ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7920/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 august 2004 reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Reșița și Primăria Municipiului Reșita solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i oblige pe pârâți la despăgubirea reclamantului pentru imobilul cu destinația de locuință, care a fost demolat, și la restituirea în natură a terenului intravilan identificat în C.F. Reșița Română nr. top. 231/C/1, în suprafață de 430 mp, liber de orice sarcini. Prin sentința civilă nr. 2755 din 22 octombrie 2004 Tribunalul Caraș Severin, secția civilă, a respins acțiunea, pentru următoarele considerente: Terenul care face obiectul solicitării a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, iar casa a fost expropriată în baza Decretului nr. 89/1989, de la reclamant, fiind ulterior demolată.

Pentru casă s-au primit despăgubiri bănești în cuantum de 40.496.000 lei, așa cum rezultă din adeverința nr. 518 din 6 martie 2000, eliberată de SC P. SA REȘIȚA. Dispoziția nr. 431, prin care primăria municipiului Reșița a respins notificarea reclamantului, a fost comunicată acestuia la data de 25 iunie 2001, iar reclamantul a formulat contestație împotriva acesteia abia la 30 august 2004 depășind termenul prevăzut de lege. Deși i s-a pus în vedere reclamantului să depună un raport de evaluare pentru casa evaluată și opțiunea pentru acordarea despăgubirilor și să se adreseze cu notificare Prefecturii Județului Caraș Severin, acesta nu a întreprins nici un demers în acest sens. Prin decizia civilă nr. 567 din 10 martie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamant cu următoarea motivare: Reclamantul B.I.

a declanșat, în condițiile Legii nr. 10/2001, procedura privind restituirea în natură a imobilului în litigiu, prin notificarea din data de 23 iulie 2001. După cum rezultă din întâmpinarea depusă la fila 11 de către primăria municipiului Reșița, procedura specială declanșată de către reclamant nu a fost încă finalizată, deoarece nu s-a realizat raportul de expertiză tehnică pentru stabilirea valorii reale a casei care face obiectul cererii. Cum procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, reclamantul nu se poate adresa instanței în căile de atac prevăzute de lege. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul invocând următoarele motive: Deși constată nerespectarea dispozițiilor legale din Legea nr. 10/2001, atât prima instanță cât și instanța de apel își motivează hotărârile pe dispozițiile unei legi abrogate, respectiv Legea nr. 58/1974.

Astfel, primăria municipiului Reșița, după refuzuri repetate, cu o întârziere mai mare de patru ani, a răspuns la notificarea nr. 133, însă îi oferă titluri de valoare, deși opțiunea aparține persoanei îndreptățite. Recurentul solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecarea cauzei în fond, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 433 mp, iar în ceea ce privește locuința demolată, obligarea pârâților la despăgubiri bănești, prin aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nefiind posibilă restituirea în natură. Intimații nu au depus la dosar întâmpinare. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Reclamantul a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a unui teren și plata de despăgubiri bănești pentru o construcție demolată.

Prima instanță reține, pe de o parte, că, urmare a depunerii notificării, s-a emis o dispoziție, pe care însă reclamantul nu a contestat-o în termenul legal, pentru ca apoi să arate că nu există o dispoziție de admitere sau respingere a unei notificări formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, ceea ce face ca acțiunea să fie prematură. Cu toate acestea, pe fondul cauzei, preia argumentele dispoziției emise de primăria municipiului Reșița, în sensul că terenul în litigiu a fost preluat de la o altă persoană decât reclamantul, prin aplicarea Legii nr. 58/1974, iar pentru casa demolată reclamantului i s-au plătit despăgubiri. În schimb, curtea de apel, fără a analiza vreuna din criticile formulate de reclamant la adresa sentinței, se limitează să arate că procedura administrativă specială nu a fost finalizată.

Soluția instanței este nelegală deoarece, câtă vreme reclamantul s-a adresat cu notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, atât soluționarea notificării în sens nefavorabil reclamantului, cât și nesoluționarea notificării în termenul prevăzut de lege, deschid calea acțiunii în justiție, pentru persoana care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ. Cum însă instanța de apel nu a analizat fondul cauzei, instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar în sensul solicitat de reclamant, pentru a stabili dacă acesta este îndreptățit la restituirea în natură a terenului și, respectiv, la plata de despăgubiri bănești pentru construcția demolată. Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza la aceeași Curte de Apel pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 567 din 10 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia. Trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de același reclamant împotriva sentinței nr. 2755 din 22 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2006.