ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5393/2005

HOTĂRÂRE
17.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5393/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 887 din 11 martie

2004, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea în revendicare formulată de

reclamanta

P.R.

în contradictoriu cu Primăria municipiului Reșița.

S-a reținut că, la data de 7 august

2003, reclamanta P.R. a chemat în judecată Primăria municipiului Reșița, pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună

anularea dispoziției nr. 1475 din 8 iulie 2003, emisă de primarul municipiului

Reșița și restituirea în natură a terenului rămas liber din imobilul înscris în

C.F. 787 Reșița nr.top.846/b/1, casa cu număr conscripțional 1276 cu teren în

suprafață de 2878 mp, fostă proprietate în cotă de ½ a antecesorului

P.I. și a terenului rămas liber din imobilul înscris în C.F. 822 Reșița Română

nr.top.846/b/2, fânaț în Cioara în suprafață de 2788 mp, fostă proprietate în

cotă de ½ a antecesorului menționat. În subsidiar, în situația în care

parte din imobile nu pot fi restituite în natură, reclamanta a solicitat

acordarea despăgubirilor bănești.

Analizând probele administrate, instanța a reținut că imobilele ce fac

obiectul acțiunii civile au fost proprietate comună, în cotă de ½ a

numiților P.I. și I.R.

Acestea au fost preluate de stat în

temeiul Decretului nr. 492/1959.

Conform actelor de stare civilă și

certificatului de moștenitor, reclamanta este succesoarea lui P.I.

Imobilele cu nr.top.846/b/1 și

846/b/2 au fost expropriate în anul 1974, în baza decretului menționat și s-au

adnotat din C.F. 787 și C.F. 822 a localității Reșița Română în C.F. 2899, unde

au fost unificate într-o parcelă cu nr.top.R202/c/6/b.

Formulând notificarea prevăzută de

Legea nr. 10/2001, reclamanta a arătat că antecesorii săi au fost despăgubiți

în momentul preluării cu suma de 2,25 lei/mp.

Primăria municipiului Reșița a emis

dispoziția nr. 1475 din 8 iulie 2003, prin care a respins cererea reclamantei

privind acordarea de despăgubiri bănești pentru aceste imobile și a făcut

oferta de restituire prin echivalent constând în titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare, în sumă de 433.705.298 lei, ca

diferență reală a imobilelor, stabilită pe bază de expertiză tehnică și

despăgubirea primită de antecesori, actualizată cu indicele de inflație.

În motivarea dispoziției se arată pe

terenul aferent casei, care a fost demolată, au fost edificate blocuri de

locuințe, cu amenajările specifice.

Prin expertiza efectuată în cauză

s-a stabilit că în prezent există o suprafață liberă.

În raport de procedura

administrativă prealabilă, obligatorie, s-a reținut că primul capăt de cerere,

având ca obiect restituirea în natură este prematur formulată, întrucât

reclamanta nu a efectuat procedura administrativă prealabilă, nesolicitând

niciodată pârâtei restituirea în natură.

Cu privire la al doilea capăt de

cerere, instanța de fond a apreciat că în mod legal pârâta a respins cererea

reclamantei, întrucât restituirea prin echivalent este cea prevăzută în această

situație, conform art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 1646 din 1 iulie

2004, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a apreciat că în mod legal reclamantei i s-au acordat titluri

de valoare, față de faptul că din probatoriul administrat rezultă că terenul nu

este liber de construcții.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

reclamanta P.R. a declarat recurs, invocând greșita aplicare a legii.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanțele au fost sesizate de către

reclamanta P.R. cu o acțiune în revendicare, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Instanța de fond a stabilit corect,

corespunzător probatoriului administrat, calitatea de persoană îndreptățită a

reclamantei, în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 și natura

juridică a bunurilor asupra cărora poartă acțiunea în revendicare de imobile

preluate în mod abuziv în sensul art. 2 din același act normativ.

Pentru a respinge cererea, prima

instanță a reținut prematuritatea acțiunii, cu referire la restituirea în

natură și legalitatea respingerii cererii de către pârâtă, cu referire la

acordarea despăgubirilor.

Or, este necontestat în cauză

manifestarea de către reclamantă a intenției de declanșare a procedurii de

restituire stabilită prin Legea nr. 10/2001 (fila 48 din dosarul de fond).

În raport de această manifestare

neechivocă de voință a reclamantei în sensul aplicării Legii nr. 10/2001, cu

referire la faptul că normele juridice sunt edictate pentru a produce efecte în

sensul finalității avute în vedere de legiuitor, în mod nelegal acțiunea a fost

respinsă sub aspectul acestui capăt de cerere.

Cu referire la măsurile reparatorii,

hotărârea primei instanțe este dată cu neobservarea dispozițiilor art. 24 alin.

(3) și (7) din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, respingând apelul și

menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o

hotărâre supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe de altă parte, situația de fapt

nu este pe deplin stabilită sub aspectul cuantumului măsurilor reparatorii

(filele 44 și 22 – 32 din dosarul de fond) și situației reale a imobilelor

revendicate în vederea aplicării dispozițiilor art.1 din Legea nr. 10/2001

(filele 9, 43 și 77 – 80 din dosarul de fond).

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 312 și art. 314 raportat la art. 313 teza II C. proc.

civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia atacată

și va trimite dosarul Curții de Apel Alba Iulia, în vederea rejudecării

apelului declarat de aceeași parte împotriva hotărârii primei instanțe.

Admite recursul declarat de

reclamanta P.R. împotriva deciziei nr. 1646 din 1 iulie 2004 a Curții de Apel

Timișoara, casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel

Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4396/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș Severin sub nr. 940/C/2005 din 2 februarie 2005 reclamantul M.O.I. prin mandatar O.C.M. a acționat în judec
ÎCCJ 2004-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4817/2004
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3555 din 26 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții T.P.I. și
ÎCCJ 2010-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1215/2010
favoarea Statului Român iar casa cu nr. 1337 a fost radiată, fiind demolată. Pentru casă a fost despăgubit conform adeverinței SC P. SA. Exproprierea a fost evidențiată în C.F. sub nr. 585/93, apoi parcela cu nr. top. (152 – 153)/b/2 se dez
ÎCCJ 2006-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7611/2006
Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2004, reclamanții C.S.G. și C.M. au chemat în judecată pârâta Primăria municipiului Reșița prin primarul său, pentru a se dispune anularea dispoziției nr. 1133 din 17
ÎCCJ 2016-05-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1096/2016
înfățișat dintr-o împrejurare de forță majoră. Anterioritatea înscrisului invocat în revizuire față de data pronunțării hotărârii obiect ai căii extraordinare de atac este prevăzută de lege în termeni nesusceptibili de interpretare. În speț
Sursă