ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5644/2006

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2836 din 9 octombrie 2003 Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.I.C., a anulat dispoziția nr. 1266 din 9 iunie 2003 emisă de primarul municipiului Reșița, a constatat că o cotă de ⅔ din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. top. 102/b/1/1/a a făcut parte din masa succesorală rămasă după defunctul I.P., a obligat pe pârâta Primăria municipiului Reșița să emită o nouă dispoziție reclamantului, care este succesorul lui I.P. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Reclamantul a formulat notificare pentru imobilele înscrise în C.F.

cu nr. top. 102/b/1/1/a și 102/b/1/1 și în C.F. cu nr. top. 102/b/1/1/b/2 și 102/b/1/1/a. Inițial, în C.F. a localității Reșița Română a existat înscrisă parcela cu nr. top. 102/b/1/1, care s-a transmis în C.F. și parcela cu nr. top. 102/b/1/1/a care s-a transmis în C.F. În C.F. parcela cu nr. top. 102/b/1/1/a s-a dezmembrat în două subparcele cu nr. top.102/b/1/1/a, care s-a reînscris în C.F. nr. top 102/b/1/1/a/2, care s-a transcris în C.F., iar C.F. s-au sistat. Asupra parcelelor cu nr. top. 102/b/1/1 și 102/b/1/1/2 au fost proprietari tabulari, conform C.F. numiții I.P. și I.E. În anul 1941 aceștia au vândut cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr. top. 102/b/1/1/a lui B.I., în urma vânzării parcela fiind înscrisă în C.F.

B.I. a vândut aceeași cotă lui B.G., iar în anul 1943 I.P. și I.E. au rămas proprietari asupra cotei de ⅔ din imobilul cu nr. top. 102/b/1/1/a. În anul 1958 a fost naționalizată această cotă, iar în anul 1981 parcela cu nr. top. 1027b/1/1/a s-a dezmembrat în cele două subparcele: 102/b/1/1/a/1, transcrisă în C.F. în favoarea lui B.I. și B.G. junior și, respectiv, 102/b/1/1/a/2, înscrisă în C.F. proprietar statul român și reînscrisă ulterior în C.F. Prin urmare, reține instanța, la data naționalizării, I.P. și I.E. erau proprietarii cotei de 2/3 din imobilul cu nr. top. 102/b/1/1/a. Cu privire la imobilul cu nr. top. 102/b/1/1 înscris în C.F. și transcris în C.F. a localității Reșița Română, reclamantul nu a depus la dosar in extenso înscrisul care conține C.F., pentru ca instanța să poată verifica dacă, la momentul naționalizării, acest imobil era în proprietatea soților I., autorii reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 281 din 4 martie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelurile declarate de reclamantul B.I.C. și pârâta primăria municipiului Reșița împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Contrar susținerilor pârâtei, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) și (3)din Legea nr. 10/2001, apelul acesteia fiind nefondat. Astfel, curtea reține că de pe urma defunctei I.E.

a rămas ca unic moștenitor I.P., soț supraviețuitor, care a decedat la rândul său la data de 1 decembrie 1973. De pe urma acestuia a rămas ca unică moștenitoare numita B.A., soție supraviețuitoare, care a decedat la data de 15 noiembrie 1988. La decesul numitei B.A., a rămas ca unic moștenitor reclamantul, în calitate de fiu, conform certificatului de moștenitor eliberat la data de 8 aprilie 1998. Împrejurarea că în certificatul de moștenitor nu sunt menționate imobilele în litigiu nu prezintă relevanță deoarece acest certificat nu reprezintă titlul de proprietate. În ce privește apelul reclamantului, curtea a reținut că pronunțarea instanței și asupra unui petit nesolicitat de acesta, în sensul constatării că din masa succesorală a lui I.P.

face parte cota de ⅔ in imobil, nu este de natură a conduce la modificarea sentinței. Totodată, a arătat că nu poate înlătura constatarea instanței referitoare la componența masei succesorale deoarece ar agrava situația reclamantului în propria cale de atac, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. Pe de altă parte, o asemenea constatare nu este de natură a lega pârâtul în procedura administrativă, acesta fiind obligat să soluționeze notificarea pe fond, situație în care se va raporta la documentele justificative produse de reclamant în această procedură. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul B.I.C. și pârâtul primarul municipiului Reșița. 1.Recurentul-reclamant critică decizia sub un singur aspect, și anume că în mod greșit instanțele nu au reținut calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și pentru imobilul retranscris în C.F.

