apare ca nefondat și va fi respins.

este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Fără temei a decis instanța de apel

că nu are importanță dacă în dispozitivul hotărârii sunt menționate toate

imobilele solicitate de reclamant sau doar o parte din acestea.

În realitate, ceea ce trece în

puterea lucrului judecat și ceea ce se execută dintr-o hotărâre este

dispozitivul or, în speță, dispozitivul sentinței prevede că reclamantul este

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii doar pentru imobilul înscris în C.F.

cu nr. top. 102/b/1/1/a.

Cu privire la imobilul care se

găsește actualmente înscris în C.F. nr. top. 102/b/1/1, instanța a reținut că

nu s-a făcut dovada cu extrasul de C.F. că, la momentul preluării de către

stat, acest imobil se afla în proprietatea autorilor reclamantului.

În recurs reclamantul a depus la

dosar și extrasul de C.F., care nu face însă decât să confirme situația care

fusese deja dovedită cu extrasul de C.F. și anume că: parcela cu nr. top.

102/b/1/1 din C.F., proprietatea lui I.P. și E., se transmite în C.F.

proprietar statul român.

Instanța de apel nu s-a pronunțat

însă asupra acestei dovezi, mențiunile din extrasul C.F., hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, deși reclamantul formulase motiv de apel pe acest aspect.

Pentru considerentele arătate, în

baza art. 304 pct. 9 și pct.10 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

și va modifica decizia atacată.

În baza art. 296 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite apelul și va schimba în parte sentința, în sensul că o

va obliga pe pârâtă să emită dispoziție motivată și cu privire la imobilul

înscris în C.F. cu nr. top. 102/b/1/1, transcris ulterior în C.F.

Înalta Curte va menține celelalte

dispoziții ale sentinței și ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul B.I.C. împotriva deciziei civile nr. 281 din 4 martie 2004

pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică în parte decizia în sensul

că admite apelul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2836 din

9 octombrie 2003 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin Reșița.

Schimbă în parte sentința în sensul

că obligă pârâta să emită o nouă dispoziție și cu privire la imobilul înscris

în C.F. cu nr. top 102/b/1/1, transcrisă ulterior în C.F.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței și deciziei.

Respinge ca nefondat recursul

formulat de pârâtul Primarul Municipiului Reșița împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 8 iunie 2006.