ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5644/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 iunie 2001 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, reclamanții C.I.P. și C.V. au cerut anularea dispoziției nr. 262 din 18 mai 2001 emisă de pârâta Primăria Reșița, prin primar prin care s-a respins cererea formulată de aceștia privind restituirea în natură a terenului de 228 mp din Reșița. Au mai solicitat în plus obligarea pârâtei la daune cominatorii, la plata sumei de 64.380 mărci germane drept diferență între valoarea casei demolate și despăgubirea primită ca urmare a exproprierii, cu dobânda de 6% în valută. În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică judiciară topografică, iar pârâtul a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 2329 din 6 noiembrie 2002, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea, a constatat că statul român a devenit proprietar asupra terenului în suprafață de 228 mp, a dispus anularea dispoziției nr. 262 din 18 mai 2001, emisă de primarul din Reșița, acesta fiind obligat să emită o dispoziție de restituire în natură a acestui imobil în favoarea reclamanților, cu intabularea în cartea funciară. În motivarea soluției, instanța a considerat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, chiar dacă la data exproprierii, anul 1988, aceștia nu mai erau proprietarii terenului. Apelurile declarate de ambele părți litigante au fost respinse prin decizia civilă nr. 22 din 4 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

A reținut instanța că în speță era aplicabil art. 11 teza a doua din Legea nr. 10/2001, în sensul că pentru construcție reclamanții au primit despăgubiri cu ocazia exproprierii, dar nu și pentru teren. Or, cum terenul este liber, în condițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 acesta este supus restituirii în natură. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul. Recursul reclamanților, nestructurat, indică generic ca motive de casare dispozițiile art. 304 pct. 4-11 C. proc. civ. (acest ultim punct fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000). Se susține că nu pot primi posesia terenului, deși acesta le aparține în mod indubitabil și este liber de construcții.

Recursul pârâtei Primăria Municipiului Reșița, bazat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține nelegalitatea hotărârilor pronunțate, în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții neavând calitatea de persoane îndreptățite în accepțiunea art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Acest recurs este fondat, urmând ca potrivit art. 312 C. proc. civ. să fie admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate și pe fond a respingerii contestației. Pentru aceleași motive ale admiterii recursului pârâtei va fi respins recursul declarat de reclamanți. Din extrasul cărții funciare aflat la dosar rezultă că reclamanții au cumpărat în anul 1978 casa de locuit și în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 terenul în suprafață de 228 mp a trecut de la vânzătorii C.I.

și soția în proprietatea statului. Ca atare, reclamanții nu au dobândit prin contract de vânzare-cumpărare decât dreptul de proprietate asupra construcției. În anul 1988, pentru construcția expropriată fiecare dintre ei a primit despăgubiri bănești de câte 35.711 lei. Cum calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este condiționată de dovada că anterior preluării bunurilor de către stat petentul a fost proprietar, cum din speță rezultă indubitabil că reclamanții nu au fost proprietarii suprafeței de teren pretinse, acel teren fiind în proprietatea statului din anul 1979 preluat fiind prin efectul Legii nr. 58/1974 de la vânzători, rezultă că în mod nelegal instanța de fond a dispus emiterea deciziei de restituire în natură, soluție greșit menținută în apel.

În privința recursului reclamanților, acesta este nefondat pentru motivele deja expuse, și în limitele în care decizia a fost criticată. În ciuda afirmațiilor recurenților reclamanți, ei nu au făcut dovada că au avut drept de proprietate asupra terenului pretins a fi restituit, astfel încât invocarea art. 480 C. civ., a Constituției și a Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului nu sunt pertinente în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Primăria Municipiului Reșița împotriva deciziei civile nr. 22 din 4 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 2329 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă, și pe fond respinge contestația formulată de C.I.P. și C.V. împotriva dispoziției Primăriei municipiului Reșița. Respinge recursul reclamanților împotriva aceleași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2004.