Astfel, prima instanță a pretins fără temei depunerea extrasului de carte funciară din C.F., câtă vreme reclamantul a făcut dovada proprietății autorilor săi cu C.F., de care însă instanța nu a ținut seama. Instanța de apel a considerat în mod greșit că nu este necesar a se stabili în dispozitivul hotărârii care imobile trebuie restituite de către pârâtă. Omisiunea menționării unuia din imobilele care fac obiectul notificării va deschide calea unui nou refuz de restituire din partea pârâtei. În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și completarea dispozitivului cu mențiunea referitoare la imobilul cu nr. top.

102/b/1/1/1. Recurentul a depus la dosar în copie extrasele de C.F. și anexa decretului de naționalizare. 2.Recurentul-pârât reia critica de nelegalitate formulată în apel, conform căreia reclamantul nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. Recurentul susține că reclamantul nu poate avea această calitate deoarece mama sa, B.A., nu a moștenit de la I.P. decât bunurile expres menționate în certificatul de moștenitor, conform testamentului prin care defunctul a înțeles să-i lase toată averea mobilă și imobilă existentă în patrimoniul său la data decesului. Se solicită de către recurent admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului cu menținerea dispoziției atacate. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele: 1. Recursul declarat de pârât trebuie analizat cu prioritate, deoarece vizează calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Critica de nelegalitate formulată de recurent, care se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată. Așa cum a reținut instanța de apel, reclamantul este, printr-un șir de succesiuni succesive, moștenitor al proprietarilor tabulari I.P. și I.E. Faptul că în certificatul de moștenitor eliberate de pe urma defunctului I.P. nu sunt menționate imobilele care fac obiectul litigiului nu afectează în nici un fel calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru aceste imobile. Această calitate este recunoscută de Legea nr. 10/2001 atât proprietarilor ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cât și moștenitorilor acestora.

Certificatul de moștenitor, așa cum a reținut curtea de apel, nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar pe aceea a calității de moștenitor. Pe de altă parte, lipsa din mențiunile cuprinse în certificat a celor referitoare la imobilul solicitat se poate datora, ca în cazul de față, tocmai unei preluări de către stat a imobilului anterior deschiderii succesiunii. Pentru aceste considerente, recursul pârâtului apare ca nefondat și va fi respins. 2. Recursul declarat de reclamant este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Fără temei a decis instanța de apel că nu are importanță dacă în dispozitivul hotărârii sunt menționate toate imobilele solicitate de reclamant sau doar o parte din acestea.

În realitate, ceea ce trece în puterea lucrului judecat și ceea ce se execută dintr-o hotărâre este dispozitivul or, în speță, dispozitivul sentinței prevede că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii doar pentru imobilul înscris în C.F. cu nr. top. 102/b/1/1/a. Cu privire la imobilul care se găsește actualmente înscris în C.F. nr. top. 102/b/1/1, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada cu extrasul de C.F. că, la momentul preluării de către stat, acest imobil se afla în proprietatea autorilor reclamantului. În recurs reclamantul a depus la dosar și extrasul de C.F., care nu face însă decât să confirme situația care fusese deja dovedită cu extrasul de C.F. și anume că: parcela cu nr. top.

102/b/1/1 din C.F., proprietatea lui I.P. și E., se transmite în C.F. proprietar statul român. Instanța de apel nu s-a pronunțat însă asupra acestei dovezi, mențiunile din extrasul C.F., hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, deși reclamantul formulase motiv de apel pe acest aspect. Pentru considerentele arătate, în baza art. 304 pct. 9 și pct.10 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica decizia atacată. În baza art. 296 C. proc. civ., Înalta Curte va admite apelul și va schimba în parte sentința, în sensul că o va obliga pe pârâtă să emită dispoziție motivată și cu privire la imobilul înscris în C.F. cu nr. top. 102/b/1/1, transcris ulterior în C.F. Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul B.I.C. împotriva deciziei civile nr. 281 din 4 martie 2004 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică în parte decizia în sensul că admite apelul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2836 din 9 octombrie 2003 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin Reșița. Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pârâta să emită o nouă dispoziție și cu privire la imobilul înscris în C.F. cu nr. top 102/b/1/1, transcrisă ulterior în C.F. Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei. Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Reșița împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.