ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5644/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26 iunie 2001 pe

rolul Tribunalului Caraș-Severin, reclamanții C.I.P. și C.V. au cerut anularea

dispoziției nr. 262 din 18 mai 2001 emisă de pârâta Primăria Reșița, prin

primar prin care s-a respins cererea formulată de aceștia privind restituirea

în natură a terenului de 228 mp din Reșița. Au mai solicitat în plus obligarea

pârâtei la daune cominatorii, la plata sumei de 64.380 mărci germane drept

diferență între valoarea casei demolate și despăgubirea primită ca urmare a

exproprierii, cu dobânda de 6% în valută.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și

expertiză tehnică judiciară topografică, iar pârâtul a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 2329 din 6 noiembrie

2002, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea, a constatat că statul

român a devenit proprietar asupra terenului în suprafață de 228 mp, a dispus

anularea dispoziției nr. 262 din 18 mai 2001, emisă de primarul din Reșița,

acesta fiind obligat să emită o dispoziție de restituire în natură a acestui

imobil în favoarea reclamanților, cu intabularea în cartea funciară.

În motivarea soluției, instanța a

considerat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii

nr. 10/2001, chiar dacă la data exproprierii, anul 1988, aceștia nu mai erau

proprietarii terenului.

Apelurile declarate de ambele părți

litigante au fost respinse prin decizia civilă nr. 22 din 4 martie 2003 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

A reținut instanța că în speță era

aplicabil art. 11 teza a doua din Legea nr. 10/2001, în sensul că pentru

construcție reclamanții au primit despăgubiri cu ocazia exproprierii, dar nu și

pentru teren. Or, cum terenul este liber, în condițiile art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 acesta este supus restituirii în natură.

Împotriva acestei decizii în termen

legal au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.

Recursul reclamanților,

nestructurat, indică generic ca motive de casare dispozițiile art. 304 pct.

4-11 C. proc. civ. (acest ultim punct fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000).

Se susține că nu pot primi posesia terenului, deși acesta le aparține în mod

indubitabil și este liber de construcții.

Recursul pârâtei Primăria

Municipiului Reșița, bazat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține

nelegalitatea hotărârilor pronunțate, în raport cu dispozițiile Legii nr.

10/2001, reclamanții neavând calitatea de persoane îndreptățite în accepțiunea

art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Acest recurs este fondat, urmând ca

potrivit art. 312 C. proc. civ. să fie admis, cu consecința casării hotărârilor

pronunțate și pe fond a respingerii contestației. Pentru aceleași motive ale

admiterii recursului pârâtei va fi respins recursul declarat de reclamanți.

Din extrasul cărții funciare aflat

la dosar rezultă că reclamanții au cumpărat în anul 1978 casa de locuit și în

baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 terenul în suprafață de 228 mp a trecut de

la vânzătorii C.I. și soția în proprietatea statului.

Ca atare, reclamanții nu au dobândit

prin contract de vânzare-cumpărare decât dreptul de proprietate asupra

construcției. În anul 1988, pentru construcția expropriată fiecare dintre ei a

primit despăgubiri bănești de câte 35.711 lei.

Cum calitatea de persoană

îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este

condiționată de dovada că anterior preluării bunurilor de către stat petentul a

fost proprietar, cum din speță rezultă indubitabil că reclamanții nu au fost

proprietarii suprafeței de teren pretinse, acel teren fiind în proprietatea

statului din anul 1979 preluat fiind prin efectul Legii nr. 58/1974 de la

vânzători, rezultă că în mod nelegal instanța de fond a dispus emiterea

deciziei de restituire în natură, soluție greșit menținută în apel.

În privința recursului

reclamanților, acesta este nefondat pentru motivele deja expuse, și în limitele

în care decizia a fost criticată. În ciuda afirmațiilor recurenților

reclamanți, ei nu au făcut dovada că au avut drept de proprietate asupra

terenului pretins a fi restituit, astfel încât invocarea art. 480 C. civ., a

Constituției și a Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului nu

sunt pertinente în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primăria

Municipiului Reșița împotriva deciziei civile nr. 22 din 4 martie 2003 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia recurată precum și sentința

civilă nr. 2329 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin, secția

civilă, și pe fond respinge contestația formulată de C.I.P. și C.V. împotriva

dispoziției Primăriei municipiului Reșița.

Respinge recursul reclamanților împotriva

aceleași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2004.