ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 243/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin dispoziția nr. 419 din 20 iunie 2001 primarul municipiului Reșița în baza art. 36 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 respinge cererea reclamantelor pentru restituirea în natură a imobilului construcție și teren în suprafață de 621,17 mp. Cu motivarea ca la data exproprierii proprietar asupra terenului era Statul Român în condițiile Legii nr. 58/1974. În contestația făcută se susține că terenul a fost trecut abuziv în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1984, iar prima instanță prin sentința civilă nr. 51/2003 anulează dispoziția pe același temei.

Curtea de Apel prin decizia civilă nr. 65 din 23 aprilie 2003 a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea cu motivarea că reclamantele nu sunt persoane îndreptățite în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii căci nu erau persoane fizice proprietare a terenului la data exproprierii cel care era proprietar tabular al acestui imobil a fost Statul Român. Contra deciziei reclamantele au declarat recurs pe temeiurile din art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susținând în esență că soluția instanței de apel este în contradicție cu sensul și finalitatea Legii nr. 10/2001, întrucât trecerea în proprietatea statului s-a făcut în baza Legii nr. 58/1974 iar cumpărătorul dobândea folosința ceea ce-i conferea dreptul la reparațiune în condițiile Legii nr. 10/2001.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură sau la alte măsuri reparatorii numai titularii dreptului de proprietate la data preluării abuzive de către stat ori succesorii acestora persoane fizice. În speță, recurenții confirmă că nu aveau decât un drept de folosință dobândit în condițiile Legii nr. 58/1974, întrucât terenul trecuse în proprietatea statului așa cum este menționat expres în contractul de vânzare-cumpărare și în extrasul de carte funciară (filele 6-8 dosar fond). Ca atare, reclamanții nu sunt persoane îndreptățite în sensul legii, iar pe de altă parte bunul imobil nu face parte din categoria bunurilor prevăzute în art. 2 din aceeași lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele G.E. (fostă M.) și A.L.(fostă M.) împotriva deciziei civile nr. 65 din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2005.